30 martie – 5 aprilie 2015

30 martie – 5 aprilie 2015 este săptămâna curajului de a spune un adevăr și a manevrelor de culise. Evenimentele astrale ale acestui interval au un mesaj aparte. Acesta este observat, consultat și înțeles din definiția sintetică aplicată celor șapte zile, cea indicată mai sus, dar, privind dintr-un alt unghi, acela al individului care își trăiește cu implicare experiențele vieții sale, acest interval poate fi considerat a fi o minunată sursă de înțelepciune, adică într-un singur cuvânt: „Fântâna”.
Chiar din prima zi a acestei săptămâni luăm contact cu mesajul greu de descifrat ori greu de aplicat al acestui interval. Surprizele ne învăluie, trecutul dă semnale că vrea să se mute de la țară la oraș, că dorește să țină o conferință de presă și fiecare va avea un nod în gât, se va teme de ce ar putea să spună și ce hotărâre va mai lua. Apoi, în ultima zi a lunii martie, marți, Mercur va intra în zodia Berbec și la un interval de aproximativ 15 ore Marte va intra în zodia Taur. În acest sector Soarele va atinge conjuncția perfectă cu Coada Dragonului și accentuarea zodiei Berbec, în cele 15 ore între primele raze trimise spre Mercur și ultimele raze trimise spre Marte, le vorbește oamenilor despre un joc riscant, o explozie, prea multă voință sau prea multă lașitate. Pe baza a ceea ce experimentăm în ultima zi a lunii martie viitorul va fi o imensă colecție de închistări, de frustrări sau de nemulțumiri, însă 31 martie este doar o zi din cele 7 cât are săptămâna.
Apoi, ceea ce va veni începând cu 1 aprilie până pe 5 aprilie, când se încheie săptămâna, va fi mai ușor de observat, de înțeles sau încadrat pentru că aceste evenimente vor fi mult mai vizibile sau fac trimitere la un trecut. Cu toate acestea nu se poate vorbi în această săptămână de un simplu bine pe care să-l explorăm cu satisfacție, ci se poate vorbi despre un bine foarte expresiv pe care-l vedem clar și despre care putem scrie romane, dar care nu mai trebuie să facă trimitere la trecutul care l-a generat, ci la un viitor transformat. Asta înseamnă că întreaga săptămână ne vom confrunta cu fragmente. Aceste fragmente pot fi bucăți de amintiri, de decizii, de ființă sau pur și simplu decizii incomplete pe care la momentul la care le-am adoptat, le-am tratat cu indiferență și nu am mai dorit să le ducem la bun sfârșit. Pentru că toate aceste elemente se unesc în săptămâna de față într-un tot unitar, ca într-un complex major, vom avea impresia cum că deținem controlul, că suntem puternici și că nimic nu ne stă în cale atunci când vine vorba de rezolvarea lor.
Chiar dacă aceste fragmente răspândite în trecut sau în viețile celorlalți se unesc acum și dau impresia unei structuri complexe, de sine stătătoare, nu înseamnă că problemele care compun acest complex se rezolvă de la sine. Pentru fiecare în parte ni se cere o abordare separată, iar asta înseamnă că nu ne putem folosi de acest complex. El ne lansează impresia falsă de putere și devine astfel o mare încercare a acestui interval pentru că ne va hrănii orgoliul și importanța de sine, mândria și satisfacția, ținându-ne departe de adevăratele valori.
Omul superior va privi cele șapte zile ale săptămânii ca pe un dar al cerului. El nu va vedea evenimente, complicații sau oameni nervoși pe care trebuie să-i calmeze, ci multă energie, oportunități, schimbări în structura mentală sau afectivă, adică idei noi și emoții libere, ceea ce înseamnă pentru el șansa de a lucra pe un alt nivel, de a produce un salt așa cum și-a dorit la momentul la care fiecare eveniment din acest complex s-a consumat.
Pentru că spre finalul săptămânii se consumă și faza de Lună plină suprapusă peste Axa Dragonului, toate aceste impresii personale ar trebui să răspunde unei necesități existențiale. Nu doar punem întrebări, ci avem nevoie în această săptămână să știm ce să facem cu răspunsul. Un om care oferă un răspuns nu este un obiect electrocasnic pe care îl pornim sau închidem după bunul plac. Răspunsurile pe care le primim sunt încărcate de disponibilitatea, timpul și respectul său. Deci acolo unde agresivitatea înlocuiește bunătatea, acolo trecutul se va reedita. Acolo unde energia va hrăni o plantă pentru a o transforma într-o floare frumoasă și utilă sau într-o plantă medicinală, acolo trecutul se va transforma din obstacol în element de susținere.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a accepta simplificarea demersurilor, dar de a nu renunța la acțiune. A sta în fața martorului, a-i cere ajutorul sau a raporta cunoștințele personale la ceea ce vine din partea sa, înseamnă acțiune. A deveni martor înseamnă a susține acțiunile partenerului de dialog. Iată cum în această săptămână ideea de martor se schimbă puțin. Vom vedea că achizițiile cu care lucrăm acum, deci care vin din primele luni ale acestui an sau din anul anterior, dar și ceea ce vom face până la finalul lunii iunie, pe baza a ceea ce hotărâm acum, vor fi foarte importante în a doua parte a anului.

Se încearcă o compensare a unui deficit printr-un farmec personal. Pentru cei profunzi viața devine cu adevărat importantă, iar oportunitățile devin esențiale pentru a hrăni viitorul intenționat. Confortul personal este restrictiv. Celelalte elemente ce țin de raporturi sociale sunt avantajate. Noroc straniu. Surprize plăcute. Acolo unde există o creativitate construită pe respectul față de trecut, trecutul recompensează individul cu bunătate. Se exprimă intenția de a depăși o barieră. Se refac resurse personale. Mofturile își cer drepturile. Ceea ce este esențial sporește demnitatea individului.

Chiar din prima zi a acestei săptămâni trecem într-un alt plan al acțiunii. Venus și Pluton se întâlnesc astăzi într-un unghi pozitiv și surprize plăcute ne arată că avem acces la ceea ce până acum am văzut în ograda celuilalt sau foarte departe. În primul rând, este vorba despre curaj, apoi este vorba despre un confort personal. Desigur, nu ajungem la rezultate spectaculoase din prima, adică nu ne vom folosi creativitatea din primul moment. Va fi nevoie să formulăm clar aceste direcții, va fi necesar ca acestea să devină, în primul rând, vizibile pentru noi înșine, pentru ca apoi cineva din jur să le remarce și să le încadreze așa cum trebuie. Momentul acesta este însă dominat și de anumite direcții necuviincioase, anumite tentații blocate pe frică. Luna din zodia Leu, cea care se află acum într-o relație foarte bună, atât cu Capul Dragonului, cât și cu Saturn, încearcă să arate că valorile personale, ceea ce am păstrat până acum este foarte important, corect și de bază în demersurile acestei săptămâni sau în demersurile următoarelor săptămâni până în vară. Acest lucru nu este o păcăleală, nici măcar pentru că Luna se află acum într-o relație proastă cu Venus. Acest unghi negativ, de altfel singurul din această zi, le vorbește oamenilor despre un resort, o tensiune sau o ambiție personală, aceia care îi îndeamnă să demonstreze adversarilor sau lor înșiși că pot mai mult, că merită mai mult și că pot de această dată să treacă pe nivelul următor. Nu este un lucru obișnuit ca planeta Venus să se implice în elemente ce sunt tangente la curaj și de puține ori o vedem în conjuncturi în care se vorbește despre adevăr. Nu același lucru se poate spune despre Pluton. Asta înseamnă că elementele personale care sunt mobilizate acum vor lăsa impresia unor instrumente novatoare, ca și cum ne aflăm în fața unor elemente pe care nu le-am mai folosit până acum de la începutul anului. Atunci când ies din forul personal, atunci când aceste calități impulsuri dorințe sau formulări sunt orientate către o persoană din jur înfățișarea lor va semăna cu un moft. Chiar dacă este așa nu va exista o forță exterioară menită să le oprească din desfășurare, să le blocheze creativitatea.
Așadar, curajul devine expresia unor acumulări, a resurselor care au fost ținute departe de orice formă de acțiune sau de consum cu scopul de a fi folosite în momente de genul acesta, adică pentru a depăși o barieră. Relația bună a Lunii din zodia Leu cu Axa Dragonului, moment care reprezintă și ipostaza medierii tendinței Nodurilor, arată că aceste elemente personale extrag din trecut puteri selective și, prin intermediul acestora, sunt aduși oameni din trecut care pot rezolva mult prea ușor ceea ce pe alte conjuncturi nu a fost posibil. Asta înseamnă că dacă ne referim la surprize atunci acestea vor fi plăcute, dacă ne referim la noroc, el va fi neobișnuit, iar dacă ne referim la creativitate ea se va baza mult pe respectul față de trecut, iar trecutul, prin ceea ce reușește să construiască în prezent, va recompensa această formă de bunătate prin evenimente plăcute și eficiente.
La nivel comun această interesantă întâlnire dintre Venus și Pluton, ce are pe fundal relația pozitivă și puternică a Lunii prin Leu cu celelalte planete, mai puțin Venus, arată plăceri frumoase, înțelegere și acceptare, toleranță ori depășirea unui obstacol prin liniște, o cheltuială, un calcul făcut în favoarea unui adversar, ceea ce va duce la dezamorsarea unui conflict sau la stingerea acestuia.
Prin urmare, prima zi a săptămânii încearcă să ne ofere posibilitatea de a avea acces la putere prin curaj, prin adevăr pentru a vedea ce se află dincolo de aparențe și cum putem să ne folosim de toate aceste lucruri pentru a compensa ceea ce este negativ și a depășii o restricție. Astăzi, elementele majore de destin primesc răspunsuri favorabile, iar confortul personal își găsește și el o albie adecvată, una flexibilă în așa fel încât adversarii sau persoanele ce nu sunt de acord cu cei din jur să nu mai creeze atâtea probleme, să nu mai oprească evoluția celorlalți, ci să participe, împreună cu aceștia, la îmbunătățirea vieții sociale.
În zona intimă ceea ce nu a fost obținut până acum și, prin ușurința cu care aducem din trecut tot ceea ce putem controla, văzut mai clar, mai lucid, devine un adevărat resort pentru ceea ce avem de înfăptuit în această săptămână. Nu trebuie însă să uităm că această zi reprezintă și momentul în care Mercur va trece pe ultimul grad al zodiei Pești și am putea greși în toată această exprimare. Asta înseamnă că va exista posibilitatea ca adevărul personal să nu fie util sau să îngrădească anumite aspirații ale celor care nu s-au maturizat încă. Acest lucru se va face, așa cum ne sugerează zodia Pești, alunecos, fără atacuri agresive, ci prin argumente sau printr-o formă de șantaj emoțional prin care se urmărește uniformizarea. Atunci când ne aflăm într-un moment ca acesta când valorile trebuie să se ridice, să atingă adevărate vârfuri ale expresiei, această formă de uniformizare este o direcție negativă. Cu toate acestea, ziua este puternică, dispusă să ne ajute să ne refacem forțele, să ne schimbăm atitudinea față de resursele personale și să vorbim în alt mod despre demnitate, despre curaj și despre adevăr, adică așa cum ne dictează intuiția și cum, pe parcurs, vom putea argumenta prin exemple personale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi de evoluția personală. Dacă ceea ce ține de propria persoană este îndeplinit corect, frumos, nonviolent, prin creativitate și expresivitate, ecoul pe zona socială va fi, în cea mai mare parte ,expresie a acestor elemente personale benefice.

Contactul cu valorile trecutului este un joc riscant. Prea multă inițiativă. Prea mult foc, prea multă explozie, prea multă voință acolo unde lipsesc maturitatea și disciplina. Probleme în a cântări valoarea lucrurilor. Senzualitatea este prioritatea momentului. Se cere recunoașterea unui drept. Se impune recunoașterea valorii personale ca un element esențial pentru a merge mai departe. Patimă. Sentimentul că orice răspuns, orice recompensă reprezintă o pedeapsă. Diferențe calitative între a cere și a primi. Măsurile de acum primesc libertate în restricție. Apelul la valorile solide ale trecutului. Viitorul devine o colecție de închistări. Maturitatea de acum nu se potrivește planurilor de viitor. Se urmărește prea mult confortul personal în detrimentul armoniei de grup. Drumurile se schimbă. Ecourile venite din zona socială ne pun la încercare răbdarea și viziunea de ansamblu. Continuarea drumului va cere alte baze.

Trecerea lui Mercur în zodia Berbec reprezintă practic primul moment al acestei săptămâni când se poate foarte ușor depăși o limită a acceptării, a toleranței sau a înțelegerii. Dreptatea personală, aceea care este explorată de-a lungul acestei săptămâni cu intensitate mare, poate astăzi să depășească o barieră pe care individul și-a ridicat-o în ultimele săptămâni referitor la valorile trecutului sau la cât de riscant este jocul vieții atunci când este nevoie ca, pentru fiecare pas, să oferim explicații, justificări ori să demonstrăm în permanență bunele intenții. Lucrurile însă nu se clarifică doar prin această atitudine dură, doar prin ridicarea tonului sau prin revendicări formulate foarte clar. Marte se află acum pe ultimul grad al zodiei Berbec și această poziție impune în primul rând recunoaștere. Deci tonul ridicat are nevoie să fie analizat, aprofundat prin conținutul său nu prin intonație sau prin duritate.
De fiecare dată când Mercur trece de la un semn interiorizat puternic spre un semn puternic exteriorizat se produce un mare consum intern și mulți vor avea senzația de gol, de neîmplinire sau de trecere bruscă de la o extremă la cealaltă menită să epuizeze ori să consume suplimentar rezerve ce ar fi trebuit folosite pentru altceva. Dintre aceștia, vor fi unii care pot să realizeze că aceste treceri sunt aparte și că prin intermediul lor vor avea o altă percepție asupra propriului corp, asupra propriei minți și de aici vor considera că în tot ceea ce gândesc, simt și fac primesc acceptul din partea destinului sau sunt înnobilați cu libertate și putere.
Din nefericire, pentru că Soarele trece acum prin Coada Dragonului, elementele pe care individul le consideră esențiale pot merge mult prea departe ori pot face apel la ipostaze care nu erau clare nici în trecut și care nu sunt clare nici acum, când se adună evenimente de pe mai multe fire ale destinului. Astfel, se urmărește prea mult confortul personal în detrimentul armoniei de grup, așa cum vom vedea că s-a întâmplat cu fiecare demers, privit separat, din complexul de factori ce activează acum ca un tot unitar.
Îmbinarea celor trei evenimente astrale (intrarea lui Mercur în zodia Berbec, parcurgerea lui Marte a ultimului grad din Berbec și conjuncția Soarelui cu Coada Dragonului), arată patimă, tendința de a răspunde imediat la orice provocare și dorința de a risca, de a trece prin foc, de a exploda, de a pune la punct sau de a clarifica deși nimic din ceea ce se consumă acum, în prezent, nu cere acest lucru cu titlul urgent.
Apoi, dacă mai adăugam acestei ecuații astrale și faptul că Luna, cea mai mare parte din zi, se va afla în tranzit prin zodia Leu, dar și faptul că, spre seară, Marte va intra în Taur, zodie în care nu se simte chiar atât de bine, deducem că viitorul, după cum se prefigurează acum, devine o colecție de închistări. Astfel, ecourile venite din zona socială ne pun la grea încercare răbdarea și viziunea de ansamblu în așa fel încât prioritățile, după cum le-am văzut, le-am gândit sau le-am considerat utile în săptămânile anterioare, acum să se reconfigureze, să ceară alte elemente pentru a se consolida și să facă apel la alte argumente pentru a susține o disciplină. Toate lucrurile care erau certe până acum trec prin schimbări, prin transformări și de această dată abordăm realitatea înconjurătoare cu un mare curaj, cu mare îndrăzneală și cu dorința de a spune un adevăr, de a clarifica, de a exprima punctul de vedere propriu pentru ca și propria voce să fie auzită, nu doar a celuilalt.
Prin urmare, ultima zi a lunii martie devine un element prea complicat și prea impulsiv pentru ca anumite reguli care au fost stabilite cu mare efort de-a lungul acestei luni să se mențină. 31 martie este o zi de patimă, o zi în care suntem tentați să răspundem cu emoție, cu cuvântul, atitudinea sau cu curajul oricăror provocări ce vin din zona socială. Astăzi realizăm că dacă nu reconfigurăm valorile trecutului, dacă nu încadrăm experiențele personale într-o albie nouă, dacă nu avem inițiativă, dacă nu ne folosim voința pentru a redefini disciplina și maturitatea atunci binele grupului la care vom fi constrânși să lucrăm în următoarele săptămâni se va întoarce împotriva individului. Nu se știe dacă această percepție își va găsi echivalentul în realitate, însă astăzi vom crede cu tărie că dacă individul își poartă de grijă nimeni altcineva nu o va face pentru el.
Ultima zi a lunii martie este de altfel o zi de graniță, un moment în care să clarificăm ceea ce nu era clar și să ducem mai departe demersuri care au fost încărcate până acum de risc. Riscul se menține și-n această zi pentru că de fiecare dată granița dintre două perioade înseamnă și a lăsa în urmă o parte din ceea ce am folosit pentru a face loc unor alte achiziții, demersuri sau deschideri, ce nu trebuie să fie neapărat mai bune. Achizițiile mai bune vor fi adoptate de cei care nu privesc maturitatea ca pe un lucru desuet, care nu se distrează arătându-se superiori celorlalți, ci pun maturitatea pe picior de egalitate cu disciplina. Diferența dintre prima categorie și a doua va fi dată de modul cum este abordată senzualitatea. Pentru cei care se lasă în voia valului predispozițiilor astrale senzualitatea va fi o prioritate a momentului. Ceilalți vor dori să fie recunoscuți, vor căuta ca valorile personale să ne fie apreciate ca fiind definitorii pentru ceea ce reprezintă și sunt în acest moment. Ceea ce va urma în săptămânile ce vor veni va avea o componentă diferită față de ceea ce s-a consumat în ultimele zile. Gândul nu va mai fi rezervat, ideea va fi impulsivă, noțiunea va avea un caracter caustic și toate acestea vor fi motivate de faptul că trecutul are acum nevoie de o altă abordare. Pentru că Berbecul nu va mai fi ocupat de Marte, ci de Mercur, acțiunea propriu-zisă, fapta în sine, construcția socială nu va mai fi marcată de conflicte, război, ci de înțelegeri mascate, de acțiuni care se vor stinge la fel de repede cum apar și care nu vor putea da durității ori conflictului existent deja o amploare mai mare decât o are acum. Ziua de 31 martie înseamnă de fapt și momentul în care multe valori se răstoarnă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi foarte atenți la obiectivele pe care ni le stabilim în această zi. Ceea ce ne propunem acum nu se remarcă doar prin caracterul diferit al celor din ultimele zile, ci vor și produce urmări diferite. Dacă vom considera că ne putem adapta la ceea ce va veni, dacă vom considera că urmările pot fi integrate în dimensiunea proprie a vieții atunci să facem acest lucru. Altfel, să fim maturi și disciplinați pentru că exploziile acestei zile vor trece și vom reuși să ne ducem mai departe viața cu ceea ce avem, nu cu ceea ne-ar rămâne în urma unei explozii necontrolate.

Secretele celorlalți inspiră teamă. Nesiguranța. Disconfort în raporturi socioprofesionale. Neîncredere în forțele proprii. Senzații stranii. Vise premonitorii. Accident declanșat de o răzgândire. Tristețea este văzută ca o înțelepciune de viață. Experiențele sunt sensibil zdruncinate de impurități.

Luna se află astăzi într-o relație proastă cu Saturn și, chiar de dimineață, lucrurile încep să se precipite. Dintr-o dată nu mai suntem atât de siguri pe ceea ce avem de făcut, punem la îndoială sinceritatea partenerilor de dialog sau a colaboratorilor și ni se pare că lucrurile devin din ce în ce mai greu de rezolvat. Asta arată, în primul rând, că ne aflăm în fața unei nesiguranțe și că acest disconfort se localizează cu precădere în zona socio-profesională, adică primim din social mesaje dure.
Apoi, Saturn din Săgetător va împovăra acele raporturi sociale care au pentru persoana în cauză statutul de competitor. Nu lăsăm în urmă orice informație, orice resursă, ci doar aceea care este pe punctul să le înlocuiască pe cele care le avem deja. Pentru a supraviețui, unii apelează la artificii, la soluții inventate pe moment sau fac apel la evenimente nefericite din viață considerând că, pe baza acestora, pot să tragă concluzii ciudate. Așa ajung să creadă că viața este foarte grea, că trăiesc numai printre oameni sinceri și că tristețea este elementul omniprezent. Așa ajung să creadă că nu au motive de bucurie și că soarta lor este doar să muncească sau să se chinuie.
Totuși, lucrurile acestea nu se întâmplă de la sine. Pentru că relațiile proaste cu Saturn și respectiv Neptun se consumă când Luna se află în Fecioară, zodie tranzitată de Lilith, aceste invenții, aceste soluții de moment la care apelează oamenii s-ar putea să fie tangente la ceea ce inspiră cel mai mult frică. În felul acesta, mulți ajung să creadă că un vis urât din timpul nopții este un semn că anumite evenimente nefericite sunt pe punctul să se consume. Dacă au un asemenea conținut acestea nu sunt vise premonitorii, ci doar par așa transformând o simpla amânare într-o dramă. Asta nu înseamnă că ziua de 1 aprilie este liberă de orice formă de anticipație. Cine poate să-și transforme această tristețe într-o trăire metafizică, cine vede suferința umană și nu dorește să o ascundă privirii sale, ci să o facă în așa fel încât faptele sale să creeze un contrast, este avertizat că experiențele la care se expune vor fi marcate de lupta cu impuritățile din jur. Aceste experiențe, pentru omul superior, sunt necesare, pentru că acesta le poate dezlega misterul și apoi nu doar acțiunea sa să creeze un contrast față de suferința din jur, ci și concluzia la care ajunge să se transforme în motivații pozitive pentru cei care au parte de aceleași experiențe.
În felul acesta, prima zi a lunii aprilie ne îndeamnă să privim adânc în sufletul propriu și să înțelegem, dacă avem puterea necesară, cât de ușor ne construim propriile obstacole sau cât de simplu ne amplificăm dezamăgirile. Ceea ce astăzi ar trebui să fie o simplă întârziere, o simplă amânare, prin teamă, nesiguranță sau prin ușurința cu care citim greșit semnalele din jur, putem ușor să le transformăm în eșecuri.
Prin urmare, prima zi a lunii aprilie este o zi de mare sensibilitate. Cei care se tem foarte ușor, care nu și-au rezolvat aceste obstacole personale vor vedea în jur doar monștrii sau persoane care vor să le facă rău. Cel curajos, acela care de-a lungul întregii săptămâni face dovada tăriei de caracter și a înțelepciunii, atunci când va avea de transferat o informație, când va vrea să spună un adevăr, va putea să transforme obstacolul acestei zile într-o așteptare activă. Saturn, aflat acum în mers retrograd, ne aduce din Săgetător tendința de a exagera pe informații care nu ne convin. Se poate vorbi astăzi și despre teama de a fi părăsit, grija că nu mai corespundem standardelor și aceste lucruri, în loc să pornească de la individ către societate, ele sunt răstălmăcite și sunt privite ca ecouri venite din societate către individ. Ceea ce ni se întâmplă astăzi nu are statut de răspuns, ci doar de conștientizarea a ceea ce deținem în acest moment. Astăzi vedem cât de ușor dezertăm, cât de simplu ne este inspirată teamă și cât de neputincioși suntem în fața unor probleme pe care nu le putem rezolva.
Cei curajoși vor avea o primă zi a lunii aprilie liniștită, marcată de această orientare către informații reale, către această conștientizare a realității înconjurătoare. Așteptarea activă nu înseamnă pentru ei întârziere, ci reorganizare sau simplificare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu face astăzi confuzii între mesaj și mesager. Cel care refuză astăzi să creadă că teama este permanentă sau reală este cel mai câștigat.

Viața o ia de la capăt. Discernământul este vizibil în acest scop. Se descoperă o comoară. Disciplină. Măsură în relațiile cu ceilalți. Greșeli săvârșite față de sine. Cultivarea creativității. Un secret stă să iasă la lumină. Putere. Expresivitate.

Unghiurile care se împlinesc în această zi scot în evidență dorința de dominare și, prin aceasta, oamenii reușesc să-și complice viața foarte mult obținând imediat un rezultat care s-ar putea să nu-i mulțumească: este scos la lumină un secret și acesta, în timp, îi va compromite. Lucrurile însă nu sunt în favoarea individului chiar dacă toate aceste unghiuri interesante care se împlinesc în această zi sugerează noroc, șansă, creativitate și putere de expresie.
Mercur se află acum într-o relație bună cu Junon și cu Saturn, împlinind o piramidă de foc, iar Soarele și Jupiter, tot din zodii de foc, vor construi un trigon ce este activ de ceva vreme în limita toleranței. În același registru pozitiv Venus și Chiron aduc o pată de culoare, o deschidere interesantă sau un deznodământ fericit în situații care până acum ne-au enervat sau au scos în evidență defecte de caracter pe care au dorit să le ascundă.
Ceea ce este interesant în această zi vine din poziția Lunii în zodia Fecioară, aceea care devine elementul minor, detaliul fără de care un mecanism mare sau o construcție imensă nu poate funcționa. Acest element minor ne poate păcăli că reprezintă cea mai importantă valoare a acestei zile pentru care trebuie să acordăm toată atenția de care suntem în stare. Unii vor considera că toate calitățile care vin din unghiile indicate mai sus trebuie folosite pentru a combate un defect de caracter sau situații neplăcute care sunt în continuare active pe zona publică. În felul acesta, se poate vorbi aici despre calități încadrate altfel, despre scheme de lucru pe care oamenii reușesc acum să le privească din alt unghi sau despre demersuri care merg mai departe cu alte persoane. Chiar dacă lucrurile acestea sunt pozitive detaliul care ne îndreaptă atenția către defecte sau către compromisuri răstoarnă toate aceste valori și le pune în slujba unor interese meschine.
Dacă în celelalte zile ale săptămânii au scos în evidență curajul de a spune un adevăr, ziua de joi, 2 aprilie, tocmai pentru că acordă acestui detaliu prea multă importanță, scoate în evidență manevrele de culise adică ceea ce ar putea fi orientat pentru susținerea grupului, dar împotriva individului. În felul acesta, calitățile care ne vin, pe de-o parte, din explorarea zodiilor de foc, iar, de partea cealaltă, prin explorarea zodiilor de pământ, adică prin suprapunerea celor două triunghiuri, se impune ca necesitate urgentă asocierea pentru protejarea valorilor trecutului sau pentru stabilizarea acestora pe direcții utile ce vor putea, în viitor, să aducă grupului care le susține realizări majore.
Nu este obligatoriu ca aceste lucruri să se bazeze pe demersurile care nu au fost împărtășite opiniei publice sau care nu au fost văzute, deci ascunse în mod intenționat. Există suficient de multă putere și determinare pe zona publică pentru a reuși să nu se țină cont de compromisuri. Asta înseamnă că relațiile frumoase dintre planetele situate pe zodii de pământ arată că putem deveni stăpâni, că există un imperiu care ne așteaptă, că avem suficientă putere și suficiente resurse pentru a merge mai departe în acest mod. Apoi, piramida de foc, cea care se împlinește și devine foarte activă în această zi, arată că dispunem și de curajul necesar pentru a duce la îndeplinire ceea ce ne propunem și a depăși orice obstacol ce ar putea să apară pe parcurs și despre existența căruia acum, în acest stadiu, nu știm nimic. Asta înseamnă că întâlnirea Lunii cu Lilith, eveniment care se va consuma în noaptea de miercuri spre joi, arată că suntem în fața unei tentații pe care nu trebuie s-o depășim în forță, în mod spectaculos sau demonstrând putere și dominare, ci cu puțin discernământ, cu puțin mai multă disciplină sau măsură în relațiile cu ceilalți. Este de la sine înțeles că toate aceste beneficii astrale nu vor putea fi folosite dacă nu există măsură, bun simț și disciplină ori dacă teama de boala, de moarte, de sărăcie sau de despărțire, domină încă spectrul percepțiilor, așa cum cel în cauză ar fi putut să vadă de-a lungul săptămânilor anterioare când acest sector al vieții a fost răscolit.
Prin urmare, a doua zi a lunii aprilie încearcă să valorifice o experiență de viață ce devine prioritară sau foarte puternică prin efectul cumulat obținut din acest tip de asociere. Astăzi avem ocazia să întâlnim multe categorii de oameni, să ne folosim de mai multe calități, de mai multe achiziții acumulate în diferite perioade ale vieții, ale anului sau ce ne-au venit din sectoare diferite și, prin noua construcție, să avem senzația că deținem deja controlul, că suntem stăpâni peste ceea ce vedem, simțim și deținem în acest moment.
2 aprilie este, de asemenea, momentul în care toate aceste calități ar putea fi aruncate pe apa sâmbetei dacă cel în cauză nu are atenția cuvenită sau nu a fost educat. Lipsa de educației nu este acum compensată de calități sau de noroc. De fapt, ceea ce răscolește această zi, adică rezultatul la care trebuie să ajungă fiecare este acela de a descoperi mecanisme inconștiente, programe de viață, scheme de acțiune care activau dincolo de comanda conștientă. Acestea sunt acum încadrate în categoria greșelilor care sunt săvârșite de la sine. Prin toate energiile pozitive care vin din unghiurile acestei zile avem acum puterea să investigăm această zonă și apoi să ne fie mai clar momentul în care trecem de la putere pozitivă la putere negativă.
Există însă și o categorie de oameni care preferă să își trăiască frumusețea și rafinamentul prin modestie și eleganță. Aceștia vor explora tentațiile ce vin din partea Lunii negre într-o intimitate absolută, adică doar cu propria persoană și din această cauză, pentru acești oameni, ziua de 2 aprilie ar putea să fie una dintre cele mai grele zile ale acestei perioade. Dacă vor consulta aceste previziuni astrale atunci sunt avertizați că momentul de disperare al zilei de 2 aprilie care vine, ca un paradox, atunci când văd că au calități, puteri, posibilități și resurse, dar nu se concretizează, ca rezultat, nimic din ceea ce urmăresc, este ipostaza în care ar trebui să-și aducă aminte de smerenia. Smerenia față de noi înșine ne duce către liniște și dacă acest lucru este îndeplinit, cel în cauză nu va mai face niciun efort să fie smerit față de ceea ce are în jur. Smerenia nu înseamnă supunere gratuită, ci eliberare de condiționările pe care puterea le pune pe aceste raporturi. Când puterea este folosită pentru a elibera, nu pentru a lega atunci smerenia devine o consecință minunată a evoluției.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi dincolo de experiențele vieții. Ceea ce este bine și ceea ce este rău, din punctul de vedere al individului, sunt concluzii sau observații ce vin dintr-un stadiu pe care trebuie să-l lăsăm în urmă. A dori să evoluezi și, cu toate acestea, să duci cu tine concepte construite pe ceea ce lași în urmă înseamnă a construi un paradox sau un nonsens.

Jumătățile de măsură sunt enervante. Disconfortul vine dintr-o zonă în raport cu care nu avem nici o experiență. Se minte ușor și cu nonșalanță. Experiențele sunt utile pe termen lung nu pe termen scurt. Obsesia echilibrului enervează și zdruncină relațiile care au nevoie de transformare. Stagnarea este periculoasă.

Relația bună care se construiește între Saturn și Junon arată că astăzi jumătățile de măsură sunt enervante. Disconfortul este creat în special pe faptul că această rememorare, evenimentele din ultimele luni sau chiar din anul anterior ne invadează și ne lasă impresia că suntem înțelepți, cu toate că anumite situații pe care le-am parcurs nu ne-a oferit, la momentul acela, absolut deloc această calitate. Raportul care se construiește acum la grad perfect între Saturn și Junon urmărește exploatarea acelor convingeri care nu au fost apreciate de anturaj sau de cei cu care legăm un parteneriat. Se poate vorbi aici de obsesia echilibrului sau de tendința de a stagna într-o zonă periculoasă acolo unde să avem clar senzația că lucrurile se răstoarnă, oamenii se răzbună prea ușor și bunătatea, în cazul în care dorim să arătăm, este răsplătită cu jigniri sau lovituri.
Trecerea Lunii în zodia Balanță în dimineața acestei zile încercă să simplifice lucrurile și să îi îndepărteze pe oamenii de la aceste obsesii. Pentru că relația bună dintre Saturn și Junon lansează o atracție puternică față de situații imposibile, conflictele parteneriale se pot solda acum cu un rezultat neplăcut, unul diferit față de cum am crezut că se va încheia toată această poveste. Și de această dată impactul Lunii, nu din Fecioară, ci din zodia Balanță, are o mare greutate și, de asemenea, constituie condiția minoră ce trebuie îndeplinită pentru a transforma aceste episoade în alte experiențe de viață.
Dacă Saturn nu ar fi fost în mers retrograd atunci selecția evenimentelor s-ar fi desfășurat pe baza unei armonii între individ și societate. Retrogradarea lui Saturn arată că ne ducem la întâlnire cu poezia învățată și nu contează ce se discută acolo, important este să spunem ceea ce ne-am pregătit de acasă. Prea multă rigiditate pentru unghiuri atât de frumoase duce, așadar, la tendința de a răstălmăci adevărul, de al încadra în regulile specifice sau de a minții cu nonșalanță persoana în care avem cea mai mare încredere.
Dacă la nivel individual lucrurile acestea sunt ușor de încadrat, la nivelul vieții sociale obsesia binelui personal, interesele marilor grupuri pentru a se stabiliza pe noi direcții sau pentru a deveni și mai puternice în imperiul pe care și l-au format creează zone periculoase în care transformarea să se oprească. Această stagnare, tocmai pentru că vine cu un mesaj pozitiv, tocmai pentru că le spune oamenilor că așa e bine, deși nu este așa, pe viitor va fi cauzatoare de probleme, sursă de scandal și de abuzuri.
Este adevărat, aspirațiile momentului le ofere oamenilor suficient de multă încredere încât să considere că ceea ce ne vine de pe zona publică nu reprezintă altceva decât o invitație la a-și depăși obstacole personale. În felul acesta, 3 aprilie devine o mare zi a confuziilor personale când avem succesul sau norocul din ce în ce mai aproape, dar când nu suntem în stare să îl atingem pentru a ni-l însuși. Asta înseamnă că ceea ce vedem astăzi sau visele pe care ni le construim vor fi în continuare învăluite în inaccesibil.
Prin urmare, 3 aprilie este o zi în care căutăm adevărul pe care nu-l putem înțelege sau cerem binele pe care nu-l merităm. Ca recompensă, punem la dispoziția a celorlalți experiențe personale deși acum acestea nu ne sunt utile nici nouă și nu le sunt utile nici celorlalți. Se face apel astăzi la obsesia trecutului și tot ceea ce gândim sau concluziile la care ajungem enervează și zdruncină acele relații în care am avut foarte mare încredere. Ca o consecință a acestei tulburări interne astăzi vom avea tendința să rănim persoana la care țineam cel mai mult.
3 aprilie este o zi de mare sinteză pentru că nu ne vom aminti de momentele acestea doar pentru că au fost marcate de haos, ci datorită efortului pe care l-am făcut să ne menținem echilibrul. Cu toate că acum, în prezent, obsesia echilibrului enervează și, ca o consecință, zdruncina relațiile care au nevoie de transformare, rezultatul momentului va fi durabil în timp deoarece ne reașază ideile și ne arată că dacă avem un curaj pozitiv atunci adevărul va fi mult mai aproape. A avea curaj în minciuna înseamnă a alimenta manevre de culise sau a activa puternic într-un plan secund. Nu se știe însă dacă prin evenimentele acestei zile manevrele de culise sunt rele. Este posibil ca pentru persoanele bine intenționate care trăiesc într-un mediu ostil această ezitare sau pasul înapoi pentru a dispărea din prima linie sau din centrul atenției celorlalți să reprezinte semnul unui mare progres, înțelepciunea care îl îndeamnă pe cel deștept să facă un pas înapoi, să cedeze ori să-și dea seama că superioritatea sa trebuie să se exprime în alt mod. 3 aprilie este o zi a relațiilor dificile, a experiențelor încadrate pentru a le face pe plac celorlalți și consecința acestui fapt ar putea să fie neplăcută pentru individ.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări reacțiile celorlalți ca și cum nu am fi de față. A privi implicarea celorlalți din postura de martor ne oferă în primul rând un indiciu clar asupra îndemnurilor la care răspundem prima dată. Cel care observă corect aceste reacții va știi care este cea mai solicitată parte a ființei sale.

Eforturi pentru a obține acceptarea într-o nouă zonă. Limitările vieții sociale indica o problemă a spiritului. Crizele în relații sunt folosite pentru a inspecta noi zone și pentru identificarea unor noi resurse. Spirit critic. Obsesiile sunt combătute cu alte obsesii. Rigiditatea este privită ca un cancer.

Luna plina de astăzi dorește să simplifice lucrurile și să ne scoată în evidență că acolo unde relațiile sociale sunt aproape de simțul măsurii, acolo unde limitele vieții sociale scot în evidență și calități spirituale, dar și experiențe umane, fizice, materiale, acolo nu avem de-a face cu criză în relații, ci cu provocări ale destinului care îi ridică pe oameni deasupra condițiilor și le arată că progresul este plăcut.
Modul în care Luna și Soarele să implică acum în evenimente sociale scoate în evidență acest balans între puțin și mult, între spiritul critic și inteligență, între ceea ce ne preocupă exagerat de mult și ceea ce ignorăm deși este important. Luna plină din 4 aprilie se suprapune peste Axa Dragonului în așa fel încât la o diferență de câteva ore să se inițieze și un nou ciclu draconitic, adică să se împlinească o conjuncție între Lună și Capul Dragonului.
În primul rând, pe această Lună plină se poate vorbi despre obsesii. Aceste obsesii sunt combătute însă cu ceea ce până mai ieri numeam “experiențe de viață”, care, prin ciudățeniile lor, nu erau decât alte obsesii. Nu întâmplător selectăm acum, în săptămâna curajului de a spune un adevăr, anumite evenimente. Mintea, subconștientul sau alte structuri ale ființei selectează din trecut ceea ce la un anumit moment a însemnat un eșec. Acum, pentru că forțele astrale fuzionează, avem senzația unei puteri sporite și ne întoarcem la restanțele ultimei perioade în ideea de a compensa acest deficit sau a rezolva rapid problema.
Marea problema a acestei zile va fi însă rigiditatea. Criza în relații scoate în evidență inflexibilitatea sau neputința de a înțelege și evident de a accepta părerea celuilalt. Atunci când aceste crize se exprimă la un alt nivel acestea vor fi folosite pentru a identifica zonele vulnerabile ale partenerilor de dialog sau ale celorlalți membrii aparținând aceleiași structuri sociale. Colegii de serviciu sunt întrebați despre viața intimă, ce salariu au, cum rezistă la stresul cotidian, de câte ori își fac piața, câți prieteni au. Nu contează ce răspuns primesc pentru că această informație nu va rămâne, ci va fi important doar faptul că victima a deschis ușa torționarului.
Momentul 4 aprilie seamănă cu ipostaza în care vrem să ne desprindem de un personaj care ne este antipatic și, prin disprețul pe care îl arătăm, nu facem altceva decât să ne legăm și mai mult de elementele negative, de caracterul său ciudat sau negativ. Acest balans între Berbec și Balanța, prin raportul Luna plină versus Axa Dragonului, această nevoie de echilibru între spirit critic și indiferență are nevoie de un reper obiectiv, are nevoie de un profesor, de un Maestru. Tocmai de aceea, Luna plină de acum suprapusă peste Axa Dragonului, cu Luna peste Menire și Soarele peste Trecut, scoate în evidență această nevoie de martor, această nevoie de eliberare de tensiuni pentru a nu reproduce la nesfârșit acest mecanism prin care combatem obsesiile trecutului cu alte obsesii .
Dacă etalonul sau adevărul la care raportăm toate aceste lucruri nu ne ajută să ne simțim mai liberi, ci accentuează acest spirit critic sau o altă obsesie a energiilor negative, a greutăților materiale, a dușmanilor sau opozanților atunci crizele din relații se vor adânci și vor fi explorate în special până la finalul lunii iunie. A doua parte a anului aduce o preschimbare și în acest sector.
Prin urmare, 4 aprilie poate deveni un vârf al acestei săptămâni chiar dacă acum se împlinește doar unul dintre Soare și Lună. Faptul că această fază a Lunii se suprapune peste Axa Dragonului arată că presupunerile din această săptămână au fost de fapt frânturi de evenimente, de întâmplări sau de ființe care vor să trăiască în continuare ca și cum reprezintă întregul. Am văzut de-a lungul acestei săptămâni, în special în ultimele două zile, că elementele minore, spre exemplu conjuncția Lunii cu Luna neagră de joi și impactul Lunii din Balanță asupra contextului astral al zilei de vineri, au reprezentat buturuga mică înzestrată cu puteri și veleități aparte ce poate, ca în celebrul proverb, să răstoarne carul mare.
La vedere, tensiunile acestei zile vor fi înfățișate sub forma unor mari eforturi pe care individul le face pentru a obține acceptarea într-o anumită zonă. Cu cât își dorește să fie acceptat mai mult într-o zonă unde nu a primit recunoaștere sau susținere de la sine, cu atât se va confrunta cu și mai multe limitări sau cu și mai multe obstacole. Chiar dacă Luna este astăzi într-o poziție importantă pentru destin și într-o relație bună cu norocul, adică cu Jupiter, ea are nevoie de susținerea grupului de apartenență pentru a face față presiunii construite în ultimii ani pe baza ideii de război, agresiune, imixtiune sau abuz. Cu alte cuvinte tensiunile trecutului, ce, la momentul la care s-au produs, au fost fragmente de idei, abuzuri ori orgolii pe care trebuia neapărat să le satisfacem, au construit o lume tensionată care nu va permite acum, de la sine, succesul individual, care nu va accepta oaze de bine. Pentru că Pluton în zodia Capricorn le vorbește oamenilor despre un război al resurselor, iar Uranus din Berbec despre nevoia de a preschimbat totul, nu neapărat cu ceva mai bun, se poate vorbi pe Luna plina de acum despre o megacriză în relații, despre una dintre cele mai accentuate și delicate Luni pline de peste an.
Asta înseamnă că semnul de progres al acestui moment nu va avea acțiunea tăvălugului, ci va trebui deplasat cu mâna de la un punct la altul deși în programul său de funcționare are înscrisă și deplasarea de la sine. De aici și marele paradox al acestei zile care cere folosirea întregului spectru al percepțiilor sau toate resursele pentru a ține vii mecanisme aparent banale. Nu trebuie să cădem în păcatul de a considera că procedând așa suntem pedepsiți. Am văzut că relația proastă a lui Uranus cu Pluton reformulează totul și aduce pe firmamentul vieții sociale noi structuri ale puterii. Aceste structuri nu au în vedere un etalon de normalitate pe care noi să-l cunoaștem. Tocmai de aceea a menține propria normalitate, fie și numai cu acest efort, este o muncă foarte grea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti astăzi de mulțumire. Cel care trăiește cu mulțumire nu doar cu satisfacție poate fi un ctitor de valori.

Minciuna este constructivă. Compromisul este folosit împotriva propriei stabilități. Dincolo de zâmbete oameni ascund durere. Conflict între nimicuri, goluri. Valori superficiale. Ceea ce este superior se ascunde, se duce la umbră. Buna conduită are de suferit. O criză ridică semne de întrebare față de seriozitatea partenerului.

Cu această ultima zi a săptămânii se încheie un traseu anevoios, încărcat de pericole și de răspundere, dar și marcat de necesitatea de a gusta din curaj, de a spune adevărul și de a vedea care sunt acțiunile care activează în umbră. Momentul acesta în care Mercur trece prin Coada Dragonului este, inițial, dureros. Minciuna de acum, tocmai pentru că Mercur se află în mers direct prin Berbec, este constructivă. Din această cauză vom avea impresia că toate evenimentele zilei de 5 aprilie sunt orientate către a lupta cu un adversar invizibil, cu monștrii pe care i-am creat noi înșine sau pe care ni i-a dăruit cu atâta dragoste societatea de consum.
Dar trecerea lui Mercur prin Coada Dragonului nu înseamnă doar conștientizarea unui mod de a răspunde la o provocare exterioară, ci înseamnă și acceptarea unor compromisuri care vin prin informații eronate, adevăruri parțiale sau poate chiar minciuni. Ceea ce se construiește pe aceste elemente incomplete sau nedorite se încadrează în categoria valorilor superficiale. În a doua parte a anului, când aceste lucruri se vor transforma în evenimente ireversibile, vom vedea că, de fapt, îndemnurile din această perioadă, ceea ce considerăm acum de maximă urgență, este doar o luptă sterilă între două nimicuri.
Dacă acesta ar fi fost singurul eveniment major al acestei zile atunci aceste nimicuri ar avea calitatea de investigație, analiză sau identificare a unor probleme pe care apoi, în săptămâna următoare, gradat, cu calm și pricepere, să le rezolvăm. Din nefericire, lucrurile nu stau în felul acesta. Soarele și Pluton se află acum într-o relație negativă și toate suspiciunile, îndoielile sau tulburările existențiale se transformă în probleme de viață. Partenerul de dialog nu este un simplu personaj care spune de prea multe ori “Nu!”, ci un obstacol în calea unei mare realizări. Astfel, criza pe care am cunoscut-o în ziua anterioară sau din care am gustat câte puțin în fiecare zi ridică mari semne de întrebare față de seriozitatea partenerului. De altfel, știm că pe aceste conjuncturi nici nu contează care este poziția, în care dintre cele două tabere ne situăm. Fiecare va avea impresia că realizarea sa nu poate fi atinsă decât după ce obstacolul, adică partenerul său de dialog, va fi înlăturat.
Luna va trece în zodia Scorpion însă doar spre seară. Asta înseamnă că obsesia acestei zile va fi legată tot de parteneriate, tot de relații și tot în acest sector va fi vizibil curajul de a spune un adevăr, de a clarifica anumite lucruri pe care până acum nu am considerat de cuviință să le spunem. În realitate, nu se clarifică nimic în această zi, ci adevărul este ascuns și mai mult în criză ca și cum interlocutorul ar trebui să înțeleagă că, pe viitor, va avea parte doar de momente de genul acesta atunci când va cere adevărul.
La modul concret cele două ipostaze accentuează senzația lui „Nu mai pot!”. Oamenii vor vorbi mult, vor spune și ceea ce gândesc, dar și ceea ce nu gândesc, vor face declarații spectaculoase ori vor avea de suferit de pe urma unor informații pe care nu ar fi trebuit să le spună în modul acesta sau nu ar trebui să le spună acum.
Prin urmare, ultima săptămână ne aduce spre consum etapa finală a acestui interval în care suntem îndemnați să spunem un adevăr ori să analizăm care sunt acțiunile care se desfășoară în umbră. Astăzi buna conduită este agresată, crizele par că se consumă în alt mod decât pe Luna plină de ieri, iar conflictele sunt pe punctul de a construi tensiuni între oameni pe baza unor nimicuri. Durerile de acum se explică penibil sau prostește, iar compromisul este privit ca ultimul lucru pe care un om ar putea să-l facă acum, în această perioadă. Cu alte cuvinte, 5 aprilie este o zi în care minciuna poate fi constructivă pentru că ea se leagă de evenimente din trecut, de experiențe concrete, de victorii obținute cu forța despre care povestitorul are acum o altă părere. Monștrii din trecut sunt de fapt personaje metamorfozate, iar prințesele niște pițipoance care nu au putut fi ținute în frâu de părinți. Toate aceste impresii se transformă în evenimente doar acolo unde o frustrare primește atenția cuvenită sau devine prea grea pentru că individul este obligat acum să vorbească despre ea.
Dacă la nivel individual lucrurile acestea pot fi ținute sub control, individul poate alege să spună sau să nu spună ceva despre sine, la nivel social, acolo unde avem de-a face cu mecanisme și deci cu roluri multiple pe care membrii unui grup le îndeplinesc, criza poate lua înfățișări neobișnuite și, pe baza acesteia, să se dea amploare unor conflicte prostești. Cei care urmăresc fenomenul social vor avea impresia că toată săptămâna a fost sub semnul acestor tensiuni pe care cineva le dorește în mod intenționat, nu doar le consideră efecte ale unor dorințe mai vechi. Nu este cazul, bazându-ne doar pe unghiurile acestei zile, să ajungem atât de departe. Atunci când vine vorba de Axa Dragonului informațiile sunt destul de complicate pentru a fi clarificate doar după ipostaza unei zile.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta părerea celuilalt pe cât de mult respectăm propria părere. În cele mai multe din cazuri o părere se construiește pe baza unor stimuli veniți din interior. Pentru a anula acea părere va trebui să parcurgem cam aceleași etape. Cine face apel la martori, la un etalon obiectiv nu va simți niciodată nevoia să distrugă părerea celuilalt, ci, poate, să o modeleze în așa fel încât să devină mai bună, mai puternică sau mai constructivă.

5 thoughts on “30 martie – 5 aprilie 2015

  1. monica spune:

    Va multumesc pt ceea ce ati scris: „omul superior”…vede „energie, oportunitati,schimbari in structura mentala si in cea afectiva in toata aceasta perioada” adica „sansa de a lucra pe un alt nivel ,de a face un SALT la aparitia unui eveniment complex,ca acesta”, care se prefigureaza ACUM!
    Aveam nevoie de aceasta idee!
    A fi martor inseamna implicare!Adevarat!
    Numai ca a fost o perioada ciudata pt unii dintre noi, din cauza gripei ,care a „deformat”realitatea inconjuratoare!!!!!!!
    M-am simtit paralela,in ultimele 2 saptamani,cu cei din jur si nu m-am regasit in lumea asta!!!!!!!Mi s-a parut totul (alergatura si zbaterea zilnica…) inutil!
    Cu greu am inceput „readaptarea”!!!!!!!
    Visele sunt clare si reale!Le retin foarte bine si imi raman in suflet!!!
    Se intampla ceva important si simt foarte bine ,dar nu pot sa definesc rational asta!
    Nu am sa renunt la actiune!

    MULTUMESC pentru sustinerea dumneavoastra!
    monica a.

  2. Modern Patience spune:

    Am ceva ani de cand ma preocup si de astrologie si de alte varietati oculte si ma declar uimit de ce fel folositi simbolurile de cum treceti de la notiune la idee, de la imagini la semantica. Gasesc modul dvs de abordare exhaustiv si abordarea destul de originala. As indrazni sa intreb „Cum?”, adica „Cum aflati?”, „Cum puteti face aceste descrieri?”, „Cum selectati ce trebuie prezentat… daca le selectati?”… Nu m-am prins ce stil este. Totul este legat si am dat si peste un text adaugat de cateva sute de pagini despre anul acesta… colosal…
    Ma intreb „Cum?”…

    si dupa poza sunteti si tanar…

    respectele mele

    1. Cum? Pur şi simplu. Cred despre mine că am depăşit stadiul înşiruirii definiţiilor astrologice a ceea ce reprezintă fiecare aspect, poziţie, configuraţie şi prezentarea de aici este o sinteză a mai multor tipuri de integrări. Metodele vechi şi noi sunt îmbinate pentru a cuprinde cât mai multe înţelesuri în cuvinte cât mai puţine.
      Nu am urmărit să-mi formez un stil anume. Dacă acest lucru este vizibil înseamnă că este doar consecința exercițiului. Dar ce stil au unii? Acela care îi dă de gol de unde reproduc? Până și în astrologie cei care acum se cred mari cam fug de autentic. Scriu cărți pline de citate și sunt foarte apreciați, la fel de mult cum este apreciată Coca Cola, deși toată lumea știe că e toxică. :))))
      Mulţumesc pentru aprecieri şi pentru cuvintele frumoase.
      Probabil că pentru unii 40 de ani înseamnă tinereţe.

  3. mariana dumitrescu spune:

    Vedeti, cand am zis ca santeti genial, nu era doar parerea mea ,si da varsta de 40 de ani face parte din categoria ,,tinerete” ,dar judecand dupa toate aceste lucruri cu care ne delectati da, multi dintre noi v-am da cel putin peste 50 …felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.