Remember Me (2010)

Tyler si Ally sunt doi tineri in familiile carora s-au petrecut adevarate tragedii. Dupa ce fratele sau se sinucide, parintii lui Tyler divorteaza, iar acesta ajunge sa fie un introvertit care trece in viata ca un somnambul. Ally la randul ei este o adolescenta care, dupa ce o vede pe mama ei ucisa in fata ochilor sai decide sa-si traiasca viata la maxim. O intamplare face ca Tyler sa fie arestat de tatal lui Ally, iar astfel, cei doi se intalnesc si ajung sa fie un cuplu. Iubirea ii uneste si ii invata cat de important e sa iubeasca cu pasiune si sa traiasca din plin fiecare clipa. Lucrurile se complica si devine incert daca fragila legatura va reusi sa supravietuiasca tragediilor personale pe care le-au experimentat acestia. ” (sursa:http://www.cinemarx.ro/filme/Remember-Me-Remember-Me-2369209.html)

Ca mulţi alţii am ales să văd acest film fără să am prea mari aşteptări, poate, cine ştie, cu un uşor cinism, contrariat puţin de faptul că nu pot să înţeleg pe cât mi-aş dori această generaţie emo care îl adulează pe Robert Pattinson. Am căutat de-a lungul filmului să înţeleg care este rostul scenei de la început, care este importanţă acestei scene vulgare şi tot timpul am crezut că mi-a scăpat un amănunt esenţial, că mi s-a strecura printre degete un înţeles. Nu mai era cazul să filozofeze cineva pe marginea ideii că societatea în general, dar în mod special cea americană, adulează criminalii şi ciudaţii şi duce o luptă acerba împotriva normalităţii pentru a discredita orice urmă de progres şi implementa conceptul evoluţie = confort.
Acceptând acest neajuns m-am lăsat prins de poveste şi am ajuns să îndrăgesc personajul principal pentru modul său personal de a se revolta, fără a aştepta mai mult, celelalte personaje, decorurile, cadrele şi mai ales muzica atât de mult încât aproape de final m-a încercat un sentiment de regret că nu are şi o continuare. La final am fost însă bruscat de o dramă teribilă, o formă de suferinţă comună pe care am înţeles-o aşa cum a fost prezentată tocmai pentru că de-a lungul filmului nu au existat interferenţe, tocmai pentru că a fost prezentat clar, limpede. Finalul este cheia, centrul de greutate al întregului film. Am îndrăgit-o mult pe Lena Olin, în maniera sa incisivă, bogată în trăire, dar uşor brutală, care mi-a reamintit că nu există o durere mai mare pentru o mamă decât să-şi piardă copilul.
“Nimic din ceea ce faci nu este important, dar este important pentru că faci” (Gandhi), ca de fiecare dată, a avut asupra mea un ecou teribil. Integrarea acestui mesaj în decorul respingător al superficialităţii americane, al aroganţei de a considera că înglobează cele mai înalte valori ale civilizaţiei, mi-a sunat ca o invitaţie la iertare. Dacă o mare parte din film am considerat respingător tot ceea ce părea american, tot ceea ce înseamnă deliciul generaţiei tinere, acum văd, dincolo de obiceiuri şi aroganţă, oameni care îşi cântă trilul asemenea păsării spin.
“Nimic din ceea ce faci nu este important, dar este important pentru că faci”… îţi spune că dacă te aştepţi ca sacrificându-te să obţii vreo recunoaştere vei fi dezamăgit, dar fără sacrificiul tău omenirea nu ar merge mai departe în felul acesta. Fără un asemenea înţeles, toate celelalte înţelesuri rămân… enigme! Să-ţi priveşti realist potenţialul, tristeţea apăsătoare, dramele, bucuriile intense, dar să nu-ţi permiţi răsfăţul de a neglija valorile importante înseamnă să-ţi oferi exact ceea ce te ajută mai mult pentru a nu uita cine eşti, pentru că nimeni nu ştie mai bine decât tine cine eşti cu adevărat.
Chiar dacă motivul pentru care turnurile gemene au căzut este altul, în sensul că victimizarea americanilor pentru momentul 11 septembrie este un efect ce nu a fost luat în calcul, poate chiar neglijat intenţionat, mă înclin cu respect în faţa regizorului Allen Coulter pentru modul înţelept de a ne reamintim că “există în noi ceva mai adânc decât noi înşine” (Fericitul Augustin).

Share on Facebook

One thought on “Remember Me (2010)

  1. aurora spune:

    Da…Mie mi-a placut enorm de mult filmul inspirat dealtfel dintr-un caz real Scandalul Larry Flynt.Ideea in sine,faptul de a te lupta cu un sistem aparent conventional in fata caruia neconventionalul Larry Flynt a luptat pe fata, a avut curajul de a-i sfida,puterea de a se impune,in final de a instaura libertatea de opinie in America si iubirea dintre cei 2 soti neconventionali este d.p.d.v personal de o profunzime mult mai adanca decat o casatorie conventionala tipic societatii in care traim sau aparent conventionala!!!Finalul a fost cheia si centrul de greutate al filmului.O regreta enorm.O mare iubire pentru cei care au mintea deschisa sa accepte asa ceva…Nu i-am judecat, i-am admirat pentru curaj si cam atat.Oare ce sinastrie au avut?Ar fi interesant de studiat.
    Cati dintre noi au sansa sa fie iubiti sau sa iubeasca cu atata profunzime?
    Mi-a placut si avocatul desigur.El a reprezentat in instante acest caz pentru ca a crezut in el.TRIUMF, Aurora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *