8 – 14 iunie 2020

8 – 14 iunie 2020 este săptămâna sobrietății la care ajungem prin dreptate și a lingușelilor care ni-i arată pe șerpii cei mai periculoși pe care îi avem în preajmă. Această săptămână nu este atât de complicată precum au fost celelalte, însă direcția sa este una foarte importantă, una dintre cele mai importante din ultima perioadă. Sunt câteva unghiuri pe care acest interval le conține și care scoate în evidență această notă a sobrietății, dar și nevoia de dreptate pe care să o folosim ca o bază pentru multe proiecte pe care le gândim și pe care dorim să le punem în aplicare încă de pe acum. Dacă acest element interesant legat de sobrietatea care se susține, ca pe un soclu, al dreptății, nu este ceva nou, întâlnirea cu personajele periculoase pe care le avem în preajmă și care acum se dezvăluie pentru că sunt fățarnice și lingușitoare nu este ceva ușor de acceptat. Astfel, în această săptămână, primim semnale că lucrurile se pot orienta către o direcție bună, chiar dacă va mai fi nevoie de mici ajustări, de mici calificări. Momentul acesta în care noi ne stabilizăm pe o direcție bazată pe dreptate scoate în evidență și marile mizerii ale oamenilor prefăcuți care și-au găsit întotdeauna victimele perfecte.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu gândi că lucrurile rele se întâmplă doar pentru că suntem neglijenți. Nu! Lucrurile rele se întâmplă pentru că ni le dorim.

Tristețile sunt gestionate mult mai ușor. Suntem deschiși la o schimbare. Ne amintim de buna conduită. Suntem în fața unor construcții de anvergură. Avem idei fixe, dar ele nu sunt periculoase, ci doar constructive.

Începem săptămâna cu o ușoară agitație. Ni se pare că au rămas multe nespuse din zilele trecute și considerăm că acum este momentul potrivit să le formulăm. Până la un punct, lucrul acesta este bun pentru că ne ajută să gestionăm anumite tristeți mult mai ușor. Dacă vom rămâne în continuare deschiși către schimbare, această gestionare a tristeților mai vechi transformă ziua într-o mare victorie. Lucrul acesta este susținut din punct de vedere astral în primul rând de relația negativă pe care Luna și Luna neagră o definitivează în noaptea de duminică spre luni. Pentru omul îndrăzneț lucrul acesta se poate traduce și printr-un interes către aventură pentru că Luna va trebui să treacă prin conjuncțiile succesive cu Pluton și, respectiv, Jupiter. Omul comun va primi această energie astrală și o va transforma în elemente de stabilitate sau, în cazul celor care, de felul lor, sunt mai posomorâți, în motive de tristețe, de respingere sau de izolare. Cert este că mijlocul acestei zile ne ajută să descoperim cât de importantă este conduita. Dacă avem prietenii de durată acum vom crede că ele au avut această durabilitate în timp tocmai pentru că am avut față de aceste persoane o conduită corectă și frumoasă. Cu toate acestea, este important să nu uităm că oricât de mici sunt în contextul în care se consumă, aceste trăiri sunt elemente esențiale ale unor construcții de anvergură.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne introduce într-o lume interesantă. Astăzi vom considera că trebuie să adoptăm o anume sobrietate, după cum aflăm și din prima parte a devizei săptămânii, dar este mai mult de atât. Sunt anumite direcții care ne dau o stabilitate pe care nu am mai avut-o în ultima perioadă, dar nu aceasta este ținta, ci acesta este unul dintre rezultate. Astăzi descoperim ce calitate ne ajută să nu ne distrugem prin nevoia de sobrietate. Și zilele următoare vor oferi fragmente din această construcție minunată și cele mai multe dintre ele vor face trimitere la dreptate. Este suficient și să gândim, și să trăim fără a ne implica în acțiuni concrete care să ducă la rezultate concrete pentru ca acest sentiment al dreptății să prind astăzi un contur foarte frumos. Din nefericire, faptul că Luna trece peste Pluton și Jupiter, îi va face pe oamenii răutăcioși să devină și mai răutăcioși. Dar nu ar trebui să fie treaba noastră de ce sunt ei așa. Dacă le place, să fie așa! Fiecare își trăiește viața după cum consideră, după cum alege, după cum poate. Dacă putem să alegem o sobrietate fină care se bazează pe dreptate sau care are dreptatea drept soclu atunci noi nu facem parte din categoria acelor ființe urâcioase.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la direcția spre care se îndreaptă gândul. Gândul ne poate face să fim încordați deși am putea să fim doar rezistenți la o schimbare negativă.

Detaliile sunt importante. Gândim mult și orientăm aceste idei către noi alianțe. Civilizația ne inspiră. Absurdul este mai aproape. Ceea ce nu înțelegem are o schemă care a fost ascunsă în mod intenționat.

În noaptea de luni spre marți Luna va trece pe zodia Vărsător după care va avea de împlinit câteva unghiuri foarte interesante care ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Intrăm în această zi cu un anume entuziasm, chiar dacă el nu are un suport astral așa cum știm că este susținut entuziasmul de unghiurile dintre planete. Conjuncția Lunii cu Saturn retrograd răstoarnă ordinea pe care o știam, ne întoarce la detalii importante care ne-au scăpat, situație care produce un efect spectaculos: gândim mult și ne orientăm aceste idei către noi alianțe. Faptul că în această perioadă Luna trece prin zodia Vărsător este un avantaj. Sunt anumite obstacole de adaptare, de autocontrol, dar ele sunt mici. Toate celelalte ne arată că uneori absurdul nu trebuie să fi ignorat pentru că el ne scoate din rutină, ne scoate din acel ritm care ne ucide creativitatea.
Elementele cele mai importante ale acestei zile scot în evidență, tocmai prin această luciditate pe care o conferă trecerea Lunii prin zodia Vărsător, anumite zone misterioase, anumite situații care au fost ascunse, intenții care nu au fost dezvăluite cu bună știință. Ipostazele pe care noi nu le înțelegem au fost ascunse în mod intenționat, iar acum înțelegem lucrul acesta mult mai ușor.
Prin urmare, a doua zi a acestei săptămâni este despre detaliile importante pe care noi le-am ignorat pentru că ni se păreau prea mici, lipsite de valoare sau de conținut. Ele erau asociate cu întâmplările neobișnuite, cu oameni cu care nu aveam nimic în comun. Ceea ce descoperim acum este deosebit de important pentru că se află în consonanță cu întreaga deviză a săptămânii, atât cu elementele pozitive pe care noi le deținem și care ne dau un statut sobru fin și frumos, dar și cu cele de conștientizare a personajelor periculoase pe care le avem în preajmă. Ceea ce ne tulbură astăzi ne-a tulburat și altădată cu un singur scop: zdruncinarea încrederii în sine. Când un apropiat are o astfel de țintă el nu poate fi decât un șarpe veninos.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la lucrurile frumoase pe care le auzim de la cei din jur sau care sunt făcute cu titlu gratuit. Tot ceea ce este frumos și cere un preț are în miezul său o picătură de venin.

Semnalizare. Ideile pasagere ne dau o stare bună. Mobilitate. Avem mai multă atenție. Evităm stările melancolice și tiparele negative de dragul celor pe care îi iubim.

10 iunie este o zi de bucurie. Astăzi primim semnale, avertismente sau chiar mesaje, cele mai multe dintre ele foarte frumoase, pe care le vom putea integra în contextul potrivit. Chiar dacă în dimineața acestei zile relația bună pe care Luna și Luna neagră o împlinesc ar putea să aducă mici erori, întârzieri sau obstacole, ceea ce se întâmplă după aceea este în mare parte foarte frumos și constructiv. Ceea ce se întâmplă astăzi este despre mobilizare, dar într-o direcție frumoasă, simplă, fără să ne facem obligații, fără să avem reacții dure, fără să intrăm în zone periculoase. Deși simțim că se întâmplă lucrul acesta, nu este un moment care să ne ducă spre libertate. Această eliberare de constrângeri, de păcat, de sentimentul de învinovățire va fi foarte vizibilă, însă nu pentru rezultat, ci pentru confort. Chiar dacă astăzi am putea fi acuzați de o ușoară superficialitate, pe motiv că am comunica mai ușor sau că nu mai căutăm ideile profunde și ne face plăcere chiar o conversație superficială, rezultatul a ceea ce ni se întâmplă acum este unul foarte bun și frumos.
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna în care personajele negative se evidențiază, șerpii cei mai periculoși devin vizibili prin fățărnicie, prin lingușeală. Ceea ce ni se întâmplă pe 10 iunie face parte și din această gamă. Bucuria pe care o resimțim acum nu ar trebui să fie știrbită de intențiile mai puțin corecte sau deviante ale acestor personaje triste.
Prin urmare, 10 iunie este o zi de mobilizare, dar nu pentru a demonstra ceva, ci pentru a rămâne fidel unui mod de a fi, așa cum știm că suntem noi de fapt, așa cum ne face plăcere. Nu toți adversarii sunt, așa cum ne spune a doua parte a devizei săptămânii, niște șerpi periculoși. Nu toți sunt răi, așa cum gândim în modul acesta, dar dacă rămânem într-o zonă pozitivă vom putea foarte ușor acum să-i separăm, să facem diferența între ei. Dacă vom rămâne echilibrați în dimineața acestei zile, tot ceea ce se va întâmpla după aceea va avea o notă tonică, plăcută, ușoară pe care o vom putea savura dacă îi permitem.
Pentru cei care lucrează cu energia sau care se află într-un proces de cercetare spirituală momentul acesta este unul de eliberare. Lucrurile simple le devin atât de accesibile încât se vor gândi foarte serios dacă de acum încolo să se implice în proiecte ample. Tot ceea ce ține de latura umană, de acțiunile sociale sau poate chiar de cele casnice vor părea acum de o simplitate extraordinară care îi vor încântă și le vor încarcă în mod pozitiv toate structurile sufletului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la această simplitate. Cei care nu uită că la simplitate se ajunge greu sunt oameni care au înțeles efortul și calitatea lui.

Dezamăgirile ne trezesc la realitate. Pierderea este mult mai dureroasă acum. Reperele negative ne fac mai atenți. Neatenția este plătită scump. Apar schimbări în starea afectivă. Pierdem ceva important pentru că ni se pare că este inclus în acțiuni mărunte.

Ecuația astrală acestei zile face trimitere la multe lucruri neplăcute care s-au consumat în ultima perioadă. Chiar dacă Soarele și Neptun definitivează astăzi un careu, aspect care a fost activ și în săptămâna anterioară și va mai produce efecte și în următoarele zile, nu ar fi indicat să facem trimitere la evenimentele pe termen lung. Vorbim astăzi despre dezamăgiri, despre pierderi, despre tristeți, însă nu trebuie să extindem cadru. Valorile personale sunt acum supuse unei presiuni ca și cum multe trebuie împlinite într-un timp foarte scurt, cu atât mai mult cu cât în a doua parte a zilei apar surprize, întâmplări neprevăzute, scăpări pe care ar fi indicat să le reparăm foarte repede. De altfel, aceasta este și direcția momentului, direcția zilei, aceea de a repara foarte repede pentru ca personajele periculoase, rele, vicioase să nu speculez acest moment și să intervină într-un mod abuziv. Altfel, vorbim despre o zi complicată când un simplu moment de neatenție poate fi plătit foarte scump sau ne poate afecta imaginea pe termen lung. În mijlocul acestei zile Luna va trece pe zodia Pești și impactul acestor greșeli va fi unul destul de mare. Va fi important în momentul acesta să facem apel la anumite resurse pe care le avem tocmai pentru a evita aceste situații delicate. Și ziua de mâine va avea același impact, însă duritatea nu va fi atât de mare.
Sunt multe lucruri negative pe care le vom retrăi astăzi, iar acestea vor face o deplasare foarte rapidă între extreme ce țin, ambele, de o componentă afectivă. Fie suntem dezamăgiți, fie avem multă încredere că lucrurile se pot rezolva cu cei pe care îi îndrăgim, oamenii care ne-au demonstrat că și în alte situații, asemănătoare cu acestea, au avut un impact foarte mare.
Prin urmare, mijlocul săptămânii este una dintre cele mai frumoase și complicate zile ale săptămânii. Duritatea pe care o parcurgem acum nu cere să fie păstrată în memorie prin durerea pe care o provoacă, ci prin lucrurile foarte speciale pe care le schimbă. Momentul acesta aduce o combinație de durere și bucurie, de tristețe și încântare încât mulți se vor gândi că poate ar fi momentul să respecte recomandarea pe care astrele o fac de atâtea luni, cea legată de schimbare. Societatea de consum ne învață că schimbarea înseamnă înlocuire. În realitate, schimbarea înseamnă a ne ridica deasupra nivelului care vrea să înlocuiască o problemă cu alta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza astăzi lăcomia de a fi evidențiați, apreciați, de a fi primii sau de a fi priviți ca fiind singurele persoane care pot rezolva anumite probleme. Și lucrurile acestea sunt trecătoare, așa cum sunt și celelalte. Ceea ce dăinuie este iubirea. Dacă în urma faptei nu rămâne iubire înseamnă că fapta a avut în ea ceva artificial și asta o definește.

Facem sacrificii pentru a învăța ceva, pentru educație. Acceptăm anumite convenții care se bazează pe bunul simț, pe socializare. Revoluțiile nu ne mai sperie. Bogăția interioară este văzută ca o calitate care inspiră.

12 iunie este despre o zi de sacrificiu care ne învață să ne bazăm pe ceea ce ne consolidează o imagine, un statut. Pentru că Luna se află acum în zodia Pești, dar are de împlinit două unghiuri frumoase, unul cu Uranus și celălalt cu Mercur, am fi tentați să credem că totul este astăzi despre comunicare. Nu, în realitate, totul este astăzi despre bogăția interioară, cea care ne ajută să descoperim calitatea care ne inspiră. Multe înțelesuri ajung spre noi astăzi pentru că suntem deschiși, pentru că am învățat în prima jumătate a acestei săptămâni să fim echilibrați, disciplinați și atenți la anumite detalii. Cei nepăsători vor avea o noapte de joi spre vineri tulburătoare, când se vor gândi la multe lucruri pe care le-au pierdut de-a lungul vieții sau poate chiar vor avea anumite trăiri ori anumite vise care să confirme lucrul acesta.
În egală măsură, 12 iunie aduce și un refuz al unui cadou, refuzul unor aprecieri sau pur și simplu refuzul unui anturaj. Asta se întâmplă pentru că în prima parte a săptămânii sobrietatea a fost înțeleasă greșit și nu a fost așezată pe un soclu adecvat, adică această sobrietate nu s-a bazat pe dreptate. Din această cauză, momentul de față îi scoate în evidență pe oamenii care au reușit, prin efort propriu, să își păstreze aceea bogăție interioara care îi poate ajuta pe ceilalți să se transforme în oameni mai buni, dar la momentul potrivit, fără demonstrație, fără teatru, fără mândrie.
Prin urmare, 12 iunie ne aduce în fața unor lecții de viață foarte importante. Învățăm astăzi care este valoarea sacrificiului, cum să acceptăm anumite condiții pe care un apropiat sau poate grupul său de apartenență ni le oferă pentru ca rezultatul să fie unul foarte bun. Dacă ajungem la o stare de tensiune în urma acestor întâmplări înseamnă că nu dispunem de acea bogăția interioară care să ne ajute să înțelegem că sobrietatea fină nu se poate așeza decât pe dreptate. În mare parte, 12 iunie este despre conduită, despre lucrurile frumoase pe care oamenii le au și care reușesc să-i ducă mai departe. Atunci când nu le au, se transformă, așa cum ne spune și a doua parte a devizei săptămâni, în niște ființe foarte periculoase care caută de fiecare dată alte ființe, plăpânde, pe care să le chinuie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi la ceea ce îi sperie pe oameni, ci la ceea ce îi bucură. În felul acesta, venim cu un tipar pozitiv, cu un ajutor pentru cei care sunt confuzi. Cei care s-au hotărât deja că marea lor plăcere este să îi chinuie pe ceilalți, să rămână în legea lor!

p>

Reînnoire. Spor din activități frumoase. Acces la informații care nu au fost ascunse până acum. O prietenie este încercată. Atenție la cuvinte. Speranțele sunt judecate după rezultatele pe care le-ar fi obținut cel în cauză în vreme de pace. Se dă startul unei colaborări.

Luna se află acum pe ultimul său sector de tranzit prin zodia Pești, urmând ca la miezul nopții să treacă pe zodia Berbec. Asta înseamnă că suntem acum în fața unor lucruri foarte frumoase, pe care încercăm să le valorificăm așa cum putem mai bine. Dacă zilele trecute, adică la începutul săptămânii, Luna a trebuit să treacă prin conjuncțiile cu Pluton și, respectiv, Jupiter acum va împlini cu aceste planete alte unghiuri, unele foarte frumoase care fac trimitere la înțelegere, comunicare și acceptare. În plus, ceea ce se întâmplă acum ne duce cu gândul la schimbări pe care nu am avut curajul să le facem în ultimele luni. Marte va trece în a doua parte a acestei zile prin conjuncția cu Neptun ceea ce înseamnă un avantaj teribil. Dacă până acum am vorbit de atitudini care nu primeau răspuns din partea celorlalți și care se bazau doar pe încrederea proprie, acum vorbim de răspunsuri, de mesaje, de informații care vin să susțină tot ceea ce am făcut în această săptămână, dar și în cea anterioară. 13 iulie este o zi despre prietenie, dar nu la modul general, ci despre acele prietenii încercate care au dăinuit de-a lungul timpului. Pe baza acestor prieteni oameni au rămas împreună pentru că s-au iubit, pentru că au fost inspirați, pentru că au avut ceva bun de împărțit. În seara acestei zile Luna va trece printr-o relație mai puțin plăcută cu Axa Dragonului ceea ce anunță un moment de tensiune care va domina ultima zi a acestei săptămâni. Chiar dacă Luna are această dispunere cu Axa Dragonului, problemele pe care le anunța seara acestei zile se vor concretiza în ziua următoare.
Prin urmare, 13 iunie ne vorbește despre lucrurile complicate pe care le rezolvăm cu oameni frumoși, cu ființe care trăiesc, vii. Dacă astăzi aveam impresia că anumite întâmplări duc spre o zonă mai puțin plăcută, cea care ne spune că prieteniile durabile sunt întotdeauna încercate, nu durerea în sine ar trebui să ne rămână în memorie, ci rezultatul. Ceea ce se întâmpla astăzi, până spre seară, este despre încredere și iubire. Din această cauză momentele speciale de acum ne vor rămâne foarte clar în memorie, nu ca etaloane de sobrietate, nu ca etaloane de dreptate, ci ca o combinație între ele. Vom ști ce avem de făcut de acum încolo rămânând ființe integre, rămânând drepți în furtună. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor avea astăzi deschiderii speciale. Această întâlnire dintre Marte și Neptun produce acest efect. Dacă suntem suficient de deschiși acest efect se poate transforma în ceva mai mult, adică se poate da startul unei colaborări care să dureze foarte mult, se poate da startul unei prietenii care să dureze foarte mult.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu pune eticheta de ireal sau vis pe ceea ce întâlnim pentru prima dată. Ceea ce întâlnim astăzi pentru prima dată este rodul inspirație, ceea ce este minunat!

Se anticipează un eveniment trist, chiar dacă nu este obligatoriu să se consume. Teama de pericol este intensă. Avem nevoie să protejăm o relație mai veche pentru a ne ține departe de conflicte. Speranță.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va trece pe zodia Berbec și va avea de împlinit câteva unghiuri interesante. Prin ceea ce se întâmpla acum experimentăm o formă de conflict care ne va întrista. Această întristare este legată de ceea ce urmează să se întâmple în săptămânile următoare, în lunile următoare, fie pentru că nu ne-am pregătit suficient, fie pentru că nu avem suficientă putere pentru încercările ce ne sunt pregătite. Momentul acesta, în prima parte a zilei, va semăna cu un fel de așteptare, dar această așteptare este una tristă ca și cum am fi obligați să trecem printr-o experiență, să vorbim într-un anumit fel, să gândim într-un anumit fel, să ne adaptăm, printr-o constrângere formulată, la anumite reguli. În felul acesta, ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre o teamă (în cazul unora această teamă este de un pericol, iar în cazul altora este o teamă nedefinită) față de ceva ce urmează să se întâmple și pentru care nu sunt pregătiți, nu neapărat că ar fi o problemă sau un pericol.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre ceva complicat, trist sau apăsător care ne consumă. În cele mai multe din cazuri ne va consuma grija că nu vom reuși să facem față evenimentelor viitoare, dar ar trebui să stăm strâmb și să ne gândim drept că poate acest consum nu este neapărat real, ci doar temerea acestei zile. Avantajul momentului scoate în evidență faptul că o relație mai veche a rezistat pentru că a trecut dincolo de anumite conflicte. De aceea momentul de față, în cazul oamenilor pozitivi, ne vorbește despre speranță, nu despre durere și nici despre conflict.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa în voia primelor gânduri. Ultima zi a acestei săptămâni ar trebui să fie una dintre cele mai responsabile. Atunci când găsești resursele necesare pentru a evita un conflict și să rămâi cu speranța înseamnă că ești cu adevărat un om puternic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.