2 – 8 aprilie 2012

Săptămâna 2-8 aprilie nu va conteni să ne surprindă cu aspecte interesante care ne vor mobiliza, întâi, acumulările materiale, apoi experienţele de viaţă pentru ca în final să ne trezim în faţa unui interogatoriu, la propriu, adică să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut de la începutul anului până acum sau, la figurat, să ne consumăm într-un dialog interior puternic şi epuizant. Marţi, 3 aprilie, Venus va intra în Gemeni, dar va avea grijă ca pe ultimul grad, adică de luni seara până marţi la 18:17, când îşi schimbă semnul, să ne tulbure nevoile materiale convingându-ne că avem ceea ce nu ne trebuie şi ne lipseşte ceea ce ne este esenţial. Pe 4 aprilie, miercuri, Mercur revine la mersul direct. Din această cauză zilele de 3 şi 4 aprilie sunt zile stranii, în care multe dintre cele care trebuie să se finalizeze se opresc, stagnează, sunt amestecate printre evenimente… Citește mai departe„2 – 8 aprilie 2012”

26 martie – 1 aprilie 2012

Săptămâna 26 martie – 1 aprilie este plină de contradicţii, de predispoziţii care în definiţiile standard conţin alte mesaje decât cele pe care le vor oferi cu atât de multă generozitate în acest interval. Chiar din prima zi, Junon intră în mers retrograd şi va sta aşa până pe 17 iulie, iar joi Soarele şi Pluton, va aduce în chip de etapă împlinită, prin careul lor, o dificultate în a depăşi bariere, de a linişti mintea plină de gânduri, de a dezveli fiinţa de hainele murdare ale prejudecăţilor sau ale fricii. Pe acest fond, nu ca o completare, ci ca un traseu paralel, intervin trigoanele pe care Soarele le va împlini miercuri cu Junon şi Capul Dragonului. Asta înseamnă, în contrast cu apriga intervenţie a lui Pluton, soluţionare grabnică, împlinire mulţumitoare, echilibru apărut în zona unui conflict mai vechi, nu pentru că părţile s-au hotărât dintr-odată să îngroape securea războiului,… Citește mai departe„26 martie – 1 aprilie 2012”

19 – 25 martie 2012

Săptămâna 19-25 martie ne aduce careul lui Marte cu Junon, intrarea Soarelui în zodia Berbec, conjuncţia Soarelui cu Mercur retrograd, Luna nouă, dar şi intrarea lui Mercur în zodia Peşti, cu o zi înainte ca Soarele şi Uranus să-şi împlinească conjuncţia lor din Berbec. Aceste unghiuri aduc săptămânii o tendinţă duplicitară, o înclinaţie spre disconfort, spre a participa la evenimente importante, spre a oferi vieţii o nouă înfăţişare. Dacă Soarele în Berbec este purtător al unei importante modificări de conduită, consolidată în două etape, adică de cele două conjuncţii (Soare-Mercur, de miercuri, şi Soare-Uranus, de sâmbătă), săptămâna asta ne vom preocupa de alocarea timpului, gestionarea unui fond, de a lansa impresii şi, pe baza acestora, de a tatona o zonă, un sector cu scopul de a ridica nivelul de înţelegere, cunoştinţele, gradul de implicare într-un proiect. Seria evenimentelor pe care această săptămână le conţine sunt însă deosebite în zona transformării… Citește mai departe„19 – 25 martie 2012”

12 – 18 martie 2012

Săptămâna 12-18 martie 2012 este una excepţională la capitolul evenimente şi o continuatoare a multora dintre predispoziţiile pe care le-am tot parcurs de la începutul anului încoace. Se va invoca în această perioadă iubirea, iertarea, sentimentul de neapartenenţă, necesitatea separării de întreg pentru a da curs unui element particular al destinului, pentru a împlini destinul sau pentru a vedea întregul edificiu din afara construcţiei. Gândul de a fi creator de valori este unul din dezideratele pe care nu doar această săptămână îl lansează, ci întregul an, încurajându-ne să fim cocreatori la edificiul la care am visat sau la care suntem acum invitaţi să participăm. Începem săptămâna cu intrarea lui Mercur în mers retrograd şi o încheiem cu conjuncţia Mercur-Uranus, adică începem cu un gând, ce nu poate fi în totalitate bun, corect sau profund şi ajungem la un tip de acţiune asupra cărora mulţi vor reflecta de-a lungul întregului an… Citește mai departe„12 – 18 martie 2012”

5 – 11 martie 2012

Săptămâna 5-11 martie este una dintre cele mai benefice şi interesante săptămâni de anul acesta. Dacă până acum am tot trecut prin conjuncturi, care mai de care mai ample, periculoase, sau condescendente acum avem ocazia să parcurgem un context astral care nu are decât un singur scop: eficienţa. Fie că se va pune problema acţiunilor din zona socială, că se doreşte risipirea mirajului unui ajutor venit din partea celorlalţi sau că se visează la un privilegiu care să-l ridice pe cel în cauză spre o nouă etapă a vieţii sale, toate urmăresc o preschimbare pozitivă a tot ceea ce se atinge. Asemenea lui Midas cu al său deget magic, în această săptămână avem puterea să preschimbăm ceea ce este negativ şi complicat într-un element pozitiv de o mare limpezime. Eficienţa va fi intrumentul care ne va mobiliza pentru cele mai ample şi dinamice acţiuni pe care le vom săvârşi în… Citește mai departe„5 – 11 martie 2012”

27 februarie – 4 martie 2012

Săptămâna 27 februarie – 4 martie se va dovedi a fi o săptămână destul de dificilă la capitolul alegeri personale. Începe într-un ton uşor duplicitar, cu convulsii, nemulţumiri, critici nejustificate, tulburări de dinamică socială şi sfârşeşte prin a lăsa o informaţie care va fi, de-a lungul acestui an, destul de controversată: “Eu sunt vinovat!”. Chiar dacă până vineri nu se va gândi nimeni că este nevoie să se identifice un vinovat, ultimele zile ale săptămânii ne vor zdruncina serios convingerile, iar duminică în mod special pe cele mai solide dintre ele. Cauza va fi regăsită în primele zile ale săptămânii prin îndoiala căreia îi vom permite să ne invadeze zona intimă şi, prin ea, să ne arătăm suspicioşi, rezervaţi, pentru că se cade sau e la modă să procedăm aşa, însă toate acestea se vor întoarce împotriva individului şi a grupului de apartenenţă. Putem invoca, drept o sumă de factori… Citește mai departe„27 februarie – 4 martie 2012”

20 – 26 februarie 2012

Săptămâna 20-26 februarie nu se aseamănă deloc cu săptămâna anterioară, nefiind nici încărcată de dinamica astrală, dar nici determinantă la capitolul evenimente sociale. Miercuri, luminariile se întâlnesc într-o conjuncţie. Joi, Mercur şi Marte trec printr-o opoziţie. Vineri, Soarele şi Chiron împlinesc o conjuncţie, iar sâmbătă, Junon şi Jupiter au de împlinit cu Soarele un careu şi respectiv un sextil. Toate acestea ne aduc la lumină dreptul la opinie, contracţia minţii într-o nevoie acută de a construi, de a se face remarcată, de a se ridica la nivelul aşteptărilor şi de a se modela conform cerinţelor celor din exterior. Din capul locului Luna nouă din Peşti este vedeta acestei săptămâni şi ea nu va fi neglijată de astrologi pentru că aduce pe scenă socială o puternică determinare spre a răsturna valorile, spre a menţine un curs al schimbărilor, iniţiat încă din 2008, de când Saturn şi Uranus şi-au început seria opoziţiilor… Citește mai departe„20 – 26 februarie 2012”

13 – 19 februarie 2012

Săptămâna 13-19 februarie este foarte intensă la capitolul conjuncturi astrale, practic în fiecare zi se consuma un eveniment major, fie unul care se repetă anual, cum sunt cele pe care le fac Soarele, Mercur şi Venus, dar şi cele care se împlinesc mai rar, cum sunt sextilul Jupiter-Chiron, împlinit miercuri, şi careul Chiron-Junon, împlinit vineri. În acest interval Luna parcurge un sector de cer de la Scorpion la Vărsător, trecând prin conjuncţiile cu Capul Dragonului, miercuri, şi Pluton, vineri, oferind un fundal concentrat conjuncturilor astrale şi o forţă specială direcţiilor nefinalizate anterior pe care le vom continua săptămână aceasta. Trecerea lui Mercur în Peşti şi, la câteva ore distanţă, conjuncţia sa cu Neptun, schimbă încadrarea faptelor, slăbeşte sănătatea prin gânduri de tristeţe, deziluzie sau îndoială şi aduce noi motivaţii pentru demersurile publice, noi strategii, noi deschideri sociale, multe dintre ele acuzate într-un cerc restrâns de inflexiune, corupţie, lipsă de consecvenţă,… Citește mai departe„13 – 19 februarie 2012”

6 – 12 februarie 2012

Săptămâna 6 – 12 februarie nu este atât de agresivă şi nici atât de bogată în evenimente ca săptămâna anterioară, aducând, ca principale aspecte, Luna plină şi intrarea lui Saturn în mers retrograd (marţi), trecerea lui Venus în Berbec (miercuri) şi, ca o consecinţă a ingresului, conjuncţia Venus-Uranus (vineri), trigonul lui Venus cu Junon (sâmbăta), iar, în ultima zi, pe 12 februarie, aducând Luna şi Mercur, ce îşi împlinesc liniştite trigonul, în postura de a fi una în solstiţiul celeilalte, moment de intensă reverberaţie când putem sa ne redescoperim pasiunea pentru lucrurile ascunse, pentru mister, pentru a scormoni în vieţile altora cu un rost sau pur şi simplu din curiozitate. Marţi se dovedeşte a fi cea mai importantă zi a săptămânii, cu raze care să se răspândească spre toate celelalte zile, mai puţin spre cea de luni care mai păstrează ceva din complicaţiile săptămânii anterioare. Săptămâna ne aduce, aşadar, severitate,… Citește mai departe„6 – 12 februarie 2012”

30 ianuarie – 5 februarie 2012

Săptămâna 30 ianuarie – 5 februarie 2012 ne aduce o serie de conjuncturi astrale care au darul de a ne plasează pe linia întâi a frontului pe care l-am declanşat, pentru a fi primii care accedem la o victorie, dar şi primii care decidem când să se termine războiul. Mulţi vor considera că războiul nu se decide în momentul confruntării şi, poate, în anumite privinţe, chiar au dreptate, însă limitându-ne doar la trăsăturile acestei săptămâni, vom înţelege că maniera specială prin care se încheie o etapă şi se începe alta se leagă atât de armonios, atât de subtil încât chiar vor simţi că trăiesc într-un univers nou, că tind să se integreze într-o lume nouă şi că universul pe care îl părăsesc se pierde în zare ca un abur fin. Dincolo de aceste alegorii, mesajul astral al săptămânii 30 ianuarie – 5 februarie este unul deosebit de important pentru ceea… Citește mai departe„30 ianuarie – 5 februarie 2012”