5 – 11 octombrie 2015

5 – 11 octombrie 2015 este săptămâna conjuncturilor favorabile care sporesc puterea de influență sau duc la decădere și a binelui pus pe un cântar stricat. Intervalul cu pricina este unul foarte important pentru această perioadă și chiar pentru anul 2015. El conține câteva evenimente astrale care se consumă în fiecare an, cum este, spre exemplu, intrarea planetei Venus în zodia Fecioară de joi, 8 octombrie, sau împlinirea careului dintre Soare și Pluton ce apare, de regulă, de două ori pe an. Apoi, această săptămână este importantă și pentru că se împlinește o relație proastă dintre Marte și Neptun și suntem avertizați că lucrurile rele s-ar putea să scape de sub control, un disconfort aparent banal ar putea să ne păcălească cu faptul că împrăștie o problemă sau o rezolvă, în timp ce, de fapt, o acoperă cu o minciună și mai mare. Cel mai important eveniment al acestei săptămâni este, din capul locului, trecerea Axei Dragonului de pe Berbec-Balanță pe Fecioară-Pești. Acesta este un mare eveniment al anului 2015 și face referire atât la o componentă personală, pregătindu-l pe individ pentru un mare episod, pentru o dreptate ce a cerut-o în ultima perioadă și pentru care a lucrat, dar și o componentă socială foarte valoroasă deoarece arată inițierea unor demersuri ce se vor preocupa cu precădere de implementarea unor decizii anterioare. Dacă până acum ne-am ocupat de vorbe, de diplomație, de declarații populiste, a sosit momentul să trecem la fapte. Momentul acesta arată că, în realitate, faptele pe care credem că trebuie să le facem nu sunt cele mai potrivite. Semnul acesta, din fericire, nu caracterizează următoarea perioadă de aproximativ 18 luni, ci reprezintă doar inițierea greșită a unui traseu, doar un început stângaci. Nu așa vom face în următoarea perioadă cât Axa Dragonului va trece pe Fecioară-Pești, ci așa vom face acum, pentru că suntem mult prea zăpăciți sau interesați doar de putere. Ultima zi a acestei săptămâni ne avertizează că puterea pe care am întâlnit-o s-ar putea să fie greșită. Dacă suntem triști, dacă ne temem de risc, de revolta oamenilor răi, de puterile negative ale celorlalți arată că, de fapt, am gustat cândva din ceea ce vedem greșit la ceilalți. A trece pe nivelul următor înseamnă a fi buni chiar și atunci când vedem în ceilalți defectele pe care le-am avut.
Există multă tensiune în dinamica acestei săptămâni și, din această cauză, unul din elementele definitorii ale acestui interval este dat de sporirea puterii de influență. Nu se știe dacă această putere este bună, de altfel schema astrală aferentă acestei săptămâni nici nu se preocupă de calitatea acesteia cât, mai ales, de intensitatea ei. De calitatea puterii se ocupă individul, prin selecția pe care o face în cunoștință de cauză. Apoi, ajuns în punctul în care își conștientizează calitățile ar putea să dea de o altă problemă, s-ar putea să fie dezamăgit pentru că nu va putea să vadă în jur oameni care să-i aprecieze aceste calități pe cât și-ar dori. Se întâmplă lucrul acesta și pentru că mentalul este zdruncinat de retrogradarea lui Mercur până în ziua de vineri. Avem însă puterea să trecem peste aceste obstacole și să transformăm aceste minuni ascunse în flori frumoase sau în paradisuri. Nu sunt cuvinte mari, nu sunt îndemnuri care să creeze doar emoții puternice, ci avertismente, din fericire, pozitive, față de ceea ce am putea culege dacă suntem înțelepți și nu ne îndepărtăm de calea de mijloc. 5 – 11 octombrie 2015 ne cere să mergem pe calea de mijloc oricât de bine ar putea fi argumentate cele două extreme.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne permite să visăm la o lume mai bună. A visa la o lume mai bună nu înseamnă a ne imagina ceea ce nu se va împlini niciodată, ci înseamnă a pune la rădăcina unui copac apa de ploaie pe care am adunat-o în palme. Cu cât mai multe mâini cu atât mai multă hrană pentru copacul vieții care crește tot pentru noi.

Sunt găsite soluții imposibile. Curaj în a impune punctul de vedere. Ridicarea unei interdicții face loc altor obstacole. Relațiile devin nesigure. O minciună tulbură liniștea. Gândul că viitorul este mai bun este preferat. Se descoperă ceea ce la începutul anului a fost ascuns în mod intenționat. Tactul și diplomația sunt privite ca semne de slăbiciune.

Debutul săptămânii se face într-un ton agresiv. Elementul principal al acestui moment este opoziția Lunii cu planeta Pluton care arată deschidere către o formă de agresivitate pe care, deși o parcurgem lunar, de această dată, nu o vom recunoaște ușor. În primul rând, apare un element nou care vine dintr-o gestionare proastă a relațiilor complicate. Ni se va părea că un element minor are mai multă dreptate și atunci putem vinde la tarabă tactul și diplomația, că nu mai avem nevoie de ele. Apoi, elementul foarte greu, cel care pare foarte convingător, ne asigură că relațiile bune trebuie să se mențină cu orice preț. În realitate, schema cea mai frumoasă și cea mai bună a acestei zile se bazează pe o formă de justiție care combate minciuna construită în așa fel încât să tulbure liniștea.
Privind schema generală a acestei zile aproape că vom fi bulversați pentru că nu vom găsi un element foarte cunoscut, unul pe care să-l controlăm foarte bine și de care să ne folosim pentru a da o definiție, pentru a încadra ceea ce trăim acum într-o schemă cunoscută. Direcțiile care ne vin din conjuncturile ce pornesc de pe primul segment al zodiei Balanță par să ne sugereze că oricât de ciudate sau de imposibile sunt, situațiile de acum trebuie abordate cu curaj și verticalitate. Din practică știm că, de cele mai multe ori, echilibrul nu vine din zodia Balanță, ci de acolo ne vine, mai curând, încercarea din depășirea căreia am putea ajunge la echilibru.
Schema aceasta care se bazează foarte mult pe direcțiile ce vin de pe primul segment al zodiei Balanță, atât de încărcat și de dur, vizează o strategie de viitor ce trebuia acum să fie răsturnată. Unii vor avea impresia că au găsit soluții imposibile și că, de fapt, nu a fost nevoie decât de o picătură de curaj în plus pe niște demersuri mai vechi pentru ca succesul să fie garantat. Vor vedea că imediat ce s-au hotărât că au ajuns la capătul drumului, imediat ce vor fi convinși că au învins, totul se schimbă, totul se transformă și se întorc în punctul de unde au pornit, la starea inițială.
În mare parte, lucrurile acestea par construite în această manieră nesigură pentru că schema astrală a zilei de 5 octombrie se încadrează între Ultimul Pătrar, unghiul care se împlinește la miezul nopții, imediat ce am intrat în spațiul acestei zile, și careul dintre Lună și Uranus, semn de nesiguranță, de incertitudine sau de teamă. Pentru a fi mai siguri pe ceea ce înțelegem sau pe ceea ce observăm, vom împărți lumea în oameni buni și oameni răi, în forțe benefice și forțe malefice. În realitate, ceea ce trăim în prima zi a acestei săptămâni este complet neclar și neclaritatea acestei zile ar trebui să ne fie, paradoxal, elementul cel mai clar cu care trebuie să lucrăm. Ceea ce vedem în momentul acesta că se schimbă constituie partea neclară din schema cu care vom lucra. În mijlocul zilei următoare, după ce Luna va intra în zodia Leu, vom vedea și care sunt elementele acestea. Dacă astăzi credem că avem certitudini vom vedea cât de mult ne înșelăm.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne atrage atenția asupra lucrurilor în care credem și care sunt, în realitate, o iluzie. 5 octombrie este și ziua în care ne întâlnim cu minciuna, credem că aceasta este un mare adevăr și îi permitem să ajungă foarte aproape de căldura inimii. Dacă dintre aceste persoane vor exista unii care vor conștientiza, încă de dimineață, că totul este nesigur, neclar sau imposibil de încadrat într-o regulă, pentru a nu pierde totuși controlul se vor lăsa tentați de gânduri de răzbunare. Abuzul de putere este, de asemenea, elementul definitoriu al acestei zile și totul este ascuns privirii directe dacă este bun, la fel cum ceea ce ni se pare util poate fi strivit doar pentru a avea impresia că forța răzbunării este foarte mare și ne putem baza pe ea.
În realitate, schema acestei zile ne arată cât de neclare sunt elementele cu care lucrăm și cât de tentați suntem să le vedem pe acestea ca fiind certitudinii de netăgăduit. Elementul astral care activează această nesiguranță se numește crucea cosmică pe semne cardinale și are ca protagoniști maleficii Uranus și Pluton, dar și luminariile. O schemă veche, un război mai vechi, o revoltă teribilă, o frământare internă crește în intensitate și ne arată acum care sunt metodele sale. Prin genul acesta de acțiune ar trebui să înțelegem care sunt persoanele fățarnice, profitoare, care sunt oamenii de proastă factură sau cei care nu se încadrează în idealurile pe care ni le-am formulat pentru a fi cu adevărat posesorii unor valori clare, corecte și utile începând cu mijlocul zilei următoare, când Luna va intra în zodia Leu și când puterea își va regăsi albia.
Dacă ar fi să căutăm o cauză pentru care lucrurile sunt construite în felul acesta ar trebui să ne risipim în prea multe detalii. Trecerea Lunii prin zodia Rac (domiciliu), este în egală măsură un semn de sensibilitate, dar și de vulnerabilitate. Pluton se află în Capricorn de câțiva ani buni și, de atunci, de fiecare dată când Luna se întoarce acasă, i se cere socoteală pentru timpul pe care l-a pierdut, pentru drumurile pe care le-am străbătut și pentru cunoștințele pe care le are. Tot ceea ce prezintă celorlalți este considerat fals (deși nu este) sau nu este luat în considerare. S-ar putea ca această experiență traumatizantă, aceste refuzuri repetate, cele care, la momentul la care s-au consumat, nu au fost atât de intense, dar devin acum prin efectul cumulat foarte intense, să constituie o veritabilă cauză a acestei tensiuni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde în fața unui element doar pentru că avem acum impresia că este foarte puternic. De multe ori apa se dovedește a fi mult mai puternică decât piatra care îndrăznește să o înfrunte.

Posesivitate. Accidentul este privit ca o provocare. Individualism. Severitate constructivă. Independență. Originalitatea poate fi folosită împotriva individului. Se generalizează de la un element particular. Se cântărește prea mult în defavoarea individului. Prin asocieri se depășește o barieră. Frustrare. Agresivitate inhibată. Tendința de a considera o constrângere ca fiind un privilegiu.

În mijlocul zilei Luna va trece în zodia Leu și multe dintre problemele pe care le-am conștientizat în ziua anterioară se sting, multe dintre situațiile care păreau fără soluție se opresc, sunt înghețate sau se rezolvă de la sine. Asta se întâmplă pentru că abia intrată pe zodia Leu, Luna se va afla într-o relație bună cu Axa Dragonului și apar soluțiile, iar rezolvările personale, curajul personal, cunoștințele sau experiențele acumulate în ultima perioadă găsesc înțelegere în jur și pot fi puse mai ușor în aplicare.
Dacă în ziua anterioară am văzut că elementul definitoriu care ne era așezat la picioare construia ceea ce a fost denumit generic prin “incertitudine”, în momentul de față, cu toate că există o notă agresivă care se menține din ziua anterioară și care, în anumite zone, poate fi mai dură decât a fost în prima zi a săptămânii, știm foarte clar care sunt adversarii, cu ce arme lucrează, care este frustrarea lor și cât de periculoasă poate fi agresivitatea acestor oameni nefericiți. Combinația dintre bine și rău devine astăzi ușor de investigat, încadrat sau catalogat și din această cauză mulți se vor simți eliberați de o mare presiune prin conflictele pe care le parcurg azi, prin tensiunile pe care le observă sau prin faptul că asistă la un moment dat la o ceartă sau la o dispută dintre două persoane care se luptă una împotriva celeilalte cu argumentele pe care martorul, cel care urmărește această secvență, le gândește.
De fiecare dată când Pluton intervine cu un unghi negativ asupra ecuației astrale oamenii se tem. Este adevărat, relația aceasta de careul dintre Soare și Pluton terorizează tot ceea ce înseamnă element aflat în faza de pregătire, în faza de creștere, ceea ce nu s-a maturizat încă sau ceea ce nu a primit încă un răspuns clar din partea unui for superior. Dacă suntem pregătiți să înfruntăm un adversar, atunci acest careu nu ne va afecta, ci, dimpotrivă, ne va motiva să aruncăm pe zona comună elemente negative, gânduri rele, tensiuni, frustrări sau acele cadouri negative care ne-au oprit evoluția. De asemenea, schema aceasta negativă susținută de careul dintre Soare și Pluton ne ajută să înțelegem că accidentul poate fi o provocare, poate fi o particularizare a unei construcții mult mai mari care se fisurează acum în fața celui care trebuie să înțeleagă că nimeni nu este perfect și că un element, oricât de puternic se prezintă, la un moment dat va ceda. Astăzi înțelegem că lucrurile nu sunt întâmplătoare și din această cauză ceea ce vedem că se distruge, că se zdruncină sau pare de neînțeles are un rost, unul foarte direct și foarte simplu de explicat. Nu avem nevoie astăzi de definiții savante, de termeni sofisticați, nu avem nevoie de înțelesuri profunde. Totul este simplu, chiar și prin durere, chiar și prin despărțire.
Prin urmare, 6 octombrie înseamnă contactul cu un adevăr care doare. Este posibil ca originalitatea acestei zile să ne ajute să avem încredere în sine atunci când ni se pare că util ar fi să punem la îndoială observațiile personale și să credem mai mult în părerile celorlalți. De fapt, careul acesta înseamnă să ne întâlnim cu îndoiala și să o rezolvăm pe aceasta pentru a vedea că se poate trăi și prin claritate, prin simplitate sau prin acceptare.
Nimeni nu poate nega faptul că această relație negativă dintre Soare și Pluton este semnul unei frici teribile, a unei griji sau semnul că o frustrare este pe punctul să scape de sub control. Dacă judecăm întreaga situație și după faptul că în această perioadă Mercur se află în mers retrograd prin zodia Balanță, nu prea vom înțelege care sunt instrumentele ce ar putea să ne ducă spre echilibru. Astăzi am putea constata și existența unor probleme de comunicare sau că suntem tentați să comunicăm frumos, dar pe un nivel nepotrivit, acolo unde sunt necesari alți termeni sau poate nu este nevoie de atât de multă vorbă.
Cert este că schema astrală zilei de 6 octombrie ne arată că ne pregătim pentru ceva și, tocmai pentru că această relație proastă dintre Soare și Pluton este și un aspect eliberator, achizițiile de acum, ceea ce înțelegem acum, ceea ce acceptăm ca fiind foarte clar, pe lângă faptul că este foarte simplu, ne ajută să ne sporim puterea de influență. Este adevărat mulți vor trăi cu frustrarea că nu învață lucruri noi, nu acumulează nimic și s-ar putea să le fie frică de faptul că, pe viitor, se vor plictisi și mai tare cu aceleași lucruri pe care trebuie să le facă iar și iar. Ceea ce ni se întâmpla astăzi hrănește doar puterea de influență și dacă este corect înțeles, fără să conteze dacă este bun sau rău, pot face în așa fel încât această putere de influență să crească.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că visul este o componentă absolut esențială vieții. Cel care nu mai poate visa își comandă lui însuși că a sosit momentul să se stingă.

Surprizele se țin lanț. Minciună. Greutatea vieții este transpusă în creații care încurajează frica. Dezordine afectivă. Împrăștiere. Se pune prea multă atenție într-un conflict. Disconfort cauzat de neînțelegerea corectă a unui context. Se plătește vamă. Ideile nu mai sunt folosite pentru binele grupului. Vise bizare. Se urmărește obținerea confortului personal.

În tranzitul său prin zodia Leu, Luna se va afla acum într-o relație foarte bună cu Junon și, spre seară, într-una frumoasă cu Uranus, reușind, astfel, să medieze opoziția pe care Soarele începe să o formeze cu Uranus. Dacă ni s-a părut că acea formă de nesiguranță cu care am luat contact în prima zi a acestei săptămâni a fost cam totul din ceea ce ar putea să ne ofere intervalul de 7 zile pe care-l analizăm în acest articol, atunci vom vedea că ne-am înșelat. Însă schema acestei zile doar ne indică un posibil conflict pe care îl vom traversa în săptămâna următoare. Acum, când se va împlini opoziția lui Marte cu Neptun, vom dori să facem dreptate într-o direcție administrativă, vom inventa căi de atac, vom dori să luptăm împotriva unor minciuni de care ne-am temut în săptămânile anterioare, pe care le-am considerat prea mari și prea bine ticluite pentru a ne risipi energia cu soluții construite împotriva lor. Acum, când credem că trebuie pusă în aplicare o soluție, conștientizăm că, de fapt, ne pierdem timpul degeaba. Disconfortul momentului pare să fie susținut de visele bizare pe care nu le-am putut controla până acum sau care ne-au vorbit până în momentul acesta doar de necesitatea obținerii confortului personal. Pentru că în momentul acesta Mercur retrograd se află într-o relație bună cu Saturn acest confort personal se referă la diminuarea atenției, la reducerea simțului durerii, a conștientizării mult diminuate față de cât de complexă este problema cu care intrăm în contact. Cu alte cuvinte, vrem să facem dreptate însă nu avem disciplina afectivă necesară, nu ne mai aducem aminte concret care au fost situațiile pe care vrem să le reparăm și amestecăm sentimentele confuze ale prezentului cu ceea ce ni se părea că a fost clar în trecut. De aici înțelegem cât de ușor s-au răsturnat valorile și cât de nepregătiți suntem să facem lucrul acesta în momentul de față. Desigur, nu ne constrânge nimeni să ne facem dreptate, noi singuri vom considera că aceasta trebuie să fie prioritatea. În realitate, Marte, abia intrat pe zodia Fecioară, are nevoie de certitudini, de lucruri clare, de reguli și, prin acestea, să poată anticipa comportamentul adversarului sau comportamentul celor cu care lucrează. Pentru că acest simț al preciziei, al ordinii, al disciplinei este puternic zdruncinat de ceva vreme, pentru că pe axa Fecioară-Pești este de mult timp activă opoziția lui Jupiter cu Neptun, nevoia aceasta de precizie se orientează negativ. Unii, abia intrați în mlaștină, vor dori să transforme tot acel ecosistem într-un fel de lacul Sfânta Ana și toate vietățile de acolo sunt obligate să se supună. Este de la sine înțeles cât de ridicolă poate fi această solicitare și cât de mari sunt șansele unui eșec.
Reușita acestei zile vine din faptul că ne testăm puterea, însă nu puterea în acțiune, ci puterea de rezistență. Este adevărat, relația lui Marte cu Neptun ar putea să facă trimitere la această putere de acțiune, la această forță care se orientează în exterior pentru a se testa. Aceasta însă face trimitere la acțiuni care inspiră frică și orice formă de revoltă orientată împotriva unui posibil vinovat va inspira celui agresiv și mai multă teamă, și mai multă siguranță, convingându-l că ar fi cazul să se oprească. În felul acesta, schema cea mai puternică se transferă de pe opoziția cu pricina, pe sextilul dintre Mercur și Saturn, de aceea vom căuta un confort intim în a ne bucura că nu am pierdut totul, că după o zi atât de complicată și de enervantă ne-am ales măcar cu ceva frumos.
Prin urmare, 7 octombrie devine o zi a jocului periculos. De această dată suntem în fața unor decizii foarte importante, cele pe care le considerăm a fi de o însemnătate majoră însă, pe lângă greutatea acestora, conștientizăm și neputința personală. Mulți vor avea impresia că în 7 octombrie se întâlnesc, în proporții egale, nesiguranța primei zile a săptămânii (5 octombrie) cu certitudinile, poate, pe alocuri, mult prea dureroase sau încărcate de stres, ale zilei de 6 octombrie. Aceste persoane vor considera că 7 octombrie nu are nimic original și s-ar putea să nu fie departe de adevăr. Regulile pe care dorim să le schimbăm acum, spațiul pe care vrem să-l reconfigurăm, soluțiile pe care le considerăm a fi cele mai bune și pe care le impunem celorlalți reprezintă semnul că ne temem că schimbarea nu ne va fi pe plac sau că, prin schimbarea care se anunță începând cu săptămâna următoare, vom fi luați pe nepregătite sau după momentul acela nu ne vom mai găsi locul nicăieri.
7 octombrie este o zi de mare sensibilitate și pentru că Venus se află pe ultimul grad al zodiei Leu și oamenii vor permite, chiar și acum, când nimic din ceea ce se consumă nu le sugerează că trebuie să procedeze așa, să-și piardă capul, să se distreze, să facă o ultimă nebunie pentru că de mâine încolo lucrurile se schimbă. Mai au timp și mâine să se distreze puțin, pentru că Venus va trece pe zodia Fecioară abia spre seară, însă nici ceea ce suntem îndemnați să facem în 7 octombrie prin această atracție către distracții periculoase, dar nici abordarea acestora în ziua de mâine, nu par să fie cele mai bune soluții ale momentului.
Cei sensibili, persoanele angrenate într-un proces de cercetare spirituală ori care au atins o anumită măiestrie în a lucra cu energia vor avea în 7 octombrie senzații stranii, percepția a ceea ce urmează să se întâmple, sentimentul că se află în fața unui mare eveniment. S-ar putea ca acest mare eveniment să se refere la episoadele programate pentru săptămâna următoare sau poate chiar la evenimente ce se vor consuma în anul următor. Curajul acestei zile nu va fi uitat la fel cum nu va fi uitată nici frica pe care o simte cel care vrea cu orice preț să atragă atenția asupra unei probleme sociale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne pierde cu firea în fața unui obstacol. S-ar putea să nu trebuiască să reacționăm în niciun fel. Faptul că suntem deja în fața obstacolului arată că am evoluat de la punctul în care acesta nu era văzut, până în momentul de față.

Sunt redeschise răni mai vechi. Tensiunile se inflamează. Se aude prea mult și se înțelege prea puțin. Teamă de o sancțiune. Prieteniile sunt întreținute pe interese. Divergențele de opinie sunt adoptate de dragul diversității. Se ascunde o informație. Invitațiile au ca scop uniformizarea. Prin egalizarea drepturilor se pierdem din statut.

Trecerea lui Venus în zodia Fecioară arată că ne aflăm într-o perioadă de transformare, de trecere de la acțiuni specifice zonei emoționale la cea care va trebui să se soldeze cu o purificare fizică, mentală sau emoțională. În egală măsură, această poziție arată că a sosit momentul să fim mai serioși în muncă, în relațiile cu ceilalți, în responsabilitățile pe care ni le-am luat. Vom vedea, apoi, cel puțin până la finalul acestei săptămânii, dacă va trebui să ne interesăm mai mult și de responsabilitățile care ne-au fost date de alții. Deocamdată, ni se cere să fim serioși cu ceea ce am promis, cu ceea ce trebuie să dovedim sau cu ceea ce am declarat că suntem în stare să facem.
Dacă judecăm trecerea planetei Venus în Fecioară după contextul momentului atunci înțelegem că motivul pentru care ar trebui să fim mai serioși este acela de a face față unor intrigi. Firele mincinoase vor fi primele care vor striga că sunt victime, că au pierdut ceva important și că cineva trebuie să plătească pentru suferința lor. Un om călit, matur, o fire puternică va fi întotdeauna răspunzătoare pentru ceea ce trăiește. Nu-i va considera pe ceilalți mai vinovați decât sunt sau poate nu-i va considera vinovați deloc. Aceste ființe vor simți în 8 octombrie că puterea lor crește, că se ține cont de recomandările pe care trebuie să le facă și că se pot implica în divergențe de opinie, pot să intervină pe o schemă cunoscută deja cu recomandări sau cu sfaturi, pot să participe la anumite tensiuni fără să se dezintegreze, fără să-și știrbească din verticalitate sau din moralitate. Este posibil ca în anumite situații să dea dovadă de prea multă duritate sau de inflexibilitate, să pară în ochii celorlalți o persoană încărcată de frica sau închistată. Rezultatul va fi întotdeauna atins cu Venus în Fecioară, chiar și atunci când prețul este prea mare. Din această cauză ar trebui, înainte de toate, să ne întrebăm: care este rezultatul pe care vrem să-l obținem acum? Ce suntem dispuși să sacrificăm pentru a ne atinge scopul? Apoi, tot astăzi, ar trebui să înțelegem care este scopul pentru care suntem dispuși să sacrificăm tot spectrul percepțiilor. Fără a avea definit clar acest scop, schema zilei de 8 octombrie este încărcată de instabilitate și de frică, de grija zilei de mâine și de teama că, poate, cu oamenii din jur, cu cei care există în momentul de față, nu se poate lega o prietenie de durată fără a plăti un preț, acela al timpului sau al libertății.
Apoi, visul de a schimba lumea s-ar putea să ne trezească astăzi răni adânci. Dacă îndrăznim mai mult în acest ideal, nu înseamnă că este greșit, nu înseamnă că ne propunem o țintă mult prea înaltă pentru a putea fi schimbată de un singur om, ci înseamnă că va trebui să cunoaștem și acest aspect al vieții. În egală măsură, pornind pe acest drum îndrăzneț avem nevoie de o doză suplimentară de curaj, nu doar să înfruntăm obstacolele care sunt presărate pe acest traseu, dar și pentru a ne asuma rănile care se deschid sau care se redeschid până când totul se vindecă. A face un mare bine omenirii înseamnă a fi capabil să-ți faci un mare bine ție însuți, fără a fi autoindulgent, mult prea permisiv sau fățarnic.
Prin urmare, 8 octombrie este o zi de mare înțelepciune. Desigur, înțelepciunea nu este ceva accesibil oricui și din această cauză mulți vor considera că în 8 octombrie își pierd timpul, sunt atrași în tot felul de evenimente fără finalitate sau fără consistență. Au impresia că prieteniile trebuie întreținute de un interes material, de un interes pasional sau un altfel de motiv. În realitate, prieteniile sunt expresii ale iubirii profunde. Prietenia nu este un scop, ci o emanație a ceea ce există deja.
În egală măsură, 8 octombrie poate fi și o zi de putere dacă ne stabilim idealuri foarte îndrăznețe sau dacă vrem să producem o schimbare substanțială în planurile de până acum, în cele care nu se referă la grupul de apartenență. Dacă vrem să facem o schimbare importantă, dacă vrem să ne fie mult mai clar cine suntem, încotro mergem sau dacă dorim să fim percepuți de ceilalți într-un anumit fel, va trebui să ne hotărâm în primul rând să fim curajoși cu noi înșine. Prin Venus în Fecioară, curajul se dovedește, în primul rând, față de sine. A sta față-n față cu propriile frici, a fi sincer față de sine și a nu pretinde celorlalți nimic din ceea ce ne-ar trebui, dar să obținem lucrul acesta prin muncă dezinteresată este semnul că ne aflăm pe calea cea bună. Dacă din rezultatele muncii împărțim cu ceilalți atunci toate aceste constrângeri care vin din această poziție foarte proastă a lui Venus s-au transformat în noblețe. Noblețea nu este specifică poziției lui Venus în zodia Fecioară, dar permite să se ajungă acolo pe calea cea mai îngustă și, cum bine știm din învățătura ezoterică, poteca cea mai scurtă este și cea mai periculoasă. Cine îndrăznește să pornească astăzi pe calea cea mai scurtă (cu toții vom fi tentați în momentul acesta, de mâine vom uita de ea dacă nu ne hotărâm acum) s-ar putea să se preschimbe atât de mult încât să uite cine a fost cândva. A merge pe calea de mijloc înseamnă a nu fi nici cel care am fost și nici de a deveni cel care ne-am dorit în momentul în care am fost cel care am fost. A fi pe calea de mijloc înseamnă a gusta din viitorul pe care nici măcar nu ni l-am putut imagina.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu face o confuzie între curaj și agresivitate. Astăzi putem să vedem curajul în tăcere. Cine poate tăcea atunci când revolta este foarte intensă, când lucrurile par foarte clare și când consideră că este de dreptul său să o susțină cu un argument sau să așeze lucrurile după ordinea pe care o gândește sau o simte, arată că este cu adevărat o ființă aparte.

Se rupe o înțelegere mai veche. Cuvintele au o mare greutate. O ușă nu poate fi închisa acum. Egoism. Frica pătrunde în cele mai ascunse motivații. Un vis nu poate fi pus în aplicare. Dorințele sunt inhibate. Prea multă ambiție și prea puțină minte. Se măsoară de 10 ori și se taie o singură dată. Motivațiile declară că interesul susține grupul în timp ce ele stau la masă cu frica.

Astăzi Mercur își va reveni la mersul direct după o deplasare retrogradă de aproximativ trei săptămâni. Nu vom simți imediat revenirea la normalitate, ci, poate, în a doua parte a zilei sau poate în noaptea de vineri spre sâmbătă, atunci când deja Mercur s-a stabilizat pe această deplasare directă. Prin faptul că este static în Balanță, va dori, în primul rând, să rupă o înțelegere făcută în aceste trei săptămâni sau să anuleze o concluzie construită în acest interval pe baza unor observații mai vechi.
Dar schema acestei zile este dominată și de relația proastă pe care Luna o are cu Neptun. Asta înseamnă că Luna va trece prin grupul de planete situat în prima jumătate a zodiei Fecioară. Va veni un moment când va trebui să treacă și peste următorul grup de elemente astrale situat în prima jumătate a zodiei Balanță. Acest lucru se va consuma în a doua parte a zilei de duminică și în prima zi a săptămânii următoare. Ceea ce se întâmplă acum arată că ne aflăm pe final de drum. Retrogradarea lui Mercur ne pune în fața unor probleme destul de grave pe care ar fi trebuit să le rezolvăm imediat, la care ar fi trebuit să inventăm soluții care să poată fi puse în aplicare pe termen lung. În dimineața zilei următoare Axa Dragonului va trece de pe Berbec-Balanță, pe Fecioară Pești și vom înțelege pentru ce ne-am pregătit în ultimele săptămâni. Mercur își revine la mersul direct în ultima secundă, pe final de traseu, cu puțin timp înainte ca filmul să se termine în așa fel încât dorințele care au fost inhibate până acum să poată avea un sens și, în cazul celui pregătit, să poată fi îndeplinite. Dar nu toată lumea beneficiază astăzi de dorințe bune împlinite, cu toate că Luna se va afla în conjuncție cu Marte și, cel puțin teoretic, schema acestei conjuncții ar trebui să simplifice, prin voință, un element negativ. Dorință împlinită poate fi și răul celuilalt, suferința unui adversar sau chinul prin care trebuie să treacă un dușman. Există și dorințe de genul acesta și frumos ar fi să recunoaștem că măcar o dată în viață le-am avut și noi. Momentul acesta nu este însă unul de retrospectivă a dorințelor rele pe care le-am avut la adresa unui adversar, ci unul de conștientizare a necesității lor. Acum ne vom gândi dacă a fost sau nu util să ne dorim lucrul acesta, dacă a fost important să ne consumăm o mare parte din energie cerând universului așa ceva. Indiferent de rezultat, ne vom propune, începând cu după-amiaza acestei zile, ca, pe viitor, să fim mai prudenți. Unii vor ajunge la această concluzie observând că, de fapt, dorințele rele îndeplinite înseamnă prea multă suferință pentru un adversar. Desigur, s-ar putea ca aceste observații să fie supraevaluate. Oamenii nu suferă pentru că ne dorim lucrul acesta sau nu au de fiecare dată probleme doar pentru că alții le-au dorit așa. Există o lege în acest univers, iar acestea nu permit haosul ce s-ar putea crea din suma acestor dorințe îndeplinite.
Prin urmare, ziua de vineri ne îndeamnă să rupem înțelegerea cu răul. Faptul că suntem într-un moment important al acestei săptămâni când conștientizăm că aceste legăminte negative ne-au consumat inutil energia și nu avem nici măcar satisfacția suferinței adversarului, constituie un mare beneficiu și pe baza acestuia ne vom hotărî ca, pe viitor, să fim puțin mai atenți asupra a ceea ce ne dorim și asupra a ceea ce suntem în stare să cerem în momentul în care nu ne controlăm o criză, o stare de nervozitate, de iritare sau de furie.
Cert este că 9 octombrie ne va răscoli sufletul, ne va aduce anumite îndoieli față de ființă în ansamblu, față de posibilitățile pe care le avem doar pentru că la un moment dat am cedat tentației și ne-am dorit lucruri care nu au fost corecte. Nu este cazul să ajungem atât de departe cu aceste concluzii, ci este mult mai important să conștientizăm cât de inutile sunt acestea.
Apoi, schema acestei zile se referă și la repararea unui defect social. S-ar putea ca deocamdată acest eșec social să nu se repare în totalitate ca eveniment, dar mesajul este clar: se face un anunț, se promite o reparare și rămâne de văzut în săptămânile următoare cum anume această promisiune va fi pusă în aplicare. Totuși, revenirea lui Mercur la mersul direct reprezintă o mare ușurare pentru toți deoarece ajungem să vorbim în limba pe care o știm, ne reîntoarcem la ușurința de a comunica sau la problemele de comunicare pe care le aveam acum trei săptămâni. Unii s-ar putea să nu se bucure prea tare însă, întorși pe o zonă cunoscută, vor recunoaște că se simt mai bine. S-ar putea să fie nevoie să se pregătească pentru noi conflicte, dacă aceasta este zonă la care s-au întors, dar se bucura că măcar vorbesc într-o limbă pe care-o va înțelege toată lumea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi de speranță. Dacă în regretele acestei zile găsim o speranță, dacă în acuzațiile pe care suntem foarte tentați să le formulam astăzi punem și o picătură de speranță atunci putem să ne așteptăm ca, pe viitor, genul acesta de dorință negativă să nu mai fie formulată prin schemele șabloanelor vechi sau să nu mai fie formulată deloc.

Remușcări. Partitura vieții personale se schimbă. Se ridică o interdicție și se alege alta. Se acordă mai mult respect omului și muncii sale. Teamă de profunzime. Intimitatea individului este invadată de greșelile celorlalți săvârșite din neatenție. Acuzații. Superficialitatea nu mai este tolerată. Viața ne trimite la practică. Se trece de la general la particular.

Momentul zilei de 10 octombrie s-ar putea să fie o mare dezamăgire pentru foarte mulți. În primul rând, împlinirea conjuncție dintre Lună și Jupiter nu este un semn de noroc și de prosperitate, așa cum ar fi trebuit să fie de regulă. Se întâmpla lucrul acesta pentru că Neptun și Chiron trimit opoziții obositoare față de ceea ce se află pe zodia Fecioară mai ales că acest semn zodiacal este gazda unui mare eveniment astral, unul dintre cele mai importante ale anului: trecerea Capului Dragonului pe zodia Fecioară. Asta înseamnă că alegem cel mai prost moment posibil să plecăm din locul care va găzdui un mare eveniment, alegem să consumăm pe altceva resursele de care avem nevoie pentru a înțelege corect o situație, adormim la secvența cea mai frumoasă a unui film, ne întoarcem cu spatele în momentul în care se consumă faza maximă a unui eveniment care ține doar câteva secunde. În mod normal, această partitură a vieții ar trebui să rămână în eternitate sub forma unui avertisment, ca o sincronizare teribil de frumoasă între nevoia individului și ceea ce anturajul are de oferit. În realitate, nu se întâmplă lucrul acesta și, începând cu 10 octombrie, cu toții vom fi invadați de sentimente confuze, de faptul că avem multe calități și nimeni nu le observă sau nu există nimic în jur cu ajutorul căruia să le putem cântări. Trecerea Capului Dragonului pe zodia Fecioară arată că lăsăm în urmă o cale a dialogului ce este deja compromisă și trecem la fapte. Momentul acesta ne arată că faptele nu au un debut bun, iar dacă evoluția se va baza foarte mult pe acest moment s-ar putea ca întreaga situație, întregul edificiu să fie compromis. Rămâne de văzut ce consistență vom prefera din toată această schemă.
Mulți dintre cei pasionați de astrologie care consideră că poziția Axei Dragonului pe Fecioară-Pești este cu mult superioară față de ceea ce s-a consumat pe Berbec-Balanță doar pentru că avem acum un transfer de autoritate de pe o zodie impulsivă pe o zodie pașnică, adică trece Coada Dragonului din Berbec în Pești, se înșală. Presiunea care se pune acum pe zodia Fecioară înseamnă o greutate pe un fond care este sărăcit, pe o structură care nu s-a format încă sau pe un mediu social puternic destabilizat de neputința celor cu factor de decizie în a produce acumulări substanțiale. De asemenea, zodia Fecioară ne arată în momentul acesta cât de periculoase au fost minciunile de până acum, cât de departe s-a putut ajunge prin transferul de autoritate, prin imixtiune, prin tratative eșuate sau prin teatru social. Până acum s-a vorbit despre toleranță, s-a discutat prea mult sau s-au folosit termenii specifici. Acum va trebui să punem în practică acei termeni și vom vedea cât de neputincioși suntem sau cât de neinspirați am fost anterior. În egală măsură, trecerea Axei Dragonului pe Fecioară-Pești arată că vremea deciziilor s-a încheiat. Ceea ce s-a hotărât până acum rămâne în forma aceasta, nu se mai poate modifica și vom merge înainte în linie dreaptă către soluția care a fost gândită până în momentul acesta. Desigur, asta nu afectează cu nimic schema socială dominată de frământări, adică acest război al resurselor, cel care vine din relația proastă a lui Pluton cu Uranus. Situația la care ne referim acum este altceva și nu trebuie să confundăm problematica administrării unui fond/gestionării unui conflict, cea care ține de axa Fecioară-Pești, noua gazdă a Axei Dragonului, și problematica unui conflict al resurselor, cel care ține de careul Uranus-Pluton, doar pentru că amândouă, la un moment dat, vorbesc despre dezordine, furt, pierdere, distrugere, agresarea confortului. Războiul resurselor așa cum a fost conturat până în momentul acesta rămâne în forma aceasta și are propriile sale obiective. Problemele legate de tratative diplomatice eșuate, revolta unui element minor împotriva unui element major, tulburarea liniștii căminului sau agasarea instituției familiei prin inventarea unor pericole ce pot deveni realitate sau pot deveni obstacole sociale constituie noile probleme pe care axa Fecioară-Pești va trebui să le rezolve. Deocamdată, prin schema pe care o conștientizăm în momentul acesta, nu poate fi vorba de soluție, ci doar, cel mult, de o investigare a factorilor care ar putea să ducă în zona aceasta.
La modul comun, ziua de 10 octombrie ne atrage atenția asupra respectului. Avem nevoie să ne amintim în momentul acesta care este respectul pe care-l purtăm celorlalți, cât de atenți suntem cu timpul ce ne este oferit, cu resursele ce ne sunt dăruite sau cu dragostea pe care o primim.
Prin urmare, 10 octombrie devine un element de cotitură în ceea ce înseamnă anul secretelor dezvăluite. Acum Axa Dragonului se mută de pe Berbec Balanță, pe Fecioară-Pești. Apare, astfel, un transfer de pe decizie, pe faptă, de pe idee, pe acțiune și nu se știe dacă suntem pregătiți pentru genul acesta de modificare. S-ar putea ca persoanele înțelepte, oamenii cu simț practic să fie cu adevărat pregătiți pentru ceea ce înseamnă ziua de 10 octombrie sau pentru ceea ce va veni în viitorul apropiat. Cei mai mulți însă, judecând după conjuncturile astrale din ultimele săptămâni, nu sunt pregătiți pentru ceea ce va veni. Momentul acesta anunță contactul cu o formă de superficialitate care va produce efecte în cascadă. Ceea ce s-a decis până în momentul acesta așa va rămâne, nu va mai putea fi schimbat și va trebui să ne descurcăm cu ceea ce avem.
Totuși, pentru tipul de analiză cu care lucrăm aici este mai puțin important fenomenul social, cât de importantă este abordarea personalizată. Individul va simți că trebuie să devină răspunzător pentru proiectele pe care le are, că nu mai poate teoretiza sau nu mai poate spera că va apărea un prinț calare pe un cal alb și îi va schimba viața. În egală măsură, momentul acesta are o semnificație majoră și pentru că ar putea să ne atragă atenția asupra unor acuzații nefondate. Ideal ar fi să nu le băgăm în seamă, să le tratăm cu indiferență pentru că ele nu sunt reprezentative pentru ceea ce va însemna perioada următoare. Acesta este îndemnul, însă puțini vor fi aceea care îl vor ignora. Există o mare concentrare pe zodiile Fecioară și Balanță și toată această construcție astrală, care este legată de responsabilizare, indecizie și care scoate la lumină elemente negative de caracter, duce la dezvăluiri dureroase, deconspiră adevărul pentru care oamenii nu sunt încă pregătiți sau îi îndeamnă pe aceștia să se preocupe de ceea ce până acum avea statut de secret, pentru a avea impresia că munca lor este cu adevărat importantă.
Pentru că în zodia Fecioară se află Jupiter, urmând ca, în tranzitul său, acesta să se întâlnească cu Capul Dragonului, se poate anticipa încă de pe acum că începând cu 10 octombrie ne pregătim pentru un moment de clarificare, pentru o decizie importantă care, în mare parte, are calitatea administrativă, are un impact asupra stării de sănătate sau asupra forței vitale și prin exercitarea ei să se facă dreptate. Această dreptate nu se referă la un fapt social, ci la unul existențial. Se face dreptate față de viața unui individ în ansamblu, nu față de contextul în care aceasta se manifestă acum. Deci, vreau să spun foarte clar pentru a nu se înțelege greșit acest mesaj, există componente legate de accentuarea celor două zodii care se referă la ceea ce se întâmplă acum pe viața socială, în Europa, cu aceste frământări sociale, dar nu accentuarea acestor două zodii a produs fenomenul respectiv. Mesajul astral ne spune că aceste situații au fost pregătite din timp și nu trebuie puse pe accentuarea semnelor Fecioară și Balanță din această perioadă doar pentru că acum ni se pare că se împlinește cea mai intensă etapă. Fenomenul acesta social trebuie pus pe careul dintre Uranus și Pluton care, de câțiva ani buni, ne vorbește despre război. Acum avem un război al resurselor, al fricii de deposedare, de pierdere, de boală sau de eșec. Începând cu 2044, timp de 5 ani, cât va fi activă opoziția maleficilor Uranus și Pluton, inițial, pe cuspida dintre Leu-Vărsător și Fecioară-Pești, apoi, cea mai mare etapă a sa consumându-se pe axa Fecioară-Pești, grija de acum va avea statut de motivație existențială, adică pricină de război, de conflict, de imixtiune. Dacă vrem să știm pentru ce ne pregătesc mișcările sociale de acum, iată un posibil răspuns: pentru momentul 2044-2049. Iată de ce este important momentul de trecere a Axei Dragonului de acum pe Fecioară-Pești, de ce activează acum într-un mod aparte careul maleficilor Uranus și Pluton, deși acesta este activ de ani buni. Iată de ce unii confundă sensurile ce vin din construirea motivelor de conflict (careu Uranus-Pluton), cu schimbările necesare pentru evoluție (Fecioară-Pești) și cum, din inconștiență, prin activarea unor mecanisme specifice mentalului colectiv, se creează convingeri eronate care argumentează conflictul și îl pot transforma, peste 30 de ani, în eveniment. Separarea tensiunilor inerente unei evoluții individuale (încercările pe care le parcurge un om care dorește să evolueze) de războiul resurselor, cel care este expresia involuției (lăcomia de a acumula ceea ce aparține altora) nu al progresului, va permite în intervalul 2022-2027, pe trigonul dintre maleficii Uranus și Pluton, să anulăm tot ceea credem acum că trebuie să se consume într-un conflict, într-un eveniment de amploare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi astăzi la greșeli. Vom avea timp, începând cu săptămâna următoare, să facem aceste exerciții de meditație. Momentul acesta trebuie să fie rezervat toleranței. A intra în această nouă etapă cu gânduri de toleranță înseamnă a face din start o selecție utilă după puterea pe care o avem și după aspirațiile care ne-au mai rămas.

Restricțiile țin loc de cald. Greșeli săvârșite din precipitare. Timpul devine un obstacol. Sentimentele se exprimă cu greu. Se fac alegeri importante. Cel slab urmărește să umple un gol. Cel puternic își face planuri pe termen lung. Risc. Revoltă împotriva propriilor defecte. Eșecul îi îndeamnă pe unii să fie lingușitori. Supraapreciere. Disciplina este semn de echilibru. Privirile celor din jur devin stânjenitoare. Evaluarea anturajului se face după propriile limite.

În noaptea de sâmbătă spre duminică Venus realizează primul aspect important de când a intrat în zodia Fecioară: careul cu Saturn. Momentul acesta este însă înghițit de evenimentul astral care s-a consumat în ziua anterioară (trecerea Capului Dragonului pe zodia Fecioară) și, din această cauză, semnalele de restricție, de evaluare a greșelilor proprii, de teamă în fața unui pericol iminent trec în planul secund, motivele acestea personale de durere sau de dezamăgire fiind în minoritate față de marile probleme sociale.
Va trebui însă să tratăm cu indiferență situația aceasta pentru că ea vizează, cu precădere, a gestiona un fond afectiv care este important în momentul acesta și asupra căruia am lucrat de-a lungul întregii săptămâni. S-ar putea ca momentul acesta să ne aducă o tristețe adâncă, o dezamăgire față de niște persoane cu care am încercat să colaborăm, dar nu s-a putut, pe care am încercat să le ajutăm, dar nu a fost primit acest ajutor. La polul opus ne situăm noi, cei care ar fi trebuit să fim ajutați de persoane situate pe un nivel și nu am considerat că trebuie să primim în momentul acesta vreo susținere. Dacă ajutorul la care se referă acest eveniment a fost oferit când Mercur se afla în mers retrograd, atunci în mod sigur a fost vorba de o problemă de comunicare, de neînțelegerea mesajului. Dacă ajutorul a venit în ultimele zile, când Mercur se afla deja în mersul direct, atunci problema a fost de altă natură, poate chiar una generată de o stare de hiperluciditate sau de teamă față de marile evenimente sociale cu care suntem contemporani. Desigur, lucrurile acestea le conștientizează omul care este lucid. Cei mai mulți consideră însă că 11 octombrie este o zi de risc, o zi în care își pierd controlul, disciplina și se pierd în activități care pot suprasolicita.
Desigur, raportat la celelalte unghiuri care s-au consumat în această săptămână, schema aceasta zilei de 11 octombrie seamănă mai curând cu un moment de intimitate. Pentru că este vorba de careu s-ar putea ca acest moment să fie puțin cam dureros, dar să promită o schimbare importantă. Luciditatea acestei zile seamănă cu situațiile similare pe care le-am parcurs de-a lungul acestei săptămâni însă rezultatul este altul. Pentru că în mijlocul zilei Luna va intra pe zodia Balanță, nu înainte de a împlini o conjuncție cu Capul Dragonului, imediat ce acesta a intrat pe zodia Fecioară, deci va iniția un nou ciclu draconitic, schemele acestea restrictive care ne înspăimântă sau care ne avertizează fac referire la dimensiunea morală a vieții, chiar și în cazul celor care și-o neglijează. Pentru că avem acum Axa Dragonului pe ultimele grade ale zodiilor Fecioară și Pești s-ar putea să constatăm că ființele cele mai puternice, oamenii care se impun cel mai ușor sau care vor să fie ascultați cu orice preț, să fie de fapt cei mai bogați în defecte. Putem învăța și de aici ceva.
Prin urmare, 11 octombrie poate deveni una dintre cele mai frumoase zile ale acestei perioade pentru că ne poate vorbi despre acceptare. De fiecare dată când se pune problema acceptării ne aflăm în fața unei situații neplăcute, în fața unui obstacol sau în fața unei întâmplări pe care să o acceptăm cu mare greutate ori care ni se pare nefirească. Relația proastă a lui Venus cu Saturn face trimitere la o restricție afectivă, la constrângerile pe care suntem tentați să le acceptăm ca fiind un etalon de normalitate. Nu se știe dacă acest etalon de normalitate ne va fi util pe viitor, cert este că în momentul acesta etalonul cu pricina doare, încurajează revolta împotriva propriilor defecte sau folosirea timpului într-un alt mod, ca și cum îi declarăm acestui război. Nu se întâmplă lucrul acesta doar pentru că Venus se află într-o relație proastă cu Saturn, ci și pentru că Luna inițiază un nou ciclu draconitic din postura în care Capul Dragonului ocupă ultimul grad al zodiei Fecioară. Suntem în fața unor probleme pe care nu știm să le gestionăm corect, dar despre existența cărora am fost avertizați.
Nu este prima dată când trecem prin situații de genul acesta, atât de încurcate sau de sensibile, nu este singura situație în care cei aroganți, impulsiv sau lingușitori preiau controlul. Poate fi însă o zi de victorie în sensul acesta dacă ne bazăm pe experiențele pe care le-am acumulat de-a lungul acestei săptămâni și dacă acceptăm că ne aflăm în altă etapă. Această etapă nu a început cu săptămâni în urmă, ci în ziua anterioară, pe 10 octombrie, cu trecerea Capului Dragonului pe zodia Fecioară, iar despre această etapă aflăm acum că trebuie, la un moment dat, să conțină și o secvență justițiară. Cei sensibili vor simți încă de pe acum că lucrurile se vor schimba în bine, că viața lor poate comporta un succes fulminant, că li se îndeplinește o solicitare, că scapă de o povară. Momentul cu pricina nu se va consuma în prezent, acum doar va fi anunțat și, începând cu săptămâna următoare, ne vom implica în demersuri sociale care să pregătească această reușită. Dar ca să vină vremea bună va trebui să treacă furtuna.
Încheiem, astfel, săptămâna cu concluzii ciudate pe care nu trebuie să le așezăm la baza unui comportament, dar trebuie să ținem cont de ele pentru că fac referire la gânduri pe care oamenii le-au avut, la fapte pe care oamenii le-au făcut, la evenimente sociale care s-au consumat. Având în vedere că primim cu toții șansa transformării, cel mai frumos lucru pe care, pe baza acestor concluzii, am putea să-l facem este să nu ne atașam de ele. Le vedem și imediat le transformăm în amintiri. Nu trebuie să-i privim pe oameni prin stigmatul faptelor greșite pe care le-au săvârșit.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la gânduri. Pe inițierea unui nou ciclu draconitic este indicat să gândim frumos pentru că ecoul acestor gânduri răzbate cu precădere în adâncimile sufletului. Cine dorește să se mențină în puritate sufletească are nevoie ca, pe conjuncția Lunii cu Capul Dragonului, să țină cont de lucrurile acestea.

Un comentariu la „5 – 11 octombrie 2015

  1. Elena spune:

    Dragă Gheorghiță,

    îți mulțumesc încă o data pentru fiecare vorba, pentru fiecare sfat ascuns in predicțiile săptămânale publicate aici… Pentru mine in aceste zile pare ca începe sa se ridice ceata, pare ca încet dar sigur necunoscutele se descoperă singure…
    Iar Frica deși prezenta, puternica simt cum se transforma in curaj, curaj care in Tăcere si liniște capată forma si profunzime…
    Deși aceasta schimbare, transformare abia acum începe, deși procesul este unul dureros, si de durata… Frica a căpătat înaltă forma…. S-a preschimbat in curaj, curajul de a îmi înfrunta exact…. Propria-mi slăbiciune, propria-mi frica…
    Îmi este frica in continuare s-ar știu ca sufletul meu a ales Curajul…

Dă-i un răspuns lui Elena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.