4 – 10 noiembrie 2019

4 – 10 noiembrie 2019 este săptămâna judecăților care nu pot fi schimbate după argumentele sau stările de moment și a reverberațiilor pe care oamenii mici le au în fața realizărilor mari, fără a știi dacă cineva le-a obținut prin efort sau i-au fost dăruite. Ecuațiile astrale ale acestei săptămâni ne vorbesc despre adaptarea la o formă de suveranitate pe care cu greu o vom putea accepta, la călătorii care dezamăgesc, la schimbări care nu sunt de esență, ci doar de suprafață. Această săptămână ne confirmă multe din așteptările pe care le avem, fără a ne garanta o îmbunătățire a relațiilor. Aceasta este și săptămâna oamenilor slabi, cei care sunt puși la muncă pentru a vedea că se poate trăi ușor și lucrând, fără bârfe ori compromisuri penibile.
Ceea ce ni se întâmplă acum face parte dintr-o zonă a sfârșitului de ciclu ideologic, al dezvoltării unei noi etape, al înțelegerii superioare. Această săptămână vine cu mai multă soliditate, dar și cu viziunea că omul poate să-și construiască propriul destin dacă se eliberează de emoțiile toxice, de falsul sentiment de recunoștință, de emoțiile care cer să fie confirmate tocmai pentru că persoana în cauză nu a făcut nici cel mai mic efort să-și dezvolte propriile sale emoții.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a medita la situațiile când lucrurile mari se împlinesc prin gesturi categorice. Acum ceea ce este mare se împlinește prin atenție.

Suveranitate. Avem un ascendent asupra greșelilor trecutului. Falimentul nu ne mai sperie. Nu ne pierdem reputația prin greșelile de moment. Tensiunile nu trebuie ignorate. Sperăm într-o schimbare prin intermediul celorlalți. Este nevoie de o mare putere pentru a ne transforma în exemple. Frumusețea ne curtează. O modificare benefică este posibilă fără efort. Atingem un moment important de succes.

În noaptea de duminică spre luni Soarele va definitiva trigonul cu Capul Dragonului, ceea ce va însemna că episodul acesta poate să ne ofere o soluție foarte importantă la o problemă care ține de intimitate, de relația dintre un bărbat și o femeie, dintre un personaj pozitiv și unul negativ, dintre un individ care are o conduită corectă și unul care are o conduită incorectă. De aici apare un rezultat foarte important. Cel care reușește să se impună devine suveran peste conținutul celuilalt, însă nu și peste puterea lui de influență, nu peste capacitatea sa de a se impune, adică nu va putea să gestioneze crizele pe care le provoacă. Un alt episod important care se va consuma în dimineața acestei zile este trecerea asteroidului Junon pe zodia Balanță. Ne eliberăm de o restricție, de o interdicție și credem că asocierile sunt mai importante pentru că libertățile sociale promise sunt conform nevoilor mai vechi. Ni se pare că ceea ce ni s-a propus altădată se împlinește acum. Există o stare bună, o ușurință a răspunsurilor pe care le primim, un ajutor care ne creează astăzi impresia că succesul este posibil. Desigur, există și un semn mai delicat care ne atrage atenția asupra experiențelor mai vechi și care ne vorbește despre faptul că obsesiile nu ne ajută, legăturile strânse și obsesiile pentru care am consumat multă energie nu ne folosesc pe viitor, ci se vor transforma în episoade care ne vor duce către un faliment sigur. Asta înseamnă că în prima zi a săptămânii ar trebui să ne facă mult mai atenți asupra cheltuielilor pe care ne-am propus să le facem în ideea că golul produs va fi acoperit ușor cu ajutorul celorlalți. Desigur, există și o problemă: apare o grijă, un semn mai delicat care ne atrage atenția asupra experiențelor mai vechi pe care nu le putem uita pentru că au fost foarte intense, iar legăturile pe care le-au produs au devenit strânse, obsesive, obositoare. Ceea ce va veni spre noi acum va ține de o transformare sau de o administrare mult mai corectă a unor recomandări pe care le-am primit în urma evenimentelor neplăcute pe care ni le amintim acum. Cel puțin vom ști clar că dacă evităm greșelile devenim mai sociabili, mai comunicativi, mai atenți la ceea ce stinge un conflict, chiar dacă nu vom deveni și mai eficienți.
Prin urmare, debutul săptămânii ne vorbește despre ceea ce este foarte bun pentru noi pentru că ne acoperă o confuzie, dar și despre ceea ce este foarte util celorlalți pentru că le confirmă datoria pe care cei foarte serviabili o au față de dânșii. Ceea ce se întâmpla acum este o combinație între succes și risipă care ne va obosi foarte mult. Ecuația astrală a acestei zile ne arată că suntem pe punctul de a face un pas către un nou domeniu, fără să știm dacă lucrul acesta ne va împlini destinul ori dacă ne va fi folositor pe viitor. Având în vedere că în mijlocul zilei următoare Marte va definitiva careul cu Pluton (un aspect dur, rece, agresiv) nici bucuriile de acum nu pot fi perfecte, așa cum ni le închipuim, dar vom spera. Ele vor fi satisfăcătoare, tocmai de aceea avem nevoie să păstrăm măsura în toată acțiunea acestei zile. În absența măsurii, sentimentele severe vor duce spre dezordine, adică spre acel conflict care va fi confirmat de confruntarea zilei următoare, cea care va distruge creativitatea, spontaneitatea și atenția pe experiențele frumoase care s-au consumat în ultimele luni și care ne-au înnobilat ființă. Așadar, greutatea zilei de mâine, pentru cei neatenți, va fi pregătită încă de pe acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca totul după efort. Efortul este o măsură care nu ne ajută acum să înțelegem corect măsura nivelului pe care îl avem.

Gândim mult și facem puțin. Ne întoarcem împotriva celui care ne-a ajutat. Hotărâri pe baza erorilor. Afaceri care nu iau în calcul toate datele. Generozitate plătită scump. Putere. Impunere. Severitate admirată de cei slabi.

Sunt multe lucruri neplăcute pe care ni le amintim acum și pe care am dori să le povestim oamenilor pe care îi simțim foarte slabi, neputincioși sau care sunt într-o ușoară dezorientare cu scopul de a ne confirma puterea, nu pentru a-i susține. Gândim defectuos, suntem împotriva tuturor și credem că toată această atitudine negativă ne confirmă puterea de influență. În realitate, ceea ce se întâmplă acum este un veritabil semnal de alarmă pentru că lucrurile nu trebuie judecate după intensitatea a ceea ce se întâmplă acum, după puținul pe care îl exagerăm acum, după puterea pe care o demonstrăm. Careul pe care Marte și Pluton îl definitivează acum este un aspect foarte rău care a activat și în săptămâna anterioară și care va fi într-o formă distructivă vizibilă și în zilele ce vor urma. Vorbim, așadar, despre o constrângere sau despre o problemă de abundență încadrată greșit, judecată greșit, despre o definiție pe care oamenii o caută și nu o găsesc referitoare la puțin, la conflict, la sărăcie. Există o preocupare destul de mare față de evenimentele care s-au consumat în ultima perioadă și care ar trebui să ne spună mai multe despre capacitatea celui simplu de a se adapta la acțiunile agresive ale comunității, la factorii de transformare ce se bazează pe erorile incompetenților, la ceea ce omul ar trebui să inventeze pentru a se proteja de iritare, stres, agresivitate. Momentul acesta scoate în evidență o luptă interioară, dar nu una pentru argumentare, ci pentru putere. Deși Marte pe zodia Balanță ar scoate în evidență că motivul acestei lupte este unul pentru argumentare, pentru a fi crezuți, pentru a ni se da dreptate, în acest careu cu Pluton mai apare o componentă: sunt ascunse adevăratele intenții. Așadar, vorbim despre un conflict pe putere, nu pe argument.
Prin urmare, 5 noiembrie ne vorbește despre putere, despre impunere, despre conflicte, dar nu la modul general, ci despre cum pot fi acestea înțelese atunci când se pune problema unor judecăți care nu pot fi schimbate, a unor argumente sau stări de moment care creează impresii foarte intense, emoții complicate sau care ar putea duce la conflicte pe care după aceea să nu le mai putem controla. Efectele acestei zile sunt teribile, adică ele pot fi considerate unele dintre cele mai negative de peste săptămână. Unii vor considera că acțiunile lor merită cel mai mult respect pentru că ele fac trimitere la acțiuni simple. Acțiunile lor sunt doar acum simple, însă cauzele care au dus la aceste acțiuni nu sunt deloc simple. Vorbim pe 5 octombrie despre un conflict agresiv, despre încercarea de a capta atenția, acțiune motivată tot de o formă de putere, despre o severitate care înseamnă întoarcerea la obiective mai vechi, la obiceiuri mai vechi, la fapte mai vechi. Din acest punct de vedere 5 noiembrie poate fi considerată ziua când facem cele mai multe greșeli din săptămâna.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne baza pe nervozitate. Tot ceea ce vine din nervozitate duce spre acțiuni greșite.

Oamenii slabi nu gândesc pentru grup. Este nevoie de un ghid, dar dacă-l întâlnim îl refuzăm. Nervozitate. Resentiment. Constrângere pentru atingerea unui obiectiv. Educația este utilă, dar neplăcută prin efort. Inițiativă. Egoismul trebuie să treacă dincolo de obstacole. Severitate. Conducătorii dezamăgesc.

În noaptea de marți spre miercuri Luna va trece pe zodia Pești și le va arăta oamenilor ceea ce pierd. Ziua devine una marcată de emoții conflictuale, tocmai pentru că acest sentiment de slăbiciune nu ne va părăsi. Careul pe care Luna și Venus îl vor împlini în mijlocul acestei zile ne arată că suntem într-un moment când ni se pare că educația este ostilă, că multe din cele pe care le-am învățat în ultimele săptămâni nu ne sunt folositoare sau nu pot fi puse în aplicare acum. În realitate, vorbim despre o experiență foarte solidă care ne ajută să identificăm oameni slabi și să îi scoatem din zona de confort, să-i ducem către un sector care implică mai puțin efort și mai multă eficiență, mai multe gânduri bune și mai puțin egoism. Relația proastă pe care Luna o împlinește în mijlocul acestei zile cu Venus devine în momentul de față un aspect eliberator. Ceea ce ni se întâmplă acum este intim, nu poate fi proiectat asupra celorlalți, nu poate fi considerat un element care să ne scoată dintr-o mare încurcătură. Cu toate acestea, înțelegem constrângerile, trecem dincolo de alegerile individuale și ne dovedim mai organizați. Ceea ce ne face plăcere nu vine din nota generală a evenimentelor, ci vine dintr-o componentă personală. A rămâne în această componentă personală înseamnă a ne ține departe de un contrast care poate crea conflicte dureroase în această zi, unele ce nu se vor rezolva până spre finalul săptămânii.
Prin urmare, 6 noiembrie ne vorbește despre puterile pe care le obținem prin emoții controlare, Prin sentimente stabile, prin refuzul aprecierilor gratuite sau al decorațiilor false. Sunt multe elemente de conținut care ne vor înnobila această zi, iar ele vor fi cu atât mai importante cu cât vom realiza că această zi nu ne obligă să ne orientăm către o anumită direcție. Puterea acestei zile va veni din preocuparea pe care individul o are față de puterea de grup. Un om care este corect orientat către puterea de grup îi va insufla acesteia ceva din nota personală. Alții, se vor aștepta să câștige de pe urma acestei experiențe. În timp ce oamenii frumoși și rafinați își vor atinge anumite ținte, ceilalți se vor bucura că sunt un fel de anticameră pentru realizările celorlalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răspunde decât pentru alegerile proprii. Optimismul fals este ceva ce trebuie evitat acum.

Gândurile bune nu sunt împărtășite. Rolul unui ghid este pus la îndoială. Binele face referire doar la confortul de moment. Trecem printr-o perioadă dificilă. Se face o medie. Inițiativa ne sperie. Ne gândim că lucrurile bune trebuie să vină de la sine. Nedumerire. Anumite deviații psihice nu sunt înțelese așa cum trebuie. Unele consecințe se grăbesc să apară.

Mesajele care vin spre noi în această zi fac trimitere la idealuri de grup pe care nu am putut să le susținem sau la care nu am putut adera pentru că am avut anumite probleme sau pe care le-am respins în ultima perioadă. Relația proastă pe care Pluton și Luna neagră o definitivează în această zi arată că există o anumită componentă personală pe care noi nu am evaluat-o corect și care s-a ascuns în spatele unor decizii personale de care acum am vrea să nu fim responsabili. Vorbim, așadar, despre un fel de dizolvare a personalității, despre lucruri extreme care ni se întâmplă pentru că altădată am fost prea slabi, ne-am îndoit, am fost temători față de un anumit mesaj sau suspicioși atunci când ar fi trebuit să luăm atitudine. Reacțiile pe care le avem sunt văzute de alții ca făcând parte dintr-un tablou psihopatologic, dar ele nu sunt așa. Sunt doar simple impulsuri de apărare, simple manifestări pe care le are o ființă care dorește să se protejeze de un pericol pe care îl supraestimează. Faptul că reușim acum să ne apărăm în fața unor obstacole foarte mari este un lucru minunat. În realitate, multe din cele pe care le obținem acum nu sunt simple observații, nu sunt simple înțelegeri, ci doar partituri care fac parte dintr-o secvență mult mai mare. Ceea ce ni se întâmplă acum arată că ne putem împlini prin aceste elemente, fie ele rele sau bune. Cei care au cultivat până acum o atitudine obsesivă a moralității și inviolabilității, care s-au gândit că reușitele lor vin pentru că le cumpără cu un comportament închistat de reguli pe care nu le înțeleg ca morală, ci doar ca execuție, își vor permite azi libertăți pe care le vor regreta, dar care le vor arăta că există viață și dincolo de certitudinile lor. În realitate, multe din cele pe care le obținem acum nu sunt simple observații, nu sunt simple înțelegeri, ci doar partituri care fac parte dintr-o secvență mult mai mare. Ceea ce ni se întâmplă acum arată că ne putem împlini prin aceste elemente, fie ele rele sau bune. Rezultatul pe care îl obțin nu îi va mulțumi, ci le va crea și mai multe conflicte interioare dacă nu vor accepta că unele lucruri ale acestei luni nu pot fi schimbate și adevăratele realizări vin dacă reușim să trecem de aceste obstacole ciudate care ni se par, inițial, încercări de viață.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre acele realizări care ne ajută să devenim oameni maturi dacă le încadrăm corect, dacă le judecăm corect, dacă le înțelegem ca pe niște elemente practice, materiale, nu ca pe niște structuri filozofice pe care nu reușim deocamdată să le cuprindem. 7 noiembrie este și ziua conflictelor de idei, a concursurilor pe baza cunoștințelor acumulate, a rezultatelor pe care le obținem în urma unor forme de verificare de genul acesta. Ziua este marcată și de plăcerea de a distruge, de a înlocui un element bun cu unul foarte rău doar pentru că ni s-a spus cândva că succesul obținut în formă aceasta este o dovadă de cunoaștere, de victorie. Sunt multe tendințe agresive care ne vor cuprinde în această zi, însă curajul de a fi bun și de a avea o libertatea de expresie corectă vor fi cele care vor da nota de echilibru a zilei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ține cont de situațiile neobișnuite care ne atrag atenția. Ceea ce este șocant este și obositor, dar și distructiv. Ceea ce ne surprinde face parte dintr-o schemă creativă care ne ajută să evoluăm.

Scopul este schimbat. Nisipurile mișcătoare ne ajută să ne imaginăm că viața poate fi împlinită cu eforturi minime. Faptele bune ne creează impresii colosale. Cel care scapă de iritare nu devine un erou. Emoțiile pozitive se pot impune ușor, doar dacă nu depindem de opiniile celorlalți. Problemele apar și trec fără prea multe obstacole. Ușoară defăimare. Neliniște. Înfruntările pot fi brutale.

Momentul acesta evidențiază acele emoții pozitive pe care în prima parte a săptămânii le-am refuzat. Acum ni se pare că dacă ne exprimăm, dacă ne spunem punctul de vedere, fie că suntem curioși sau conflictuali, toate se așază, toate sunt înțelese și apreciate de cei cu care interacționăm. Pentru că în mijlocul acestei zile Luna va trece de pe zodia Pești pe zodia Berbec, dar și pentru că Soarele are de împlinit două unghiuri frumoase cu Saturn și, respectiv, Neptun, momentul zilei de 8 noiembrie este unul care ne duce departe de o formă de neliniște, care ne ajută să ne echilibrăm, ne aduce aproape oameni care să ne îndrume, să ne dea din puterea lor, care să contribuie prin sacrificiul lor la ridicarea unei noi societăți. Ceea ce se întâmpla acum, pe finalul acestui an, începând cu această săptămână, este semnul unor schimbări mari atunci când vine vorba de societate, dar și de semnul unor transformări importante pentru viața personală. De aceea, relația bună dintre Soare și Neptun retrograd nu ne poate ajuta să ne dezvoltăm acele capacități speciale, intuitive, senzitive menite să depășească barierele sau prejudecățile societății, dar relația bună dintre Soare și Saturn ne ajută să fim foarte atenți la ceea ce ne constrânge pentru a înțelege că limitele nu sunt niște bariere ce nu pot fi trecute, ci doar simple obstacole. Pe 8 noiembrie înțelegem că ceva ne lipsește, ceva ne blochează, ne enervează sau ne limitează. Această informație ne schimbă și percepția asupra realității, ne face să nu mai fim conflictuali, să nu mai depindem de opiniile celorlalți, să fim mai curajoși și mai siguri pe realizările pe care știm că le putem obține fără ajutor. 8 noiembrie este o zi a realizărilor bazate pe fapte bune, însă unele dintre acestea sunt încadrate în acest concept de fapte bune pe baza unor percepte mai vechi. Ele, în realitate, nu sunt bune, ci sunt doar confortabile.
Prin urmare, 8 noiembrie ne vorbește despre faptele bune pe care alții le fac din obligație pentru că urmăresc ceva, au un ideal social sau țintesc spre o funcție publică. Atunci când vine vorba de observații aplicate faptelor proprii, se face apel la o ideologie interesantă, cea care face un arc peste timp suficient de mare încât cei în vârstă să fie cei mai avantajați pentru că au multe experiențe. Momentul de față scoate în evidență o problemă ideologică, cea care are rădăcini foarte adânci ce sunt pentru cei din generația tânără încadrate în zona acelor episoade care s-au consumat înainte de a se naște, de aceea unii nu le recunosc și le consideră expresii ale unor comportamente retrograde. Poate, unii, mai exigenți din fire, care au studiat mai mult, vor căuta motive pentru a vedea că lucrurile nu sunt așa precum conjunctura astrală de acum ni le prezintă. Există o mare frustrare pe care ziua de 8 noiembrie va încerca să o scoată în evidență ca parte dintr-un viitor luminos. În realitate, tot ceea ce se întâmpla acum ține de emoții negative pe care unii le vor impune ca pe niște emoții pozitive și care, în realitate, sunt un fel de ambalaj frumos care ascund o mare neliniște, o defăimare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne propune să scăpăm de neliniște, ci de a căuta să identificăm cauza. Cel care reușește să identifice cauza liniștii, scurtează drumul către reușită.

Ceea ce este bun este amânat. Credem în ceea ce nu putem obține ușor. Apar probleme în atingerea unui obiectiv. Viitor incert. Logică bună, dar lipsită de solidaritate. Receptivitate. Facem trimitere la o perioadă din copilărie. Resursele nu sunt administrate corect ori sunt epuizate. Sentimentele frumoase ne pun la încercare. Avem impresia că omul care vorbește frumos este și bine intenționat.

În noaptea de vineri spre sâmbătă se va definitiva sextilul pe care Saturn și Neptun îl împlinesc. Vorbim despre o nouă etapă a ciclului ideologic, cel care este în descreștere și care aduce cu acest aspect ultimul din seria celor care s-au consumat în acest ciclu ce a debutat cu conjuncția celor două planete din 3 martie 1989. Este un ciclu lung, complicat, apăsător care va aduce un suflu proaspăt prin conjuncția celor două planete pe 20 februarie 2026. Mesajul acestui ciclu ideologic va fi mult mai agresiv începând cu conjuncția celor două planete din anul 2026 față de cel care a debutat în 1989. Atunci mesajul era mult mai practic, pentru o mai bună stabilitate, pentru a corecta o inserție în plan social și o temperare a impulsurilor agresive. Ceea ce va veni spre noi peste câțiva ani nu va mai avea această componentă frumoasă și rafinată, ci va sluji unui scop complet diferit față de cel pe care l-am alimentat până acum. Dacă până acum am visat la o viață mai bună, la rezolvarea problemelor într-un timp foarte scurt, la soluții miraculoase pe care să le punem în aplicare într-un timp record, după momentul acesta nu vom mai avea, ca ideologie, ca țintă, acest reper al tinereții, al timpului, al ritmului. Totul trebuie să se întâmple instantaneu, iar ceea ce se pregătește acum anticipează ceea ce va veni spre noi din anul 2026.
Ca o anticipație, mai mult personală, cu cel puțin șapte ani înainte, putem știi că mesajele la care lucrăm acum, care sunt prelucrate în anumite ateliere sau laboratoare, duc spre această zonă a lipsei de control, a etapelor care nu acceptă episoade intermediare și care cer consum imediat. Lucrul acesta ne spune că, pe viitor, cel care nu are, nu poate, cel care nu poate, nu știe, iar cel care nu știe nu există.
Un alt element important al zilei de 9 noiembrie este cel dat de opoziția pe care Chiron și Junon o vor definitiva. Vorbim, în comparație cu ceea ce am indicat mai sus, despre un conflict personal, ceea ce ar trebui să-l facă pe cel în cauză să fie mult mai responsabil. Vin vremuri complicate, cele care nu fac trimitere la elemente tradiționale, nu respectă o solidaritate, nu țin cont de idealurile personale și nici de viitorul pe care fiecare individ și-l conturează. Acestea sunt direcțiile generale, însă pe fondul lor intervine și relația bună dintre Mercur retrograd cu Luna neagră, care arată că există o portiță foarte mică ce ne duce către o zonă a iluziilor. Ne putem păcăli, amăgii, minți că binele de acum ne poate ajuta, consola sau susține în așa fel încât rezultatul să nu fie cel pe care această anticipație a zilei de 9 noiembrie o aduce.
Prin urmare, momentul acesta ne vorbește despre o formă de administrare care, pentru succes, are nevoie de informații noi, de puteri noi, de curaj, de multă determinare în așa fel încât frumosul să fie descoperit în lucrurile simple. Tot ceea ce a venit spre noi în săptămâna aceasta a fost încărcat de grija că binele nu poate învinge, că stările de moment nu sunt expresii ale unor episoade de maturizare, ci simple reacții. Momentul de față ne arată că sentimentele frumoase au rădăcini vechi, iar pentru cei în vârstă, aceste rădăcini vechi sunt așa de cel puțin trei decenii. Vorbim pe 9 noiembrie despre rădăcini pe care le descoperim ușor, cele care ne ajută să ne detașăm de mesajele pe care le conțin ofertele superficiale și să ne folosim adevăratul potențial. Acesta este un moment conflictual, tocmai pentru că Luna va trece prin careul la Axa Dragonului, însă nu este și un moment de descurajare. Ceea ce ni se întâmpla acum ne ajută să înțelegem în ce mod putem folosi resursele pe care le avem.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu dezvolta o obsesie față de gândurile frumoase. Cel care gândește frumos are o anumită intenție, nu și un anume potențial. Potențialul care determină gândurile frumoase ar fi trebuit să fie văzut în zilele anterioare, în săptămânile anterioare, în lunile anterioare.

Descrieri ciudate. Probleme legate de seriozitate. Acces la informații care nu ne privesc. Credeam că suntem asemenea celor cu care colaborăm, dar asemănarea este doar pe tulburări. Momente dificile. Resentimentele par soluții rapide. Strălucirile de acum sunt false.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Berbec și va avea de împlinit câteva unghiuri interesante cu Pluton, Marte și Jupiter. Elementul special al acestei zile este dat de sextilul pe care Mercur retrograd și Pluton îl împlinesc. Prin ceea ce ni se întâmplă acum primim informații noi, suntem mai receptiv față de ceea ce ar trebui să ni se întâmple, iar unii vor fi chiar intuitivi, foarte intuitiv, față de ceea ce va veni spre ei în lunile următoare. Vorbim despre un moment special de intuiție, adică ei nu anticipează ceva ieșit din comun, ci doar ceea ce ar fi putut afla și în lunile din urmă dacă s-ar fi mobilizat la fel. Mobilizarea de acum arată că ființa este într-un fel de stres, într-o stare de asediu, într-un moment foarte delicat al vieții.
Pentru unii, momentul acesta devine o problemă de seriozitate. Pentru alții, devine unul de credibilitate. În realitate, el nu este decât un moment de sensibilitate care ar trebui să fie interpretat ca unul de credibilitate. Fără să vrem, spunem ceea ce altădată am fi spus foarte greu sau nu am fi împărtășit decât constrânși, puși în fața faptului împlinit sau șantajați. Momentul acesta ne vorbește despre o colaborare ratată, despre o înțelegere pe care oamenii simpli fără experiență nu o pot valorifica, despre situații foarte speciale care se distrug dintr-odată pentru că oamenii se află în fața unor demersuri pe care nu le pot valorifica corespunzător. De aceea, ultima zi a săptămânii este una dintre cele mai ciudate, când colaborările intră foarte ușor într-un impas și când deciziile pe care le adoptăm nu par să țină cont de ceea ce ni s-a întâmplat de-a lungul întregii săptămâni.
Prin urmare, finalul săptămânii ne arată realizările pe care trebuie să le lucrăm pentru că doar acestea ne privesc, despre tulburările ce trebuie soluționate doar pentru că ele nu pot fi duse mai departe. Este o zi a resentimentului, a grijii că bucuria nu se poate împlini așa cum am formulat, dar și o zi a gândului că atenția pe care am acordat-o problemelor celorlalți se întoarce prin conținutul său către cel care a oferit-o. Este adevărat, relația proastă pe care Luna o are cu Marte arată că strălucirile de acum sunt proaste. Există, cu adevărat, prea mult zgomot. Acolo unde zgomotul este redus, acolo unde mesajul negativ nu se transforma foarte ușor în bârfă vorbim despre simple conflicte care nu se consumă prin schimb de replici, ci printr-un schimb de atitudini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu privi către problemele celorlalți ca și cum acestea sunt foarte ușor de rezolvat. Ele sunt mult mai greu de rezolvat decât problemele personale. Ceea ce este personal merită mai multă atenție pentru că ne duce spre soluție și, deopotrivă, ne oferă și mai multă liniște decât altele.

5 comentarii la „4 – 10 noiembrie 2019

  1. Maria spune:

    Ati recomanda Silicea dupa Pulsatilla? S-a mers pe dilutii foarte inalte (50/CM), cu pregatire 200. Din ce citesc eu (unde mi-ati indicat anterior, pe Vithoulkas), mi se pare ca e urmatoarea etapa. Dar parca totusi am nevoie de o corfimare, daca aveti timp… Multumesc !

    1. Depinde de tipologie. Pulsatilla merge pe tiparul timid, Silicea pe cel indraznet. Sunt anumite conditii cand se administreaza o dilutie asa mare. Lucrul acesta se stabileste printr-o anamneza foarte atenta. Am gasit si la Vitoulkas si la Kent astfel de recomandari, dar in ambele cazuri era descris si tabloul clinic.

      1. Maria spune:

        Da,da, initial a fost evidenta doar latura timida. Dupa discutii si la interval de aproape doi ani de la administrarea Pulsatillei, a reiesit ca exista de fapt si o latura indraneata. Deci se poate trece la urmatorul pas.
        Silicea mai degraba se adreseaza paradoxului, contrariilor care coabiteaza (si intr-adevar ceva nu avea sens prin contradictie). Silicea e descrisa si ca fiind cronica Pulsatillei.
        Va multumesc mult!

        1. De acord! Obsesia tipului Silicea de a veni tot timpul cu o poveste unde sa fie in centrul atentiei subliniaza exact aceasta cronicitate.
          Trebuie avut însă mare grija cu Silicea. Ceea ce se sparge sau se fărâmiţează cere o drenare corecta şi în timpii impuşi de particularitatea cazului. Nu se face trecerea mecanic, adică dacă ai încheiat cu Pulsatilla de 200 treci la Silicea de 200. Silicea este un remediu minunat, cu un spectru destul de larg, insa efectele sale vor fi obtinute doar daca este urmarit atent procesul pe care-l sustine. Plus, daca la Pulsatilla tiparul este adus spre lumina, mutat intr-o zona confortabila si sigura, deci spre ceva care exista deja, la Silicea avem nevoie sa pregatim starea, locul, zona unde se va aseza structura dupa momentul spargerii (dupa interventia remediului). Altfel, multe vor ramane fragmente incapabile sa redea puterea intregului.

          1. Maria spune:

            Multumiri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.