160 de ani de la nasterea lui Eminescu – moment de adanca piosenie fata de marele nostru ganditor.
Imi mentin in continuare parerea ca noi, romanii, ne iubim ganditorii, dar nu stim sa-i comemoram, ii indragim, dar nu stim ca le laudam cuvintele, ideile, invatatura.
M-am straduit de fiecare data la 15 ianuarie sa-mi amintesc cine a fost Eminescu… cine este Eminescu si pentru asta recitesc „Trebuiau sa poarte un nume” de Marin Sorescu si ascult „Sara pe deal” sau „Mai am un singur dor„.
TREBUIAU SĂ POARTE UN NUME
de Marin Sorescu
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii –
“Miorita” si “Luceafarul” si “Scrisoarea a III-a”.
Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.
În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.
Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?
Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.
Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.
Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.
Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.
Felicitari suna atat de sec.Sunt toata o mirare.Sunteti complet.Dincolo de calcule astrologice, de numerologie, sunteti un om al lui Eminescu.Atat de putini…si parca ascunsi de atatea reclame tipatoare si comert cu literatura „ieftina”.Ar trebui sa plecam capul inca o data cu piosenie in aceasta „zi de geniu”.
multumesc,multumesc ,multumesc pentru acest memento.
Cuvintele nu-si mai au rostul,doar lacrimile a ceea ce simtim!
Pentru cine nu a vazut „Un bulgare de huma” si doreste sa evadeze din cotidian intr-un spatiu al puritatii sentimentelor, al prieteniei neprihanite i-l recomand cu caldura.
De cate ori vad acest film, de atatea ori imi aduc aminte cat de usor uitam sa fim prieteni!
Gheorghita, eu am savurat fiecare secunda a acestui film. L-am vazut de mai multe ori,dar de fiecare data imi doresc sa fiu acolo.
De fapt ,din momentul in care i-am citit prima poezie l-am adorat si mi-am dorit sa ma-ntorc in timp sa-l apar de toate cite a patimit. Dar stiu acum ca asta facea parte din destinul sau pe care el l-a inteles si l-a acceptat. Nu stiu daca stiti ,dar el la un moment dat i-a marturisit unui prieten ca el stie ca este unul dintre martirii neamului asta, a carui istorie e de fapt povestea unui lung sir de martiri.
El m-a invatat cum sa-mi iubesc neamul si cum sa traiesc in cintecul lui tulburator de frumos.
„Nenorocirea cea mare a vietii e-zicea el- sa fii marginit sa nu vezi cu ochii tai, sa stii putine,sa intelegi rau,sa judeci strimb,sa umbli orbecaind prin o lume pentru tine pustie si sa fii nevoit a cauta afara din tine compensatiuni pentru munca grea a vietuirii „