The Blide Side (2009)

Avem ocazia sa vedem o alta fata a Sandrei Bullock, intr-un exercitiu magnific prin care ne afiseaza o alta maniera de a da viata unor trairi complexe, profunde si delicate. Privind-o ti se pare minunat sa fii in primul rand femeie, mama, sotie, apoi un simplu cetatean care intelege durerea si singuratea ce ii fac pe oameni saraci. Initial am fost reticent fata de acest film si l-am lasat mult timp in asteptare crezand ca el personifica eroul modern care munceste cu nerv si agresivitate pentru a se hrani cu ovatii sau menite iluzorii. Filmul nu ne pacaleste cu aceasta “intelepciune” americana, ci ne ofera un exemplu de viata atipic pentru genul de erou personificat de ecranizarile americane.
Imi plac filmele care pornesc de la intamplari reale si mi se par cu atat mai emotionante momentele cand, la final, dupa ce te-ai atasat deja de actor, de ceea ce a reusit regizorul sa construiasca prin arta cinematografica, iti este prezentata imaginea personajului real. Am mai trait aceasta superba atingere a realului in “Europa, Europa”, un superb film al regizoarei Agniesczka Holland, cand, la final, intr-o totala surpriza, am vazut chipul adevarat al protagonistului.
Dupa ce am vazut „The Blide Side” am ramas cu o impresie foarte frumoasa, curata si asta i se datoreaza doar Sandrei Bullock. Ea nu a incercat sa-mi spuna ca femeile nu gresesc sau ca sunt superioare barbatilor. Nu a incercat sa-mi spuna nici macar ca ele ating succesul cu mai multa subtilitate sau ca ele sunt adevaratii vindecatori ai durerilor umane, ci m-a convins de toate acestea construind un personaj care doar s-a lasat in voia umanului, a caldurii sufletesti. Circumspect cum ma stiu, imi rezerv dreptul de a nu avea certitudinea ca adevaratul personaj, pe care-l vedem la final, a simtit sau gandit asa cum vedem in film, insa intreaga poveste este magnifica, dar si modul in care este transmisa.
Sandra Bullock este o actrita pe care o prefer si stiu ca maniera directa, spontana, plina de forta, de abundenta a gesturilor sau miscarilor scenice o abordeaza cu o usurinta speciala. Aici am descoperit-o jucand mai mult intelept, decat spontan, deosebit de calculata si riscant de subtila. Subiectul filmului o ajuta, celelalte personaje de asemenea, astfel ca finalul ma bruscheaza creandu-mi impresia unei despartiri patetice de cea pe care timp de doua ore am avut-o musafir.

2 comentarii la „The Blide Side (2009)

  1. Daniela spune:

    minunat film….

  2. monica spune:

    Ma simt extraordinar…Pot spune ca este o lectie minunata despre ce inseamna sa fim oameni cu adevarat!!!
    Multumesc penru film!
    Chico Xavier mi-a schimbat perspectiva despre viata si moarte iar acest film despre omenie si bunatate, despre dragostea de oameni, dar mai ales pentru copii!
    Cu respect si multa consideratie,Monica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.