12 – 18 aprilie 2021 este săptămâna riscului de abandon, a participării active la viața socială ca răspuns la golul din viața personală și a beneficiului pe care îl obținem dacă acceptăm că anumite pierderi nu doar că sunt necesare, ci și terapeutice. Chiar dacă mesajul acesta pare complicat, încărcat de o mare varietate de elemente de care ar trebui să ținem cont, săptămâna este una de avertizare. Vor fi multe zile când tensiunile momentului ne vor consuma, dar toate acestea se vor șterge cu noaptea. Ne va rămâne în conștiință avertismentul că lucrurile nu pot merge mai departe în felul acesta. Retrogradarea asteroidului Junon pe zodia Săgetător care începe pe 12 aprilie și se va termina în prima decadă a lunii mai ne arată că următoarele săptămâni ne vor expune unor încercări pe care avem obligația să le tratăm cu maximă responsabilitate. Ne vom aminti de acele stări sufletești… Citește mai departe„12 – 18 aprilie 2021”
Categorie: Aspecte, previziuni
5 – 11 aprilie 2021
5 – 11 aprilie 2021 este săptămâna mișcărilor bruște, a răspunsurilor neașteptate și șocante și a apropierilor ce survin în urma unor încercări pe care nu le acceptăm așa cum par la prima vedere. Ceea ce vom parcurge în această săptămână nu ne va pune atât de mult în dificultate cum pare din deviza generală a săptămânii. Sunt câteva elemente de care trebuie să ținem cont, iar acestea sunt legate de ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei săptămâni, dar și în ultimii ani. În funcție de drama personală, în funcție de deciziile pe care le-am luat în ultimele săptămâni vom alege dacă ne vom extrage puterea din ultima perioadă sau din ultimii ani. Desigur, nu contează care este alegerea, ci contează rezultatul. A ne păstra echilibrul, atenția și disciplina reprezintă frumosul pe care îl alegem în această săptămână. A fi buni cu ceilalți înseamnă a ne proteja de antipatii,… Citește mai departe„5 – 11 aprilie 2021”
29 martie – 4 aprilie 2021
29 martie – 4 aprilie 2021 este săptămâna deschiderii către o descoperire dureroasă, a lingușelilor care anunță vremuri bune și a sănătății pe care o putem redobândi alegând să nu jucăm în acest film. Ne putem bucura că în această săptămână avem ocazia să înclinăm puțin balanța valorilor. Este adevărat, lucrurile nu sunt simple pentru că a face o descoperire dureroasă, a identifica un personaj care a îndeplinit un rol negativ în ultimele luni nu este ceva ușor de acceptat. Cu toate acestea, relațiile astrale pe care le vom parcurge în această săptămână ne ajută să depășim relativ ușor toate aceste ipostaze neplăcute pentru a ne proteja sănătatea și pentru a înțelege că oamenii cu adevărat puternici nu joacă în acest film. Astfel, avem de-a face cu experiențe puternice și frumoase în primele două zile ale săptămânii, cu ciudățenii în mijlocul săptămânii, dar și cu confirmări pentru care avem nevoie… Citește mai departe„29 martie – 4 aprilie 2021”
22 – 28 martie 2021
22 – 28 martie 2021 este săptămâna în care rupem ritmul obișnuit, chiar cu riscul de a nu pune nimic în loc și a descoperirii unor resurse frumoase care pot fi considerate promotorul unor începuturi minunate. În această săptămână rupem un ritm obișnuit, cel care ne-a consumat multe resurse, care ne-a obosit, care ne-a îmbolnăvit sau care ne-a separat de oameni pe care am fi putut să-i ținem aproape mult timp de acum încolo. Acest ritm obișnuit era unul negativ, bazat pe traumă sau pe o educație greșită care acum începe să se rarefieze, să-și piardă din consistență și chiar să dispară. Cei care se simțeau puternici sau bogați pentru că făceau răutăți celorlalți se vor simți în această săptămână loviți sau agresați în puterea cea mare și vor acționa pe măsură. Răutatea și avariția pe care le ascundeau vor fi vizibile și mai tare pentru că viteza de lucru… Citește mai departe„22 – 28 martie 2021”
15 – 21 martie 2021
15 – 21 martie 2021 este săptămâna lui “nu pot”, “nu vreau”, “nu știu” pentru a pedepsi sau a obține anumite avantaje și a schimbărilor mici, dar puternice, care resoarbe sau dizolva durerea nespusă și adâncă. În această săptămână luptăm pentru propriul echilibru și este foarte posibil ca în această confruntare să rănim oamenii pe care îi apreciem sau să-i rănim mai mult pe cei pe care nu am reușit să îi învingem până acum, considerând că ei fac parte din problemele noastre pe care vrem să ni le rezolvăm. Nu ar trebui să fim surprinși dacă nostalgiile acestei săptămâni (elementul definitoriu) ne duc spre singurătate sau ne duc spre despărțiri dureroase. Ele, doar la început, par dureroase pentru că, în realitate, toată schema acestei săptămâni ne arată cât de important este să stingem această durere personală pentru că ea nu a fost împărtășită, poate chiar nici înțeleasă corespunzător, însă… Citește mai departe„15 – 21 martie 2021”
8 – 14 martie 2021
8 – 14 martie 2021 este săptămâna plăților pe care le facem în avans pentru că ne temem de o pedeapsă mai mare și a rebutului pe care îl refuzăm pentru că știm să fim curajoși și liberi, chiar și când lucrul acesta doare. Această săptămână este una marcată de provocări personale. Sunt multe aspecte care fac trimitere la o dimensiune personală, la ceea ce am învățat de-a lungul vieții, la tensiunile pe care știm foarte bine cum să le depășim și la motivațiile la care apelăm pentru a-i ajuta pe ceilalți. Vom descoperi mulți oameni ascunși, invidioși sau care risipesc prea mult, dar care se vor prezenta în a doua parte a săptămânii, adică de pe 11 martie încolo, ca adevărați salvatori. Asta înseamnă că suntem în fața unor încercări foarte mari, că această perioadă ne oferă tentația unor călătorii mincinoase, că dorim să vindem mai mult decât producem,… Citește mai departe„8 – 14 martie 2021”
1 – 7 martie 2021
1 – 7 martie 2021 este săptămâna răspunsurilor conflictuale pe care nu le putem accepta și nici înțelege și a plății pe care o facem pentru liniște și confort. Ceea ce vom parcurge în această săptămână nu are gravitatea a ceea ce am avut de experimentat până acum. Cu toate acestea, sunt câteva aspecte care duc mai departe o notă conflictuală ce nu trebuie ignorată. Mesajele care accentuează anumite descoperiri neplăcute sau macabre, tendința de a înlocui un adevăr obiectiv cu unul subiectiv, dar și ușurința de a critica sau de a pune pe seama zgomotului mari realizări ale vieții reprezintă tendința principală a acestei săptămâni. Chiar dacă deviza săptămânii pare puțin confuză, desigur, mai puțin confuză decât a fost deviza săptămânii anterioare, ceea ce experimentăm acum nu va fi greu de înțeles, ci doar greu de acceptat. Până joi, Marte va avea de parcurs finalul tranzitului sau prin zodia… Citește mai departe„1 – 7 martie 2021”
22 – 28 februarie 2021
22 – 28 februarie 2021 este săptămâna bisturiului folosit ca accesoriu vestimentar pentru a speria sau pentru a obține o demnitate socială și a curajului de a refuza frica, indiferent de costuri. Desigur, nu este o săptămână atât de grea precum au fost celelalte de până acum, însă tentația distrugerii sau cea a autodistrugerii creează conjuncturi ciudate care vor fi tulburătoare până joi și edificatoare de joi până duminică, însă fiecare într-un fel aparte. Vorbim, așadar, despre tensiuni pe care ni le facem singuri pentru că ne atrage ceea ce este neobișnuit, extravagant, ceea ce iese în evidență, ceea ce nu am mai făcut de mult timp sau ceea ce ar trebui să facem în mod surprinzător și șocant cu scopul de a atrage atenția. Suntem avertizați că toate aceste elemente pe care le vom folosi drept accesorii și care ar trebui să înnobileze un anumit comportament nu fac decât… Citește mai departe„22 – 28 februarie 2021”
15 – 21 februarie 2021
15 – 21 februarie 2021 este săptămâna risipei, a gunoiului pe care vrem să-l transformăm în aur, dar fără alchimie, ci prin impulsivitate, și a deschiderii spațiului intim către o prea firavă zona a speranței. Vom parcurge în această săptămână câteva evenimente astrale care vor pune accentul pe redimensionarea unor probleme personale, pe pașii pe care i-am făcut până acum și pe care, în lipsă de altceva, îi vom exagera pentru a deveni convingători. Dacă înțelegem că aceasta este cea mai importantă problemă a intervalului acceptăm și că nu trebuie să facem foarte multe pentru a fi văzuți, remarcați. Șansele de a ne desprinde de probleme sunt foarte mari, dar ni se cere și un efort suplimentar. Acest efort nu este acela de a lupta, ci de a înțelege pentru a nu da complicațiilor minore alte atribute. Apoi, a doua parte a devizei săptămânii ne vorbește și despre o fragilitate… Citește mai departe„15 – 21 februarie 2021”
8 – 14 februarie 2021
8 – 14 februarie 2021 este săptămâna reducerilor pe potențial, îndrăzneală și curaj ca și cum ne-am retrage dintr-o luptă și a beneficiului care promite un mare succes, un mare avantaj. Acest interval este unul de reducere, de diminuare, de descoperire a adevăratului potențial, cel care a fost utilizat de fiecare dată în confruntările reale. Vorbim în această săptămână despre curaj și îndrăzneală, dar nu pentru a demonstra ceva în fața celorlalți, ci pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu noi în alte ipostaze când alții au avut această atitudine. Este clar că un om profund și superior se va retrage în această săptămână din confruntare, din luptă, căutând soluția cea mai bună prin armonie, fără a se pierde în detalii, dar acceptând, acolo unde este cazul, anumite sacrificii. Mijlocul săptămânii aduce împlinirea fazei de Lună nouă, ceea ce face ca acest interval să fie unul amețitor, bulversant. Îndrăznind mai… Citește mai departe„8 – 14 februarie 2021”