28 martie – 3 aprilie 2011

Luni, 28 martie Faptul că analizele sunt prezentate fragmentat, pe câte o săptămână, nu înseamnă că influxurile astrale îşi finalizează un demers duminică seara şi luni dimineaţa ne trezim cu altul. Continuăm deci demersurile săptămânii anterioare, ca şi cum nu s-au încheiat, ducem mai departe tensiunea şi frustrările pe care lipsa de înţelegere şi răutatea le construiesc. Azi Luna, până la ora 14:00, îşi finalizează tranzitul prin Capricorn, aducându-ne din acest semn puterea de a rezista în faţa tulburărilor şi tentaţiilor sociale, tăria de caracter ca un element definitoriu al demersurilor sociale. Ziua este importantă şi prin stabilitate, dar şi prin fidelitatea cu care ne îndreptăm spre aceleaşi tipuri de preocupări, chiar dacă suntem încă foarte grăbiţi, foarte încordaţi şi căutăm să terminăm în mare viteză tot ceea ce începem, să spunem repede, să scriem repede sau să derulăm în mare viteză informaţia care ne este prezentată înainte pentru că… Citește mai departe„28 martie – 3 aprilie 2011”

21 – 27 martie 2011

Luni, 21 martie Un alt eveniment astral important al acestei luni, însă generând situaţii cu alte implicaţii, este ingresul solar în Berbec, concomitent cu atingerea momentului maxim al conjuncţiei cu Uranus, în situaţia în care Luna se opune lui Mercur, ridică trigoane cu Venus şi Neptun, sextil cu Capul Dragonului (mediind tendiniţele celor două Noduri) pentru ca, spre seară, să treacă în Scorpion, dezamăgită de promisiunile acestei zile care nu au mulţumit-o pentru că nu s-au împlinit aşa cum au fost aşteptate. Intrarea Soarelui în Berbec, cu un ascendent în Săgetător, ne aduce mesajul lecţiilor pe care nu am dorit să le învăţăm, a compromisurilor pe care le-am făcut pentru a nu evolua, pentru a nu asimila ceea ce a fost necesar, pentru a nu găsi echilibrul între învăţare şi transfer de informaţii, pentru a nu descoperi caracterul util, practic al celor ce ni se întâmplă. Avem deja câteva zile… Citește mai departe„21 – 27 martie 2011”

14 – 20 martie 2011

Luni, 14 martie Am ajuns în momentul în care Soarele trece prin opoziţia cu Junon, iar Luna, din Rac, participă la împlinirea crucii cosmice cardinale (cu Saturn, Pluton şi Jupiter), agresând sensibilitatea şi candoarea, puterea de a înţelege greutăţile vieţii şi, din această cauză, aducând schimbări rapide în metodele folosite şi în modul de a gândi şi de a ne raporta la evenimente. Opunându-se lui Pluton, Luna deschide un capitol important prin faptul că sunt declanşate, cu caracter de decizie imediată, schimbări bruşte în comportamentul social. Valoarea tranzacţiilor financiare va avea pe acest aspect mult de suferit aducând o schimbare a semnului, o reevaluare a preţului, o schimbare a furnizorului, o întoarcere la un tip de relaţie mai vechi, o coborâre a cotei şi de aici pierderi materiale resimţite însă ca o investiţie. Valoarea acestei relaţii magnifice între planete nu va fi vizibilă însă numai în domeniul financiar, ci va… Citește mai departe„14 – 20 martie 2011”

Samsara (2001)

“Lipsit de o structură narativă complexă, însă bogată în semnificaţii, filmul urmăreşte evoluţia tânărului tibetan Tashi. Acesta este crescut într-o mănăstire budhistă, încă de la o vârstă fragedă. După o perioadă de trei ani petrecută în meditaţie profundă, fiind lipsit de orice contact cu mediul exterior, călugării din mănăstire împreună cu Lama îl scot din izolare, spre a observa rezultatele spirituale ale acestuia. Cel de-al doilea plan al acţiunii îl surprinde pe Tashi alături de tânără Pena, cu care formează o familie şi evenimentele tipice acestui statut. Finalul este unul dramatic, plin de suspans, descriind frământările interioare ale eroului său altfel spus, conflictul dintre raţiune şi inimă.” (sursa: http://www.cinemarx.ro/filme/Samsara-Samsara-104625.html) Mesajul filmului iese din standardul filmelor obişnuite, chiar şi din rândul celor ezoterice, prin semnificaţia colosală ce se desprinde din combinaţia dorinţa versus evoluţie. “Cum poţi face ca o picătură de apă să nu se evapore? Aruncând-o în mare”. Fără să… Citește mai departe„Samsara (2001)”

7 – 13 martie 2011

Luni, 7 martie Începeam săptămână în forţă cu două aspecte contrare ce ţin balanţa în echilibru: opoziţia Mercur-Junon şi din background Venus – planeta mediatoare acestei opoziţii. În ultimele două săptămâni determinismul astral ne-a îndreptat atenţia spre concentrarea energiei, spre construirea de direcţii care au fie rolul de sinteză, rezumat a întregului an 2011 în ceea ce privesc evenimentele, fie ca forţa ce doboară ceea ce nu s-a împlinit şi nu se vrea împlinit, ca o schimbare de destin prin implicare totală. Acum ne risipim, ne despărţim direcţiile pe care ne îndreptăm în două trasee opuse, în două demersuri total diferite care nu au în comun nici intenţiile care le animă şi nici mijloacele prin care se vor împlini. Când Mercur şi Junon trec prin opoziţie sentimentul de stabilitate este afectat. Gândim împotriva grupului, gândim disproporţionat, împotriva timpului, a regulilor, împotriva promisiunilor sau chiar împotriva propriei imagini pe care o… Citește mai departe„7 – 13 martie 2011”

28 februarie – 6 martie 2011

Luni, 28 februarie Pe ultimul segment al zodiei Capricorn Luna ne conferă „privilegiul” de a descoperi noi modalităţi de restricţie a sentimentelor, de a contura direcţii pe care să nu le putem finaliza şi asupra cărora să nu mai dorim să revenim. Dacă spunem că ultima zi a săptămânii este o zi care ne încarcă de resentimente, de îndoieli, de complicaţii temperamentale nu greşim deloc şi nici nu cădem în patima exceselor. Azi Luna şi Saturn, ce prin relaţia lor subtilă alimentează simţul realităţii, ne îndreaptă spre introspecţie, spre interiorizare, spre a căuta în interior ceea ce am acumulat sau au păstrat într-un depozit emoţională. Mulţi vor găsi acolo sentimente refulate, nemulţumire, ambiţie, sobrietate, forţa de a rezista în faţa unei opoziţii sociale importante sau onoarea ori virtutea întreţinute prin renunţare şi responsabilitate. Prin apelul la obiceiuri mai vechi, la felul de a fi, la un comportament pe care nu… Citește mai departe„28 februarie – 6 martie 2011”

21 – 27 februarie 2011

Săptămâna 21 – 27 februarie 2011 nu este o săptămână obişnuită, ea excelând la capitolul evenimente astrale, nu doar prin ingresurile planetelor Mercur şi Marte în Peşti sau prin conjuncţiile acestora cu planetele de pe final de Vărsător sau început de Peşti, cât mai ales prin cele două mari evenimente ale anului 2011: careul Jupiter-Pluton şi careul lui Uranus la Axa Dragonului, ce se împlinesc la grad perfect vineri, 24 februarie si respectiv duminică, 27 februarie. Acestora li se alătura şi alte aspecte astrologice care amplifică, pe de o parte calitatea perioadei, greutatea specială în deciziile pe care le luăm, iar pe de alta responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă pentru a depăşi cu bine încercările majore pe care le vom parcurge. Luni, 21 februarie Săptămâna aceasta avem parte, ca şi săptămâna care tocmai s-a încheiat, de multe aspecte importante, care ne vom lansa trasee virtuale extrem de importante… Citește mai departe„21 – 27 februarie 2011”

14 – 20 februarie 2011

Luni, 14 februarie Prima zi a săptămânii ne duce într-un tărâm relaţional dificil, complicat de o mare intensitate a sentimentelor şi o abordare dificilă a exprimărilor. Nu doar pentru că la final de tranzit prin Gemeni, Lună are de trecut prin careurile cu Lilith şi Uranus sau prin conjuncţia cu Coada Dragonului, moment de disconfort fizic, de nesiguranţă sau de neînţelegere, ci şi pentru că, trecând în Rac, va aduce la lumina acele speranţe pe care ne-am dorit tot anul 2010 să le împlinim şi nu am putut. Este lesne de înţeles că 14 februarie este o zi a împlinirilor, o zi de atingere a unor ţinte de exprimare la nivel social, o zi de atac asupra unei redute ce a opus rezistenţă tot anul trecut. Noaptea de duminică spre luni ne aduce momente de corelaţie, de gândire, asimilare, de retrăire a unor ipostaze mai vechi, dar şi de impulsul… Citește mai departe„14 – 20 februarie 2011”

7 – 13 februarie 2011

Luni, 7 februarie Intrarea Lunii în Berbec schimbă mult starea de spirit şi dacă alăturăm acesteia faptul că va împlini azi şase aspecte, putem să considerăm că însemnătatea astrologică a trecerii Lunii în Berbec va impune valori ce se vor regăsi de-a lungul întregii luni februarie şi, prin intermediul acestui interval, asupra întregului an. Curajul, iniţiativa, îndrăzneala, poate chiar tupeul, sunt elemente care ne vor încălzi azi sângele şi ni-l va face să circule repede prin corp. Vigilenţa va avea însă mult de suferit pentru că azi vom avea impresia că trebuie să se întâmplă ceva important, că evenimentele la care suntem invitaţi să participăm sunt deosebit de importante şi nu trebuie să pierdem nimic din vedere. Pe primele grade din Berbec, Luna ridică un careu cu Nodurile sale care în această săptămână (duminică) vor părăsi axa Capricorn-Rac şi se vor muta pe axa Gemeni-Săgetător, adică în domiciliu. Întreaga săptămână… Citește mai departe„7 – 13 februarie 2011”

Golgota Basarabiei (2010)

Deşi înteleg care ar fi raţionamentul subtil pentru care se întâmplă astfel de lucruri, îmi este greu să le accept. Urmăriţi un film despre crimele comuniştilor din Basarabia şi gânditi-vă că şi la noi, în România, ceea ce s-a întâmplat nu este departe de ceea ce veţi vedea în documentar. Incultura promovată ca valoare naţională a fost una dintre cele mai teribile instrumente ale comunismului. Din nefericire ceea ce se întâmplă cu noi în aceste vremuri ne convinge că istoria se repetă, nu se copiază pe ea însăsi, ci doar se repetă…