5 – 11 septembrie 2016

5 – 11 septembrie 2016 este săptămâna cântecului de leagăn căruia i se schimbă versurile și a puterii de impunere prin care un om bun se liniștește. În comparație cu celelalte săptămâni, cea pe care o parcurgem acum este ciudată. Vin spre noi cozi ale unor evenimente despre care am uitat sau pe care nu am dorit niciodată să le recunoaștem în modul în care va trebui să o facem acum. Unele sunt încadrate pe finalul unei etape, așa cum sunt cele care vin de pe finalul tranzitului planetei Jupiter pe zodia Fecioară, altele vin să confirme o putere, bună sau rea, a unui individ care s-a dovedit în prima jumătate a anului foarte inventiv. Pentru că, în mare parte, fiecare individ își cunoaște mult mai bine intențiile decât sunt văzute de ceilalți, drama acestei săptămâni va veni din faptul că se fac dezvăluiri împotriva confortului personal, dar și pentru a confirma frica cea mai mare. Cu toate acestea, schema de acum ne ridică o problemă de adaptare într-un mod atât de concentrat și de valoros încât saltul pe care am putea să-l facem în a privi adevărata problemă în față fără să ne speriem reprezintă garanția că dacă atingem valori ale frumosului, ale esteticului nu le vom distruge. De aceea vom trece de-a lungul acestei săptămâni prin tot felul de situații, unele dominate de un comportament mai puțin corect, altele stricate pentru că nu am dorit să ținem minte ceea ce a fost important, de aceea transformarea ni se pare atât de grea.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor simți că în această săptămână smulg cu totul rădăcina unei buruieni pe care au mai încercat în prima jumătate a anului să o înlăture, dar nu au reușit.
La capitolul evenimente astrale episodul cel mai important care se consumă în această săptămână este din capul locului trecerea lui Jupiter pe zodia Balanță. Mulți vor fi tentați să se hotărască dintr-odată în a porni pe un traseu nou, se decid în privința adversarilor, renunță brusc la un mod de a fi, la un program, se hotărăsc dintr-odată, începând cu după-amiaza zilei de vineri, că ar trebui de fapt să-și trăiască viața altfel. Această precipitare face parte din sinteza astrală aferentă acestei săptămâni și ea va fi regăsită și pe alte unghiuri, așa cum vom vedea pentru ziua de 10 septembrie când se va împlini ultimul careu Saturn-Neptun de pe faza descendentă a ciclului ideologic. Apoi mai sunt și alte aspecte date de relații între planetele individuale și cele colective, dar și un sextil între Luna neagră și Capul Dragonului prin care se accentuează această notă grea a săptămânii.
Așa după cum se constată și din deviza general aplicată acestui interval, marile probleme ale acestei săptămâni vin din faptul că am decis să facem schimbări nefirești, să înlocuim lucrurile foarte simple în situația în care ele ar trebui să rămână așa. Există însă o mare presiune în a face fapte de genul acesta, în a distruge lucrurile foarte simple pentru că aceasta este informația pe care o deținem, aceasta este convingerea pe care o avem în momentul acesta și anume că dacă problemele vin din lucrurile simple atunci pe acestea trebuie să le schimbăm. În realitate, lucruri simple trebuie lăsate așa cum sunt și să facem un efort de observare, apoi unul de înțelegere pentru a constata care este de fapt adevărata natură a problemei. Dacă schimbăm versurile unui cântec de leagăn acesta își pierde rostul, va fi un cântec pur și simplu, dar nu unul de leagăn. Dacă, observând lucrurile acestea firești care trebuie să rămână așa, le menținem prin puterea personală vom observa că din comunitate se declanșează o contraforță pentru a ne atrage în această zonă a dezordinii. Cine va rămâne în această putere de impunere a firescului va dovedi că este un om bun și va fi liniștit că este așa. Așadar, cei care vor consulta din timp aceste informații, au de ce să se pregătească pentru o săptămână aparte.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a proteja simplitatea formulării, sentimentului, ideii. A fi complex nu înseamnă a fi încurcat, zăpăcit sau agitat, ci a fi din ce în ce mai bogat în simplitate.

Neputință în a vedea foarte departe. Dependență de ceilalți. Inventivitatea nu ne salvează din complicații. Regret față de ceea ce nu am făcut până acum. Nesiguranță. Mare discrepanță între intenție și acțiune. Dezechilibru relațional. Instabilitatea de acum anunță crizele de mai târziu. Se urmărește obținerea unui obiect concret. Valorile personale se aproprie de criză. Învățăm să ne purtăm frumos. Tensiunile sociale provoacă lipsa de control. Diminuarea agresivității și a instabilității se face cu mare efort.

Luna se află acum pe final de tranzit prin zodia Balanță și ne scoate în evidență neputința de a decide pentru noi înșine, dar, în plus față de situațiile anterioare asemănătoare celei de față, de această dată invocăm presiunile venite din relațiile imature, conflictuale sau din dezechilibrul puternic pe care nu le-am putut rezolva, pe demersurile eșuate ale săptămânilor anterioare. În consecință, se impune apelul la creativitate, la disciplină și la seriozitate, dar în prima parte a zilei nu vom putea face lucrul acesta.
Există o notă agresivă în voia căreia ne vom lăsa și oricât de mult am încerca să argumentăm impulsurile acestea personale prin intermediul unei crize generale, oricât de mult am fi tentați să dăm vina pe ceilalți, să invocăm o situație obiectivă ca fiind răspunzătoare de ceea ce în particular nu putem face, nu vom avea putere de convingere, nu vom fi crezuți.
Multe impulsuri ar trebui să fie limitate acum în zona intimă, pentru a rezolva o criză personală, nu pentru a o confirma prin conflicte sociale. Astfel, orice schimbare care apare în această predispoziție accentuează nota dramatică a vieții și, deși nu ne-am dori asta, dăm un start prost săptămânii. Asta înseamnă că dacă vom dori să temperăm agresivitatea, dacă vom dori să nu stricăm armonia delicată a momentului nu va fi ușor. Nici după ce Luna va intra pe zodia Scorpion, în a doua parte a zilei, nu va fi simplu, pentru că prin această poziție ne aducem aminte prea ușor de ceea ce ne-a rănit, de ceea ce nu am reușit să obținem, de valorile personale compromise, de regretele că nu ne-am depășit o condiție.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne pune în dificultate pentru că anticipează ceea ce urmează să se consume în zilele următoare, dar nu o face în mod obiectiv, prin grijă, prin tensiune sau prin accentuarea unei nesiguranțe. Nesiguranța se declanșează când Luna, aflată în plin tranzit prin zodia Balanță, trebuie să treacă prin opoziția cu Uranus. Cei care iau parte la aceste conflicte vor spune că au fost determinați să reacționeze în felul acesta de situația exterioară, de crizele celorlalți sau de ceea ce nu este rezolvat pe zona publică. Pierd din vedere că există o rezonanță între acest context general, între tensiunile clare care există pe zona publică și impulsul către instabilitate pe care fiecare îl va experimenta în felul său.
În a doua parte a zilei, când Luna va intra pe zodia Scorpion, unii vor avea sentimentul că aceste probleme s-au diminuat. Este o mare păcăleală pentru că acestea nu se rezolvă, ci se duc spre interior, sunt transformate în simptome, în mânii, în promisiuni de răzbunare.
Schema acestei zile este apăsătoare, îndemnul sintetic nu este acela de a lua parte la acest conflict, ci de a conștientiza că trebuie acum să ne ocupăm de noi înșine, de alții, nu de problemele sociale, nu de ceea ce trebuie lăsat să-și împlinească rostul în grupul de apartenență. Cine reușește să își diminueze propria agresivitate, propria instabilitate, cine reușește să fie calm și liniștit în această primă zi a săptămânii demonstrează că nu este un factor de stres pentru alții, nu este o persoană conflictuală, nu generează instabilitate și nici nu întreține crizele sociale. De altfel, ceea ce se va întâmpla pe 5 septembrie nu este doar o modalitate de a-i cunoaște mai bine pe ceilalți, ci și o lecție de autocunoaștere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la argument. De la argument se pornește în conflictele acestei zile. Dacă argumentul nu este acceptat ori nu este crezut, să nu-i adăugăm acestuia putere, ci să lăsăm acest moment al adevărului pentru alte vremuri.

Prea multă tensiune ne duce spre conexiuni diverse. Avem nevoie de libertate și o vom găsi prin investigarea sentimentelor rănite. Transformare a ceea ce am considerat până acum ca fiind distructiv. Se naște o nouă speranță. Puterea se convertește în rafinament. Înțelegem că evoluția înseamnă și conștientizare, dar și putere. Suntem ingenioși. Valorificăm corect o oportunitate. Descoperim competențe specifice. Regretele sunt transformate în înțelegerea erorilor. Maturitate.

Luna va trece acum printr-un vârf al unei configurații numită vapor, adică se va afla în conjuncție cu Junon și cu Luna neagră, dar și în sextil cu Pluton, Capul Dragonului și Soarele, dar și în trigon cu Neptun. Asta înseamnă că momentul zilei de 6 septembrie readuce o tensiune pe care o cunoaștem. Dacă în ziua anterioară nu ne-a fost clar în ce context activăm, acum înțelegem care este motivul pentru care un conflict social merge atât de departe, de ce iau parte la consistența sa anumite persoane. Pentru că 6 septembrie este și o zi de conștientizare, mulți au convingerea că momentul acesta ar putea să-i ducă puțin mai departe, tocmai de aceea se simt protejați de conflictul în care sunt integrați, fiind convinși, de altfel, că se află acolo nu pentru că l-au produs, ci pentru a clarifica, pentru a-și dovedi superioritatea sau pentru a opri un element rău să se prolifereze.
6 septembrie este o zi aparte pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală pentru că își pot descoperi acum anumite competențe, pot să vadă cât de mare este forța, cât de determinați sunt să se transforme, adică vor conștientiza cât de mult le folosește calitatea evenimentelor în care se integrează. Unii se vor preocupa de viitor, alții vor dori să transforme prezentul într-un palat al plăcerilor, alții vor fi convinși că nu pot ajunge la ținta pe care și-au stabilit-o decât dacă iartă.
Evenimentele zilei de 6 septembrie se desfășoară repede, poate mult prea repede în comparație cu așteptările pe care le au protagoniștii. Dacă în toată această furtună a evenimentelor individul își descoperă competențe specifice, dacă analizează, investighează sau le privește pe acestea cu încredere, fără a amesteca simțurile oarbe în aceste episoade, atunci poate spera la o interacțiune frumoasă cu cei din jur în așa fel încât primul rezultat al acestei interacțiuni frumoase să fie puterea. Dacă au fost corecți, dacă au avut bun-simț sau bune intenții, se poate vorbi și despre un viitor construit pe baze solide, adică despre o înțelepciune care poate fi dusă mai departe. Dacă nu, se mai cere îndeplinirea unei alte condiții: iertarea. Iertarea este cenușăreasa zilei de 6 septembrie și cu toate că ea ne promite o transformare spectaculoasă, cu toate că, dacă o încercăm fie și numai puțin, vedem cât de frumoase sunt beneficiile ei, spre seară, când Luna se va afla într-o relație de sextil cu Pluton retrograd, ne temem ca această iertare să nu fie privită ca o indulgență față de erorile sau față de greșelile celorlalți. Ne vom teme ca nu cumva iertarea aceasta să-i încurajeze în a repeta abuzurile. Avem nevoie să fim încrezători în puterile cele bune și să nu uităm că iertarea este un procedeu foarte rafinat care produce valuri de transformare nu doar în cel care o abordează, ci în toți protagoniștii care iau parte la acest proces. Iertarea va fi cel mai greu procedeu pe care l-am putea realiza acum, dar și cel care ne va aduce cele mai mari beneficii.
Prin urmare, cea de-a doua zi a săptămânii ne aduce în fața unui moment de conștientizare pe care am putea să-l folosim pentru a crește, pentru a ne împlini un deziderat proiectat, până acum, departe în viitor, sau pentru a decădea. Momentul acesta ne vorbește despre vicii, despre dureri personale, despre ceea ce am schimbat de-a lungul vieții și nu a fost corect. Abia în momentul acesta conștientizăm prima parte a devizei generale aplicată acestei săptămâni care se referă la schimbarea unor situații firești, la modificări abuzive, la ceea ce ar fi trebuit să ajungă în momentul acesta așa cum a fost creat, prin structura care a fost creionată încă de la început, dar și prin conținuturile pe care le-a avut inițial. Toate aceste modificări se răzbună, creează neplăceri, ne încurajează să ne justificăm, să atacăm, ca nu cumva să fim descoperiți într-un conflict ori să fim acuzați că toată această degringoladă socială, toată această frică să nu ne atragă în evenimente și mai ciudate și să ne devieze complet de la un traseu.
Cu toate acestea, pentru că Luna participă la o configurație numită vapor problemele de acum sunt mai ușor de investigat decât cele din prima zi a săptămânii, adică ne va fi mult mai clar ce este bine și ce este rău. Rămâne de văzut ce anume vom prefera și pentru care dintre aceste direcții vom folosi argumentul cel mai puternic.
Foarte avantajați sunt cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală pentru că pot acum, prin ceea ce citesc din comportamentul celorlalți, să le descopere evenimente ascunse foarte bine în trecutul lor, ipostaze care îi vor ajuta să-i înțeleagă mai bine pe cei care suferă sau care sunt răi și a-i ierta. 6 septembrie nu ne confirma doar prima parte a devize generale aplicată acestei săptămâni, ci și a doua parte. Asta înseamnă că dacă vom reuși să iertăm acum, dacă vom găsi resursele necesare și vom alege să le folosim pentru a da viață acestor impulsuri frumoase ne vom liniște. Bunătatea dovedită acum liniști.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că libertatea trebuie folosită chiar dacă ea distruge valorile celorlalți. Dacă știm care este finalitatea acestei libertăți, să ne oprim o secundă și să ne gândim că dacă, acționând în singularitate, nu putem evita aceste consecințe dure, atunci să îi invităm pe cei cărora efectele acestor acțiuni le sunt destinate să participe la acest proces. Avem nevoie să ne încredem în aceste mecanisme complexe. Destăinuirea, invitația de a participa la acest proces, permisivitatea puterilor celorlalți în acest demers arată că nu suntem separați și toții facem parte din aceeași structură, din același întreg, din același corp unic de lumină.

Riscăm într-un domeniu nou. Obținem avantaje prin asumarea riscului. Educație solidă. Interes pentru vindecare prin folosirea unor mijloace neconvenționale. Relațiile se stabilizează. Înțelegerea noului etalon al frumosului. Asocieri pentru câștig. Se economisește pentru a consolida o poziție personală. Calcule noi. Câștigul este evaluat corect. Situația globală se schimbă. Transformare prin acceptarea unor recomandări. Realizările personale devin puternice. Memoria joacă un rol important. Bătrânețea sau boala nu ne mai sperie. Planificare meticuloasă.

Schema astrală aferente zilei de 7 septembrie împlinește o altă etapă aferentă acestei săptămâni care se refera la relațiile sănătoase, la simțul estetic, la modul în care apreciem frumosul sau îl considerăm util în propria viață. În felul acesta, apreciind lucrurile care sunt valoroase, indiferent că ne face plăcere sau considerăm că este util, economisim timp, nu mai riscăm atât de mult pentru obiectivele pe care nu ni le-am îndeplinit încă și nici nu mai avem pierderi de memorie ori probleme cu idealurile spirituale sau cu cele morale. Relația bună pe care Soarele o are de împlinit cu Pluton din Capricorn face trimitere la acest patrimoniu sufletesc, la această dimensiune morală a vieții care ar trebui să aibă acum soluțiile finale pe probleme care s-au consumat în prima parte a anului. Acum Jupiter se pregătește să își încheie tranzitul sau prin zodia Fecioară, dar știm că în trecerea sa prin acest semn a trebuit să împlinească la un moment dat și o opoziție cu Neptun din Pești. În momentul acesta, fără nicio legătură cu momentul în care Jupiter și Neptun s-au aflat într-o dispunere rea, invocăm anumite episoade care s-au consumat în prima parte a anului și care nu au atât de mult o greutate socială, cât o greutate personală. Greutatea aceasta personală este administrată acum, aceasta face diferența între oamenii care trăiesc simplu și frumos, față de cei care se chinuie. Contrastul acesta poate fi văzut în orice nivel, în orice zonă socială, până și în sectorul spiritual. Deci, așa cum lesne se poate înțelege, de conflictele zilei de 7 septembrie nu scapă nimeni. Ideal ar fi să nu scape cel care vrea cu adevărat să facă ceva important cu viața sa. Cel care scapă a păcălit destinul, a reușit să șantajeze un om care este mai slab de înger și care nu își cunoaște în mare parte potențialul. Acest om care fentează destinul acum nu face decât să-și lungească suferința, să își planifice încă de pe acum un an 2017 dureros, periculos sau lipsită de câștig. Desigur, anul 2017 are un rol foarte important în împlinirea acestei game a vibrațiilor astrale, în toată această evoluție. Prin ceea ce începem să facem de-acum încolo, prin lucrarea pe care dorim să o creștem de acum încolo, ar trebui ca semnele acestea periculoase ale bătrâneții sau ale bolii să fie, din aproape în aproape, înlăturate. De bătrânețe și de boală nu scapă nimeni, de aceea prin ecuația astrală aferentă zilei de 7 septembrie fiecare va vedea cum va arăta dacă va fi victorios sau în ce mod se pregătește pentru declin.
Prin urmare, 7 septembrie devine o zi de atenție și de interes pentru câștiguri personale. S-ar putea ca momentul acesta să ne atragă atenția și asupra unor probleme globale care includ oameni dragi, persoane pe care vrem să le ajutăm și să constatăm că valul acesta al schimbărilor ne-a luat-o înainte, i-a acaparat prea mult și nu mai putem să îndreptăm spre aceste ființe faptele bune, ajutorul sau binele pe care îl conștientizăm în acest moment. Unii vor fi dezorientați, vor considera că numai prin genul acesta de schimb, prin genul acesta de fapte se pot împlini anumite realizări personale și numai în modul acestea vor deveni puternice. Ar trebui să înțeleagă din disperarea aceasta cât de dependenți sunt de ceilalți, cât de dureroase sunt neîmplinirile pe care nu și le-au iertat, cât de ciudată este situația în care se află. În mod normal, dacă nu ar exista această experiență nefericită, unghiurile care se împlinesc astăzi ar favoriza consolidarea poziției personale, adică să fim remarcați de cine trebuie, să remarcăm persoanele cu care vom construi pe viitor o frumoasă prietenie. Dramele personale devin picături de cerneală care vor face materialul pe care ni-l credem curat impropriu pentru un eveniment atât de frumos, atât de special cum este cel de acum. Dacă vom rămâne în această zonă a problemelor de conștiință, dacă ne vom pierde cu firea invocând ceea ce ne doare cel mai tare sperând că, la un moment dat, cineva din preajmă se va oferi să rezolve această problemă, atunci ne vom planifica, în detaliu, o perioadă de glorie, dar nu prin reușită, ci prin decădere.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi buni la primul impuls. Dacă vom fi în stare să nu ne temem de binele făcut la primul impuls, înseamnă că avem încredere în schema în care suntem deja integrați și această încredere va fi balonul care ne va ridica deasupra vasului în care suntem acum și care, din aproape în aproape, începe să fiarbă.

Programul de lucru se modifică. Ne raportăm la valori nespecifice. Avem ocazia sa învățăm din responsabilitate. Neîmplinirea ne sperie. Abilitățile de conducere sunt încercate. Nu înțelegem oportunitățile noi. Ne stabilim date pe care nu le putem respecta. Reprogramare. Legătură cu subconștientul prin tentații sau provocări. Iubirea este pusă la colț. Progresul în însușirea unor drepturi civile este vizibil. Învățăm din greșeli. Problemele bucură adversarii. Avem admirație și respect față de suferință, dar teamă ca aceasta să nu ne atingă. Luptăm împotriva autenticului pentru că nu-l înțelegem.

Există o mare durere care va transforma mijlocul săptămânii într-un moment pe care ni-l vom aminti mult timp de acum încolo. Relația aceasta bună pe care Luna neagră o are cu Axa Dragonului, fără a se realiza medierea tendinței Nodurilor, face parte dintr-o problemă cunoscută. Această problemă cunoscută se evidențiază acum printr-o promisiune, printr-o încurajare, care, de altfel, nici nu este conformă cu realitatea, dar este formulată așa pentru că sună bine, pentru că trebuie să impresioneze, să producă reacții diverse.
Omul lucid va considera că impulsul acesta de a scoate în evidență ceea ce nu este real doar pentru că sună bine oprește progresul și întoarce atenția individului corect și bun de la responsabilitățile sale. Asta înseamnă că binele de acum pornește de la o invitație absolut nevinovată și ajunge la explorarea unui conflict care a fost dintotdeauna foarte viu, dar care nu s-a putut desfășura în modul acesta pentru că i-a lipsit etapa de acum.
În consecință, schema astrală aferente zilei de 8 septembrie face trimitere la o experiență de viață pe care am refuzat-o de multe ori, am respins-o și pe care am dori acum să o reprogramăm, dacă nu am reușit să o rezolvăm în prima jumătate a anului. De aici pot apărea o multitudine de probleme legate de lupta împotriva unui inamic invizibil, simptome de boală care apar în urma unui efort îndelungat, o durere accentuată în fața unei trădări.
Mulți ar trebui să știe că trecerea Lunii pe zodia Săgetător este un moment foarte delicat. Pentru că Luna neagră ne pune într-o situație foarte penibilă, dorința aceasta de competiție care vine prin trecerea Lunii pe zodia Săgetător nu înseamnă atât de mult un avantaj, câștiguri pe care ni le-am dorit dintotdeauna, succesul într-o confruntare, cât înseamnă pregătirea pentru un moment delicat când devenim foarte importanți, dar nu neapărat prin ceva bun. În felul acesta se poate traduce lupta împotriva autenticului pe care nu îl înțelegem, negarea efortului susținut pe care un terapeut îl face pentru a-i explica pacientului, prietenului, celui cu care lucrează, ceea ce nu face bine sau ceea ce nu funcționează bine în interiorul său. Astfel, în fața acestor situații neobișnuite, în fața acestor conjuncturi absolut ciudate, omul are reacții neobișnuite. Multe dintre cele care se vor consuma pe 8 septembrie nu vor putea fi explicate strict prin conjunctura astrală a momentului. Vor putea fi explicate prin greșelile săvârșite în prima jumătate a anului, cele care sunt acum reinventate acum de planetele retrograde.
Prin urmare, 8 septembrie este o zi de mare încercare, în care individul se va strădui să-și depășească propria condiție, dar își va da seama că se întoarce la problemele mai vechi, la cele pe care nu a putut să le rezolve și care acum, în pofida aparențelor, sunt încadrate într-o schemă ce poate fi citită de oricine. În contextul acestei săptămâni în care apar modificări esențiale în zona care ar trebui să fie lăsate așa cum sunt, ambițiile acestea vor părea ciudățenii, extravaganțe, unele care vor fi explicate prin nevoia de spectacol pe care orice individ a simțit-o vie în urmă cu aproximativ trei luni de zile.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor înțelege că momentul acesta al zilei de 8 septembrie îi îndeamnă să învețe din propriile greșeli. Deși sună puțin cam nerealist, relația pe care Luna neagră o are cu Axa Dragonului susține această nevoie de a înțelege natura greșelii. Unii vor dori să și le recunoască parțial pentru ca eroarea în ansamblu să fie ascunsă mai bine, alții vor dori să și le recunoască pentru a scăpa de tot de ele ori pentru a le transfera, ca responsabilitate, celor care le descoperă. Cu toții ar trebui să vedem că binele pe care îl obținem în această săptămână foarte complicată este o mare achiziție a destinului. Astfel, valorile care definesc ziua de 8 septembrie nu sunt cele care strigă mai tare, ci doar acelea care pot fi soluționate într-un mod pașnic sau înțelept. Acestea vor fi cele care vor rămâne în posteritate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu cântări care este măsura faptelor bune, cât de multă greutate are o susținere venite din partea unui apropiat, pentru că dacă vom reuși să privim lucrurile acestea doar prin nota pozitivă vom fi pregătiți pentru situații și mai puternice, cu bucurii mai intense și nu vom exagera atunci când ne vom întâlni cu mari probleme.

Voință. Independența este folosită pentru a redefini ciclul vieții. Loialitate. Ne îndreptăm către o mare schimbare. Munca este foarte importantă. Dorim să fim atrăgători pe cât de eficienți ne-am dovedit. Creativitate. Se lucrează asupra justiției. Viața spirituală este așezată la loc de cinste. Nu ne mai preocupă rigiditatea vieții sociale. Vrem mai mult din punct de vedere spiritual. Noroc. O problemă este rezolvată în mod ingenios. Renaștere. Puterea crește prin observație. Putem ajunge în orice loc al ființei. Dorim să ocolim o problemă socială prin tact, diplomație sau discuție. O problemă de calcul ne aruncă într-un plan ciudat. Comunicare stranie. Relațiile se pot înrăutăți din cauza indiferenței. Se pune la cale o mare minciună.

Momentul acesta în care Jupiter trece din zodia Fecioară în zodia Balanță este unul de deschidere către o nouă posibilitate de a prezenta valorile personale, de a le promova pe un nivel superior, de a le explora prin alte instrumente și de a ne apropia mai mult de creativitate. Pe zodia Balanță, Jupiter lucrează bine cu schimburile de informație, cu manierele, îndemnându-i pe oameni să aibă mai multă încredere în natura umană decât în structuri administrative, în promisiuni sau în reguli. Din acest punct vedere, demersurile care nu s-au încheiat vor fi puțin zdruncinate pentru că vom avea nevoie de puțin timp să ne acomodăm cu noile instrumente de lucru și nimeni nu ne așteaptă. Acesta devine un moment foarte delicat pentru că îi îndeamnă pe cei responsabili să renunțe la sarcinile lor pe motiv că intră într-o altă etapă, s-au schimbat datele problemei, nu se pot adapta conjuncturilor de acum. Problema aceasta a iresponsabilității este accentuată și de Primul pătrar, de această relație proastă care există între luminarii, pentru că această poziție a Lunii atrage în zona sa, ca importanță și ca faptă, mesajele maleficilor Marte și Saturn. Prin combinațiile celor trei tipuri de vibrații se pune din nou o mare greutate pe axa Fecioară-Pești, pe dorința de purificare sau de curățenie sufletească, pe tendința de a capta atenția unui grup, de a manipula voința acestuia prin decizii de ordin administrativ, prin bunuri, prin șantaj. Momentul acesta înclină spre iresponsabilitate pentru că pare a fi o etapă finală de existența căreia nu am fost anunțați. Unii vor avea clar senzația că dacă ceea ce își doresc nu se împlinește acum atunci nu se va mai împlini niciodată. Prin vibrațiile acestei săptămâni convingerile lor sunt perfect justificate, dar schema aceasta care activează acum se întinde pe o perioadă mult mai mare de timp, deci cere o altă optică. Dacă oamenii devin mai buni acum se întâmplă pentru că au asimilată deja lecția diplomației, arta comunicării pe mai multe nivele, dar au și experiența unor întâmplări nefericite când s-a făcut dreptate pe seama lor. Combinațiile acestea privite prin dorința de performanță care vin din Săgetător, impune această nouă viteză de lucru, această precipitare care îl poate face pe omul înțelept mult mai rapid încât să rezolve multe probleme într-un timp foarte scurt și îl poate compromite iremediabil pe cel superficial. Jupiter în Balanță nu se ocupă doar de superficialitate, dar nota aceasta va fi foarte vizibilă în ultimele trei zile ale săptămânii curente. Avem nevoie să fim atenți asupra nevoilor de acum pentru că justiția, o altă trăsătură a lui Jupiter în Balanță, în direcția aceasta va fi îndreptată. Dacă pe 9 septembrie suntem liniștiți și nu transferăm responsabilitatea pe umerii celorlalți, nu-i obligăm să se bucure alături de noi sau să sufere alături de noi, atunci nu-i vom pedepsi pe ceilalți cu dreptatea pe care ne-o închipuim încă de pe acum, deci nu ne dăm singuri în cap.
Prin urmare, 9 septembrie vine cu un zdruncin care va fi susținut cu precădere de trecerea lui Jupiter pe zodia Balanță. Se va lucra începând cu după-amiaza acestei zile cu noi instrumente, vom fi atrași către noi subiecte, ne vom simți mult mai degajați în relațiile sociale, eliberați de o mare presiune, chiar exonerați de anumite promisiuni sau obligații sociale. Asta nu înseamnă că lucrurile se rezolvă de la sine. În mare parte, contextul acesta în care se produce trecerea lui Jupiter pe Balanță rămâne încărcat și impune invocarea liniștii drept o condiție absolut esențială ca evenimentele în care ne implicăm să nu distrugă. Apoi, și interesul pentru latura spirituală se schimbă. Devenim mult mai permisivi față de ideile noi, ni le adaptăm într-un mod ingenios pe cele vechi și suntem mai optimiști pentru ceea ce avem de făcut de acum încolo. Și ultimele experiențe ce au venit spre noi în primele zile ale lunii septembrie sau în luna august au o greutate în sensul acesta. Astfel, cu ceea ce știm să facem mai bine trecem în etapa următoare prin detașare. Ceea ce nu știm să facem bine ne duce la indiferență. Balansul între aceste două direcții va deveni, începând cu după-amiaza zilei de 9 septembrie, o constantă care va ține aproape un an de zile.
Prin ceea ce se consumă acum vom observa că nu suntem ajutați să facem o distincție clară între indiferență și detașare. Dacă ne ținem cu firea, dacă nu ridicăm gândul cel mai puternic împotriva omului slab, dacă nu ne propunem încă de pe acum să facem dreptate într-un mod mult mai dur și categoric decât am făcut-o în ultimul an, atunci nu vom greși, iar presiunea acestui moment se va stinge în intensitate. Cel care cedează acestei tentații de a face dreptate după chipul și asemănarea sa nu va ajunge să o pună în practică pentru că va fi atras pe căi ciudate. Va începe, din aproape în aproape, să participe la o conspirație, să devină un element important în construcția sau în reconstrucția unei mari minciuni. Nu trebuie să uităm că anul 2016 are această notă neobișnuită și pentru a nu greși avem nevoie să fim responsabili. Jupiter pe Balanță nu ne ajută să fim responsabili, dar ne ajută să fim flexibili, mobili, dinamici. Dacă avem calități și demersurile viitoare presupun a le folosi, această nouă poziție a lui Jupiter ne va ajuta. Totuși, pentru orice plan de anvergură avem nevoie să mai așteptăm puțin. Pentru aceste direcții importante avem nevoie să lăsăm această săptămână să-și facă de cap.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne face planuri pe termen lung. Orice plan pe termen lung ce începe acum se va transforma, din aproape în aproape, într-un bici. Desigur, la un moment dat va fi nevoie să invocăm motivul de dreptate pentru a ieși dintr-o încurcătură, dar acel motiv de dreptate nu trebuie să pornească din vibrația acestei săptămâni.

Accidentul ne învață mai multe despre viață. Dezvoltarea puternică ne îndreaptă către credință. Intuiția este din nou pusă la încercare. Avem nevoie de strălucire pentru a ne simți puternici. Prea multe griji pentru banii sau pentru beneficiile celorlalți. Se pun bazele unor edificii importante. Avem probleme de înțelegere. Nu suntem de acord cu consecințele propriilor fapte. Mergem înapoi. Necesități false. Achizițiile nu ne sunt folositoare. Cunoașterea valorilor înseamnă reîntâlnirea cu dorințe mai vechi. Lipsă de maniere. Problemă de autoritate. Glume penibile. Singurătatea este o grea încercare. Restricție. Aprofundarea este ciudată. Sentimentele puternice ne îndreaptă către aventuri pe care nu le înțelegem sau nu le putem aborda. Experiențele practice devin mai importante decât analizele teoretice.

Ecuația astrală aferentă zilei de 10 septembrie va excela la capitolul presiune sau dureri personale pentru că reprezintă un vârf al unei perioade care a început încă din săptămâna anterioară. Momentul acesta însă ridică această problemă de achiziție ca și cum este cea mai importantă din ultima perioadă pentru că ea confirmă dacă avem sau nu putere, dacă am fost în realitate supuși unor restricții sau dacă sentimentele pe care le avem sunt puternice și corecte.
Pe 10 septembrie ne preocupăm de lucrurile concrete, de ceea ce poate fi obținut imediat, de maniere, de glumele proaste pe care le-au făcut alții și, în special, de intențiile pe care le-au avut atunci când le-au făcut. Pentru că Mercur retrograd trece acum prin opoziția cu Chiron, și el retrograd în zodia Pești, problema aceasta pare o deviație, dar de fapt este mai mult o forță care scoate la lumină o problemă mult mai mare. O vorbă spusă în mod greșit arată că nu persoana care o folosește este vinovată, ci grupul care a ascuns mult timp problema care devine acum vizibilă.
Există însă o explicație pentru care se întâmplă lucrul acesta. Relația aceasta proastă pe care Mercur o are cu Chiron și care beneficiază de o susținere din partea unor unghiuri care se formează mai lent, sextilul Junon-Capul Dragonului și careul Saturn-Neptun, arată că refuzăm un bine. Restricțiile acestea, problema aceasta de patrimoniu, greșelile care sunt inventariate acum vorbesc de fapt despre o restricție. Dacă ar fi să ne limitam strict la ecuația momentului aceste restricții sunt mai mult native. Un om s-a născut să poată face anumite lucruri, dar pentru că din interacțiunile cu ceilalți ajunge să-și dorească să facă și ceea ce nu poate, alege prin voință proprie să treacă, la început, prin situații penibile pentru că elementele nespecifice nu se obțin oricum. Momentul zilei de 10 noiembrie poate fi unul de genul acesta. Dar nu este totul. Pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, pentru că toată această schemă nu se bazează doar pe limitele pe care le avem de la naștere, ci și pe diverse ipostaze pe care le-am parcurs de-a lungul vieții și care au avut, la momentul acela, conotații asemănătoare celor de acum, adică au fost definite de ceea ce ne dorim și nu putem obține, ni se cere ca în această zi să fim permisivi la sugestiile celorlalți, să fim atenți la ceea ce reușim să obținem din aproape în aproape, la puținul care ne intră în casă pentru că acest puțin va deveni marea comoară care ne va ajuta să împlinim o etapă de creștere și dezvoltare ideologică. 10 septembrie reprezintă cea de a treia cuadratură între Saturn și Neptun pe faza descendentă a ciclului ideologic. Asta înseamnă că etapa de conflict de acum reprezintă ultima picătură de amar după care lucrurile încep să se regleze. Acest ciclu nu se încheie acum, ci la începutul anului 2026. Există însă și alte etape mai mici, cele la care ne referim aici. Următoarea etapă se va încheia pe 31 ianuarie 2019 când are loc primul sextil între cele două planete din seria celor trei programate a se consuma pe această fază descendentă. Următoarele două se vor derula la interval de aproximativ cinci luni una de cealaltă tot în anul 2019. Asta înseamnă că momentul de acum invocă necesitatea adaptării la noile condiții, așa cum de altfel și proaspăta intrare a planetei Jupiter pe zodia Balanță indică. În cuvinte mai simple, nu trebuie să luăm de decisiv răul care ne este înfățișat acum, nu trebuie să credem că sentimentele puternice vor avea și de-acum încolo calitatea pe care o au în momentul de față. Cu cât lăsăm mai mult în urmă momentul 10 septembrie cu atât calitatea sentimentelor de acum se va schimba. Dacă această calitate se sprijină pe experiențe pozitive, prin invocarea lor calitatea va putea fi preschimbată în ceva la fel de bun. De aceea experiențele practice ale zilei de 10 septembrie devin mai importante decât observațiile teoretice.
Prin urmare, 10 septembrie devine un vârf al multor evenimente specifice momentului, dar și un vârf al evenimentelor care au început cu câteva luni în urmă. Acestea ar trebui să ne îmbogățească patrimoniul cultural, să înțelegem mai multe despre comportamentul oamenilor, să ne clarifice de ce aceștia preferă să procedeze într-un anumit fel, de ce au un anumit statut. Este, în egală măsură, și o zi de conflict al individului cu el însuși pentru că astăzi nu primim ceea ce cerem în mod direct deși asta ne-ar bucura cel mai mult.
Dacă în momentul de față conviețuirea ni se pare foarte grea ar trebui să ne aducem aminte de credință. Retrogradarea lui Neptun pe zodia Pești, poziție care a avut un cuvânt important de spus de-a lungul acestui an prin accentuarea importanței axei Fecioară-Pești, ne-a oferit de multe ori invitația de a ne întoarce către credință, fără a o confunda pe aceasta cu practica religioasă sau cu ritualurile inutile. Credința vine dintr-o stare de veghe a conștiinței care apreciază orice efort de extindere a sferei de observație, de cunoaștere, pentru a susține stabilitatea individului pe această pantă ascendentă. În funcție de prioritățile stabilite deja, sfera credinței va fi foarte mică sau foarte mare, orientată către lucrurile materiale sau doar câte cele spirituale, susținută pe glume penibile sau pe compromiterea celorlalți ori iertarea lor.
Este de la sine înțeles că toată această devenire se face cu mare efort și poarta aceasta îngustă prin care trecem toți are și câțiva țepi, adică pentru nimeni ziua de 10 septembrie nu poate fi ușoară. Poate și din această cauză se face apel la această zonă a spiritualității bogată în pilde, în exemple frumoase, în sugestii sau recomandări care, puse în aplicare, scoase din această zonă teoretică, ne pot ajuta să evităm conflicte penibile care nu au soluție. Cine nu va reuși să se liniștească pe 10 septembrie își va interioriza toată această tensiune exterioară și va avea nevoie de un alt ajutor pentru a se vindeca.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne ține departe de orice formă de autoritate. 10 septembrie este doar o secvență de trecere. Achizițiile de acum sunt importante prin metoda folosită nu prin ceea ce reprezintă ele în sine. A pune autoritate în aceste achiziții înseamnă a le altera.

Restricție. Succesul este foarte important. Abordarea oamenilor se face pe baza a ceea ce au de oferit. Idei progresiste. Se dorește mai mult de la viață însă se obține puțin. Iubirea este pedepsită. Puteri rafinate puse în scopuri negative. Ideea de confort este pre definită. Se muncește din greu. Este nevoie de practică, metodă pentru a înțelege reacțiile celorlalți. Romantismul le vorbește oamenilor despre viteza de reacție. Resursele nu susțin aspirațiile către viitor. Se dorește prea mult acțiunea care face pe plac celuilalt. Curajul și onestitatea sunt disimulate. Autoevaluare. Înclinație către artă, distracție. Viața sistematică este o lovitură adusă simțului estetic.

Deja suntem în a doua decadă a lunii septembrie despre care știm că are alte caracteristici și de aceea tragem speranță că toată dinamica pe care am parcurs-o de la începutul lunii și până acum ne va fi folositoare. Relația proastă pe care o au de împlinit planetele Venus și Pluton ne indică o restricție, dar într-un alt mod. Pentru că suntem mai puternici și mai siguri pe noi înșine, dar și pentru că nu ne-am separat complet de acest context agresiv, considerăm în ultima zi a acestei săptămâni că a sosit momentul să renunțăm la un program restrictiv, la reguli care ne obstrucționau, la idei inflexibile, la oameni prea triști, prea obosiți de viață sau de propriile fapte pe care nu și le înțeleg. Se deschide astfel o poartă către ideile progresiste, poate chiar către a înțelege paradoxul vieții de acum.
În continuare avem nevoie de practică, avem nevoie să găsim un echivalent concret al noțiunilor teoretice pentru că trecerea Lunii prin zodia Capricorn, semn în care a intrat încă din mijlocul zilei anterioare, ne ajută în acest proces de autoevaluare, ne ajută să ne punem ordine în viață, să nu mai oscilăm de la o extremă la cealaltă, să nu-i mai acuzăm pe ceilalți de lipsurile pe care le avem și să începem, din aproape în aproape, să ne construim realizările spre care tindem. În funcție de puterea fiecăruia realizările vor da semne încă de pe acum că vor fi magnifice sau foarte mici. De altfel, acest careu dintre Venus și Pluton este mai curând informativ. El va avea și alte conotații pe care le vom discuta în săptămâna următoare pentru că va fi în continuare activ, dar acum el ne informează referitor la lucrurile rele la care trebuie să renunțăm sau la cele care ar putea să devină rele dacă nu sunt lăsate în urmă.
Este de la sine înțeles că acest proces de autoanaliză răscolește foarte mult, îi enervează pe cei care nu au reușit până acum să dovedească o anume măiestrie în a se regla singuri sau în a se regla din mers. La fel ca și în celelalte zile aferente acestei săptămâni, nu ne este folositor acum să ne facem planuri de viitor. Desigur, dacă și în celelalte zile am considerat că aceste planuri de viitor merită atenția cuvenită este puțin probabil ca acum să ne abținem. Le vom privi pe acestea prin dramă, prin ceea ce nu putem atinge, nu putem avea sau nu vom avea niciodată. Pentru că în momentul acesta există și o înclinație către simțul estetic, adică suntem încurajați să vedem că viața poate fi trăită și prin frumos, prin rafinament, prin cultură, prin artă, nu doar prin simțuri sau pentru satisfacție, a privi toată această zonă prin latura strict sistematică, strict rațională, înseamnă a-i știrbi din sensibilitate. Luna din Capricorn are această trăsătură și nu ar trebui să fim mirați dacă mult mai important ni se va părea gândul care judecă decât gândul care neliniștește sau iartă.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii devine o zi de putere. Dacă am fost obișnuiți până acum să considerăm că puterea poate fi folosită doar împotriva celorlalți și numai aceasta merită luată în considerare, avem acum ocazia să vedem că poate fi folosită și pe propria persoană, atât prin a produce schimbări de viziune, de optică, dar și pentru a vedea de ce anume suntem în stare. Vom porni de la un gând rău, de la nemulțumirea că nu avem ceea ce trebuie, că ne-ar trebui mai mult, de la curiozități ciudate sau invidii penibile. Toate acestea se vor desfășura la interior pentru că în exterior ne vom păstra cam același comportament. Cei care de-a lungul acestei săptămâni s-au remarcat fiind deja nemulțumiți de ei înșiși, invocând toată această trecere de la regulă la libertate ca fiind o altă problemă a vieții lor pe care nu o vor putea rezolva și vor face acum apel la resursele celorlalți. Dacă în cazul unui om corect curajul și onestitatea vor fi ascunse pentru că lupta cea mare se duce la interior, oamenii falși care nu au făcut niciodată ceea ce trebuie pentru ei vor veni spre ceilalți cu argumente pentru a-i motiva să le ofere soluții. Cel mai bine ar fi ca fiecare să-și vadă de problemele lui, adică să le acorde acestora suficient de multă atenție pentru că numai așa se poate rezolva o problemă de destin care a avut mai multe puncte de eșec de-a lungul acestui an.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne descurca astăzi cu propriile resurse. Până și în situațiile banale legate de viața casnică sau cele pe care ne așteptăm să le vedem în comunitate ca dovezi de bună creștere sunt tot o formă disimulată prin care facem apel la resursele celorlalți. Dacă reușim astăzi să ne descurcăm doar cu ceea ce avem, intrăm cu fruntea sus în săptămâna următoare, cu această experiență valoroasă care ne permite să ne descurcăm singuri în orice moment. Procedând în felul acesta vom vedea în ce constă diferența între a depinde de ceilalți și a participa la activități comune, între a primi în dar un ajutor și a-l pretinde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.