27 aprilie – 3 mai 2020

27 aprilie – 3 mai 2020 este săptămâna bunului împărțit și a regretului de a fi parte dintr-o reducere. Această săptămână conține câteva evenimente astrale care sunt importante pentru momentul pe care îl parcurgem, dar și pentru această etapă a vieții. În prima zi a săptămânii Mercur va trece pe zodia Taur și ne va face mai atenți la valorile pe care le avem, la prioritățile pe care ni le stabilim. După aceea lucrurile se complică pentru că suntem tulburați de alegerile pe care le-am făcut în săptămânile anterioare și pe care le-am ascuns. Acum nu le mai putem ascunde, unii nici nu vor dori să facă lucrul acesta pentru că alegerile lor fac parte dintr-un plan. Săptămâna bunului împărțit este despre oamenii corecți și onești, nu despre cei care au un plan de restructurare sau de invazie a intimității celorlalți. La polul celălalt se vor situa oamenii care deja… Citește mai departe„27 aprilie – 3 mai 2020”

20 – 26 aprilie 2020

20 – 26 aprilie 2020 este săptămâna raportului greșit sau inexact dintre bine și rău și a succesului ce vine printr-un sacrificiu. Deși este o săptămână mult mai simplă decât cele pe care le-am parcurs până acum, evenimentele astrale de acum ne solicită mult pe episoade pe care le-am ascuns în săptămânile din urmă tocmai pentru că ni s-au părut prea complicate sau au făcut parte dintr-o schemă pe care nu am fost în stare să o gestionăm așa cum se cuvine. Înțelegerea raportului greșit dintre bine și rău ține mai curând de educația pe care am primit-o din partea celor care ne-au format. Aici nu sunt doar părinții, ci și modelele pe care ni le-am însușit. De aceea elementul principal al săptămânii, adică prima parte a devizei, face referire la această direcție. Dacă ne-am format doar pentru o anumită epocă, doar pentru o anumită ipostază socială săptămâna în curs… Citește mai departe„20 – 26 aprilie 2020”

13 – 19 aprilie 2020

13 – 19 aprilie 2020 este săptămâna combinațiilor pe care le detestăm, a surplusului pe care nu vrem să-l împărțim și a regretelor care ne învață că anumite defecte nu le vom mai repeta niciodată. Ceea ce se va întâmpla în această săptămână va continua cumva linia încercărilor pe care le-am parcurs în săptămâna anterioară, însă le particularizează pe unele dintre ele, accentuând anumite conflicte și punând cuvinte acolo unde în săptămâna anterioară erau doar stări, gânduri incerte sau atitudini necontrolate. Cuvintele sunt marea problemă a acestei săptămâni pentru că ele vor fi aspre, dure sau vor vindeca răni care nu s-au închis de ani de zile. Cele două extreme vor coabita acum și va face acest interval unul reprezentativ pentru luna aprilie. Combinațiile pe care le vom detesta în această săptămână sunt, paradoxal, cele pe care le-am abordat intens în săptămânile din urmă, care ni s-au părut adevărate modele… Citește mai departe„13 – 19 aprilie 2020”

6 – 12 aprilie 2020

6 – 12 aprilie 2020 este săptămâna ruinei care se ascunde și a binelui care se evidențiază acum pentru tot timpul care ne-a salvat din situații critice. În cuvinte mai simple, această săptămână este una a confuziei. Nu ajungem în această stare pentru că suntem atrași către zone neclare, ci pentru că suntem atrași către zone unde multe din situații mai vechi nu au fost terminate. Această călătorie are multe etape neplăcute, așa cum vom vedea în zilele de marți, miercuri, dar și în zilele de vineri și duminică. Există multă tensiune pe care oamenii și-o exprimă bazându-se pe acele elemente mai vechi la care au acces, chiar dacă acum folosesc argumente ce țin de prezentul pe care îl trăiesc atât de intens. Va exista în această săptămână sentimentul că nu suntem liberi, că trăim o constrângere, nu cea despre care aflăm din emisiunile de știri, ci alta, legată de… Citește mai departe„6 – 12 aprilie 2020”

30 martie – 5 aprilie 2020

30 martie – 5 aprilie 2020 este săptămâna activismului conflictual, al refuzului unei colaborări și al întoarcerii la calitatea unei relații mai vechi, ca semn de apreciere și de pace. Parcurgem o săptămână foarte interesantă din punct de vedere astral, cea care va genera și efecte pe termen scurt, dar și efecte pe termen lung. Vorbim despre un tranzit al Lunii care cuprinde un sector de la zodia Gemeni până la zodia Fecioară, de trecerea lui Marte pe zodia Vărsător, de împlinire a câtorva unghiuri interesante pe care această nouă poziție a lui Marte le generează, dar și de opoziția Soare-Junon, de trecerea lui Venus pe zodia Gemeni sau de alte unghiuri pe care planetele individuale Mercur și Venus le împlinesc cu Neptun și, respectiv, Saturn. Evenimentul cel mai important al acestei săptămâni este conjuncția Jupiter-Pluton, cea care se consumă în dimineața zilei de duminică, 5 aprilie. Asta înseamnă inițierea… Citește mai departe„30 martie – 5 aprilie 2020”

23 – 29 martie 2020

23 – 29 martie 2020 este săptămâna bucuriei de a schimba o regulă personală și a curajului de a spune sau a puncta o măsură pe care o vom invoca până la vară. Această săptămână este una încărcată de evenimente astrale care, deși au fiecare, în felul său, un mesaj care se delimitează de sinteza perioadei, împreună vin să ne spună că suntem în continuare expuși unor factori de transformare pe care ar trebui să-i luăm foarte în serios. Unul dintre acești factori este chiar nevoia de schimbare, chiar necesitatea de a ne orienta către altceva, de a face altceva pe motiv că metodele folosite până acum nu au fost cele potrivite. Și aceasta, dar și celelalte legate de adaptarea la noi factori, confruntarea cu emoțiile negative sau stabilirea unor obiective pe termen lung trebuie abordate cu maturitate, cu discernământ, cu măsură. În această săptămâna greșelile mici abordate fără măsură… Citește mai departe„23 – 29 martie 2020”

16 – 22 martie 2020

16 – 22 martie 2020 este săptămâna defensivei care acuză, a dramei care minte, a bunătății care parazitează și a înțelegerii unui secret care ne ajută în alegerile următorilor ani. Această săptămână ne pune în fața unor probleme de decizie care sunt, de fapt, rezultatul unor decizii mai proaste pe care am încercat să le reparăm și, în timp, acestea s-au lipit unele de altele și au părut mai puternice. Acum ele sunt văzute separat și trebuie abordate separat. În fața acestei realități mulți bat în retragere, iar această retragere îi acuză, le arată că au defecte pe care au încercat să le ascundă, nu să le repare. Desigur, nu sunt vinovați că au încercat să ascundă un defect, că poate nu au fost pregătiți să le repare, dar dacă nici în această săptămână nu privesc adevărul în față și nu își recunosc vina, acolo unde există, acolo unde este… Citește mai departe„16 – 22 martie 2020”

9 – 15 martie 2020

9 – 15 martie 2020 este săptămâna crizelor de identitate, a creativității probată frumos sau răsunător și a ridicării unei probleme sociale care trebuie rezolvată urgent. Pentru mulți, această săptămână va fi plină de accidente, de surprize neplăcute, multe dintre ele ca un fel de răsplată pentru că de la începutul anului și până acum au încercat să se ascundă, să mintă, să abordeze o problemă într-un mod fals. Pentru aceștia, prima zi a săptămânii va fi una delicată, care îi va suprasolicita, adică Luna plină de luni, 9 martie, va fi un fel de răsplată negativă pentru greșelile pe care le-au făcut în săptămânile din urmă. După ce Mercur își va reveni la mersul direct, din dimineața zilei de marți, 10 martie, această notă conflictuală se va stinge, dar vor lua contact cu altele, mai mari, mai ample pentru că șocul începutului de săptămână a fost atât de mare… Citește mai departe„9 – 15 martie 2020”

2 – 8 martie 2020

2 – 8 martie 2020 este săptămâna disconfortului creat de absența unui avantaj și a rezolvărilor bazate pe efortul săptămânii anterioare. Chiar dacă, luând separat, fiecare zi a acestei săptămâni ne vorbește despre propriul conflict, per ansamblu această perioadă este una marcată de miracole. Din nefericire pentru oamenii superficiali, aceste miracole nu trebuie interpretate așa cum se înțelege din sensul acestui termen. În această săptămână se împlinesc miracolele la care am lucrat și pentru atingerea cărora ne mai trebuia foarte puțin. Acest puțin apare de undeva, deocamdată nu știm, concret, cum, ci doar ce spune mesagerul, însă vom afla la vară mai multe. Faptul că anumite etape se consumă fără a fi împlinite în mod direct, fără a pune cu mâna cărămidă peste cărămidă este o mare ușurare și o mare bucurie. Absența unui avantaj arată absența efortului. Ceea ce primim în această săptămână este ceea ce o mână nevăzută… Citește mai departe„2 – 8 martie 2020”

24 februarie – 1 martie 2020

24 februarie – 1 martie 2020 este săptămâna pericolului singurătății și a binelui pe care îl menținem prin consum, prin sacrificiu, dar care ne va fi necesar tot anul. Tensiunile acestei săptămâni sunt foarte intense și ar trebui să fim atenți ca nu cumva, din cauza lor, să ajungem să ne separăm de oameni pe care, până acum, i-am îndrăgit. Singurătatea este pedeapsa pe care această săptămână o predispune, nu doar prin trecerea lui Marte peste Coada Dragonului, din prima zi a săptămânii, ci și prin alte unghiuri pe care le-am analizat la momentul când s-au consumat. Dacă ținem cont de a doua parte a devizei săptămânii înțelegem că acest interval ne solicită, ne invită să consumăm ceva, să pierdem, dacă este cazul, dar cu scopul de a ne menține la un nivel al normalității sau pentru a ne ridica la un nivel superior. Această săptămână este despre curaj, deci… Citește mai departe„24 februarie – 1 martie 2020”