18 – 24 noiembrie 2019

18 – 24 noiembrie 2019 este săptămâna bizarului care cerșește atenție și a regretului care ne va face mai atenți. Deși fiecare zi a acestei săptămâni ne va surprinde prin mesajul sau prin direcțiile sale, la sfârșit vom vedea că nu am înțeles corect mesajul în timpul acțiunii. Este firesc să fie așa pentru oamenii comuni, adică pentru cei mai mulți dintre noi, dar nu este firesc pentru un om profund care a atins un anumit nivel de percepție și cunoaștere. Această persoană evoluată care poate anticipa, nu află pur și simplu ce se va întâmpla, nu ghicește, ci știe (pentru că are un simț aparte) că acest proces, această desfășurare nu poate avea decât o anumită finalitate. Desigur, această săptămână nu ne încearcă pe capacitatea de a anticipa, ci de a tolera, de a respecta, de a înțelege. Este o săptămână de analiză, când înțelegem care este calitatea muncii pe care am prestat-o în ultimele luni sau poate chiar în ultimii ani. Faptul că Marte trece pe domiciliul său nocturn arată că ne temem de o anumită sancțiune sau că suntem dispuși să amenințăm în cazul în care un rezultat pe care îl primim acum nu ne convine. În această săptămână Mercur își revine la mersul direct după trei săptămâni de retrogradare. Și acest aspect arată că anumite lucruri trebuie să revină la normal. Tot acum Soarele își va încheia tranzitul sau prin Scorpion și va trece pe Săgetător ceea ce arată că suntem pregătiți de o performanță doar dacă avem și patrimoniul necesar, suntem calificați sau ni se permite să atingem un rezultat deosebit de bun doar dacă îndeplinim această condiție. Și pentru că nu e totul, în ultima zi a săptămânii se împlinesc două aspecte absolut impresionante: conjuncția Venus-Jupiter (aspect extrem de bun) și opoziția Marte-Uranus (aspect extrem de rău). Toate aceste elemente fac parte dintr-o structură neobișnuită, bizară, care ne va acapara întregul spectru al percepțiilor pentru că ținta intensității acestor elemente este atenția. Fie că a primi atenție din partea cuiva este confirmarea puterii fie că ni se cere atenție și atunci pierdem, toate fac parte din acest carusel care ne va solicita foarte mult.
Este clar că dimensiunea astrală a acestui interval are această tentație a deviației, a lucrurilor care se separă de întreg, dar care ne ajută să depășim limite ale fricii, ale inhibiției, ale ignoranței. Ceea ce se consumă în această săptămână ne arată că trăim o delimitare foarte clară de un trecut mic dacă facem trimitere la faptul că se încheie o serie de evenimente care au debutat în iulie sau de un trecut mare cu evenimente care au debutat acum aproximativ opt ani. Trecerea aceasta a fost dintotdeauna o zonă misterioasă care a inspirat teamă și care i-a făcut pe oamenii slabi să nu vadă chipuri, ci măști, iar pe oamenii puternici să nu vadă ființe care cresc, ci ființe care nu contează. De aceea este important să nu ne pierdem măsura în această săptămână. Oricât de ciudat, de neobișnuit sau de straniu ni s-ar părea un episod, dacă avem măsură vom avea și luciditate.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi deschiși să ne îmbunătățim definițiile. Acum primim informații care ne ajută să ne definim noțiuni despre corp, despre minte, despre suflet, despre relații, despre putere, despre timiditate, despre slăbiciune.

Deviație. Cerințele sunt îndeplinite cu succes. Se discută despre fapte rele sau despre perfidia cuiva. Refulare. Aspectul dificil este ușor de investigat. Problemele celorlalți nu pot fi surmontate. Apelul la abstract nu echilibrează.

Prima zi a săptămânii este una de rememorare. Ne întoarcem acum spre latura întunecată a firii, spre erorile făcute în săptămânile din urmă și ni se va părea că avem mai mult curaj. În realitate, azi trecem printr-un fel de desensibilizare ce va fi văzută din afară ca o indulgență, ca o toleranță sau chiar ca o iertare. Iată că, încă de pe acum, intrăm în contact cu prima parte a devizei săptămânii, cea care face referire la bizar. Din nefericire pentru oamenii care greșesc ușor, bizarul de acum strigă, cere atenție și în loc să-i ajute să treacă ușor peste o limită a fricii, le va crește și mai multe numărul erorilor. Cu toate acestea, există soluție și pentru ei. Dacă gândesc frumos și întâmplările se selectează încât puțina atenție pe care o au să-i ajute suficient de mult încât numărul greșelilor să nu fie atât de mare. Marte va fi toată ziua în tranzit pe ultimul grad al zodiei Balanță, ceea ce va amplifica nota instabilă, ca o rafală de vânt care apare dintr-odată, dispare dintr-odată și care distruge tot ceea ce nu are încă o bază solidă. Gândurile frumoase sunt ceea ce ne oferă acum o mare stabilitate. Cu toate acestea, careurile pe care Luna le va împlini cu Uranus (dimineața) și cu Mercur (spre seară) nu ne ajută să răspundem corect provocărilor, ci, de această dată, ne aduce doar instrumentele de lucru, dar nu pot întreține prin nimic procesele care le-ar folosi. Partea cea mai bună a zilei vine să ne arate că oricât de tulburător ar fi parcursul de moment există o mână a destinului care ne ține departe de marile pericole. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că această schimbare care vine din trecerea lui Marte pe Scorpion (domiciliu nocturn) face casă bună cu revenirea lui Mercur la mersul direct. Sunt două reglări care se anunță acum, două vești bune care vin succesiv și care de-a lungul săptămânii se vor transforma și în evenimente. Binele acesta va fi și educativ pentru că ne arată ce am fi pățit dacă nu am fi beneficiat acum de această șansă.
Prin urmare, prima zi a săptămânii tranșează clar o problemă și, după intensitatea momentului, ni se va părea că mai important decât toate este aspectul ei negativ. Cel care în săptămâna anterioară a dat dovadă de liniște și discernământ va fi acum doar surprins de ceea ce vine spre el. Erorile anterioare vor deveni acum găuri și mai mari, unele chiar imense fiind explorate de ceea ce acum se eliberează din încrâncenările mai vechi. Faptul că încrâncenările mai vechi se slăbesc este un lucru bun, însă nu pentru un asemenea preț. Avem nevoie să refuzăm confruntările de acum pentru că nu ne duc la un rezultat bun. Ele se vor bloca în complicațiile pe care alții nu le pot rezolva și ne vor abandona într-un impas. Pentru că există suficient de multă instabilitate, nu vom reuși să surmontăm problemele celorlalți pentru a le înlătura din calea realizării pe care ne-o dorim azi. Așadar, cea mai bună soluție a momentului este măsura.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a întrerupe acțiunile care tind să ne acapareze întregul spectru al percepției. Cu fiecare oprire ne adunăm și nu riscăm deloc să ne pierdem în detalii sau acțiuni fără rost.

Mare putere de transformare. Activitățile sunt înțelese altfel. Se pătrunde într-o zonă misterioasă. Jonglăm ușor cu problemele celorlalți, nu și cu problemele personale, pe care le ascundem. Suntem îndrăzneți. Căutăm succesul pentru a ascunde dezamăgirea. Perfecțiunea este importantă. Cucerim, dar nu abandonăm. Ne prăbușim către zonele abisale, dar nu scăpăm de surmenaj. Voință puternică. Inteligență practică.

În dimineața acestei zile Marte va trece pe zodia Scorpion, semn pe care-l va părăsi pe 3 ianuarie. În mare parte este un semn bun, de putere, de transformare, de demonstrație bun a unei puteri care nu ne va mistui, ci ne va ajuta să ne reglăm, să ne echilibrăm să ne însușim un loc foarte bun sau să obținem poziția mult dorită. Începutul acestui tranzit are și mici neajunsuri. Careul pe care Venus și Luna neagră îl împlinesc la puțin timp de la trecerea lui Marte pe Scorpion ne spune că avem nevoie să investigăm puterea pe care vrem să o exercităm pentru că ea este bună și frumoasă doar la exterior și că ea ascunde intenții rele care ne pot deturna de la finalitatea spre care tindem creând situații conflictuale în desfășurarea cărora va fi nevoie să recunoaștem adevăruri dureroase despre sine. Acele momente, ce se vor consuma în luna decembrie, ne vor face vulnerabili pentru că ne vor lăsa în voia totală a opiniei celorlalți, adică vom depinde de impresii create acum și pe care nu le mai putem nicicum schimba. Așa vom reuși să ne menținem într-o dimensiune practică a vieții pe care să o cultivăm frumos fără a deveni ființe banale. Marte pe Scorpion nu este un banal semn de putere, ci unul care produce schimbări imposibile. Condiția este existența unor resurse. Așadar, primul impuls al zilei este să întindem mâna spre economii, să ne folosim de ceea ce deținem acum chiar dacă este incomplet, necopt, imatur, într-o anumită fază de degradare. Dacă utilizarea resurselor se va face și cu puțină măsură vorbim despre declanșarea unui ritm de lucru care ne va aduce numai beneficii. Este un moment bun pentru a pune în practică anumite cunoștințe despre terapii, dietă, meditație, dar pentru a testa cum anume se adaptează ele la particularitatea ființei în cauză, nu pentru a deveni profesori și a transforma acest avantaj de putere într-o formă de îmbogățire. Măsura recompensei va veni mai târziu, aspect care reiese din corespondențele cu zilele de marți și miercuri de săptămâna trecută, cea care a accentuat această idee a existenței unor recompense care vor veni însă mai târziu. Legătura cu Luna plină de săptămâna trecut aduce momentului de față (Ultimul pătrar) mai multă autoritate și vom considera că acum este momentul să facem uz de influență, că nu mai este timp de așteptat.
Prin urmare, 19 noiembrie este o veritabilă zi de graniță când alegem dacă să fim victorioși sau doar recunoscuți ca puternici. Cei care și-au încheiat săptămâna trecută cu sentimentul inutilității, cu frustrarea că ar fi meritat mai mult decât au primit vor arăta acum cât de blocați au rămas la acel nivel fiind preocupați doar de obținerea unor avantaje în raport cu acele repere. Dacă vor crede că procedând așa reglează, se înșală. Nu fac decât să-și anuleze șansă de a împlini ceva cu totul aparte.
Dar chiar dacă direcțiile impuse de această predispoziție astrală conține și acest risc al construiții unui castel de nisip sau al unui Turn al Babilonului, faptul că există și reperul pozitiv care ne ajută să folosim corect puterea este un motiv de bucurie. De altfel, nici nu trebuie să facem mult pentru că forțele abisale ale lui Marte din Scorpion sunt atât de intense și de puternice încât (vom vedea) ele nu au nevoie decât de o formă care să le înglobeze, de o pânză pe care să se așeze, de actul cuiva pentru a curge, a li se vedea finețea, senzualitatea, expresivitatea și frumusețea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la intensitatea lui “vreau” sau a lui “pot”. Măsura pusă în cele două înseamnă mult, enorm și ea arată cât de mult iubim și cum.

Trecem greu peste obstacole. Ne aducem aminte de toate relele. Problemele celorlalți sunt rezolvate greu. Asocierile nu ne ajută să înțelegem corect circumstanțele atenuante. Discutăm despre apariția unor probleme, nu și despre soluții. Ne temem de atacul venit din partea celor răi. Tranziție. Familiaritate. Avem soluţii bune, dar nu le punem în practică.

În seara acestei zile Mercur își va reveni la mersul direct, deplasare pe care o are de aproximativ trei săptămâni. Vorbim, așadar, despre depășirea unor obstacole, despre întoarcerea la o formă de normalitate, dar nu acum, ci în zilele următoare, când lucrurile se vor așeza și când și emoțiile vor fi puțin mai echilibrate. Acum avem față de ceilalți o atitudine revendicativă, ni se pare că pierdem teren, că pierdem momente importante, că suntem defavorizați, lipsiți de puterea necesară și uitați într-un con de umbră. Faptul că în noaptea de marți spre miercuri Luna trece de pe zodia Leu pe zodia Fecioară este un element important pentru a înțelege mult mai bine conotațiile astrale ale acestor mesaje. Unii vor încerca să-și rezolve problemele prin discuții, alții fugind de răspundere, călătorind, izolându-se într-o formă de emoție care nu-i duce nicăieri sau dacă vor neapărat să ajungă undeva cu modul acesta de a simți să realizeze că ajung într-o zonă conflictuală ciudată, bizară, așa cum spune și prima parte a devizei săptămânii. Dacă în ziua anterioară ni s-a părut că multe lucruri se prăbușesc, acum ele sunt confirmate. Ceea ce am ascuns anterior căutând puterea, acum arătăm folosind puterea.
Chiar dacă lucrurile acestea sunt destul de complicate, greu de gestionat pentru un om obișnuit, faptul că Mercur își revine la mersul direct este un mare bine și pentru omul comun. Se revine la o formă de comunicare ce ne-a fost accesibilă în urmă cu trei săptămâni. Soluțiile bune de atunci ne revin în minte și chiar dacă deocamdată nu avem instrumentele necesare pentru a le pune în aplicare, le vedem clar cât de bune sunt, cât de utile.
Prin urmare, momentul acesta ne vorbește despre o formă de evoluție care trece dincolo de mesajele ce ne vin din partea grupurilor, din partea lucrurilor sau din partea unor persoane care se cred formatoare de opinii. Există de ceva vreme o formă de vulgaritate care zdruncină mintea omului delicat și sensibil oferindu-i impresia că succesul imediat, acțiunile bruște, încrederea explozivă reprezintă o veritabilă dovadă de progres. Atunci când o persoană care a demonstrat până la un punct că este înzestrată cu anumite calități utile grupului spune “Voi trebuie să mă iubiți pentru că eu sunt vedetă“, “Voi trebuie să mă iubiți pentru că eu sunt o zeitate“ nu arată decât că se află într-o etapă a unui dezechilibru emoțional. Dacă lucrul acesta se întâmplă, adică ea să fie iubită și apreciată pentru calitățile pe care le are nu stă într-o comandă pe care ea să o dea. Revenirea lui Mercur la mersul direct reglează și aceste dezechilibre pe care mulți le folosesc pentru a-și oferi un confort relațional sau financiar. Să fii deștept înseamnă să poți exista în viața unui om fără ca el să știe că poți mai mult. Cu fiecare zi el va descoperi lucruri noi la tine și tu vei fi ploaia care ajută planta să crească puțin câte puțin, nu inundația care oferă toată apa de care ar putea să se folosească planta un an întreg. Aceasta este diferența între omul care are măsură și cel care trăiește pe orgolii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi cât de important este să iubim colțul care ne înțelege acum. Când acest colț va crește și va deveni o parte din clădire noi vom fi la fel de puternici, dar mai bucuroși că nu am distrus fragilitatea pe care acel colț o avea cândva. Orgoliile acestea susținute pe preamărirea de sine sunt extrem de toxice.

Beneficiul poate fi pentru toată lumea, nu doar pentru persoana în cauză. Ceea ce este bun este util tuturor. Asocieri interesante. Dezamăgiri care ne ajută să ne îndreptăm atenția către soluțiile pe care altădată le-am refuzat. Lipsă de recunoștință. Minciuni care ne păcălesc. Credem că trăim ușor, dar este o iluzie. Abstractizare. Nevoie de recunoaștere. Eforturile nu sunt recunoscute corect. Țelurile se schimbă.

Mijlocul săptămânii ne pune în fața unor probleme foarte importante pentru conștiința individuală, foarte importante pentru sănătatea unui grup, pentru stabilitatea familiei. Relațiile bune pe care Luna le are în această zi cu Saturn și Pluton nu ne ajută să ne păstrăm echilibrul, ci ne arată doar ceea ce ar trebui să conservăm, doar ceea ce ar trebui să păstrăm în această luptă teribilă pe care trebuie să o ducem în această săptămână. Celelalte unghiuri, chiar dacă sunt tensionate, ne oferă privilegiul de a obține un avantaj, unul emoțional, poate chiar unul prin șantaj, prin informații răstălmăcite, prin speculații sau unul prin atitudine categorică, opozantă. Nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna bizarului, iar momentul de față, fiind definit de faptul că Soarele trece, în a doua parte a zilei, pe ultimul grad al zodiei Scorpion, accentuează această notă. Unii vor avea nevoie de recunoaștere, alții de înfruntare, iar alții de un moment de putere pe care să îl considere unul definitoriu pentru ceea ce vor face de acum încolo. Chiar dacă pare un fel de nod, mijlocul acestei săptămâni este doar o reprezentare a unei puteri personale care va cere o confirmare în zilele următoare și pe care va trebui să o urmărim foarte atent. Această confirmare face trimitere și la anumite pasiuni care au fost ascunse de-a lungul timpului, deci sunt cronice, dar și către anumite impulsuri care trebuie să se manifeste dintr-odată pentru că nu mai este timpul de pregătire pentru că acestea să poată fi acceptate ușor.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre ceea ce trebuie reabilitat într-un mod frumos, disciplinat, cu atenție și chiar cu gândul că sacrificiul nu este o pierdere. Chiar dacă spre finalul acestei zile vom avea o stare proastă, întâmplările în reale, confirmările, răspunsurile pe care le primim în prima parte a zilei ne vor ajuta să avem mai multă încredere că această săptămână este una de creștere, nu doar una ciudată. În felul acesta, ne vom situa pe vibrația celei de-a doua părți a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre regretul care ne va face mai atenți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu păstrăm linia pe care o gândim, o trăim și o dorim să o proiectăm asupra celorlalte zile. Sunt multe elemente negative puternice care ar putea să ne facă din a doua parte a zilei un fel de coșmar. Ceea ce gândim acum se poate stinge foarte ușor după ce Soarele va trece pe zodia Săgetător. Așadar, furia de acum, tulburarea pe care o trăim în momentul acesta are viitor doar dacă sacrificăm ceva din binele care ne definește.

Accident din neatenție. Sunt valorificate anumite aptitudini. Îndrăznim, dar nu rămânem cu această încredere. Problemele de familie sunt privite dintr-o altă perspectivă. Decupaj. Perseverență. Neîncrederea în forțele proprii este criticată dur de ceilalți. Nefericire. Țintim către o mare realizare. Subiectivismul nu trebuie abandonat. Oamenii simpli vorbesc despre erori. Oamenii complecși vorbesc despre depășirea obstacolelor în condiții imposibile.

Ecuația astrală a acestei zile este una foarte interesantă. Dimineață, Luna va trece pe zodia Balanță, ceea ce ne va ajuta să fim mai atenți la greutățile vieții, la a fi mai accesibil aceea ce suntem invitați să facem și să rezolvăm. Prin această poziție a Lunii devenim concilianți, responsabili atunci când vine vorba de vulnerabilitatea unui partener de dialog, dar și atenți cu critica. Trecerea Soarelui pe zodia Săgetător este un moment foarte important pentru această perioadă, pentru că ne aduce o înțelegere mai bună experiențelor pe care le-am avut, o atenție față de mișcare, consum, fapte bune, studiu. Critica pe care am putea să o îndreptăm împotriva celui pe care îl considerăm vinovat de ceva va trece printr-un proces de schimbare, adică va fi raportat la oamenii cu care interacționăm, va fi cenzurat, adaptat unor nevoi noi care sunt acum bazate doar pe impresii. Lucrurile acestea vor putea produce impresii mai mari, mai puternice dacă pe zona socială vom ține cont de vulnerabilitățile celorlalți.
Tocmai de aceea, faptul că trecerea Soarelui pe zodia Săgetător coincide cu careul Lunii la Axa Dragonului, este un semn de avertizare că realizările pe care le-am gândit în ultima vreme nu vor putea fi atinse așa cum ne sunt prezentate acum, ci va fi nevoie de o ajustare, de o schimbare sau să depășim anumite obstacole pentru a proba că potențialul pe care îl avem este unul real, nu unul închipuit.
În egală măsură 22 noiembrie este și o zi în care ne recunoaștem erorile personale, când înțelegem că dezamăgirile nu trebuie încurajate. Zona aceasta a dezamăgirilor poate să facă din ziua de 22 noiembrie una de tristă amintire. A crede că obstacolele de acum Ea poate deveni una foarte bizară, complicată sau apăsătoare tocmai pentru că obstacolele pe care le gândim ni se pare absolut obositoare.
Prin urmare, momentul de față ne vorbește despre ceea ce îndrăznim să facem dar n-avem curaj, despre puterile pe care am încercat să le punem în aplicare în luna anterioară, în octombrie, dar nu am putut. Soluția momentului ne arată că abstractul ne ajută să ieșim dintr-o zonă a confortului, să nu mai fim atât de critici, ci să fim puternici, să credem că soluțiile imposibile se pot împlini fără sacrificii. Cei care sunt orientați pe această cale vor reuși să treacă dincolo de toate obstacolele care vin din ecuațiile astrale ale acestei zile și care urmăresc să separe adevărul real de cel imaginar. Relația proastă pe care Luna o are cu Axa Dragonului este un element definitoriu al acestei zile, el fiind unul care dă trecerii Soarelui pe zodia Săgetător o nota particulară. Există o problemă de prietenie care va fi pusă acum în discuție, poate chiar una de asociere, fără însă a produce efecte imediate. Lucrurile acestea vor fi înțelese mult mai bine spre sfârșitul acestui an.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi la tot ceea ce este luminos. Ceea ce este luminos (nu strălucitor) este și durabil.

Aventură. Depășirea unui obstacol duce la o mare mobilizare. Conștiință. Se trece peste o problemă ascultând de recomandările celorlalți. Ne temem de întârzieri sau de agresiuni gratuite. Inițiative oprite.

Luna va împlinii pe parcursul acestei zile două careuri, unul cu Saturn și celălalt cu Pluton. Ambele, pe tronsonul specific de acțiune, reprezintă un aspect eliberator. Primul, cel cu Saturn, face trimitere la reținere, și va activa în prima parte a zilei. Al doilea, face referire la aventură și activează în a doua parte a zilei. Dacă în prima parte a zilei ni se pare că elementele negative ale vieții pot fi controlate sau depășite prin autocontrol și reținere, în a doua parte a zilei ne aruncăm în vâltoarea vieții și riscăm. Combinația dintre reținere și risc face din această zi una a experiențelor complicate, intense pe care le vom uita foarte greu. Anumite situații care ne-a dat bătăi de cap de-a lungul acestei săptămâni prind acum un contur mult mai clar tocmai pentru că, în primă instanță, avem suficient de multă disponibilitate încât să ne oprim și să le privim cu mai multă atenție, apoi avem și curajul necesar pentru a le da acestora o nouă direcție. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că suntem într-o săptămână dominată de bizar, când regretul ne facem mult mai atenți, adică în săptămâna în care acțiunile propriu-zise ies în evidență prin corelarea lor cu alte întâmplări nu prin rezultatul imediat pe care l-ar putea produce. Astfel, trecerea de la inhibiție la descătușare cere, înainte de toate, ca și în celelalte zile ale săptămânii, măsură. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite putem obține din careul Lunii cu Pluton chiar accesul la creativitate, chiar aprofundarea unui mesaj, a unui proces, chiar desprinderea de o problemă sau de o structură, adică renunțare, dar fără a suferi. Știm că în ezoterism acest proces, care începe de la detașare și trece dincolo de ea, transformă persoana în cauză într-un fel de Axis Mundi.
Prin urmare, 23 noiembrie este o zi a progresului spectaculos pe care îl putem obține foarte repede dacă renunțăm la frică. Frica este obstacolul cel mai mare al acestei zile, fie că ea se conturează prin refuzul acțiunii, în prima parte a zilei, sau refuzul oglindirii, în a doua parte a zilei. La modul comun, 23 septembrie aduce pensiuni și griji pe lucruri care se întâmplă fără să luăm parte sau pe care nu le putem determina să se consume așa cum vrem. Nu vom oscila în același interval orar de la o extremă la cealaltă, ci vom trece de la un punct limită la un alt punct limită făcând comparația doar între ceea ce ni s-a întâmplat în prima parte a zilei și ceea ce ni s-a întâmplat în a a doua parte a zilei. Aceasta este ziua când mulți se vor gândi că ar fi cazul să apeleze la sfatul medicului, la un terapeut, la o persoană care știe sau înțelege mai multe, la ajutoare. Nu este cazul să apelăm la ajutoare. Ne vom descurca foarte bine cu ceea ce avem, iar lucrul acesta îl vom înțelege foarte bine în ziua următoare, când se va definitiva opoziția lui Marte cu Uranus și ambiția va fi din nou la cotele înalte la care au fost, pe baza altor conjuncturi astrale, în săptămânile din urmă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta cursul lucrurilor. Dacă mesajul intuitiv sau direct este acela de a lăsa ca un episod să se consume și a fi spectator, să respectăm. În egală măsură, dacă suntem chemați să facem un mic sacrificiu din patrimoniul personal, să muncim pentru cineva, să dăruim din ceea ce avem, din ceea ce suntem sau din timpul care ne străbate, să respectăm. Așa arătăm Universului că avem busolă care ne ajută să nu ne depărtăm de calea de mijloc, de armonie.

Succesul nu ne definește. Reușim doar descoperind. Evenimentele acționează împotriva propriului interes. Prea multe calități sunt greu de gestionat. Viața de familie este încercată. Ceea ce avem nu este ceea ce ne interesează. Depindem prea mult de un anturaj. Relații bazate pe schimb de experiență sau pe responsabilitate. Se invocă circumstanțe atenuante. Visul nu este atât de ușor de tolerat. Aspirație către o viață mai bună. Acționăm, dar nu renunțăm la frământări.

Faptul că în dimineața acestei zile se definitivează trigonul Soare-Chiron ce a fost activ toată săptămâna este un semn de bucurie. De asemenea, tot un semn de bucurie este și conjuncția Venus-Jupiter care se împlinește în mijlocul acestei zile. Toate primesc însă mesaje de agresivitate care se integrează într-un cadru pozitiv și, deci, și ele devin constructive, din partea opoziției lui Marte cu Uranus retrograd. Ceva ne motivează să ieșim din zona de confort, să conștientizăm pentru noi înșine sau să demonstrăm celor apropiați că suntem în stare să facem multe lucruri pe care le-am refuzat până de curând. Poate până acum am invocat circumstanțe atenuante, poate ni s-a părut că rezultatul nu ne-ar mulțumit și deci efortul nu trebuie făcut, poate ni s-a părut că rezultatul nu este durabil și atunci am refuzat. Acum există ceva frumos care ne motivează, dar și ceva rău care ne ambiționează. Rezultatul este unul de-a dreptul spectaculos și care, în mare parte, nu se încadrează în schema astrală a acestei săptămâni dominată de bizar și de regrete. Astăzi acționăm și ne face plăcere că suntem implicați, că ajungem la un anumit rezultat, suntem mulțumiți cu imaginea pe care o avem față de noi înșine. Având de ceva vreme Uranus în deplasare retrogradă, nu trebuie să ne așteptăm la un răspuns încurajator din partea celorlalți. El va veni cu întârziere, dar nu acum, abia în anul următor, cel care din capul locului va fi unul extrem de ciudat, de neobișnuit. Avem astăzi multe semne de întrebare pe care le vom transforma în acțiuni. Vom avea inițiativă, dar o vom folosi pentru a gestiona un patrimoniu pe care l-am mobilizat la începutul săptămânii, când Marte a trecut pe zodia Scorpion. Ceea ce facem acum vom continua și în săptămâna următoare, dar într-un alt context. Începutul acesta este unul foarte frumos pentru că el ne ajută să mediem o problemă care s-a consumat în ultimele luni și care a venit spre noi în diferite forme în mod repetat. Conjuncția Venus-Jupiter de pe Săgetător este una spectaculoasă pentru că nu spune nimic despre durerile individului, dar aceste dureri pot fi citite din rezultat. Numai un om care este motivat de o asemenea trăire dureroasă poate ajunge atât de sus.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este și cea mai spectaculoasă, cea mai intensă și cea mai puternică. Ne vom confrunta astăzi cu lupta dintre timiditate și îndrăzneală, cea care scoate la iveală ceea ce în perioada de formare, atunci când, fiind mici, am acumulat totul ca un burete. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că nu este o zi când arătăm că știm, ci este o zi în care dovedim că știm să folosim ceea ce am acumulat în perioada de formare. Aceste competențe le vom folosi astăzi într-un mod foarte diversificat. Le vom folosi și pentru a arăta că știm să ascultăm, că putem fi supuși, dar și îndrăzneți, curajoși, victorioși. Toată această structură care înglobează cele două extreme există pentru că am învățat că supraviețuirea pe această zonă mediană, pe calea de mijloc, apare doar atunci când înțelegem cât de importante sunt nuanțele. Un om inteligent se autodistruge dacă nu-și folosește inteligența pentru a surprinde nuanțele. Nuanțele au un farmec care ne ajută să explorăm viața cu tot ceea ce include ea, bucurii, tristeți, realizări sau dezamăgiri amare. Cel care își petrece această zi lucrând cu sine, dar lăsând toată această varietate de energie să se exprime va descoperi că se poate înțelege, nu are de ce să fugă de sine, este puternic atunci când se simte întreg, cu calitățile și defectele sale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după performanță. Performanța este un rezultat și nimic mai mult. Calitatea vieții este dată de măiestria cu care lucrăm cu nuanțele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.