30 septembrie – 6 octombrie 2019

30 septembrie – 6 octombrie 2019 este săptămâna efectelor coroborate, a puterilor folosite pentru a reduce o durere și a ridicării speranței dincolo de limita pericolului. Pentru mulți, deviza săptămânii ar putea să nu însemne prea mult, dacă se gândesc la cât de complicate au fost săptămânile anterioare. Ceea ce va veni spre noi în această săptămână este un fel de confirmare a faptului că suntem buni sau răi, că suntem oameni profunzi sau superficiali care reușesc să își acopere golurile, să supraviețuiască, să se descurce cumva. Tentațiile acestei săptămâni fac trimitere la multe experiențe pe care le-am avut în acest an, fără a depăși acest cadru, cu scopul de a încadra foarte bine valorile personale și a reuși să descoperim că dincolo de o limită personală există ceva. Ridicarea speranței dincolo de limita pericolului face referire la această viziune de a descoperi ceea ce se află mai departe. Cei… Citește mai departe„30 septembrie – 6 octombrie 2019”

23 – 29 septembrie 2019

23 – 29 septembrie 2019 este săptămâna demontării perfecțiunii, a recuperării unei risipe și a tensiunilor ce sunt rezolvate doar de cei care au puteri subtile reale. Săptămâna pe care o parcurgem este una de revoltă, dar nu împotriva unui factor social așa cum ni s-a mai întâmplat în ultima perioadă, ci împotriva unor elemente personale care au fost neglijate și care au început să producă efecte care nu ne sunt pe plac. Această idee de perfecțiune, fie dată de rolul pe care îl îndeplinim la locul de muncă sau pe care îl avem în familie, va suferi în această săptămână schimbări considerabile. Rolul acestui proces este acela de a recupera tot ceea ce am putea pierde menținând această idee de perfecțiune. Perfecțiunea falsă ține doar de satisfacție, nu și de eficiență. Atunci când renunțăm la satisfacție apar tensiuni, iar acestea, în săptămâna de față, nu vor fi rezolvate decât… Citește mai departe„23 – 29 septembrie 2019”

16 – 22 septembrie 2019

16 – 22 septembrie 2019 este săptămâna identificării compartimentelor speciale ale destinului împlinit în care am pus mari realizări personale și a viciului care produce plăcere, dar nu strică nimic. Această deviză a săptămânii ne vorbește despre lucruri foarte frumoase care nu ar trebui să se întâlnească, nici măcar conjunctural, cu un accident produs de o gândire deficitară a unui individ care, de curând, a beneficiat de o clemență a destinului. Identificarea compartimentului special al destinului ce a fost cândva împlinit este un element sacru, însă, din nefericire, lucrul acesta nu va fi apreciat în această săptămână pentru că sunt prea multe tensiuni care ne atrag atenția. Ni se pare că viciul este mult mai important și tocmai din cauza acestuia vom eșua. Direcția principală a acestei săptămâni are, în mare parte, o componentă emoțională. Aceasta face trimitere către bariere ale firii, către o fermitate falsă, cea care invocă o… Citește mai departe„16 – 22 septembrie 2019”

9 – 15 septembrie 2019

9 – 15 septembrie 2019 este săptămâna lucrurilor simple pe care le vedem disproporționat și a îndemnului la muncă pentru care oricine va avea respect. Așadar, conotațiile celor șapte zile vor fi diferite față de ceea ce am parcurs de curând. Suntem într-un proces de analiză, dar nu mai suntem într-un proces de acuzare, nu mai privim lucrurile ca și cum ne sunt impuse, nu mai privim întâmplările ca și cum sunt o pedeapsă. Această zonă a simplității ne arată că nu suntem departe de echilibrul care face posibilă o realizare ce ne-a fost refuzată până acum. În plus, dacă prin aceste lucruri simple pe care le vedem la dimensiunea reală, fără a ne fi rușine cu ceea ce avem sau putem, respectăm munca atunci vom reuși să obținem un respect care nu va fi șters prea curând sau poate niciodată. Unghiurile acestei săptămâni ne vorbesc despre o dinamică aparte…. Citește mai departe„9 – 15 septembrie 2019”

2 – 8 septembrie 2019

2 – 8 septembrie 2019 este săptămâna redimensionării resurselor care ne bucură viața și a câștigului obținut cu un mare efort sau cu un compromis dureros pe moment. Spre deosebire de ceea ce am parcurs de la începutul anului și până acum, experiența acestei săptămâni este una fragmentată. Fiecare zi devine o piatră de hotar, fiecare are mesajul său distinct și abia la sfârșit reușim să punem toate aceste piese ca într-un puzzle imens din care să înțelegem de ce nu este o săptămână de epuizare, de consum, de distrugere, ci una de reconstrucție. Ni se va părea că înțelegem unele lucruri referitoare la această săptămână chiar din prima zi, însă ele sunt doar câteva direcții care se vor transforma cu fiecare zi. Asta înseamnă că avem nevoie de flexibilitate pentru a primi corect ceea ce ni se oferă. Redimensionarea resurselor cere îndeplinirea acestei condiții pentru ca avantajul pe care… Citește mai departe„2 – 8 septembrie 2019”

26 august – 1 septembrie 2019

26 august – 1 septembrie 2019 este săptămâna celebrării aspectelor bune, a nevoii de a fi evidențiat, apreciat și a unei speranțe greu de înțeles și integrat, dar care va aduce în curând confirmarea unei apocalipse. Deviza ne face să credem că săptămână este foarte complicată, deși ea se va dovedi destul de simplă. Cheia tuturor problemelor este dată de conciliere. Dacă ne înțelegem bine cu noi înșine nu vom fi prea exaltați atunci când rezultatele bune ne vor fi lăudate, recompensate s-au evidențiate. De asemenea, dacă avem o relație bună cu sine nu vom simți nici efectele negative ale apocalipsei. Așa cum știm, apocalipsa nu înseamnă distrugere, ci doar o schimbare care nu permite nimănui să aleagă dacă să participe sau nu la ceea ce trebuie modificat, ea fiind dictată de alte forțe. Mulți vor conștientiza că aceste șapte zile sunt marcate de instabilitate. Este adevărat, atmosfera va fi… Citește mai departe„26 august – 1 septembrie 2019”

19 – 25 august 2019

19 – 25 august 2019 este săptămâna distincției primită pe o muncă mai veche și a deciziilor controversate despre un final de drum. Întotdeauna ne surâde ideea de a fi recompensați pentru ceea ce am făcut și despre care nu ne mai aducem aminte foarte clar. Nu este cazul acum. Recompensa de care ne vorbește această săptămână ne vine pe o muncă pe care am făcut-o și care în săptămânile din urmă, dar și în ultimele luni ne-am fi dorit și să ne fie recompensată în mod corect. Ceea ce primim acum nu este ceea ce se înțelege de la prima vedere, nu este o recompensă, ci este o distincție. Suntem apreciați chiar dacă nu recompensați. Apoi, partea a doua a devizei săptămânii ne arată că există și un mod particular de a interpreta această distincție, această recompensă răstălmăcită. Cel care va observa că este lăudat, apreciat sau cel care… Citește mai departe„19 – 25 august 2019”

12 – 18 august 2019

12 – 18 august 2019 este săptămâna refuzului de a evolua ce este privit ca un semn de prudență și a speranței că lucrurile bune se remediază de la sine. În această săptămână Uranus își inițiază deplasarea retrogradă care va ține până la începutul lunii ianuarie. Apoi, vom trece prin faza de Lună plină, iar spre sfârșitul săptămânii Marte își va încheia tranzitul sau prin zodia Leu și va intra pe Fecioară. Refuzul de a evolua este o reminiscență a unor pasiuni, a unor atracții mai vechi pe care acum, în această săptămână, nu ni le vom mai refuza. Dacă în privința lui Uranus retrograd experiențele sunt legate de zona psihică, dar nu de ceea ce face individul pentru că așa își dorește, ci de modele culturale, de extravaganțe, de ciudățenii, încheierea tranzitului lui Marte pe zodia Leu ne deposedează de o componentă afectivă sau poate chiar de acel orgoliu… Citește mai departe„12 – 18 august 2019”

5 – 11 august 2019

5 – 11 august 2019 cu este săptămâna surprizelor bune și plăcute care ne solicită maturitatea pentru a fi integrate și a refuzurilor rigide, dar inutile, care sunt neplăcute, care dor, dar care nu ne afectează deloc. Mulți vor avea impresia că ecuația astrală a acestei săptămâni este marcată de un refuz sau de lipsă de discernământ, de faptul că înțelegerile au fost făcute într-un anumit fel și că ele sunt coordonate altfel. Vorbim, așadar, despre dorințe personale foarte intense care au în spațiul acestei săptămâni un interval prea mic pentru a putea fi împlinite în totalitate, însă suficient de generoase încât să cuprindă începuturi care să ducă la rezultatul pe care ni-l dorim. Surprizele bune și plăcute vor fi în această săptămână legate de această componentă afectivă, dar și de una care ține de o recompensă. Toată săptămâna ne vom frământa că lucrurile nu au mers așa cum ne-am… Citește mai departe„5 – 11 august 2019”

29 iulie – 4 august 2019

29 iulie – 4 august 2019 este săptămâna resortului, a posibilităților de a recrea o șansă și a lucrurilor concrete pe care le vedem, le apreciem și care nu mai pot fi schimbate. Pentru mulți, aceasta va fi o săptămână eroică. Evenimentele astrale nu sunt atât de complexe și nici numeroase precum au fost cele din alte săptămâni, însă se reușește cumva să se găsească o linie mediană prin care aceste conjuncturi astrale să transfere omului ceea ce îl poate ajuta să se redescopere. Dacă omul comun nu are niciun interes în direcția aceasta, nu se sperie de vulgaritate, ba chiar, pe alocuri, și-o dorește, nu suspină atunci când promiscuitatea îl face să sufere tocmai pentru că ea face parte din tabloul cotidian, cel care lucrează cu energia sau care se află implicat într-un proces de cercetare spirituală va simți că tocmai renunțarea la aceste vibrații grosiere îi face viața… Citește mai departe„29 iulie – 4 august 2019”