5 – 11 mai 2014

5 – 11 mai 2014 este săptămâna descoperirilor incomode și a disconfortului creat de refuz. Așa după cum vom vedea din analizele aplicate fiecărei zile, săptămâna aceasta vom schimba registrul comportamental, punându-ne în fața unor situații limită ori lăsându-ne impresia că am ajuns la capăt de drum, că nu putem merge mai departe sau că rămânem în aceeași structură însă fără privilegiile pe care ni le-am dorit.
5 – 11 mai 2014 va face, așadar, trimitere la conduită și nu ar trebui să fie o surpriză că reacțiile de acum se vor baza foarte mult pe achizițiile săptămânilor anterioare. Cu toții vom gusta acum din simțul pericolului, chiar dacă informația pe care acest simț nu-o oferă nu va produce rezultate imediate. Mai mult, vom fi informați referitor la cum vom reacționa în situații similare care se vor consuma în luna iulie a acestui an. Așadar, avertismentul acestei săptămâni va persista într-o formă mai puțin incisivă încă o lună și jumătate de acum încolo, oferindu-ne șansa de a vedea cum anume se va strecura prin hățișul de forțe astrale un mesaj care are ca deviză „limpezirea lucrurilor” (deviza lunii mai).
Nu doresc în această prezentare generală să repet ceea ce este inserat la fiecare zi, însă doresc să subliniez că dacă de cele mai multe ori elementul negativ trebuie observat pentru a putea fi înlăturat în mod corect, realitatea negativă a acestei săptămâni este atât de înșelătoare încât îi va convinge pe foarte mulți că se află în fața unor lucruri decisive. Acolo unde aceste elemente decisive își susțin caracterul lor, prin oprire putem descoperi și o informație reală, adică să vedem unde am greșit de ce am fost acum opriți, de ce am pierdut un privilegiu, o susținere. Adevărul acesta va fi însă mai dureros decât evenimentul zilei, pentru că nu doar acum, ci în general ceea ce șlefuiește doare cel mai tare. Înțelegem, așadar, că adevărul de acum este de departe situat în afara oricărui confort.
Din acest punct de vedere săptămâna aceasta va fi una care va putea să ne ofere privilegiul comprimării timpului, demersurilor, înțelegerilor, dar rezultatul ni-l luând singuri după achizițiile pe care le-am comportat în săptămâna anterioară. Acolo unde respectul față de om a primat în săptămânile anterioare, nu va exista conflict, ci doar grija că schimbările ar putea să nu fie susținute de nivelul rezervelor de acum.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a descoperi puterea care nu a fost folosită până acum și de a refuza să o integrăm în acest context agresiv. Achizițiile de acum sunt pietre prețioase care nu trebuie lăsate în nămol, doar pentru că acolo au fost găsite, ci expuse într-o vitrină alături de alte valori personale.

Intimitatea devine incomodă. Se cercetează lucruri ascunse. Plutire. Disconfortul devine interesant. Întunericul și lumina se luptă pentru a ocupa același spațiu. Compasiune. Se învață din greșeli. Ignorarea unei erori duce la descoperiri interesante. Nemulțumirile sunt greu de acceptat. Apel la disciplină.

În această primă zi a săptămânii Luna își încheie tranzitul său prin zodia Rac împlinind trei aspecte: un trigon cu Saturn, un sextil cu Mercur și un careu la Axa Dragonului.
Ceea ce descoperim astăzi are mai mult calitatea de rememorare. Luna în Rac este acum patroana arhivarului sau a depozitului de informații pe care l-am construit, din aproape în aproape, de la începutul anului până acum. Acest depozit de informații vizează în primul rând intimitatea individului. Descoperită, această intimitate va lăsa impresia de vulnerabilitate, iar asta se întâmplă pentru că individul a trăit în ultima perioadă cu teama de sancțiune. Acum, când Luna se află în trigon cu Saturn și în careu cu Axa Dragonului, siguranța de sine va fi reformulată. Ea va avea nevoie de repere solide pentru că nu va reuși să vadă foarte departe în viitor preocupându-se foarte mult de elementele incomplete ori de grijile inutile.
În toată această situație vom regăsii sentimente contrare. Pe de o parte, ne vom confrunta cu teama de a privi adevărul în față, având ca principal argument o suită de evenimente la care facem trimitere cu gândul acum, iar de partea cealaltă găsim sentimente curate care apar în urma unor evenimente apăsătoare, complicate, dureroase deci ca o experiență de viață.
Obsesia greșelii devine elementul definitoriu al acestei zile. Luna, chiar dacă trimite un trigon către planeta Saturn, nu va reuși să medieze opozițiile pe care Saturn le trimite Soarelui și respectiv lui Mercur. Asta înseamnă că apelul la acest arhivar ar putea, în cazul celor slabi, să se soldeze cu o accentuare a sentimentului de frustrare. Scopul acestei dispuneri nu este de a construi evenimente imposibile, ci de a face apel la o anumită experiență de viață care să ne fie folositoare în următoarea perioadă. Unii s-ar putea simți astăzi îndemnați la romantismul ori să privească realitatea din jur cu alți ochi. Alții, dimpotrivă, vor considera că supraviețuiesc doar dacă abordează un moment de oprire, stagnare, înțepenire, blocare. Indiferent de zona în care ne situăm problemele de acum nu au rezolvare așa cum ar putea sugera la prima vedere. Așadar, azi ne informăm, ne documentăm sau alegem să observăm lupta dintre două tabere ori să participăm la o confruntare interesantă, poate chiar cea a luptei dintre lumină și întuneric.
Dacă apelul la evenimente trecute va răscolii prea multe informații neplăcute ori și dureroase, în a doua parte a zilei, când Luna se va afla în careu la Axa Dragonului, aceste informații vor deveni invazive. Adică li se va acorda acestora mai multă credibilitate, considerând arbitrar că, de fapt, acestea fac referire nu la trecutul când s-au consumat, ci la viitor, prin mecanismul pe care îl reprezintă. Aceasta reprezintă deci cea mai mare capcană a zilei de 5 mai.
Cei care rezistă acestei direcții vor experimenta astăzi o anume stare de plutire, ajungând la concluzia că până și disconfortul poate fi interesant dacă este privit dintr-un punct de vedere corect.
Seara, când Luna va trece în zodia Leu, nemulțumirile elaborate de-a lungul zilei vor fi mult mai greu de acceptat. Ceea ce nu am reușit să rezolvăm în prima jumătate a zilei, spre seară, va deveni mult mai greu de suportat pentru că va activa în afara oricărui control ori în afara oricărei discipline. Cu alte cuvinte, seara, când facem retrospectiva zilei, avem toate șansele să interpretăm greșit ori să nu înțelegem nimic din ceea ce am trăit. Această ipostază nu este o nouă stare, pentru că societatea de consum ne îndeamnă să privim cu superficialitate valurile timpului, educația zilnică, îndemnându-l pe individ să se simtă confortabil atunci când refuză șlefuirea propriului caracter. Pe ideea „bine că am scăpat” cetățeanul model va aduna în arhivarul său multe experiențe de genul acesta, devenind în timp o colecție de înțelepciuni sterile. Pentru aceștia, expresia „nu lua în seamă toate prostiile” are conotații penibile pentru că se traduce prin „nu lua în seamă nimic dacă vrei să-ți fie bine”, adică „ignoră totul, fii doar consumator și nu te pricopsi cu idealuri care nu trec prin stomac”, „Fii simplu adică fără conținut”.
În fața unei asemenea atitudini cei care vor să trăiască frumos au reacții categorice. Astăzi, prin împlinirea trigonului Luna-Saturn, ce care are ca fundal careul Lunii la Axa Dragonului, confruntarea cu aceste atitudini periculoase reprezintă, în egală măsură, și o invitație la disciplină. Doar făcându-se apel la munca serioasă, la disciplină și, implicit, la rezultatele obținute prin abordarea acestora, ființele profunde se vor detașa de cele leneșe sau superficiale. Cu toate acestea, pentru că Luna nu poate media opozițiile de pe axa Taur-Scorpion, detașarea nu va produce efecte în plan social, ci doar va reuși să protejeze un fond.
Prin urmare, debutul săptămânii înseamnă pentru noi toți accesul la o zonă intimă, protejată ori ascunsă în mod intenționat. Dacă pentru individul în sine accesul la arhivar nu reprezintă o problemă, pentru zona publică, expunerea acestor informații explorate va face din secret un element vulnerabil sau neplăcut. Prea mult se vor gândi oameni astăzi la ceea ce se simt obligați să ascundă și asta pentru că acordă prea multă importanță secretelor. Dacă s-ar redefini termenul de secret, nu s-ar mai rușina de micile răutăți, de indecențe, neadevăruri sau patimi, ci le va privi ca etape de autocunoaștere, ca stadii în explorarea propriei ființe. Cei care înțeleg încă de dimineață acest lucru vor constata că disconfortul le oferă foarte multe indicii despre nivelul pe care îl au, despre modul cum sunt apreciate de cei din jur ori despre puterile reale pe care le dețin.
Aceștia sunt oamenii care vor căuta să ignore o eroare pentru a nu o prolifera. Această înțelepciune sănătoasă va face întotdeauna casă bună cu compasiunea. Adică acolo unde un individ va refuza o greșeală doar pentru a nu o repeta, acolo va exista și un sentiment profund care le va spori siguranța, încrederea în sine și vă îmbunătății imaginea în ochii celorlalți. Doar în această zonă putem vorbi de calitate sau despre progres. În celelalte, înțelepciunea de viață va fi simulată, confundându-se discernământul cu indiferența.
Astfel, apelul la un arhivar, adică la un depozit de informații personale, poate arăta adevărata natură a individului, adevăratele sale intenții, cât de reale sunt nemulțumirile sale și cât de mult are nevoie de ajutor. Este adevărat unii chiar au de ce să le fie frică, de vreme ce s-au străduit de atâta timp să ascundă ceea ce nu doresc să-i șlefuiască.
În rest, ziua ne face mai atenți, mai puternici, mai răbdători oferindu-ne dovezi în sensul acesta. Unii vor spune că învață din greșelile proprii, dar va fi mai mult decât atât, vor progresa prin autoeducație, prin șlefuire.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a experimenta astăzi răbdarea. Acolo unde există repetare, există autocontrol. Acolo unde există autocontrol, vasul numit „ființă” va fii tot timpul pregătit să fie umplut cu ceea ce caută, urmărește sau cere în mod implicit.

Deviere de la cale. Întâmplări stranii care duc la descoperirea adevărului. Inteligența este folosită în scop constructiv. Greșelile devin profesori. Explorare. Crize administrative. Dezorientare. Acceptarea propriilor limite. Recunoașterea unui adevăr dureros. Se înțelege mai mult decât se spune. Cel inteligent luptă împotriva limitelor. Frumosul este iubit. Cei sinceri sunt tentați să mențină efortul ca un sacrificiu făcut în favoarea binelui.

Mulți se vor aștepta ca această zi să le ofere șansa de a produce schimbări spectaculoase. Pentru că Soarele și Jupiter se întâlnesc astăzi într-un sextil, valorile personale vor fi elementele de bază în interacțiunile de factură socială. Pentru a beneficia de o reușită în zona publică se va face apel, așa cum s-a întâmplat și în ziua anterioară, la un fond existent, la un arhivar. Mulți dintre cei pasionați de astrologie știu că relația pozitivă dintre Soare și Jupiter favorizează contactul cu norocul. Astăzi contactul cu norocul este condiționat de experiențe benefice. Se întâmpla acest lucru pentru că, pe de o parte, Soarele primește o opoziție din partea lui Saturn, ceea ce îl pune în dificultate de pe poziția sa de planetă focar al triunghiului minor pe care-l împlinește împreună cu Jupiter și Chiron. Apoi, Luna trece astăzi prin conjuncția cu Lilith și implicit prin careul cu Junon. Așadar, fie că ne referim la cele ce țin de disciplină, sinteză, administrarea unui fond, gestionarea patrimoniului personal sau la cele ce țin de zona afectivă, bucurie, plăcere, rafinament, independență, se va pune problema unei plăți compensatorii ori se va invoca motivul unei recompense pentru ceea ce acum este solicitat cu titlul de maximă urgență.
Partea bună care transpare din aceste unghiuri astrale ne îndeamnă să privim greșelile personale ca pe niște profesori. Asta înseamnă că inteligența va fi folosită în scop benefic și, nu oricum, ci pentru doborârea unei limite. Minciuna, prefăcătoria, invidia sau egoismul nu vor fi mai puternice decât bucuria, sinceritatea sau plăcerea de a folosi frumosul și a-l iubi, însă vor fi suficient de puternice încât să atragă atenția și să știrbească puțin din farmecul acestui moment. În felul acesta, am putea, dacă ne referim la relațiile dintre oameni, să ajungem în punctul în care să descoperim că sinceritatea unui prieten nu este așa cum a fost considerată, că, poate, de prea multe ori în momente esențiale, s-a lăudat prea tare ori că dragostea nu le este împărtășită la același nivel.
Vorbim aici de confuzii, nu de adevăruri absolute și în egală măsură vorbim și de tendința de a considera fragmentul ca fiind întreg. Mulți vor fi convinși astăzi că observă totul, că înțeleg totul, că pot face tot ceea ce-și propun, că pot doborî limite care altădată îi speriau. Cei sinceri, puternici și orientați corect vor ști că astăzi progresul se obține acolo unde este depus cel mai mare efort pentru a menține ceea ce există deja.
Doar așa anumite elemente de factură personală care sunt mai mult sau mai puțin tangente la ideea de tentație permit accesul la soluții cu adevărat utile. Sigur, asta implică și recunoașterea unui adevăr dureros poate nu față de comunitate cât față de propria persoană.
Unghiul dintre Soare și Jupiter pune, așadar, o condiție pentru a atinge norocul și din fericire această condiție nu este greu de îndeplinit. Este vorba despre a tempera tendința spre „mai mult”, „mai bine”, „mai intens”, „mai profund” pentru că luminariile, importante astăzi prin unghiurile pe care le împlinesc, lasă impresia unei oboseli ciudate pe linia evenimentelor din ultima perioadă. Dacă avem curajul și disponibilitatea de a ne opri puțin, momentul de descoperire, care învăluie această săptămână, se va transforma acum într-o șansă specială de a observa, înțelege sau identifica un element personal prin folosirea căruia întreaga ființă să fie revigorată. Iată, deci, cum un unghi pozitiv nu pune gratuit anumite condiții!
Prin urmare, 6 mai devine o zi a condițiilor puse în favoarea individului. Astăzi se înțelege mai mult decât se exprimă și această situație poate avea asupra individului imatur repercursiuni periculoase. Cine nu va înțelege că vede și trebuie să tacă, cine va considera că acesta este un moment în care să se evidențieze, va greși. Această formă disimulată de lăcomie reprezintă astăzi și pedeapsa pe care o primește cel imatur sau care nu este încă pregătit pentru a lua contact cu un noroc major.
Se va vorbi astăzi despre calitate, talent, expansiune sau despre o formă de bogăție care se va concretiza în domeniul de maximă prioritate. Această bogăție poate lua înfățișarea unei informații ori se poate constitui ca un bun de preț.
Cel inteligent va dori astăzi să înlăture limitele, dar nu pe acelea care îi sporește acumulările, ci pe cele care îl opresc să-și folosească mai bine ceea ce are deja. Așadar, adevăratul noroc al acestei zile îl va atinge pe individul care are deja o bază, care are deja un fond și care nu știe sau nu poate încă să-l folosească într-un mod adecvat.
Acolo unde această condiție nu este îndeplinită, asistăm la o ușoară dezorientare în sensul că există binele, dar el nu poate fi atins, fie pentru că nu se gestionează timpul în mod corespunzător, fie pentru că nu sunt bani suficienți, că nu am întâlnit persoana potrivită, că nu mai avem interes sau că este nepotrivit pentru statut, vârstă sau rang.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări să gestionăm adecvat timpul, programul de lucru, planul stabilit pentru această zi fără a lansa pretenții, pentru că lăcomia astăzi este periculoasă într-un singur mod: ne face să pierdem norocul cel mai important.

Dereglări într-un proces banal. Oamenii se raportează prea mult la înțelegere. Distracția zdruncină o structură incompletă. Patimă. Cel care se teme va dori doar să se apere. O recomandare rezolvă o problemă de acțiune. Călătorii profitabile. Răspundere. Se depășește un obstacolul de factură socială.

La fel ca și în ziua anterioară sextilul pe care Soarele și Chiron îl împlinesc scoate în evidență necesitatea îndeplinirii unei condiții pentru a avea acces la etapa următoare ori pentru a beneficia de un avantaj. Spre deosebire de ceea ce s-a-ntâmplat în ziua anterioară, acum unghiul dintre Soare și Chiron nu face referire la un noroc intrat într-un fond ori într-un arhivar, ci face la o deschidere, la o abilitate sau, mai simplu, la ceea ce poate face omul cu mâinile sale.
Luna astăzi arată că se poate împrieteni cu ceea ce până acum a fost incomod sau indecent. Chiar din timpul nopții împlinește cu Uranus un trigon care va lua înfățișarea unei deschideri speciale pe care oamenii o vor percepe ca pe o nouă formă de curaj. Dacă acest unghi, în timpul nopții, este benefic și ajută mult în reechilibrare ori în a descoperi sursa puterii personale, careul pe care Luna îl va împlini în mijlocul zilei cu Saturn retrograd îi va zdruncina pe cei slabi ori leneși îndemnându-i să creadă despre sine lucruri care nu sunt adevărate. În felul acesta, pentru a trece mai departe ori pentru a face față acestui obstacol va fi nevoie să se construiască prin forțe proprii ceva. Numai așa se poate face dovada că poziția pe care o deținem a fost adjudecată pe merit.
Unghiul pe care Soarele și Chiron îl împlinesc astăzi face însă parte dintr-o configurație numită Zmeu, ce îl are pe Saturn ca planetă focar. De aici deducem că și astăzi, ca și în ziua anterioară, luminariile au un rol foarte important. Soarele arată că a sosit momentul să ne punem în valoare tipul de personalitate pe care îl deținem, iar Luna, prin careurile cu Saturn și implicit cu Soarele (careu în T pe semne fixe cu Luna focar) invocă sentimentul ca fiind mijlocul prin care se poate accede la etapa următoare. Așadar, astăzi, Soarele înseamnă muncă, iar Luna înseamnă zborul.
Acolo unde oamenii se raportează prea mult la înțelegere și prea puțin la faptă, survine o inversiune neglijându-se efortul personal ori motivația care stă la baza acestui efort. Dacă nici prin această etapă nu se înțelege că este nevoie de disciplină, atenție, măsură, îndrăzneala care vine după aceea poate fi fatală. La fel ca și în ziua anterioară nu acesta este scopul predispozițiilor astrale însă, pentru tranzitul planetei Mercur, gradul anaretic din Taur va spori prea ușor sau prea mult puterea unei tentații. Cine reușește să țină sub control aceste porniri până în jurul orelor 18:00, când Mercur trece în Gemeni, poate spune că a învins un balaur.
Vom știi dacă am învins acest balaur după cât de intensă este patimă. Dacă s-a greșit în direcția aceasta, se poate repara acceptând un sfat sau o recomandare care poate veni de la cineva din preajmă.
Într-un mod cu totul surprinzător, dată fiind implicarea planetei Saturn în această ecuație astrală, 7 mai poate fi o zi de călătorie. Sunt acceptate mult mai ușor invitațiile pe acest tronson pentru că vor fi înțelese ca pe un îndemn la evadare. Acolo unde tranzitul lui Mercur prin Taur s-a soldat cu beneficii importante (liniște, spor de imagine, acumulări, dobândirea unui respect în grupul de apartenență, consolidarea poziției sociale) călătoria de acum va urmări obținerea unui avantaj imediat, ca și cum deplasarea nu este făcută de plăcere, ci din obligație, din necesitate.
Fie ca această abordare va fi realizată mai mult la nivel mental, fie că ea se va remarca prin fapte cu caracter concret, ținta este aceea de a se depăși un obstacol. Și pentru că Soarele se află în plin tranzit prin zodia Taur înțelegem că nu vom primi acceptul din partea universului decât dacă dovedim că dispunem de cunoștințele cerute ori că avem abilitatea practică necesară.
Prin urmare, 7 mai vine cu dereglări într-un proces banal. Existența unei construcții sociale pentru derularea căreia să se investească o anume cantitate de energie din patrimoniul personal presupune și că, anterior, să fie dobândite anumite cunoștințe ori anumite abilități de care cel în cauză să uzeze. Unghiul pe care Soarele și Chiron îl împlinesc astăzi constituie un îndemn la muncă. Efortul va trebui însă făcut în ceea ce individul se pricepe cel mai bine. Fiind lăsat să facă ceea ce știe cel mai bine, individul are șansa să arate ceva impresionant. Dacă luăm în calcul că Luna se află acum în zodia Leu, unii vor face prea mult apel la stima de sine sau la necesitatea de a obține o glorie. Astfel, cei care greșesc acum o vor face prin disimulare ori prin minciună. Paradoxul apare atunci când acești indivizi vor considera că nu au obstacol la minciună, dar au la adevăr, adică toată lumea este dispusă să creadă o minciună însă toți cei din jur pun la îndoială calitatea unui adevăr. Abia prin acest mod de interacțiune se poate dovedi dacă achizițiile obținute din tranzitul lui Mercur prin Taur au fost benefice sau nu ori dacă au fost adjudecate prin efortul propriu sau nu.
Din această cauză deplasările au în această zi un caracter ambivalent. Fie sunt abordate ca pe niște sarcini de serviciu, fie ca pe un prilej de a vedea dacă norocul se află prin preajmă sau nu.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a menține atenția pe disciplină și măsură. Cel care nu va dramatiza astăzi situația în care pierderea norocului este simulata va dovedi maturitate, adică va proba că merită o poziție privilegiată între prieteni, în grupul de apartenența sau în societate.

Prea multe calcule în favoarea lui interes. Se prospectează noul. Soluțiile bune sunt acceptate și puse în aplicare. Agresarea unui elemente de patrimoniu. Controlul este prea mult calculat. Oprirea devine constructivă. Fără efort nu se atingea nimic esențial. Eroare în utilizarea unor termeni. Teama îi face pe unii să vorbească urât. Respect pentru prieteniile mai vechi.

Astăzi Luna va trece din Leu în Fecioară lăsând impresia că anumite raporturi sociale dominate de un sentimentalism greu de digerat intră în normalitate. Aici sunt încadrați cei care în primele zile ale acestei săptămâni au dorit să privească totul prin disciplină, ordine și măsură. Dacă în aceste prime zile ale săptămânii, procedând așa, au fost avantajați, acum a venit rândul lor să învețe ceva din greșeli. Înainte ca Luna să își schimbe semnul, va trimite un sextil către Capul Dragonului, mediind, în felul acesta, tendința Nodurilor. Astfel, mulți vor avea impresia că dețin acum cele mai bune metode. De fapt, acest unghi benefic pe care Luna îl trimite către Capul Dragonului arată soluția care vine de la sine, adică astăzi ne vom confrunta cu un rezultat al unor acțiuni săvârșite la începutul săptămânii.
Intrând în această zi cu sentimentul că pot să facă orice pentru a schimba o situație în avantaj propriu acești oameni arată faptul că sunt blocați pe un singur tip de demers. Este adevărat, Luna în zodia Fecioară nu aduce flexibilitate, cu atât mai mult acum, când se află în opoziție cu Neptun. Însă sextilul care îl trimite către Capul Dragonului poate acum forța mâna destinului.
Faptul că acum, în această perioadă, planeta Mercur se află în domiciliu aducem un plus de valoare acestei mobilități și prin cuadratura cu Luna va susține tensiunea în detrimentul schimbării.
Rezultanta acestor frământări va fi localizată în zona elementelor de patrimoniu. Aici prea mult calcul blochează un demers general oprind schimbarea cea bună anunțată de concursul forțelor astrale repartizate acestei zile. Dacă urmărim și faptul că seara târziu Luna trimite un trigon către Junon înțelegem că această schimbare se adresează grupului sau poate chiar societății în ansamblu.
Acest mesaj astral ar putea reprezenta pentru unii doar un detaliu, doar o componentă într-o schemă mult mai mare deoarece face apel la un mecanism macro ce visează împrăștierea planetelor pe cercul zodiacal, deci se soldează cu o risipire a energiei în prea multe activități. Deci fiind preocupați cu diversitatea oamenii pierd din vedere elementul esențial.
Judecând după faptul că Luna în Fecioară în opoziție cu Neptun din Pești sugerează teamă de necunoscut, repulsie față de lucruri noi, detalii prăpăstioase, înțelegem că preocuparea individului față de mai multe lucruri deodată nu are la bază o motivație pozitivă, elevată, progresistă, ci, dimpotrivă, una care îi pune în pericol poziția pe care și-a construit-o până acum.
Vor fi și oameni care vor înțelege repede acest lucru, acceptând schimbarea. Însă cei mai mulți vor face confuzie de termeni, se vor plânge, vor da vina pe ceilalți căutând prin această atitudine să-și ascundă o slăbiciune.
În realitate, și ziua aceasta îndeamnă la progrese prin stabilitate, însă în alt mod decât s-a întâmplat în primele 3 zile ale săptămânii. Acum oprirea devine constructivă, însă nu mulți vor fi aceia care vor considera utilă o stagnare, pentru că a te opri acum, când poți avea șansa chiar de a-ți face dreptate în fața unui adversar, înseamnă a accepta o nouă serie de umilințe ori de a bate pasul pe loc într-o situație neplăcută.
Mecanismul de apărare îi spune individului acum că i se permite să greșească puțin, să iasă din limitele regulilor, să se lase în voia unor emoții prea acide și să-și ia revanșa măcar prin cuvânt. Astfel, unii pot vorbi urât, se pot răzbuna pe superficialitatea celorlalți oferindu-le mai mult decât știu că pot duce, ori refuzând să participe la un dialog despre care știu că se va solda cu un rezultat bun.
Prin urmare, 8 mai este o zi a contrastelor care tulbură. Dacă în zilele anterioare am observat că stagnarea a fost un element de bun augur încurajat de suma factorilor astrali, acum situația se inversează, parcurgând o stagnare într-o altă zonă, poate chiar în zona care s-a dovedit benefică în zilele anterioare. Cei superficiali sau leneși vor traduce acest mesaj prin mici răutăți pe care le vor exprima fie verbal, prin cuvinte urâte, fie prin gesturi de proastă factură.
Dacă stagnarea este îndeplinită soluțiile bune ale acestei zile vor fi acceptate de un număr cât mai mare de oameni și puse în aplicare. Trecerea Lunii prin zodia Fecioară nu înseamnă însă doar contactul cu contracția sau teamă, ci și cu dorința de purificare, de analiză, de muncă, de a servi, a ajuta ori de a sacrifica ceva din patrimoniul personal pentru un ideal sufletesc. Aceste elemente benefice primesc însă replici dure din partea anturajului pentru că astăzi Luna are de împlinit o opoziție cu Neptun. Binele individual nu va fi același cu binele grupului, satisfacția individuală va cere alt program de lucru decât cere împlinirea socială. Și, loviți în acest punct definit de gradul de confort, oamenii se vor arăta foarte ușor dezamăgiți unii de alții, înainte de a ajunge să-și ofere unii altora exemple negative. Adică se vor arăta nemulțumiți că trebuie să accepte un cadou, un nou privilegiu, să-și petreacă timpul cu o persoană pe care până acum o admira însă cu prețul schimbării programului ș.a.m.d.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi mai mult de controlul fricii. Acolo unde teama este ținută sub control argumentele vor fi flexibile și ele nu vor mai face casă bună cu micile răutăți care tulbură astăzi starea de confort. De asemenea, trebuie subliniat că grija este tot o formă de teamă care va încerca astăzi să acapareze întregul spectru al percepției.

Lumea dă semne că se schimbă în bine. Neîncredere în dragostea sinceră. Se rupe o înțelegere. Oameni sunt pedepsiți pentru ceea ce au mai valoros. Câștig prin prospectarea noului. Iese la lumină o minciună mai veche. Lucrurile complexe atrag. Sunt acceptate lecții grele de viață. Multe evenimente devin slugi ale fricii de eșec. Cel puternic se ridică din cenușă. Cel slab se plânge că este lovit prea mult.

9 mai aduce împlinirea unor unghiuri speciale: sextilul Neptun Junon și careul Junon Lilith.
Chiar dacă unghiul dintre Lună și Lilith nu este unul benefic maniera în care sunt desfășurate celelalte unghiuri împlinite astăzi la grad perfect aduc o notă de optimism și pune o picătură de speranță chiar și în cele mai negre gânduri. Privind ansamblu acestei zile, mulți vor gândi că lumea se schimbă și nu va fi o tragedie dacă își pierd încrederea într-un prieten, dacă ajung să pună la îndoială bunele intenții ale colaboratorilor sau dacă sunt înlăturați dintr-o poziție importantă. Lumea va merge mai departe ca și cum prin ceea ce am făcut până acum s-a activat un mecanism de autoconservare care acum face totul în locul nostru.
Această parte bună a contextului astral îndeamnă oamenii să fie deschiși față de nou, atenți la sugestiile celorlalți și, ca o consecință, să-i facă mai încrezători în forțele proprii.
Sextilul pe care Neptun și Junon îl împlinesc aduce elementul novator, pe ultima sută de metri, în postura de salvare. Asta înseamnă că se încheie un traseu și se va iniția altul. Cei mai mulți dintre oameni nu vor percepe ansamblu acestui proces, ci se vor opri doar la durerea pe care o resimte cineva atunci când trece printr-o despărțire.
Aceste persoane vor rămâne cu senzația că aspectul cel mai important al evenimentului pe care l-au parcurs nu este începutul și, implicit, speranța pe care acesta o deține, ci faptul că s-a rupt o înțelegere. În felul acesta, înțelegem că trăsătura negativă a acestei zile este dictată de obiceiul de a trăi într-un anume fel. Nu contextul astral este vinovat pentru ceea ce se întâmplă acum, ci neputința de a ne desprinde de obiceiuri proaste. De aceea, este nevoie din când în când să trecem prin procese de transformare sau de schimbare.
Unul din elementele cele mai bune ale unghiurilor de astăzi se va împlini spre finalul acestei zile ce este dat de trigonul dintre Soare și Lună. Abia la finalul acestui moment vom constata ce a fost bine pentru noi și ce a consumat mai mult decât a oferit.
Celelalte unghiuri poartă amprenta unor invitații tendențioase. Se minte mai mult decât este permis, sunt însușite lucrurile celorlalți ori se abordează relațiile afective dintr-o perspectivă neplăcută. Iubirea cu frică, cea care conform învățăturii creștine atrage pedeapsa, va fi un element puternic inserat în trăsăturile acestei zile. Frica, aceea pe care ziua anterioară a înviat-o, astăzi prinde puteri nebănuite. De aceea multe dintre evenimentele de acum pot deveni slugi ale fricii de eșec ori ale neputinței de a ridica fruntea din cenușă.
Se va pune prea mult accentul pe lucruri mărunte, pe incapacitatea omului de a depăși obstacolul, invocându-se motive sociale pe post de piedică, deși nu tot ceea ce ne este interzis pe zonă publică reprezintă un obstacol. Mulți au înscris în destinul lor limite pentru a se putea desfășura într-o albie a eficienței conform misiuni pe care și au propus-o. Aici în această lumea fizică este nevoie de obstacolul autoimpus pentru a evita risipa de sine.
Problema obstacolului autoimpus este una delicată. Mulți oameni trăiesc toată viața cu sentimentul fricii de libertate și nu pot fi în stare să-și mai și autoimpună obstacole pentru că deja sunt doborâți de cele pe care le găsesc deja în această lume. Așadar, doar un om liber și puternic își poate stabili asemenea repere îndrăznețe ce sunt denumite generic „obstacolul autoimpus”. Este de la sine înțeles că un element de această factură, dacă inspiră teamă, nu este autoimpus, ci, în cel mai fericit dintre cazuri, poate fi doar o încercare a vieții, care va dispărea în momentul în care este înțeles. Obstacolul autoimpus nu este o încercare a vieții, deși poate, cândva, în altă perioadă istorică, a fost.
Astăzi prin explorarea acestui context astral interesant vor fi conștientizate obstacolele autoimpuse, acelea care îl invită pe individ să nu se risipească, să se mențină pe cale ori în limitele misiuni propuse.
Problematica misiunii proprii este însă una foarte complexă și este puțin probabil că astăzi să se afle întregul său conținut. Rămâne însă valabilă invitația la cunoaștere. De aceea astăzi lucrurile se complică foarte mult, de aceea mulți vor avea senzația că se află în fața unor lecții grele de viață. Modul cum planeta Venus acționează asupra lui Lilith aduce un strop de optimism în evenimente supuse unui proces rapid de transformare. Astfel, mulți vor considera că din toată această zăpăceală se aleg cu informații clare, un nou statut sau cu amintirea că au văzut la adversarii ceea ce au fost constrânși ei înșiși să recunoască.
Prin urmare, 9 mai va ridica probleme foarte importante de viață care nu pot fi limitate doar la spațiul acestei zile, ci care se întind pe perioade mai mari de timp, spre exemplu de-a lungul întregii luni mai. Această problematică atinge puncte nevralgice marcate de indecență, minciună, speranță într-o viață mai bună, autocompătimire. Valul imens de nemulțumire pe care oamenii îl vor resimți ia înfățișarea unor rezumate. Se pornește de la o minciună care nu mai este înghițită și se ajunge la analogii absurde în care vinovatului fără vina cere să i se pună în spate sarcini care nu-i aparțin. Pentru că Venus și Lilith împlinesc astăzi un unghi benefic s-ar putea ca unii să-și ia în serios rolul de victimă, să se lase voit umiliți ori să se considere că doar coborând nivelul vor fi apreciați într-un grup sau vor trăi mai bine.
În felul acesta, oamenii sunt pedepsiți pentru ceea ce au mai valoros, iar aici, în această trăsătură, coborârea nivelului ar putea fi considerată maniera cea mai periculoasă prin care un om este pedepsit astăzi. Această idee este susținută de faptul că unghiul benefic dintre Neptun și Junon susține emanciparea, progresul, elevarea, iar coborârea nivelului pentru a satisface o dorință ori pentru a îmbunătăți starea de confort nu se poate situa pe frecvența acestui unghi. Fiind repartizată celorlalte unghiuri care se împlinesc acum, adică trigonul Venus-Lilith și careului Junon-Lilith maniera aceasta de a soluționa prin compromis devine foarte dăunătoare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta să privim ansamblul în care se integrează un anume eveniment pe care îl parcurgem. A reduce totul la nivelul experiențelor pe care le avem înseamnă a trăi cu frică, a iubi cu frică, a muncii de frică, a respecta de frică, a nu lupta de frică. Rezultanta acestei construcții astrale eronate susținută în maniera aceasta de omul leneș sau ignorant duce la construirea unui viitor bazat pe frică.

Se merge mai departe în același registru. Deposedarea poate avea un sens pozitiv. Evaporarea înseamnă desprinderea de o condiție limitată. Atracția fizică are un caracter periculos. Emoțiile scăpate de sub control strică totul. Adevărul este spus în șoaptă. Se dorește punerea în aplicare a unei pedepse. Timpul devine o problemă.

Lucrurile complicate pe care oamenii nu reușesc să le spună ușor îi invadează astăzi îndemnându-i să vadă elemente negative ca fiind pozitive prin efectele pe care le generează. Nu va fi deloc comod pentru mulți să constate că ceea ce au apreciat ca fiind negativ până acum să fie dintr-o dată bun. Dacă nu se opresc la acest stadiu, deposedarea poate avea un sens pozitiv, iar evaluatorul să se simtă eliberat de o mare povară.
Totuși, 10 mai nu este o zi care se evidențiază doar la capitolul observații, ci și la capitolul demersuri practice, de aceea opoziția pe care Soarele și Saturn o împlinesc astăzi va părea un semn de limitare mai mult decât este de obicei. Din fericire, acest unghi se împlinește când Luna se află deja în zodia Balanță, iar asta înseamnă că desconsiderarea unui element de maximă greutate, detașarea de o problemă fără a face apel la un argument, ci pur și simplu printr-o acțiune de moment, poate lua înfățișarea unei situații banale care ne eliberează de probleme, reușind să ne păcălească foarte bine. Întotdeauna când Saturn împlinește un unghi negativ cu o altă planetă suntem puși în fața unei dificultăți căreia să-i acordăm mai multă credibilitate. La fel se întâmplă și astăzi, când problemele indicate de opoziția în cauză sunt văzute disproporționat ca și cum timpul se contractă și o problemă care pare simplă, devine complicată prin concentrare ei.
Se poate vorbi aici și despre impresii greșite pe care oamenii în mod obișnuit le pot avea față de lucru, situații, întâmplări sau chiar persoanele din jur. Se poate vorbi și despre o slăbiciune explorată acum prin care ființele negative, perverse, fățarnice să treacă drept înțelepte. Astfel, și în această zi asistăm la o situație declanșată de o inversiune. Faptul că într-o anumită zonă a vieții, a mentalului sau a structurii afective ceva se contractă, înseamnă că are loc o neglijență pe care profitorii să o speculeze foarte ușor. Iată cum această contracție poate fii surprinsă atât la nivelul vieții personale cât și în forma sa extinsă la nivelul interacțiunilor dintre oameni.
Așadar, opoziția Soarelui cu Saturn capătă acum conotații complexe pentru că vizează, nu doar un singur lucru, o singură reacție, o singură problemă, ci declanșează altele în cascadă. Având la bază acest mecanism se poate mergem mai departe cu observația considerând că un profitor va acționa acum nu doar pentru a-și spori acumulările sale, la fel cum a făcut și până acum, ci și pentru a se răzbuna.
Cei care lucrează cu energia ori care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor aprecia ziua de 10 mai ca fiind generoasă la capitolul purificare. Pe de o parte sunt identificate acele probleme care fac ființa vulnerabilă, iar de partea cealaltă facilitează trecerea la un alt nivel de înțelegere sau chiar de acțiune.
Indiferent de segmentul în care ne integrăm, astăzi timpul va fi o problemă pentru că totul va lăsa impresia unei mari greutăți prin concentrare. Probleme mici care până acum au fost ignorate vor fi acum apăsătoare sau de netrecut. Cei pesimiști vor avea din nou ocazia să considere că viața îi pedepsește.
Finalul tranzituui Lunii prin zodia Fecioară aduce o grijă suplimentară acestor probleme mai vechi aceea că dacă scăpăm de sub control anumite emoții sau reacții putem strica totul. Această componentă nu va ajunge să devină faptă, ci va locui doar în zonă mentală.
Faptul că Luna înainte de a încheia tranzitul său prin zodia Fecioară împlinește un sextil cu Saturn, va lansa impresii false despre lume și viață ca și cum ni s-ar permite acum să fim naivi. Pentru că din momentul imediat următor împlinirii unghiului dintre Lună și Saturn, până spre diseară, vom fi în „Perioada fără Direcție” această atracție către naivitate va deveni mijlocul prin care fiecare învață singur, pentru că intervalul denumit generic „Perioada fără Direcție” nu ajută în obținerea unui feedback. Așadar, teama că emoțiile ar putea fi scăpate de sub control are un suport real, dar nu va fi reală explicația la care se apelează.
Prin urmare, 10 mai devine o zi a constrângerilor educative. Urmărind predispozițiile acestei zile avem ocazia să înțelegem cum reacționăm în fața unor programe exprimate la intensitate mai mare, ce rezerve avem, dar și care este capacitatea de anduranță în situația în care o problemă nu coboară spre rezolvare, ce urcă lăsând impresia de amplificare sau ramificare.
10 mai vine cu o limitare, cu o întârziere în derularea unor etape, dar și cu comprimarea unui interval de timp care va putea în mod paradoxal să simplifice anumite situații. Ceea ce este neplăcut ar putea veni tocmai din această simplificare. Adică, în timp ce unii se vor ocupa de grijile lor pe care și le văd acum disproporționat, alții, în special profitorii, își vor însuși mult mai simplu ceea ce urmăresc. Asta se întâmplă pentru că ultimul aspect pe care Luna îl împlinește în zodia Fecioară este sextilul cu Saturn, ce se va consuma în plină noapte de vineri spre sâmbăta, urmând ca intrarea Lunii în zodia următoare (Balanța) să se producă la aproximativ 19 ore distanță, abia în seara zilei de sâmbătă. Acest interval, denumit generic „Perioada fără Direcție” nu ajută în obținerea unui feedback corect. De aceea orice simplu derapaj care în alte condiții ar fi trecut neobservat, acum va divulga anumite lucruri despre intimitatea individului fără a-l ajuta să și le repare ori să și le depășească.
Nu încape îndoială că acest mecanism astral se va complica în cazul celor care trăiesc în medii agresive. Căldura familiei, un prieten drag, sensibil, atent sau alte elemente ce țin de zona protecției și iubirii vor ține departe vibrațiile corozive ale momentului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu interveni astăzi în derularea unui eveniment. Acolo unde nu există un mediu armonios, pozitiv, el poate fi invocat mental prin detașarea de caracterul agresiv sau coroziv al acestor energii. Martorul este singurul judecător obiectiv al situațiilor de acest fel pe care Saturn nu-l poate atinge.

Curajul este înțeles greșit. Tentația devine elementul de căpătâi. Instabilitate. Combaterea vulgarității prin menținerea bucuriei sau a liniștii. Prea multă îndrăzneală. Riposte gratuite. Teamă de sfârșit. Dreptatea poate muri în gloria. Reacție surprinzătoare. Revoltă. În constrângeri și probleme unii oameni își descoperă vocația. Duritatea zguduie întreaga armonie. Îndemn spre risipă. Cel puternic rezistă și arată că frumosul nu moare.

Ceea ce de-a lungul acestei săptămâni a fost considerat o problemă de grup se răsfrânge acum asupra individului cu o mare intensitate, lăsându-i impresia că nu am rezolvat nimic. În mijlocul zilei se împlinește opoziția lui Venus cu Marte, iar în a doua parte a zilei careul pe care Mercur îl împlinește cu Neptun. Aceste unghiuri aduc dezamăgiri, insatisfacții sau reacții prea dure în ipostaze ce altădată ar fi putut fi rezolvate pe calea dialogului. Cu alte cuvinte, astăzi este ziua lui „Cine seamănă vânt culege furtună”.
Nimeni nu se va aștepta acum la o asemenea direcție, pentru că fiecare gândește că, dacă s-a străduit de-a lungul acestei săptămâni să obțină ceva, să convingă, să-și însușească cele necesare ori să obțină anumite achiziții, acum nimic nu-i va fi pus la îndoială. Ideea de timp pierdut, bani irosiți, nervi tocați conturează în această ultimă zi a săptămânii o imagine foarte proastă asupra viitorului. Dacă opoziția lui Marte cu Venus arată că în intimitate nu ne mai putem baza pe ceea ce ne-am bazat acum, careul pe care Mercur și Neptun îl împlinesc aduce dezamăgiri care pot impregna și zona socială.
Dar nu e totul. Luna astazi se întâlnește cu Marte și, spre seară se integrează în crucea cosmică de pe semnele cardinale, cea despre care acum, în această perioadă, vorbește toată lumea. Primul element incomod pe care îl vom remarca va fi scăderea vitalității. Unii vor considera că au ajuns în punctul acesta pentru că au risipit, alții pentru că nu am avut niciodată ceea le-ar fi necesar acum, deși și-au dorit.
Există însă și o altă categorie de oameni, aceea care îi grupează pe împătimiții competițiilor. Se vor simți atât de susținuți de această dinamică, încât vor pierde din vedere că, de dragul competiției, multe lucruri vor fi risipite.
Se poate invoca aici și motivul echilibrului, acela care este foarte agresat de dezinteresul care vine din zona intimă. Acesta poate fi motivat de anumite afecțiuni de natura fizică ori de un disconfort psihic ce a fost vizibil de-a lungul întregii săptămâni.
Acolo unde elementele de dizarmonie intimă sau discontinuitățile de natură socială nu sunt pregnante, sextilul pe care Mercur îl trimite către Lilith și, implicit, trigonul către Marte și Luna aflate în conjuncție, vin să ridice o interdicție, să compenseze un neajuns printr-un privilegiu pe care individul însuși și-l acordă. Totul va fi privit ca o compensație, nu ca o soluție, însă astăzi, pentru că pe celălalt taler al balanței se află o problemă dureroasă, această formă de libertate va fi apreciată ca fiind plăcută. Din această cauză unii vor avea reacții surprinzătoare: vor râde fără motiv, vor pleca într-o călătorie, vor dori să se plimbe, să doarmă, să vorbească mult și să nu spună nimic important, să urmărească știri penibile ș.a.m.d. Această direcție va merge însă pe ideea „din două rele o alegem pe cea mai puțin rea”.
Dacă judecăm faptul că acum pe cer planetele sunt împrăștiate, multe din direcțiile acestei zile nu vor duce la nimic bun. Adică oamenii se vor risipi în prea multe fapte, urmărind doar să-și umple timpul, nu să fie și eficienți. Desigur, nu ar fi prima dată când ne confruntăm cu așa ceva, însă, în plus față de celelalte situații, astăzi vom avea înțelegere pentru această stupidă pierdere de vreme.
Neglijând aspecte importante ale vieții personale, ceea ce a fost câștigat s-au a fost încadrat în termenul generic de „dreptate” poate muri în glorie. Așadar, risipa aduce o prea mare greutate unei vieți care a fost zdruncinată puternic în această săptămână prin parcurgerea unor situații neobișnuite. Unii vor considera că s-au săturat de atâtea schimbări, modificări de raporturi sociale, de viziune și merg pe ideea „fie ce-o fi”. Această descurajare este susținută de un mecanism de autoapărare. Chiar dacă Lilith, prin unghiurile pe care le împlinește astăzi, atenuează puțin din caracterul neplăcut, mesajul său are o componentă tendențioasă care solidarizează foarte mult cu tensiunile ce ne vin din împlinirea acestor unghiuri agresive. Cu alte cuvinte, vom fi tentați astăzi să spunem că durerea cea mai mică este de fapt o clipă de fericire.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii aduce tensiunea acestui interval în punctul cel mai înalt. De aceea pentru unii 11 mai va fi o zi a confirmărilor negative sau o zi în care se arată descurajați complet, considerând că nu mai pot face nimic să schimbe lucrurile. Ceea ce este pierdut va rămâne așa. Dacă pentru oamenii simpli aceste unghiuri nu fac altceva decât să confirme un trai greu sau o nemulțumire ce nu poate fi rezolvată peste noapte, cei cu demnitate publică, liderii, funcționarii au de traversat momente dureroase de dezamăgire. Chiar dacă au avut semnale de-a lungul întregii săptămâni, acum au clar confirmarea faptului că au pierdut o susținere. Nu va mai conta cum va fi explicat acest lucru de-a lungul timpului, ci doar faptul că s-a consumat. Le va fi teamă de un sfârșit neplăcut, se vor arăta revoltați, îngrijorați, instabili și se gândesc să o ia de la capăt în alt domeniu. Dacă printre acestea sunt și persoane care consultă informații de factură ezoterică acelea care pot explica dintr-o altă perspectivă mersul lucrurilor vor observa mult mai bine cum sunt particularizate deviza lunii mai „limpezirea lucrurilor” și devizele primelor două decade ale lunii mai „limpezirea lucrurilor prin forța lăuntrică” și „limpezirea lucrurilor prin înfruntare” cu care această săptămână lucrează.
Așadar îndemnul la pacifism, la reconciliere va produce, prin vibrațiile acestei zile, unde de mirare. Unde va fi loc de înțelegere când totul explodează?
Noi, pentru că studiem astrologie, nu vom cădea în capcana acestei dezamăgiri și vom folosi invitația de acum pentru a face sinteze înțelepte. Nu ne vom lăsa în voia tulburărilor de acum, ci vom face un inventar asupra deciziilor eronate din trecut care ne aduc aici pentru a nu mai repeta pe viitor aceiași greșeală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne impune cu încăpățânare să refuzăm elementul negativ al acestei zile, oricât de convingător sau de decisiv ar părea. Nu trebuie să uităm că suntem creatori, iar un creator nu așteaptă ca pietrele să-i vorbească decât atunci când din ele a construit un templu. El nu cunoaște drama pietrei care lovește, ci doar grija că nu-i vei găsi acesteia locul în edificiul pe care le ridică. Cel care astăzi se va preocupa de edificiul său, va considera că pierderea cea mai mare de acum constă doar în faptul că nu are unde să-și zidească piatra pe care a ales-o. Chiar dacă va fi o simplă constatare, momentul înțelegerii va însemna că deja s-a ales traseul corect pentru că s-ar putea ca pe viitor această situație să nu se mai repete.

5 thoughts on “5 – 11 mai 2014

  1. Aura Dvoracic spune:

    <3 Multumesc, Gheorgita Coser !

  2. Monica spune:

    Gheorghita, as vrea sa te intreb daca intr-adevar perioada de dupa 20 mai va aduce usurinta in realizarea lucrurilor si daca da, cat de mult vom simti acest lucru sau va fi doar o mica imbunatatire, prea putin sesizabila. Stiu ca mai am de asteptat pana o sa postezi interpretarea zilei respective, dar ma intrebam daca imi poti spune daca aceasta interpretare pe care am auzit-o are un fundament si daca ne putem bucura inca de pe acum pentru binele pe care il va aduce.
    Cu drag,Monica.

    1. Monica,

      Această retrogradare a lui Marte a lucrat prea bine cu mofturile, cu pretenţiile absurde ale unor lideri ori cu acele reacţii pe care fiecare individ s-a simţit în măsură să le arate, fără a se mai teme de duritatea consecinţelor, ca şi cum s-ar fi aflat în afară simţului durerii. Când Marte revine din mersul retrograd, revine simţul durerii la intensitatea sa reală şi consecinţa acestui fapt poate avea şi aspecte negative, nu doar pozitive. Balanţa distorsionează simţul retribuirii, transformând o simplă cerere într-o obligaţie a celorlalţi, deci poate apărea o tulburare a liniştii prin faptul că unul din factorii care s-au comportat de la 1 martie ca un balaur orbit ce nu a putut lovi din cauza incapacităţii de a vedea, pune punctul pe „i” într-o acţiune puternică. Cert este că se va reveni la o stare de fapt a dorinţei cam cum era ea pe la sărbătorile de iarnă. Cu această retrogradare ne-am dus mult înapoi şi, începând cu 20 mai si până după pe la 15-20 iulie, unii vor trebuie să treacă din nou peste evenimente care s-au consumat în primele luni ale anului. De aici şi tendinţa de a repeta, dar cu altă putere, alt nerv, cu altă îndrăzneală şi, sigur, cu altă motivaţie.
      Da, există o schimbare şi ea va fi prezentată, cu părțile sale bune și rele, în analiza săptămânii 19-25 mai, pe care o voi posta joi, 15 mai.

  3. Monica spune:

    Daca se vor repeta situatii intalnite in primele luni ale anului, sper ca acum sa le putem depasi/rezolva/invata din ele pentru ca apoi sa ne continuam drumul catre alte teluri si totul sa devina mai usor, sa respiram usurati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.