8 – 14 iulie 2013

Săptămâna 8-14 iulie 2013 este una neobişnuită la capitolul evenimente astrale şi, în acelaşi timp, bogată pentru că împlineşte, chiar din prima zi, nu mai puţin de patru aspecte foarte importante: trigonul Venus-Uranus, Luna nouă, trigonul Chiron-Capul Dragonului şi revenirea lui Saturn la mersul direct. De asemenea, şi zilele următoare conţin aspecte importante, unele dintre ele care se împlinesc o dată la un an sau la doi ani sau chiar mult mai rar, așa cum se întâmplă cu conjuncţia Jupiter-Lilith care se împlineşte vineri, 12 iulie 2013.
Dată fiind această varietate de aspecte care debutează cu revenirea lui Saturn la mersul direct, culminează cu conjuncţia Jupiter-Lilith şi se încheie cu trecerea lui Marte din Gemeni în Rac, săptămâna 8-14 iulie 2013 devine o adevărată piatră de încercare pentru toate categoriile de persoane, indiferent de nivelul de cultură, de înţelegere, de nivel de pregătire, de vârstă sau de maturitate. Supravieţuitorii sunt cei care recunosc imediat şablonul astral şi se adaptează, refuzând să consume energia pentru un câştig personal, ci să o utilizeze pe aceasta pentru a a se menține pe linia de plutire. 8-14 iulie 2013 este o săptămână în care învingătorul nu acumulează, nu-şi sporeşte averea sau patrimoniul personal, ci pur şi simplu supravieţuieşte. Lucrurile sunt atât de ample şi de intense încât practic fiecare zi vine cu un mesaj special, nu atât cât să-l continue pe acela din ziua anterioară cât prin a-şi pune amprenta pe ceea ce conţine.
Dintre toate zilele acestei săptămâni, 10 şi 14 iulie sunt diferite faţă de celelalte în sensul că, pe de o parte, pe 10 iulie Luna împlineşte un careu la Axa Dragonului şi ne convinge că este mai bine să facem un pas înapoi sau să privim lucrurile în mod realist, chiar dacă dor, iar duminică, de cealaltă parte, vom încerca să punem piciorul în prag şi să schimbăm lucrurile după bunul plac deși contextul nu este de acord cu metodele folosite. Celelalte cinci zile ale săptămânii vin cu direcţii puternice în care vom avea foarte clar impresia că multe nu le putem schimba, că suntem spectatorii propriei existențe sau, în aspectul cel mai dur şi dramatic al acestei săptămâni, că suntem spectatorii prăbuşirii propriei construcţii. Din această perspectivă zilele de 10 și 14 iulie sunt considerate adevărate oaze, nu pentru că ar fi liniştite, ci pentru că doar acestea reuşesc să creeze un contrast puternic cu contextul general al săptămânii.
Atât conjuncţia lui Jupiter cu Lilith, cât şi intrarea lui Marte în Rac sunt elemente atât de complicate şi de negative, la care se adaugă în această săptămână, careul lui Venus la Axa Dragonului încât întreaga construcţie personală va fi puternic zdruncinată de neîncrederea pe care fie individul o are faţă de comunitate, fie invers, prin semnalele negative, de respingere ori neapartenență, care vin de pe zonă publică. Mulţi vor avea impresia că în această săptămâna i-a părăsit norocul şi că toate lucrurile care li se întâmplă vin spre ei cu scopul de a le distruge ceva, de a-i deposeda de un bun sau pur şi simplu de a-i separa de elementul pe care s-au bazat cel mai mult.
Dacă, pe de o parte, Venus ne îndeamnă spre această gândire negativistă, Jupiter şi Lilith pentru că sunt în conjuncţie vin cu dovezi negative. De parte cealaltă, Marte, din ziua de sâmbătă, trecând în Rac, amplifică această notă tragică în aşa fel încât tot tabloul acestei săptămâni să fie marcat de complicaţii, dureri, de o gândire pesimistă, de o înclinaţie spre rău sau spre ceea ce poate compromite un element pozitiv vulnerabil.
În această prezentare generală nu reiau ideile care sunt inserate în cadrul fiecărei zile, ci doresc în mod special să insist asupra unui element care pare că este soluţia tuturor problemelor ce vin spre noi în această săptămână. Nu evenimentul în sine constituie probleme acestei săptămâni, ci gândul care-l întreţine, starea care magnetizează toate aceste întâmplări şi îl convinge pe individ ca acestea reprezintă singura realitate pe care o trăieşte. Dacă individul va face un efort considerabil să treacă dincolo de aceste episoade, va vedea că personajele negative, în realitate, reacţionează aşa pentru că doresc să-şi apere, la rândul lor, un drept, o proprietate, un bun, că episoadele sau întâmplările sociale nu sunt îndreptate împotriva individului, ci pur şi simplu avem de-a face cu o nesincronizare care se manifestă acum la un alt nivel, unul mult mai mare sau mai puternic.
Toate aceste episoade ne par vii sau singurele evenimente de care trebuie să ţinem cont pentru că ne conving că sunt reale. Dacă refuzăm să credem în caracterul lor decisiv suntem câştigaţi şi avem problema pe jumătate rezolvată. Aceasta este, aşadar, şi recomandarea pentru această săptămână căreia îi alăturăm îndemnul de a-i privi pe oameni prin calităţile pe care le au, chiar dacă asta înseamnă să nu luăm în considerare nimic din ceea ce ni se spune sau din ceea ce ni se arată, ci doar ceea ce ne amintim că s-a-ntâmplat sau ceea ce ştim că reprezentau acele persoane cândva.

O parte din elementele negative ale săptămânii anterioare se vor regăsi şi în această primă zi a săptămânii prin faptul că acum se împlineşte faza de Lună nouă cu ascendentul momentului în Fecioară, deci cu un Mercur retrograd drept guvernator al momentului. Nu doar această conotaţie retrograd a contextului astral de acum este importantă, ci și faptul că azi Saturn îşi revine din mersul retrograd, Venus şi Uranus îşi împlinesc trigonul pe care-l formează de o săptămână, iar Chiron va fi în trigon cu Capul Dragonului. În această zi Luna parcurge un segment important al zodiei Rac atingând, încă din timpul nopţii, careul cu Uranus, apoi, foarte aproape de răsăritul Soarelui, se va afla în trigon cu Chiron şi cu Capul Dragonului, iar în mijlocul zilei va trece prin conjuncţia cu Mercur.
În aparenţă, aceste unghiuri ne duc cu gândul în ipostaza dinamică a acestei zile, spre direcţia sa complicată, dar mai ales către acea latură a contextului astral care ne încarcă de energie. Din toate unghiurile care se împlinesc azi unul singur este un aspect negativ (careul Luna-Uranus), celelalte sunt unghiuri pozitive, până şi revenirea lui Saturn la mersul retrograd este interpretată de astrologi ca fiind un element foarte bun, însă faptul că Luna nouă de pe Rac se produce cu ascendentul momentului în Fecioară şi nu oricum, ci cu Mercur retrograd pe postura de guvernator al temei (tema Lunii noi) şi, mai ales, ars de Soare, adică într-o conjuncţie cu acesta cu o tolerantă mai mare de jumătate de grad, va face ca întregul ansamblu pozitiv să fie folosit haotic, să comporte o distribuţie incorectă a trăsăturilor, a direcţiilor ori acţiunilor spre care ne îndreptăm în aşa fel încât rezultatul să nu fie unul pozitiv, adică să nu fie acela la care ne aşteptam.
Luna nouă de astăzi este distrugătoare de valori. Mercur retrograd pe casa a XI-a a momentului de Lună nouă lezează protectorii, metodele de lucru pe care aceştia le folosesc pentru a-şi ţine în preajma lor protejaţii, dar şi un anumit fond de informaţii, de care aceştia dispun în demersurile lor. Nu trebuie să uităm că o parte din această săptămână Soarele şi Pluton încă se mai află în fereastra opoziţiei lor, deci Soarele încă participă la un careul în T cu maleficii Uranus şi Pluton, cu Uranus focar, şi că toate aceste implicaţii care vin din impactul lui Mercur, ca guvernator al momentului de Lună nouă, când acesta se afla în conjuncţia cu Soarele, aduce o greutate anormală unor situaţii pozitive. Greutatea va veni în primul rând din tendinţa episoadelor de a reveni la o stare de normalitate, de a se întoarce la o schemă de lucru mai veche, aceea pe care am abordat-o la începutul anului. Unii nici nu-şi mai aduc aminte ce obiceiuri aveau atunci pentru că între timp şi-au făcut altele şi această revenire la normalitate ar putea să însemne pentru ei o nouă formă de schimbare. Opunând rezistență acestei reveniri de fapt se împotrivesc propriului mod de a fi, propriului bine şi devin cauzatori de probleme de factură socială. Dorinţele individului sau rigiditatea pe care o poate dovedi acesta constituie şi elementul cel mai delicat, mai sensibil şi mai vulnerabil al relaţiilor de factură socială. Dacă Venus şi Junon se vor afla în opoziţie la grad perfect în ziua de joi, iar azi doar într-o toleranță foarte mică a acestui unghi, Uranus devine prioritar în unghiurile împlinite azi prin faptul că ridică un sextil cu Junon şi un trigon cu Venus, chiar dacă nu va putea media opoziţia amintită. Astfel că, prin trigonul pe care-l ridică împreună cu Venus, simţul artistic, gustul pentru frumos, nevoia de a ieşi în evidenţă vor constitui elementele care vor amplifica o dizarmonie ce îi va încerca pe oameni, păcălindu-i că bucuria individului nu vine din armonia sa cu ceilalţi, ci din efortul individual de a se impune peste voința acestora. Aceste bucurii limitate (cine este mai puternic) sunt elemente care nu pot fi explorate decât într-un cadru intim şi tocmai de aceea devin cauzatoare de probleme.
Faptul că Luna nouă se află în careu cu Uranus amplifică azi caracterul distructiv al acestor tendinţe interioare (careul indică un evenimente de factură internă) orientându-l în direcţia distrugerii, mai ales în cazul persoanelor care uită repede sau au o memorie selectivă. De la o zi la alta, mulţi preferă să-şi şteargă memoria a ceea ce li s-a-ntâmplat şi nici nu se preocupă să rețină ceea ce li se întâmplă în prezent. Ignorând aceste îndemnuri ale anturajului de a reţine informaţii, aceştia se vor selecta pe sine în a fi cei care vor fi foarte încercaţi de problemele sociale ce apar acum, în această perioadă. Ei vor fi cei care se vor declara neînţeleşi, care nu vor fi ascultaţi, se vor plânge foarte mulţi, că i-au părăsit prietenii adevăraţi, că nu au protectori, că ei sunt năpăstuiţi de soartă şi că aşa le-a fost dat să trăiască o viaţă încărcată de probleme şi de complicaţii. Chiar şi bucuriile din jur, chiar şi lucrurile importante din preajmă, chiar şi bunăstarea pe care o au constituie pentru ei o dovadă a faptului că suferă. Întregul ansamblu al zilei de azi, pentru că, în punctele cheie, avem unghiuri care nu sunt pozitive sau care ne duc cu gândul într-o direcţie periculoasă, răstoarnă toată această înţelegere şi o duce către eşec.
Lucrurile devin complicate pentru că, în realitate, noi nu suntem atât de ghinionişti şi nici atât de nefericiţi pe cât vom formula azi. Partea şi mai periculoasă vine din faptul că gândind şi acţionând în felul acesta pe Lună nouă trasăm direcţiile următoarelor patru săptămâni în aşa fel încât trigonul Chiron-Capul Dragonului, în loc să fie folosit pentru sporirea energiei, este utilizat pentru a ne menţine pe o linie de plutire. Ipostaza aceasta de azi seamănă cu un personaj care trebuie să meargă pe o cărare foarte îngustă și îşi complică deplasarea dând din mâini, sărind, făcând exerciţii de acrobatică deşi spaţiul pe care merge nu-i permite acest lucru. Călcând în afara aleii, în afara drumului, expunându-se pericolelor care se află de o parte şi de alta a traseului individul va considera că de vină este cărarea, pentru că este prea îngustă, nu el prin ceea ce face.
Prin urmare, debutul săptămânii se va face într-un ton aparte. Unghiurile care se împlinesc azi ne îndeamnă să ne explorăm atât latură profundă a fiinţei cât şi cea superficială cu scopul de a obţine un alt grad de satisfacţie, cu scopul de a ne îmbunătăţi condiţia de trai, de a ne deschide noi drumuri sau de a ne bucura de ceea ce avem în preajmă, de persoane, de lucruri sau de realizări profesionale. Din nefericire, toată această încurajare, care reprezintă şi revenirea la normalitate, va constituie şi elementul definitoriu într-un mecanism îndreptat împotriva individului. Ceea ce ar fi trebuit să ne bucure, ne întristează pentru că, de fapt, vom considera că nu este suficient sau nu este ceea ce ne-am dorit sau, privind prea mult în curtea vecinului, vom crede că lucrurile care ne protejează pe noi, fiinţele care ne-au ajutat sau care ne-au oferit un anumit sprijin de-a lungul vieţii sau în ultima perioadă, au dispărut din decor şi acum ne aflăm în fața acestor probleme imaginare, adică singuri și lipsiți de putere. În realitate, lucrurile sunt cântărite greşit şi această evaluare, această observare orientată negativ va deveni cel mai mare şi periculos obstacol al acestei zile şi, prin Luna nouă de azi, al următoarelor patru săptămâni. Întoarcerea la normalitate, aşa cum se prefigurează ea astăzi, prin revenirea lui Saturn la mersul direct, constituie şi revenirea puterii. Practic, astăzi, Saturn va fi static, iar această revenire a puterii ar putea să-i debusoleze pe unii, în sensul că de câteva luni, cât Saturn a avut un mers retrograd, deja şi-au format alte obiceiuri, alt program de lucru sau alt simţ faţa de cei din jur. Acum revenirea la putere înseamnă altceva nu ceea ce a însemnat la sfârşitul iernii atunci când Saturn a intrat în mers retrograd (18 februarie).
De la finalul lui februarie şi până acum am traversat episoade periculoase care au ca scop modificarea modului de a percepe lumea, de a-i vedea structurile profunde sau de a le privi dintr-un alt unghi, în aşa fel încât volumul de informaţii, experienţele de viaţă, să se îmbogăţească substanţial sau tăria de caracter a individului să se fi consolidat cu fiecare zi de retrogradare a lui Saturn. Nu toată lumea are parte de asemenea beneficii, nu pentru toţi greutăţile, obstacolele sau supărările constituie şi îndemnul spre maturizare sau aprofundare a gândirii, a înţelegerii, a emoţiei. Unii se lasă copleşiţi de probleme şi acestea în loc să le întărească voinţa sau credinţa îi adâncesc şi mai mult în compromis. Revenirea la mersul direct al lui Saturn înseamnă întoarcerea la compromisul primelor două luni ale anului, la evenimentele greşite pe care le-am declanşat atunci sau la problemele pe care le-am lăsat nerezolvate acolo.
Mulţi vor spune azi „Am crezut că lucrurile au fost rezolvate, dar m-am înşelat”, „Am crezut că persoana s-a schimbat, dar nu a fost aşa” ș.a.m.d. Lucrurile acestea îi îndreptată pe oameni spre un regret care va deveni definitoriu în această săptămână, dar în special în ziua de marţi, 9 iulie, adică de mâine, când Venus va fi în careu cu Axa Dragonului, iar Soarele şi Mercur își vor împlini conjuncţia lor la grad perfect. De asemenea, acest regret va fi lansat de Saturn, de această dată direct, prin împlinirea careului său cu Luna, atunci când aceasta se afla deja în Leu. Ceea ce se întâmplă azi va avea un ecou puternic în spaţiul zilei de mâine, ca şi cum aceste două zile fac parte dintr-un interval de sine stătător.
Recomandarea pentru această zi este una imperios necesară, aceea de a impune gândurilor sau emoţiilor doar o selecţie pozitivă. Lucrurile care ne răvăşesc cel mai mult, sunt în general probleme nerezolvate din primele două luni ale anului care ne bruschează prin faptul că încă mai există sau prin prospeţimea pe care şi-au păstrat-o peste luni. Dacă vom impune acestora o selecţie pozitivă, vom reuşi să ne păstrăm o cantitate suficientă de energie, să ne păstrăm tonusul, să fim echilibraţi şi să nu cădem în capcana de a exagera pe probleme curente ce nu sunt mai mari decât cele vechi, pe care nu am reuşi să le rezolvăm de la începutul anului încoace. Luciditatea, discernământul şi maturitatea sunt elementele absolut esenţiale pentru a ne păstra pe o linie de plutire sau pentru a progresa, chiar dacă mai încet.

Ceea ce ni se întâmplă nouă în această perioadă nu se evidenţiază neapărat prin aspectul negativ, în sensul că nu suntem cuprinși de un val de episoade negative, ci toate iau înfăţişarea unor provocări. Suntem îndemnaţi să muncim mai mult şi prin această suplimentare a volumului de lucru unii oameni cedează, iar afectul va fi lesne de observat. Unii consideră că în loc să fie încurajaţi, lăudaţi sau susţinuţi în demersurile lor sunt chinuiţi prin faptul că trebuie să muncească mai mult. Nimeni nu va vedea efortul suplimentar prin aspectul său binefăcător, ci vor considera că sunt chinuiţi atât timp cât sunt puşi la muncă. Munca, prin tranzitul complicat al Soarelui din Rac, are acum conotaţii variate. Astăzi ea devine o expresie a rafinamentului şi în acelaşi timp a tendinţei de a disimula. Pe de o parte, Venus va fi în careu la Axa Dragonului, încercând o flexibilizare a individului în a-și tempera ori diminua defectele pentru a-şi evidenţia calităţile. De partea cealaltă, conjuncţia Soare-Mercur, cu Mercur retrograd, ne face să ne amintim de lucrurile cele mai neplăcute. Pentru că ne amintim de acestea, scopul este unul binefăcător, terapeutic, adică acela de a ne reîntoarce la problemele începutului de an, pentru a le rezolva, pentru a continua un anumit demers ori pentru a accentua schimbarea pe care o traversăm de câţiva ani încoace.
Aşa cum se înţelege, nu toţi oameni se întorc în trecut pentru a se autoinvestiga, ci acest proces de rememorare, în cazul unora, i-a înfăţişarea unui mecanism involuntar. Îşi amintesc ceea ce nu doresc sau îşi declanşează unii altora acest proces ceea ce va duce la o anume încărcare a relaţiilor, o anume responsabilizare a individului cu lucruri pe care le primeşte deschis din jur, dar care până la urmă se vor dovedi apăsătoare, încărcate sau neplăcute.
Careul lui Venus la Axa Dragonului înseamnă ghinion, dar acest ghinion nu ia înfăţişarea unui episod banal, ci îl aduce pe individ în faţa unor situaţii importante cu care s-a mai întâlnit și altădată și pe care nu a reuşit să le rezolve. Ca şi cum cineva ştie că o anume persoană nu poate face față unei situații anume, o pune să facă ceea ce nu ştie sau se trezesc pentru a doua, a treia sau a patra oară în faţa unui eveniment despre care ştiu din start că nu-l poate gestiona corespunzător. Cu alte cuvinte, pe toți viaţa ne va aduce în faţa unor evenimente pe care nu vom reuşi să le gestionăm şi prin asta înţelegem că se face risipă ori în cazul celor care caută să-şi explice tot ceea ce trăiesc se va căuta o justificare, un rost pentru care se află din nou în fața unor situaţii despre care au dovedit până acum că nu le pot gestiona.
În general, lucrurile care sunt nefericite şi care apasă individul cu o direcţie neplăcută vin pe filiera stimei de sine. Foarte mulţi vor lua în sens personal ceea ce li se întâmplă azi deşi, în mod absolut firesc ar trebui să se liniştească, dacă tot ştiu că nu vor rezolva, dacă tot știu care va fi finalul. Lucrurile însă nu se construiesc aşa cum cred ei și de aceea se vor arăta foarte nemulţumiţi şi stresaţi, se vor pierde cu firea, vor uita lucruri importante şi în loc să se limiteze la un singur eşec acesta va atrage după sine o serie întreagă de ghinioane care vor atinge un moment de maximum în mijlocul zilei, în preajma orei 14:00, când Luna va trece în Leu.
Revolta unora va fi motivată de faptul că-şi doresc să facă ceva, dar evenimentele sociale îi îndreaptă spre altceva, că vor să se odihnească şi nu au cum, că vor să se plimbe, să muncească şi nu pot face asta. Cu alte cuvinte, tot ceea ce vor să facă este contramandat de o necesitate de fapt, de îndemnurile care vin din jur, de nevoia pe care o are societatea. Aflându-se în conflict de interese cu societatea, individul va încerca să-şi caute drepturile, dar şi le va căuta în locurile cele mai nepotrivite şi prin mijloacele cele mai ciudate. Punându-se de-a curmezişul direcţiei pe care se situează societatea, adică a traversa careul Venus (Micul Benefic) la Axa Dragonului şi în acelaşi timp a parcurge conjuncţia Soare-Mercur, înseamnă convingere pe elementele negative. Va fi de prisos acum să-i explici unui individ că procedează greşit. Va fi atât de convins că procedează perfect încât nimic nu-l va întoarce din drumul său.
Din această cauză, ziua cere multă atenţie, cere consum suplimentar de energie pe probleme comune pentru că, aşa după cum vom vedea, chiar de dimineaţă orice lucru mărunt se poate inflama, orice element simplu, banal, care pe alte conjuncturi nu ar fi constituit o problema acum se poate transforma, prin concentrare, într-un adevărat obstacol.
Prin urmare, 9 iulie este o zi în care ne reamintim stări. Unii vor considera că aceste stări sunt informaţii, sunt elemente valoroase în patrimoniul personal şi atunci trebuie ca periodic să şi le reamintească, să le investigheze să le observe, să le supună unor alte teste de viaţă pentru a le consolida sau pentru a se maturiza prin intermediul acestora. Din nefericire careul lui Venus la Axa Dragonului înseamnă maturizare prin suferinţă sau prin marginalizare. Norocul, aşa cum îl gândim noi, nu există în prezent. În felul acesta, toate bucuriile sunt aruncate în viitor sau toate supărările ne vin din trecut. Prezentul este acela care ne constrânge să facem lucrurile pe care nu le-am putut face niciodată, care ne-au displăcut dintotdeauna sau care ne distrug boarea de mulţumire, fericire sau încântare pe care am reuşit să o păstrăm în ultima perioadă. Toate aceste lucruri le urmărim, le privim cu o implicare aparte, cu determinare, cu încredere şi cu un foarte mare aport personal pentru că întâlnirea Soarelui cu Mercur retrograd într-o conjuncţie ne spune că suntem pentru noi înşine singurul sprijin. Prin concentrare, prin atenţie, prin selecţie, chiar dacă de cele mai multe ori aceste lucruri sunt făcute în mod greşit. Abordându-le, ne oferim dovezi de implicare şi atenţie.
Din nefericire, în a doua parte a zilei, spre seară, Luna din Leu va fi în careu cu Saturn, de această dată aflat în mers direct și obstacolele pe care le parcurgem azi vor deveni mult mai agresive prin caracterul lor trainic, prin ceea ce a dăinut în timp, prin ceea ce le-a făcut să nu se stingă. Abia în a doua parte a zilei vom vedea că ele nu sunt specifice nici acestei zile, nici acestei săptămâni şi nici acestei perioade. Ele ne vin din trecut, de la începutul anului, din primele două luni ale anului, unde le-am lăsat nerezolvate.
Este accentuată azi teama de a nu greşi prin vorbă, prin mecanismele pe care le declanşăm pentru că prin retrogradarea sa Mercur nu are puterea de autoinvestigare, el doar colectează informaţii şi le foloseşte în mod haotic fără o schemă de autoreglare. Cei care sunt mai sensibili sau care doresc să-şi trăiască viaţa cu implicare şi discernământ vor simţi încă de dimineaţă pericolul care planează în jurul lor şi vor căuta să fie reţinuţi sau mult mai atenţi decât sunt în general în probleme de această factură. Lucrurile care vin spre ei acum nu au soluţie şi orice răspuns solicitat azi întârzie să apară.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne axa pe păstrarea de informaţii, pe colectarea acestora nu pe analiza lor. Lucrurile care vin spre noi astăzi trebuiesc păstrate cu mare atenţie, ţinute într-o zonă accesibilă a memoriei, dar nu duse către soluţionare. Mercur retrograd neavând putere de autoinvestigare ar putea să impună episoadelor din primele două luni ale anului nerezolvate din vari motive o finalizate brusc şi care, ea însăşi, să devină, prin caracterul pe care-l are acum, un mare pericol şi un mare obstacol pentru ceea ce va veni spre noi în această a doua jumătate a anului.

Apropiindu-se de Venus, Luna împlineşte un careu cu Capul Dragonului înainte de a se întâlni cu aceasta într-o conjuncţie, însă tot în a doua parte a zilei, când se împlinește şi opoziţia Lună-Junon. De asemenea, înainte de a da curs tuturor acestor direcții Luna împlinește un trigon cu Uranus.
Aceste patru aspecte pe care Luna le împlineşte astăzi se vor alinia, pe de o parte, la trăsăturile complicate ale zilelor anterioare, acelea care l-au pus pe individ în postura de a traversa conjuncturi sau situaţii extrem de neplăcute sau acele episoade pe care nu le-a putut rezolva niciodată, iar pe de altă parte va face ca ziua de miercuri să devină un fel de oază a direcţiilor pe care conjuncturile astrale ale acestei săptămâni le trasează. În aceeaşi categorie se va încadra şi ziua de 14 iulie, ultima zi a săptămânii, însă atunci Luna va fi într-un semn cardinal şi ar putea să-i facă pe oameni puţin mai activi, mai dinamici, mai nervoşi şi pentru că intră în contact cu acest mod vibratoriu, dar şi pentru că duminică ea va împlini patru careuri, față de unul singur pe care-l împlinește azi. Acum traversează un careu la Axa Dragonului şi o opoziţie cu Junon, adică acele întâmplări nefericite care sunt atât de greu de suportat de indivizi şi care dau zilei o notă complicată, incomodă și care creează un contrast puternic pe direcţia destinului. Înţelegem de aici ca lucrurile care ne opun rezistență, ceea ce nu putem soluţiona, ceea ce se dovedeşte a fi de maximă urgenţă, dar imposibil de soluţionat are şi o greutate aparte în raport cu menirea pe care o are individul la modul general, în viaţă sau în această perioadă. Referitor la această formă de a rezolva nemulţumirea, trigonul Luna-Uranus intervine în această ecuaţie cu încredere în sine, cu deschidere, cu acţiuni riscante, cu mişcare, cu jocuri în natură sau prin activităţi culturale ori artistice. Aceste direcţii, prin implicarea Lunii în conjuncţia cu Venus şi implicit trigonul cu Uranus, se activează o configuraţie numită Aripi de pasăre (atipică) pe care aceşti protagonişti amintiţi anterior, alături de Soarele şi Mercur aflaţi în conjuncţie, pe de o parte, şi Saturn de cealaltă parte, reuşesc să creeze premizele unei exprimări sociale la scenă deschisă. Oamenii nu trebuie să se lase luaţi de val, nu trebuie să creadă că tot ce zboară se mănâncă, nu trebuie să se lase în voia acestui elan creator ori în voia acestei exprimări la scenă deschisă pentru că lucrurile nu sunt în totalitate în voia acestui tip de deschidere.
Aripile de pasăre care se construiesc acum, având pe interior două trigoane şi pe exterior două careuri, dau acestor premize înfăţişări noi. Oportunităţile sociale, exprimările pe zonă publică, vor fi văzute de individ ca o oportunitate în a-şi depăşi limite personale, a-şi controla o frică sau a-şi dovedi lui însuși că poate, că ştie, că este în stare. Lucrurile, aşa cum am văzut în zilele anterioare, nu merg toate în aceeaşi direcţie. Tocmai de aceea 10 iulie este şi o oază în contextul acesta agresiv, tocmai de aceea lucrurile sunt îndreptate împotriva individului să-şi vadă talentul, să-şi vadă posibilitatea de a se pune în valoare, dar în acelaşi timp să nu fie susţinut întru-totul pentru a-şi atinge finalitatea.
Această configuraţie Aripi de pasăre are în interior un unghi foarte larg la care participă Saturn (în afara unei toleranţe clasice admise), însă aflându-se aproape de Capul Dragonului, iar acesta din urmă fiind mult mai avansat în gradele zodiei Scorpion decât Saturn se creează o legătură puternică şi în acest fel se reface această configuraţie devenind activă, dar în mod atipic. Dacă Saturn ar fi împlinit un trigon cu Soarele, fără să depinde direct de Capul Dragonului pentru definitivarea acestei configuraţii, atunci lucrurile ar fi fost impulsionate de la sine, iar balanța acestui context social nu ar fi fost atât de sensibilă.
Nu toată lumea va vedea ziua 10 iulie ca pe una încărcată de oportunitate. Este nevoie de un scop în viaţă, de o misiune, de un rost, de o ţintă, vizibilă cel puţin în această perioadă, pentru ca lucrurile să se încline în direcţia pozitivă. Fără ca această direcţie să fi definită deja, fără ca instrumentele ei să fie deja selectate lucrurile rămân în segmentul agresiv, acesta al eşecului, al ghinionului, al neputinţei, al ratării unei realizări, a unei relansări, a unei ridicări pe un alt nivel.
Prin urmare, 10 iulie este o zi duplicitară. Dacă încă de dimineaţă îndeplinim o condiţie absolut esenţială, aceea de a ne stabili o ţintă foarte clară pentru evenimentele zilei de azi, de a alege din multitudinea de variante una singură pe care să o explorăm, atunci lucrurile pot înclina balanţa într-o direcţie pozitivă şi ziua ne poate oferi şansa de a ne ridica pe un alt nivel, de a comporta o reuşită, un câştig pe care nu am reuşit să-l adjudecăm din primăvară încoace.
Acum Saturn este în mod direct, el va avansa cu fiecare zi în profunzimea zodiei Scorpion, însă are nevoie de Capul Dragonului, de Scop, de Menire, de o Ţintă importantă pentru a-l ajuta pe individ să se evidenţieze faţă de cei din jur, să obţină un succes ori să rezolve o problemă foarte importantă de viaţă.
Putem invoca aici motivul patrimoniului, să achiziţionăm un bun ori să facem demersurile necesare pentru a-l achiziţiona în viitor, să promovăm cu succes un examen de viaţă ori să întâlnim persoana cea mai potrivită care prin susţinerea sa, prin ajutorul direct pe care ni-l oferă să reuşim să ne schimbăm viaţa în aspectul său esenţial.
Această componentă benefică va constitui una din marile realizări ale lui 2013 şi tocmai de aceea este important să o privim aşa cum se prezintă ea, aşa cum se arată, să nu-i cerem mai mult decât poate da şi dacă o dorim integrată în dimensiunea personală a vieţii să îndeplinim condiţia absolut esenţială care ne este cerută de dimineaţă, adică Ţinta. În rest, lucrurile se desfăşoară în aspectul lor negativ, complicat sau încărcat de ghinion în sensul că Micul Benefic, adică succesul personal, cel legat de viaţă intimă, de plăcerea de a trăi şi tot ceea ce implica această plăcere este lezat de nesincronizare sau de deposedare.
Unii îşi vor pierde pe aceste conjuncturi dorinţa de a se bucura de un anumit lucru, de a se bucura de o persoană din jur, dorinţa de a mai folosi un obiect, de a mai merge pe o cale sau chiar dorinţa de a trăi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne inventaria acele direcţii importante ale vieţii, de a le selecta încă de dimineaţă şi de a ne alege unul dintre ele, asupra căruia să ne gândim, să medităm şi să lucrăm pentru a-l îndeplini. Acest scop îl încarcă pe individ de o mare savoare, îl hrăneşte cu o putere cu totul specială pentru că individul nu-şi stabileşte menirea de unul singur, ci împreună cu forţe subtile, împreună cu prieteni care sunt aici în această lume alături de el sau în lumi paralele, supraveghindu-i evoluţia. Menirea este un element absolut esenţial al evoluţiei şi nu trebuie privit ca pe un artificiu sau o păcăleală de care uzăm astăzi pentru a ne îndeplini o dorinţă limitată.

11 iulie este ziua în care Venus şi Junon se întâlnesc într-o opoziţie, în a doua parte a zilei, iar seara târziu înainte să trecem în ziua următoare Luna şi Marte se întâlnesc într-un sextil. Acestea sunt singurele aspecte care se întâlnesc la grad perfect astăzi însă pe cer planetele care au atins gradul perfect în zilele anterioare încă mai activează în aspectul lor de separaţie şi, de asemenea, Jupiter şi Lilith sunt foarte aproape de a împlini gradul perfect al conjuncţiei lor ce se va definitiva vineri dimineaţa la 6:23. Marte acum se află pe ultimele grade ale zodiei Gemeni urmând ca în cursul zilei de mâine să atingă gradul anaretic şi să exploreze o latură negativă a zodiei Gemeni, aceea care face rău prin cuvânt, expresie, ton, care umileşte prin verbalizarea unor gânduri necuviincioase şi care poate distruge prin volumul cuvintelor folosite. Acum însă lucrurile se desfăşoară într-un registru personal. Venus şi Junon se află în opoziţie şi mulţi vor căuta în societate echivalentul problemelor personale. Vor dori să vadă dacă mai sunt şi alţii care suferă la fel, care trec prin divorţuri, prin despărţiri, care pierd bani la jocuri de noroc sau care îşi uită geanta în autobuz şi o găsesc goală la capătul liniei. Vor să vadă dacă sunt singurii ghinionişti de pe această planetă sau dacă și ceilalți gândesc la fel.
Acest proces de căutare, de identificare a similitudinilor care există între tristeţea, nemulţumirea personală şi alte episoade din zona publică, constituie acum doar o diversiune pe care oamenii o fac pentru a se depărta de ceea ce este esenţial. Ceea ce este esenţial nu se va referi acum doar la a gândi într-un anumit fel, ci mai ales la a acţiona. Oamenii refuză să se hotărască pe ce cale să o ia, refuză să-şi dea răspunsuri, întârzie cu un rezultat sau pur şi simplu se opresc din demersurile importante pe care le fac motivând că au nevoie de linişte, de izolare, de desprindere, de un proces amplu şi obositor legat de muncă, de profesie, legat de o activitate pe care fac în ultima vreme considerând că numai aşa reuşesc să meargă mai departe. Fug de ei înşişi, se ascund de problemele cele mai importante şi vor avea impresia că acesta va fi trendul în următoarele zile. Se înşeală pentru că acesta va fi trendul doar în prima parte a zilei. În a doua parte a zilei, când sextilul dintre Luna şi Marte începe să fie din ce în ce mai strâns vor dori să acţioneze în sensul demonstrării capacităţii şi puterii de creaţie ori a puterii personale. Se creează, în felul acesta, o legătură cu zodia Leu prin intermediul Lunii şi zodia Gemeni prin intermediul lui Marte, relație marcată de competiţie.
Indiferent că sunt îndemnaţi de alţii sau că ei sunt iniţiatorii acestor confruntări, atunci fie şi numai cu mintea îşi evaluează propriile calităţi, în mod obligatoriu vor face o comparaţie cu persoane din jur, cu oameni pe care îi văd pentru prima dată sau pe care îi cunosc de când lumea pentru a vedea unde se situează, pe ce poziţie, pe ce loc, dacă au şanse să fie premiaţi pentru munca făcută sau dacă la finalul reprezentaţiei vor primi ropote de aplauze.
Sigur, rezultatul nu este unul încurajator şi nici nu va fi pentru că opoziţia Luna-Junon nu susţine acest gen de competiţie sau dacă o susţine nu are un cuvânt important de spus în a-l favoriza pe acela care merită să fie cel mai bun, să se situeze pe primul loc, să fie apreciat de cei din jur.
O componentă care nu va fi deloc pe placul multora este aceea în care instituţia familiei este agresată. Valorile familiei, acelea care au fost rănite sau protejate în ultimă perioada sau chiar în ultimii ani, acum, prin opoziţia Lunii cu Junon, mai ales că Venus se află în careu cu Axa Dragonului, sunt lovite sau înstrăinate acele elemente ale familiei care până acum constituiau o bază în evaluare sau în apreciere, un element solid în a-i apropia pe membri sau în a le alimenta plăcerea de a trăi, de a fi împreună. Tot ceea ce este matur, firesc este agresat şi nu doar într-un singur sens, adică din direcţia individului către obiectul pe care-l foloseşte, ci şi invers, amplificând tensiunea care există între cele două tabere şi mărind prăpastia care se înfiripă acum între ele. La vedere, lucrurile ni se vor înfăţişa ca şi cum nu ne sincronizăm, nici oamenii între ei, nici oamenii cu obiectele, iar cei din jur nu se ţin de cuvânt, îşi încălca promisiunile sau aleg să se despartă de ceea ce până acum le-a oferi stabilitate şi mulţumire. Toată această direcţie este una apăsătoare pentru omul care nu a mai trecut prin aşa ceva sau care a considerat că familia este pilonul de rezistenţă, elementul pe care se bazează cel mai mult sau care îi conferă stabilitate. Acum nici aceasta nu-i va mai oferi stabilitate şi trebuie să se pregătească pentru că, în special în această săptămână, lucrurile vor lua o direcţie neplăcută. Vârful, în această problemă legată de familie, va fi astăzi, joi, 11 iulie.
Prin urmare, 11 iulie este ziua despărţirilor. Nu vom fi neapărat obligaţi să ne despărţim de un prieten sau de o cunoştinţă, ci să încheiem un capitol. Se încheie o etapă grea, apăsătoare, încărcată de multă răspundere sau care nu era aşa, dar aşa am perceput-o. Lucrurile încep să intre pe făgaşul normal, însă acest final va fi unul tragic sau dramatic pentru că va fi încărcat de nemulţumire, iar nemulţumirea îi împinge pe oameni să reacţioneze greşit sau fără judecată. Pornind de la mici probleme cu propria persoană sau cu cele din jur, oamenii vor dori astăzi să ştie dacă sunt singurii de pe planeta care traversează ipostaze de genul acesta. Vor ieşi pe zona publică sau se vor interesa de acest aspect, vor citi în enciclopedii sau vor căuta pe internet ori vor ieşi pur şi simplu pe stradă, urmărind pulsul vieţii pentru a vedea dacă mai sunt şi alţii care trec prin ceea ce trece el. Rezultatul nu va fi unul încurajator pentru că această căutare înseamnă fuga de sine, de soluţia care trebuie aplicată, de răspundere, de acţiunea propriu-zisă.
Totuşi, în această fugă de sine, individul dă de o altă belea. Se va trezi că, încercând să identifice dacă mai există oameni ca el ori situaţii cu care să şi le compare pe cele pe care le parcurge el, va fi în competiţie cu tot ceea ce vede în jur. Va dori să vadă neapărat al câtălea este pe listă sau cât de bun este în comparaţie cu ceilalţi ori dacă, povestindu-le celorlalţi ceea ce li s-a-ntâmplat le stârneşte acestora ropote de aplauze sau o uimire profundă. Va dori să ştie dacă impresionează prin ceea ce trăieşte, dacă viaţa sa are un rost ori dacă va fi apreciat pe viitor pentru ceea ce a făcut în ultima vreme sau ceea ce va face în viitorul apropiat.
Este lesne de dedus că nu neapărat această atitudine, nu neapărat nevoia de a găsi un echivalent al problemelor personale şi nu neapărată competiţia în sine va slăbi legătura dintre membrii familiei, ci neîncrederea în sine și neseriozitatea care vor fi aduse în mod greşit de indivizi într-o zonă în care aceastea nu trebuie să existe. Familia a constituit un element puternic, de bază pentru un individ, atât timp câtă a existat încredere. Fără încredere familia este un grup, o structură care nu are puterea pe care ar trebui să o aibă. Şi, de asemenea, un grup unde membrii acestuia se respectă şi sunt atenţi cu schimbul de informaţii sau energie pe care îl realizează, un grup unde există multă încredere, se poate comporta ca o familie. Legătura membrilor dintr-un grup se slăbeşte atunci când aceştia nu mai au încredere unul în celălalt pentru că neîncrederea corodează o relaţie din interior.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi evenimentele vieţii cu responsabilitate, cu respect, de a le urmări pe acestea şi de a refuza orice formă de competiţie pentru a depăşi această exagerare a atitudinii într-o direcţie periculoasă.

Conjuncţia lui Jupiter cu Lilith se produce astăzi dimineaţă la ora 6:23 când Luna deja se afla în Fecioară, urmând ca din acest moment informaţiile care vin pe filiera expansiunii sau a cultivării simţului artistic, a atenţiei pe care un om educat o acordă tradiţiei, valorilor strămoşeşti ori respectului faţă de familie sau dragostea faţă de un apropiat să comporte o schimbare substanţială care se va manifesta în trepte până la finalul lui 2013. Practic, această conjuncţie între Marele Benefic şi tentaţia care vine din partea Lunii negre reprezintă momentul de orb, greşeala cea mai mare pe care putea să o facem anul acesta ori momentul de rătăcire în care să cedăm în faţa unei slăbiciuni ori a unei tentaţii şi după aceea să nu mai putem reveni la forma iniţială, să nu mai putem modifica ceea ce am declanşat, nici măcar ajuta pe parcurs etapele care vin cu ceea ce declanşăm acum.
Intrarea Lunii în Fecioară înseamnă şi atingerea momentului în care ea se află în opoziţie cu Neptun. Asta înseamnă o rătăcire, decizii proaste, răvăşirea gândirii ori cedarea în fața fricii. Chiar şi pentru cineva educat sau instruit să lucreze cu instrumentele abstracte, va fi greu să facă diferenţa între tentaţie şi teamă, adică între un element care ar putea să vină pe filiera lăcomiei şi altul care ar putea să vină pe filiera slăbiciunii. Acest lucru va fi vizibil cu atât mai mult pentru că Luna, împlinind opoziţia cu Neptun, va desena pe cer o configuraţie numită Zmeu, avându-l pe Neptun ca planetă focar. Aşa cum am mai invocat şi în alte rânduri, când o parte din unghiurile care sunt active și astăzi erau şi atunci, oamenii îşi pierd controlul în faţa acestor probleme, în faţa greutăţilor vieţii şi dau vina pe lucrurile mărunte care le ies în cale la tot pasul. Nu pot avea viziune de ansamblu sau dacă sunt îndemnaţi să facă acest lucru vor refuza sistematic şi se aruncă în valurile înspumate ale vieţii considerând că riscul în sine îi va proteja, mai ales în această ipostază când nu mai au nimic de pierdut. Ceea ce se împlineşte astăzi cu această conjuncţie între Jupiter şi Lilith reprezintă vârful unui iceberg, nu problema în sine. Lucrurile s-au compromis de câteva săptămâni încoace de când Jupiter a intrat în Rac atât de mult încât acum avem impresia că nu mai putem face nimic. Acum doar constatăm că am crezut în himere ori că am făcut o greşeală pe care nu o mai putem repara, iar acum singura soluţie este să persistăm în acea greşeală atât cât se poate.
Din capul locului se vede că 12 iulie este cea mai dificilă zi a săptămânii pentru că nu doar ne aduce împlinirea la grad perfect a conjuncţiei Jupiter-Lilith (despre ea ştim de câteva săptămâni de când se formează), ci şi pentru că Marte în această zi se află pe gradul anaretic al zodiei Rac. Asta înseamnă că, fie vom dori să acţionăm după metode cunoscute, fie vom căuta să punem în aplicare idei noi care ne trec acum prin minte, lucrurile nu pot fi schimbate. Orice vom face, lucrurile care sunt constatate ca fiind eronate, îndreptate pe o cale greşită, nu pot fi întoarse din drum, nu pot fi corectate şi nici reparate.
Unghiurile care se împlinesc azi ne duc în faţa acestui caracter fatalist, însă nu caracterul fatalist reprezintă obstacolul cel mai mare, ci mecanismul care ne convinge că acest lucru fatalist pe care-l vedem cel mai uşor constituie cea mai importantă problemă a vieţii. De aceea este nevoie de un translator educat sau intuitiv al acestor unghiuri pentru a spune celor care doresc să înţeleagă mecanismul astral că aceste probleme care vor fi foarte vizibile în special astăzi, dar şi de-a lungul întregii săptămâni, nu sunt cele mai importante doar pentru că le vedem clar, ci sunt importante pentru că le acordăm credibilitate. A acorda credibilitate unui lucru negativ doar din comoditate, înseamnă a arunca mărgăritare la porci, aşa cum ne sfătuia Iisus.
Ştim că Lilith ne ajută să depăşim obstacole foarte importante ale vieţii scurtând timpul însă, procedând aşa, creşte intensitatea durerii, iar asta înseamnă că încercările care vin pe frecvenţa sa sunt depăşite de cei care sunt bine instruiţi sau care au o anume maturitate de viaţă. A crede în lucruri mici, a le vedea disproporţionat doar pentru că ele ne ies în cale prima dată, constituie dovada unei încercări pe care va trebui să o trecem dacă vom dori să vedem ce se află dincolo, dacă dorim să ne bucurăm de triunghiul regal care este în continuare activ între Jupiter, Saturn şi Pluton, adică de combinația între expansiune, maturitate şi sensibilitate/credinţă. Dacă dorim să aprofundăm valorile vieţii, dacă dorim să intervenim astăzi (Luna creează un triunghi minor cu Jupiter şi Saturn şi împreună cu Neptun o configuraţie numită Zmeu), dacă dorim să ne facem cunoscute nemulţumirile, fricile, îndoielile sau neajunsurile va trebui să nu risipim credinţa sau încrederea pe lucruri care nu au importanţă.
Marte pe gradul anaretic din Gemeni vine cu un mesaj pe care Eminescu l-a scos în evidenţă în poezia „Criticilor mei”: „E uşor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune, /Înşirând cuvinte goale/Ce din coadă au să sune.” Când ai conţinut, când ai încredere în conţinutul pe care-l deţii, când ai un mesaj sau când cunoştinţele tale sunt canalizate pe un scop, adică au o finalitate, lucrurile acestea mărunte care dau din coadă şi care trăiesc doar cât sună clopoţelul trec neobservate sau sunt adunate într-un făraş şi aşezate la locul potrivit.
Pentru o persoană care nu dispune de maturitatea necesară sau de tăria de caracter care să-l protejeze de această zăpăceală 12 iulie vine cu o mare dramă, una a minciunii, a agresiunii, a distrugerii, a exploziei. Intervenţia credinţei sau a elementelor pozitive, tangente la tăria de caracter şi profunzimea spirituală, nu reprezintă un element de nuanţă pe care-l evidențiază un astrolog atunci când interpretează acest context astral, ci el este vizibil de la sine pe tema acestei zile prin trigonul pe care Luna îl împlineşte cu Pluton şi, datorită acestui lucru, implicarea lui Pluton în tot acest complex de factori va pune pe zodia Rac o greutate foarte mare, adică din Rac ne va veni această dramă, iar în a doilea rând din Capricorn şi implicit din sfera de influență a lui Pluton ne va veni necesitatea de a face apel la Voinţa divină, la Martor al obiectivitatea adică la a vedea întregul context din afară.
În felul acesta, pentru toată lumea, indiferent de nivel, de deschidere sau de disponibilitate, această serie de evenimente va fi provocată de un episod personal. Că el va fi declanşat de o amintire sau că această stare va fi generată de o informaţie venită pe căi neconvinventionale sau pur şi simplu spusa prin viu grai. Lucrurile care se declanşează acum în sfera privată şi care ţin de tranzitul Lunii prin Fecioară se ramifică pe două segmente:
1. cel legat de expresia socială (opoziţia Luna-Neptun), convingându-l pe individ că temerile sale sociale sunt reale pentru că cel mai repede vede problema şi mult mai greu sau deloc soluţia;
2. cel legat de segmentul medical (trigon Luna-Pluton), insistând pe ideea că organismul este afectat, slăbit, epuizat sau chiar prăbuşit în fața unor sarcini profesionale sau personale pe care nu le poate duce mai departe în această formă.
Tot ceea ce urmează acestui moment, acestei conştientizări înseamnă efort suplimentar, iar acesta dacă nu este încadrat corespunzător aduce foarte multă putere conjuncţiei Jupiter-Lilith care va spune „Acesta este începutul sfârşitului”. În realitate, lucrurile nu stau aşa, ci doar în viziunea subiectivă a individului. Nu trebuie decât să vedem mai departe sau să considerăm că ni se cere puţin mai mult efort decât altădată, dar nu pentru a se scoate în evidenţă această idee terifiantă (începutul sfârşitului), ci pentru a deveni mai puternici prin depășirea obstacolelor.
Prin urmare, 12 iulie este o mare încercare pentru noi toţi. Indiferent că persoana alege să se izoleze, să trăiască această zi în intimitate, să fugă de probleme, de oameni, de responsabilităţi sau că alege să se înconjoare de oameni care de la sine se oferă să rezolve problemele celorlalţi, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată sau se inflamează din nimic pentru că, ştim deja, atunci când un lucru rău trebuie să se întâmple el îşi extrage puterea dintr-o conjunctură pozitivă, aşa cum se întâmplă acum. În felul acesta, înţelegem că individul prin puterea şi tăria de caracter alege să creadă în ceea ce i se întâmplă, alege să acorde credibilitate acestor episoade minore şi să le vadă disproporţionat. Încercarea acestei zile nu constă în evenimentul care se manifestă (acesta este doar un vehicul), ci în modul cum este el observat şi gestionat. Deci ziua ne încearcă pe maturitatea gândirii, pe maturitatea spirituală, pe puterea de a face faţa unor situaţii fără a fi importante conjuncturile sau episoadele pe care le traversăm. Nu contează cu cine ne certam, ci contează motivul pe care-l are individul pentru a întreţine acest conflict. Nu contează durerea fizică, ci contează gândul care o hrăneşte.
În aceasta constă obstacolul acestei zile şi pentru cei care doresc să aprofundeze, explorarea acestor transferuri de putere îi poate duce spre concluzii impresionante. Conjuncţia Jupiter-Lilith, care atinge astăzi punctul de maximum, înseamnă transfer de putere într-o direcţie negativă. Cine va dori să facă acest lucru va trebui să fie răspunzător, nu doar de eşecul de acum, ci şi de celelalte eşecuri care vor veni în cascadă spre el, începând de astăzi până la finalul anului 2013.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu acorda credibilitate evenimentelor negative, de a nu crede în eveniment, ci de a crede în tăria individului de a hrăni un episod şi de a-l transforma într-o entitate de sine stătătoare care să acţioneze prin voinţa proprie. Ezoterismul numeşte aceste creaţii forme-gând, iar acestea, având informaţia adecvată din partea creatorului, vor acţiona sub impulsul acesteia până când se va atinge finalitatea impusă. Dacă astăzi acordăm mai multă credibilitate elementelor negative decât celor pozitive, tocmai pentru că este implicată Lilith în aspect, nu pentru că parcurgem conjuncturi tensionate, ci pentru că suntem înşelaţi de Luna neagră, vom ajunge să deschidem o uşă pe care scrie: „Sfârşit”.

Unii pasionaţi de astrologie ar considera un imens beneficiu ca atunci când Marte intră în Rac luminariile se află în sextil. Din nefericire acest lucru nu poate fi un beneficiu pentru tranzitul lui Marte prin Rac pentru că această zodie reprezintă un semn de slăbiciune pentru energia marţiană, o forţă care nu o blochează, ci o întoarce spre interior sau o îndreaptă către toate lucrurile care sunt dureroase, apăsătoare, încărcate de regret sau de eşec. Pentru că se îndreaptă către acea latură defensivă a firii sau că îndreaptă energia către sectoarele vulnerabile această poziţie a lui Marte în Rac este considerată una dintre cele mai dificile şi cele mai proaste poziții marțiene din tot zodiacul. Ziua nu este marcată doar de acest episod, ci şi de două direcţii pozitive. Prima apare din sextilul Lunii cu Capul Dragonului, împlinit în timpul nopţii de vineri spre sâmbăta, iar a doua este dată de sextilul Lunii cu Mercur împlinit chiar de dimineaţă. Dacă primul aspect vine cu o soluţie pe problemele existenţiale ce poate surveni sub forma unui vis premonitoriu, sub forma unor sugestii pe care subconştientul le transmite individului în timpul somnului, sextilul Luna-Mercur este un îndemn spre a ne întoarce către lucrurile care au fost greşite cu vorba. Cuvintele greşite se întorc acum împotriva individului şi îl rănesc atât de mult încât se simte slăbit, epuizat, secătuit de puteri şi abandonat de elementele care îi ofereau cel mai mult sprijin până acum.
Luna din Fecioară vine în acest context cu ambiţii mai mari decât le poate susţine prin sextilul cu Capul Dragonului, reuşind să obţină din toate aceste ambiţii câteva rezultate durabile. Celelalte sunt ipostaze care nu vor vedea în această săptămâna finalitatea. De partea cealaltă trecerea lui Marte în Rac este semn de agresiune a elementelor vulnerabile. Vedem accentuarea zodiei Rac, pentru că avem pe acest semn Soare, Mercur, Jupiter, o avem pe Luna neagră de câteva săptămâni şi acum îl avem şi pe Marte accentuând această sensibilitate pe care individul nu şi-a rafinat-o suficient sau care se înfăţişează în aspectul ei brutal, vulgar, necuviincios sau incomplet. Se pune, în felul acesta, o mare greutate pe intuiţie, pe încredere în forţele subtile, în destin, în acea putere ascunsă a individului ce este personificată acum de Pluton. Intrarea lui Marte în Rac înseamnă intrarea acestuia în semnul complementar poziţiei pe care o ocupă Pluton, adică intrarea în zona în care conflictul celor două planete este iminent. Cu cât avansăm împreună cu Marte în acest semn (Rac), cu atât conflictele interioare, drama, nemulţumirea, durerea, se accentuează şi cu atât mai clare ne vor fi acele probleme care nu au soluţie. Mulţi, înzestraţi cu spirit practic, vor fi tentaţi să acţioneze în mod direct asupra acestor probleme neglijând faptul că ele nu au soluţii.
Caracterul negativ al lui Marte din Rac vine să scoată în evidenţă o trăsătură care va fi familiară multora şi anume acea tendinţă de a repeta într-un dialog interior replicile, după care să-i fie aruncat în faţă interlocutorului ceea ce mai rămâne din reprezentarea intermediară. De aici şi drama lucrurilor incomplete, teama că nu dispunem de suficientă putere, de suficientă forţă, de suficientă contracţie pentru a susţine un anume demers social. Cu alte cuvinte, prin Marte în Rac totul se diluează în interior ori se distribuie către alte sectoare care nu sunt folosite pentru direcţia principală asupra căreia individul se îndreaptă cu gândul.
Aspectele bune ale acestei zile vin să încurajeze această latură negativă, în sensul că suntem încrezători că un demers negativ este pozitiv. Îl vedem aşa, pentru că am frământat prea mult ideile, am gândiţi prea mult aspectele auxiliare ori lucrurile care nu au importanţă ori legătura cu acest subiect şi dintr-odată, la final, am luat din tolba de săgeți prima care s-a lipit de mână. Aceasta se va dovedi ruptă sau fără vârf şi este lesne de înţeles că folosind o astfel de săgeată ori nu atingem ţinta, ori o atingem degeaba. Când vine vorba de sănătate (azi vizată de opoziţie Luna-Chiron) oamenii pierd şirul ideilor, se sperie prea uşor, sunt îngroziţii de faptul că se pot confrunta cu boli pe care să nu le rezolve ori cu situaţii care să-i îmbolnăvească. Devin sensibili la stres, la agenţi patogeni, la cuvinte jignitoare pentru că, situându-se în această stare de tensiune, atrag toate aceste lucruri negative şi le menţin în forul lor interior. Cu alte cuvinte, se îndrăgostesc de suferinţă, le place această stare pentru că-i ţine ocupaţi, le lasă impresia că lucrează asupra problemei şi, ca urmare a efortului depus, vor veni şi rezultatele.
În felul acesta, ziua seamănă cu o partitură în care sunt folosite foarte multe instrumente muzicale, unele dintre ele neobişnuite, extravagante sau de ultimă generaţie însă fără un dirijor priceput care să le pună în valoare. Produsul final va fi o piesă zgomotoasă, obositoare, care nu încântă auzul, ci dimpotrivă.
Prin urmare, 13 iulie declanşează o serie întreagă de evenimente care se vor finaliza la sfârșitul lui august. Până pe 28 august, când Marte va trece în Leu vom fi încărcaţi de drame, fiind nemulţumiți de tot ceea ce avem în jur şi dispuşi să fim mult mai atenţi asupra elementelor negative ale vieţii decât asupra elementelor pozitive, considerând că acestea sunt mai importante, acestea trebuie soluţionate urgent.
În realitate, Marte intrând acum în Rac accentuează drama acestei zile, dorinţa de a răscoli în problemele care nu pot fi rezolvate şi ne va oferi un start negativ. Trecând în Rac, Marte ne va elibera mentalul de această presiune a cuvintelor ori a sensurilor haotice pe care am avut-o în ultima perioadă, dar va pune o mare greutate pe dialogul interior, prin faptul că ne va încuraja să oferim tribut acelei idei sau acelor probleme care sunt de nesoluţionat.
Relaţiile de familie sunt şubrezite ori îndreptate către o zonă periculoasă. Se vorbeşte prea uşor despre lucruri care trebuiesc lăsate în forma inițială, sunt invocate episoade neplăcute sau se dau curs unor dorinţe care consumă rezervele familiei. Trecând în Rac se apropie de Lilith, practic se află în conjuncţie cu ea, şi dorinţele neobişnuite, extravagante sau periculoase se lipesc de structurile mentală sau afectivă a individului îndemnându-l să facă tot felul de prostii.
Astăzi Soarele se află în limita maximă a toleranţei admise în trigonul cu Chiron. Asta înseamnă că lucrurile acestea negative au acum o viteză redusă. Nu sunt oprite, ci doar frânate puţin. Nu sunt înlăturate şi nici nu pot fi compensate prin activităţi de factură spirituală. Orice gând înălţător va avea azi un contracandidat, orice stare frumoasă va fi agresat de o teamă, de o grijă sau de o amintire care să o nege.
Ceea ce este straniu şi care începe cu ziua de azi vine prin regret. Regretul îl cuprinde pe individ înainte ca acţiunea să se finalizeze, înainte de a vedea rezultatul final. În felul acesta, orice acţiune pe care o iniţiem începând de azi până pe 28 august va avea această componentă, această eroare a regretului înainte de a se împlini, va face apel la insucces, înainte de a vedea finalitatea.
Ceea ce vine spre noi acum nu va lua înfăţişarea unui joc, aşa cum s-a-ntâmplat în ultimele săptămâni, când Marte era în Gemeni, ci devine grav, serios, captivant şi orice lucru mărunt care este lovit de nemulţumire sau dramă devine elementul principal al existenţei individuale. Marte, fiind o planetă de acţiune, atunci când tranzitează o zodie importantă prin calitatea sa (Marte în Rac este în cădere), întotdeauna atrage atenţia pasionaţilor de astrologie pentru că ne indică sensul spre care se îndreaptă energia fizică şi dorinţele. De această dată dorinţele se vor lipi de nemulţumiri, de drame şi tot ceea ce traversăm de acum, timp de aproximativ o lună şi jumătate, va însemna încercare de viaţă şi nu trebuie să considerăm că gravitatea probelor constituie un alt element negativ de care trebuie să ne ferim. Trebuie să le privim pe acestea cu toată implicarea de care suntem în stare pentru a reuşi, la momentul oportun, să întoarcem cârmă şi să ducem barca spre ape mai liniştite. Putem să facem acest lucru pentru că Marte în Rac devine receptiv la lucrurile pe care nu le cunoaşte, poate şi din această cauză se răneşte şi îi răneşte pe cei din jur atât de uşor şi iresponsabil, mai ales atunci când acestea îi vor oferi promisiunea că îşi va rezolva problemele. Problemele pe care le scoate Marte în cădere în Rac nu pot fi rezolvate, însă ansamblul temei va fi protejat dacă energia acestei planete nu va fi scăpată de sub control. Nu există viaţă personală, fără o componentă negativă. Nu există întâmplare fără să aibă un strop de nemulţumire sau dramă. Dacă aceste elemente negative sunt scăpate de sub control, întregul edificiu se poate dărma.
Tocmai de aceea recomandarea acestei zile, care trebuie avută în vedere şi în următoarele şase săptămâni, este aceea de a fi înţelepţi cu problemele personale. Să ne gândim că persoana care nu-şi poate rezolva problemele personale, nu le poate rezolva nici pe ale celorlalţi, individul care-şi ascunde problemele personale, căutând în conjuncturile pe care le preferă justificări ale slăbiciunilor este o persoană care eşuează sau care preferă să eşueze decât să muncească pentru rafinarea sa. Lucrurile acestea devin complicate prin natura lor negativă, nu prin inexistența soluţiei. Soluţia există şi avem acces la ea, doar dacă această înclinaţie către negativitate va fi ţinută sub control.

Ultima zi a săptămânii ne limpezeşte gândurile oferindu-ne o alternativă de scurtă durată, aceea de a ne desprinde de stres în mod brutal, de a-l alunga prin activităţi pe care, încă de dimineaţă, le alegem cu mare grijă. Aflată până la 10:40 în Perioada fără direcţie, Luna ne va păcăli că retragerea în colivie reprezintă soluţia la toate complicaţiile pe care le-am parcurs de-a lungul acestei săptămâni. Uităm de ceea ce am promis, de program, de ceea ce ne stabilisem cu câteva zile în urmă şi procedăm aşa cum am considerat că s-a procedat cu noi în zilele anterioare. În realitate, totul este o altă diversiune a contextului astral pentru a ne distrage atenţia de la lucrurile esenţiale, de la ceea ce ne-ar supune unui nou efort, fie pentru că suntem obosiţi, fie pentru că, a fi în ton cu tentaţiile acestei săptămâni, este nevoie de un „gol” de determinare pentru a da curs direcţiilor agresive ce vin din cele trei careuri care se împlinesc azi: careul Luna-Marte, careu Luna-Lilith, careu Luna-Jupiter.
Indiferent de motivaţii, suntem azi copleşiţi de lucrurile pe care le-am făcut pentru alţii. Deşi va fi un element straniu al acestui context astral, azi atragem în aura, magnetizăm diferite efecte care, practic, ar fi trebuit să vină spre noi în zilele următoare. Fără să intenţionăm asta, datorită unei agitaţii stranii care va veni din trecerea Lunii pe o zodie cardinală, această zi va fi una de graţie, de relaxare, ori una în care să ne facem de cap, să nu respectăm nimic din programul stabilit şi să ne facă plăcere să procedăm aşa. 14 iulie se va transforma într-o zi celebră prin duritatea cu care stricăm ceva important sau în care grăbim încheierea unui proiect ori a unei prietenie.
Pentru că este prima trecerea a Lunii în Balanţă de când Marte a intrat în Rac, elementele de factură internă, dramele interioare, duritatea care este îndreptată împotriva celui mai slab element pentru a dovedi putere ori fără un motiv clar, pur şi simplu din dorinţa de a acţiona într-o direcţie, tind să se întoarcă împotriva celui care le-a emis, adică să producă mai multă pagube în sfera intimă, decât în afară, acolo unde sunt trimise. Unii vor reuşi să se liniştească în această zi, însă cei mai mulţi vor condiţiona obţinerea liniștii prin astuparea gurii cu bocancul, prin agresarea celor din jur, prin duritate. Este de la sine înţeles, pentru că există un recul puternic al forţelor astrale acum, că acest gest să nu-şi atingă finalitatea în forma aceasta şi orice căutare a liniştii, a temperării prin suprimarea zgomotului exterior, va fi sortită eşecului.
Prin urmare, finalul săptămânii ne rupe de realitate şi ne constrânge să trăim într-un vas mic care se poate strica la orice mişcare bruscă ori acţiune agresivă îndreptată faţă de un element situat în afara sa şi pe care îl vedeam prin peretele sau transparent. Mulţi, în încercarea lor de a se odihni, de a se destinde se vor simţit ca peştele pe uscat pentru că nu-şi vor găsi locul şi vor avea impresia că toţi au ceva cu dânsul, că îl incită, îl solicită, îi strică orice stare bună ori îl bruschează cu tentaţii de care vrea cu orice preţ să se ferească.
Există forţe subtile exterioare care sunt mult mai rapide în acţiunile negative decât în cele pozitive, care sunt mult mai bine legate când vine vorba de o tensiune ori de o stricăciune. Tocmai de aceea cei care iubesc liniştea şi pe care doresc cu orice preţ să o întâlnească azi vor avea nevoie în primul rând de răbdare. Cea mai mare cantitate de energie va trebui investită în răbdare, deşi tendinţa va fi alta, una opusă, aceea de a acţiona pe mai multe fronturi, adică de a gusta puţin din lăcomia plăcerii.
Fără răbdare orice element care este ridicat azi din întuneric este lovit puternici şi va fi puţin probabil ca sub impactul vitezei şi agitaţiei de acum să reziste. Acţiunile însă nu se vor opri aici pentru că punând o picătură de regret în această tendinţă de a strica mulţi se vor întoarce, asemenea criminalilor, la locul faptei ori orice încercare de reparare va genera şi mai multe probleme.
Cei care reuşesc să fie răbdători, care investesc multă energie în a privi dincolo de aparenţe vor fi cei mai câştigaţi, nu neapărat prin ceea ce reuşesc să-şi adjudece azi, cât mai ales prin ceea ce nu vor strica. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne stabili un program strict şi de a ne preocupa de respectarea acestuia oricât de clare ar fi semnalele că munca abordată azi ne va încărca de frustrare ori ne va obosi şi mai mult. După 18,30, adică după ce Luna şi Jupiter îşi vor slăbi careul lor, intensitatea acestor direcţii ciudate va scădea şi lucrurile încep să fie mai clare. O parte dintre probleme vor rămâne, pentru că sunt reale, însă nu toate. Abia seara târziu vom înţelege cât de ciudată a fost această ultimă zi a săptămânii.

4 thoughts on “8 – 14 iulie 2013

  1. Dan spune:

    Chestiile astea doar tu le poti intelege. Ca in rest nimeni habar nu are ce spui. Parca esti Urania…si aia vorbea doua ore repetand sub diverse fraze lucruri ce le spusese anterior cu cateva minute.

    Incearca , daca vrei ca astrograma sa fie utila, sa faci o analiza a ei si sa raspunzi la urmatoarele intrebari :
    – ce trebuie sa faca fiecare nativ,
    – ce trebuie sa evite fiecare nativ,
    etc

  2. Comparaţia cu Marea Doamnă a astrologiei româneşti mă onorează mai mult decât se înţelege din mesajul tău tendenţios. Pot să-ţi spun că dacă un sceptic aşa cum te arăți a citit şi a ajuns la concluzia că nu se înţelege nimic, pentru că beneficiezi de prezumţia de nevinovăţie (adică sper că ai citi ceva și nu vorbeşti de pe garduri), de asemenea mă onorează.
    Dacă „părinţii” asociației din care probabil provii nu şi-ar trimite „copiii” la produs, aşa cum știm că fac unii țigani sau părinți iresponsabili, ai înţelege mai mult din astrologie şi nu ai cere, ca în povestea leneşului, bucată de pâine să-ți fie şi mestecată şi înghiţită.
    Mă încearcă însă gândul că nu ai citit nimic, ci doar spui de pe garduri sau… căruţe, pentru că din puţinul text pe care îl postez săptămânal chiar se înţelege ce recomandă contextul astral şi ce trebuie să se evite.
    Aşadar, intervenţia ta este mult mai amuzantă decât pare!:))))))))))))
    Veselia este bună, că aşa ne învaţă oamenii deştepţi, de prostie trebuie să râzi, că altfel se ia!:)))))))))))))

  3. maria spune:

    DUMNEZEU sa va dea sanatate multa urmaresc filmuletul cu parintele Iustin imi unge sufletul meu ,mare minune ca v-am descoperit dl.Gheorghita…multumesc Doamne

  4. viki spune:

    Va rog sa-mi srieti despre fica mea Andra ,nascuta 12-XI-1993,ora 12,30 Duminica,pe care obstacolele nu au ocolit-o in ultimul timp si problemele negative nu se mai termina.
    Cu multumiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.