2 – 8 decembrie 2019

2 – 8 decembrie 2019 este săptămâna descoperirii unui adevăr, a progresului real pe care îl obținem în relația cu sine și a frământărilor absurde. Ceea ce vom parcurge în această săptămână este foarte important, ca pregătire, ca instrucție, ca avertisment, pentru ce va însemna prima parte a anului următor. Este prea devreme să anticipăm ceea ce ni se va întâmpla în anul următor. Vom vedea în analizele săptămânale, ceea ce presupune această experiență. Ar fi o greșeală din partea mea să nu spun că momentul de față atrage atenția că vibrațiile anul următor au început să își facă simțită prezența. Sunt multe elemente conținute de această săptămână care se vor regăsi în elementele definitorii ale anului următor. Acestea nu trec peste ceea ce va veni în ultimele săptămâni ale lunii decembrie, ci doar anunță că intrăm într-o perioadă stranie, când concilierile nu sunt cele pe care le credem. De aceea descoperirea adevărului de acum nu ne ajută să progresăm. Progresul real este doar acela pe care individul îl obține în relația cu sine. Multe elemente care țin de dinamica personală sau de cea socială ne vor arăta că au mesaje înșelătoare, că perspectiva lucrurilor cere o abordare brutală, că nu mai este timp să lăsăm, așa cum ni se recomanda pe vremuri, ca lucrurile să vină de la sine. Mulți vor fi motivați în această săptămână să intervină brutal, dar vor face o mare greșeală. Ceea ce se întâmplă în această săptămână este mai mult o informare referitor la ceea ce va veni spre noi, adică doar vom descoperi adevărul pentru a înțelege ce ar trebui să facem pentru noi înșine pentru a fi mai puternici, mai rezistenți în fața obstacolelor, mai inteligenți atunci când vine vorba de întâmplări neobișnuite, absurde sau stupide. Tocmai de aceea, frământările absurde, cele pe care le observăm din deviza generală a săptămânii, ne vor fi mai clare abia spre sfârșitul săptămânii. Până atunci vom trăi un fel de beție a puterii, considerând că suntem superiori celorlalți prin funcție, prin statut, prin dinamică, prin faptele pe care le-am făcut în ultima vreme și care ar trebui să însemne ceva pentru cei din jur, prin prețul pe care l-am stabilit pentru zâmbet, conciliere sau atenție. Aceasta este o săptămână care îl ajută pe cel profund să evolueze prin autocontrol, tocmai pentru că experiențele sale de până acum au arătat că asta caută. Este clar că adevăratul progres pe care omul ar trebui să-l facă cere o astfel de abordare, adică impune, înainte de toate, raportarea la el însuși. Dacă este împăcat cu el însuși fără să fie antrenat de gânduri obscure, confuze sau de revoltă atunci pașii pe care îi face sunt miraculoși. Chiar dacă sunt mici, avansul pe care aceste persoane îl obțin este unul care nu va fi pierdut niciodată.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne bloca în explicații penibile care să facă referire la termeni, metode de securitate, întâmplări marcate de vibrații triste. Ceea ce este frumos va fi în această săptămână exprimat foarte frumos, iar efectele vor fi pe măsură și, în plus, de durată.

Exces de autoritate. Încredere în forțe obscure. Schimbările înșelătoare sunt ascunse. O minciună nu este recunoscută. Temeri față de ziua de mâine. O greșeală ne face să tremurăm în fața unui torționar. Gândurile de viitor nu-și mai au rostul în planurile de perspectivă. Facem o schimbare de dragul schimbării. Ies la lumină probleme mai vechi. Ne gândim la victorie. Naivitatea este sancționată. Ceea ce este bun trebuie să fie și eficient. Adevărul se impune de la sine.

În a doua parte a acestei zile Jupiter își va încheia tranzitul sau prin zodia Săgetător, tranzit care a durat aproape un an de zile. În această zi soarele se va afla într-o dispunere foarte bună cu Junon care va definitiva careul la Axa Dragonului ce este activ de câteva săptămâni. Trăim un moment de autoritate, când încrederea în sine este zdruncinată, pentru că ne-am înșelat, nu pentru că am merge pe un traseu greșit, nu pentru că am fi făcut erori atât de mari care merita acum pedepsite, ci pentru că multe trebuie schimbate, doar de dragul schimbării, pentru a face loc unor energii noi. Așadar, cu trecerea lui Jupiter pe zodia Capricorn, poziție care nu avantajează această planetă, ba chiar o pune în dificultate pentru că este zodia căderii sale, arată că schimbările categorice ne pregătesc pentru lumină. Descoperirea adevărului va fi pentru unii mai puțin plăcută, pentru alții suficient de periculoasă încât schema în care activează acum să dispară. Dacă până acum aveam o bază în relațiile sociale, fiecare ascunzându-și fricile și urmărind să scoată dintr-un tip de colaborare tot ceea ce este mai frumos, mai avantajos sau mai util, componenta aceasta, cu trecerea lui Jupiter pe Capricorn, dispare. Oamenii vor merge pe eficiență, vor judeca răspunsul în funcție de conținutul mesajului imediat, iar autoritatea după ceea ce este dat la o parte, după ceea ce este clădit, chiar dacă e un edificiul care se înalță acum este o butaforie pe care cel în cauză alege să o așeze pe vestigii istorice sau pe mormintele strămoșilor. Caracteristicile tranzitului lui Jupiter pe zodia Capricorn care vor dura aproape un an au și alte componente, multe dintre ele frumoase, însă acum, în această prima zi a săptămânii, ne vor zdruncina cu acest joc al distrugerilor care fac trecutul să pare mai frumos, mai important și mai valoros pentru că prezentul este un mare kitsch. De aceea, debutul săptămânii face trimitere și la acea componentă a acestui interval care ne atrage atenția că progresul real este doar cel pe care-l obținem în relația cu sine. Frământările momentului vor fi marcate și de o ușoară instabilitate, care se va accentua în mijlocul zilei și care se va susține pe faptul că nu primim răspunsul imediat, ne justificăm prea mult, nu ascultăm, vorbim neîntrebați, suntem într-o accentuată defazare cu cei cu care interacționăm. În plus, invocăm și o suspectă oboseală care, de fapt, ascunde doar un ușor disconfort în prezența unor oameni. Cei care au un caracter defect vor fi fățarnici, ceilalți, vor invoca motive legate de starea de vitalitate, de sănătate, poate chiar un deficit de atenție.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne introduce într-o nouă etapă. Trecerea lui Jupiter pe zodia Capricorn este o altă poziție proastă pe care acest an trebuie să o suporte și care se va regăsi și în predispozițiile viitoare pentru că aceasta este la fel de proastă pe cât de proastă este poziția lui Uranus pe zodia Taur. Astăzi, pentru că suntem prea obosiți sau deranjați de mediul în care trăim, ne facem gânduri negre față de viitor, chiar dacă acestea, nu vor fi toate confirmate. Vor fi schimbări, pentru că Jupiter pe Capricorn trebuie să distrugă ceva pentru a rămâne cu esența vie, adică renunța la extremități, la mâini, la picioare, la un ochi, dar sufletul să-i rămână cald, însă ceea ce se întâmpla acum are un ecou mai mic. Faptele care pornesc de acum, prin calitățile și rezonanțele lor, vor genera efecte spectaculoase pe spațiul public la care ne vom referi mai mult în anul următor. Acum suntem în continuare într-o formă de segmentare, dar părem zăpăciți pentru că nu suntem atenți, rezistenți la frig, la umezeală, la program prelungit, la un anumit aliment. Pe această formă de confuzie o minciună se strecoară foarte ușor, iar ea dacă nu afectează relația individului cu el însuși adică să-l facă să-și schimbe o părere despre sine, se va stinge ușor până la finalul acestei săptămâni. În caz contrar, cel păcălit va deveni un sclav al minciunilor asemănătoare care vor veni în săptămânile următoare din aceeași zonă și vor produce aceeași dezordine. De aceea avem nevoie ca pe trecerea lui Jupiter pe zodia Capricorn să rămânem în continuare fideli tipului de relație pe care l-am alimentat chiar dacă acum ni se pare că toate semnalele pe care le primim din jur ne spun altceva. Să rămânem falnici ca un arbore secular care și-a pierdut din nou frunzișul pentru că are memoria anilor și știe că iernile nu sunt foarte lungi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după intensitatea și zdruncinul pe care-l trăim. Ceea ce trăim face referire și la istoricul personal nu doar la ceea ce primim din partea celorlalți. Cine se străduiește să ajungă la mijlocul distanței dintre experiențele personale și mesajul venit din partea celorlalți este unul câștigat.

Precipitare. Se discută despre un prestigiu. Legăturile sociale sunt bazate pe constrângeri. Suntem răvășiți în fața unui obstacol. Poziția socială este importantă. Meschinărie. Zdruncin. Puținul realizat este menținut prin ascunderea lui. Subiectivitate. Teamă de o pedeapsă. Faptele bune sunt invocate pentru echilibru sau protecție. Viața de familie se poate echilibra.

A doua zi a acestei săptămâni este una de zgomot. Dimineață, Mercur va definitiva sextilul pe care îl împlinește cu Pluton, iar în a doua parte a zilei Venus sextilul pe care îl împlinește cu Marte. Seara târziu, Venus va trece prin Coada Dragonului și ne va arăta că nimic nu este întâmplător, că putem face conexiuni complexe, mai complexe decât am făcut până acum care să ne arate cât de neobișnuite sunt meschinăriile vieții și cât de contorsionate sunt sufletele celor care le întrețin. Dar ceea ce descoperim astăzi este mult mai interesant pentru că ne arată ce sunt dispuși să facă oamenii pentru a-și menține poziția, pentru a rămâne în atenția celorlalți așa cum au fost și până acum. Este adevărat, vorbim în momentul de față despre o muncă sinceră, însă sinceritatea se referă doar la efort, nu și la intenția pentru care a fost făcut acel efort. Relația pe care Venus o are cu Marte scoate în evidență această onestitate a acțiunii directe, dar nu trebuie să uităm că Venus trece prin Coada Dragonului și intențiile sunt bune. Vrem să reparăm anumite direcții impuse de ceva vreme, însă doar o persoană obiectivă separă bunele intenții, citite din eforturile de acum sau din cele vechi care, la momentul respectiv, nu spuneau nimic despre efortul pe care aceste persoane îl fac acum, ci lansau ideea că succesul poate fi obținut doar prin fățărnicie, metode mai puțin ortodoxe, minciună. Așa ajungem, din dorința de a ne menține, la un anumit nivel, fie pentru că ne place adevărul pe care îl descoperim, fie din alte motive, să considerăm că a sosit momentul unui sacrificiu. Dacă tot anul am invocat de multe ori că trăsătura lui 2019 este aceasta, că prin segmentare trebuie să pierdem ceva, acum, în decembrie, adică începând cu ziua de marți, 3 decembrie, vom conștientiza din ce în ce mai clar că unele lucruri chiar trebuie lăsate în urmă, iar dacă este mai confortabil putem crede și că ne sunt luate, suntem obligați să le abandonam. Omul corect va putea să găsească un răspuns foarte potrivit la ceea ce i se întâmplă. Va porni prin a-i refuza să îi acuze pe ceilalți de ceea ce i se întâmple lui. Știind că societatea de consum ne încurajează să facem opusul aceea ce am indicat mai sus, ne vom aștepta astăzi la reacții categorice din partea celor care pierd ceva arătând cu degetul în jur. Cei care se află la momentul respectiv în preajma lor, indiferent că îndeplinesc sau nu o calitate, se vor face vinovați de ceea ce pierd.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne grăbește să împlinim ceva. Unele lucruri bune împlinite acum au un istoric, unul la fel de bun, care a fost menținut cu sacrificii mari, iar acestea au fost făcute în prima jumătate a anului, în special în primele trei luni ale anului care, după cum am spus și în analiza generală, au fost cele mai dificile. Altele, care vin pe filiera confortului imediat, ne spun că oamenii pe care îi avem acum în jur nu trebuie schimbați, ei sunt tot ceea ce este necesar. Aici este nevoie de o precizare. Dacă ne uităm spre acești oameni ca și cum sunt obiecte, instrumente, elemente care răspund unei solicitări și doar atât, ne pregătim un început de an 2020 foarte dificil pentru că aceștia vor fi primii care se vor revolta, care ne vor reproșa incorectitudine pe care le facem încă de pe acum. Dacă ne uităm spre ele ca spre niște ființe, ne vor răspunde la fel și atunci construim prietenii puternice, solide, frumoase și impresionante.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi triști dacă nu primim răspunsul pe care-l așteptam. Dacă omul care ne răspunde are pentru noi o calitate vie, adică este o ființă nu un obiect, vom înțelege la un moment dat și ceea ce ne oferă.

Patimă. Este luat de bun un adevăr spus de cel drag. Reactivitate. Fantezie. Victoria trebuie probată. Ne gândim la bogăție sau onoruri. Frustrare. Teamă că iubirea nu este împărtășită. Indecența invadează mai multe planuri. Reușim să progresăm prin autocontrol. Nevoie de securitate. Ne stabilizăm pe un traseu bun. Progresăm prin voință și prin acțiuni susținute. Tenacitate. Vibrațiile noi activează procese ale gândirii pe care nu le-am folosit până acum.

Abia acum, pe 4 decembrie, înțelegem mai clar de ce deviza acestei săptămâni face referire la descoperirea unui adevăr, la un progres pe care îl obținem doar în relația cu sine și a frământărilor care nu au sens, a celor absurde. Marte se află într-o relație foarte bună cu Axa Dragonului, semn de evoluție, semn că ne întâlnim cu ceea ce am căutat de mult timp, am cerut și de care suntem foarte aproape, dar, din nefericire, pentru că peste acest aspect se suprapune unul care rupe armonia în relații, îi face pe oameni conflictuali sau neatenți, toate aceste beneficii trec în plan secund. Ele rămân, pentru că adevărul descoperit nu ne părăsește, ci ne face liberi, este rostul pentru care avem atât de multe experiențe, este miezul pentru care suntem dispuși să dăm la o parte munții întregi pentru a-l descoperi. Adevărul acesta nu se va evidenția în această zi, ci ne va arăta doar ce îngrădește pentru a se exprima liber. Unii vor cădea pradă acestei tentații și vor vedea într-o privire tristă doar atitudinea respingătoare, nu și durerea iubirii înșelate pe care ființa respectivă a trăit-o sau o trăiește încă. Această nuanță ne duce către puterea de a separa binele de rău, dar nu pentru marile proiecte ale vieții, chiar dacă implicarea Axei Dragonului arată că lucrurile acestea aparte care ni se întâmplă fac referire la evenimente pe termen lung. Sunt trăiri de moment care merită suficient de multă atenție tocmai pentru că evenimentele de lungă durată își poartă singure de grijă. Teama că pierdem frâiele destinului va fi astăzi foarte mare, dar un om înțelept, tocmai pentru că este vorba de destin și aici implicația forțelor superioare celor pe care le utilizăm noi este foarte mare, își va îndrepta atenția către divinitate, către o forță a universului din care toate pornesc și pentru că de-acolo pornesc nu-și pierd armonia intrinsecă, cea care le-a fost dată atunci când au fost create. Nu este o trăire simplă, tocmai pentru că a se ajunge aici după lungi experiențe, după lungi perioade de practică, după multe momente de deznădejde, când rostul de a trăi nu mai poate fi pus pe seama unor conjuncturi sociale, nici măcar pe seama voinței individului, nu este ceva simplu. Bucuria că suntem în legătură cu astfel de forțe ne ajută să trecem peste drama zilei care este una amplă, dură, puternică. Pentru că acest careu dintre Venus și Junon se împlinește dimineață, iar la aproape o oră distanță se va împlinii faza de Primul Pătrar în centrul atenției acestei zile va fi o mare tensiune, care, de la sine, va face ca oamenii profunzi să se diferențieze de ceilalți fără să facă un mare efort, doar să se ocupe de ei înșiși, doar să aibă o relație frumoasă, armonioasă și delicată cu sine.
Prin urmare, 4 decembrie este o zi de patimă. Indiferent de zona în care ne situăm, această parte va fi vizibilă. În cazul celor superficiali ea va fi proiectată asupra celorlalți, toți cei cu care interacționăm se vor face vinovați de ceva, vor fi purtătorii unui mesaj anarhic, iar cei care acuză devin dintr-odată victime perfecte. Patima o vom vedea până și în cazul oamenilor care sunt, prin forța destinului, separați de aceste turbulențe superficiale. Suferința lor va fi un fel de continuitate, tocmai pentru că doresc să progreseze, să aibă control asupra deciziilor pe care le-am luat, asupra efectelor produse de deciziile mai vechi. Nu este o zi care ne duce spre obsesia controlului, ci ne arată că prin această grijă a controlului omul profund rămâne în continuare fidel efortului pe care și-a propus să-l facă. El știe că frământările sale, dacă rămân în această zonă sunt absurde, dacă nu le refuză îl vor devora și se va preocupa acum de o relație mai bună cu sine. Dacă vom vedea astăzi oameni comportându-se ciudat, dar în acest comportament nu caută vinovați, aceștia trebuie păstrați în conștiință, în cercul de prieteni, pentru că sunt foarte valoroși. Agitația și furtuna acestei zile îi face pe unii să creadă că toți oamenii sunt cam la fel. Cine poate trece de această carapace va descoperi ceva incredibil.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde speranța că lucrurile bune și frumoase vor fi din nou în preajma noastră fără să facem efort. Binele este o trăsătură a creației, a universului, este rostul pentru care această creație există. Rău nu poate defini Creația pentru că rostul său este să distrugă. Ceea ce există, ceea ce se manifestă, este expresia binelui. Ceea ce distruge, indiferent sub ce formă și la ce nivel, sub forma unui cuvânt, a unei idei, a unei acțiuni este expresia răului.

Aventură. Relațiile interumane trec printr-o criză. Credem prea mult în fantezii. Pericolele ne ajută să fim conștienți de noi înșine. Imaginația produce plăcere. Comunicații ciudate. Rivalități gratuite. Suntem într-o competiție ciudată.

Schemele astrale pe care le vom experimenta în această zi țin mai curând de o formă de curiozitate care ne duce spre interacțiuni neobișnuite, care alimentează relații neobișnuite și care creează, în cele din urmă, rivalități gratuite. Relația bună pe care Mercur și Luna neagră o definitivează în dimineața acestei zile face trimitere la aceste lucruri bune care vor fi regretate amarnic în zilele următoare. Astăzi vom avea clar impresia că suntem într-o competiție, în prima parte a zilei, a emoțiilor, iar în a doua parte a zilei într-o competiție a succeselor. 5 decembrie este o zi bazată pe aventură când vorbim mult și facem puțin, când promitem mult și uităm repede. În realitate, ceea ce experimentăm în această zi ține mai curând de schimbările care s-au produs în ultimele zile. Trecerea lui Jupiter pe zodia Capricorn a fost un episod remarcabil pentru noi toți, indiferent dacă am fost sau nu pregătiți pentru așa ceva. Trecerea către metodă, către evidențierea rezultatului imediat în defavoarea ideii, a filozofiei care stă în spatele acțiunii, reprezintă pentru fiecare un episod care zdruncina. Din toată această schemă generală, elementul zilei face referire la tentația plăcerii de a ne prezenta într-un anumit fel, de a ne ascunde într-un anumit fel, de a privi din umbră ceva pentru a obține un anumit avantaj sau pentru a descoperi ceea ce, credem noi, nu vede nimeni. Acestea sunt elemente personale pe care le-am folosit altădată în situații delicate și care ne-au ajutat să ne evidențiem, să progresăm, să ne ridicăm deasupra celor din jur, să obținem cea mai bună variantă a ceea ce suntem. Dacă multe din aceste trăsături vin din finalul tranzitului Lunii pe zodia Pești, ar trebui să fim foarte atenți ca nu cumva presiunea pusă de trigonul Mercur-Luna neagră să nu devină un fel de plăcere vinovată la care, pe viitor, să nu mai dorim să renunțăm. Ignorând, vom fi tentați să facem diverse lucruri pe care mâine să le încadrăm într-o zonă nepotrivită. Astăzi suntem rătăciți cu mintea, mâine vom constata că viața ne este potrivnică, destinul nu ne ajută, anturajul nu ne este alături. În realitate, totul stă pe această sămânță a înțelegerii ce ne este dată pentru a fi folosită acum când suntem tentați să ne sustragem unui proces, din curiozitate, din motive pe care nu dorim să le împărtășim, dintr-o răutate ascunsă.
Prin urmare, mijlocul săptămânii devine, pentru dimensiunea personală, una dintre cele mai dificile zile ale săptămânii pentru că ea ne pune în fața unor tentații caustice. Acum ni se pare că suntem într-o competiție ciudată, dar, în realitate, suntem doar într-o relație proastă cu noi înșine. Cel echilibrat va observa, chiar de dimineață, după ce sextilul Lună-Pluton se va definitiva și va intra în separație, că lucrurile acestea frumoase trebuie, ca și celelalte urâte, să fie anunțate. Când nu sunt anunțate și nu li se găsește un traseu ascuns pe care, poate, din ignoranță nu l-am văzut, cu siguranță ne aflăm în fața unor întâmplări care nu sunt ceea ce par. 5 decembrie este ziua când cei care au pierdut se plâng cel mai mult, dar sunt convinși că bocetul lor are în urechile celor care ascultă o altă rezonanță și că ei obțin anumite efecte impresionând în felul acesta. Și pentru cei naivi care ascultă dar și pentru cei naivi care încearcă să convingă, această zi este una a tentațiilor neplăcute. Până la sfârșitul anului multe din cele istorisite acum nu vor mai avea atâta greutate. Aceste mesaje vor face parte din informațiile lunii ianuarie 2020.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne construi acțiuni doar pentru că suntem în continuare atenți la rivalitățile pe care nu le-am rezolvat. Dacă nu știm de ce nu le-am rezolvat măcar să ne întoarcem către modestia omului care spune că nu avut puterea necesară să le rezolve, nu că toată lumea a fost în împotriva lui și de aceea nu a reușit.

Discreditare. Întârzierile ne ridică anumite semne de întrebare față de cei cu care colaborăm. Perfecționism. Oboseală neobișnuită. Ne întâlnim cu o capcană. Apare o problemă de atitudine pe care trebuie să o rezolvăm cu calm și reținere. Anumite evenimente se desfășoară greșit.

Multe din acțiunile acestei zile sunt foarte scurte și rapide ca și cum am declarat război unor oameni pe care în ultima perioadă nu am reușit să îi dominăm așa cum ne-am dorit. Așa cum se observă, momentul de față este unul de descoperire. Anterior nu a fost cunoscut faptul că intenția celui care domină acum a fost să domine și altădată, dar acțiunile sale de acum îi dau de gol. În mijlocul zilei Luna trece printr-o dispunere foarte proastă cu Axa Dragonului și tocmai această luptă pentru a demonstra ceva arată că suntem într-un moment de maximă vulnerabilitate. Careul Lunii la Axa Dragonului este întotdeauna un semn de respingere, de îndoială, de suspiciune. Dorința aceasta de impunere, de progres, de dominare este o mare capcană pe care ar trebui să o evităm. Cel în cauză crede că dovedește anumite calități, precum că este o persoană puternică și perfecționistă, că nu se lasă dominată de sentimente, că nu este impresionată de discreditare, că gândurile sale nu sunt coordonate de obsesiile celorlalți. Ceea ce face arată tocmai contrariul. De aceea fapta, acțiunea, dimensiunea concretă a acestei zile este ceea ce ne definește această perioadă. Dacă acuzi, nu înseamnă că ai dreptate prin conținutul mesajului pe care îl transmiți. Dacă respingi nu înseamnă că ești mai puternic decât cel care te acuză. Totul este acum o luptă care va fi abordată de fiecare prin metodele pe care le cunoaștem cel mai bine.
Prin urmare, 6 decembrie este ziua care ne tulbură prin conștientizările momentului, cele care fac în mare parte trimitere la o luptă a individului cu el însuși. Astăzi ne dăm seama dacă ne ținem de o promisiune pe care am făcut-o față de sine, dacă suntem capabili să înțelegem la ce campanie suntem supuși de cei din jur care sunt vicleni pentru că așa le este felul sau care sunt viclenii conjunctural. Faptul că Luna se află acum pe zodia Berbec nu trebuie ignorat. Există un nerv, un impuls, o dorință că acțiunile în care ne implicăm să fie scurte și, obligatoriu, încununate de succes. Vrem să fim ascultați când spune două vorbe, mesajul să fie primit, autoritatea să ne fie recunoscută. Nu ne punem problema dacă am făcut tot ce trebuie ca aceste condiții să fie îndeplinite, adică nu ne punem problema dacă merităm să primim astfel de beneficii. Ne dorim, ne impunem și tot acest cadru dezordonat al societății îi permite individului să creadă că poate cere universului răspunsuri sau beneficii și în modul acesta. Desigur, acesta nu este apanajul omului instruit, profund care nu se ghidează după aparențe. Pentru omul sensibil conflictul de acum va fi un fel de duș rece care îl trezește la realitate și îi spune că oamenii se schimbă cu adevărat foarte greu. Ceea ce, în zona aceasta superficială, ni se pare ca fiind schimbare reprezintă doar alte fațete ale personalității lor, bune sau rele, pe care până la momentul respectiv nu am apucat să le vedem. Adevăratele schimbări se fac foarte greu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu fi triști cu adevărul pe care îl descoperim acum. Ceea ce vedem la ceilalți și ni se pare neplăcut poate fi un defect al lor, ca acțiune, dar și un defect al nostru ca înțelegere.

Deviație. Teama de pedeapsă. Regretele sunt acum transpuse prin mesaje împrumutate. Apare un vis frumos. Separare. Solitudinea este medicamentul universal. Emancipare. Încredere în sine zdruncinată de tristețile celorlalți.

În dimineața acestei zile, cu câteva ore înainte ca soarele să răsară, se va împlini trigonul Soare-Lună, ceea ce ar trebui să fie un lucru foarte bun, un îndemn foarte frumos, o încurajare către ceea ce ar trebui să ne motiveze rezistența în fața unui efort. În realitate, tocmai pentru că ziua este dominată de patru careuri, cele pe care Luna le realizează cu Venus, Saturn și Pluton, toate aceste binefaceri ce ar putea să ne vină din relația luminatorilor, adică din trigonul Lună-Soare, trece într-un plan secund. În felul acesta, ar trebui să ne așteptăm ca ecuația astrală a zilei de 7 decembrie să fie una care să ne motiveze. Ea ne ajută să ne emancipăm, însă doar dacă efortul este constructiv. Acolo unde efortul este constructiv nu vorbim despre progres, ci despre o zi banală în care gândurile obișnuite ne invadează și ni se pare că a le acorda toată atenția este cel mai bun lucru de făcut. Câteva elemente greșite ar putea acum să ne zdruncine încrederea în sine sau chiar să ne pună în dificultate relația cu un cunoscut, cu un amic, cu persoanele care conduc sau care se află acum la un nivel foarte înalt ce l-ar putea permite să dicteze pentru grupuri sau pentru o întreagă națiune. Tumultul acestei zile ne vorbește despre schimbări care ar trebui să facă lumea mai organizată tocmai pentru că momentul de față scoate în evidență ceea ce este defect și nu permite organizarea pe care ne-o dorim.
Prin urmare, 7 decembrie scoate în evidență temerile mari ale unor grupuri care s-au format din oameni fricoși, din persoane care se învârt într-un cerc vicios, care dezamăgesc, dar care se prezintă celorlalți ca fiind făpturi imaculate. Câștigul pe care aceste persoane îl obțin acum este unul minor, dar ele îl vor prezenta ca fiind un factor de emancipare. Ne salvează astăzi visul frumos, cel care ne smulge din nemulțumire și ne arată că nu trebuie să facem parte dintr-o nemulțumire colectivă. Aptitudinile pe care le demonstrăm acum zdruncină traseul unor persoane care au fost foarte sigure pe avantajele pe care le obțin exploatând slăbiciunile celor mulți. Faptele pe care le vom face acum, pentru că suntem zdruncinați, vor avea un ecou neplăcut asupra noastră pe care îl vom resimți abia în anul următor. Acum suntem în continuare sub imperiul unor fragmentări pe care avem obligația să le înțelegem și să le încadrăm corect. De aceea momentul de față nu trebuie privit ca un zdruncin, chiar dacă, la prima vedere, el așa pare. Ceea ce este tulburător anunță sau avertizează că vin vremuri complicate pentru care trebuie să ne pregătim. Un om pregătit nu este un om fricos, ci dimpotrivă. Așadar, nu ne pregătim fiind îngrijorați pentru vremurile care vor veni, ci atenți la toate calitățile scoase la înaintare pentru a învinge, pentru a obține ceea ce ne-am propus.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că momentul de față este unul marcat de tristețe, conflict sau dezamăgire. Ceea ce are această notă ține doar de vibrația acestei zile. Mâine lucrurile vor fi altfel.

Nervozitate. Ceea ce este evident pentru sine nu este evident și pentru ceilalți. Probleme de asimilare. Emoțiile frumoase se impun mult mai ușor. Perspicacitate. Echilibrul apare acolo unde dragostea a fost salvată. Mintea este rătăcită. Avem viziune cuprinzătoare prin emoții profunde, prin acces la instrumente abstracte, prin spiritualitate.

Faptul că Soarele trece printr-o relație foarte proastă cu Neptun arată că multe lucruri frumoase care sunt programate în această zi ar putea să fie privite ca ipostaze de moment sau să nu fie luate în considerare. În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Taur și ne va oferi o bază puternică pentru idealurile pe care le avem, pentru planurile pe care ni le-am stabilit încă din săptămânile anterioare. Faptul că momentul de față aduce această dispunere proastă între Soare și Neptun arată că există o conjunctură socială care, se pare, nu este pregătită pentru ceea ce urmează să facem. Gândim în perspectivă, dar lucrul acesta nu ne ajută. Avem încredere în sine, dar punctăm doar ceea ce am reușit să obținem în ultima vreme. Suntem în posesia unor achiziții, dar ele sunt doar beneficii care au venit spre noi în ultimele luni, nu elemente definitorii ale destinului, așa cum credeam.
Ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre refuzul de a înțelege ce se întâmplă cu ceilalți pentru că ni se pare mult mai interesant confortul personal, nevoile celorlalți plictisitoare, iar beneficiile personale absolut esențiale pentru grupul în care ne-am integrat. De aceea relația proastă dintre Soare și Neptun arată ca un fel de pretenție fără măsură, iar celelalte unghiuri încearcă să contureze beneficiile pe care le-am putea obține dacă am renunțat la orgolii. Ceea ce se întâmpla acum, pe 8 decembrie, este inserat în deviza generală a săptămânii prin mesajul “frământări absurde“. Doar acum avem parte de aceste frământări absurde care să pună în dificultate o direcție importantă a vieții personale sau poate chiar o direcție importantă a demersurilor asupra cărora am lucrat intens de-a lungul acestui an.
Prin urmare, finalul săptămânii este unul marcat de nervozitate. Astăzi nimic nu ne convine sau dacă ne convine atunci facem apel la anumite emoții puternice care nu au nimic de-a face cu spiritualitatea, dar fac apel la instrumente care țin de acest domeniu al educației pentru a obține anumite avantaje. Ceea ce ni se întâmpla acum este dominat de un moment de frustrare. Această frustrare ne spune că ziua nu este suficient de lungă, nu am avut suficient de mult timp liber, oameni cu o anumită calitate în preajmă, veniturile pe care ni le dorim. Nemulțumirea pe care o parcurgem acum ne dinamizează și ni se pare că aceasta va fi un motor important pentru acțiunile viitoare. În realitate, schimbări importante se vor produce și începând cu săptămânile următoare, cele care pălesc în fața adevăratelor schimbări care vor veni cu anul următor. Mulți cred că întâmplările neobișnuite ale anului 2019 sunt definitorii pentru această etapă a vieții. Dacă s-au remarcat ca niște oameni stabili și au demonstrat că, pentru ei, schimbările anului în curs sunt nepotrivite nu au avut habar ce înseamnă anul 2020. Cei care au făcut schimbări importante în anul anterior, nu neapărat prin mutări majore, cât prin schimbări de statut, prin progrese importante, nu au de ce să privească etapa următoare cu îngrijorare. Cei care s-au așezat sub un șopron considerând că acesta îi apără în acest an, dar și în următorul, vor avea cât de curând o mare dezamăgire.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că lucrurile mari pe care le anticipăm acum se vor rezolva de la sine. Ceea ce este mare acum a fost hrănit de erori personale. Noi suntem cei care am făcut această greșeală să aibă această dimensiune personală sau socială. Pentru a o rezolva avem nevoie să ne retragem din deciziile care au făcut-o pe aceasta atât de importantă și de mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.