Pescuit sportiv (2009)

Se întâmplă uneori, mă refer aici la ultima perioadă de când suntem dependenţi de internet, să nu mă informez înainte de a vedea un film şi să mă las prins de plăcerea de a descoperi. Evident, există un risc, acela de a realiza când ai ajuns cu vizionatul pe la jumătatea filmului şi î nţeles că nu ţi se potriveşte, că ai în faţă o creaţie superficială şi regreţi că ţi-ai pierdut timpul. Cu “Pescuit sportiv” nu se întâmplă asta, ci dimpotrivă te cuprinde o stare specială, un sentiment de simplitate prezentat într-o nouă lumină, însă nu prin banal.
Adrian Sitaru este un regizor cu un palmares impresionant (28 de filme regizate). Înainte de toate, personal, cred că este un vizionar, dacă luăm în calcul uşurinţa cu care introduce subtilitatea, analiza psihologică, plăcerea transformării, fără a lăsa să se vadă bucuria schimbării, cum arată personajele după, ci pur şi simplu ca un eveniment produs de univers în magnifica sa diversitate. Născut pe 4 noiembrie 1971, Adrian Sitaru împlineşte, din punct de vedere astrologic, partea esenţială de analiză psihologică, nu doar prin faptul că deţine trei planete în Scorpion (acesta poate fi considerat un fapt comun), ci pentru că Saturn, de pe final de Gemeni (lupta cu cuvântul, cu ideea), se opune conjuncţiei Venus Mercur, iar Pluton, din primele grade ale Balanţei, mediază această opoziţie şi Marte, din finalul Vărsătorului, realizează careuri cu protagoniştii opoziţiei. Conjunctura este deci specială şi-i conferă nu doar abilitatea de a sonda misterul, ci şi de a-l integra pentru a da frământărilor sufleteşti o notă elegantă şi a crea o dimensiune a gândirii încărcată de sens şi profunzime. Am observat că preferă scenariile simple, cu mesaje clare care evită patima, dar o sugerează în toată diversitatea sa, tocmai de aceea, înclin să cred că Luna îi este poziţionată în Gemeni, ceea ce aduce creaţiei o notă de viclenie, tentându-l cu produse uşor vandabile, simple, care reproduc scheme verificate. Viziunea sa depăşeşte însă banalul, chiar dacă uzează de el, chiar dacă îl combină cu ideile valoroase legate de moralitate, viaţă, moarte.
“Pescuit sportiv” este un film apreciat pentru scenariu, chiar dacă acesta a fost respins de două ori la concursurile organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei, şi mai puţin pentru regie, deşi eu nu împărtăşesc părerea cârcotaşilor care se plâng de bruscarea câmpului vizual la mişcările rapide ale camerei. Nu ştiu care a fost motivaţia regizorului, însă consider că, prin această tehnică, încearcă, pe de o parte, să se evite accentul banal al decorului neîmbunătăţit, cauzat de lipsa fondurilor, iar pe de alta, o transpunere în tensiunea de cuplu, aceea pe care o cunoaştem cu toţii şi cu care ne-am confruntat în momentele când nu puteam alege calea sincerităţii, când suntem obligaţi să convieţuim deghizaţi în persoane fericite, mulţumite şi împlinite. Fac aici o trimitere spre Ink (2009) în care este abordată această bruscare vizuală pentru a se sugera exact această trăire profundă, această dramă situată în afară exprimării, poate chiar a raţiunii.
Este adevărat, mulţi se aşteaptă ca unei creaţii să i se citească mesajul de la prima sclipire, însă, până la urmă, cred că aceasta este menirea artei, de a mobiliza structurile lăuntrice pentru a ne depăşi o condiţie, poate chiar una banală. Dacă din acest aliaj este văzut doar banalul, nu este vina creatorului.
Subiectul filmului este unul cât se poate de simplu. Ea îşi înşeală soţul şi pleacă la un picnic alături de amant, un demisionar revoltat de condiţia ingrată pe care trebuie să o aibă profesorul în zilele noastre. Traseul este de-a dreptul pitoresc şi aici nu mă refer doar la traficul din Bucureşti, ci şi la incidentele ce se tot consumă la trecerile de pietoni, la semafoare, cu nelipsita prezenţă a prostituatelor, chiar a copiilor care practică aşa ceva. În acest cadru, ce nu-l deranjează deloc pe spectatorul român, obişnuit cu acest decor, are loc un incident în care cei doi lovesc o prostituată, neatenţi la drum, în timp ce se certau pe o problemă personală. Pentru că varianta de a o duce la spital şi a deconspira aventura sa cu Mihai (Adrian Titieni) i se pare lui Lubi (Ioana Flora) extrem de proastă decide să scape de cadavrul prostituatei. Numai că prostituata nu este deloc moartă şi se simt obligaţi să o ia cu ei la picnic. Ideea se va dovedi destul de proastă pentru că, duplicitară aşa cum ştim cu toţii că sunt prostituatele, va încerca să-i manipuleze pe cei doi pentru a-şi atinge scopul.
Mi s-a părut genială inserţia unei prostituate în acest cadru, pe care nu ştie nimeni cum o cheamă cu adevărat, care s-a dovedit la fel de intuitivă pe cât de intrigantă, pentru că, aşa cum este construit scenariu, aduce în film o combinaţie stricată de misticism şi perversitate. După apariţia ei cei doi se transformă, vorbesc urât, îşi pun totul la vedere, se ceartă şi, evident, depăşesc un impas al vieţii lor, pe care spectatorul îl descoperă din scenele individuale.
Dincolo de aspectele controversate, poate chiar şi cele legate de limbaj, filmul rămâne o incursiune într-o problematică de cuplu pe care, adesea, cei implicaţi refuză să o abordeze. Numai obligaţi de un factor indecent, de o variabilă, ajung să o depăşească. Numai că viaţa, aşa cum o ştim şi aşa cum este ea ilustrată în film, nu poate merge mai departe cu probleme nerezolvate. În felul acesta, Lubi se lasă pipăită de Ana, iar Mihai, într-un cadru sugerat de regizor, nu arătat implicit, o salvează pe Ana de la înec şi, probabil, îşi consumă fantezia pe care o are cu o prostituata. Eliberaţi de această latură indecentă se întorc spre casă mai curajoşi, mai puternici în a produce modificări importante în viaţă (Lubi îl sună pe soţ şi-i spune de aventură, iar Mihai decide să revină asupra demisiei).
În urma lor rămâne un personaj misterios, o arătare, o prezenţă, cea care parcă nici nu a fost reală, sugerată ca fiind Ana, care îşi îndreaptă tentaţiile spre alţi trecători, spre alte victime pe care să-i „ajute” să-şi depăşească momentele de impas ale vieţii.
Ne este greu să acceptăm că avem aceste componente vulgare adânc inserate în propriile existentţe şi când ne confruntăm cu ele le negăm, ne ruşinăm, ne revoltăm sau ajungem să reacţionăm cu agresivitate. Această componentă este integrată în banalul vieţii, dar pe care refuzăm să o vedem. Aceasta este morala filmului şi tocmai de aceea laud, în calitate de amator, creaţia lui Adrian Sitaru pentru că sunt mulţumit de ceea ce a trezit în gândirea şi simţirea mea. În definitiv, aceasta este şi menirea artei, de a produce reacţii în gândire şi emoţie, nu simple impresii.

4 comentarii la „Pescuit sportiv (2009)

  1. Mihaela spune:

    Dupa prezentarea pe care ai facut-o, nu mai ramane decat perceptia fiecaruia….Filmul merita vazut!!…(nu privit!).
    Un detaliu deloc lipsit de importanta, si de care am aflat acum, este nativitatea regizorului scenarist…framantarile, misterul, profunzimile Scorpionului….:)

  2. Mihaela spune:

    Hm…nu stiu daca regizorul este preocupat de astrologie ( n’ar fi de mirare, Scorpion fiind), dar alegerea Mariei Dinulescu pentru rolul Anei – nativ din zodia complementara zodiei lui- a fost foarte inspirata…( si nimic nu-i intamplator!)
    Mi-a placut Maria Dinulescu, dar pana acum nu am stiut acest detaliu: nascuta sub semnul Taurului…..

  3. Nu m-ar surprinde sa conteze pentru el aceste informatii, pentru ca este un tip inspirat. Este un scorpion special.
    🙂

  4. Nu prea stiu mare lucru despre astrologie, dar scorpionul este intradevar un personaj misterios. O sa ma uit si eu la film, multumesc pentru sugestie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.