Samsara (2001)

Lipsit de o structură narativă complexă, însă bogată în semnificaţii, filmul urmăreşte evoluţia tânărului tibetan Tashi. Acesta este crescut într-o mănăstire budhistă, încă de la o vârstă fragedă. După o perioadă de trei ani petrecută în meditaţie profundă, fiind lipsit de orice contact cu mediul exterior, călugării din mănăstire împreună cu Lama îl scot din izolare, spre a observa rezultatele spirituale ale acestuia. Cel de-al doilea plan al acţiunii îl surprinde pe Tashi alături de tânără Pena, cu care formează o familie şi evenimentele tipice acestui statut. Finalul este unul dramatic, plin de suspans, descriind frământările interioare ale eroului său altfel spus, conflictul dintre raţiune şi inimă.” (sursa: http://www.cinemarx.ro/filme/Samsara-Samsara-104625.html)

Mesajul filmului iese din standardul filmelor obişnuite, chiar şi din rândul celor ezoterice, prin semnificaţia colosală ce se desprinde din combinaţia dorinţa versus evoluţie. “Cum poţi face ca o picătură de apă să nu se evapore? Aruncând-o în mare”. Fără să judece, fără să lanseze sugestii gen “Aşa este bine!” “Aşa este greşit!” “Samsara” ne pune în faţa unui episod ce apare într-un stadiu dificil al practicantului. Dacă un călugăr ajunge să mediteze ore în şir, zile de-a rândul, se întâmplă pentru că îi place foarte mult să facă asta, este atras de ceea ce descoperă prin această practică şi poate, prin purificările structurii sale, să acceadă la forme subtile de organizare, la lumi paralele populate de fiinţe minunate care şi-au eliberat sufletele de elementele existenţei inferioare. Când încă nu te-ai desprins de lume şi aspiri spre iluminare, dar nici nu ai atins stadiul iubirii faţă de lumina spiritului de care nu vrei să te mai desparţi după ce ai întâlnit-o, cum soţul nu se mai desparte de soţia sa, cauţi bucurii intense în această lume pentru că dorinţele cultivate de-a lungul mai multor existenţe (samsara) exercită asupra conştiinţei de acum o presiune foarte mare. Tashi se întoarce după izolare (trei ani, trei luni, trei săptămâni şi trei zile) la ceea ce Budha în primii 29 de ani ai vieţii sale nu şi-a refuzat. Este simplu pentru spectator, adept sau nu al căii evoluţiei rapide, să-l învinuiască pe tânărul ucenic de lipsă de profunzime pentru că este de aşteptat ca după mai bine de trei ani de meditaţie călugărul să depăşească această limitare impusă de ataşament. Eu nu aş cădea în păcatul acesta şi nu m-aş grăbi să judec această situaţie după relaţia simplistă lumea=păcat versus izolare=evoluţie. Întors din izolare Tashi simte atracţia fizică, îşi doreşte să fie cu o femeie şi plăcerea îl consumă până când îl cucereşte total. Colegul şi prietenul său are faţă de toată această situaţie o atitudine extrem de ciudată. Refuză să discute cu el, îl urmăreşte şi, într-unul din episoadele intense, chipul i se umple de lacrimi. Dacă nu cazi în păcatul judecăţilor pripite te întrebi: de ce plânge? Îşi plânge căderea prietenului în păcat, îşi plânge lipsa lui de maturitate, neputinţa de a simţi aceleaşi lucruri sau că nu a avut ocazia să fie şi el consumat de aşa ceva, măcar de dragul experienţei. Dacă gestul său ar fi pornit dintr-o toleranţă, atunci nu ar fi evitat să discute cu el această situaţie şi nu ar mai fi fost atât de tulburat. Problema care se ridică din acest element semnificativ al filmului este aceea legată de natura umană, de calitatea umană la care nu se poate renunţa nici în izolare şi nici în laic. Desăvârşirea spirituală, cea pe care şi-o doresc călugării, după modelul lui Budha, este un ideal extrem de greu de atins şi o singură izolare nu distruge ataşamentele de lume. Aro, stareţul mănăstirii, are această revelaţie înainte de a muri şi această stranie înţelegere, ce ar dezorienta un începător şi l-ar depărta de la Cale, datorită efortului imens ce trebuie depus, pe Tashi l-a atras spre meditaţie, spre viaţa monahală, i-a reamintit dorinţa de iluminare.
Filmul poate fi privit şi prin învăţătura ezoterică, acordând personajelor trăsături oculte, din care să se înţeleagă că experimentele lui Tashi sunt etape în evoluţia spirituală a oricărui adept, nu doar într-o viaţă, ci de-a lungul a mai multor existenţe (samsara), însă creatorii acestui film nu cred că au urmărit să se extindă atât de mult. Privindu-l cu o atitudine obiectivă, parfumul unei lumi străină mentalităţii occidentale, puritatea unei vieţi rustice, eleganţa sentimentelor adunate într-un carusel de evenimente tipic vieţii izolate, chiar dacă în lumea modernă oamenii se delectează cu automobile, telefoane sau internet, conferă încântare, admiraţie. Plăcerea, bucuria, succesul, ambiţia, curajul, transformarea toate sunt abordate în film cu multă delicateţe, cu un bun simţ şi un respect demne de admirat. Imaginile sunt mirifice, iar muzica de asemenea, ca să nu mai spun de atmosfera ce radiază din mănăstire, candoarea pe care o afişează aceşti oameni, indiferent de vârstă, profunzimea sentimentelor pe care o au ţăranii tibetani, toate acestea sunt adevărate surse de încântare şi deopotrivă ingredientele unei ecranizări reuşite.
Pentru cei care s-au luptat chiar şi numai o singură dată cu propria ignoranţă şi s-au străduit să se ridice deasupra impresiilor oferite de simţuri căutând mai mult, aşteptând mai mult, sperând în mai mult, filmul îi va tulbura, îi va încânta, le va umezi ochii şi le va trezi acea dorinţă pe care, în gând, simt nevoia să i-o ofere lui Tashi pentru a se ridica deasupra condiţiei muritoare, pentru a ieşi din samsara.
Filmul ne învaţă că nu păcatul este problema, ci lipsa dorinţei de a-l depăşi.

Share on Facebook

2 thoughts on “Samsara (2001)

  1. Mihaela spune:

    O recomandare minunata….Un film magnific…

    “Cum poţi face ca o picătură de apă să nu se evapore? Aruncând-o în mare” = replica ce-mi devenise laitmotiv in perioada de dupa vizionare….

  2. Aceasta secventa apare de doua ori in film, si cand Tashi este adus din izolare si la finalul filmului cand se intoarce spre viata monahala. Sunt convins ca nu este deloc intamplator si, probabil, vrea sa spuna ca in momente importante din viata este esential sa ti se aminteasca, sa ti se indice finalitatea scopul pentru care suferim, pentru care ne reincarnam sau pentru care ne dorim iluminarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *