3 – 9 mai 2021

3 – 9 mai 2021 este săptămâna severității deciziilor, a beneficiului primit prin rețineri, iertări, desprinderi și a confortului dat de un ajutor minor pe care l-am desconsiderat în anii din urmă. Abia spre sfârșitul săptămânii vom realiza cât de important a fost acest interval, cât de mult a contat ceea ce am gândit, ceea ce am făcut sau ceea ce nu am făcut. Este o săptămână care ne pune în fața unor decizii severe, dar beneficiul este garantat dacă ne abținem, dacă iertăm sau dacă lăsăm în urmă acele conflicte care ne-au agitat până acum. Avem nevoie să descoperim în această săptămână gândul cel bun care ne spune că nu am fost înșelați sau furați, că nu am fost păcăliți, că certitudinile distrugătoare de altădată devin acum factori care ne ajută să ne cristalizăm și ideile, și sentimentele, dar și voința. Ne vom întâlni de-a lungul acestei săptămâni cu minciuni spuse într-un mod tendențios și tocmai de aceea este necesar să fim prudenți, atenți, vigilenți. Dar nu avem cum să facem lucrul acesta decât dacă ne retragem din ceea ce a fost până acum tensiune pentru a urmări ca un martor ceea ce ni se întâmplă. În felul acesta, descoperim că lucrurile mici au o încărcătură aparte, au o sonoritate aparte și acestea, de fapt, ne-au salvat în săptămânile din urmă, dar ne vor oferi și în această săptămână echilibrul de care avem atât de mare nevoie.
Acum se schimbă registrul, trecem de la notele dramatice, complicate la cele joviale, însă schimbarea este mult prea bruscă pentru că pe fundal sunt anumite tensiuni care ne limitează acea robustețe psiho-emoțională de care am avea nevoie. Marți, Mercur trece pe zodia Gemeni, însă până duminică Venus se va afla în continuare pe zodia Taur, și nu doar atât, sâmbătă va împlini careul cu Jupiter de pe gradele finale ale zodiilor Taur și Vărsător. Ne vom afla în această săptămână în fața unor situații delicate când ne va lipsi aceea flexibilitate care ne scoate din încurcătură, ne vor lipsi acele cuvinte inspirate, chiar dacă le vom folosi pe cele de altădată pe vremea când eram inspirați. Vom greși căzând în auto compătimire, dar putem spera că fiecare se va mobiliza suficient de mult încât să iasă din această zonă pentru că ea este una periculoasă.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu simplifica lucrurile doar de teamă sau doar pentru că ne simțim obosiți. Am primit liniștea pentru care am lucrat, am fost în preajma unor avantaje pe care le-am cerut de mult timp. Acum ni se cere doar puțină luciditate să le vedem exact așa cum le-am cerut. Dacă vom constata că ele nu sunt conforme cu ceea ce avem nevoie acum, pe viitor să fim puțin mai atenți și să lucrăm puțin la acest capitol al formulării. Universul a fost creat fără interdicții, iar noi avem datoria față de noi înșine, ca exploratori, să descoperim cea mai bună modalitate de a obține conform nevoii. Din această cauză invitația de a ne debarasa de elementele grele, complicate care ne consumă din patrimoniu este una care ne salvează. Așadar, să eliberăm locul pentru a-l face pregătit să primească minunea!

Pensiuni marcate de egoism nerezolvate în ultimii ani. Dorință de victorie. Oamenii se centrează pe plăceri ciudate. Patimi nerezolvate. Preocupare intensă pentru reguli, curățenie, schimbare. Cel slab crede că mândria rezolvă orice problemă. Cel puternic se reține, se abține, devine conștient că puținul este acum un mare câștig. Certitudine distrugătoare. Aventuri care zdruncină relațiile interumane. Este nevoie de cristalizare, dar resursele nu sunt cele potrivite.

Prima zi a săptămânii este una de evadare. Vom reuși să evadăm astăzi și prin mesaje frumoase, dar și prin mesaje negative pe care le vom proiecta asupra celorlalți considerând că au o vină, că sunt obligați să ierte greșelile pe care le-am făcut până acum și prin aceasta noi să ne simțim eliberați de o răspundere sau pur și simplu curățați, purificați. În realitate, 3 mai este o zi încărcată de responsabilitate, una care ne constrânge să fim atenți la ceea ce ne tulbură responsabilitatea pe care urmărim să o proiectăm asupra celorlalți. În felul acesta, reușim să ne detașăm de problemele personale care ne-au făcut până acum să ne considerăm privilegiați. Știm că de multe ori persoanele care se simt constrânse să procedeze într-un anumit fel, atunci când problema durează prea mult, ajung să se considere privilegiate pentru că duc această povară. De această dată, povara este închipuită și ea ne îndeamnă să ne abținem, să interiorizăm, nu pentru a ne ascunde sentimentele, gândurile sau intențiile, ci pentru a diminua. Diminuarea acestor impulsuri negative înseamnă și rezolvarea unei probleme legată de mândrie, soluționarea unor complicații sociale care nu ne-au lăsat până acum să devenim noi înșine, să ne exprimăm propriul punct de vedere, să fim originali și liberi cu adevărat. În această perioadă Chiron reușește să medieze tendința Nodurilor prin Capul Dragonului, ceea ce înseamnă că orice gând ne poate duce repede la o soluție. Acum pentru că Marte intervine într-un mod agresiv asupra acestui asteroid, gândurile pornesc de la o problemă, apar din conflicte, însă soluțiile la care ajungem sunt blânde, frumoase și încărcate de o mare semnificație.
Prin urmare, prima zi a săptămânii reușește să ne introducă într-un tablou foarte frumos care să nu ne obosească pentru că ne oferă informații noi, dar care să ne constrângă să alegem pe baza sentimentului. Informațiile frumoase care nu au în spatele lor emoții puternice și constructive sunt cauzatoare de probleme. Astăzi înțelegem foarte bine lucrul acesta și tocmai de aceea avem și curajul de a lua anumite decizii. Din fericire, deciziile pe care le luăm acum sunt pentru binele personal, pentru a ne proteja o anumită zonă psiho-emoțională, pentru a ne proteja o anumită inserție socială poate chiar căldura căminului. Oricât de complicate ar fi deciziile de acum, oricât de multe restricții ar trebui să suportăm pe ceea ce hotărâm în momentul de față, certitudinea schimbării este una foarte bună. Mai avem puțin până la Luna nouă, adică acum suntem în faza de ultimul pătrar, ceea ce înseamnă că ne vin de la sine soluții, dar și ajutor din partea persoanelor care până acum nu au arătat că ar avea vreun rol în proiectele pe care le avem noi. Ceea ce putem face astăzi este frumos, constructiv și se bazează pe acea măsură pe care avem nevoie să o învățăm dacă dorim să ne descurcăm în situații limită. Mesajul negativ al acestei zile care ne vine din partea planetei Saturn are o soluție minunată, cea dată de nevoia de a ne descoperi propria cale, de a identifica aceea opinie personală care să ne facă cinste, nu de a deveni magnetofoane portabile, nu de a duce mai departe mesajele pe care alții le-au spus pentru că așa le-am înțeles, pentru că și lor așa li s-a spus.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți cu mesajul. 3 mai este o zi de ascultare, nu de răstălmăcire, nu de atitudine. Soluțiile minunate vin în urma respectării acestui proces de ascultare.

Ne pierdem în cuvinte. Seriozitatea devine doar un subiect de discuție. Relațiile în ansamblu depinde de promisiunile mai vechi. Seriozitatea nu poate fi cumpărată, dar se va vorbi despre asta. Tensiuni pe logică, atitudine, încurajare, dragoste necondiționată. Este nevoie de o schimbare socială.

4 mai este ziua când avem mai multă îndrăzneală, mai mult curaj și când afișăm toate lucrurile acestea chiar dacă există riscul să rănim persoane din jur, să ne pierdem credibilitatea sau să nu mai fim atât de echilibrați cum am fost până acum. În dimineața acestei zile, Mercur va trece pe zodia Gemeni și va rupe această seriozitate cu care am lucrat până acum, ne va face mai optimiști și mai veseli, chiar dacă asta înseamnă să ascundem adevăratele probleme. Nu ne pierdem însă încrederea în sine pentru că Luna este în continuare pe zodia Vărsător și acumulările de până acum se așază acolo unde trebuie, gândurile sunt argumentate ca și până acum, însă și tristețile rămân la fel de rigid inserate în propria structură psiho-emoțională. Practic, nu se schimbă prea mult din registrul pe care l-am parcurs în ultimele zile, doar că ni se pare că avem acum mai mult curaj, mai multă îndrăzneală sau că ne simțim puțin mai liberi. Faptul că starea de spirit se modifică în bine, că până și tensiunile au o logică și sunt și ele încadrate corespunzător face ca toată interacțiunea socială pe care o avem cu cei din jur să se modifice sau măcar să pară că s-a modificat substanțial. Este adevărat, Mercur pe zodia Gemeni îi face pe oameni mult mai flexibili și mult mai interesați să nu se atașeze de marile probleme. Din nefericire, marcajul pe zodia Taur este unul destul de sever și bucuriile care ne vin din această nouă poziție a lui Mercur sunt prea mici, prea subțiri pentru a se produce schimbări substanțiale. Avem însă șansa să ne întoarcem la un echilibru pe care l-am avut în urmă cu două luni, însă lucrul acesta va fi posibil doar în cazul celor care au o memorie psiho-comportamentală foarte bună. Toți ceilalți, care uită ușor, vor crede că trăiesc episoade noi, că au anumite avantaje și că bucuriile pe care le trăiesc anunță o adevărată schimbare socială. Pentru că acesta este nivelul, forma aceasta de uitare îi ajută. Dacă ne amintim ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni, vom deveni mai responsabili și nu doar în a ne prezenta în fața celorlalți, în a alege, ci și în mesajele pe care le transmitem, pentru că ele sunt semințe care caută un teren fertil pentru a produce efecte. Un om responsabil va fi atent ce spune, pentru că e mult mai important să împlinești această condiție decât să demonstrezi că știi foarte multe. O ființă superioară nu face demonstrație de cunoștințe, ci trăiește alături de cei pe care dorește să-i ajute pentru că are și acest simț pronunțat al măsurii, adică le oferă celorlalți atât cât le este necesar.
Prin urmare, 4 mai este ziua care ne învață cum să folosim cuvintele, ce atitudine să avem față de cei pe care îi avem în jur, câtă seriozitate să punem în deciziile pe care dorim să le adoptăm acum. Astăzi ne vom simți mai liberi, adică ne vom simții atât de liberi pe cât ne-am dorit în zilele anterioare și nu am putut. Asta nu înseamnă că această libertate este soluția tuturor problemelor. Suntem în continuare marcați de această presiunea astrală care ține de responsabilitate și de disciplină, dar și de lecția pe care orice om are nevoie să o învețe atunci când are de făcut un calcul, o cheltuială, de construit ceva, de hrănit pe cineva. Ceea ce putem face astăzi ține de această lecție a strictului necesar, pe care fiecare persoană o va înțelege în felul său. Tensiunea pe care Luna o realizează cu planetele de pe zodia Taur pune această presiune pe conștiința individuală, cu atât mai mult cu cât foarte curând, Jupiter va părăsi zodia Vărsător, va intra pe zodia Pești, acolo unde se va simți foarte bine și nu ne va arăta dacă în perioada aceasta am fost responsabili sau nu. Așadar, să fim responsabili pentru că în momentul în care vom realiza ca am greșit prin iresponsabilitate va fi deja prea târziu ca să mai producem o schimbare în sensul acesta. În acest context, “Crede și nu cerceta!“ are această conotație. Ne pregătim acum chiar dacă nu știm pentru ce. Când vom afla, ne vom bucura că am fost inspirați.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi mulțumiți cu ceea ce am acumulat până acum. Dacă avem planuri sau dacă urmărim să ne facem astăzi planuri îndrăznețe să le lăsăm câteva zile într-o zonă de analiză. Indicat ar fi astăzi să vorbim de ceea ce am împlinit. Dacă nu avem cuvintele potrivite pentru a descrie realizările din ultima perioadă înseamnă că tot ceea ce urmărim prin proiectele de viitor să devină o laudă, nu este decât o altă formă de iluzie. Învățăm astăzi măsura adevărului făcând acest simplu exercițiu.

Voința agresivă simulează robustețea. Ne schimbăm pentru că simțim în felul acesta, nu pentru că ni se impune. Cel care câștigă are gust. Cel care pierde se hrănește cu otravă, cu ură. Trauma profundă vine din vulnerabilitate excesivă.

În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Pești și ne va atrage atenția asupra unor greșeli pe care le-am făcut în primele două zile. Vom avea mustrări de conștiință referitor la anumite acțiuni sau poate chiar referitor la anumite gânduri pe care le-am avut în primele două zile ale săptămânii ceea ce înseamnă că prima parte a zilei ne va oferi un gust amar, unul extrem de neplăcut care ne spune că viața ne surprinde, înainte de toate, prin ceva neplăcut. Dacă reușim să trecem peste acest impediment, dacă avem suficient de multă flexibilitate, robustețe sau eleganță atunci putem schimba acest registru și ne putem integra cu mai mult optimism în zona socială spre care tindem. 5 mai este o zi interesantă, când deturnam anumite planuri negative pentru că este mult mai important ansamblul relațiilor. Cuvintele spuse la nervi, pe instinct vor fi neplăcute sau acide doar în prima parte a zilei, după aceea ele vor fi complet lipsite de elementul negativ, de otravă sau ură. Astăzi căutăm sprijin la persoanele pe care le-am apreciat, care ne-au oferit în săptămânile din urmă motivație sau puterea de adaptare, care ne-au alinat anumite dureri, răni sau boli. 5 mai este ziua care ne vindecă pentru că renunțăm la gândurile conflictuale.
Prin urmare, 5 mai ne oferă posibilitatea de a ne integra într-un grup care nu avea până acum o părere bună despre noi, care ne încadra într-un spațiu foarte limitat, care vindea generozitatea la un preț foarte mare. Astăzi ne vom preocupa de probleme legate de sănătate, de adaptare, tocmai pentru că avem nevoie să evităm o problemă legată de ură, toxicitate, otravă. Astăzi ne vindecăm interacționând, renunțând la acele griji care ne spun că vulnerabilitatea înseamnă sărăcie, lipsuri sau alegeri proaste. Astăzi gândim că valorile personale au nevoie de puțin scepticism pentru a rămâne în descendență, pentru a fi apreciate de ceilalți. În realitate, ceea ce ni se întâmplă astăzi este legat de practică, de aprecierea valorilor, nu de cultivarea unui simț al fluxului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi mulțumiți cu ceea ce primim. Astăzi nu este despre ceea ce oferim pentru că am dat curs unor acțiuni abuzive, ci este despre ceea ce oferim. A rămâne triști și intoxicați înseamnă a oferi acest gen de energie.

Ceea ce este puternic ne schimbă. Exteriorul produce un zdruncin mare interiorului. Refulare prin spirit, prin atitudine defensivă. Primim ajutor de la persoanele pe care nu le credeam în stare să ofere așa ceva. Ne extindem către putere. Ne dezvoltăm prin viziune. Minciunile sunt deconspirate. Cei care se înțeleg, vorbesc. Cei care nu au elemente comune de viață sau de emoție retrăiesc un episod conflictual mai vechi. Refugiu în creativitate. Durerea este resimțită mai intens.

Mijlocul săptămânii ne oferă prilejul de a cunoaște mai mult, nu doar despre sine, cât mai ales despre cei din jur, despre principii, despre greșelile pe care le-au făcut alții atunci când au recomandat, atunci când ne-au învățat cum să trăim și ce ar trebui să facem în situații delicate. Momentul acesta ne oferă o motivație teribilă către a ne deplasa spre zona puterii, chiar dacă aceasta este conflictuală, chiar dacă ea înseamnă și a ne adapta la condițiile celorlalți, unele orgolioase, altele sarcastice, iar altele marcate de un anume sacrificiu. Ceea ce ni se întâmplă astăzi vine din această situație complexă care ne ajută să gestionăm conflictele pentru că aceasta este alegerea, pentru că refuzăm izbucnirile periculoase și alegem să dezvoltăm ceea ce avem mai bun și mai frumos sădit în spirit, în conștiință, în minte sau în suflet. Astăzi descoperim că în jur sunt multe persoane care au reușit să se descurce cu puținul pe care îl aveau, cu resursele pe care nu le-au făcut publice, despre care nu au vorbit niciodată și care devin acum elemente pozitive care echilibrează persoana în cauză, dar care pot provoca mari nemulțumiri celor care observă. Tocmai de aceea avem nevoie să fim atenți ca aceste elemente de invidie să fie trecute în planul secund și în planul principal să vedem doar ceea ce ne ajută să ne adaptăm, chiar dacă deciziile pe care le luăm acum sunt banale sau ni se par lipsite de acel conținut magic. Astăzi descoperim că nu suntem buni în mod întâmplător, ci pentru că am avut ocazia să întâlnim de-a lungul vieții oameni blânzi care ne-a oferit un asemenea exemplu. Relația proastă pe care Luna o realizează cu Axa Dragonului, dar și cu Junon arată că tensiunile personale au un scop, acela de a forța o anumită integrare. Dacă până acum am fost atașați de gânduri bune, nu de vicii, devenim propriul maestru care poate opri o disonanță. Rupem ritmul pentru că acesta nu mai corespunde nevoilor curente și descoperim că un om superior ia decizii severe în condiții drastice tocmai pentru că a înțeles că nu are de ce să-și refuze creativitatea, nu are de ce să tolereze minciuna, nu are de ce să accepte un compromis care să îi distrugă echilibrul interior.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre acele elemente care ne opresc din evoluție, care ne frânează, ne iau din putere și care permit anumitor forțe să ne reducă din eficiență, să o înjumătățească. Ceea ce putem face astăzi ne ajută să hotărâm mult mai ușor, să fim mai atenți cu cei din jur, cu credințele lor, cu bucuria lor de a crea sau de a descoperi ceva, dar și cu nevoia de a rămâne în această zonă a frumosului și a armoniei. Puterea pe care o resimțim astăzi este cea care vine din instinct, din moștenire, din folosirea unor instrumente utile celorlalți. Este adevărat, ecuația astrală a momentului ne duce către o anumită exagerare, către a aprecia frumosul și a-l prezenta ca și cum acesta este un etalon, dar în egală măsură facem lucrul acesta pentru că știm că acoperă un gol personal. Tocmai de aceea avem nevoie să înțelegem că viața ne oferă o continuă provocare și că admirația, echilibrul sau armonia nu sunt niște șabloane, ci pur și simplu niște deziderate pe care un om frumos la chip și la suflet le alege. Nemulțumirea de acum arată o tristețe adâncă menită să spună celorlalți că există o problemă de adaptare, că există o problemă de etalare a calităților personale, dar și una de înțelegere a propriei misiuni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne obosi fiind subiectivi. A fi subiectivi în asemenea situații înseamnă a alege minciuna. Avem nevoie să ascultăm pentru ca mesajul oferit să se integreze în solicitările celorlalți. Nu tot ceea ce simțim, trăim și gândim se poate integra în solicitările celorlalți. Mesajul ce vine din partea lor este un semnal și, de asemenea, o măsură de interacțiune.

Ne întoarcem la o conduită mai veche. Avem nevoie de curățenie sufletească, de puritate, de un alt aer pe care să îl respirăm împreună cu cei dragi. Curaj de a reacționa. Interacțiunile sociale sunt bazate pe autoritate pe demonstrație, chiar pe lovituri. Severitatea ne arată că suntem vii. Tot ceea ce facem ne ajută să înțelegem că avem nevoie acum de stabilitate.

Prin conjuncturile astrale ale acestei zile încercăm pe ultima sută de metri să rezolvăm ceva. Momentul acesta este în mare parte emoțional pentru că vorbește despre acțiunile în care am fost foarte activi și când am neglijat această latură emoțională, am crezut că suntem puternici prin ceea ce primim, ignorând faptul că ar fi trebuit să fim puternici prin ceea ce facem, prin ceea ce obținem cu efort propriu. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați în diverse activități cu specific ezoteric vor înțelege că 7 mai este o zi de purificare. Faptul că se întorc la o conduită mai veche nu reprezintă o problemă, ci o invitație la a se curăța din punct de vedere sufletește, de a deveni mai puri și mai atenți la cei dragi pe care îi au acum în preajmă. Problemele mai vechi care au dus la anumite decizii și care ne-au oferit o anumită autoritate cer acum o confirmare, o demonstrație, adică ne trezim cu întrebări din partea persoanelor pe care nu le apreciem foarte mult sau de la care nu ne-am fi așteptat la o asemenea reacție. În absența unui anumit nivel de înțelegere, 7 mai devine încărcată de grijă, de spaime, de dureri care ne vor duce către înțelegeri greșite. Țintim către stabilitate, dar aceasta nu va veni, iar în a doua parte a zilei, când Luna se va afla pe zodia Berbec, absența a ceea ce am solicitat sau credem că merităm să primim ne determină să reacționăm, poate prea dinamic, prea impulsiv, prea răutăcios. Este adevărat, ținta noastră este stabilitatea, dar puțini vor fi cei care vor citi această nevoie din reacțiile pe care le vom avea în a doua parte a zilei. Așadar, este nevoie de multă atenție și de cumpătare pentru a nu distruge o stabilitate pe care o avem deja pentru că ne dorim una mai mare. Suntem în continuare în fereastră careului dintre Venus și Jupiter, aspect care nu ne ajută în această săptămână, ci ne accentuează acea greutate sufletească chiar pe această idee de refuz, de inadvertență, de neputință.
Prin urmare, 7 mai este una dintre cele mai complicate și dificile zile ale săptămânii pentru că ne pune față în față cu problemele mici personale pe care nu am dorit să le privim niciodată în forma aceasta. Acum zgomotul de fond se oprește și avem senzația că tot anturajul este spectator la un episod personal ca și cum am fi actori într-o piesă de teatru ambiental. Cei mici și slabi vor dori să convingă demonstrând ceva. Cei puternici își vor accepta acest rol, vor înțelege foarte repede ca au greșit și că această greșeală i-a dus pe acest traseu. Stabilitatea vine nu neapărat dacă se întorc, ci dacă înțeleg ce anume i-a făcut să meargă pe acest traseu. În felul acesta, a ne întoarcem la modul concret spre ceva ne va reduce din agresivitatea unor reacții, dar nu va rezolva problema. Curajul pe care ni-l oferă trecerea Lunii pe zodia Berbec arată că forța se poate exprima și altfel. Rezistența este una dintre ele. Un om care rezistă în fața unor agresiuni fără a distruge nimic, doar preocupându-se de traseul care-l duce spre lumină, este cu adevărat un om puternic și profund. Oamenii slabi vor vedea în aceste reacții dovezi de lașitate, de slăbiciune pentru că lor le lipsește înțelegerea potrivită și nu vor reuși niciodată să vadă lumina care înnobilează tot efortul, toată munca pe care o depune cel care dorește să crească, să evolueze. Ei se vor plânge că nu primesc, că nu li se respectă drepturi, deși niciodată nu s-au preocupat despre cum ar fi să-i ajute pe ceilalți să își respecte ei înșiși drepturile, să și le redobândească, să și le valorifice într-un mod frumos și nonviolent. Aceștia vor spune că nu li se oferă, că nu sunt respectați, că nu au tot ce le trebuie din vina celorlalți. Iată ce risipă de timp!
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi atașați de problemele celorlalți așa cum am făcut-o până acum. A fi în tăcere, a urmări și a oferi, dacă ni se cere ajutor, fără să judecăm pe baza regulilor mai vechi dacă este momentul potrivit, dacă se merită, reprezintă semnul că undeva în interior floarea curajului a prins rădăcini și crește. Vom avea nevoie în anii ce vor veni de aceste noi energii ale curajului. Planeta se schimbă și oamenii, de asemenea. Cine nu rezistă se întoarce în tenebre. Cine rezistă descoperă că planeta, fiind o ființă vie, are în continuare multe de oferit.

p>

Suspiciune cauzată de un secret împărtășit cu mult timp în urmă. Inconstanța este factorul care distruge inventivitatea, idealismul și loialitatea. Renunțarea pare să fie o soluție minunată. Este nevoie de adaptare, de plasticitate, de imaginație pentru ca idealurile independente și autonome să poată fi puse în aplicare mai târziu. Durerea arată că ne lipsește acea formă de putere care ne-ar putea duce către succes. Autocompătimirea este, de fapt, cea mai mare problemă a momentului.

Pe 8 mai ne gândim la o revoluție, dar nu la una care să rămână în istorie ca un episod care mobilizează masele și reconfigurează harta lumii, ci la una personală. Astăzi ne întâlnim cu dificultăți pe care nu le-am anticipat, adică ne întâlnim cu acele probleme neprevăzute care creează stări confuze, dezamăgiri sau care ne compromit foarte ușor în fața celor pe care îi apreciem. Se întâmpla lucrul acesta pentru că întâmpinăm astăzi rezistență din partea celor care în zilele anterioare ne-au oferit suport și ne-au lăsat impresia, unii poate chiar au formulat ceva în sensul acesta, că ne ajută să trecem peste un obstacol. Dacă situația invocată a fost pregătită din timp, momentul de față nu este unul de dezamăgire, ci doar de transfer de autoritate, de patrimoniu, de avere. Dăm ceva pentru a crește în altă parte, dar nu pentru totdeauna. Vorbim, așadar, despre drama deciziilor anterioare, a faptelor care produc urmări pe o perioadă mai lungă, adică de câțiva ani și care nu ne permit să ne gândim cu mai multă siguranță la viitor. Din fericire, momentul acesta este doar unul de ordin interior, pentru că el nu este confirmat de evenimentele sociale. Doar avem impresia că suntem în inferioritate, că nu mai avem ceea ce ne trebuie, că am fost părăsiți, marginalizați sau refuzați. Asta înseamnă că, la fel ca și în zilele anterioare, oamenii atenți și profunzi vor înțelege că senzația aceasta de deposedare este una falsă. Este nevoie să muncim, la fel ca și până acum, poate chiar mai mult, este nevoie să fim mai atenți la reacțiile temperamentale, să nu scăpăm imaginația de sub control și să nu ne împărtășim durerile prea ușor străinilor. Relația proastă dintre Venus și Jupiter dă putere acelor personaje care se bucură de răul celuilalt și care abia așteaptă un astfel de moment pentru a arăta că opiniile lor au fost dintotdeauna superioare, iar suferința celui pe care îl acuză este o confirmare a faptului că a greșit. Niciodată suferința celuilalt nu poate fi, pentru un om echilibrat, sensibil și profund, o confirmare a faptului că este superior celorlalți. Prietenia, schimbul de experiență și împărtășirea unor sentimente frumoase este o veritabilă dovadă de putere. Astăzi avem parte însă de o altfel de experiență.
Prin urmare, 8 mai este o zi care ne accentuează acea durere care ne-a spus în ultima perioadă că ne lipsește ceva și care ne-a îndemnat să acumulăm, să ținem cu forța oamenii aproape, să ne modificăm substanțial comportamentul considerând că această formă de atașament ne garantează siguranța zilei de mâine. Astăzi ne vom teme că această siguranță pentru care am depus atât de mult efort este reală. 8 mai este o zi a curajului de a ne învinge frica, iar atunci când acest lucru nu poate fi realizat pentru că ne lipsesc resursele necesare, cădem într-o stare de autocompătimire care ne spune că, în realitate, aceasta este cea mai mare problemă a perioadei pe care o traversăm. Cei care reușesc să treacă dincolo de aceste probleme descoperă astăzi că simplitatea rezolvă totul și că a avea o picătură de curaj nu înseamnă a distruge ceva, ci a ne opri din toată această agitație socială pentru a urmări, pentru a fi martori, pentru a vedea dacă suntem singuri în toată această gălăgie socială. Dacă această decizie ne face să descoperim oameni care, conștient sau nu, se bucură de asemenea de lucruri simple, să observăm că suntem acceptați în această nouă rețea care se înfiripă. Schimbările planetei pornesc de la această redescoperire a simplității. Luxul a mers pe o cale obraznică, el a încurajat abuzul și anularea adevăratei personalități pentru a servi unui scop. Fiecare poate descoperi acum, în spaima deposedării, că a crezut într-o iluzie. Din fericire, adevărul nu ne părăsește niciodată. De aceea, dezamăgirea pe care o trăim astăzi prin careul Venus-Jupiter este considerat un aspect eliberator.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne folosi curajul pentru a rămâne observatori. Începând de mâine vom reveni la anumite activități, unele dintre ele chiar dinamice, poate chiar greșite, dar a respecta starea de martor astăzi este un foarte mare câștig.

Trăiri confuze. Suntem dispuși să împărțim ceea ce nu trebuie împărțit. Judecăm lucrurile mici dintr-o perspectivă mult prea mare. Educația este importantă. Studiul, creația, căldura căminului sunt elemente care combat orgoliul și munca fără rost. Prea multă atenție pe detalii care țin de interacțiune. Prea puțin interes față de evoluția personală, față de defecte, față de orgolii. Se vor simți puternici doar oamenii care își fac în orice moment calcule, care își socotesc într-o valoare convertibilă în bani tot ceea ce au achiziționat sau sunt capabil să obțină.

Trecerea planetei Venus pe zodia Gemeni nu ne ajută foarte mult să ne echilibrăm după o săptămână atât de intensă care ne-a expus la decizii severe. Astăzi, prin explozia de energie, de bucurie și, chiar, de superficialitate, credem că nu am obținut prea multe beneficii prin reținere, prin iertare sau prin eliberarea de sentimentul de vină. Acum devenim foarte versatili și ne aflăm în fața unei noi probleme. Ultima zi a săptămânii este una marcată de superficialitate tocmai pentru că sunt selectate din ceea ce am parcurs de-a lungul săptămâni acele episoade grele, complicate care au nevoie de mai mult timp pentru a fi soluționate. Acum credem că fiind mai deschiși, mai atrași de distracție sau mai versatili trecem dincolo de aceste probleme, ba mai mult descoperim că acestea nu sunt atât de grave pe cât am crezut anterior. Nu, ele rămân la fel de grave, doar că astăzi ne pierdem puțin capul și ajungem să credem așa ceva.
O altă componentă importantă este cea dată de minciună. Trăirile confuze pe care le avem acum arată de fapt și o educație deficitară, un volum de informații nepotriviți solicitărilor de acum. Asta îi va duce pe unii, nu către studiu, nu către creație, ci către orgoliu sau către a-și însuși sarcini profesionale fără rost, a munci mai mult decât este cazul. Crezând că suplimentează prin cantitate devin mai puternici. Venus pe zodia Gemeni încearcă se simplifice lucrurile și să ne ajute să vedem că anumite situații pot fi soluționate mai ușor, fără complicații, fără să dăm atât de multă importanță unor momente personale sau sociale.
Prin urmare, finalul săptămânii ne pune în fața unor episoade delicate. Astăzi putem face prostii din neatenție, pentru că ne-am săturat de atât de multă seriozitate sau ne-am săturat să muncim așa cum ni se cere sau ni se spune, dar credem în continuare că a lucra, a depune efort, chiar a munci, dar într-un alt mediu sau cu o alta metoda, poate fi un veritabil semn de putere. Această putere care vine să înlocuiască o metoda de lucru cu o alta, arată orgolii nerezolvate sau incapacitatea de a evolua prin calitate. La fel se întâmplă și cu oamenii care sunt foarte bogați și care ajung, din pricina averii pe care o au, să creadă că sunt superiori celorlalți. Poate sunt însă doar din punct de vedere patrimonial. În cazul lor, ideea de superioritate are o reprezentare extrem de mică și de viciată. Superioritatea nu vine din statutul social, ci din calitatea umană. A te considera superior prin faptul că ai o anumită calitate socială înseamnă că nu ai acordat calității umane importanța cuvenită pentru atinge, în mod real, acel statut superior și că în realitate trăiești pentru a menține un carton frumos colorat. Beneficiul material este un avantaj al corpului, unul care vine din materie, din corp, din iluzie, adică nu este nimic profund în a avea mulți bani, multe proprietăți, o avere, dacă acestea nu sunt secondate și de o moralitate solidă. Beneficiile sunt doar pentru corp, doar pentru sistemul senzorial, nu și pentru celelalte structuri ale ființei. Există și situații când poți deține un confort material suficient de solid încât să-ți poți permite să explorezi și celelalte zone ale ființei. Trecerea lui Venus pe zodia Gemeni distruge ambele certitudini, cea dată de superioritatea oamenilor cu patrimoniul material bogat, dar și superioritatea celorlalți care îi urăsc pe oamenii bogați. Un om înțelept privește ambele situații prin starea de fapt a lucrurilor. Suntem ceea ce alegem! Suntem ceea ce mâncăm! Suntem ceea ce gândim! Suntem ceea ce iubim!
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu râde de defectele celorlalți, de a nu râde de defectele proprii, de a ne aminti cât de important a fost în zilele anterioare efortul pe care l-am făcut, dar și cât de necesară ne-a fost starea de martor. A opri agitația acestei zile pentru a rememora cum este să fii martor înseamnă foarte mult pentru redobândirea echilibrului personal.

2 comentarii la „3 – 9 mai 2021

  1. Cristina spune:

    Hristos a înviat! Paste fericit!🌞🌿🤗

    1. Adevărat a înviat!… cu adevărat a înviat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.