5 – 11 aprilie 2021

5 – 11 aprilie 2021 este săptămâna mișcărilor bruște, a răspunsurilor neașteptate și șocante și a apropierilor ce survin în urma unor încercări pe care nu le acceptăm așa cum par la prima vedere. Ceea ce vom parcurge în această săptămână nu ne va pune atât de mult în dificultate cum pare din deviza generală a săptămânii. Sunt câteva elemente de care trebuie să ținem cont, iar acestea sunt legate de ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei săptămâni, dar și în ultimii ani. În funcție de drama personală, în funcție de deciziile pe care le-am luat în ultimele săptămâni vom alege dacă ne vom extrage puterea din ultima perioadă sau din ultimii ani. Desigur, nu contează care este alegerea, ci contează rezultatul. A ne păstra echilibrul, atenția și disciplina reprezintă frumosul pe care îl alegem în această săptămână. A fi buni cu ceilalți înseamnă a ne proteja de antipatii, nu neapărat că ele nu vor mai veni spre noi, dar nu le vom mai resimți cu atâta duritate. A fi încrezători în forțele proprii nu înseamnă a lua de la alții, a le impune celorlalți anumite condiții, a ne folosi de resursele lor, ci înseamnă a fi atenți în ce direcție ne duce gândul cel mai ambițios. Deviza generală a săptămânii ne vorbește despre anumite mișcări bruște, în forul interior sau pe spaţiul public, despre răspunsurile așteptate sau poate chiar șocante pe care le primim, dar acestea vor veni în contextul indicat mai sus. Soluția vine dacă acceptăm să ne apropiem de cei care refuză acest context agresiv. Acești oameni care nu refuză contextul agresiv și îl îmbrățișează vor fi personajele negative și celebre ale acestei săptămâni. Celebritatea lor se va stinge cu acest interval pentru că adevărații victorioși vor fi cei care vor ieși din această săptămână cu inima curată și neschimbați de răutățile lor. În această săptămână putem mai mult pentru că nu ne pierdem identitatea, dar, deopotrivă, nu suntem dependenți de această identitate. De asemenea, ne vom lupta în această săptămână cu o formă de dependență, de emoții toxice, de substanțe toxice, de ceva care nu ne face bine și orice câștig, orice pas mic în a renunța la acestea se va transforma, în săptămânile următoare, într-un pas mare. Asta înseamnă să abordăm cu mult curaj încercările de acum, dar să nu acceptăm că rolul lor este așa cum pare la prima vedere. Ni se par cunoscute pentru că definițiile acestor încercări au fost create cu mult timp în urmă. Contextul acesta este altul și de aceea este nevoie să adaptăm și explicațiile, dar să ne adaptăm și noi la cerințele de acum.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne declara învingători doar pentru că avem la un moment dat mai multă putere, mai multe cunoștințe sau pentru că persoanele cu care interacționăm sunt în alt registru sau tac. În această săptămână, de cele mai multe ori, persoanele care pot tăcea sunt cele care au o profunzime a gândirii, o căldură a sentimentului și o fineţe în caracter pe care le-am căutat de mult timp. Așadar, să fim atenți pentru a nu ne lăsa orbiți de putere.

Jumătățile de măsură nu sunt acceptate. Avem ambiții care ne duc dincolo de niște obstacole. Norii nu mai sunt atât de întunecați. Puterile trec dincolo de oportunități sau de dușmănii ciudate. Cine iubește devine învingător.

Luna se află acum pe final de tranzit prin zodia Capricorn și va avea de împlinit două unghiuri interesante, unul cu Neptun și celălalt cu Pluton. Se concentrează anumite mesaje care ne lasă impresia că jumătățile de măsură nu mai sunt de actualitate, adică trebuie intervenit în forță, trebuie spus lucrurilor pe nume deoarece viitorul nu pare chiar atât de frumos. De aici înțelegem că încă din dimineața acestei zile vom fi într-o consonanță perfectă cu prima parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre mișcări bruște și despre răspunsuri neașteptate și șocante. Este adevărat, tot acest parcurs astral ne aduce și o ușoară oboseală, dar în prima parte a zilei o vom ascunde afișând ambiții sau dorințe puternice de a trece dincolo de anumite obstacole. Această agitație ne arată că sunt aspecte ale vieții care au fost ignorate până acum. Este adevărat, nu totul se bazează pe o lecție, ci mai și trăim viața pe baza altor principii, spre exemplu pe principiul plăcerii. Prima parte a zilei ne îndeamnă să ne protejăm ceva ce am acumulat din plăcere, din bucurie, pentru satisfacție.
În a doua parte a zilei, când Luna va trece pe zodia Vărsător, lucrurile se schimbă. Totul devine expresia unei emoții frumoase și singura nemulțumire sau singura suferință va fi aceea că sentimentul acesta nu va fi împărtășit în totalitate. Cu toate acestea, suntem într-o perioadă când toată această inițiativă, tot acest curaj, care va fi criticat mult timp, ne salvează din mari încurcături. Soarele se află în continuare într-o dispunere salvatoare cu Axa Dragonului, iar din poziția sa, adică prin acest curaj, prin această inițiativă, reușim să anticipăm anumite probleme sau să ne protejam de eventualele probleme printr-o atitudine categorică.
Prin urmare, prima zi a săptămânii deschide un capitol interesant legat de deciziile pe care ar trebui să le luăm în această perioadă, dar nu bazate pe ambiții, ci pur și simplu bazate pe fler, pe intuiție. Chiar dacă explicațiile pe care le oferim sau argumentele pe care le avem în minte țin mai mult de latura practică a vieții, surprizele frumoase vin prin idealizare, prin contactul cu abstractul. Doar așa ne ridicăm, doar așa reușim să învingem anumite obstacole fără să ne pierdem emoțiile frumoase. Pentru că acest mesaj vine din zodia Berbec, vorbim și despre un consum mare, iar faptul că această soluție este pusă în practică prin relația frumoasă cu elementele astrale de pe zodia Gemeni vorbim și despre mesaje care sunt transmise prea repede sau care nu sunt înțelese așa cum sunt oferite. Acesta este un compromis mic pe care îl facem pentru a ne proteja de ceva urât pe care ar fi trebuit să îl parcurgem în a doua parte a anului. Cei care au încredere în ceea ce gândesc și simt nu se vor opri la micile observații, la criticile nesemnificative ale oamenilor care nu văd mai departe decât le arată degetul. Vor avea curaj să spună și să se exprime așa cum consideră, chiar cu riscul de a deveni incomozi pe moment. Scopul nu este acesta de a deveni incomod și nici de a da frâu liber unor impulsuri ce nu pot fi controlate. Scopul este unul mult mai adânc.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne opri la succesul mic al unei oportunități. Marile avantaje sunt atinse dacă asemenea momente sunt respectate cu mult timp înainte ca acele avantaje să se producă. Este și un respect față de o anumită formă de predestinare, dar și un respect pentru una dintre cele mai minunate legi care există în univers, cea denumită cauză – efect.

Prieteniile frumoase sunt valorificate dincolo de izbucniri periculoase. Valuri de antipatii ne arată care sunt oamenii simpli, care ne iubesc și care sunt cei mulți care ne urăsc. Personajele simple ne ajută să descoperim o nouă formă de identificare. Atitudinea și comportamentul sunt două elemente complet diferite. Gândul ambițios ne blochează o inițiativă. Sensibilitatea șterge o faptă făcută în mod greșit sau prin cruzime.

Pe 6 aprilie avem parte de o experiență foarte frumoasă. Ceea ce ni se întâmplă acum ne vorbește despre prietenie, despre cum poate fi protejată o relație frumoasă cu un apropiat atunci când renunțăm la izbucnirile periculoase. De aici înțelegem că ambiția și curajul pe care le-am experimentat în ziua anterioară vor fi prezente și în prima jumătate a acestei zile. Aceste impulsuri vor produce efecte și dacă ne vom îndrepta atenția în a le opri atunci tot ceea ce va urma va fi frumos și de durată. Frumosul acestei zile ține tot de sentiment, însă el va fi personalizat. Ne vom gândi că acel frumos este legat de o persoană, de un obiect sau de o realizare socială. Desigur, pentru a ajunge acolo va fi nevoie să ne oprim din agitație pentru a nu transforma toată această trăire într-o cascadă și să rămână doar apa învolburată a unui râu de munte care impresionează prin zgomotul aparte și prin limpezimea ei. 6 aprilie este o zi frumoasă când stările sufletești sunt intense și diversificate. Nu va fi o problemă astăzi dacă vom trece ușor de la o stare la alta, dacă în jur tot ceea ce se întâmplă pare expresia unei agitații. Așa cum am indicat mai sus, totul astăzi se petrece asemenea unui rău de munte.
Dacă în ceea ce privește raportarea individului la planul social lucrurile acestea țin de o formă de autocontrol, dar și de o identificare cu anumite șabloane, în ceea ce privește viața intimă lucrurile stau altfel. Frumusețea pe care o arătăm și dorim să o trăim astăzi ne face vulnerabili. Cei care au greșit în săptămânile din urmă, când se deschid azi în intimitate vor sesiza că nu primesc răspuns pe măsură și vor aprecia mesajele care vin din partea celorlalți ca fiind o altă formă de cruzime.
Prin urmare, 6 aprilie ne vorbește despre prieteniile frumoase care cer acum o altă abordare. Avem mai multă energie și va fi nevoie și în prieteniile mai vechi să intervenim cu acest suflu nou, cu această prospețime, fără a ne baza doar pe intensitate, doar pe caracterul ei novator, ci să credem că sentimentul cel nou e mai important decât intensitatea lui. Ceea ce se întâmplă acum ne arată că lucrurile minunate răsar din întâmplări banale și că plictiseala unei relații este de fapt un defect personal care ne-a erodat sufletul, conștiința, trăirile atât de mult încât am ajuns să credem că o viață toxică ține de normalitate. Putem ieși astăzi din gândurile toxice, din acea zonă toxică a unei relații acceptând ca această prospețime chiar ne ajută, nu ne expune la pericolul unor greșeli care să genereze conflicte și mai mari.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce dăruim. Aceasta este responsabilitatea noastră. Ceea ce primim este responsabilitatea celor care oferă. Dacă se pune problema unei judecăți, doar în felul acesta va fi făcută.

Risipă prin indiferență. Nevoie de autocontrol. Autoevaluare. Dependența este folosită pentru a amplifica o dezordine. Sănătatea este afectată de instabilitate. Ceea ce completăm nu se îmbină. Interes pentru a domina, pentru a stăpâni. Binele nu este ce era cândva. Satisfacția vine dintr-un confort material.

Pe principiul “una caldă una rece”, astăzi suntem din nou expuși unor încercări. Este adevărat, acestea sunt diferite de cele pe care le-am parcurs în zilele anterioare, însă la fel de complicate și de neplăcute. Din dorința de a duce mai departe acele trăiri care ne-au bucurat de curând ajungem să fim indiferenți și să risipim în ideea că avem suficient de multe resurse și nimic nu ar trebui să ne împiedice să ne menținem, cu toate costurile, starea de confort. Vom avea parte de un moment de echilibru în mijlocul acestei zile, când Luna va trece prin conjuncția cu Jupiter, însă este un aspect care nu poate compensa complicațiile produse de celelalte aspecte. Unii vor vedea că nu sunt încă pregătiți pentru anumite schimbări deoarece sunt dependenți de ceva. Dependența va fi folosită astăzi pentru a amplifica o stare, fără ca persoana în cauză să-și dea seama că de fapt își amplifică propria dezordine, nu își consolidează starea de confort. Așa cum știm de fiecare dată când trecem prin situații de genul acesta, dependența este mai mult decât o simplă dezordine, ea modifică substanțial comportamentul în așa fel încât celelalte instrumente intuitive, cognitive, afective să fie folosite pentru ca această dependență să se mențină, să rămână. Plăcerile acestei zile sunt periculoase pentru că nu permit schimbarea. Este adevărat, această săptămână nu excelează la capitolul schimbare, însă a ne menține starea de confort urmărește și a face câteva modificări care țin de acest registru. Așadar, nu vorbim astăzi de schimbare, ci mai curând de o rezistență care să permită pe viitor împlinirea unei schimbări frumoase.
Prin urmare, 7 aprilie ne arată că sentimentele sunt conflictuale, că sănătatea este afectată de o anumită instabilitate psihică și că nimic din ceea ce ni se întâmplă astăzi nu este definitiv. Mulți se vor ascunde în activități de rutină, crezând că binele pe care îl obțin din aceste activități mici este acela care le va face viața mai bună. În realitate, ceea ce facem astăzi dacă nu ne duce spre liniște, spre consolare, spre atenție ne arată că suntem dependenți de ceva toxic. Acele elemente toxice sunt periculoase pentru că ele găsesc în vibrația astrală a momentului un teren fertil, adică acea dependență îi face pe oameni să fie instabili și cu cât conștientizează că sunt mai stabil cu atât se vor întoarce mai mult către ceea ce le creează dependență în ideea că, suplimentând, se vor liniști. Aici nu vorbim doar despre sentimente conflictuale, ci vorbim și de anumite alimente, de medicamente sau chiar de anumite substanțe, lichide sau nu, care ne pot face astăzi multe probleme.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne ține departe de rutină. Ceea ce facem și nu vine dintr-un obicei, dintr-o acțiune repetitivă, ne poate oferi șansa de a opri ceva toxic.

Confuzie. Subiectivitate. Rigiditatea opiniilor ne duc spre situații contradictorii. Gelozie. Ceea ce ni se pare simplu creează situații foarte complicate. Ne așteptăm prea mult la un ajutor din partea oamenilor lași.

Mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile simple ar putea să ne creeze confuzie, să ne țină prizonieri într-o formă de subiectivitate și să ne facă mai rigizi decât am fost până acum. De aici înțelegem că momentul acesta vine cu gânduri întunecate, cu stări confuze, cu indecizie și gelozie. Luna se va afla într-o relație bună cu Uranus, însă binele acesta este bucuria pe care o simte un adversar atunci când oponentul său suferă mai mult. Cei slabi se așteaptă la un ajutor prea mare din partea celorlalți sau la acel ajutor pe care nu îl vor primi niciodată. De aici ar trebui să înțeleagă că toxicitatea de care am vorbit în analiza zile anterioare se referă și la atracția către oameni lași și trădători. Din capul locului, 8 aprilie nu poate fi o zi de putere, ci una care ne complică relațiile cu ceilalți pentru că am luat totul în ușor sau ne-am bazat prea mult pe ceea ce simțim considerând că este suficient. Trăim într-o perioadă când a face lucrul acesta este o greșeală și o dovadă de slăbiciune. Nu este cazul încă să luăm lucrurile în simplu și să ne relaxăm. Relaxarea transmite celor agresivi un semnal care nu este în avantajul celor sinceri.
La polul opus, tocmai pentru că poziția lui Uranus pe zodia Taur este una extrem de delicată, ar putea să îi facă pe unii să își piardă controlul, să vorbească pe un ton nepotrivit, să spună ceea ce rănește mai tare, iar lucrul acesta să fie periculos pentru viitorul lor. Cei care asistă la o asemenea scenă rămân cu o impresie negativă și atunci când cel care greșește astăzi ar avea nevoie de un cuvânt bun, de o prezență frumoasă sau de un sentiment care să-l echilibreze va primi ceva din impresiile pe care le creează acum. Uranus pe Taur rupe o bază, provoacă explozii, tulbură spiritele și distruge armonia care a fost construită în ultimele decenii. Desigur, cei care greșesc astăzi nu înseamnă că vor reuși să concentreze mesajul pe care l-a susținut Uranus în ultimele decenii, ci se vor expune la distrugeri ale unor achiziții pe care le-au comportat în acest interval, chiar dacă este mai mare sau mai mic.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne pune în fața unor impresii urâte, nu neapărat provocate de cineva, cât determinate pornind de la impresii bune, de la anumite intenții care sunt bune. Faptul că ele nu se dovedesc a fi corecte sau bune în acest context este o altă discuție, este o altă problemă. Ele sunt bune în contextul în care au fost formulate, adică în urmă cu ani de zile. Ideea de schimbare asupra căreia revenim de multe ori în analizele săptămânale ține cont de această particularitate. Avem nevoie să ne adaptăm acestui context care nu mai corespunde confortului de altădată. Fiecare va face acum lucrul acesta cum consideră mai bine, mai corect și mai constructiv, dar cu toții avem nevoie să nu uităm că pe acest aspect gândurile negative sunt intense și că de la simple gânduri negative putem ajunge la situații contradictorii sau să dezvoltăm sentimente toxice care să ne întunece lumina spirituală și să ne ducă spre o suferință psiho-emoțională pe care nu ne-o dorim.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la această puritate a gândului, la această puritate a emoției pentru că doar așa râul de munte de care vorbeam anterior își păstrează calitățile. Astăzi putem învăța, chiar dacă este puțin mai greu, că suntem ceea ce gândim, că suntem ceea ce simțim.

Răspunsurile complicate ne arată că suntem într-o situație de criză. Puțin interes pentru cei care gândesc. Mult interes pentru oamenii care au inițiativă. Ne preocupă prestigiul. Poziția socială ni se pare un nou domiciliu. Complicațiile pe care le parcurgem ne arată că suntem într-o situație când avem dificultăți în a păstra o atitudine rațională.

9 aprilie ne menține în aceeași zona conflictuală care ține de claritatea gândurilor sau de puritatea sentimentelor. Astăzi vorbim despre nevoi, dar vorbim puțin pentru că nu dorim să împărtășim celorlalți ceea ce ne nemulțumește, ceea ce ne face să suferim sau nu dorim să se afle că avem anumite temeri legate de prestigiu sau poziție socială. Deși tensiunea zile anterioare se mai păstrează încă, vom avea astăzi curajul să ne întoarcem către oamenii care au însemnat ceva de-a lungul vieții, către prieteniile mai vechi în ideea de a descoperi, pe lângă sentimentele puternice care ne leagă de aceste persoane, și anumite raționamente, explicații, situații concrete care pot fi integrate în această relație. De aici și aspectul ciudat al zilei pentru că această căutare le spune oamenilor din jur că nu mai sunt plăcuți ca până acum, că li se caută motive de despărțire. Nu, nu este adevărat! Cei care astăzi pun întrebări și parcă se îndoiesc, cei care par distanți, reci sau altfel decât au fost până acum caută alte motive pentru a consolida o prietenie, nu motive pentru a rupe una.
Un element foarte important al acestei zile se consumă încă de dimineață, prin conjuncția lui Mercur cu Chiron. Înțelegem criza prin care trecem și ne gândim la soluțiile bune. Este adevărat, dată fiind conjunctura de acum, e mai greu să punem în aplicare ideile pe care le avem acum, dar faptul că ele se conturează clar este un mare avantaj. Oamenii slabi își vor consuma energia încercând să-i convingă pe ceilalți să facă așa cum vor ei, de aici și multe complicații care le vor crea situații dificile ce se vor consuma în weekend. Cei puternici vor avea momente de tăcere, se vor gândi că tot ceea ce pierd ca idee, sentiment sau relație socială este expresia unui dezechilibru pe care l-au ignorat.
Prin urmare, 9 aprilie devine o zi foarte importantă a acestei săptămâni prin faptul că primim răspunsuri. Faptele de altădată produc astăzi un ecou interesant pe care îl citim din gânduri, din sentimente sau din reacții. Tot ceea ce facem astăzi este expresia unor impulsuri foarte puternice care s-au consumat în săptămânile din urmă, nu expresia unor elemente de comportament. Bunătate acestei zile va putea fi argumentată, explicată și în ea va fi regăsită o anumită înțelepciune de viață. Cel mai frumos element al acestei zile este tăcerea, una chiar adâncă, indiferent cum este ea argumentată. Cel care poate tăcea astăzi este un om puternic, sensibil care poate rămâne vertical în fața dificultăților vieții fără să-și piardă sentimentul curat și atitudinea rațională. Omul slab va avea încă de dimineață motive să critice, să acuze pentru că singura înțelepciune la care ajunge este cea care îi spune cât de gol este pe dinăuntru. Cu cât se apropie de seară, adică de împlinirea careului perfect dintre Marte și Neptun, cu atât mai mare vor fi tristețea, durerea, nemulțumirea și revolta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca ceea ce ni se întâmplă după complicații. Complicațiile sunt create de conjuncturi. Ceea ce este în interior rămâne neschimbat prin liniște.

p>

Risipă. Cuvintele mincinoase ne rănesc. Ne amintim de copilărie într-un mod dureros. O relație disonantă ne duce către atitudini pasionale sau către rivalități. Prieteniile de acum nu mai sunt ceea ce erau cândva. Încercări legate de un părinte. Probleme de respirație. Asimilăm mai greu o informație care ne este oferită printr-un mesaj afectiv.

10 aprilie ne pune în fața unor situații foarte frumoase, unele dintre cele mai interesante și mai constructive ale acestei săptămâni. Astăzi descoperim atributul schimbării, adică acela care ne spune cum anume ar fi bine să fim, în ce direcție ar fi indicat să mergem. Încă de dimineață, înțelegem cât de important este să renunțăm la anumite rivalități, să privim prieteniile ca fiind o binecuvântare a vieții și să gândim frumos. Gândurile frumoase creează astăzi preocupări frumoase, iar din preocupările frumoase se nasc legături interumane constructive și trainice. Sentimentele frumoase pe care le vom trăi astăzi vor avea însă și o anume disciplină. Ele vor fi tot timpul raportate la informație și vom gândi și simți că tot ceea ce ni se întâmplă este rezultatul măsurii binelui pe care îl facem. Dar înainte de a face un bine el trebuie gândit. Practic, 10 aprilie se ocupă de acel bine care ne ajută să descoperim valori acolo unde credeam că nu există nimic.
La polul celălalt, găsim oamenii care au fost toată săptămâna tulburați și își dau seama acum că nu acceptă nicio formă de autoritate, nici măcar pe cea părintească. Dacă părinții lipsesc atunci ei vor refuza amintirea lor, ceva ce au învățat de la ei și vor face în așa fel încât tot ceea ce înseamnă activitate cotidiană să creeze un fel de contrast cu ceea ce au primit în dar de la ei. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că, încă de dimineață, Luna va trece pe zodia Berbec, și va agita puțin spiritele, îi va face pe oameni puțin mai energici, adică atât de energici încât să nu mai fie preocupați de autocontrol. Fondul general rămâne însă unul bun, ceea ce va fi o mare bucurie pentru toată lumea.
Prin urmare, 10 aprilie ne învață că risipa nu arată ceea ce nu ne folosește acum, ci ceva ce aruncăm pentru că nu înțelegem cum să folosim. Aici nu este vorba doar despre lucruri sau despre alimente, ci este vorba și despre gânduri, despre amintiri, despre sentimente. Cei răi vor arunca astăzi deoparte oameni, poate chiar pe cei apropiați, ceea ce va fi o mare dramă. Până la urmă, frumusețea aspectelor astrale ale zilei de 10 aprilie ține de relația pe care o avem cu persoanele care ne-au oferit lecții de viață, modele frumoase care ne-au format părți frumoase ale caracterului. Nu în ultimul rând, astăzi descoperim informații pe care le aveam de mult dar, din cauza tensiunilor emoționale intense parcurse în ultima perioadă, acestea nu au mai putut fi accesate. Emoția ne ajută astăzi să ajungem la acele informații și să le apreciem. Persoanele care au fost toată săptămâna conflictuale vor fi și astăzi la fel, însă de această dată nu vor avea atât de multe cuvinte de care să se folosească pentru a-și exprima agitația. Ele se vor simți bine pentru că tăcând vor părea la fel de înțelepte precum au fost persoanele care în ziua anterioară au tăcut, dar din alte considerente.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu acuza persoana care a oferit un exemplu doar pentru că nu a anticipat cum va fi folosit el de persoana căreia îi era destinat. Sunt unii oameni care pur și simplu dăruiesc, adică nu este rolul lor se ducă pe umeri în locul celui care primește exemplu ceea ce îi este oferit. Ne ajută foarte mult ca atunci când suntem în impas să ne amintim că ne putem echilibra ușor respirând. Cel care oferă este responsabil pentru ceea ce dă. În momentul în care am primit suntem responsabili pentru ceea ce facem cu ceea ce am primit.

Putem pentru că suntem puternici. Mișcarea ne motivează să ne îndreptăm către succes. Idealizăm foarte mult cu un scop pe care, dacă l-am fi auzit la alții, l-am fi criticat sau ridiculizat. Cine seamănă vânt culege furtună. Provocări care vin prin morală, metodă sau critică. O altfel de risipă ne face să ne simțim bine. Accident cauzat de încrederea în speranțe false.

Ultima zi a săptămânii este una dintre cele mai neobișnuite sau ciudate zile ale acestui interval. Astăzi avem impresia că orice opinie este o critică și răspunsul va fi unul care să întărească această opinie. În realitate, ceea ce spunem și nu este apreciat reprezintă de fapt o soluție pentru persoana căreia îi este dedicată această opinie. Astăzi nu facem risipă, suntem atenți și concentrați, însă mai puțin apreciați. Ne va fi foarte bine în momentul în care vom fi apreciați pentru ceea ce spunem, pentru că ni se pare că persoana care ne înțelege face mai mult de atât, adică ne primește cumva în intimitatea sa, ceea ce ne va fi foarte bine. Astăzi avem nevoie nu de dinamism, pentru că dinamism avem din belșug, ci de acea căldură care ne liniștește. Există o magie specială care ține tot de independență și care va face din această zi una de referință în spațiul astral al lunii aprilie. Din nefericire, pentru că această energie să poată produce efecte pozitive este nevoie de căldură sufletească. Din nimic din ceea ce se întâmplă astăzi nu primim așa ceva. Asta înseamnă că avem nevoie să facem apel la niște rezerve.
Un alt element important al acestei zile este cel legat de evadarea din superficialitate. Mulți vor avea impresia că acțiunea reprezintă prioritatea momentului, că intensitatea ei ne hrănește și că ea reprezintă confirmarea faptului că suntem buni, pricepuți și că vom deveni persoane de succes. În realitate, totul reprezintă un consum pentru că avem nevoie de o confirmare, suntem în căutarea unei atitudini personale care să ne garanteze pe viitor că vom trăi mai ușor. Calea de mijloc este și de această dată soluția cea mai bună. Ajungem acolo în momentul în care primim din jur picătura de căldură sufletească de care avem nevoie pentru ca toată furtuna pe care o trăim să se liniștească puțin.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne ajută să ne descoperim acea intuiție de care să ne folosim și în săptămânile următoare pentru a ne proteja de răutățile celorlalți. Aceste răutăți vor produce în săptămânile următoare o migrare a puterii personale din zonele cele mai fertile și eficiente către zonele cele mai puțin eficiente, dar nu la propria ființă, ci și la ceilalți. Greșelile pe care le facem astăzi ne vor transforma în săptămânile următoare în victime de care vor profita oamenii slabi care au nevoie de cineva care să facă în locul lor multe. Binele pe care reușim să-l facem acum rupe un ritm negativ și ne propulsează în afara unor complicații. Se întâmplă lucrul acesta pentru că există un semn, un avertisment, o intuiție poate chiar un vis premonitoriu. Aceste elemente frumoase ne ajută să evităm orice formă de risipă și să nu ajungem în acea zonă unde în următoarele săptămâni ne vom hrăni cu speranțe false.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi că o formă de revoltă, oricât de bine ar fi argumentată, ne poate ajuta să ne rezolvăm astăzi problemele. Cei care cred că revolta este soluția așa au considerat și până acum de au fost tulburați toată săptămâna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.