Black Swan (2010)

Nina (Portman) este o balerină din New York a cărei viaţă, precum a tuturor din această profesie, este complet consumată în jurul baletului. Trăieşte împreună cu mama ei, Erica (Hershey), o fostă balerină extrem de obsesivă, care exercită un control sufocant asupra ei. Când directorul artistic Thomas Leroy (Cassel) decide să o înlocuiască pe prima balerină Beth Maclntyre (Ryder) pentru deschiderea producţiei noului sezon Swan Lake, Nina este prima lui alegere. Însă Nina are o adversară în competiţie; o nouă dansatoare pe nume Lily (Kunis) care reuşeşte să îl impresioneze până şi pe Leroy. Swan Lake are nevoie de o dansatoare care să interpreteze şi White Swan, ce reprezintă inocenţă şi graţie, precum şi Black Swan, care reprezintă viclenia şi senzualitatea. Ninei i se potriveşte de minune White Swan, dar Lily este însăşi întruchiparea Black Swan. În timp ce cele două dansatoare îşi extind rivalitatea într-o neaşteptată prietenie, Nina începe să îşi descopere şi partea întunecată – o nesăbuinţă care ameninţă să o distrugă.” (sursa: http://www.cinemagia.ro/filme/black-swan-44020/)

Să-mi fie cu iertare, dar acest film, chiar dacă este foarte lăudat, nu a ajuns prea aproape de sufletul meu. Nu scriu despre fiecare film pe care îl văd, dar acum am vrut în mod special să-mi spun părerea despre Black Swan pentru că, la fel ca Slumdog Millionaire, acest film este apreciat printr-un lucru şi poate crea impresii greşite prin altele. Din prezentarea preluată de pe cinemagia se înţelege subiectul său, din vizionarea sa ne rămâne interpretarea impresionantă a actriţei Natalie Portman.
Transpusă perfect în rol, actriţa nu doar îţi arată jocul dublu, transformările personalităţii, ambiţia care îl schimbă pe om, ci şi, prin modul cum şi-a înţeles mişcările şi cum priveşte, starea sufletească profundă şi intensă care i se ridică din ochi aşa cum se ridică aburii fini din asfalt după o ploaie de vară. Natalie Portman, în Black Swan, este pentru mine o mare surpriză, nu pentru că nu aş fi avut aşteptări din partea ei, ci pentru că nu am crezut-o atât de sensibilă. Aleasă pentru talentul său de a sugera tăria de caracter şi forţa dincolo de vocea suavă şi de chipul angelic, ea a reuşit să depăşească această linie, a înnobilat rolul şi l-a făcut atât de viu încât filmul în sine aproape că nu mai contează, totul se poate rezuma la prestaţia ei. Un mare rol, o magnifică demonstraţie de măiestrie ce sper să-i fie apreciată.
Marea mea dezamăgire se construieşte în jurul unei confuzii pe care o lansează acest film. Este clar că Nina, personajul principal, suferă de schizofrenie, însă filmul sugerează că presiunea psihică pe care a avut-o de suportat pentru a face faţă rolului din Swan Lake este vinovată de asta şi nu psihoza endogenă de care suferea. Dacă a sugera asta într-o creaţie cinematografică este o alegere respectabilă, a menţine o tensiune artificială prin reluarea motivelor (iritaţia de pe spate, frigiditatea autoindusă, exfolierea pielii de pe degete ş.a.) fără a o întări cu o idee, alta decât cea pe care privitorul o descoperă deja de la primele imagini, este o eroare, o scăpare, o greşeală pe care eu, în calitate de spectator, nu o pot trece cu vederea. În plus, această confuzie, ca şi în alte situaţii, dă naştere altora: succesul ei este pus pe seama acestor tulburări, adică este o încurajare subtilă spre a dezlănţui aceste halucinaţii pe motiv că atunci când există ambiţie, nu contează care este boala de care suferi, ci contează finalitatea. “I was perfect” spune ea la final, mulţumită de curajul cu care s-a lăsat purtată de halucinaţii. Găsesc acest moment ca o demonstraţie de prost gust. Nu poţi acuza unii regizori că se ocupă de filme violente, pentru că ei se adresează spectatorilor care se plictisesc la filmele de genul lui „Black Swan”. Tocmai de aceea Darren Aronofsky, pentru că din start îţi prezintă un film cu alte pretenţii, păcătuieşte prin lipsa unei consistenţe, prin lipsa elementului pozitiv, regăsit în celelalte creaţii ale sale, pe care le-am văzut, şi jucându-se cu focul aruncă în aer un cadru rafinat pe motiv că precizia balerinelor este o barieră în a dezvolta stări sufleteşti profunde. Raţiunea este o barieră, obsesia perfecţiunii de asemenea, dar să nu confundăm acest gen de obstrucţionare cu chinul tulburărilor impuse de schizofrenie. Daca atenţia publicului se îndreaptă spre acest defect, tratamentul pe care îl oferă regizorul, ca „doctor” al personajelor din film, este total eronat, pentru că acestea nu sunt glorificate, ci umilite de înţelegerea sa falsă. Chiar şi ceea ce se ridică prin valoare sunt ţintite sub tirul declaraţiilor populiste presărate de-a lungul întregului film, ca şi replica de final, pe care le regăsim în multe ecranizări americane şi care scot în evidenţă ambiţia, curajul, controlul, libertatea interioară, prezentate ca soluţii de succes. Dacă printre spectatori se găsesc vreo câţiva care au reuşit aşa cum iniţial se sugerează în film, vor fi dezamăgiţi de această creaţie cinematografica. Drumul spre succes nu are acest aliaj extravagant, nu strănută etapele pe baza întâmplărilor şi nu este construit doar pe motivaţii de moment. Sunt artişti care ştiu că succesul, aşa cum este arătat în film, este o carte cu copertele frumos colorate ce nu are nimic în interior.
Dacă vrei poţi găsi în această poveste un mesaj bun şi poţi trece cu vedere această scăpare gândindu-te că regizorul este Vărsător şi că poate întreaga creaţie a gândit-o bine, date fiind filmele sale anterioare reuşite (Requem for a dream, Pi, The Fountain), însă s-a pierdut în detalii penibile. Nu sunt însă de acord cu acest elogiu adus schizofreniei. Nu este nimeni vinovat dacă duce cu sine o astfel de boală, dar pentru că dorim să nu acuzăm, nu înseamnă că trebuie să elogiem pentru a proteja. Schizofrenia este o boală teribilă, imposibil de vindecat într-o singură viaţă şi cei care o poartă nu sunt marginalizaţi de societate cu această etichetă, ci doar li se cere să înţeleagă că au propriul lor drum. Dacă într-o familie de atleţi se naşte un copil cu alte veleităţi, care nu poate să facă sport, nu înseamnă că trebuie să se inventeze un sport şi pentru el, doar pentru a fi performant în această direcţie. El are nevoie să-şi înţeleagă propria normalitate pentru a fi performant în sectorul său.
Celelalte aspecte ale filmului sunt subţiri de tot, mai ales intrigile, arhicunoscute, care te duc spre o blazare dificil de digerat, unele dintre ele mi-au lăsat un gust amar prin superficialitate sau vulgaritate tocmai pentru că nu consider sexualitatea, consumul de alcool, cluburile păcate ale societăţii moderne sau mijloace de emancipare, ci cred că, în ceea ce le priveşte, adevărul este situat undeva la mijloc. Nu am urechile prea sensibile şi nici nu trăiesc într-un glob de sticlă, dar mă declar dezamăgit de multe din întâmplările prezentate în film pentru că sunt un gen de struţo-cămilă, de imagini şablon prin care tinerii deviaţi ai zilelor noastre să-şi poată exalta sufletele şi să spere într-o reuşită, asemenea Ninei, chiar dacă sunt zdruncinaţi de obiceiuri proaste. Nu cred că este corect să fie lansat un astfel de mesaj alături de trăirile intense ale Ninei care, până la un punct, îşi găsesc ecou în fiecare spectator ce a fost cel puţin o dată în viaţă mânat de dorinţa de reuşită.
Filmul este însă valoros pentru prestaţie exemplară a minunatei Natalie Portman. Celelalte aspecte se încadrează la capitolul “Aşa NU!”

Share on Facebook

6 thoughts on “Black Swan (2010)

  1. doru bem spune:

    Un film SF bine facut, regie si scenariu faine. Mr Nobody.Vizionare placuta pentru cine nu l-a vazut.

  2. Mihaela spune:

    „Filmul este însă valoros pentru prestaţie exemplară a minunatei Natalie Portman.”

    Globurile de aur 2011:
    Natalie Portman a obţinut premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, in The Black Swan.
    http://www.antena3.ro/life-show/film/globurile-de-aur-2011-the-social-network-cel-mai-bun-film-al-anului-vezi-lista-completa-a-castigatorilor-116938.html

  3. Am aflat de dimineata si m-am bucurat mult pentru ea…

  4. dana spune:

    Foarte corecta aprecierea ta…rationala…dar iti scapa, cred, faptul ca nu e vorba de o poveste de viata si ambitie, ci de povestea unui act de creatie.
    In arta, sa fii genial insemna sa fii atins de aripa nebuniei, exista numeroase exemple. Cred ca asta este ce trebuie retinut din film, cautarile unui artist, zbaterea si dorinta sa de a atinge perfectiunea. Pentru oamenii obisnuiti, ar insemna un „asa nu”.

  5. Nu mi-a scapat aceasta trasatura, de aceea am facut trimiterea la artisti…. Filmul are o componenta penetranta si explicatia ta ma bucura foarte mult tocmai pentru ca prin asta dovedesti ca se atribuie sacrificiului, efortului creator, o componenta ireala. Intai este vorba despre munca, asa cum se spune in film, apoi despre un gen de nebunie care nu are nimic de-a face cu schizofrenia, ci cu efortul sustinut, cu exprimarea intr-un registru superior celui comun, tocmai de acea omului obisnuit ii pare nebunie.
    Din punctul meu de vedere acest film se incadreaza in patima prezentului pentru a construi valori perene fara sa se stie cum sau, daca se stie cum, fara sa fie respectati timpii clasici. Nina se conformeaza unor recomandari, cele ale regizorului care se supune nevoii de public, a cantitatii, si ropotele de aplauze sunt pe frecventa acestor recomandari, dar se pierde din vedere ca artistul este cel care dicteaza intai etalonul valorilor si apoi publicul. Ca sa fii un lider de opinie, ca sa fii asa cum spune ea la final, perfect, trebuie sa fii deasupra opiniei si prin asta poti risca sa te confrunti cu o oarecare opozitie. Aceste gen de superficialitate desprinsa din faptul ca „a fost perfecta pentru ca au tunat de peste tot ropotele de aplauze” este o scapare a regizorului sau, cine stie, poate a mizat pe faptul ca cei mai multi nu vor face diferenta intre valoarea arhetipala a etalonului impus de un artist si gradul de modelare a publicului.
    As fi aplaudat la fel daca ar fi fost vorba despre un alt personaj, dar nu despre un artist. Eu cred ca valorile unui artist sunt sacre, tocmai de aceea intreaga viata ii este ajustata dupa acestea. Poate de aceea mi-a placut atat de mult Natalie Portman pentru ca, spre deosebire de intreaga constructie a filmului, ea a dovedit ca este o artista, restul nu prea.
    Sa-mi fie cu iertare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *