18 – 24 mai 2015 este săptămâna interesului de a fi în frunte și a binelui pe care omul și-l face singur. Acest interval de șapte zile, care debutează cu Luna nouă, este destul de important din punctul de vedere al evenimentelor astrale, dar și esențial pentru ceea ce va urma până la finalul anului din punctul de vedere al evenimentelor sociale. Unii vor încerca să separe cele două direcții ceea ce va fi, de altfel, o mare greșeală. Ele se îmbină într-un chip armonios în așa fel încât senzația de noutate, ce vine în special de la Luna nouă din 18 mai, să nu fie atât de dominatoare, atât de impulsivă, situație ce va permite trecutului să se cuibărească în prezent și să își continue demersurile în paralel cu alte direcții. Asta înseamnă că, la nivel comun, anumite amenințări sau oportunități specifice săptămânilor anterioare vor fi în continuare active… Citește mai departe„18 – 24 mai 2015”
11 – 17 mai 2015
11-17 mai 2015 este săptămâna privirilor sufletești și a aripilor care ne pot înălța spre liniște. De-a lungul acestor șapte zile pe care le analizăm se vor consuma multe evenimente interesante, frumoase și educative. Nu ne referim aici doar la trecerea lui Marte în zodia Gemeni sau la relația de careu perfect pe care o va construi Venus cu Axa Dragonului, ci ne referim și la faptul că, deopotrivă, se va împlinii un aspect malefic foarte dur (opoziția lui Marte cu Saturn retrograd) și unul foarte bun (trigonul perfect dintre Venus și Neptun). Apoi, în ultima zi a acestei săptămâni vom avea parte de o conjuncție cu totul specială, cea care se va consuma între Jupiter și Junon. Multe lucruri grele, apăsătoare sau complicate, pe care le-am tot parcurs de la începutul anului și până acum și care au fost integrate în denumirea generică de “secrete dezvăluite”, se vor transforma… Citește mai departe„11 – 17 mai 2015”
4 – 10 mai 2015
4 – 10 mai 2015 este săptămâna cultivării sentimentelor puternice și a beneficiului obținut prin efort constant. În acest interval, care debutează cu Luna plină din 4 mai, se va lucra foarte bine cu sentimentele puternice. Am mai avut ocazia de-a lungul timpului să vedem ipostaze, unele dintre ele destul de dure și de apăsătoare, în care suntem îndemnați să facem pace cu trecutul. De puține ori însă ni s-a întâmplat să fim încărcați de sentimente atât de puternice, să privim totul prin filtrul acestora și, în plus, să judecăm necesitatea de a merge mai departe doar prin acele beneficii obținute prin muncă sau prin efort susținut. Așadar, săptămâna de față le vorbește oamenilor despre o altfel de putere și îi îndeamnă să-și revizuiască toate achizițiile pe care le-au acumulat în acest an, în special în două mari perioade: începutul lunii ianuarie și finalul lunii aprilie.
27 aprilie – 3 mai 2015
27 aprilie – 3 mai 2015 este săptămâna stabilității, a emoțiilor adânci și a beneficiului selectat de faptele bune. Pentru că această săptămâna se desfășoară pe două segmente de luni înseamnă că preia din acele zone vibrații specifice și le integrează într-o structură de sine stătătoare. Înțelegem de aici că viziunile speciale care au dus la descoperirea unor factor de coagulare, încercările aparte care ne-au testat răbdarea, puterea și disciplina sunt elemente de bază ce vor fi folosite în următoarele patru săptămâni pentru a combate teama de singurătate sau de abandon. Acum, în această săptămână, nu ne vom ocupa exclusiv de aceste lucruri. Ele au fost prezentate pe intervale în materialul aferent anului 2015. Impactul de acum al ecuațiilor astrale încearcă să ne atrag atenția asupra disciplinei, asupra înțelegerilor profunde și ne spun că atunci când emoțiile sunt adânci avem de-a face și cu stabilitatea, iar când faptele bune nu… Citește mai departe„27 aprilie – 3 mai 2015”
20 – 26 aprilie 2015
20 – 26 aprilie 2015 este săptămâna aducerilor aminte care reglează o relație și creează impresii de durată. Există câteva evenimente astrale încadrate în cele șapte zile pe care le analizăm aici prin intermediul cărora avem acces, atât la experiențele din ultima perioadă, cât și la schemele de lucru care se pot transforma cu succes în proiecte de viitor. Nu ne referim aici doar la intrarea Soarelui în zodia Taur, pentru că acest eveniment se produce în fiecare an, nici măcar la relația bună dintre Marte și Pluton și nici la sextilul pe care Junon îl împlinește cu Capul Dragonului și prin intermediul căruia se mediază tendința Nodurilor. Deci nu ne referim la un aspect anume, ci la toate privite într-un complex ce susțin această inventariere pozitivă cu scopul de a repara și de a ne pregăti pentru un mare evenimente ce urmează a se consume de-acum încolo, până la… Citește mai departe„20 – 26 aprilie 2015”
13 – 19 aprilie 2015
13-19 aprilie 2015 este săptămâna succesului și a deschiderilor spre vindecare. O parte din evenimentele astrale ale acestei săptămâni nu au nimic ieșit din comun, pentru că se produc periodic, cum este Luna nouă din 18 aprilie, cea care apare o dată la patru săptămâni sau intrarea lui Mercur în zodia Taur care apare odată pe an. Există însă un aspect important care nu se produce prea des – trigonul Pluton-Lilith. Pentru că lucrurile sunt diversificate, direcțiile spre care suntem orientați explorează cunoașterea personală sau dorința de a descoperi care sunt elementele definitorii ale vieții personale ori în a stabili ce instrumente folosim pentru redobândirea stării de confort. Din această cauză evenimentele acestei săptămâni nu vor pendula în jurul trigonului Pluton-Lilith. Asta înseamnă că intervalul de șapte zile pe care îl analizăm are darul de a scoate în evidență elemente mici, cauze aparent banale ori ignorate în trecut ce pot… Citește mai departe„13 – 19 aprilie 2015”
6 – 12 aprilie 2015
6 – 12 aprilie 2015 este săptămâna adâncimilor în gândire și a direcțiilor periculoase. Acest interval pe care îl analizăm are câteva evenimente astrale importante pentru anul 2015. Dintre acestea, cel mai spectaculos este revenirea lui Jupiter la mersul direct. Jupiter se află în mers retrograd de pe 17 decembrie 2014, deci de aproape patru luni ceea ce înseamnă un interval de timp destul de mare acordat unor probleme legate de autoritate, justiție sau dominare. Dacă facem o retrospectivă a ceea ce a însemnat ultimele patru luni, nu este prea greu să înțelegem că dorința de dreptate, de justiție sau de a reechilibra centrele de putere a avut un caracter abuziv. Pentru că revenirea lui Jupiter la mersul direct se face într-o săptămână în care direcțiile pot fi periculoase nu se știe dacă aceste acțiuni abuzive se vor opri. Revenirea din retrogradare a lui Jupiter în mod sigur va însemna… Citește mai departe„6 – 12 aprilie 2015”
30 martie – 5 aprilie 2015
30 martie – 5 aprilie 2015 este săptămâna curajului de a spune un adevăr și a manevrelor de culise. Evenimentele astrale ale acestui interval au un mesaj aparte. Acesta este observat, consultat și înțeles din definiția sintetică aplicată celor șapte zile, cea indicată mai sus, dar, privind dintr-un alt unghi, acela al individului care își trăiește cu implicare experiențele vieții sale, acest interval poate fi considerat a fi o minunată sursă de înțelepciune, adică într-un singur cuvânt: „Fântâna”. Chiar din prima zi a acestei săptămâni luăm contact cu mesajul greu de descifrat ori greu de aplicat al acestui interval. Surprizele ne învăluie, trecutul dă semnale că vrea să se mute de la țară la oraș, că dorește să țină o conferință de presă și fiecare va avea un nod în gât, se va teme de ce ar putea să spună și ce hotărâre va mai lua. Apoi, în ultima zi… Citește mai departe„30 martie – 5 aprilie 2015”
23 – 29 martie 2015
23 – 29 martie 2015 este săptămâna roadelor frumoase și a iubirii necondiționate. Deși am fi tentați să credem că planeta Venus este personajul principal al acestei săptămâni pentru că are de împlinit, pe de-o parte, un sextil interesant cu Neptun, iar, de partea cealaltă, un careu cu Jupiter, ea nu poate duce pe umeri povara unui interval atât de important care lucrează cu valori sintetice sau cu noțiuni abstracte. Venus se afla acum în zodia Taur și simțurile sale sunt orientate cu precădere către valorile materiale sau cu ceea ce acumulează aici în această lume, chiar dacă asta înseamnă educație, sentimente sau confort. Trăsăturile acestea sunt astfel judecate în raport cu ecoul pe care individul îl primește din planul social. Totuși, există câteva momente în această săptămână, inserate în analizele pe zile prezentate mai jos, când individul are nevoie să nu amestece valorile, să nu compare informații aparent similare… Citește mai departe„23 – 29 martie 2015”
16 – 22 martie 2015
16-22 martie 2015 este săptămâna surprizelor sociale și a destinderii individuale. Acest interval devine celebru prin două mari evenimente astrale: împlinirea din nou a careului dintre Uranus și Pluton, marți, 17 martie, și intrarea Soarelui în zodia Berbec, sâmbăta, 21 martie, adică echinocțiul de primăvară. Pe lângă acestea, în această săptămână avem de traversat și unghiuri negative la care participă Mercur împreună cu Saturn și Luna neagră, intrarea planetei Venus în zodia Taur, eveniment ce se va consuma în ziua de marți sau conjuncția lui Mercur cu Neptun în ziua de miercuri și Luna nouă în cea de vineri. Celelalte evenimente astrale la care participă luminariile sau chiar planetele amintite mai sus au menirea de a întări un mesaj integrat în denumirea sintetică aplicat acestei săptămâni, aceea de a întruchipa un interval al surprizelor sociale. De partea cealaltă, modul în care oamenii vor reacționa la acest îndemn de a activa… Citește mai departe„16 – 22 martie 2015”