9 – 15 septembrie 2019

9 – 15 septembrie 2019 este săptămâna lucrurilor simple pe care le vedem disproporționat și a îndemnului la muncă pentru care oricine va avea respect. Așadar, conotațiile celor șapte zile vor fi diferite față de ceea ce am parcurs de curând. Suntem într-un proces de analiză, dar nu mai suntem într-un proces de acuzare, nu mai privim lucrurile ca și cum ne sunt impuse, nu mai privim întâmplările ca și cum sunt o pedeapsă. Această zonă a simplității ne arată că nu suntem departe de echilibrul care face posibilă o realizare ce ne-a fost refuzată până acum. În plus, dacă prin aceste lucruri simple pe care le vedem la dimensiunea reală, fără a ne fi rușine cu ceea ce avem sau putem, respectăm munca atunci vom reuși să obținem un respect care nu va fi șters prea curând sau poate niciodată. Unghiurile acestei săptămâni ne vorbesc despre o dinamică aparte. Sunt câteva care au fost active mult timp și care acum își ating intensitatea maximă. Cu toate acestea, nu vorbim despre aceeași intensitate și în cazul evenimentelor, ci doar de o confirmare a faptului că simplitatea rămâne întotdeauna de o eleganță aparte. Cel care reușește să se păstreze pe această linie a echilibrului în prima jumătate a săptămânii va avea ocazia spre finalul ei, imediat ce Mercur și Venus va trece pe zodia Balanță, să înțeleagă cât de important este echilibrul pe care îl păstrează. În această săptămână el nu va fi recompensat, dar în săptămânile următoare, da. Forma aceasta de echilibru atinge un moment de maximum pe 15 septembrie, în ultima zi a săptămânii, când, spre seară, Saturn va trece peste Coada Dragonului. Pentru că acestea se află în relație de conjuncție din Marte, momentul de față aduce confirmarea unui lucru rău ce a fost invitat, a unui eșec ce nu mai poate fi schimbat, însă nimic nu este inopinat. Dimensiunea acestor raporturi ce există între marile unghiuri ale săptămânii vor avea în ecuația astrală a zilei de 15 septembrie un sens aparte tocmai pentru că subliniază, nu pedeapsa, ci confirmarea existenței unui desfășurător pe care din varii motive din martie și până acum l-am respins, l-am refuzat. În plus, aflăm și că doar prin aceste sacrificii, doar prin înfruntarea directă și verticală a acestor spaime, a acestor situații dezagreabile putem vorbi și de curajul de a ne întoarce către o viață mai bună. În caz contrar, vorbim doar de cârpeli, de reproducerea unor șabloane mai vechi despre care știm aproape totul, despre care știm ce efecte produc și în fața cărora credem că suntem imuni.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne pierde contactul cu realitatea. Viața este ceea ce trăim, nu ceea ce ne închipuim că trăim.

Educația ne salvează dintr-o mare încurcătură. Întâlniri ciudate. Suntem copleșiți de solicitări. Popularitatea este menținută prin muncă. Intensificarea unor forțe despre care nu știm prea multe lucruri. Credem că alegând varianta cea mai simplă suntem cei mai norocoși. Redresare. Avantaj. Suspiciune față de ezitările celorlalți. Minciunile ne lasă un gust amar. Nu înțelegem tot ce vine spre noi. Punem etichete prea ușor.

Relația bună pe care Luna neagră și Capul Dragonului o definitivează în noaptea de duminică spre luni face referire la multe din trăsăturile care s-au consumat în săptămâna anterioară, dar ne indică și câteva direcții pe care trebuie să le urmăm cu atenție în săptămânile care vor veni. Avem acum de trecut o încercare pe solicitare, pe efort, pe respect și pe promisiuni pe care nu dorim să le încălcăm. Lucrurile acestea nu vin doar din partea relația pe care Luna neagră o are cu Axa Dragonului, ci și din faptul că în relațiile bune pe care Mercur și Marte le au cu maleficii Pluton și, respectiv, Saturn, arată că suntem în căutarea unor soluții miraculoase, că vrem să schimbăm fața lumii, să lăsăm în urmă minciunile și să fim învingători nu doar prin ceea ce se spune despre noi, nu doar prin urmările unor fapte remarcabile, ci și prin ceea ce facem în prezent în mod continuu. Este clar că lucrul acesta reprezintă un avantaj absolut nesperat pe care îl obținem din explorarea lucrurilor simple. Cele complicate rămân în continuare într-un carusel, iar vorbele neplăcute ale persoanelor cu care am fost în conflict în ultimele săptămâni rămân în suspensie. Încă nu știm cum să le apreciem, iar dacă dorim să trecem la acțiune atunci vom aduce în prezent resentimente trecute, ceea ce nu este plăcut. Sunt lucruri frumoase care se consumă în această zi, chiar dacă există anumite tensiuni care se consumă în dimineața acestei zile, dar trigonul Lunii cu Venus arată că orice gust amar poate fi schimbat foarte ușor. Greșeala cea mare a momentului vine din faptul că vom fi tentați să punem foarte ușor etichete. Evoluția acestei săptămâni nu ține de etichete, ci de cum ne diminuăm suspiciunile, minciunile, regretele.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre o încercare teribilă. Unele lucruri par apăsătoare, altele încărcate de un regret foarte mare, însă cele mai dificile sunt situațiile care creează confuzie. Dacă lucrurile nu merg bine și suntem întâmpinați cu o anumită indulgență, această indulgență se va transforma pe viitor în acuzație. Eșecul de acum nu va fi o simplă greșeală, ci dovada unei competențe.
Evoluția acestei zile, cea care va fi realizată prin apelul la lucrurile simple, după cum ne spune și prima parte a devizei acestei săptămâni, se referă la avantajul pe care îl obținem atunci când nu repetăm trecutul. Suntem liberi să ne exprimăm așa cum ne-am obișnuit, să punem etichete, să acuzăm sau să luăm în ușor anumite lucruri, poate chiar să facem anumite acte de caritate indiferent ce motiv am avea, însă nu ne este permis în această săptămână să reproducem o schemă a trecutului pe care l-am lăsat în urmă ca urmare a schimbărilor puternice din săptămânile anterioare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne ocupa astăzi de situațiile practice. Rezultatele acțiunilor practice sunt cele care nu vor putea fi șterse niciodată. Cel care își va petrece ziua explicând de ce rezultatele practice sunt altele decât cele pe care le-a intenționat este un om care va deveni în viitorul apropiat o victima.

Dezamăgire. Senzualitate înțeleasă greșit. Trecem prin momente dificile. Este nevoie de cristalizare. Bogăția de aici arareori este expresia unei bogății care ne vine de dincolo. Sentimentele sunt răgușite. Pierderile materiale au o greutate mare. Inițiativă deviată. Conservarea puterilor este necesară.

În noaptea de luni spre marți Luna va trece pe zodia Vărsător și pentru oamenii superficiali, cei care nu au apreciat buna colaborare, care nu au respectat integritatea celorlalți, vin vremuri dificile. Lucrul acesta este interpretat așa doar pentru că Luna trece pe zodia Vărsător, pentru că această poziție astrală va ține până în mijlocul zilei de joi, 12 septembrie, ci și pentru că ea coincide cu împlinirea opoziției Soare-Neptun. Este un semn de tristețe care apare în urma unei cristalizări. Pe 10 septembrie oamenii cu greu își găsesc un canal de comunicare, cu greu reușesc să-și exprime sentimentele, totul li se pare disproporționat și singura soluție pare munca. Cu toate acestea, opoziția în sine, dar și careul dintre Lună și Uranus, face ca această percepție față de muncă să fie deformată. Cu alte cuvinte, ziua de marți, 10 septembrie, este una a bogățiilor care sunt susținute pe impresii mai vechi ce nu au echivalent în realitate. Aspectele neplăcute care vin din explorarea acestei conjuncturi astrale țin mai curând de anumite sentimente de frustrare, de viziuni greșite pe care le avem față de evenimentele viitoare, de impresii eronate pe care ni le-am format cu ani în urmă și la care nu am dorit să renunțăm. Astăzi oameni ni se par mai urâți ca niciodată, dar dacă lucrăm cu ei devin frumoși. De aici și marele paradox al momentului, cel care ne spune că pierderile materiale constituie o greutate foarte mare, dar pentru că nu mai avem această grijă a elementelor materiale pe care le pierdem, deja ne simțim mai bine.
Prin urmare, 10 septembrie este o zi dificilă. Astăzi suntem tentați să inversăm binele cu răul, ceea ce a fost cândva corect să privim acum ca o mare eroare a vieții și să credem că dacă am fi fost bogați am fi fost și fericiți, iar dacă am fi fost fericiți am fi fost și bogați. Momentul de față ne aduce un gust amar pe care îl obținem tocmai pentru că nu suntem într-una dintre cele două extreme. Dacă am fi fost într-una dintre extreme am fi avut în ultimele săptămâni parte de niște episoade absolut ieșite din comun. Faptul că au fost liniștiți ne dă acum dreptul să credem că merităm mai mult. În cuvinte mai simple, toate aceste elemente ale momentului cer o conservare a puterilor. Omul care va reuși să își conserve acum puterile va înțelege de ce este nevoie de o ușoară sublimare a sentimentelor și de ce pedeapsa nu este ceea ce au crezut cândva, ci o simplă durere în urma unor interacțiuni eșuate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne dori bogăție dacă valul evenimentelor nu a oferit până acum un semn în sensul acesta. O viață puternică nu se construiește pe sentimente răgușite, ci pe cele care se bazează pe o simplitate solidă.

Descoperim în avantaj. Acțiuni logice. Întotdeauna sprijinul celuilalt trebuie apreciat. Tensiune rezolvată prin comunicare. Ne amintim de situații similare.

În dimineața acestei zile Luna se va afla într-un sextilul cu Jupiter, aspect care va scoate în evidență faptul că suntem pregătiți pentru confruntare. Prin acest aspect înțelegem că această cuvântare nu va veni, ea va fi doar în mintea celui care consideră că are niște restanțe, doar în mintea celui care vede că viitorul nu face altceva decât să reproducă anumite scheme ale trecutului. Pentru acești oameni care se înșală, ziua va fi una tristă, pentru că nu vor avea parte de situațiile care, în viziunea lor, le-ar da satisfacție sau le-ar consolida statutul social. Momentul de față ne vorbește însă despre un episod de dreptate care se bazează pe o rememorare. Această rememorare face trimitere la o schemă, însă nu la una argumentativă, ci la una faptică. Ne întoarcem la preocupări mai vechi, începem un proiect care seamănă cu unul mai vechi, chiar dacă finalitatea acestuia va fi cu mult diferită față de aceluia din trecut.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de aspirațiile către viitor, despre perspectiva de a construi un nou model de putere. Rezistența în fața acestui factor care ar trebui să regleze, să facă dreptate, îi determină pe unii să reacționeze în conformitate cu expunerii de acum, adică să reacționeze ca și cum au dreptate, merită și ei mai mult, merită să fie apreciați, elogiați sau evidențiați prin ceva. Asta înseamnă că 11 septembrie aduce o revoltă împotriva factorului de dreptate care se face într-un mod categoric. Ceea ce este flexibil îmbunătățește vibrația astrală a momentului.
Prin urmare, 11 septembrie ne vorbește despre tensiunile rezolvate prin comunicare, despre atenția care crește încrederea în sine, numărul de prieteni, ce ne oferă șansa de a beneficia de situații noi care să ne rezolve probleme complicate ce sunt și foarte vechi. Pentru oamenii buni, 11 septembrie este și o zi de bunăstare, când își fac mai ușor calcule, când se întorc la prieteni mai vechi, la iubirile uitate, la oamenii pe care i-au ignorat pentru că ambițiile viitorului păreau mai bune. Acum viitorul nu mai este atât de puternic prin aspirațiile pe care le avem, iar trecutul nu mai este atât de fals prin ceea ce trebuie ignorat. Tot acest contrast ne ajută să ne întoarcem către normalitate, să reluăm acele legături care au fost rupte în mod abuziv și care nu se regăsesc nicăieri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu crede că situațiile care reproduc o schemă a evenimentelor succesive reproduc și o schemă a emoțiilor. Libertatea emoției este puterea acestei zile.

Dai voință, iei putere! Forțele trebuie întărite prin schimb de experiență. Concepțiile superioare sunt probate cu mare greutate. Ne mobilizăm greu. Se parcurge un sector delicat. Suferințele sunt înțelese, dar nu tolerate. Ne amintim de erori mai vechi. Plăceri vinovate sau ciudate.

În mijlocul acestei zile Marte și Jupiter își vor definitiva careul pe care îl formează de ceva vreme, apoi, la puțin timp, Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Vărsător și va trece pe zodia Pești, iar acesta este un semn de dezordine, de neîncredere, incertitudine și refuz. Momentul de față arată că lupta este foarte importantă dacă suntem motivați, dacă urmărim să ne atingem țintele pe care le-am avut cândva. Acest careu arată un conflict care nu s-a stins, o suferință care nu a dispărut, O dezamăgire care nu a fost înțeleasă. Imediat ce Luna va trece pe zodia Pești toată această componentă marcată de revoltă și de dorința de luptă se va întoarce către interior, îl va face pe cel în cauză să suporte mult mai ușor o greutate care vine din partea celorlalți, o opresiune, un abuz. Mijlocul săptămânii este semnul când unele lucruri care nu sunt clare trebuie ascunse, iar omul liber își va pierde credibilitatea tocmai pentru că a crezut în ceea ce ascunde. Momentul acesta arată și faptul că ne amintim de anumite abuzuri, ne întoarcem la conflicte mai vechi, vrem să ne facem dreptate, dar ne lipsesc instrumentele necesare. Dacă în prima parte a zilei impulsurile acestea vor fi mult mai clare, mult mai evidente, mai ușor de investigat sau de urmărit pentru că ele vor fi transpuse și în evenimente sociale, după ce Luna va trece pe zodia Pești toată această forță va fi coordonată de un regret, de o dezamăgire sau va fi întoarsă către o structura interioară la care nu are nimeni deocamdată acces. Rememorările pe care le facem prin această structură sunt foarte aproape de plăcerile vinovate cărora le vom acorda, spre seară, o importanță mult prea mare.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre acea ambiție personală care ne duce în mod firesc spre muncă și pe care unii o vor folosi acum cu scopul de a-i motiva pe alții să muncească. În felul acesta, se răzbună pe faptul că au avut perioade lungi când au muncit mai mult decât și-au propus și acum doresc să ia pauză deși nu este momentul, dar ei abuzează de faptul că au spre cine să orienteze răspunderea lor. Transferul responsabilității va fi în mijlocul acestei săptămâni un element peste care cu greu se va trece și care nu reprezintă altceva decât reproducerea unor erori mai vechi. Oamenii care și altădată au muncit, o vor face și acum, iar lucrul acesta va fi vizibil în cazul oamenilor care nu se simt vinovați de nimic din ceea ce fac.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi suferințele personale ca un paravan pentru alegerile prezentului. Ceea ce se încadrează acum la capitolul suferință personală ține de un istoric la care ar trebui să renunțăm. Lucrurile simple au nevoie să-și păstreze proporțiile. Atunci când sunt aduse în prezent la dimensiuni eronate avem de-a face cu programe eronate care folosesc în mod greșit ceva din ceea ce s-a întâmplat de curând.

Există respect pentru nevoia formulată clar. Reconstruire. Avem mai multă încredere în sine. Deliberare sănătoasă. Resursele interioare sunt folosite corect. Se face apel la o problemă de răspundere. Discuție despre organizare, redobândirea unui drept sau promovarea unei calități. Lipsa tonusului este foarte vizibilă. Se găsește repede o soluție, dar nu există oameni care să o pună în aplicare.

Ziua de 13 septembrie vine spre noi cu un semn de regenerare. Dacă în prima parte a zilei lucrurile sunt oarecum confuze, adică oamenii vor face ușor apel la ceea ce nu le convine pentru că așteaptă să se împlinească ceva, să li se plătească ceva, să fie evidențiați sau apreciați în ceva, în a doua parte a zilei după ce se va împlini conjuncția Mercur-Venus și trigonul Soare-Pluton, o problema își găsește soluția mult mai ușor, poate printr-o încredere, poate printr-o analiză mai atentă sau prin apel la cunoștințe solide pe care oamenii le-au ignorat în ultima perioadă. Se întâmplă lucrul acesta și pentru că suntem foarte aproape de împlinirea fazei de Lună plină, aspect care se va împlini în dimineața zilei următoare. 13 septembrie ne vorbește despre organizare, despre redobândirea unei dreptăți, dar nu în mod gratuit, ci prin apel la lucrurile simple, cele care până acum nu au fost clare nimănui, nu au fost vizibile omului puternic. Prin accesarea acestor elemente foarte simple vorbim despre promovarea unei calități, despre evidențierea unui om, despre înlăturarea unui obstacol care provoca multora insatisfacție și refuz. Multe pot fi puse în aplicare prin ceea ce se întâmplă acum lucrurile acestea duc spre evidențierea unor calități absolut remarcabile pe care nu am putut să le afișăm în săptămânile din urmă. Pentru mulți 13 septembrie este un semn de regenerare, când refuză o pedeapsă, când devin liberi pentru că văd, dar și puternici pentru că au curaj să nu fie obraznici, distrugători, indiferenți. Oamenii răi aleg să-și folosească acest avantaj pentru a manipula, pentru a-i pune pe ceilalți la muncă, așa cum ne spune și deviza generală a săptămânii. Semnul acesta de evidențiere, de revitalizare va deveni pentru aceste ființe inferioare și începutul sfârșitului. Ei nu-și redobândesc o putere pe care au pierdut-o, ci sunt luați de val, ridicați pe un piedestal acolo unde nu trebuie să stea apoi spălați cu apa.
Prin urmare, 13 septembrie este ziua când oamenii își redobândesc încrederea în sine, când caută să-și consume din puținul care le-a rămas pentru a arăta o imagine reală, chiar dacă în momentul de față sunt convinși că această imagine reală ar putea să le afecteze statutul social. Afișând ceea ce au acum ar putea să pară lipsiți de cunoștințe, indiferenți sau neputincioși. Dacă până acum resursele interioare au fost folosite corect, vorbim despre începutul unei cariere spectaculoase bazată pe organizare și pe redobândirea unui drept sau pe promovarea unei calități care nu va putea fi ștearsă niciodată. Săptămâna aceasta elogiază lucrurile simple, iar momentul acesta de crescendo care ne apropie de Luna plină ne ajută să descoperim ceea ce putem obține foarte ușor prin comunicare, prin schimb de experiență, prin renunțarea la criticile gratuite, la măsurile abuzive. Soluțiile pe care le-am gândit din timp nu ne folosesc acum. Reușita majoră a momentului o are omul spontan, dar nu cel iresponsabil.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne justifica lipsa tonusului prin Intervențiile agresive ale celorlalți. Cu cât victima este mai fricoasă, cu atât vânătorul este mai curajos.

Furt. Dezamăgire prin deposedare. Cu greu poate fi tolerat un om care trădează. Nefericirea are o explicație. Există o tensiune, dar ea nu face referire la o tensiune nervoasă, așa cum pare la prima vedere. Nemulțumirile de acum sunt legate de păcatele tinereților. Este nevoie să pătrundem în secretele minții. Numărăm păcatele, dar ne pierdem vremea. Fericirea vine prin eliberare de griji inutile.

Momentul de față este unul foarte delicat pentru că aduce, pe de o parte, împlinirea fazei de Lună plină, dar și trecerea planetelor Mercur și Venus pe zodia Balanță. Dacă în primă instanță vorbim despre o explozie invocând încălcarea unei reguli, cele două treceri ale planetelor pe zodia Balanță arată că soluția vine prin echilibrare, prin comunicare, prin raportare la experiențele celorlalți. Din nefericire, momentul de față nu ne vorbește despre experiențe bune pe care ar putea o persoană aflată într-un moment dificil să și le însușească pentru a depăși un obstacol, ci despre experiențe nefericite care sporesc pierderea și conferă o mai mare neîncredere. Vom vedea că trecerile celor două planete pe zodia Balanță vor produce efecte pozitive, însă acestea nu vor fi vizibile nici acum, pe 14 septembrie, dar nici în ziua următoare, duminică, 15 septembrie. Ele vor fi vizibile abia din săptămâna următoare ce va avea o altă direcție.
Momentul cel mai neplăcut al acestei zile nu vine din faptul că se împlinește faza de Lună plină, ci din faptul că Marte va definitiva opoziția cu Neptun. Este o zi cu o mare încărcătură nervoasă, o zi care confirma faptul că întreaga săptămână a fost marcată de luptă împotriva lucrurilor simple, de forța celui rău îndreptată împotriva omului bun pentru a schimba balanța valorilor, pentru a face ca lucrurile mici să fie văzute disproporționat pentru a li se știrbi din valoare. Componenta psihica a acestui aspect este una legată de frică, deziluzie, disperare, abuz. Pierderile momentului sunt cauzate și de faptul că încercăm să ne raportăm la exemple nespecifice. Dacă această Lună plină din Fecioară nu ar fi fost atât de aproape de această opoziție Marte-Neptun care se consumă pe aceeași axă Fecioară-Pești nu am fi vorbit de situații atât de delicate, nu am fi vorbit de o greutate atât de mare a nefericirilor personale și nici de un conflict scăpat de sub control între momentul prezent și aspirațiile tinereților.
Prin urmare, 14 septembrie ne vorbește despre marile dezamăgiri pe care încercăm să le ascundem ori să le rezolvăm prin schimb de experiență sau prin uitare. Sunt oameni care consideră că uitarea este cea mai bună soluție atunci când se confruntă cu probleme dramatice. Momentul de față ne pune în fața unor probleme de responsabilitate sau de Disciplină care nu sunt noi, ci foarte vechi, poate chiar de luni de zile sau de ani de zile. Dacă asocierile pe care le facem acum nu sunt bazate pe o schemă de responsabilitate, nu sunt raportate la modele corecte de interacțiune, la modele morale, pe oameni curajoși și puternici, vorbim de distracții de moment care vor fi plătite scump pe mai târziu. Este adevărat, fericirea pe care o obținem acum vine prin eliberarea de grijile inutile, dar ea nu poate fi obținută dacă ajungem la această eliberare cu orice preț, dacă nu ținem cont de oameni, ci doar de plăcere. În cazul acesta ne vom lovi de o Lună plină de toamnă încărcată de tensiune care ne va crea atât de multă anxietate încât ne vom gândi că până la sfârșitul anului nu ne vom întâlni decât cu trădători.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta să simțim frumusețea pe care nu o apreciază nimeni. Cel care va face lucrul acesta va putea, la momentul respectiv, să descopere ceea ce este bun pentru oamenii pe care îi iubește pentru a nu-i pierde, pentru a-i ține aproape.

Aspirație către o viață mai bună. Consecințele logice sunt acum dezagreabile. Decădere. Inițiativă ciudată. Suntem înșelați, dar nu devenim suspicios. Instabilitate. Spaimă. Avansare. Neșansă prin eșecul celuilalt. Tot ceea ce a fost greu ne învață să fim mai atenți și mai maturi. Incoerență. Omul profund este atent la toate tensiunile pentru a nu se rătăci. Aventuri educative.

Saturn se află într-o relație de conjuncție cu Coada Dragonului de ceva vreme. Faptul că acum acest unghi se împlinește la grad perfect nu înseamnă că momentul de față este altul decât multe altele pe care le-am parcurs de ceva vreme. Asta înseamnă că finalul săptămânii ne expune la un episod de revoltă care ne va crea impresii false despre ceea ce va urma. Totul se va petrece doar în minte, pentru că nu vorbim de evenimente concrete, de o avansare directă și nici de amenințări pe față. Este adevărat, în noaptea de sâmbătă spre duminică Luna va trece pe zodia Berbec și unii vor crede că această poziție a Lunii ar putea să aducă un atac la persoană, acțiuni directe care ar putea să submineze autoritatea cuiva. Din nefericire, ultima zi a acestei săptămâni aduce doar confirmarea unor suspiciuni, nu împlinirea unor temeri, deci îndoiesc pe alegerile pe care le-am făcut de curând. Unii vor căuta să treacă dincolo de această barieră pentru a fi avansați, considerând că progresul pe care îl obțin pe această lansare ar putea să ascundă frica pe care o resimt acum. În egală măsură, unghiurile pe care Luna le împlinește acum dar și suprapunerea acestora peste conjuncția lui Saturn cu Coada Dragonului Presupune și asumarea unor riscuri, unele destul de delicate prin care un individ mai curajos sau poate chiar iresponsabil urmărește să-și dovedească priceperea sau nevinovăția. De aici înțelegem că gesturile zilei de 15 septembrie sunt radicale, iar ele nu pot fi comparate cu altele cu care, întâmplător, se aseamănă, așa cum am făcut cu celelalte conjuncturi ale acestei săptămâni. Lucrurile simple și ciudate ale acestei zile rămân unice.
Prin urmare, finalul săptămânii ne vorbește despre tendința de a ascunde o formă de incoerență pentru că nu vrem să recunoaștem adevărul, un eșec, un gol. Este posibil ca revizuirea momentului să aibă rădăcini adânci, ca episoadele pe care vrem să ne ascundem să se fi consumat în primăvară sau poate chiar în anii din urmă. Lucrul acesta este pentru această săptămână mai puțin important. Cel care va pierde contactul cu simplitatea pe această conjunctură în ultima zi a săptămânii nu va putea fi considerat un semn de progres, de succes sau de recunoaștere. Oamenii care pierd acum, învață sa apreciezi mai mult momentul de responsabilitate, învață să nu își refuze incoerența pentru că ea ascunde greșeala pe care o pot repara. Trecerea lui Saturn peste Coada Dragonului este un moment de revizie, de înțelegerea unui avertisment sau de confirmare a faptului că suferințele de până acum nu au fost în zadar. Cei care conștientizează că suferințele din ultima vreme nu au fost în zadar sunt oameni puternici care au ales schimbări drastice deși toate semnalele păreau că le recomandă altceva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că lucrurile imposibile rămâne așa. Până și piatra se sfarmă.

2 comentarii la „9 – 15 septembrie 2019

  1. Lilly spune:

    Îmi pare rau, dar muzica nu e Chopin… E o greșeală pe undeva…

    1. Nu, sigur ca nu este. Youtube-ul este plin de astfel de confuzii. Este un cantec din 1996 (Adagio 2046) al formatiei Secret Garden, inspirat din Bach.
      L-am ales, nu pentru titlu (nu fac niciodata astfel de alegeri), ci pentru toate celelalte.

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.