7 – 13 martie 2011

Luni, 7 martie
Începeam săptămână în forţă cu două aspecte contrare ce ţin balanţa în echilibru: opoziţia Mercur-Junon şi din background Venus – planeta mediatoare acestei opoziţii.
În ultimele două săptămâni determinismul astral ne-a îndreptat atenţia spre concentrarea energiei, spre construirea de direcţii care au fie rolul de sinteză, rezumat a întregului an 2011 în ceea ce privesc evenimentele, fie ca forţa ce doboară ceea ce nu s-a împlinit şi nu se vrea împlinit, ca o schimbare de destin prin implicare totală.
Acum ne risipim, ne despărţim direcţiile pe care ne îndreptăm în două trasee opuse, în două demersuri total diferite care nu au în comun nici intenţiile care le animă şi nici mijloacele prin care se vor împlini.
Când Mercur şi Junon trec prin opoziţie sentimentul de stabilitate este afectat. Gândim împotriva grupului, gândim disproporţionat, împotriva timpului, a regulilor, împotriva promisiunilor sau chiar împotriva propriei imagini pe care o avem în societate. Azi, prin cuvânt, avem multe de clarificat, de trimis, de împărtăşit, de mutat dintr-un loc într-altul, de numit în funcţii ocupate deja de alţii, de schimbare a modului în care sunt analizate datele firmei, statisticile, informaţiile venite din anturaj. Întregul cadru este modificat şi fiecare este pe punctul de a comite primele greşeli majore împotriva scopurilor pe care tocmai şi le-a creat.
În sfera vieţii private antagonismul părerilor îi transformă acum pe oameni în colecţionari de întâmplări nefericite. Îşi amintesc de toate relele, de tot ceea ce nu i-a avantajat, de ceea ce i-a umilit şi trăiesc acum o intensă stare de nelinişte. Dilema intensă pe care o resimt acum îi face să ne gândească dacă să ia acum o decizie sau să o amâne, dacă să lovească acum în durere sau neîmplinire, în sărăcie sau în compromis sau să amâne această corvoadă pentru mai târziu.
Ieşind în sfera socială cu aceste impulsuri, cu această nesiguranţă aplicată propriei intimităţi, se constată o nouă formă de iluzionare. Bucuriile mici, lipsite de substanţă pot acum să-i ofere individului posibilitate de a se depărta de dilemele şi îndoielile personale. Va deveni sociabil pentru că doreşte să îmbrăţişeze lumea într-un mister total. De aceea ne vom trezi azi că vorbim altfel, că cerem altceva de la viaţă, că nevoile imediate sunt diferite de ceea ce am cerut până acum.
Prin urmare, 7 martie este o zi a complicaţiilor venite din lucruri mici. Vrem să schimbăm opinia, demersuri, direcţia spre care ne îndreptăm, dar la fiecare pas ne lovim de obstacole, de lipsa de susţinere, de ghinioane sau de propriile limite. Dorinţa de a realiza lucruri imposibile sau măcar greu de împlinit, intenţi de a descinde în acţiuni despre care credem că le putem împlini doar folosind voinţa, ne aduc o risipire în contradicţii inutile, în confruntări lipsite de rost, scop, în polemici epuizante.
Întreaga zi va oscila între dorinţa de schimbare, nevoia de a lua o gură de aer proastă dintr-o altă locaţie, dintr-un alt spaţiu, dintr-o nouă zonă a ideilor (conjuncţia Luna-Jupiter) şi dificultatea de a stabili corect locaţia, regiunea, persoană sau mijlocul cel mai corect prin care vom acţiona (opoziţiile Mercur-Junon, Luna-Saturn).
Aspectul de mediere cu care intervine Venus este un element benefic al zilei. De aici ne vor veni intenţiile corecte, dorinţa de a schimba, de a reaşeza lucrurile, de a ne desprinde de ceea ce este neplăcut, urât, greu, pesimist.
Este important să nu cădem în pesimismul spre care ne îndreptă trăsăturile zodiei Peşti, cu atât mai mult cu care mâine pe conjuncţia Mercur-Lilith descoperim o altă problemă, ci să înţelegem că acţiunea este superioară nonacţiunii, că fapta este mai importantă pentru experienţa vieţii sau pentru potenţialul pe care îl conţine decât pasivitatea. Nu trebuie să luăm de decisiv ceea ce se întâmplă azi, dar nici să ignorăm. Azi este important că se întâmplă, că se mişcă un mecanism, că ceva a rămas viu şi activ şi mai puţin important cum sau de ce.

Marţi, 8 martie
A doua zi de agitaţie ne aduce o conjuncţie Mercur-Lilith şi, pentru că se produce în separaţia opoziţie Mercur-Junon, conflictul social va căpăta o nouă înfăţişarea, iar viaţa personală va fi asaltată de o nouă serie de agresiuni, injurii sau compromisuri ce vor lăsa impresia unei întoarceri în timp.
Întoarcerea în timp azi este un semn de schisma sau de agresiune a unui grup aplicat în elementul cel mai sensibil, în punctul cel mai slab şi care va scoate în evidenţă o slăbiciune despre care nu s-a ştiut. Lucrând într-o echipă, pe acest tip de aspecte astrale, oamenii ajung să se compromită unii pe alţii azi mai mult ca ieri, mâine mai mult ca azi. Aceste prime zile ale săptămânii par zile de tensiune maximă, de tulburare a apelor adânci ce aduc în faţa ochilor probleme care nu a fost soluţionate, dar care îi pun pe oameni să lucreze în proiecte comune dintr-o provocare a destinului spre a-i învăţa lecţia umilinţei şi a smereniei.
Hm, azi nimeni nu se va gândi la smerenie, ci la nemulţumire, la agresiune sau la cum ar trebui să facă pentru a fugi cât mai repede din faţa problemelor.
Periplul Lunii pe ultimul segment al zodiei Berbec ne aduce, în a doua parte a zilei, tensiunea lucrurilor neterminate, a binelui la care nu putem ajunge uşor sau la mobilitatea unui element care trece de la o stare la alta pentru a fi pe placul scopului, idealului sau determinării ce ne vine din social. Azi Luna devine planeta mediatoare Nodurilor şi poate oferi soluţii viabile, însă ele nu vor putea fi puse în aplicare, chiar dacă în suflet vor fi îmbrăţişate cu dragoste şi abnegaţie. Sextilul pe care îl va ridica împreună cu Neptun, la mai puţin de o oră de trigonul/sextilul cu Nodurile sale, este semn de înţelepciune, de înţelegere ce depăşeşte bariera anilor, de putere de a sintetiza sau de a pune bazele unei noi structuri împotriva căreia întregul spectru social sta să se arunce.
Când Mercur şi Lilith ating faza maximă a conjuncţiei Luna este deja în Taur şi fie asimilează fără vreo dorinţă de opoziţie ceea ce i se oferă, fie aduce pe segmentul social dorinţa de a revendica forţa şi puterea de influenţă a anilor din urmă. Pentru a se menţine în frunte azi oamenii mint sau se arată mai supăraţi decât sunt în realitate, mai înverşunaţi decât le permite buzunarul şi mai aprigi chiar decât Papa de la Roma în a păstra canoanele catolice.
Spre finalul zilei un semn de înţelepciune ne va sufla în ceafă şi dacă efortul de voinţă pe care l-am cultivat anterior a crescut atât cât să-l putem dirija conştient spre anumite sectoare ale vieţii, atunci, spre seară, vom trece printr-un maxim paradox: când tensiunea este mai mare se va produce declicul şi tot ceea ce menţinea grija, frica, nervozitatea sau haosul se evaporă ca prin minune.
Prin urmare, 8 martie aduce o mare confuzie de idealuri sau de susţinere, dar şi o combinaţie stranie între două elemente, care nu au putut niciodată forma o singură substanţa într-un aliaj, cu efect caustic asupra societăţii. Plasând mânia şi aversiune printre elementele prioritare ale acestei zile, mulţi vor considera că reţeta succesului este aceea de a sacrifica totul, chiar dacă multe dintre actele pe care le săvârşesc azi sunt necugetate. Se improvizează mult, se caută soluţii pe moment însă fără simţul plăcut al spontaneităţii, ci printr-o încordare sau o tensiune aproape infantilă.
Avertismentele pe care ni le lansează această zi sunt acelea ale disconfortului pe care oamenii şi-l provoacă unii altora prin nesincronizare. Oscilaţia între exprimarea inteligenţei şi menţinerea într-un stadiu inert sau al unui clocot interior, fără a-i face pe ceilalţi părtaşi la propriile trăiri, ne duce într-un sector al dificultăţilor relaţionale care cere autodepăşire, înţelegere, armistiţiu, acceptarea înfrângerii sau temperarea ambiţiei pentru cei pe care 8 martie îi va face învingători.
Recomandarea acestei zile este aceea de a ne menţine într-o zonă a demnităţii şi echilibrului, chiar dacă efortul pentru asta va fi deosebit de mare. Este o zi în care provocarea minciunii şi a disimulării va atinge cote mari. Să ne bazăm azi pe ceea ce ştim deja despre oameni, despre situaţiile sociale ce se vor ridica acum la rampa, nu pe ceea ce ni se aruncă azi în faţă ca adevăr absolut.

Miercuri, 9 martie
Careul lui Mercur cu Axa Dragonului întăreşte mult relaţia negativă pe care Uranus o are cu această Axă, pentru că între careul Mercur-Axa Dragonului şi conjuncţie Mercur-Uranus nu sunt decât 14 ore, timp în care Luna ridică un trigon cu Pluton şi un careul cu Venus. Ulterior acestei relaţii speciale de informare, modificare a stării de agregare sau impuls negativ (aspectele se ridică de pe gradele anaretice), Mercur va trece în Berbec, plasând pe această temă de ingress planetele situate în Vărsător-Peşti sub linia orizontului, într-o dimensiunea a sufletului, a trăirilor intense sau a necesitaţilor de muncă şi stabilitate profesională.
Relaţia lui Mercur cu Axa Dragonului şi Uranus este una dintre cele mai dificile ale anului, nu din punct de vedere social, nu prin relaţiile care se ridică acum între oameni sau între aceştia şi idealurile pe care şi le stabilesc, ci într-un cadru intim, personal, construit ca un argument împotriva limitărilor acestei lumi. Prin această deviză 9 martie devine o zi a mişcărilor de tip flux-reflux a limitărilor în convingere şi acţiune pe motiv că o alegere duce la fragmentarea realizării, amputarea sau segmentarea oricărei speranţe lansată într-un plan al concretului sau în eter.
Ecoul acţiunilor duce spre dezamăgire şi obstacolul, indiferent că este evident sau ambiguu, descurajează acţiunea de a cuceri sau însuşi lucruri sau obiecte. Un gen de individualism ce apare ca mijloc de a refuza complexitatea inutilă a lumii fizice, consumul intens pe acţiuni lipsite de substanţă sau inutile ne îndreaptă spre o nostalgie aproape hipnotică prin care oamenii şi obiectele se mişcă într-un alt timp, sub acordurile unui refren melodramatic. Azi depăşim limita gândului care ne spune că suntem victime şi ne conferă o duplicitate periculoasă prin care îmbrăţişăm ori o rătăcire romantică, ori un sacrificiu total în faţa unor idealuri prea mari sau imposibil de atins.
Pendularea între aceste două elemente de execuţie ne aduce în faţa unui nou mod de a fi, a unui nou element al destinului de care am fugit sau pe care l-am negat cu înverşunare. Nu se pot percepe etapele următoare fie pentru că voinţa este lezată, fie pentru ca îmbrăţişarea realului este prea dureroasă. Refuzul este un element esenţial a acestei zile.
Trecerea lui Mercur în Berbec, cu Saturn în prima casă a ingresului, este un element de mare încercare existenţială. Acţiunile care implică relaţie prin cuvânt, scris sau vorbit, prin idee, prin viteza de reacţie, prin jovialitate şi în acelaşi timp amplitudine, ca liant între valori majore, esenţiale sau importante, sunt trimise la rescolarizare, sunt la reînmatriculare în aceleaşi clase de acţiuni şi supuse aceloraşi examene sociale.
Ne va reveni din nou în centrul atenţiei teama săptămânii anterioare, însă prin alte unghiuri şi cu mai mult neprevăzut. Saturn, de asemenea, va face un apel negativ asupra memoriei, ca şi săptămâna anterioară, dar, pe baza experienţei anterioare (pentru că azi se reiau multe din elementele care le-am avut în vedere şi săptămâna trecută) bariera psihică sau volitiva va funcţiona foarte bine. Asta înseamnă că mulţi vor crede că sunt prevăzători, că sunt atenţi la ceea ce li s-a întâmplat pentru a nu li se mai repeta, că ştiu să înveţe din greşelile lor sau dintr-ale altora, că sunt atenţi la avertismentele astrologilor sau ezoteriştilor, însă ei, prin această atitudine, nu se sustrag determinismului astral, ci îl împlinesc. Pasul următor este contactul cu un necunoscut arzător. Uranus îl va doborî dintr-o lovitură pe Mercur, cu forţa şi experienţa sa, cu amplitudinea evenimentelor şi va aduce o ruptură bruscă evenimentelor care în prima parte a zilei părea că vor dăinui veşnic. Motivul va fi lipsa de cumpătare, răbdare sau chiar neliniştea în spatele cărora Uranus – planeta evenimentelor neprevăzute – se va ascunde.
Produsul final al acestora este un element care nu va putea să stea în picioare decât până la anul următor, când Neptun va intra definitiv în Peşti. Acest element care se va contura începând de azi şi va atinge un moment maxim în aprilie 2011 îi va pune pe oameni într-o mare dificultate. Acesta este semnul că multe din cele ce se arată în 2011 sunt elemente în premieră absolută, adică elemente cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată în această viaţă.
Prin urmare, 9 martie ne pune la încercare voinţa şi sinceritatea. Elementele de divertisment, aspectele simple ale vieţii aduc bucurii comune şi de scurtă durată şi chiar dacă existenţa ei nu poate fi înlăturată din spaţiul acestei zile, aspectul tragic al elementelor care dau semne de revigorare azi este extrem de neplăcut.
Mulţi se vor trezi că în a doua parte a zilei nimic din ceea ce au folosit până acum nu le mai funcţionează, că aparatele electrocasnice s-au defectat, că în jur se propagă o energie negativă şi că în casă predomină o tensiune imposibil de trecut cu vederea. Toate acestea sunt semne că natura interioară şi cea socială sunt puternic răscolite de unghiurile planetare, că oricât de mult ne-am controla şi oricât de repede învăţăm din evenimentele anterioare nu suntem iertaţi din calea imenselor modificări ce au loc în acest an.
Reacţiile specifice acestei zile sunt cele pe care Peştii, ca nativi ce concentrează cel mai mult vibraţiile acestei zodii, le prefera: fugă de realitate, abandonul, nostalgia elementelor care nu pot fi compromise de prezent, izolarea, renunţarea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a încerca, măcar mental, abordarea echilibrului între intenţiei şi replică, între gând şi acţiune, între implicarea intensă pentru soluţionarea unei probleme personale sau de grup şi izolare din calea complicaţiilor. Curajul de a descoperi care sunt elementele noi care apar acum în propria existentă este lumina care ne va duce la capătul tunelului. Observându-le încă de pe acum ştim cum să le integrăm, cum să le cultivăm şi ne facem o idee asupra finalităţii, deci vom fi pregătiţi pentru ce va urma. În absenţa acestei intenţii de a lucra cu sine, luna aprilie ne va prinde total nepregătiţi în faţa unor evenimente sociale care nu vor semăna prea mult cu ceea ce am avut de la începutul anului şi până acum şi nici cu perspectiva pe care acea categorie de evenimente o indicau.

Joi, 10 martie
Dacă ar fi să comparăm ceea ce ne aduce această zi cu ceea ce a fost 9 martie, va trebui să dispunem de abilitatea de a integra în aceeaşi construcţie elemente contrare. 9 şi 10 martie fac parte din aceeaşi categorie nu pentru că Luna se află în Taur în ambele zile, ci pentru că azi Soarele din Peşti face un sextil cu Luna, Venus altul cu Jupiter, iar Luna, spre finalul zilei, ne aduce tentaţia de a ne comporta ca în trecut sau de a suporta din partea celorlalţi gesturi neplăcute sau solicitări dificile, aşa cum s-a întâmpla în toamna lui 2010.
Cu toate acestea, 10 martie, faţă de 9 martie, se afla la polul opus, aducând o picătură de linişte şi consolare acolo unde nu credeam că vom avea parte de aşa ceva. Şi sextilul luminariilor, dar şi al beneficilor este de bun augur azi şi prin asta se vor eclipsa gafele sau micile răutăţi pe care a doua parte a zilei le va predispune.
Sextilul beneficilor are însă o componentă specială pentru că încadrând între cele 60 de grade nu mai puţin de 5 planete, un asteroid şi un element astrologic fictiv – Lilith – obţinem prin asta o finalitate bună pe proiecte demarate încă de la începutul anului. Sensul special pe care această zi îl va avea, curajul cu care sunt lăsate în umbră elemente incomplete, dar încurajate, cele care şi-au dovedit până acum eficienta, dinamismul, spiritul inventiv, improvizaţiile, dorinţa de extindere, de exprimare sau de a atinge vârfuri în dezvoltare sau organizare face din această zi una de noroc şi dezvoltare interioară, de vindecare a unei răni mai vechi sau de identificare a celui mai bun medicului sau a tratamentului potrivit.
Multe din aceste situaţii se vor petrece în subsidiar, într-o dimensiune ascunsă privirii directe şi noile etape, chiar dacă iniţial nu au fost gândite aşa, vor fi integrate proiectului ca şi cum de la sine ele ar fi făcut parte din el. Cel mult se poate observa o ieşire din ritm, o activare suplimentară într-un sector, o întărire a ideilor de promovare a unui produs sau de deschidere spre noi pieţe de desfacere.
Dacă ar fi să privim cu un dram de suspiciune binele major ce ne cade din cer azi am spune că el se prezintă ca o ultimă şansă în proiectele iniţiate de la începutul anului şi că din acest punct, adică din finalul lunii martie şi începutul lunii aprilie, lucrurile vor fi altfel, instrumentele vor cere un alt mod de raportare la realizările sociale, o altă expunere a proiectului personal. Îndrăznesc să spun că şi şansele vor avea înfăţişări diferite de acum şi că ideea de ultima şansă nu va mai avea înfăţişarea exclusiv benefică aşa cum se prezintă azi.
Prin urmare, 10 martie este o zi de dinamică şi expresivitate într-o zonă uşor diferită de cea a zilei anterioare. Multe din faptele de azi vor fi legate de cele de ieri, multe nu s-au putut finaliza ieri şi azi vor comporta un final fericit. Faptul că evenimentele sociale predispuse de planete prin unghiurile dintre ele comportă o aşa modulaţie de la o zi la alta nu este deloc surprinzător pentru un astrolog. Ceea ce-l va surprinde însă azi pe cel avizat va fi maniera abilă prin care omul comun, necunoscător al adevărurilor ezoterice, lipsit de argumentul academic referitor la tranzitul uranian sau la cel al lui Mercur, care nu ştie că există în sistemul solar două planete, Venus şi Jupiter, care au grijă de norocul său, dă dovadă de o vastă experienţă senzorială în a lucra cu energiile subtile şi în a le implementa pe spaţiul social obţinând rezultate remarcabile. Dacă nu am înţeles ce a vrut să spună Iisus cu „Fericiţi cei săraci cu duhul pentru că a lor este împărăţia cerului” azi vom avea ocazia să vedem.
Recomandarea pentru această zi este o invitaţie la simplitate şi moderaţie. Adevărata viaţă este cea din interior, iar ceea ce se reflectă în afară trebuie să poarte luminile şi licărirea lacului sufletesc în care un licurici aflat într-o totală metamorfoza se adaptează perfect la viaţă acvatică.

Vineri, 11 martie
Ultimele unghiuri pe care Luna le va ridică împreună cu Lilith şi Uranus (sextil), Neptun (careu) vor trece aproape neobservate pentru că întreaga atenţie va fi îndreptată spre tranzitul Lunii prin Gemeni, care va oferi mobilitate elementelor dureroase, penibile sau artificiale pe care le predispun, în aspectele lor negative, planetele din Peşti.
Trecerea Lunii în Gemeni aduce o schimbare majoră preocupărilor şi ne va translata într-un sector al superficialităţii şi vitezei de reacţie. Aducând în centrul atenţiei două tipuri de direcţii vibraţionale centrate în jurul emoţiilor (un tip emotiv şi unul neemotiv) oamenii se vor împărţi în două categorii:
1. cei care vor prefera să-şi consume energia pentru a gusta din plăcerile vieţii, ce se vor axa pe seducţie, pe atingerea extremelor expresiei de sine cu intenţia de impresiona, de a fi în centrul atenţiei, de a vinde sau cumpără ceea ce încălzeşte sângele sau conferă statut;
2. cei care se sustrag emoţiilor pentru că nu le pot gestiona atunci când ele se complică, preferând aspectul realist, mercantil al vieţii, punând preţ pe corp, proporţii, culori intense, frumuseţe opulentă ce le distrage atenţia de pe interiorul gol sau plin de probleme.
Afişând aceste două tipuri de direcţii pe care oamenii le vor alege, careul pe care Luna îl va ridica împreună cu Chiron şi sextilul Lună-Mercur, vor intensifica aceste două direcţii oferind motivaţii prin evenimente aflate în rezonanţă cu comportamentul ales.
Aceste direcţii ce ne îndemnă spre a da mai multă importanţă impresiilor, vorbăriei, comerţului, preocupărilor de suprafaţă, vitezei de reacţie, decât profunzimii şi stabilităţii, se constituie ca o bază solidă în a prefera subiectele de scandal. Careul Lunii negre cu Axa Dragonului invocă momente de rătăcire existenţială, de renunţare la studii, la un tratament, la serviciul pentru care ne-am pregătit ani de-a rândul, la relaţia de prietenie asupra cărei ne-am îndreptat toată atenţia ultimilor doi ani, dar mai ales abandonarea unui obicei, a unei deprinderi din laşitate, lipsă de motivaţie, neputinţa de a o valorifica.
O dată la 3 ani Lilith şi Axa Dragonului trece prin relaţia de careu şi tot cu aceeaşi periodicitate avem parte de incidente relaţionale, de schimbări de optică, de complicarea relaţiilor, de confruntarea lor cu adevărul interior. Acestea vin spre noi cu un scop şi, de vreme ce este împlinit, gerul teribil al acestui aspect ni se va părea o briză răcoroasă. Careul Lunii negre cu Axa Dragonului ne îndeamnă spre înţelegerea relaţiilor, spre evoluţie, spre depăşirea unui impas atins pentru că multe dintre reziduurile rămase în urma multor conversaţii nefinalizate, în urma multor momente de nesinceritate sau de mister acum, acumulate, vin asupra noastră cu efectul de tăvălug. Unii vor resimţi aspectul acestei zile ca o trezire la realitate. Nu este obligatoriu pentru toată lumea, pentru că duritatea vieţii nu este o realitate unanim acceptată. Cei care trăiesc mai simplu sau aleg să trăiască aşa în urma educaţiei primite din familiei sau a autoeducaţiei, în ciuda predispoziţiilor natale ce le tulbura existenta, vor resimţi acest careu ca pe o reîntoarcere la problemele ultimilor 3 ani. Dacă vorbim de minciună, secrete vulgare, scandal public, bârfe, tragedie prin pierderea unui apropiat, tentaţia unei legături sexuale care afectează imaginea şi leagă tinichele de coadă, nu suntem deloc departe de adevăr.
Relaţiile care sunt secrete, sentimentele care nu pot fi împărtăşite din cauza diferenţei de nivel sau din cauza tipului de relaţie dezvoltat, trebuie să rămână secrete pentru a nu degenera.
11 martie este o zi de pierdere, de distanţă, de destabilizare în faţa unei probleme importante. Pentru că fugim de ceea ce ne mobilizează pentru a evolua, pentru a ne cunoaşte mai bine, pentru a ne armoniza cu cei din jur, riscăm azi să alegem cea mai proastă variante şi să devenim penibili prin descoperirea celor mai mari slăbiciuni.
Prin urmare, 11 martie este o zi încărcată de reverberaţii. Nu vom şti de dimineaţă ce să facem mai repede, cât de intens să ne implicăm în a produce impresii, dar în mod sigur vom da mai multă importanţă exprimării, vestimentaţiei, contactului uman şi speculaţiilor. Glumele şi veselia vor mima emoţii puternice, ascunzând cât se poate de bine trăiri care nu există sau intenţia de a-i dicta celui din fata cum să simtă, ce să simtă şi mai ales pentru cine.
Aceasta rătăcire în beatitudine, pentru că vine pe fondul elementelor pozitive ale zilei anterioare, nu poate fi combătută decât de cei care s-au educat să-şi cântărească vorbele, să-şi aleagă cu mare grijă vestimentaţia sau să relaţioneze în armonie cu nevoile celorlalţi.
Oscilând între aceste două extreme, când ar fi trebuit ca atenţia şi întreaga energie să fie îndreptată spre a soluţiona probleme importante apărute în ultimele săptămâni pe spaţiul public, descoperim că himera bucuriei nu face decât să ne ascundă temerile cele mai mari, să ne ducă foarte departe de soluţia unei probleme şi să ne redefinească termenul de distracţie pentru a menţine în jur un aer superficial şi nepăsător.
Există însă o tensiune care ne poate lovi iremediabil în astfel de situaţii. Eroarea de judecată ascunsă printr-un zâmbet sau printr-un angelic „Nu ştiu, nu ştiu de-astea!” va aduce complicaţii dramatice, nervozitate apărută din nimic, rupturi sentimentale încurajate de superficialitate, eros problematic, defulare în public, înclinaţie spre scandal.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne păstra calmul, de a râde la glumă altului, dar de a nu căuta o altă glumă drept replică, de nu căuta o companie gălăgioasă sau de a nu refuza un schimb afectiv doar pentru a ne ţine departe de probleme sau scandaluri. Chiar dacă este o zi complicată putem păşi pe calea de mijloc, gândindu-ne că de mâine, cu trecerea lui Uranus în Berbec, vom avea multiple situaţii explozive pe care să le gestionam, aşa că este bine ca azi să dăm curs îndemnului astral şi să fim cu un pas înaintea celorlalţi.

Sâmbătă, 12 martie
Începând de azi obişnuitul se va aşeza pe locul din spate pentru că în faţă va trece extravagantul, elementul novator, pionierul, cel care deschide uşile dintr-o privire şi oferă răspunsuri printr-un singur gest, chiar dacă după aceea moare sau trece într-o stare de inactivitate îndelungată.
Uranus în Berbec a produs anul trecut multe probleme în relaţiile sociale, punând în conflict tabere care îşi stabiliseră să convieţuiască într-o linişte bolnăvicioasă, prieteni aflaţi într-o relaţie de tensiune, idealuri care nu mai dispuneau de suportul necesar pentru a trece pe un plan superior concomitent, chiar generaţii diferite într-un joc al puterii sau al supremaţiei.
În cele două luni şi jumătate cât a stat în Berbec, Uranus a sugerat forme de organizare asupra cărora de mult timp statul, grupul, instituţia sau chiar familia nu au avut parte. Elementul esenţial care trebuie desprins din faptul ca Uranus va părăsi zodia Peşti este cel dat de modificarea scopului său, a interesului pentru a acţiona. Dacă din 2003 şi până acum „îl ajut pe celălalt şi prin el mă ajut pe mine” a constituit una din motivaţiile pe care Uranus le-a sugerat din plin, la trecerea sa în Berbec neîncrederea şi suspiciunea, interesul personal afişat în mod direct şi arogant, lupta deschisă, care aduce în confruntare toate acumulările de până acum, toate reverberaţiile şi ambiţiile pe care le poate oferi cuiva funcţia, demnitatea socială sau confortul, vor constitui noile sale instrumente de lucru.
Dacă anterior, confortul era un element care lăsa o undă de neliniştea, pentru oricât de multe s-ar fi construit, în Berbec ţintele prea îndrăzneţe, duse foarte aproape de hotarul dintre dorinţă şi acţiune ne pot coborî definitiv în infern sau oferi realizări remarcabile pe care manualele de istorie le va lăuda împreună cu cei care le-au săvârşit.
Limita dintre acestea este însă foarte delicată şi cu cât ne vom apropia mai mult de riscul total, cu atât vom fi mai departe de împlinirea acestui ideal. Este însă imposibil, atunci când este vorba despre Uranus, să nu se amintească de risc, de pericol, de evenimente neprevăzute, de rezultate necuantificabile sau de finalizaţi care nu pot fi încadrate în nicio regulă stabilită anterior. Dorinţa de a conduce, de a fi în frunte, de a construi un brand, de a fi deschizător de drumuri, de a face ceea ce nu s-a mai făcut niciodată aduc din viaţa publică în viaţa privată atât de multe tensiuni şi atât de mult consum nervos încât cuplurile ce trec printr-o perioadă de nesiguranţă risca să se separe în urma unui conflict puternic, poate chiar violent sau scandalos.
Maniera prin care obiectivele acestui an vor fi puse în aplicare va face însă din 2011 un an straniu, extrem de original. Se va părăsi de multe ori traseul stabilit, se va renunţa la valorile care au construit nivelul şi acest gen de comportament va fi reconfigurat brusc la primul eşec. Acest prim eşec va surveni în luna mai 2011 în timpul tranzitului solar prin Taur (F.C.- ul temei de ingress în Taur).
Pentru a nu mă repetă în ceea ce privesc observaţiile pe care le fac asupra tranzitului lui Uranus prin Berbec (le-am integrat zilei de 28 mai 2010) mai doresc să specific că, spre deosebire de 2010, când la finalul lunii mai Uranus a intrat pentru două luni şi jumătate în Berbec, acum beneficiem de un Zmeu cu Saturn retrograd planeta-focar şi de o aglomerare de planete între doi benefici, Venus şi Jupiter, ceea ce aduce tranzitului o forţă specială de a restructura valorile care ne-au definit civilizaţia până acum.
În plan public opoziţia Jupiter-Saturn va depăşi graniţa conflictului de idei şi ne va construi o nouă formă de confruntare socială: confruntarea între vechi şi nou. Depăşirea stadiului discuţiilor, a dialogului, prin relaţia antagonică între vechiul lider şi actualul lider, se va transforma într-o confruntare a două planuri, într-o dispunere agresivă ce se va întinde până în 2017 când Uranus va trece în Taur.
Momentul mai 2011 este însă decisiv în alegerea direcţiei spre care întreaga structură uraniana se va îndrepta. În funcţie de modul cum vom gestiona conflictul în luna mai în acelaşi mod vom putea să soluţionăm problemele legate de inventivitate, opinie, hiperemotivitate, slăbiciune organica, sărăcie, dorinţă de putere, aspiraţie către un control spaţio-temporal cât mai mare.
Ziua este însă prea mică pentru a putea îngloba o sinteză a acestor elemente de destin. Azi se poate mult mai bine gestiona conflictul apărut între membrii familiei, dar în plan social nimeni nimic nu va putea soluţiona nimic substanţial până în mai 2011.
Prin urmare, ziua de 12 martie nu este o zi istorică, pentru că nu acum se produc descinderile în forţă, ci, într-un crescendo accelerat, din această clipă încolo până în mai 2011, slăbiciunile vor fi exploatate foarte mult, iar frica de sărăcie, deposedare, pierdere în urma unei evaluări greşite sau prin refuzul de a accepta un colaborator ce şi-a oferit până acum suportul pentru a fi avansat, vor constitui principalele probleme impuse de acest tranzit.
Valorile acestei zile produse de aspectele Lunii cu Jupiter (sextil), Venus (trigon), Marte (careu) sau Saturn (trigon) ni se vor înfăţişa ca oportunităţi, ca ajutoare venite din invizibil care ne susţin demersurile sociale şi ne ajută să rezolva repede ceea ce ne propunem. Cei sensibili reuşesc însă să vadă dincolo de valul iluziei şi să intuiască faptul că evenimente importante, declanşate cu această esenţială schimbare în magnetismul astral, vor veni.
A face o faptă bună, doar pentru că este un moment de început şi energia pe care o dăruim s-ar răspândi în tot tranzitul, este o supoziţie. Valorile sociale ale acestui tranzit nu vor putea fi influenţate de un gest, fie el şi lăudabil, ci de decizii colective luate în consens care vor modifica prin reguli, strategii, scheme organizatorice, modul cum se aşează soldaţi în front. Unii, mai organizaţi, vor prefera Falanga macedoneană, alţii se vor împrăştia pe tot câmpul strigându-se între ei şi reamintindu-ne de Darwin şi de teoriile lui cu privire la originea omului.

Duminică, 13 martie
Mai puţin importantă ca amploare şi efecte generatoare, ziua de 13 martie ne aduce şapte aspecte împlinite de Lună cu: Soarele, Junon, Lilith, Uranus (careu), Neptun, Chiron (trigon) si Coada Dragonului (conjuncţie). Mercur şi Pluton se vor întâlni azi într-un careul pe semne cardinale ne va reaminti faptul că limbajul, atunci când nu este controlat, poate fi o problemă.
Ultima zi a săptămânii, prin unghiurile pe care le găzduieşte este o zi de slăbiciune. Că este vorba despre slăbiciune fizică, susţinută de careuri şi conjuncţia Luna-NS, verbală (careul Mercur-Pluton) sau emoţională (trecerea Lunii în Rac pe careul Mercur-Pluton) puterea de decizie, incisivitatea, dorinţa de independenţă sunt privite deformat şi tratate ca atare.
Ultimul segment al zodiei Gemeni va acuza multe dintre complicaţiile celor două zile anterioare când Luna a trecut prin aceste semn căutând să pună toată energia la bătaie pentru a reuşi într-un sector, pentru a cuceri un public, pentru a convinge sau a schimba impresia cuiva. Suita de careuri care se împlinesc acum ne poate aduce o izbitură chiar în aceste veleităţi venite dinspre Gemeni, complicând comunicarea, împovărând limbajul şi lăsându-i pe mulţi cu marfa în soare, adică cu prea multe aşteptări şi fără realizări.
În a doua parte a zilei nevoile şi speranţele din prima parte se întorc cu un plan de sarcini, cu un plus de necesitate. Fie că ne amintim de sarcini pe care în ultimele zile nu le-am împlinit, fie ca suntem solicitaţi pe ultima sută de metri să finalizăm un proiect sau să ne implicăm într-un demers care cere disponibilitate fizică, mentală şi chiar afectiva, totul vine asupra noastră ca o greutate suplimentară.
Unii sunt decepţionaţi de viaţă, cer ajutorul mamei, soţiei, copiilor, se gândesc la ei cu sperata că viaţa şi puterea de acolo le vin. Alţii se vor împotrivi moşteniri, obiceiurilor, tabieturilor, propriului corp pe care l-au moştenit şi, supraîncarcaţi emoţional, vor să renunţe la ceea ce li s-a spus despre viaţă pentru a o învinge.
Azi oamenii vor oscila între tendinţa de a se menţine în albia unei vieţi complicate şi dorinţa de a se rupe de ea pentru a cuprinde o altă lume, una captivantă, plăcută şi poate şi binefăcătoare prin caracterul ei novator. Romantismul negativ al Lunii în Rac cumulat cu trecerea Soarelui prin Peşti ne aduce în a doua parte a zilei o accentuată stare de devitalizare, o pierdere a energiei prin procese psihice pe care nu le controlam în mod direct sau un îndemn spre somn, lene, pasivitate.
Prin urmare, ultima zi săptămânii ne prinde cu garda jos, cu stomacul gol, dar cu fruntea aruncată printre nori fără să fim în stare să găsim ceva pe acolo. Cei maturi care sunt aşezaţi la casele lor vor aprecia aceste impulsuri ca pe nişte „fluturi la cap” sau ca pe nişte stoluri de rândunele ce au venit înainte de sosirea primăverii.
Între a ne ridica în văzduhurile ambiţiei şi a gusta din pâinea rea şi amară a sărăciei nu este decât un pas şi această zi ne uneşte cele două tendinţe zguduindu-ne conştiinţa. În absenţa realizărilor imediate, aşa cum sunt ele aşteptate de dimineaţă, parte a doua a zilei este apăsătoare. Ceea ce ne-a înălţat de dimineaţă, spre seară ne doboară şi ne aminteşte de situaţii similare din trecut.
Nici azi nu scăpătam de umbra trecutului, însă nu universul ni-l aduce aproape, ci, prin comparaţie sau analogie, noi îl cerem, dezvoltand ambiţii prin care urmărim să fim mai buni decât predecesorii noştri, mai eficienţi decât într-o situaţie similara din trecut sau puternici decât colegul de serviciu sau modelul ales. Când Luna este în Gemeni aceste ţinte devin trasaturi comune şi nu ne deranjează să considerăm că susţinerea este un îndemn omenesc, iar rezultatele obţinute merite exclusiv personale. În Rac, Luna devine responsabilă. Se gândeşte la consecinţe, la feedback şi nu mai este încântată de spectacol şi acrobaţii. Privindu-se în oglindă nu-şi va mai vedea frumuseţea tinereţii, strălucirea ochilor, zâmbetul versatil, ci doar ridurile adâncite în conturul feţei, ca un accidentat peisaj lunar oglindit în sensibilitatea unui poet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.