20 – 26 decembrie 2010

Luni, 20 decembrie
Ultima conjuncţie Soare-Mercur de anul acesta, din cele cinci programate în 2010, se va împlini la doar câteva ore de la miezul nopţii, iar, în parte a doua zilei, Soarele va împlini un careu cu Junon şi Mercur un sextil cu Chiron. Între aceste aspecte Luna va trece prin trigon cu Saturn şi careu cu Lilith aducând zilei o coloratură aparte.
20 decembrie, prin aceste unghiuri, va continua caracterul tulbure şi dur al săptămânii anterioare, ducându-l spre acţiune, demers finalizat, împlinirea unor aşteptări, confruntări pe informaţii scăpate de sub control. În general, când Soarele şi Mercur se întâlnesc într-o conjuncţie se poate vorbi despre forţă mentală, despre iniţiativă, control, însă, acum, când Mercur este retrograd, ceea ce trebuie ţinut între limitele unei gândiri echilibrate, în cadru impus de educaţie, bună creştere, seriozitatea, program, se schimbă şi ia, asemenea lui Mercur, cale întoarsă. Sunt uitate informaţii importante, sunt neglijate sarcinile de serviciu şi răscolite obiceiurile pentru a găsi ceva rău menit să discrediteze persoana.
Dacă ne ghidăm după ordinea în care aceste unghiuri se împlinesc, atunci trebuie să ne aşteptăm ca dimineaţa zilei să nu aducă evenimente importante, ci doar să le anunţe, prin invitaţii, întâlniri, schimbări de planuri. De la acest moment al dimineţii şi până după amiază gândurile, întreaga stare sufletească, deciziile sunt schimbate sub impulsul unor afirmaţii pe care în mod normal nu le băgăm în seamă. Ne deranjează tonul cu care vecinul discută cu soţia sa, cum este abordat elevul/studentul la orele de curs, cum suntem serviţi în magazin, cum este îmbrăcată prezentatoare de la ştiri sau cum aleargă doi căţei în parc.
Ezitarea şi neîncrederea, în a doua parte a zilei, ne vor duce spre refuz şi negare. Înţelegerea nu va funcţiona la cotele cele mai bune şi nici memoria, dar negaţia va fi azi preferata tuturor.
Prin urmare, 20 decembrie este o zi de tristă amintire. Hm, fiind o zi în care multe le vom uita, a invoca peste timp motivul rememorării sale, punctual anumite întâmplări sau în ansamblu prin starea de spirit pe care ne-o va lăsa, este o ironie fină. Vorbele şi intenţia de a le descoperi rostul şi elanul ne vor captiva, ne vor umple de energia, dar nu ne vor duce spre nimic bun. Descoperind că nimic nu merge, că nu există nici inspiraţie, nici iniţiativă, nici consecvenţă şi nici forţă, nu mai dorim să dăm curs invitaţiilor, demersurilor pe care am fi dorit să le finalizăm în a doua parte a zilei. Amânăm, nu pentru a înlocui acţiunile cu ceva mai bun, ci pentru că nu putem să le ducem la capăt. Principalul instrument va fi azi negaţia şi ea se va răsfrânge şi asupra propriei educaţii, spunând „NU!” tabieturilor, sensibilităţii, schimbului energetic, aspiraţiei sau chiar înţelegerii propriei condiţii.
Azi vom avea impresia că ne doare şi aerul pe care-l respirăm, tocmai de aceea recomandarea merge spre acceptare. Privind prin prisma evoluţiei spirituale, nimic din ceea ce ni se pare real aici nu are aceeaşi greutate în Planul Luminii. Să acceptăm ceea ce ni se întâmpla azi fără să judecăm aspru nici persoana şi nici întâmplarea, nici instrumentul şi nici cauza! Acceptarea este o importantă lecţie a destinului, care face casă bună cu împăcarea şi cu acestea două sufletul îşi poate împlini rostul său aici. Pentru cei care nu urmăresc împlinirea unor scopuri esoterice, acceptarea va fi semn de maturitate şi echilibru.

Marţi, 21 decembrie
21 decembrie împlineşte nu mai puţin de 11 aspecte, chiar 12 dacă includem ingresul Lunii în Rac la categoria aspecte. Printre acestea careul lui Mercur cu Uranus este un aspect foarte prost, la fel şi Luna plină care, a treia oară consecutiv, alege să se împlinească pe ultimul grad al zodiei (gradul anaretic), de această dată în Săgetător.
21 decembrie este o zi a opiniei, a disputelor verbale, a complicaţiilor pe care, din nou, cuvântul le produce şi pe care, din momentul în care sunt iniţiate, nu le mai poate opri. Careul lui Mercur cu Uranus ne indică o proastă direcţie, o deviere de la bunele intenţii, o distragere a atenţiei de la planurile pe care le-am avut, nu doar pentru această zi, ci şi de la cele pe care ni le-am stabilit pentru întreaga săptămână. Influenţa proastă va fi azi la fel de vizibilă, exemplele negative vor fi luate drept modele de bune practici, fără a avea conştiinţa erorii de judecată, a greşelii, fără a resimţi o părere de rău, fie ea cât de mică. Încrederea că alegerile pe care trebuie să le facem azi sunt bune, corecte, demne de urmat, bulversează şi mai mult, extinzând preocuparea spre domenii asupra cărora nu ne-am îndreptat atenţia. Efectul acestei deplasări negative este, aşa cum uşor se poate deduce, cauzatoare de suferinţă. Instabilitatea mentală produce instabilitate afectivă şi, pe fluctuaţii de această factură, devierea de la scop, menire, plan, proiect, demers este o opţiune la îndemâna oricui.
Luna plină în Săgetător, pe fondul acestor tulburări, amplifică nemulţumirea faţă de celălalt, faţă de regulile sale, faţă de educaţia sa, de priceperea cu care îşi poate impune valorile în care crede sau faţă de stabilitatea sa. Pe aceste impulsuri oamenii se vor judeca după aparenţe sau se vor lua la întrecere în a demonstra care este mai stabil în cale, care a fost mai rigid în a-şi menţine ideile sau care a fost mai afectat de fluctuaţii. Se produce astfel o inversare a sentimentelor, o deviere de la bunele intenţii, o răscolire a relaţiilor de familie şi a raporturilor profesionale dintr-un motiv necunoscut pentru celălalt. Ceea ce este în faţă este deci supus erorii de judecată, agresat prin ignorare sau încadrat în reguli rigide, improprii.
Trecerea Lunii în Rac face din a doua parte a zilei un instrument de rememorare a vechilor umilinţe, a întâmplărilor din săptămânile anterioare, a deciziilor pe care le-am luat sau pe care a trebuit să le împlinim în ultimele două săptămâni. Va persista o senzaţie de neîmplinire şi, prin asta, se va da curs unei împotriviri periculoase pentru cariera, viaţa socială, relaţii de natură profesională. Totul va fi privit ca o dispută, ca o luptă, ca o confruntare în care nu se urmăreşte cucerirea unei noi dimensiuni a vieţii, inserţia într-un nou domeniu, ci se dă curs unei revolte, a unei nemulţumiri.
Prin urmare, 21 decembrie este o zi agresivă, cu tulburări de gândire şi conduită în care manifestam direct respingere faţă de persoana de lângă noi, simţind că prin asta ne sporeşte puterea, încrederea şi, în felul acesta, ne vedem mai inteligenţi, mai înţelepţi, mai puternici. Această agresiune poate lua azi forme variate, de la un simplu refuz, până la acţiuni fizice de bruscare pe spaţiul public, de alungare din cămin sau de rupere a unor înţelegerii care şi aşa în ultima vreme au fost menţinute artificial. Nu sunt însă folosite cele mai bune metode, nu sunt alese cele mai bune instrumente, însă atunci când vine momentul să se emită păreri despre propriul mod de acţiune, despre propriile fapte, despre rezultatele muncii, încrederea va deborda, la fel şi cuvintele de laudă.
21 decembrie este o zi proastă pentru educaţie, cultură, pentru acţiuni de caritate, pentru a da curs unei solicitări, pentru a lucra în echipă sau pentru a analiza activitatea din ultima perioadă.
Azi se împlinesc multe aspecte şi toate impulsionează în mod direct spre tulburarea conştiinţei, agresivitate sau indirect, punând la dispoziţia comportamentului impropriu motivaţii benefice, instrumente elevate pe care ni le-am însuşit în lungi perioade de efort. Pasionaţii de ezoterism numesc asta „coborârea nivelului de vibraţie” şi nu greşesc dacă şi ei, prin instrumentele specifice domeniului lor de acţiune, se arată îngrijoraţi de modul aberant prin care azi oamenii îşi vor face rău unii altora sau prin aroganţa cu care, pe de o parte îşi vor lăuda roadele muncii, iar pe alta le va desconsidera altora meritele.
Recomandarea pentru această zi este un îndemn ce poate fi luat în considerare întreaga săptămână: feriţi-vă de păcat!

Miercuri, 22 decembrie
Trecerea Soarelui în Capricorn este pentru mulţi astrologi un indiciu al întoarcerii spre pacifism şi ponderaţie, spre calm şi profunzime. În realitate, se intră într-o perioadă de acomodare, de linişte, cea de dinaintea furtunii, de pregătire pentru o serie de evenimente care vor debuta cu trecerea Soarelui prin Vărsător, adică începând cu 20 ianuarie 2011.
Acum ne simţim puternici, încrezători în complicaţiile vieţii de familie sau dispuşi să acceptăm o deviere, o reorientare, o separare pentru că aşa este dictată de conjunctura socială sau de cei care decid exact ceea ce nu îi interesează sau ceea ce nu cunosc.
Careul pe care Mercur îl va împlini azi cu Jupiter, spulbera visele într-un trai mai bun, soluţionarea unei intervenţii sau poate chiar compromite o întrevedere în care ne-am pus mari speranţe. Cuvântul, căruia i se schimbă sensul, atacă prin conţinut, mesaj, dar şi prin tonalitate. Prin asta sunt invocate motivele arhicunoscute al îngrădirii libertăţii, ale minciunii, ale comerţului ilegal sau bazat pe şantaj emoţional, ale ideilor inflexibile sau ale mesajelor emise cu scopul de a domina.
Azi oamenii au tulburări de comportament şi se acuza unii pe alţii că nu sunt respectaţi sau că nu le este plătită munca. Aşadar, ne întoarcem la perioade dificile din viaţă când oamenii se atacau unii pe alţii din cauza orbirii spirituale sau pentru că aşa erau încurajaţi să facă fapte bune. Ne întoarcem la depozite, banii strânşi de-a lungul întregului an, la economii făcute în vremuri şi mai grele decât acum, la reiterarea unor conjuncturi pe care nu mai suntem în stare să le controlăm ca în trecut, pe care le vedem că atunci, dar care au menirea doar de a ne speria. Deplasarea înapoi a lui Mercur ne ameţeşte la figurat, prin sărăcirea vocabularului, prin tulburări de înţelegere, lipsă de atenţie, sau la propriu, prin vertijuri, afectarea metabolismului magneziului, nervozitate, hiperkinezie.
Prin urmare, 22 decembrie este o zi de tulburări complexe atât ale corpului, cât şi ale sufletului. În funcţie de nivelul de percepţie, dar şi de direcţia spre care se îndreaptăm preponderent atenţia, unda de şoc ne va afecta mai mult latura fizică sau pe cea afectivă ori spirituală. Această undă de şoc, acest val distrugător este un ecou al nevoii de bine, de calm, de lumină, de linişte, echilibru afectiv sau organic cerute anterior, în gând sau printr-un demers social, iar starea de dezechilibru, de eroare seamănă mai mult cu convalescenţa, cu perioada în care, după o afecţiune gravă, organismul dă semne de refacere. Problema este, aşa cum indicam prin retrogradarea lui Mercur, de percepţie. Mulţi vor confunda revenirea la starea normală, la echilibru, la bine, la o anume starea de normalitate, ca o altă formă de boală, ca o altă alarmare, ca o altă serie de evenimente triste, complicate ori maliţioase.
Se spune că din toate trebuie să învăţăm câte ceva şi cei mai mulţi acceptă acest deziderat ori îl resping, pentru că nu încearcă nicidecum să se transpună în mesajul său. A învăţa nu înseamnă a-ţi lua notiţe, a memora, ci înseamnă întâi a recepta, apoi a elabora, adică a consulta conţinutul său pentru a identifica puncte comune sau zone de interes şi abia la final a dezvolta o rezonanţă cu subiectul, emitentul sau cu cauza educaţiei pentru a o concretiza într-un mod personal. Asta nu vom reuşi să facem azi uşor, ci cu mult efort şi numai după ce lăsăm în urmă acele elemente care ne-au adus în trecut boala, starea proastă sau decăderea socială din care acum încercăm să ne ridicăm.

Joi, 23 decembrie
Pe ultimul sector al zodie Rac, Luna va avea azi de trecut prin trigoanele cu Jupiter şi Uranus şi prin sextilul cu Junon din Fecioara, asta înseamnă că în prima jumătate a zilei ne vom arăta încrezători în forţele proprii şi convinşi că din ziua de ieri am învăţat măcar să tăcem mai mult, să ascultăm ceea ce au de spus ceilalţi şi, în timp ce ascultăm, să încercăm să le înţelegem mesajul fără a-i considera superficiali, limitaţi ori ciudaţi.
Cu acest mesaj la bază, ziua de 23 decembrie este o zi de deschidere şi înţelegere, de sensibilitate artistică sau apropiere de oameni prin sentimente pozitive, constructive. Ceea ce aduce 23 decembrie este un semn că lucrurile pot reveni la normal, că multe din evenimentele care ne-au bulversat de-a lungul întregii luni noiembrie acum se repară şi că nu greşim deloc dacă lăsăm puţin loc în spaţiul personal şi pentru câţiva prieteni care doresc asta. Tocmai de aceea, 23 decembrie este o zi de inspiraţie şi de noroc, de întâlniri inopinate ce se pot solda cu un final fericit.
Prin urmare, azi avem timp să ne bucurăm, să ne tragem sufletul după efortul de înţelegere abordat ieri, după încercările şi testele pe care le-am avut de parcurs anterior. Chiar dacă va părea că luăm totul în uşor, că nu muncim cu spor sau că ne permitem să lenevim, să dăm iama prin magazine, să vorbim toată ziua la telefon sau să ajutăm un prieten la curăţenie fără să ne intereseze că trebuie şi la noi să facem acelaşi lucru, maniera prin care se succed evenimentele nu ne lasă să pierdem vremea. Spre seară, găsim şi cu ce să încălzim atmosfera: cu o vorbă bună, cu un cadou, cu o realizare sau cu o înţelegere specială, diferită de până acum, aplicată lucrurilor comune.

Vineri, 24 decembrie
„Pace pentru o zi!” ar fi deviza acestei zile, pentru că Soarele trece acum peste Capul Dragonului, activând acele impulsuri care îi aduce omului curajul de a schimba direcţia sau de a merge mai departe atunci când complicaţiile prezentului îi frânează demersurile sau i le opreşte.
24 decembrie este o zi a îndemnului, a încurajării şi a elanului spre a ne îndeplinim sarcini pe care nu le-am putut finaliza anterior. Nu vom avea impresia că împlinim demersuri întârziate, ci vom crede că acesta este timpul lor. Relaţia cu valoarea temporală a lucrurilor, cu succesiunea lor în timp, cu etapele lor de derulare au asupra corpului o influenţă interesantă. Având un NS în Rac şi un NN în Capricorn, conversia karmică a perioadei ne îndemnă să dăm viaţa emoţiilor practice, să controlăm timpul, revolta sau nemulţumirea şi să le dăm acestora un sens pozitiv şi elevat. Acum, în perioada aceasta de final de an, dar şi azi, prin conjuncţia Soarelui cu NN, acest transfer de valori ne pune la încercare obiceiurile, tradiţiile, seriozitatea cu care zilnic facem aceleaşi lucruri, cerându-ne o reformulare a implicării emoţionale în tabieturi, spre exemplu, în cafeaua de dimineaţă sau în nevoia de a lăsa întreaga fiinţă inundată de zgomotul civilizaţiei prin mass media (tv, presa) sau prin zgomotul străzii.
Emoţia acestui impuls va fi iniţial neplăcută pentru că anunţă schimbare, rectificare, corectare, reaşezare în albie a unor impulsuri sau recunoaşterea pe deplin a unor senzaţii, intuiţii, inspiraţii sau deducţii pe care nu avem încă ocazia să le aducem la lumină.
Dacă aceste condiţii de conversie, de transmutare sau de reorientare sunt îndeplinite, ziua este specială, puternică, plină de provocări pozitive.
Prin urmare, 24 decembrie este o zi de mare mobilitate. Tot ceea ce aduce această zi la capitolul evenimente este nou, complicat şi dificil de acceptat, însă la capitolul emoţii sau reprezentări mentale, influenţele astrale ne răscolesc acele depozite pe care le trăim în subsidiar, care ne alimentează aparenţa socială, dinamica modificărilor de conduită şi ardoarea cu care ne menţinem pe linia propriilor obiceiuri. Azi trăim toate acestea pentru că a venit momentul să schimbăm ceva în viaţa socială sau în modul cum ne raportăm la anturaj.
24 decembrie, tocmai pentru că ne îndemnă spre această conversie karmică, spre această modificare de dinamică personală sau socială, este o zi de luptă interioară, de consum abordat prin dispută între tradiţional şi novator, tabieturi şi noi deprinderi, între exprimare şi simţire, dar mai ales între aspiraţiile pe care le formulăm de la începutul anului şi împlinirea lor prin înclinarea spre concret, formă, înălţime, performanţă, precizie, corectitudine, pacifism.

Sâmbătă, 25 decembrie
Trecând pe ultimul sector al zodiei Leu, Luna aduce azi vitalitate şi autoexprimare şi, ca un efect al acestora, popularitate, o dinamică specială a vieţii personale animată de ambiţia de a depăşi limite tatonate ieri.
25 decembrie este o zi de atribuire a unor impresii false aplicate propriei persoane şi care, de-a lungul zilei, devin tangente la forma de exprimare, la inteligenţă, la amplitudinea gesturilor sau la generozitate. Azi acţionăm cu putere, dar nu din considerente vizibile, ci pe baza altor motive, nu prin semnul de evoluţie pe care ziua de ieri ni l-a adus, ci prin spuma de nervi, prin iritarea, sau opoziţia pe care am aplicat-o schimbării.
În lipsa unei măsuri sau a unei educaţii care să ne coordoneze implicarea în plan social, 25 decembrie ne tulbura ambiţia şi transformă o zi de sărbătoare într-o zi în care se doreşte amestecarea uleiului cu apa fără foc, fără căldură, fără intuiţie sau inspiraţie de moment. Efectul negativ al acestei sancţiuni aplicată lipsei de inspiraţie sau de educaţiei este revolta, agresivitatea, aroganţa cu care sunt sfidate regulile celorlalţi, prezenţa lor, maniera în care se exprimă.
Prin urmare, 25 decembrie ne complică existenţa cu nepotriviri, schimbări de plan, insatisfacţie, neîmplinire, eşec, lipsa de emoţie sau eliberarea unei emoţii prea puternice pentru a găsi în jur un echivalent.
Dacă reuşim să ne menţinem calmul, chiar cu eforturi, a doua parte a zilei ne va recompensa strădania cu evenimente plăcute, pline de încântare şi cu o armonia ce a lipsit în prima parte a zilei.

Duminică, 26 decembrie
Într-un alt registru şi pe alte motive, azi se continuă ceea ce prima parte a zilei de 25 decembrie nu ne-a putut împlini dintr-o nepotrivire, lipsă de sincronizare, impunere prin reguli sau alte evenimente cu caracter inopinat.
Azi ne va tenta ideea de vocaţie, de curaj, iniţiativă, deschidere spre gesturi ample şi dinamice, comunicarea prin intermediul tehnicilor neconvenţionale sau renunţarea la acele elemente tradiţionale care tulbură conştiinţa prin neînţelegerea lor sau ştirbeşte din farmecul unei zile de vacanţă.
26 decembrie nu este însă o zi împotriva regulilor şi nici una în care să ne facem noi propriile reguli după care să acţionăm întreaga zi, ci este o zi a exploziei de vitalitate, a căutărilor strategice, a contactelor eficiente, a selecţiei aplicată nu doar obiectelor, ci şi persoanelor.
26 decembrie este deci o zi de ambiţie şi elevare, de indicare peste limitele impuse de obiceiurile dezvoltate până acum şi săvârşirea unor fapte cu caracter novator. Mulţi se vor juca periculos şi în joaca lor „îşi vor da foc la valiză” pentru ca apoi să realizeze că nu mai pot ieşi din încurcătură pentru că le-a lipsit măsura, simţul ridicolului, curajul ponderat sau educaţia necesară, adică acea tradiţie pe care o vor sfida azi, pentru a nu strica tot ceea ce ating.
Prin urmare, 26 decembrie este o zi de explorare, de deschidere spre limite, pentru atingerea sau depăşirea lor. Pentru asta trigoanele Lunii cu Marte şi Pluton sunt adevărate surse de iniţiativă şi forţă, însă retrogradarea lui Mercur (guvernatorul semnului tranzitat acum de Lună) ne trage pe toţi înapoi, ne întârzie mişcările, elanul sau după o tensiune ni-l eliberează brusc, producând defazări, deplasare în salturi, zdruncin, bruscare.
Dacă dorim să nu ne strivim sensibilitatea azi este important să ne menţinem în albia a ceea ce ştim, înţelegem, cunoaştem, atingem sau putem controla. Teribilismul se va solda azi cu sancţiuni, reveniri la simplismul sau sărăcia de altădată ori va limita drastic mişcarea, deplasând-o ori stopând-o brusc, prin intervenţii agresive pe corpul fizic sau pe cel emoţional.

6 thoughts on “20 – 26 decembrie 2010

  1. Ina spune:

    Craciun fericit!Sa vina mosul sa va daruiasca liniste,bucurie si multa armonie!

  2. Lara spune:

    Sarbatori fericite!

  3. adina spune:

    Sarbatori fericite!

  4. tiberia spune:

    Craciun Fericit!

  5. Mirela spune:

    Un CRACIUN FERICIT cu stele binevoitoare! Sa ne ajute Domnul sa devenim mai buni!
    Cu cele mai bune ganduri,
    A Dvs fidela cititoare, Mirela

  6. Si eu va doresc sa aveti sarbatorile linistite, cu lumina sufleteasca si intelegere ca sa pasim in 2011 cu mai multa incredere in fortele proprii pentru a nu ne rataci, ci pentru a fi in profunzime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.