20 – 26 februarie 2012

Săptămâna 20-26 februarie nu se aseamănă deloc cu săptămâna anterioară, nefiind nici încărcată de dinamica astrală, dar nici determinantă la capitolul evenimente sociale. Miercuri, luminariile se întâlnesc într-o conjuncţie. Joi, Mercur şi Marte trec printr-o opoziţie. Vineri, Soarele şi Chiron împlinesc o conjuncţie, iar sâmbătă, Junon şi Jupiter au de împlinit cu Soarele un careu şi respectiv un sextil. Toate acestea ne aduc la lumină dreptul la opinie, contracţia minţii într-o nevoie acută de a construi, de a se face remarcată, de a se ridica la nivelul aşteptărilor şi de a se modela conform cerinţelor celor din exterior.
Din capul locului Luna nouă din Peşti este vedeta acestei săptămâni şi ea nu va fi neglijată de astrologi pentru că aduce pe scenă socială o puternică determinare spre a răsturna valorile, spre a menţine un curs al schimbărilor, iniţiat încă din 2008, de când Saturn şi Uranus şi-au început seria opoziţiilor lor. Imensa forţă care se va manifesta prin această Lună nouă nu aduce însă mesaje noi, ci doar le concentrează pe cele vechi, stabilizează contextul social pe care Neptun l-a tulburat în primele două luni ale anului 2012 şi ne demonstrează, dacă mai era necesar, că valorile materiale sunt perisabile şi că trăsăturile spiritului sunt cele care vor dăinui.
Şi în această săptămâna vom înfăptui un pas important, sub impactul unei forţe astrale controlate, lipsită de pericol, aşa cum s-a întâmplat în săptămâna 6-12 februarie, însă, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat atunci, acum descoperim mai mult curaj şi o mai evidentă finalitate în acţiunile ce ţin de sfera socială. În descreşterea sa, Luna nouă predă ştafeta opoziţiei Mercur-Marte, cea distrugătoare de valori, care aduce conflictele între persoane cu puncte comune, între cei care se iubesc, care se susţin, care se sacrifică unii pentru alţii, care se consumă unii pentru dezvoltarea celorlalţi, însă care ajung să se arate depăşiţi de presiunea magnifică a vieţii sociale pe care nu o mai înţeleg.
Finalul săptămânii ne aduce o consolare şi primele semne ale unei reabilitări, în acest stadiu, cea de factură informaţională. Aşadar, schimbări acestei săptămâni nu vor aduce modificări spectaculoase, dar se va menţine latura agresiv-compulsivă în care ne vom trezi că vom strânge din dinţi şi ne vom risipi într-un dialog interior care nu este deloc conform cu suita de evenimente sociale. Gruparea planetelor din Peşti, într-un an în care Peştii sunt chemaţi să se exprime, să scoată la lumină acea tulburare sufletească despre care numai ei ştiu, să se expună, să fie, chiar şi ei, vulnerabili în faţa unei vieţi sociale pe care cred că o controlează foarte bine, este în contextul acestui an una purtătoare a unui semn de evoluţie prin desprindere, fragmentare, atingerea extremelor, cu tot aparatul de trăiri şi informaţii de rigoare. Ceea ce se va întâmpla acum este magnific, dar imperceptibil pentru noi, oamenii de rând, lipsit de interes pentru cei care analizează fenomenele sociale doar din punct de vedere material. Despre ceea ce se consumă în acest final de februarie vom afla cel mai devreme la finalul lui 2012, când prin analiza anului ne vom apropia de informaţii valoroase fără prejudecăţi, rebuturi emoţionale, manipulare sau tertipuri socio-politice.
Săptămâna 20-26 februarie ne informează despre o scadere a vitalităţii, despre o revenire la o formă de afecţiune care ne-a consumat finalului anului 2011 şi asupra cărei acum putem reveni cu mai mult interes. Steliumul din Peşti, în această privinţă, poate fi talismanul care ne încarcă pozitiv apa ce o vom consuma sau noxele pe care un filtru nu reuşeşte să le îndepărteze, inserându-le şi îmbolnăvindu-ne şi mai tare. Din nou extreme, din nou limite periculoase şi din nou se impune un avertisment, de această dată cel ce ţine de apă, informaţia pe care o conţine sau o vehiculează la un moment dat această: asemenea apei, memoria fiinţei umane poate fi purtătoarea unui impresionant semn de evoluţie sau distrugătoare.

Luni, 20 februarie
Începem săptămâna cu trei aspecte pe care Luna le împlineşte cu Lilith (careu), Capul Dragonului (sextil) şi Venus (sextil) aducând zilei o zăpăceală teribilă şi o neputinţă de a ne separa de ceea ce nu putem face, de ceea ce nu putea să ne scoatem din cap ceea ce nu poate fi împlinit, realizat, ca şi cum o vrajă ne-a cuprins şi nu ne mai putem reveni. Mintea sănătoasă, ce stă sau nu într-un corp sănătos, azi va fi lovită de suspiciunea aplicată unui apropiat, prietenului, superiorului, asociatului însă într-un for interior, nu prin declaraţii sau suspiciuni avansate pe cale oficială. Discuţiile de factură personală sunt cele favorizate însă nu în mod liber, ci cele care dor, care ne strigă în cap, în suflet, care urlă într-un mod deranjat şi care nu reuşesc să iasă, să se facă prin nimic remarcate sau înţelese. Azi vom permite tuturor acestora să ne lege de o formă de păcat care se va perpetua prin gânduri şi să ne referim, ori de câte ori ni se cere o părere obiectivă, la dureri personale pe care să le plasăm într-un context general şi să le îmbrăcăm în haina analizei obiective. Prejudecata devine, deci, inamicul nr.1 al acestei zile şi elementul care ne trage spre grupuri de factură inferioară şi spre preocupări pe care să nu le putem duce până la capăt, să nu le putem controla nici când apar şi nici când se desfăşoară. Această problemă de alegeri existenţiale, de gândire structurată după propriile experienţe ne răstoarnă valorile şi ne pune în faţa unor situaţii pe care să le înţelegem, atât prin caracterul lor indecent, cât şi prin aspiraţiile lor de a ne ridica nivelul de conştiinţă, dar să nu ne putem nicicum impune. Acest sextil pe care Luna şi Capul Dragonului îl împlinesc, ne aduce, şi prin trigonul implicit pe care îl face cu Coada Dragonului, rememorări într-un cadru lucid, adevăruri care dor, împliniri inutile, refuzuri pozitive, care însă nu pot fi nicicum integrate în sfera personală a vieţii şi nici utilizate pentru a valoriza propria existenţă. Se va căuta azi să se muncească puţin, să se rezolve cât mai repede totul, să ne desprindem de ceea ce ne nu ne inspiră, de ceea ce ne îngreunează sufletul sau ne sporeşte povara. Unii vor vedea în asta o provocare a destinului o calibrare a sufletului pentru un atac iminent, o pregătire pentru o confruntare care însă nu va mai avea loc. Se dezumflă ceva azi, chiar dacă nu există nicio surpriză prin asta, niciun element nou nu pare să se întrevadă din schemele de acţiune ale evenimentelor.
A doua parte a zilei ne lansează o invitaţie stranie, aceea de a ne consuma din rezerve, de a sfida ceea ce în săptămâna anterioară nu am reuşit să obţinem sau nu am înţeles că am obţinut, de a ne dezice de muncă, efect, acţiune susţinută, de a ne programa un atac pe care să-l întreţinem până la finalul lunii februarie şi care să ne pună la îndoială valorile şi calitatea pozitivă a vieţii aşa cum am încercat să o construim în ultima vreme. În Vărsător, Luna ne aduce azi avertismente în ceea ce priveşte profunzimea gândurilor, încăpăţânării, deschiderii faţă de nou, dar în raport cu un cadru mult mai larg decât cel al confortului în care preferă Vărsătorul să se desfăşoare. A bloca o idee, a spune “Nu, pentru că nu vreau!” atinge şi lezează o structură rafinată a fiinţei pe care nu o mai putem proteja de distrugere. Este mai puţin important ca acum distrugem ceva, cât este important că o intuiţie negativă ne duce spre acele greşeli care produc efecte iremediabile. Deci, nu ceea ce se întâmplă acum este periculos, ci perspectiva consecinţelor. În felul acesta, înţelege că ziua devine apăsătoare şi doar în finalul ei vom realiza această trăsătură. Este greu să dovedeşti luciditate când nu eşti ajutat să faci asta, când lucrezi cu instrumente tăioase fără să fii pregătit pentru asta. Cei care preferă să trăiască viaţa cu bucuria prezentului, vor avea o zi plină cu evenimente antiplictiseală, aşa cum îşi doresc şi cum îşi desfăşoară, de altfel, întreaga existenţă.
Prin urmare, 20 februarie ne deschide Cutia Pandorei, dar întâi, chiar din timpul nopţii, prin careul Lună-Lilith, ne leagă la ochi, ne convinge că lumea şi problemele ei, invocate punctual, nu există, ci sunt doar o plăsmuire a imaginaţiei şi această idee nu ne distruge percepţia lumii pentru a descoperi adevărului, ci ne spune că dacă tot nu este reală putem uza de dreptul de a ne imagina orice, fără să ne preocupăm de consecinţe. Nu este atât de important că acest element ne duce azi spre evenimente neplăcute, cât vor fi de alarmante consecinţele acestor acţiuni. O decizie luată în focul entuziasmului, prin dorinţa de răzbunare, doar pentru că acum avem putere şi, fizic vorbind, ne simţim şi mai bine, va deveni o tinichea pe care o vom purta tot anul legată de coadă.
Aceste păcăleli par să funcţioneze azi în ambele sensuri, adică oamenii să se supună unii pe alţii la teste, să se şantajeze, să se oblige unii pe alţii la comportamente neobişnuite şi să invoce prin aceasta necesitatea unui probatoriu afectiv. Nevoia de dragoste nu este singura variabilă, ci chiar se va observa azi un ataşament de suferinţă, prin îndemnul de a repeta aceeaşi greşeală, de a readuce la lumină soluţii indezirabile şi de a le pune în aplicare, chiar dacă nimeni nu este de acord.
In India azi se sărbătoreşte Maha Shiva Ratri, adica Marea Noapte a lui Shiva, o sarbatoare stabilită în preziua Lunii noi de dinaintea echinocţiului de primăvara, însă cu o uşoară modificare a succesiunii zi-noapte decât cea pe care o practicăm noi (Luna noua împlinindu-se în noaptea de marţi spre miercuri ea este considerată ca făcând parte din ziua de marţi, pentru ca ciclul circadian începe la răsăritul soarelui şi se finalizează la răsăritul următor). Aceasta este cea mai importantă Shiva Ratri de peste an, însă în fiecare lună, în preziua Lunii noi, indienii celebreză această ipostază cosmică specială. Calitatea acestei sărbători este una eminamente spirituală. Ea presupune postul, meditaţia, actiunile sacre pentru că, se spune în tradiţia yoghină, în special cea din sudul Indiei, azi se deschid cerurile şi oamenii îşi pot vindeca deopotivă corpurile şi sufletele.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne sustrage agitaţiei publice, de a ne apropia de ideea de susţinere pe care să o aplicăm prima dată cu sentimentul, prin dragoste, sacrificiu şi apoi prin raţiune. “Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le poate înţelege” spunea Blaise Pascal şi ţinând cont de recomandarea sa am putea să câştigăm o zi, nu să pierdem una.

Marţi, 21 februarie
Cea mai mare parte din această zi o vom petrece în absenţa împlinirii în mod perfect a vreunui aspect. Abia la 18:16 Luna şi Saturn împlinesc un trigon, semn al consolidării unor experienţe, a înţelegerii aplicată unor fapte care s-au consumat anterior, adică în prima parte a zilei. Trecerea în Peşti şi apoi conjuncţia sa cu Neptun o apropie pe aceasta de conjuncţia cu Soarele (Luna nouă) ce se va împlini la jumătate de oră de la miezul nopţii, în spaţiul zilei de mâine.
Liniştea din prima parte a zilei este însă una aparentă. Ea continua complicaţiile zilei anterioare, ca şi cum noaptea ne vom odihni doar fizic, de teama de a nu pierde din vedere ceva important, de nu schimba ceva în sfera afectivă, de a nu ne rătăci prin alte idei sau prin sfere înalte şi la trezire să ne aflăm din nou în faţa unei necunoscute. Toată noaptea de luni spre marţi vom fi încordaţi de teama să nu uităm ceva important sau de a pierde din vedere un detaliu prin relaxare.
21 februarie este o zi a ambianţei. Multe ne pot veni din ambient, din anturaj, că e o stare sufletească sau un îndemn, o critică sau, de partea cealaltă, un parfum ori o cromatică specială. Toate acestea vor avea asupra sufletului rolul de ctitori, de cărămizi existenţiale care ne pun în faţa unor decizii interesante. Nu suntem obligaţi azi să decidem nimic, doar că având această putere a anturajului, a grupului sau a celei mai puternice persoane din grup şi, prin aceasta, ne vom simţi îndreptaţi să ridicăm capul din mulţime, să strigăm cel mai tare, să invocăm circumstanţele atenuante, să ne afişam falsa pudoare sau falsa modestie pentru că oricum cei din jur vor accepta sau nu se pot opune. Această putere se va dovedi azi una falsă, iar praful de stele pe care zânele îl răspândesc peste oameni, adică acele conjuncturi pe care ei nu le pot schimba, îi ajută apoi să uite, să-şi zâmbească unii altora, să se comporte ca şi cum nu au fost protagoniştii unor evenimente importante, ci doar personaje într-o piesă de teatru despre care nu ştiu încă prea multe. Uitarea are, însă, efectele sale nefaste. A uita un mesaj, o idee, scopul pentru care s-a iniţiat un traseu, dezideratul pentru care s-a declanşat o luptă sau a ne preface că am uitat pentru a ne fi înfrângerea mai uşoară, reprezintă elementele definitorii ale unui gol apăsător pe care îl vom parcurge în această zi.
Mijlocul zilei, când Luna intră în fereastra trigonului cu Saturn şi, mai ales, în cel al conjuncţiei cu Neptun, energia culorii este cea care transpare acţiunii. Lumina, purtătoare a culorii, devine astfel un element care îi uneşte pe oameni sau îi separă. Chiar dacă Saturn este în simbolistica astrologică pe frecvenţa negrului, prin marea diversitate de forţe şi elemente sociale pe care le implică termenul de destin, cel cu care lucrează Saturn, cromatica acestei planete se schimbă rapid urmărind un scop, o finalitate şi implicând pentru împlinirea lor un număr mare de nuanţe sau de combinaţii între culorile principale. De la Vărsător la Peşti, culorile vor trece de la albastru deschis, la cel închis, turcoaz sau chiar nuanţe de verde crud, cele care par de neschimbat, veşnice, în adâncimile mărilor şi oceanelor. Fie că ne referim aici la albastru deschis, cel care încurajează gustul pentru literatură, pentru creaţie literară, pentru exprimarea verbală, fie că este vorba despre cel închis, albastru marin, care ne pune în rezonanţă cu armonia muzicii sau cu cel care face practic legătura între albastru şi verde, turcoazul, ca exponent al regenerării şi transferului de putere, al convingerilor personale, toate vor cauza azi o mare diversitate de trăiri care ne vor duce spre acţiuni contradictorii ce nu urmăresc lezarea individului, ci înălţarea lui spre o cunoaştere paşnică, liniştită, stabilă.
Dacă trigonul Lună-Saturn este purtătorul unui semn de maturitate şi ponderaţie, faptul că acesta se împlineşte pe gradul anaretic ale celor două zodii ne aduce din nou în faţa unor decizii importante. Acum putem compara propria maturitate cu a celorlalţi şi vom fi tentaţi să facem un schimb eficient, curajos, intens, colorat, bogat în oportunităţi, dar care, spre finalul zilei, când Luna trece prin conjuncţia cu Neptun, s-ar putea să se blocheze în iluziile pe care nu le-am putut anticipa în prima parte a zilei. Dacă e să fim realişti, atunci am gândi că golul din prima parte a zilei este periculos pentru bogăţia de evenimente şi stări din a doua parte, adică un semnal de alarmă cu privire la maturitatea gândirii, la seriozitatea intenţiilor, la cât de mare amploare au deciziile acum şi cât de perisabile se vor dovedi, din nou, cele pe care le-am reformulat în ultima etapă a acţiunii sau pe care le-am creat în prima parte a zilei.
Prin urmare, 21 februarie excelează la capitolul bulversare, nu neapărat prin tentaţia socială, adică punând în faţa executorului două sau mai multe acţiuni, ci mai ales prin tandemul pe care îl aduc prima jumătate din zi, calmă, ponderată, cu a doua parte din zi când parcă toţi câinii ies pe stradă şi nu pentru a deveni asemenea fiinţelor nevinovate ce poartă acest nume, ci pentru a se preschimba în fiinţe haine ce fac din muşcat un sport naţional.
Preambulul la Luna nouă de mâine este însă pentru un astrolog indiciul clar că nimic din ceea ce se întâmplă nu este întâmplător şi că tensiunea nu este nicidecum efectul a ceea ce s-a consumat azi, ci o acumulare a ultimelor patru săptămâni. Încă de azi se formează steliumul care va marca întreaga săptămână şi mersul evenimentelor întregului an. Încă din această seară se va produce o fisură a unei înţelegeri pe care nimeni nu o putea anticipa, dar care se va încadra în tipicul acestui an care schimbă o piesă între poziţii contrare pentru un scop misterios.
21 februarie nu este o zi de curaj, nici de iniţiativă, dar va părea una neobişnuită căutând să combine două elemente care nu sunt compatibile şi care, în această ultimă încercare de înţelegere, armistiţiu, dragoste cu năbădăi, va produce prima şi cea mai viabilă fisură a anului 2012.
Pentru că avem acum Luna în Peşti, care poate produce în acest an surprize de proporţii prin mesajul complicat ce ne vine din acest semn, recomandarea pentru această zi este aceea de a ne apropia de linişte, de pace, de lumină, de cromoterapie, de acele fascicole care transpar din necunoscut sau, după mintea noastră, din întuneric, şi care aduc cunoaştere. În realitate, ceea ce înţelegem noi prin a transpare din întuneric, reprezintă de fapt inserţia luminii în zonele întunecate pe care le populăm. Aşadar, orice lumină, oricât de slabă ar fi, este azi purtătoarea unui special semn de evoluţie.

Miercuri, 22 februarie
Luna nouă din Peşti ne aduce schimbări consistente asupra vieţii personale. Având un ascendent al momentului în Scorpion îl găsim pe Pluton în postura de guvernator al temei. Această planetă are acum pentru Peşti misiunea de a fi guvernator esoteric şi ierarhic, de a scoate la lumină realizări ale cercetării interioare şi de a le face vizibile prin inspiraţie, talent. Pluton, în calitatea sa de tutelar al progresului spiritual pentru zodia Peşti, va avea însă o misiune substanţială prin care va trebui să eleveze vibraţiile subtile ale steliumului care, în tema Lunii noi, se află într-o poziţie inferioară, pe Fundul Cerului, adică într-unul din punctele cele mai vulnerabile ale unei teme.
În astrologia natală se consideră că întregul ciclu metafizic îşi începe existenţa în Berbec, deci Peştii devin ultima gară, un fel de “The Last Station” că în filmul regizorului Michael Hoffman, şi prin care mulţi astrologi tradiţionalişti, care impun evoluţei spirituale şabloanele fizice, după apariţia şi evoluţia anotimpurilor, îşi exprimă convingerile lor deopotrivă la evoluţia fiinţei biologice şi mai puţin la spiritului cu care se uneşte. Racul în astrologia ezoterică are puterea de a aduce în lumea manifestată forţa şi lumina lumilor subtile pentru a le impregna cu vibraţia sa. Aşadar, evoluţia lumii spiritual nu începe în Berbec şi îşi atinge maturitatea şi expresia sa superioară în Balanţă, ci debutează în Rac şi îşi atinge valenţa superiorităţii sale în Capricorn când i se oferă privilegiul de a părăsi această lume, lăsând arcul descendent neexplorat de conştiinţă sau explorat într-un mod necunoscut pentru ezoterism. Iată un mister în astrologie pe care noi cei care practicăm astrologia cu mintea, nu cu sufletul, nu îl putem dezlega. Dacă pentru evoluţia fizică, Peştii reprezintă ultimul stadiu, pentru evoluţia spiritului Luna nouă din Peşti se desfăşoară într-o zonă plină de mister, de libertăţi lipsite de înţelegerea comună, de manifestări ale structurilor subtile, ale gândirii cu care oamenii nu sunt obişnuiţi să lucreze în mod conştient. Deci, avem de-a face cu o Lună nouă spirituală despre care nu putem şti concret cum se manifestă, ci putem deducem un segment social spre care se îndreaptă sau identifica o serie de direcţii pe care le va continua şi care erau active până la Luna noua din Capricorn din 24 decembrie 2011 (finalul arcului ascendent).
Pluton, din Capricorn, care nu se mai afla în nicio relaţie cu Saturn, se foloseşte de relaţiile sale de trigon cu Jupiter şi, implicit, Lilith, pentru a împlini mai multe triunghiuri minore, ce acţionează ca unul singur, în care focarul să fie ocupat de steliumul din Peşti. Curajul de a iniţia un proiect va fi esenţa acestei construcţii care va avea un element auxiliar, acela de a împlini, prin Mijlocul Cerului, un Zmeu virtual, adică de a invoca necesitatea elevării intenţiilor până în punctul cel mai înalt al aspiraţiilor, al demersurilor sau al calităţii relaţiilor. Acest element auxiliar va oferi, practic, şi prilejul de a parcurge o nouă serie de complicaţii, de această dată în sfera relaţiilor personale, în intimitate (opoziţia Mercur-Marte, aflată în aplicaţie) care pornesc cu reproşuri şi ajung la divergenţe de opinie, debutează cu dorinţa de a discredita şi se încheie cu necesitatea de a susţine un demers personal pe minciună.
În observaţii obişnuite, reuniunea din Peşti, apare ca o întâlnire la nivel înalt prilejuită de un eveniment neprevăzut, de o formă de manifestare a cauzalităţii care iese din planurile comune şi care par a fi legate de procesul de renaştere, descoperire ştiinţifică, explorare a structurilor ascunse ale creierului, ale subconştientului, ce ar putea să meargă spre o ridicare a rasei umane cu mult superioară Renaşterii. Fundul Cerului ţine însă această informaţie într-un plan al misterului, neînţelegerii sau într-unul al prejudecăţilor. Vechile centre de putere, vechile autorităţi îşi vor adjudeca acum seminţele progresului fără să ştie că această asimilare face parte din planul de recreare a lumii. Dacă aţi stat vreodată în preajma unui lider spiritual, atunci aţi putut observa că mulţi dintre cei care beneficiază cel mai mult de timpul său, de graţia sa sunt fiinţe inferioare, care, în absenţa maestrului ar fi într-o rătăcire definitivă. O manifestare a maestrului Cosmic, într-un mod greu de înţeleg pentru conştiinţa umană, şi într-o conjunctură aparent lipsită de valenţele magnifice ale marilor conjuncturi astrale, se naşte acum şi va impregna cu vibraţia sa sferele inferioare pe care le populăm pentru a le detensiona şi a le slăbi forţa de menţinere a negaţiei.
Aşa după se cum poate observa, maniera prin care vibraţiile spirituale ale Lunii noi se interpun printre evenimente comune, care au un mare caracter de predictibilitate, atât de mare încât pot fi anticipate pe bază de probabilităţi, este una foarte complexă. Că zâmbeşti sau loveşti, că te ridici dintr-o condiţie anostă sau că refuzi să mergi mai departe pe un traseu, că îţi câştigi locul meritat sau că ai neşansa de a vedea cu proprii ochi cum agoniseala de o viaţă se risipeşte şi înţelegi că drumul pe care ai pornit a fost greşit, toate acestea ţin de pregătirea psihică, spirituală, de antrenamentul personal pe care orice fiinţa este invitată să-l abordeze în această lume pentru a-şi pregăti întâlnirea cu Maestrul, doar ca Maestrul, prin mesajul conjuncturii astrale de azi, alege acum mijloace neconvenţionale de exprimare. Toate acestea ţin de o experienţă de viaţă care nu are nimic de-a face cu viaţa comună, ci cu una de factură spirituală. Oamenii, prin maturitatea gândirii lor, vor trebui să dovedească că au înţeles ceva din desprinderile gradate ale fiinţei umane, de creaţiile sale perisabile care se tot practică din 2008 încoace, de la prima opoziţie Saturn-Uranus de pe axa Fecioară-Peşti. Încărcarea zodiei Peşti acum ne reaminteşte de ceea ce am pierdut în ultimii ani, de ceea ce am învăţat, de legile pe care le-am încălcat, de tot ceea ce este nou şi de explozia neobişnuită la care am fost martori şi din care am înţelege că lumea se scufundă.
Nu, lumea nu se scufundă, ci doar creaţia noastră. Există o parte a lumii care se menţine şi aceea îşi va face din ce în ce mai mult simţit prezenţa. Ea este legată de misterul vieţii, de natură, de descoperirea proceselor subtile prin care circulă informaţia sau cât de uşor pot fi depăşite legi care par imbatabile. Pentru că toate acestea vin din Peşti, nu putem invoca surpriza, caracterul lor inopinat, ci doar imprevizibilitatea, nu spontaneitatea, ci imensul vas planetar care am devenit prin acumulările făcute de-a lungul timpului.
Acest mare eveniment se va sprijini pe întâmplările minore ale zilei şi ni se va înfăţişa ca un iceberg, în care partea sa masivă rămâne adânc scufundată în mister. Partea cea mai adâncă a acestei construcţii se va răspândi de-a lungul întregului an şi va produce rezultate remarcabile.
Vibraţia zilei va fi însă haotică, tulburătoare pentru cei care dezvoltă un puternic ataşament faţă de prieteni, membrii familiei, care nu-şi pot controla sentimentele inferioare de invidie, gelozie, răutate şi care urmăresc să obţină avantaje doar pentru binele personal. Aceştia vor face pasul înapoi pentru că vor fi primii care vor avea impresia că lumea lor se zdruncină din temelii. Azi proiectele lor se amână, oamenii noi le apar la orizont, dar nu pot fi integraţi, ci pot deveni cel mult potenţiali pretendenţi.
A doua parte a zilei poate deveni o adevărată piatră de încercare pe care aceştia să nu o înţeleagă pentru că toate cele şapte aspecte tind să se unească pe un ideal comun. Dacă idealul comun este negativ, după cum a fost calitatea demersurilor din ultima vreme, susţinut pe interes personal, fără pic de viziune, reacţiile anturajului vor fi complexe, în mare parte negative purtătoarele unui avertisment amplu care se va răspândi de-a lungul următoarelor aproximativ 30 de zile, iar de aici asupra întregului an 2012. Ceea ce este benefic prin calitatea intenţiei ne v duce spre cunoaştere şi selecţie. Cei pozitivi au azi putere prin cuvânt, prin atitudine, prin exemplu personal, ca şi cum întregul univers le susţine demersurile.
Prin urmare, 22 februarie ne aduce în faţa unor adevăruri magnifice. Dacă sfera vieţii se limitează la preocupări spirituale, exemplul acestei zile ne va aduce un entuziasm straniu, ca şi cum am descoperi piatra filosofală, un obiect preţios, ca şi cum o persoană nouă ne intră în viaţă şi ne umple universul privat cu o binefacere la care nu am sperat prea curând.
Luna nouă de azi ne inundă cu valenţe eminamente spirituale, de aceea ea poate trece aproape neobservată pentru mulţi dintre cei care nu dau două parale pe cunoaştere spirituală şi pentru care şi astrologia reprezintă un fapt desuet, o distracţie, un mijloc prin care individul poate afla doar dacă viaţa sa va comporta schimbări pozitive fără să facă vreun efort. Acum, pe acest context astral, se naşte un nou element care este învelit în totalitate în mister şi despre care nu putem şti decât că face în continuare parte din procesul de transformare pe care l-am început în 2008. Dacă ceea ce vine azi ne duce spre beţia puterii este grav pentru că reeditează forţa şi puterea pe care planetele însele, prin combinaţiile de acum, le combat. Asta înseamnă a persista într-o formă de greşeală care ne va duce la pierzanie. Ce care şi-au dezvoltat de-a lungul vieţii un anume discernământ, dar în special din 2008 încoace, nu pot fi acum victime ale beţiei puterii.
În aspiraţiile sale, omul animat de acţiune are azi tendinţa de a se certa cu toată lumea pentru realizările sale, pentru interesul său ca şi cum acesta este cel mai important element de pe planetă. Deseori, pentru a nu li se da curs opoziţiei, acestora li se răspunde “E important pentru tine, dar pentru noi nu!”, “Nu seamănă cu ceea ce ştii tu, de asta eşti aşa de combativ!”. Şi aceasta pare să fie o greşeală de abordare, pentru că se loveşte în factorul cel mai puternic, omul care acţionează, nu în obiceiul lui. În felul acesta, i se stinge puterea, nu i se recanalizează energia, voinţa, talentul, informaţiile, puterea, spre altceva, un alt domeniu sau un alt sector. Pentru că spiritualul are azi şi o componentă invazivă, justiţiară, prin reactivarea trigonului Pluton-Jupiter, luptele pentru putere ar putea căpăta o nouă consistenţă, prin complicaţii relaţionale, ajustări ideologice, trădări sau îndoieli manifestate public.
22 februarie nu este o zi ce predispune la lipsă de scrupule, ci la o redimensionare a puterii şi, educaţia, cea pe care unii nu au reuşit să o transforme în autoeducaţie, nici măcar la îndemnurile şi avertismentele ultimilor ani, poate constituie un argument în favoarea dictonului “scopul scuză mijloacele”.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că în această lume nu vine nimeni în vacanţă şi tocmai de aceea se impune azi să fim deschizi mesajului subtil pe care fraţi noştri intru lumină se străduiesc să ni-l concentreze într-o formă cât mai uşor de înţeles şi de aplicat.

Joi, 23 februarie
Elementul auxiliar al zilei de ieri, cel care se interpunea asupra Lunii noi, opoziţia Mercur-Marte îşi va atinge azi momentul de maximum în mijlocul zilei şi,pentru că Marte este retrograd, celelalte două aspecte pe care Luna le împlineşte cu cele două (conjuncţia cu Mercur şi opoziţia cu Marte) devin un subsidiar al opoziţiei Mercur-Marte, suficient de negativă pentru a ne readuce cu picioarele pe pământ, pentru a ne trezi ca dintr-un vis frumos, pentru a ne justifica insuccesul, irealizările, lipsa consecvenţei, adică tot ceea ce nu a fost în regulă, în schema de acţiune, tot ceea ce nu am putut finaliza, dar nu dintr-o opresiune venită din partea societăţii, ci dintr-un motiv personal.
Aspectele pe care Luna le împlineşte cu Mercur şi respectiv Marte ating faza maximă în timpul nopţii şi ne consuma două unghiuri determinante într-o perioadă în care cei mai mulţi dintre noi îşi rezervă timpul pentru a dormi. Dacă opoziţia Lună-Marte va fi activă o parte din zi, în faza sa de separaţie, conjuncţia Lună-Mercur va avea raze slabe de acţiune, discrete, aproape insesizabile ceea ce ne va spune că întreaga zi va fi sub semnul instabilităţii, a lipsei de control, a inconsecvenţei, a risipei de cuvinte, bani, energie, a revoltei pentru un motiv nedeclarat în prealabil. Prin asta se înţelege că se aduce la lumină un conflict care a mocnit în adâncimile sufletului şi care nu a fost scos la lumina pentru că un interes şi mai mare a fost prioritar.
Opoziţia lui Mercur cu Marte este un prilej de a vedea cât de vicleni sunt oameni, cât de complicată le este viaţa şi cât de mult îşi subminează sănătatea dând curs unor ambiţii prosteşti. Averea, sporul de imagine, titlurile ştiinţifice, faima, recunoaşterea, toate acestea sunt perisabile însă azi vor deveni mijloace de afirmare, elemente ale unor pârghii de afirmare care ne vor consuma din energie, din resurse, din bani sau relaţii.
Când Mercur şi Marte sunt în opoziţie oamenii devin neîndemânatici, folosesc cuvinte nepotrivite, se jignesc şi nu regretă ceea ce fac pentru că lupta este mai curând un element care îi hrăneşte, îi consumă decât să-i şlefuiască. Autodevenirea, elementele care sunt importante în definirea trăsăturilor de caracter, care îi ajută pe oameni să-şi corecteze comportamentele negative, să se construiască după reguli corecte, benefice, devin azi mijloace de surpare ale unui interes comun, de distrugere a schemei de acţiune în care doi sau mai mulţi oameni participă la o schimbare calitativă a vieţii. Pentru că ieri viaţa spirituală a fost cât se poate de importantă, putem să invocăm aici grupările spirituale ca principali beneficiari ai acestor influxuri negative, dar şi cei care lucrează cu instrumentele abstracte, psihologii, psihoterapeuţii, preoţi sau alţi funcţionari în sectorul cultelor.
Este, însă, prea curând să ne gândim la o formă de redresare sau de compromitere totală a activităţii acestora, însă această opoziţie, tocmai pentru că se ridică între planete individuale, aduce o discontinuitate în mesajul personal. Cuvintele vor fi răstălmăcite, imaginea individului este greşit inserată sau se va prefera o popularizare a unor informaţii care nu sunt adresate publicului larg. Toate acestea, pentru că suntem în plin tranzit prin zodia Peşti, se desfăşoară într-un segment în care omul obişnuit nu poate avea control. Universul informaţiilor, al efortului susţinut de a ridica un grup, o naţiune sau rasa umană în ansamblu se fisurează azi şi se autosuspendă. În planul acţiunilor comune, această autosuspendare ne aduce în centrul atenţie ideea de dezertare, abandonare, refuz, anulare a unei înţelegeri dintr-un motiv ce nu poate fi descoperit în acţiunile de acum.
Prin urmare, viaţa spirituală nu se va crampona azi în discontinuitate, ci într-o abundenţă de valori ce o asimilează pe aceasta şi o integrează în categoria divertisment sau cea a experienţelor de viaţă. Cei care consideră că pot lucra şi acţiona în absenţa unui cod de reguli morale, adică o mare parte din populaţia acestei planete, vor descinde azi într-o manifestare agresivă. Aceştia vor avea azi ceva cu toată lumea, vor ameninţa şi vor blestema, vor folosi cuvântul ca armă împotriva suferinţei, fără să observe că acest crescendo al impulsivităţii le complica şi mai mult relaţiile sociale. Au şi ei o motivaţie acum, pentru că această descindere, pentru că se consumă într-o perioadă de intense reformulări, de agitaţie, unora s-ar putea să le semene cu ceea ce s-a întâmplat de la începutul anului până acum. Aceştia vor confunda azi problemele personale cu cele de grup şi comentând, ridicând tonul, susţinându-şi punctul de vedere vor deveni penibili, pentru că se vor descoperi în adevăratele lor intenţii, îşi vor slăbi relaţiile şi vor ajunge în punctul în care că constate că oamenii nu mai au încredere în ei.
Privind toate acestea din punct de vedere spiritual, cel care se află în categoria oamenilor indecişi, care privesc spiritualitatea ca pe o preocupare de weekend, care nu-şi schimbă tabieturile pentru a se implica într-o practică asiduă, vor înţelege, în urma unui incident, în care cuvântul să fie folosit în mod neadecvat, că valorile acestei lumi, cele care ne consumă timp preţios pentru a menţine confortul şi superioritatea, sunt perisabile.
Nu mai este un mister că lumea se schimbă, dar această modificare nu se produce, deocamdată, prin ceea ce este la vedere, prin ceea ce este foarte evident sau prin ceea ce aflăm de la emisiunile de ştiri, ci printr-un proces lent de renaştere şi de reatribuire a valorilor altor izvoare. Acum un banal eveniment, cum este opoziţia Marte-Mercur, care altădată ar fi pus gaz pe foc, ar fi dezgropat securea războiului, ne zdruncină pe dovezi de bună practică, de eficienţă: “Doar atât am înţeles eu din toate acestea?”, “Doar cu asta m-am ales?” ş.a.m.d. Un semn de înţelepciune poate apărea acum din această retorică şi nici nu are cum să fie altfel pentru că suntem în aplicaţia conjuncţiei Soare-Chiron şi din ceea ce se consuma rău, când cei cei doi aştri sunt în conjuncţie, întotdeauna învăţăm ceva, întotdeauna tragem o concluzie de referinţă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti de mauna – postul de cuvinte. Acest post poate fi extins însă şi asupra dialogului interior, asupra instabilităţii afective. Cei care reuşesc să se sustragă acestei agitaţii, fiind în pace, îşi pun încă de azi straiele de sărbătoare pe care va trebui să le poarte mâine, pe conjuncţia Soare-Chiron.

Vineri, 24 februarie
Conjuncţia Soare-Chiron ne aduce azi întâlnirea cu maestrul, cu un ghid, cu un exemplu, cu un etalon al valorilor morale, cu o formă de progres pe care o întâlnim doar o singură dată pe an, într-o fereastră astrală de vreo două săptămâni (o săptămână înainte şi una după momentul întâlnirii celor două). Conjuncţia Soare-Chiron, cu Lună în Berbec, are o conotaţie revoluţionară, una de deschidere a unei noi perspective de punere în aplicare a unui plan care să conţină elemente ale demersurilor anterioare, dar care să fie în mare parte novatoare. Anterior, conjuncţia Soare-Chiron a mai fost susţinută în fundal de Luna în Berbec în 2005, când cele două planete se întâlneau în Capricorn (16.01.2005), doar că atunci Luna se întâlnea cu Pluton într-un trigon, nu în careu aşa cum se întâmplă acum. Înţelegem, deci, că opoziţia internă, cea care se naşte din suspiciune şi răbufneşte prin deziceri, rupturi, schisme, este cea care va aduce o formă de revoltă neobişnuite în fundalul acestei zile care, la fel ca ieri, va fi confundată cu ceea ce s-a consumat ca revoltă, nemulţumire de la începutul anului încoace.
Când Soarele şi Chiron sunt în conjuncţie se naşte respectul faţă de învăţătură, faţă de experienţele vieţii, faţă de muncă şi faţă de echilibrul practic pe care îl presupun relaţiile sociale. Prin înţelegere, acceptare şi ponderaţie, evenimentele sociale tind, asemenea proceselor interne ce au loc în corp, spre echilibru. Nu tonul se va schimba azi, ci motivaţia, nu abundenţa de gesturi va doborî azi, ci experienţa la care se va face apel. Omul, cu învăţătura sa, va fi subiect de ştiri, fiind dat ca exemplu în sensul bun, dar şi în cel negativ fără să se reuşească însă să se obţină o schimbare prea mare prin calitatea informaţiei vehiculate.
Careul pe care Luna şi Pluton îl împlinesc azi nu are însă o atât de mare relevanţă în analiza comparativă a anilor, ci este doar un element care distrage atenţia de la scopul esenţial. În 2005, Saturn se afla cu Luna în relaţie de careu, lansându-ne ca deziderat ideea “scopul scuză mijloacele”, adică o formă de dezinteres social practicat cu o totală lipsă de responsabilitate. Ceea ce în ianuarie 2005 reprezenta drept un avertisment social gen “I still know what you did last summer” că în ecranizarea din 1998 a lui Danny Cannon, acum evenimentul nu mai beneficiază de niciun avertisment, de nicio pregătire. Acum Lună şi Saturn se află în relaţie de opoziţie (ce se va împlini la grad perfect duminică, 26 februarie), iar cu Pluton în cea de careu. Lecţiile de viaţă devin astfel surse de nemulţumire şi efervescenţă, de a domina sau chiar a invada intimitatea cuiva. Toate acestea vor fi abordate de la distanţă, dintr-o altă încăpere, dintr-o altă locaţie, de la mare depărtare ceea ce va da evenimentului un caracter total neobişnuit.
Pentru spectatori, scena socială ni se va înfăţişa ca o provocare, ca un vulcan încins, nu doar pentru că trigonul Lună-Junon nu reuşeşte să aplaneze sau să ascundă conflictele, nici măcar pe cele de interese, ci pentru că Luna în Berbec este refractară la ceea ce ar putea să i se impună. Siguranţa de sine devine astfel un element care ne înfrânează pornirile şi ne îndreaptă agresivitatea spre interior, până când acumulăm suficient de multă putere, forţă sau tensiune şi explodăm într-un regal de fapte sau vorbe ce produc pe spaţiul public efecte iremediabile.
Totuşi, conjuncţia Soare-Chiron, situată la jumătatea distanţei dintre cele patru evenimente ale Lunii pe care le împlineşte azi, are rolul de mediator, de justiţiar. Unii se vor aştepta ca acum să li se împlinească multe aşteptări să câştige mulţi bani, să acceadă la trepte înalte pe scara socială, să comporte un succes social, însă nu au suficientă lumină, nici înţelegere pentru asta, nu dispun de experienţa necesară pentru a se ridica deasupra condiţiei pe care au avut-o până ieri. Pentru că fluxul energiei se îndreaptă spre interior această dezamăgire în raport cu imensele aşteptări pe care le avem duce spre frustrare.
Azi, mai simplu decât în alte zile, a combate contextul astral înseamnă a fi mulţumit, a nu lansa pretenţii nejustificate şi a ne detaşa de ceea ce presupune un conflict sau o critică nejustificată. Vom avea şi pârghiile necesare dacă nu ne vom pierde în acţiuni lipsite de control sau demnitate.
Prin urmare, 24 februarie ne va ţine în tensiune întreaga zi cu scheme de lucru pe care nu le putem duce la finalitate, cu ţinte pe care nu le putem realiza, cu rememorări ale ultimelor 7 ani când, prin transferul din opoziţie, în inconjuncţie sau trigon între poziţiile Lunii în zodii în momentul de conjuncţie Soare-Chiron, dar şi prin lansarea unor aşteptări mai mari decât este cazul.
Conjuncţia Soarelui cu Chiron ne oferă prilejul să ne vindecăm de afecţiuni cronice, să ne îndreptăm spre tratamentul cel mai potrivit, către medicul cel mai priceput, către terapeutul care poate găsi cauza suferinţei sau stabili schema de tratament cea mai adecvată. Pentru toate acestea se cere echilibru, forţă interioară utilizată cu ponderaţie, cu înţelegere, cu voinţă, dar, în acelaşi timp, cu respect faţă de oameni şi faţă de valorile lor. În fiecare an avem şansa să trecem prin conjuncţia Soare-Chiron, iar Luna ne va vorbi despre fundalul pe care îl lucrează de-a lungul anului, despre afecţiunile ce blochează înţelegerea subtilă, eficienţa socială, despre ceea ce este urgent de îndepărtat din sfera interioară, despre tipul de curaj care trebuie abordat. În 2012, prin relaţia celor două tipuri de energii, se va mobiliza curajul de a ne dezveli fiinţa de comportamente agresive şi de a căuta modul propriu de a ne hrăni cu sentimente paşnice, indiferent de ceea ce am făcut până acum.
Pare neobişnuit, chiar şi pentru un astrolog, însă mesajul aşa se conturează. Tocmai de aceea recomandarea vine să ne îndrepte spre a ne dezvolta încrederea în sine. Mulţi nu ştiu cum este să ai încredere în tine, cum să te simţi împăcat cu ceea ce eşti şi ceea ce vei face, dar pentru că trăim în comunitate suntem privilegiaţi: să ne purtăm cu sine după cum ne purtăm cu ceilalţi. Lumina este aceeaşi, când o vedem diferit înseamnă că gustăm dintr-o hrană nepotrivită, din egoism şi încet, încet se stinge. De aceea, anual, ne îndreptăm spre acest izvor de vindecare, care este conjuncţia Soare-Chiron, pentru a ne aminti cum este să fim întregi, deplini.

Sâmbătă, 25 februarie
Dacă până acum ne-am preocupat de spirit şi moralitate, de educaţie, adică de acele noţiuni care nu pentru toată lumea sunt priorităţi, dar nici aşa de importante, azi ne vom preocupa de aspectele practice ale vieţii, de plăcerile şi complicaţiile pe care le poate parcurge un individ într-o zi, sub directa influenţă a vibraţiilor astrale.
Azi Luna şi Capul Dragonului sunt în trigon, în faza ascendentă, ceea ce înseamnă că sextilul cu Coada Dragonului ne pune în postura de a ne înţelege trecutul, greşelile pe care le-am făcut de la începutul săptămânii până acum, indiferent că sunt legate de viaţa spirituală sau de cea practică. Pofta este inamicul nr. 1, atât cea de factură fizică, pe care o vom manifesta faţă de anumite alimente, dar şi cea faţă de funcţii, imagine publică, faimă, renume, succes, recunoaştere sau avere şi confort. În Berbec, Luna este combativă, ea ştie să se arcuiască pentru a obţine o tensiune maximă şi a comporta prin acest efort un rezultat pe măsură. Nu va şti însă să-şi dozeze forţele, să se calmeze, să se odihnească, să fie ponderată, va dori să spună tot, să ardă până la ultimul fir şi să se descarce de toată tensiunea, chiar dacă asta presupune explozie sau a îmbrăţişa cu căldură duşmanul cel mai dificil sau agresiv. Beneficiind de acest cadru dur care nu acceptă jumătăţi de măsură şi ale cărei oscilaţii sunt, de fapt, detente în faţa unui atac iminent, careul Soare-Junon face din nou apelul la experienţele personale, la înţelepciune, la cunoştinţele despre moralitate, deontologie profesională, reguli de bună practică, adică la acea cunoaştere care este utilă oricui şi care ţin de simţul practic, respectul faţă de muncă, dar şi faţă de cel care o prestează. Zodia Peşti, în această ecuaţie nu pare să aibă prea multe valenţe pozitive, mai ales că diplomaţia ce ne vine din acest semn înseamnă privirea din afară vasului, detaşarea, desprinderea de grup, deci o anume supraapreciere, o adaptare curajoasă a orgoliul de a construi, dar şi o tactică în a ne modula mândria şi a nu o amesteca în apele în care înoată. În acest sens va merge spiritul practic al acestei zile şi orice tip de conversaţie sau de abordare pe care oamenii le vor prefera azi vor fi lovite de viciu de procedură, nu pentru că ar fi greşite, ci pentru că vor avea tendinţa de a se afla în afară legilor deja cunoscute, dar într-o perfectă consonanţă cu ceea ce minţile lor au etichetat ca fiind necesar. Propriile reguli devin astfel valori esenţiale, criterii ample de selecţie, direcţii importante care, prin juxtapunere, asigură o mare diversitate de posibilităţi şi şanse.
Şansa este un alt elemente pe care dinamica acestei zile îl va folosi, dar care nu va avea privilegiul de a se separa de un anume conservatorism, de o forţă retractilă care ni se va înfăţişa în aspectul ei de ponderaţie, măsură, diplomaţie său echilibru. În realitate, ea nu reprezintă decât o noutate a contextului, o deschidere faţă de un domeniu nou pe care nu l-am abordat până acum. În faţa noului oamenii se tem chiar dacă dorinţa de acţiune îi împinge spre a face fapte mari cu un minimum de implicare. În felul acesta, se va încerca o modificare a cadrului profesional, o schimbare a relaţiilor de serviciu, a modului cum este abordat fluxul ascendent de informaţii, cum este elaborată o decizie sau cum este apreciată munca.
Spre seară, când Luna şi Venus vor trece printr-o conjuncţie, oamenii vor deveni mai calmi, mai calculaţi în acţiunile lor şi se vor apropia mai mult de ceea ce inspiră dragoste, echilibru şi rafinament. Cu toate acestea, nu se va depăşi cadru impulsiv al zilei, cel care ne va împinge spre fapte mari chiar şi atunci când nu vom dispune de energia necesară, însă se va invoca, mai mult decât s-a făcut în timpul zilei, sentimentul, schimbul de impresii, respectul faţă de celălalt.
Prin urmare, 25 februarie se detaşează de celelalte zile pentru că ne aduce în faţa unor decizii pe care de-a lungul săptămânii am ezitat să le luăm. Ne detaşăm de contextul atmosferic, nu ne mai interesează dacă e cald sau frig, dacă nămeţii se topesc, dacă oamenii îşi fac datoria, dacă întreaga frământare socială este aşa cum pare sau, dacă nu cumva, în spatele unor strategii complicate nu stă decât înţelegerea tacită făcută de lideri pentru a-şi apăra propria piele sau ascunde păcatele trecutului. Chiar dacă în continuare toate acestea alimentează focul interior, ne exaltă sufletele sau ne enervează la culme, adică ne menţin în specificul acestui an, cel al extremelor, ziua de 25 februarie ne aduce în faţă probleme personale urgente, cele care ţin de serviciu, de relaţiile de familie, de conflictul între generaţii, de înţelegerea corectă a fenomenului social sau, într-un cadru prozaic, de achiziţionarea unui bun în casă, un aparat electrocasnic sau un ceas, un component pentru calculator sau un articol vestimentar care să ne confere sentimentul că ne trăim viaţa pentru noi înşine, nu pentru alţii ca produs al unui ideal anost sau abstract.
Cei care întreaga săptămână au urmăriţi elevarea sentimentelor şi încadrarea lor pe un făgaş corect, cel al afirmării de sine şi rafinamentului interior se văd acum în faţa unor mari dileme, în ipostaza de a proba practic valoarea credinţei, greutatea ei, seriozitatea traseului pe care merg. Li se cer astfel dovezi de iubire şi înţelegere, de iertare, de acceptare în echipă a unui nou membru, de comuniune sau împărţire a bunului propriu pentru a consolida familia, echipa de lucru, colectivul sau gruparea din care fac parte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne detaşa de bunurile care ne oferă sentimentul de ataşament. 25 februarie lucrează cu caracterul practic al sentimentelor, tocmai de aceea ataşamentul de obiecte, adică a iubi obiectele mai mult decât oamenii, ne răstoarnă valorile şi ne pun în faţa unei dileme şi mai mari tulburându-ne structurile mentală şi afectivă cu o relaţionare falsă. În ecuaţie, în loc de două energii va fi una singură, divizată: energia individului şi ecoul acesteia care se reflectă prin obiect. Astfel, oricât de mare va fi efortul omului el va fi înjumătăţit cu mobilul afecţiunii sale. A înlocui oamenii cu obiecte devine, deci, modalitatea prin care un suflet spune comunităţii că suferă de o boală nediagnosticată ce îi va compromite devenirea, progresul, misiunea, rostul. A înlocui obiectele care trăiesc prin energia emitentului (imobile, aparate casnice, haine etc), cu cele care canalizează energia (pietre semipreţioase, talismane, colecţii de imagini etc.) reprezintă un procedeu elegant de a ne desprinde de materie fără a o abandona.

Duminică, 26 februarie
Luna azi parcurge ultimul sector al zodiei Berbec şi în prejma orei 16:30 va trece în Taur (exaltare), împlinind, la câteva ore distanţă, un sextil cu Neptun, semn că săptămână se încheie în condiţii benefice, că multe dintre cele care nu mergeau bine se aşează în albia proprie şi fie sunt soluţionate printr-o atitudine, fie sunt ascunse şi soluţionarea le este amânată pentru a doua jumătate a lunii martie.
Prima jumătate a zilei se va desfăşura după parametri zilei anterioare, aducând o combinaţie între conjuncţia Lună-Venus, ultimul aspect de ieri, şi opoziţia Lună-Saturn, primul aspect al zilei de azi. Între rafinament şi revoltă, între un aspect neutru, cu Venus, şi unul negativ, cu Saturn, conştiinţa lucrului bine făcut va trece, în prima jumătate a zilei, printr-o prefacere, printr-o modificare de confort şi înţelegere, printr-o raportare la alte etaloane. Mulţi se vor linişti brusc, îşi vor extinde viziunea într-un cadru mai larg, vor înţelege că oamenii greşesc şi chiar dacă eroarea lor are caracter continuu sau repetitiv, greşeala trebuie să întărească legătura de prietenie, anturajul, nu să o submineze prin pretenţii exagerate. Azi se va lupta împotriva flexibilităţii în gândire, împotriva confortului afectiv, împotriva a ceea ce ieri am intuit sau împotriva a ceea ce ni s-a spus, împotriva a ceea s-a dovedit rafinat elegant, ca şi cum, din nimic, apare o frustrare, o stare proastă care tinde să pună stăpânire pe întreaga fiinţă.
Cei care sunt mai sensibili vor avea impresia că anturajul le este potrivinic, că multe din proiectele pe care doresc să le finalizeze azi comportă obstrucţiuni sau întârziere, că se pierd cu firea sau că uită informaţii importante.
În a doua parte a zilei, când Luna trece în Taur, lucrurile par să intre pe un făgaş normal, sentimentele se mai temperează, iar reacţii la stimulii din jur trec într-un alt registru comportamental. Calitatea omului în ansamblu va conta mai mult decât rezultatele muncii sale într-o anumită etapă a vieţii sau la un moment dat, eticheta pe care o are va fi, astfel, un punct de referinţă în a interacţiona cu cineva, ceea ce va simplifica mult schimbul de idei sau relaţiile în general. Acest calm se va constitui ca un element de bază în a aborda sextilul Lunii cu Neptun, adică în a ne raporta la alte valori, în a aprecia intenţiile personale, a ne interesa de mesajul de dincolo de cuvinte, de nonverbal, de energie, de aură, de mesaje transmise, evoluţie în ansamblu, încercând să punem în aplicare o idee pe care contextul zilei de ieri ne-a lăsat-o.
Toate elementele care par să iasă din obişnuit sunt astfel aşezate într-o albie specifică, sunt încadrate corespunzător sau lăsate în aşteptarea unor momente speciale pe care să le putem valorifica cu mai multă determinare sau încredere. Fiind în Taur, Luna se va raporta continuu la nevoia de stabilitate, în timp ce Neptun tinde să conserve o idee veche, despre care de-a lungul întregi săptămâni am aflat că nu e tocmai corectă, poate chiar nocivă. Lupta dintre vechi şi nou capătă, deci, conotaţii existenţiale şi ea va fi percepută în special de cei care sunt obişnuiţi să-şi urmărească procesele interioare. Ceilalţi vor remarca un uşor neastâmpăr în faţa unui eveniment major, dar nu-l pot înfrunta, ca şi cum vor să facă ceva special, dar nu ştiu ce. Această informaţie transpare doar dintr-o raportare a nevoii de confort de acum la moştenirea întregii săptămâni. Liniştea are un preţ, vor gândi unii, iar alţii vor considera că, în realitate, doar sustragerea într-un univers paralel sau într-un sector al imaginarului îi ajută să beneficieze de un cadru pur, lipsit de interferenţe. Este lese de observat cum ideea de utopie se va naşte dintr-odată în mintea fiecăruia, însă doar în cazul unora ea va fi tradusă prin limbaj al corpului, prin mimică sau exprimată clar prin idei.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne va tenta cu o combinaţie între realitate şi iluzie într-un mod uşor compulsiv, ce poate inspira teamă şi reţinere, dar care ne va duce şi spre o deviere de la efortul şi consumul interior pe care le-am abordat întreaga săptămână. Îndemnul spre a simţi şi înţelege valorile practice ale zilei vor constitui o problemă doar în prima parte a zilei, când Lună încă se mai află în Berbec, însă, spre seară, când ne va introduce într-o nouă stare de spirit, ne vom lăsa preocupaţi de dileme, contradicţii, speranţe, idealuri sau utopii pe care fiecare le va formula diferit.
Viaţa socială a acestei zile va deveni o sinteză a confuziilor care ne-au tulburat conştiinţele de-a lungul întregii săptămâni. Chiar dacă ziua începe furtunos, până seara multe se liniştesc şi totul pare să intre într-un calm straniu pe care îl vor clarifica abia miercuri, când Soarele va împlini un careu cu Axa Dragonului şi când vom înţelege de ce nu am putut împlini tot ceea ce am intenţionat acum, mai ales că avem toate prerogativele afective necesare.
Confuzia, pentru cei pasionaţi de ezoterism, va fi relativ repede înlăturată pentru că ei ştiu că iubirea cu frică atrage pedeapsa şi că aceasta se susţine pe un acut sentiment al datoriei, de vreme ce iubirea este liberă de orice condiţionare. Aşadar, a iubi cu frică înseamnă a menţine în conştiinţă un nonsens, o idee falsă, perisabilă pe care o vom prefera chiar şi după ce conţinutul ei va fi depreciat. A iubi cu frică înseamnă a trăi în autonomie, adică la graniţa dintre normal şi patologic, educându-ne să ne construim în permanenţă o realitate, o cuşcă, o celulă, în care să ne menţinem conservate limitările psihoemoţionale, nu să descoperim lumea în întreaga sa desfăşurare. În felul acesta, ne anulăm rostul pentru care funcţionăm, acela de a fi călători în timp şi spaţiu, exploratori ai universului dominat de libertatea de a iubi şi zbura spre necunoscut prin iubire.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne abandona frica, indiferent ce formă de disimulare îşi alege, pentru a ne lăsa inundaţi de acea iubire liniştită care îţi schimba respiraţia, liniştind-o, şi care prin orice mijloc de expresie va dori să ne-o prezinte pe prietena sa cea mai de preţ: profunzimea gândirii.

1 thought on “20 – 26 februarie 2012

  1. ella spune:

    Imi place foarte mult cum ai reusit sa transpui in cuvinte o realitate pe care o percep la un nivel tot mai profund :”Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că în această lume nu vine nimeni în vacanţă şi tocmai de aceea se impune azi să fim deschisi mesajului subtil pe care fraţi noştri intru lumină se străduiesc să ni-l concentreze într-o formă cât mai uşor de înţeles şi de aplicat.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.