8 – 14 februarie 2010

Luni, 8 februarie
Am mai avut ocazia sa descoperim in analizele anterioare zile asa cum este cea cu care incepem saptamana. Am mai avut ocazia sa ne scufundam gandirea, sentimentul sau vointa, placerea fizica sau spirituala intr-un deliciu cosmic special, puternic si frumos al influxurilor astrale.
Azi, Luna, personajul principal al periplului nostru zilnic, are de implinit la grad perfect doua sextile, unul cu Lilith, celalalt cu Soarele, participand, prin efectul de colorare, la celelalte aspecte pe care Venus, Chiron, Neptun si Junon le vor implini acum.
La putin timp de la miezul noptii, Venus va trece peste Chiron si va preschimba vibratia noptii intr-o diafana senzatie de implinire si siguranta, de protectie si forta interioara. Fuziunea celor doua va aduce azi sentimentul si fapta aproape de implinirea perfecta. Anticipam in analiza repartizata intregului an (2010 sau buturuga mica rastoarna carul mare) ca luna februarie aduce aspecte benefice, ca ea poate implini asteptari majore si prin asta are sanse sa devine cea mai fericita luna a anului. 8 februarie este alaturi de alte cateva zile ale acestei luni, una din zilele care vor implini sau, acolo unde, datorita amplorii evenimentelor, unele nu se poate finaliza, semne clare ale unui final pozitiv pe linia dreptatii sau a reechilibrarii unui destin incercat.
La modul strict astral, aspectul aduce intalniri remarcabile cu oameni importanti, cu persoane care au asupra destinului personal o influenta covarsitoare. Schimbul de cuvinte, obiecte, zambete sau…email-uri, poate intari convingerea de binele invinge intotdeauna, ca viata nu este chiar o lupta grea, iar finalitatea pe care ne-am propus-o nu este chiar un ideal iluzoriu. Intalnirea celor doua planete pe Varsator are o dubla actiune: una psihica si una sociala.
Actiunea in plan psihic a celor doua planete aduce intai o constientizare a emotiilor negative, a maniei pe care o avem punctual fata de anumite persoane din jur, pentru ca apoi acel tablou simtomatic sa ne indrepte spre tiparul anxios sau spre cel ezitant ce se abate in permanenta de la calea sa pentru ca nu poate percepe corect sau integra cu precizie semnalele care ii vin din social. Aceasta identificare aduce intr-un singur loc bucurii si tristeti, libertati sau sanctiuni, frica, indoiala si, deopotriva, vointa.
In plan social faptele ce sustin compasiunea, ajutorul, iertarea, organizatiile care se ocupa de caritate, relatiile de prietenie, raporturile intre frumos, adevar, gratie vor aduce evenimente benefice ce pot scrie o noua pagina in cartea vietii. Nimic din ceea ce vine spre noi sau ce oferim azi nu este simplu, usor de trecut cu vederea sau ignorant. Oamenii isi vor descoperi azi prieteni acolo unde se asteptau cel mai putin, familia isi poate intregi numarul cu un nou membru, un nou proiect sta sa se deruleze, ura fata de un apropiat, dispretul sau planurile derulate pe ascuns trec printr-o transformare brusca, ies la lumina sau se implinesc frumos si simplu. Moare incet, incet raul si binele intr-o noua forma a exprimarii sale prinde viata.
Raportul celor doua directii date de conjunctia Venus-Chiron va fuziona pe terenul lectiilor de viata, a puterii de a intelege de ce ni se intampla tot ceea ce traim si, mai ales, pentru ce. Ne vom intreba, de aceasta data nu pentru a ne oferi un raspuns: de ce traiesc alaturi de aceasta persoana? Ce este mai bine sa aleg, famialia sau prietenii? La ce sa renunt pentru a merge mai departe? Cat de bine poate fi sa traiesti confortabil cu tine insuti?
Faptul ca aspectul se implineste noapte va da mai multa putere lui Chiron, vindecatorul, care va putea sa aprofundeze problemele personale si sa le gaseasca o solutie spirituala. Unii oameni nu se simt deloc confortabil cand se face apel la spirit, o judecata subtila atunci cand gresesc sau cand trec printr-o perioada mai dificila a vietii. Ei considera ca nedreptatea este singura realitate si ca in spatele ei nu sta decat o alta nedreptate si se simt incurajati sa se avante in acest carusel al jocului de-a baba-oarba prin multitudine de cauze si efecte. Este lovit, va lovi. Este inlaturat dintr-un loc, va reactiona inlaturand la randul sau pe altul pentru a-si compensa durerea esectului anterior. Implinindu-se noaptea, aspectul va fi vizibil mai mult in latura sa justitiara, de a aduce binele acolo unde a dominat raul, de a compensa printr-o recunoastere sociala sau personala a unor merite. In acest joc, oamenii vor avea impresia unei justitii divine, ea este insa o alta perceptie subiectiva a tandemului rau primit – rau oferit, pentru ca vor refuza sa se bucure de noul statut sau privilegiu mai mult decat se bucura de esecul altora, iar de acestea se va ocupa din plin sextilul Lunii cu Lilith, tentandu-i pe oameni cu emotii vechi, pe conjuncturi noi, pentru a pierde, din nou merele de aur si a uita ca a existat vreodata Praslea cel Voinic.
Dupa rasaritul Soarelui, Venus va trece prin conjunctia cu Neptun, octava sa superioara, oferind zilei o expresie magica, puternica, sublima, norocoasa pe latura si vibratiile anterioare, deduse din conjunctia Micului Benefic cu Chiron.
Anul acesta conjunctia lui Venus cu Neptun nu este una obisnuita. Ea nu va predispune oricum la relatii armonioase intre oameni si nu va ridica nivelul sentimentelor doar pentru a le oferi oamenilor o alternativa la tristete sau frica. Anul acesta, conjunctia lui Venus cu octava sa superioara este una limitata, inchistata intr-o directie trasata deja de Chiron si care este regasita nu doar acum, in implicarea lui Venus, ci si in ultimele luni, de cand Chiron s-a apropiat suficient de mult de Neptun, impunandu-si dominanta asupra acestui teritoriu.
Vizita cenzurata a surorii sale mai mici, ii va oferi lui Neptun prilejul de a-si exprima nemultumirea in spatele casei, dincolo de dealuri, peste campii sau paduri, adica in alt loc decat acela indicat de pozitia sa astrala.
Acest raport poate aduce intarziere in exprimarea sentimentelor, lipsa de sinceritate, neputinta de a se incadra intr-o schema orara, pierderea unui obiect sau distrugerea sa intr-o deplasare comuna (la seviciu, la magazim s.a.) fara a suporta acum consecintele usturatoare. Aceasta amanare ni se va parea ca un mare noroc, dar nu este. Cu cat va intarzia mai mult cu atat alte elemente, de asemenea, amanate dintr-un alt raport “planeta X”, aflata in trece peste conjunctia Chiron-Neptun”, si Chiron sau Neptun, se vor aduna in punctul in care destinul va cere consumarea lor.
Amanarea nu este haotica. Ea va aduce consumarea evenimentelor atunci cand planeta care le determina va trece peste unul din Nodurile Lunii. Pe 31 mai Venus va trece peste Coada Dragonului, aducand o finalitate brusc a ceea ce se amana acum.
In a doua parte a zilei sextilul Lunii cu Soarele pe ciclul descendent, se integreaza in predispozitiile ample ale relatiilor Venus-Chiron si Venus-Neptun aducand o sedimentare a demersurilor sociale, elaborarea unui plan pe termen lung, intalniri de placere cu prietenii sau de afaceri, discutii interminabile la telefon sau pe messenger, adica o pierdere a timpului intr-un mod placut, fara sa avem catusi de putin senzatia ca o pierdere a timpului ne va arata consecintee abia spre vara.
Prin urmare, 8 februarie este zi de carnaval. Unii vor castiga mai multi admiratori, mai multa experienta, mai multi bani sau chiar mai multa intelepciune, altii vor pierde ceea ce nu le folosea. Durerea va fi insa prezenta printre doua trei lacrimi de fericire si, din aceasta cauza, aproape imperceptibila. Vibratia astrala impusa de planeta Venus in trecerea sa peste Chiron si Neptun, aduce o iluzie frumoasa – aceea de binelui. Totul in aceasta lume se plateste. Totul are un pret de achizitie si a nu-l oferi acum inseamna credit, iar mai tarziu returnare cu dobanda. In zilele magice anterioare, cand am intalnit conjuncturi astrale asemanatoare, faceam trimitere la acel percept initiatic al detasarii totale fata de efectele generate de cauze apartinand acestei lumi. Sa daruim si ceea ce nu avem, spuneam atunci, pentru a ne depasi limitele impuse de conditionarile karmice.
Asadar, sa privim cu responsabilitate tot ceea ce ne ofera aceasta zi. Multe dintre ele vor fi bune, chiar minunate si sa le primim ca atare, insa daca printre acestea destinul ne invita la reculegere, abandonarea unui element, a unei poveri fie ea sub forma de gand, sentiment, sau sub forma unui obiect, demers social, implinire, speranta sa acceptam cu seninatate si sa-i daruim in schimb din timpul pe care il aveam promis bucuriilor. “Daruind vei dobandi” ne spune invatatura crestina care ne aduce prin relatia Venus-Neptun (un indicator al compasiunii si dragostei mistice) intelegerea, sub multiplele sale forme, a principiului Christic.
Semnul de izbanda este incercare acestei zile. Abia la inceputul lunii iunie vom sti daca alegerea a fost buna, adica in conformitate cu destinul personal, sau rea.

Marti, 9 februarie
Luna parcurge azi ultimul segment al Sagetatorului si va avea de implinit, pe aceasta portiune, un careu cu Uranus, trei sextile cu Chiron, Neptun si respectiv Venus si un trigon cu Junon. Inainte de a-si implini acest periplu, Neptun si Junon isi dau intalnire la un unghi de 60 de gade intre Varsator si Berbec, cand Luna se afla inca in Perioada fara directie.
Spre seara, trecuta in Capricorn, Luna se va alatura lui Pluton si va privi lumea de la inaltimea pozitiei sale, atribuindu-si un sextil cu Jupiter si un careu cu Uranus.
Ziua se prevede, asadar, a fi impetuoasa pe mai multe planuri, implinind multe asteptari pe care 8 februarie nu ni le-a putut oferi din prea mult bine, iar ziua urmatoare nu le poate finaliza din lipsa de implicare.
La cateva ore de la miezul noptii Luna va tulbura visul si activitatea nocturna a unora, impunand limitare in vorbire, exprimare deficitara, ganduri incomplete, lipsa de comunicare si intensificarea acelor dorinte care au provocat frustrare prin neimplinirea lor. O intalnire intre Sagetator si Pesti (Luna din Sagetator, Uranus din Pesti) aduce o intalnire intre actualul lider moral si fostul, intre ceea ce am devenit prin depasirea unui impas social construit pe lipsa de imagine, statut, functie, incredere sau demnitate (Sagetator), si ceea ce suntem prin raportarea acestora la ceea ce avem deja (Pesti). Aceasta lupta interioara aduce pe fizic dureri de cap din mentinrea unei opozitii in fata curentului, crize lombre, prin impotrivirea viitorului care sperie, sau dureri de rinichi si crize de bila pentru cei care se tem si nu pot lua decizii cu proprile lor vointe. Pana la rasaritul Soarelui aspectele indicate o stare general proasta, un somn obositor incarcat de imagini contradictorii.
Intrand in Perioada fara directie Luna va indrepta atentia spre evenimentele zilei ce se vor dovedi diferite de ceea ce anunta noaptea, ca si cum batalia acum se va duce intr-un alt plan, unde, din clipa in clipa, deznodamantul poate surveni si nimeni nu va sti care va fi acesta. Din Varsator, de pe axa afectivitatii, Neptun va face ca inima sa bata foarte repede pentru ca in spatele ei prind viata emotii triste, bucurii mentinute din teama de singuratate, amintiri care dor, dar care contin in ele chinuri dragi sau semne ale unor gesturi curajoase, eroice. Pe aceste unghiuri putem vorbi de tarie de caracter, de implicare in evenimente sociale tangente la domeniul medical, la psihologie sau psihoterapie. Prin asta descoperim ca sufletul are azi boli, ca el are nevoie de medicamente, de consultatii.
A doua parte a zilei va muta centrul de atentie de pe dureri personale pe evenimente sociale. Ceea ce va veni spre noi acum ne-a avertizat in timpul noptii, dar nu ne-am putut aminti nimic dimineata. Acum Luna aduce un plus de viata complicatiilor din zilele anterioare construite pe sextil Jupiter-Pluton sau careu Saturn-Pluton. Unii dintre noi se vor arata rezistenti si pregatiti sa faca fata unor mari intamplari, sarind cand intr-un picior cand in celalalt in fata monstrului care i-a speriat toata viata, fara sa-si inchipuie ca, dintr-o clipa intr-alta, de dupa colt poate sari, in apararea monstrului, mama sa.
Prin urmare, 9 februarie este zi incordata, plina de evenimente contrare, ce vor veni asupra noastre cu un avertisment surd, abia soptit si pe care il percepem doar daca suntem cu simturile incordate la maxim. Daca in prima parte a zilei ne mai putem permite sa ne relaxam, sa ne detasam de ceea ce avem de facut in aceasta zi, de sarcinile pe care ni le atribuim sau care ne-au fost repartizate, fara mari consecinte, in a doua parte a zilei orice iesire din ritm, orice desprindere de schema se face cu durere, sanctiune.
9 februarie nu este ziua in care sa uitam sa ne luam tratamentul, sa amanam o consultatie la medic sau sa plecam intr-o scurta vacanta. Azi vor veni spre solutionare multe din evenimentele saptamanii trecute ce nu au putut fi finalizate din lipsa de timp sau din complicatii.

Miercuri, 10 februarie
Singurul eveniment care se va implini la grad perfect este trecerea lui Mercur in Varsator la 11:05.
Pe ultimul grad al zodiei Capricorn, Mercur va acutiza conflictul cu societatea, cu deciziile pe care le iau altii, cu metoda de lucru pe care o au cei din echipa, colegii, cu instrumentele pe care le folosesc cei ce se implica in proiecte sau demersuri de anvergura. De pe margine totul se vede altfel, la fel cum spectatorul la un meci de fotbal se intreba cum de un anume jucator nu-si vede un coleg intr-o pozitie strategica pentru a-i pasa mingea. Asadar, pana la ora la care se anunta trecerea lui Mercur in Varsator, nimic nu este bun din ceea ce este facul de altii, dar ar fi fost perfect daca ar fi fost facut de cel ce critica.
A doua parte a zilei comporta o importanta schimba de vibratie, de directie, prntru ca pe Varsator, Mercur are un alt dinamism si va oferi o alta mobilitate ideilor si procedeelor in care se implica. Dintr-odata mintea se lipezeste, iar criticismul de evapora. Cei care nu au apucat sa le impartaseasca, vor fi cei mai castigati, pentru ca dintr-un for interior relatia agresiva eu-celalalt va deveni una sentimentala, calda, puternica, poate chiar constructiva. Asta se explica printr-o muta a centrului de atentie de pe agresivitate, invidie, desconsiderare, pe rusinea pe care o resimte acuzatorul cand s-a vazut inselat de orgoliu, de judecata pripita, de frustrarile sale sau de invidie.
Varsatorul este prin excelenta semnul prieteniei, iar tineretea vesnica a lui Mercur va face casa buna cu aceste virtuti, aducand soluti imposibile acolo unde nu mai era nicio speranta de solutionare. Pe tema ingressului mercurian in Varsator, aceasta planeta se afla in conjunctie, la un orb sub jumatate de grad, cu Mijlocul Cerului semn al inspiratiei, gandirii corecte, superioare, echidistante, chiar geniale.
Prin urmare, 10 februarie este o zi colorata, insa lipsita de pericole esentiale. Se vor spune multe in aceasta zi, se vor gandi si mai multe, dar spre seara ele vor trece intr-un alt plan, multe chiar intr-un plan al uitarii, pentru a face loc solutiilor, impacarii, bunatatii, genialitatii. Cu cat avansam spre terminarea zilei, intram in sectorul lui Venus anaretic din Varsator, care va incerca sa ne spuna ca solutiile miraculoase nu tin mult – pe ideea au mai incercat si alti – iar prietenii cei noi, nu sunt deloc noi, ci doar cei vechi cu alte chipuri si mult mai binevoitori.
Asadar, sa nu ne asteptam ca 10 februarie sa ne aduca minuni, ci doar un parfum aparte, noi oportunitati pe care, cu un efort suplimentar realizat in zilele urmatoare, pe alte conjuncturi astrale, sa le valorificam.
Azi este o zi a povestilor frumoase si trezirea poate surveni in orice clipa.

Joi, 11 februarie
Spre deosebire de ziua anterioara, 11 februarie are mai multe puncte de sprijin, iar evenimentele sunt concentrate. Azi, Luna trece peste Capul Dragonului, dar de aceasta data fara sprijinul lui Mercur ceea ce face ca prima parte a zilei sa fie presarata de intamplari stranii, aparent fara legatura intre ele. Intalnirea Lunii cu Capul Dragonului manifesta trasaturile karmei jupiterniene pentru toti cei care o au in tema lor natala. Asadar, pentru unii poate fi o inexplicabila zi a succesului, o zi a binelui, a recompensei in care succesul, aprecierea, banii sa vina ca o incununarea a unor tratative, a unor negocieri duse cu un for superior sau cu un apropiat. Relatia karmei jupiteriene (raport Luna ca RKS – NN) cu cea de Gemeni (raport Saturn ca RKN – NS) suprapusa peste ipostaza in care o planeta individuala intra intr-un semn, iar o alta il paraseste, complica toate situatiile sociale amestecandu-le sau confundandu-le cu problemele pesonale, cu proiectii sau aprecieri individuale simple ce vizeaza intimitatea, relatiile intre oameni intr-un spatiu a prieteniei, si nu al relatiilor socio-profesionale asa cum se va considera.
Pe acest fond al schimbului de idei pentru gasirea celei mai bune solutii de comunicare, pentru identificarea acelui element care sa inclina balanta sociala in favoarea celui care actioneaza, trecerea lui Venus in Pesti (exaltare) este pentru astrologi momentul in care din nou binele poate invinge. Contextul karmic in care, in prima parte a zilei, Venus – sentimentul – a incercat sa-l convinga pe Mercur – comunicarea, intelectul – ca nimic nou nu i se poate intampla, ca toate sunt cunoscute si par noi doar prin preschimbare, in a doua parte a zilei, cu doua planete individuale in exaltare (Mercur in Varsator, Venus in Pesti) gandul si sentimentul vor lucra intr-o simbioza placuta si constructiva.
Prin urmare, azi vom avea senzatia ca toata viata a trecut peste noi intr-o clipa, ca totul ramane in urma ca o mantie veche si rupta si ca un voal s-a ridicat de pe ochi. Fiind prima zi cu Venus in Pesti, sentimentele vor complesi, fie prin compasiunea, mila, intelegere, fie prin vinovatie, indoiala sau rusine. Mersul lucrurilor este insa incurajator. Daca ne mentinem in albia obiceiurilor, a faptelor cunoscute, fara a lansa pretentii noi, depasim ziua cu bine. Noutatea, excentricitatea, curajul de a incerca limitele sunt acum puse la colt.
Cei care isi vor forta norocul vor deschide o Cutie a Pandorei, crezand ca acolo vor gasi mari bogatii, incurajati de noi tentatii (Mercur in Varsator) pe fondul unor intamplari karmice speciale, extrase acum din destinul propriu, cu atat mai mult daca in tema natala exista unul dintre cele doua tipuri de karma indicate.
Recomandarea pentru aceasta zi este cautarea caii de mijloc, a jumatatilor de masura, a moderatiei, modestiei, curajului de a ne impune o diminuare atunci cand semnul abundentei ne depaseste intelegerea sau cuprinderea.

Vineri, 12 februarie
La putin timp de la miezul noptii, Luna va trece in Varsator, acolo unde Mercur, abia intrat, isi instaleaza cortul pentru o sedere de doar 18 zile. Tot acolo Luna va avea de infruntat, insa nu azi, ci duminica, triada Soare-Chiron-Neptun incercand sa ofere vietii picanterii, extravagante, libertati, desprindere de schemele traditionale asa cum pana acum nu a facut.
Exista o noutate in acest nou tablou – relatia Jupiter si Venus din Pesti cu Mercur din Varsator, ce ne va aparea noua ca o competitie intre vechiul centru al puteri, intre ceea ce a fost verificat in timp, ceea ce contine potential solutiile tulburarilor din viata personala sau din sectorul public, si un element nou, proaspat, tanar, curajos, ambitios care vine cu planurile unei noi cladiri fara sa se intereseze care este valoarea a ceea ce trebuie sa darame pentru a-si pune in aplicare ideile.
12 februarie este o astfel de zi. Ea aduce tulburarea constiintei de ambitii ascunse pana acum, pe care le vom scoate la lumina si le vom afisa auditoriului. Unii oameni vor face demonstratiii de forta, de puteri subtile, de iluzionism, de deschideri fata de o lume subtila, altii se vor preocupa de cele lumesti, cautand sa descopere solutia miraculoasa pentru cele mai dificile probleme pe care omenirea le parcurge acum. Este o zi pentru framantari globale, pentru mesaje ample privind soarta intregii planete, pentru demararea unor proiecte de amploare, pentru a planifica intalniri ale liderilor sau pentru a derula intr-o alta etapa a unui proiect amplu de atrage a opiniei publice spre o anumita directie.
Aspectul negativ al acestei zile vine din descoperirea sau lansarea fara capacitate de control a unor complicatii sociale, a unor framantari sociale provocate de exprimare, cuvant, declaratie, poate chiar amenintare, ce se vor remarca intr-un val imposibil de oprit.
Intentia perceputa in prima parte a zilei se va finaliza in complicati de natura relationala. Aceste complicatii nu se adreseaza doar vietii private, ci si vietii publice, punand in cumpana relatia trecutului cu prezentul, a sefilor cu subalternii, a contribuabilului care se adreseaza fucntionarului de la ghiseu sau chiar sefului unui stat mai mic in raport cu liderul unei grupari mondiale. Opozitia Lunii cu Marte, ce inca se afla in mers retrograd, pe un tranzit rapid, grabit, al lui Mercur, agresat de teama ca nu va avea timp pentru tot ceea ce are in cap, va indica momentul izbucnirii unui conflict.
Nu trebuie sa mergem insa foarte departe pentru ca inainte ca Luna sa se opuna lui Marte, pentru ultima data cu Marte retrograd, ea ridica un trigon cu Saturn – profesorul – care va atentiona ca elevul – Marte – i-a furat bagheta magica si se joaca de-a magicianul prin curte.
Prin urmare, 12 februarie este o zi de efort, o zi dinamica pe care, fara voia noastra, vom reusi sa o tinem minte mult timp de acum incolo. Orice gest mic va avea un ecou social important, orice dorinta, orice ambitie sau demers chiar daca el, initial, vizeaza doar o derulare personala, in sanul familiei sau intr-un cadru restrans el se va revarsa spre exterior implicand o mare desfasurare de forte, elemente sau persoane.
Personale anxioase sau cu un evident comportament paranoid vor vedea in 12 februarie o zi apocaliptica. Acum se vor vedea in situatia de a face, fara sa-si doreasca asta, exact ceea ce le aduce ghinione, aprecieri negative, critici obsesive.
Cei care lucreaza cu energia vor simti astazi respiratia planetei. Pe un fond astral al reformularii si reasezarii prioritatilor, pe o realitate sociala tulbure in care omul s-a erijat in liderul acestei planete, natura, fortele coercitive ale Terrei, ne ofera azi exemple sau avertismente. Avertismentele, pe un asa context planetar, ne-a indicat faptul ca ne apropiem de linia critica. Din relatia Luna-Saturn si respectiv Luna-Marte, intr-un tablou simtomatic dificil, vocea planetei striga asa cum a strigat si in trecut, producand o unda de soc nu doar in ecosmisteme, ci si in structuri sociale afectand intregul spectru al relatiilor psihocomportamentale.

Sambata, 13 februarie
Pentru ca in 18 zile trebuie sa finalizeze intreg tranzitul sau prin Varsator, la numai doua zile de la intrarea in exaltare Mercur va implini azi o opozitie cu Marte, la pranz, dupa ce inainte de rasaritul Soarelui, in plina noapte, va ridica un trigon cu Saturn. Intre cele doua aspecte, Luna trece prin conjunctia cu Lilith intregind tabloul simptomatic.
13 februarie nu este deloc o zi usoara, nici pentru ca Mercur se afla in trigon cu Saturn. Ea va sedimenta tumultul fortelor mobilizate in zilele anterioare si va tensiona relatiile, va pune la incercare muncitorul comun, consoarta lui ce asteapta sa-si implineasca visurile pe baza efortului lui, familia sa, idealurile lor sociale, sperantele in viata si, deopotriva, de supravietuire, incadrandu-le pe acestea intr-un cerc al viciilor, al durerilor neimpartasite, dar mentinute mocnit in suflet. Semnul de dezbinare apare prin rememorare negativa, prin apelul la tensiuni din trecut, prin semnarea unui acord de impacare pe care, in secunda urmatoare, partile il vor anula pentru ca nu cad de comun acord asupra unui detaliu.
Toate acestea se produc cu mare rapiditate si cei implicati nici nu realizeaza cand au trecut de la bunatate, seninatate, dragoste, impacare si construirea unui ideal comun, la dispute pe teme teritoriale, bunuri in comun, impartirea unui profit sau a unei binefaceri primite inopinat.
Indiferent de intensitatea la care acestea sunt percepute, maniera originala prin care se vor derula, puterea de patrundere si curajul nebun de care se simt acum patrunsi oamenii ce iau parte la aceste evenimente le confera intuitii speciale asupra vremurilor ce vor veni. Azi nu se va vorbi despre viitor, pentru ca fiecare il va simti cu intensitate, cu frica sau indrazneala si fiecare se va lasa preocupat de maniera strategica prin care va putea sa-si construiasca statutul, bazandu-se pe ceea ce simte acum ca vine din viitor.
In mod concret aceste unghiuri fac apel la trasaturile mature ale spiritului, la deschideri ale mintii si rezistenta la efort, la intelepciune si la vindecare, la apelul facut trecutului sau la invocarea stramosilor, a rudelor trecute spre o alta lume, intalnirea lor in vis sau prin vizualizarea lor in corpul de lumina. Exista multa energie in jur pe care o vom folosi pentru a ne intari identitatea, orgoliul, statutul sau functie.
Daca luam in calcul ca zilele anterioare au scos la lumina intentia de a remodela lumea, efortul lui 13 februarie se va indrepta spre a ne mentine locul si statutul pe care il indragim cel mai tare. Pentru cel care se afla in varful societatii, aceasta revendicare a drepturilor ia forma luptei pentru putere si se va concretiza prin dispute in public, atacuri la pesoana, declaratii mincinoase, care lovesc in emotia familiei, spiritul de grup, specificul national.
Prin urmare, nu doar pentru ca este o zi de 13, ci pentru ca, Mercur, tulburand apele si implicandu-se in multe, fara sa finalizeze nimic, va intensifica acele elemente de comportament pe care ne-am construit increderea si statutul, pe care le-am indragit cel mai tare pentru a ne sustine orgoliul de a fi recunoscuti sau acceptati, laudati pe nedrept sau apreciati pe baza meritelor. Importanta de sine este elementul cel mai avantajat pentru ca intrega istetime a mintii si intreaga inspiratie vor exista pentru a sustine un rost, un scop, o menire, careia i se va da azi nume, pentru a nu fi confundata.
Plasandu-se, prin conjunctia cu Lilith, intre cele doua aspecte pe care Mercur la face azi cu Saturn si respectiv Marte, Luna va tenta cu dorinta de razbunare, replica, distrugere sau inlaturarea unui obstacol pe motiv ca acesta este singurul element care opreste lumina Soarelui sa atinga pamantul si sa-l faca sa rodeasca.
E ultima zi lunara si gandurile noastre se vor lasa antrenate in emotii negative, in resentimente, cu atat mai mult acum cand Mercur este disperat ca nu are timp pentru a finaliza tot ce-si propune. A face rau azi inseamna a trai in trecut, a gandi pe aceeasi frecventa cu transformarea predispusa de planete inseamna a aduce dragostea, intelegerea sau iertarea pe altarul de sacrificiu, ucigand singurele elemente care ne pot dezbraca de un caracter complicat, dificil sau negativ spunand: “Si eu pot invinge, dar nu cu acest pret!” adica de a duce mai aproape de intelegerea comuna durerea si magia unui monolog ce a tulburat intreaga istorie a omenirii – “Eli, eli, lama sabahtani”.

Duminica, 14 februarie
Azi incepe anul nou chinezesc care va tine pana pe 3 februarie 2011. Tigrul de metal, pentru ca acesta este repartizat lui 2010, aduce anului dinamism si forta, lipsa de masura si abilitatea de a impune intr-o maniera agresiva solutii imposibil de aplicat in alti ani. Metalul pare sa rezoneze cu Tigrul in ceea ce priveste forta, incapatanarea, inflexibilitatea, insa devine incompatibil atunci cand se va pune problema valorilor materiale, a avutiei, a banilor. Instinctul il indeamna pe Tigru sa nu se ataseze de ele, in timp ce metalul le prezinta ca principale prioritati ceea ce va aduce anului semne ale risipei in actiuni sociale lipsite de substanta. Din aceasta cauza actiunile cu caracter social vor fi grabite anul acesta scotand in evidenta principalul defect al acestei combinatii: a fi influentabil. In anul Tigrului de metal oamenii sunt influentabili, se lasa dirijati fie de forte subtile, daca atentia lor se indreapta in directia asta, fie de cele generate de lumea materialista. Scopul acestei modelari este binele sau raul absolut. Tigrul de metal este un ambitios, dar nu are insa rabdarea necesara sa-si definitiveze opera, fie petru ca se implica in proiecte ample, care cer timp si efort, fie pentru ca sunt prea multe de care trebuie sa tina cont.
Luna noua din Varsator aduce anul acesta un fabulos eveniment astral pentru se va produce in fereastra conjunctiei Chiron-Neptun, se ce va implini la grad perfect miercuri, 17 februarie 2010. Pe langa acestea, pe Varsator, mai avem Luna neagra si planeta Mercur, iar in semnul opus pe Marte, aflat inca in mers retrograd, deci o axa a afectivitatii disproportionata cu o prea mare povara pe gandire, libertate de expresie si, de partea cealalta, o evidenta lipsa de putere, incredere, stabilitate emotionala sau corectitudine.
Luna noua in Varsator ne vorbeste despre libertatea de gandire si expresie, despre curajul de a actiona in directia in care s-a lucrat in ultimele doua saptamanii, dar si despre o deschidere a vointei, intelegerii si chiar a sentimentului spre fapte noi, persoane noi, opere noi. Apropierea lui Chiron si a lui Neptun de aceasta faza a ciclului lunar aduce momentul de genialitate, de descoperire al unui adevar complicat, de elucidare al unui caz judicar complicat sau pur si simplu momentul in care sa se faca o descoperire stiintifica importanta.
Aceasta impreunare de forte are doua directii: una materiala si alta spirituala.
– Valentele materiale al acestui stelium (conjunctia a patru planete) tin de succesul facil, deschiderea unor oportunitati de intelegere a mecanismului social, scurtarea drumului spre o solutie, desprinderea de vechile structuri prin distrugerea, inchiderea, dezintegrarea lor sau prin anularea unei colaborari, chiar daca ea era concretizata sub forma unui parteneriat socio-porfesional, cultural, administrativ, juridic sau sub forma unei intelegeri verbale intre doua sau mai multe parti. Intreaga conjunctura, din punct de vedere material, ne va vorbi despre bani, avutie, patrimoniu, mostenire, despre chivernisirea banilor imprumutati sau primiti, despre valori ce pot fi convetite in bani, despre obiecte de inventar, despre cultura si, mai ales, despre costurile pe care trebuie sa le suporte un om, un grup sau statul pentru a intretine sau dezvolta nivelul de educatie. Atat banii, planurile de viitor, cat si preocuparea fata de dezvoltare personala indreapta intregul spectru al preocuparilor spre un domeniu al comportamentului social. Aici gasim insa calcaiul lui Achile si, prin asta, descoperim o revolta a celui care are rezerve putine, care este tanar sau a celui care nu intelege, care nu are suficiente informatii pentru a face un pas social important. Judecand dupa contextul social tensionat, intretinut de aspectele dintre planetele grele, steliumul din Varsator ne va aparea ca o scanteie la baza unei gramezi de lemne imbinate cu petrol. Privind tabloul, fiecare il va evalua diferit. Unii isi vor face planuri ca vor vinde lemnele sau le vor transforma in mese si scaune, altii pregatesc o motiune impotriva celor care au risipit petrolul, in timp ce, din punctul cel mai putin vizibil si de la persoana de la care ne asteptam cel mai putin, un chibrit aprins sa zboare spre punctul distrugerii trecutului, traditionalului, mostenirii.
– Din punct de vedere spiritual, indecenta prin care lumina, caldura, maturitatea si intuitia se intalnesc inspira astrologilor teama, fiori reci pe sira spirarii, retinere in a le explica celor interesati de descifrarea mesajelor astrale. Daca ar fi cuprindem intr-o singura propozitie imbinarea celor patru trasaturi ale steliumului am spune: “Omul este masura tuturor lucrurilor” (Protagoras).
Ce inseamna ca Omul sa fie masura tutror lucrurilor? Inseamna in primul rand sa se percepa pe sine intr-un loc, intr-un context. Sa poata delimita acestuia un minim de trasaturi, elemente constituitive sau chiar principii pe baza carora aceste parti stau impreuna. Sa determina directia de deplasare sau modalitatea de transformare a intregului prin partile conlucrative. Asadar, a intelege ca omul reprezinta masura tuturor lucrurilor, inseamna a cunoaste de unde vine intregul, cine este si incotro se deplaseaza.
Intalnindu-se, cele patru vibratii (Soarele, Luna, Chiron, Neptun) conlucreaza pentru a aduce vietii spirituale un moment de impas. Cei mai multi dintre cei care isi traiesc viata spirituala aici, nu stiu de unde vin, cine sunt si nici incotro merg. Ei sunt orbi intr-un univers luminic si se consuma chimic pentru a se bucura de lumina anaeroba pe care o produc. In cele mai multe din cazuri ei se diferentiaza de oamenii comuni prin limbaj, adica, acum, in Era Varsatorului, prin folosirea unor termeni eclectici lipsiti de viata sau valente personale. Acest paradox ii va pune pe cei mai multi dintre oameni intr-un mare impas. Nu vor sti ce sa se intrebe pentru a-si demonstra ca inteleg conflitul interior, nici nu vor sti ce sa faca pentru a declansa o deschidere fata de un plan superior. Isi vor aminti insa de comparatii si le vor lansa agresiv pentru ca se tem ca nu cumva, pana acum, sa fi muncit degeaba.
Dupa cum vedem, influenta magica, puternica si profunda a Lunii noi din Varsator poate aduce celor mai multi dintre noi o caldura spirituala care sa arda frica si, prin asta, sa provoace suferinta, pentru ca ne va vorbi prea curand intr-o limba pe care nu o stim.
Celor instruiti in a percepe energia si a o utiliza pentru o buna evolutie morala, sociala sau spirituala steliumul de pe Varsator ii va recompensa cu intelegeri majore, cu puterea de a-si atirbui roluri marete pe care apoi sa le poate intretine si, celor mai sensibili, deschideri spirituale unice.
Multi dintre pasionatii de astrologie, vazand cat de complicata este aceasta Luna noua vor sari repede la Oracolele sabiene pentru a pune pe seama unei interpretari standard tensiunea sau libertatea unei vibratii astrale. De data asta insa se vor insela, pentru ca Luna noua se va produce pe gradul al 26-lea al Varsatorului, iar Neptun si Chiron pe urmatorul. Momentul de confuzie este dat de faptul ca dupa Luna noua, atata Luna, cat si Soarele trec prin conjunctii repetate cu Chiron si respectiv Neptun (implinindu-le pe urmatorul grad) si vor directia spre vibratia gradului 27 Varsator forta sintetica rezultata din fuziunea lor. Daca pe gradul a 26-lea valentele materiale primeaza, cerandu-se dovada priceperii intr-o meserie, a talentului mostenit sau a rezervelor materiale acumulate in timp, pe gradul al 27-lea intregul spectru al muncii fizice, al averii, capacitatilor sau talentelor trebuie sa se regaseasca intr-o latura artistica, spirituala, senzibila, chiar ezoterica.
Prin urmare, intreaga zi de 14 februarie este una intensa, efervescenta, puternica si capabila sa ne mobilizeze acele valori si calitati pe care le consideram reprezentative pentru statutul pe care il avem sau spre care tindem. Azi nu ne convine ca avem bani, mostenire, daca am primit de la viata ceea ce in trecut ne-am dorit. Azi ne intereseaza doar ceea ce ne-ar putea recompensa cel mai mult, ceea ce este mai valoros si care poate fi obtinut imediat. Ne vom imparti intre o viata materiala incarcata de responsabilitati si una spirituala dispusa sa ne ofere acum virtuti la care, pana acum, nu am avut acces.
Tensiunea astrala va fi atat de mare incat abia maine ne vom da seama ca Luna, intre timp, a trecut intr-un semn tragic si misterios (Pesti) si ca a ne dori ceva acum, fara a ne mobiliza vointa, inseamna o pierdere de vreme.
Multe se pot intampla azi si dintre acestea majoritatea vin dintr-un domeniu
al nevoilor de hrana, gandire, cultura, lumina, sanatate sau energie spirituala.
Nicio metoda veche azi nu va da rezultate, iar noutatea nu este atata de stabila pentru a ne putea baza pe ea. Unii vor simti ca azi si-au pierdut timpul intr-un mod placut, altii ca au aleargat cu disperare in toate partile dominati de o acuta senzatie ca pierd un moment important al vietii. In ambele cazuri destinul ne bate la usa. Sunetul va ajunge la noi abia in 17 februarie cand Chiron si Neptun vor fi in conjunctie la grad perfect pe Varsator. Daca atunci vom auzi chemarea destinului, ii vom deschide usa si-l vom invita. Nu se poate anticipa de pe acum cine va auzi si cine nu, dar se poate sti inca de pe acum ca sensibilitatea subtila, esentiala acum prin deplasarea vibratiilor Lunii noi spre gradul al 27-lea Varsator – numita in popor “bun simt” – va hotara cine va merita sa primeasca atunci, ceea ce a cerut azi.

3 comentarii la „8 – 14 februarie 2010

  1. lav spune:

    Analiza aspectului de Luna Noua din 14 februarie mi se pare magistrala. Am un sentiment puternic al autenticului citind, dar si o strangere de inima sau, mai degraba, fiori prin tot corpul care ma fac sa depasesc senzatia de habituala de teama si sa astept cu infrigurare si cu speranta o schimbare esentiala. Marturisesc ca nu-mi pot lua gandul de la lucrurile pe care le tainuiesti in legatura cu acest aspect. Pentru ca simt intens faptul ca mai aveai ceva de spus…

  2. Mirela spune:

    ….absolut minunate aceste comentarii…Si eu astept o minune…fie ea buna sau rea…trebuie sa se intample ceva si pt mine…

    Multumiri Dle Coser!

  3. Angelica spune:

    Tulburator!Ma simt coplesita citind printre randuri.Intreaga saptamana,de altfel,a stat sub semnul magicului(mie asa mi s-a parut).Simt ca vibreaza aerul si oamenii par preocupati de ceea ce este in interiorul lor,de parca ar presimti ceva.Va doresc noapte instelata,domnule Coser,prieten drag inimii mele!

Dă-i un răspuns lui Angelica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.