I Am (2010)

Într-un ton liniştit, sugerând o dramă psihologică dispusă spre a fi revelată doar celor cunoscători, doar celor care pot citi semne, care pot lucra cu înţelesuri superioare, doar celor care se pot detaşa de realitatea în care trăiesc şi se pot transpune într-o ficţiune cinematografică, firul epica al acestei ecranizări, la prima vedere, nu pare să aibă ceva profund, nici măcar cugetările ori frământările existenţiale ale personajelor nu lasă vreo urmă de impresie privitorului.
Motivul conştiinţei este însă reliefat într-un mod original. Un negru (Tomas Boykin), ce aduce aminte de Morgan Freeman din Evan Almighty, devine personajul misterios al filmului. Se spune că are rolul lui Dumnezeu sau că întruchipează conştiinţă, însă chiar şi la final, când ar trebui să-i fie dezvăluită identitatea, calitatea acestui personaj rămâne un mister. El intervine în dialogul interior al personajelor, le consiliază, le oferă un feedback elevat, constructiv care pare să menţină echilibrul. Deşi filmul este structurat pe mai multe părţi, după poruncile din Biblie, ecranizarea nu are un substrat religios şi nici nu emite judecaţi ezoterice, ci ne oferă o adevărată colecţie de momente existenţiale atât de clar şi intens prezentate încât devin chiar emoţionante. Nu ştiu dacă filmul a fost făcut să emoţioneze, nu ştiu dacă valoare sa stă numai în această componenta, însă am regăsi în anumite întâmplări pe care le parcurg personajele ipostaze din propria existenţă. Reflectând la această „vrăjitorie” am ajuns la concluzia că, probabil, acesta este rolul său, de a deschide percepţia spre acea prezentă, spre acea conştiinţă care nu se preocupă numai de bine sau de rău, ci care se afla în afara acestor două calităţi prin obiectivare. Motivul filmului – supravieţuirea – este arhicunoscut, însă revelarea dialogului interior, dar şi existenţa unui personaj care nu-şi divulgă identitatea, face din acest film o creaţie specială, profundă, cu o puternică remanenţă ezoterică doar prin apelul făcut la reguli morale şi prin ipostazele clare ale intervenţiei sale. Depăşind cadrul evocat de subiect sau de mesajul psihologic al personajelor, la final putem îndrăzni să gândim mai departe. Fiecare poate deveni un misterios personaj, fiecare se poate detaşa de povara ego-ului, bucuriei, intensităţii, personalului, dispreţului sau limitării, pentru a spune doar” I Am!”. A fi sau nu real în acest mod de raportare nu ţine de întâmplare, de evenimente, ci de obiectivare. Am înţeles la finalul acestui minunat film că a spune „I Am” nu înseamnă a schimba lumea, nici a o susţine, nu înseamnă a-ţi revendica roluri apostolice, ci pur şi simplu a descoperi viaţă dintr-o altă ipostaza sau a lua contact cu infinitul. În „I Am” exista ceva ce doar experienţa personală poate spune, ceva ce nu poate fi cunoscut prin genul de întâmplări reliefate în film. Cine ştie, poate, în timp, personajele, în urma contactului cu misterioasa apariţie, vor deveni imagini enigmatice pentru ceilalţi, pentru că, aşa cum se înţelege din film, au învăţat ceva din greşelilor lor!

4 thoughts on “I Am (2010)

  1. DANIELA spune:

    Salut! Ma poti ajuta cu un link catre film, te rog? subtitrat… – nu l-am gasit nici, nici…
    🙂

    1. Nu cred ca-l vei gasi undeva. Am un link, dar da-mi o adresa de email valida unde sa ti-l trimit. Scrie-mi comentariul cu adresa de email. El nu va fi public. Il voi vedea doar eu.

      1. DANIELA spune:

        🙂 abia acum am vazut raspunsul, a fost vacantaaaa… 🙂

        ok, uite adresa mea de email: danateos@yahoo.com si iti multumesc pentru implicare…imi plac, la nebunie, analizele si modul cum scrii, e complex, transcedental…si eu m-am verificat deseori prin ceea ce spui…

        nu stiu daca cineva te egaleaza…

        1. Multumesc!
          Ti-am trimis filmul pe email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.