“Un tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău s-au căsătorit recent în România. Cei doi sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, pentru că din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament. Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiție între rudele tinerilor însurăței, iar situația e tensionată în plus de diferențele de obiceiuri și tradiții în astfel de ocazii. Deși în spatele discuțiilor despre ritualuri se ascund animozități care le sunt străine, cu rădăcini de ordin istoric și politic, mirele și mireasa sunt prinși în mijlocul acestei lupte de orgolii, care seamănă cu un meci româno-moldovenesc și scoate în evidență deosebirile de educație, cultură și convingeri politice dintre ei.” (sursa: http://www.cinemagia.ro/filme/nunta-in-basarabia-28000/)
Wow! Asta va smulge filmul la final, indiferent de motivul surprinderii. Eu am avut un wow de încântare, de bucurie, de regăsire a unor elemente specifice zonei în care am copilărit. Chiar dacă acţiunea se desfăşoară la Chişinău, în cealaltă jumătate a Moldovei, în România, lucrurile nu sunt cu mult diferite. Acelaşi port minunat, aceiaşi oameni zâmbitori, aceeaşi veselie şi încântare care izvorăşte din nimic la evenimente importante ale vieţii, aceeaşi coeziune care topeşte instantaneu tristeţea cauzată de sărăcie sau opresiune.
Am savurat la maximum acordurile cântecului popular, limbajul colorat, lipsit de unduirile sofisticate ale limbii literare, simplitatea locurilor, sărăcia aproape sacră şi demnitatea unor oameni care trăiesc cu speranţa că dincolo de Prut, în România, există un loc minunat numit Ţara Făgăduinţei. Noi cei care trăim aici ştim că România de acum nu este aşa cum este văzută de acolo, nu mai poate fi limpede, profundă şi efervescentă, ca România revoluţionară a lui Rosenthal şi nici curajoasă ori eroică aşa cum a dovedit că poate fi în 1989. România de acum este un mister, trăieşte ca un subsidiar al mondenităţilor impuse de U.E. sau îşi uită istoria, originile şi consideră că actuala Republică Moldova, această aberaţie geopolitică, nu Basarabia, este un motiv de ruşine pentru ea.
Cu un scenariu de o coerenţă imbatabilă, “Nuntă în Basarabia” mi-a reaprins dorul de izvorul românescului de aici, de pulsul vieţii pe care internetul, filmele ştiinţifico-fantastice, cafeaua, programul de lucru de 8-10 ore, astrologia sau filosofia orientală îl distrug atât de simplu sau îl corodează iremediabil. Nu ştiu ce valori să spun mai întâi că respect la aceşti oameni, abnegaţia, puritatea sufletească, căldura nepământeană dezvoltate într-o sărăcie dureroasă sau uşurinţa cu care se adaptează, modul cum fac asta şi sub ce presiune, libertăţile afective pe care şi le oferă sau şi le suprimă. Au curajul de a crede într-o Românie care nu s-a născut încă pentru că privesc realitatea prin ochii poeţilor şi, fiind conştienţi de asta, acceptă ceea ce li se oferă dintr-o obişnuinţă aproape istorică. Îndrăznesc să spun, cu durere în suflet, că ei sunt mai români decât noi, chiar dacă vorbesc o limbă română stricată sau, mulţi dintre ei, chiar ruseşte.
Într-un contrast izbitor cele două personaje Valeriu (naşul) şi Gioni (unchiul mirelui) au însemnat pentru mine părţile negative ale celor două regiuni/ţări. Dacă impresarul Gioni sugerează genul de superficial fiert în hormoni şi condimentat cu infatuare şi lipsă de consideraţie pentru orice valoare ar exista în jur, Valeriu, cu înfăţişarea tipică a mafiotului moldovean şi comportamentul de asemenea, are o justificare pentru felul său de a fi. El a explicat că tatăl său a fost o victimă a K.G.B.-ului şi s-a arătat vădit marcat de acest fapt. Acest contrast îl regăsim însă şi la celelalte personaje.
Chestiunea Basarabiei este însă o problemă complicată şi ea nu va putea fi soluţionată de România pentru că visul alipirii la Patria Mamă este o fantezie. Condiţiile economice precare pe care le are de îndurat ţara noastră nu ne permit să putem suporta o astfel de reîntregire. Ne vom reîntâlni cu fraţii noştri de peste Prut în ipostaza de membri ai unui stat mai mare, UE, că doar pentru asta am fost dezbinaţi, şi noi şi alţii.
Filmul nu tratează însă nici această problemă şi nici cum a ajuns Basarabia, care iniţial a fost un teritoriu aparţinând Ţării Româneşti, pentru că numele era atribuit doar unei regiuni situate în partea de sud a Moldovei de peste Prut, cedat in secolul al XIV-lea Moldovei, să fie anexat abuziv de ruşi în 1812 împreună cu toată partea Moldovei de est dintre Prut şi Nistru şi transformată în gubernie. Filmul surprinde însă motive de comportament tradiţional îmbinate cu sechele ale comunismului sovietic, vizibile prin limbaj, structuri administrative, un fel de „englezisme” ale ţărilor fostului bloc comunist.
Probabil că mulţi vor vedea în acest film un kitsch, cu atât mai mult dacă îl vor compara cu “Nunta muta” a lui Horaţiu Mălăiele, însă pentru cei din acea parte a lumii care grăiesc în dulcele grai moldovenesc, pentru cei care încă mai tresar când o aud pe Sofia Vicoveanca sau pe Ion Suruceanu, pentru cei care nu recunosc fâşia de graniţă de la Prut, încălcând-o cu simplitatea arhaică a omului de la ţară, filmul este o poveste despre sufletul unor români care parcă se hrănesc cu lumina Soarelui, de aceea sunt atât de puternici sau cu strălucirea Lunii, atunci când este ea mare şi rotundă, de aceea sunt atât de sensibili şi de tenace în a crede atunci când alţii se topesc în nimicuri sau se pierd cu firea.
Eu unul mă bucur nespus în faţa unei asemenea creaţii şi nu sunt nostalgic atunci când spun asta pentru că dintotdeauna am crezut ca românii de dincolo de Prut sunt flori minunate ce cresc în mărăciniş, iar Basarabia „lacrima neamului meu”.
“Trecută prin foc şi prin sabie,
furată, trădată mereu,
eşti floare de dor, Basarabie,
eşti lacrima neamului meu.” (Basarabia de Dumitru Matcovschi)
Un comentariu la „Nuntă în Basarabia (2010)”