17 – 23 ianuarie 2011

Luni, 17 ianuarie Trecerea Lunii pe ultimul segment al zodiei Gemeni, când Pluton, Mercur, Capul Dragonului şi Jupiter, Uranus, Lilith sunt în poziţii negative unele de altele este semn de constrângere verbală, afectivă, de intimidare sau de direcţionare a voinţei spre o finalitate nedorită. Cu alte cuvinte, ajungi să vrei să faci ceea ce nu ţi-a plăcut niciodată de dragul unei soluţii în care nu crezi şi care te-ar putea compromite. Cu aceste direcţii stranii aflate într-un intens dezacord cu trăsătura sentimentală pe care o aducem cu noi din săptămâna anterioară, ziua de 17 ianuarie devine o zi de conduită. Azi le ştim pe toate, putem să facem de toate, înţelegem tot ceea ce suflă în jur şi nimic nu pare să ne stea în cale pentru a ne îndeplini aspiraţiile. În realitate acest gen de determinare ascunde şi disponibilitatea spre compromis, spre efort segmentat de a înţelege şi, evident,… Citește mai departe„17 – 23 ianuarie 2011”

I Am (2010)

Într-un ton liniştit, sugerând o dramă psihologică dispusă spre a fi revelată doar celor cunoscători, doar celor care pot citi semne, care pot lucra cu înţelesuri superioare, doar celor care se pot detaşa de realitatea în care trăiesc şi se pot transpune într-o ficţiune cinematografică, firul epica al acestei ecranizări, la prima vedere, nu pare să aibă ceva profund, nici măcar cugetările ori frământările existenţiale ale personajelor nu lasă vreo urmă de impresie privitorului. Motivul conştiinţei este însă reliefat într-un mod original. Un negru (Tomas Boykin), ce aduce aminte de Morgan Freeman din Evan Almighty, devine personajul misterios al filmului. Se spune că are rolul lui Dumnezeu sau că întruchipează conştiinţă, însă chiar şi la final, când ar trebui să-i fie dezvăluită identitatea, calitatea acestui personaj rămâne un mister. El intervine în dialogul interior al personajelor, le consiliază, le oferă un feedback elevat, constructiv care pare să menţină echilibrul. Deşi… Citește mai departe„I Am (2010)”

Yogis of Tibet (2002)

„Yoghinii din Tibet” este un documentar fascinant care prezintă yoghini din Tibet, o parte a tradiţiei lor, procedee despre care nu s-au ştiut prea multe până acum. Problematica minţii, a renunţării, a retragerii pentru a dezvolta simţuri superioare şi pentru a elibera spiritul de limitările materiei sunt atât de frumos expuse, cu atât de multă eleganţă, încât ai impresia că participi, alături de protagonişti, la firul evenimentelor. Se aminteşte de Milarepa, însă nu s-a permis indicarea cu precizie a locului unde acesta s-a retras. În documentar sunt abordate elemente de teorie, explicaţii consistente şi deopotrivă simple şi accesibile mentalităţii occidentale, dar şi elemente de practică pe care le-am găsit cu adevărat impresionante. Dalai Lama a devenit în acest film o mare dezamăgire. Ştiam că nu este autentic, însă nu am avut ocazia să-l văd într-un documentar printre alţi yoghini veritabili care, prin fiinţa lor întreagă, dovedesc stilul de viaţă şi… Citește mai departe„Yogis of Tibet (2002)”

10 – 16 ianuarie 2011

Luni, 10 ianuarie Prima zi a săptămânii aduce o dihotomie interesantă prin trecerea Lunii de la Peşti la Berbec, adică prin trecerea sa de la întâlnirea cu Jupiter şi Uranus, ce încă nu s-au desprins prea mult din conjuncţia împlinită pe 4 ianuarie, la careul cu Axa Dragonului. Această oscilare, această trecere de la aspiraţie, demers pe sectorul public, împlinirea unor aşteptări, aduce şi o cădere în gol. Mulţi se vor arăta rezervaţi de oportunităţile acestei zile, de ceea ce ne îmbie să facem, de ceea ce simţim şi au, după cum ne spune şi tranzitul planetelor, un moment de ezitare, de desprindere de visare, de anticipare a pierderii echilibrului şi preferă o poziţie secundă pentru a evita un eveniment nefericit. Fiind o zi de mare mobilitate interioară, de profit de pe urma beneficiilor, de pe urma observaţiilor în viteză, femeile sunt mult mai avantajate decât bărbaţii. Ele au azi… Citește mai departe„10 – 16 ianuarie 2011”

La multi ani, 2011!

Peste puţin timp intrăm în 2011, cu speranţă, cu bucurie sau cu teamă, cei mai mulţi cu un gust amar, acela al dezamăgirilor. Vă doresc să aveţi un an mult mai bun decât se arată în previziuni, mult mai puternic si, pentru că influxurile astrale ne spun că 2011 este un an unic în întreaga existenţă, vă doresc putere multă, ambiţie şi puritate sufletească pentru a face acum un salt evolutiv spectaculos. La mulţi ani, 2011!

3 – 9 ianuarie 2011

Luni, 3 ianuarie Pe ultimul sector al zodiei Săgetător, Luna se străduieşte azi să ne amintească ceva din ceea ce nu a fost bine de-a lungul săptămânii anterioare. Pentru asta are de împlinit două careuri, cu Jupiter şi Uranus, pe care le va înconjura cu două sextile, primul cu Neptun şi următorul cu Chiron. Fiind un careu ce se ridică între zodii mutabile, motivul rememorării nu este unul care a apărut dintr-odată azi şi nici unul care şi-a făcut simţită prezenţa doar în săptămâna anterioare, la care facem acum trimitere. Este ceva care doare de mult, care a lezat conştiinţa cu multe luni în urmă, este un împrumut pe care acum, pentru că tot este un an nou, îl cerem înapoi, dar nu-l primim. Acest gen de aşteptare îi poate duce uşor la nelinişte pe cei superficiali, pe cei care aşteaptă de la ceilalţi, de la familie, de la societate,… Citește mai departe„3 – 9 ianuarie 2011”

Anul 2011 sau o ghiulea pe ţeava unui tun invizibil

CLIC AICI PENTRU A CITI ARTICOLUL PE SCRIBD Lăsăm în urmă un an agresat de vulgaritate, o perioadă de intense frământări sociale, de tulburări de gândire şi de devieri de la cale, de la bunele intenţii sau de la acele descinderi pe care sufletul şi le-a programat din timp. Mulţi vor trăi tot restul zilelor cu traumele pe care anul 2010 le-a adus, cu neîmplinirile pe care atât de simplu şi de indiferent le-a predispus. Peste ani vor privi în urmă şi se vor mira cum de mintea le-a rămas întreagă, cum de au reuşit să se menţină în albia faptelor bune, cum de au reuşit să nu-şi piardă capul, ci doar puţin să ştirbească din eleganţă sau din seriozitate. Mirarea nu este însă un lucru bun, pentru că anul 2010 nu şi-a încheiat încă planurile, că intervenţiile sale, dezvoltate de ambiţiile fără măsură, de pofte lipsite de raţiune, de… Citește mai departe„Anul 2011 sau o ghiulea pe ţeava unui tun invizibil”

27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011

Luni, 27 decembrie Începem săptămâna cu o conjuncţie Soare-Pluton, cu un careu Mercur Lilith şi cu parcurgerea Lunii pe ultimul sector al zodiei Fecioară, urmând ca, spre seară, când deja a ajuns în Balanţă, Luna să se situeze în careu cu Nodurile sale, aducând un moment de cumpănă. Ne apropiem de finalul lui 2010 şi mulţi sunt obişnuiţi ca în astfel de momente să-şi facă o analiză a aceea ce a însemnat acest an. 27 decembrie nu este însă o zi dedicată unei astfel de analize pentru că aduce la lumină cele mai neplăcute mistere, răscolind viaţa personală într-un mod neplăcut. Când Soarele şi Pluton trec printr-o conjuncţie atunci funcţiile mentale superioare trec într-un plan secund, lăsând loc ambiţiei de a câştiga uşor, de a deţine controlul sau de a răsturna ordinea lucrurilor, nu pentru a aduce ceva nou, ci pentru a instaura propria ordine, propriul sistem de valori, propriile… Citește mai departe„27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011”

20 – 26 decembrie 2010

Luni, 20 decembrie Ultima conjuncţie Soare-Mercur de anul acesta, din cele cinci programate în 2010, se va împlini la doar câteva ore de la miezul nopţii, iar, în parte a doua zilei, Soarele va împlini un careu cu Junon şi Mercur un sextil cu Chiron. Între aceste aspecte Luna va trece prin trigon cu Saturn şi careu cu Lilith aducând zilei o coloratură aparte. 20 decembrie, prin aceste unghiuri, va continua caracterul tulbure şi dur al săptămânii anterioare, ducându-l spre acţiune, demers finalizat, împlinirea unor aşteptări, confruntări pe informaţii scăpate de sub control. În general, când Soarele şi Mercur se întâlnesc într-o conjuncţie se poate vorbi despre forţă mentală, despre iniţiativă, control, însă, acum, când Mercur este retrograd, ceea ce trebuie ţinut între limitele unei gândiri echilibrate, în cadru impus de educaţie, bună creştere, seriozitatea, program, se schimbă şi ia, asemenea lui Mercur, cale întoarsă. Sunt uitate informaţii importante, sunt… Citește mai departe„20 – 26 decembrie 2010”

13 – 19 decembrie 2010

Luni, 13 decembrie Azi Luna trece prin conjuncţiile cu Lilith şi Jupiter şi se pregăteşte ca, mâine, la puţin timp de la miezul nopţii să treacă prin conjuncţia cu Uranus. Fiind în careu cu Soarele (Primul Pătrar), Luna ne tentează azi cu lucruri neterminate, cu probleme care nu au soluţii, adică ne va restrânge întregul spectru al gândirii spre lucruri care nu au deloc importanţă, care sunt pe cale să se soluţioneze fără a ne mai implica în derularea evenimentelor. 13 decembrie este o zi de repetare, de reînviere a complicaţiilor săptămânii anterioare, a reuşitelor şi succeselor pe care această săptămână l-a înregistrat şi nu are deloc putere să ne aducă evenimente noi, cu forţa, cu prospeţime ori cu ineditul cu care suntem, din cauza aspectelor ultimelor luni, atât de familiari. Azi minciuna nu răneşte în mod direct, ci doar ocultează stări sufleteşti. Tocmai de aceea, tot ceea ce nu… Citește mai departe„13 – 19 decembrie 2010”