5 – 11 iulie 2010

Luni, 5 iulie
Un eveniment important al anului, este intrarea lui Uranus în mers retrograd. Pentru România, acest moment este important pentru ca Uranus este guvernatorul sau, dupa tema sa natala din 1859. Modificarea trasaturilor sale, anul acesta vor fi diferite fata de cele de anul trecut când si-a pornit mersul înapoi din Pesti. Daca într-un semn de apa, Uranus retrograd întoarce apa din mare în fluviu, din ocean înapoi pe gura de varsare, ducând în larg aluviunile si risipind agoniseala fluviului de la izvoare pâna în acest punct, în semn de foc retrogradarea lui Uranus suna a implozie, a întoarcere, a deplasare în revers a fortei de expansiune. În loc sa arunce spre exterior ceea ce simte ca-i limiteaza existenta, Uranus atrage si mai mult marginile invocând hipermaturitatea. Limitele, în fata lui Uranus, tremura din toate încheieturile si simpla sa prezenta într-un semn le schimba înfatisarea si conturul. Chiar daca Berbecul este prin excelenta un semn expansiv si, teoretic, Uranus aici ar trebui sa-si gaseasca toate resursele pentru a se desfasura, forta oarba a Berbecului, limitarile sale de întelegere si lipsa de rafinament vulgarizeaza forta uraniana si o întoarce împotriva sa. În felul acesta, pericolul major pe care îl aduce retrogradarea lui Uranus în Berbec (5 iulie – 14 august) va fi purtatoarea unui semn de leziune interioara, de desprindere de seriozitate si devotament, de autodevorare, de deconspirare, de parasire a lacasului, casei, domiciliului, de stramutare ori alungare dintr-un loc preferat, drag, poate chiar iubit.
Revenind în Pesti din 14 august cu acest mers înapoi, Uranus va rastalmaci scopul existentei, misiunea, sarcinile profesionale si îl va apropia pe individ de erorile pe care le-a tot facut de 8 ani încoace, cât a trecut prin Pesti.
Momentul intrarii în mers retrograd al lui Uranus din 5 iulie nu are nicidecum grandoarea din maretia celor din anii anteriori. El va inspira teama, în special celor care au debordat, din 28 mai de când Uranus a intrat în Berbec, în a da ordine, care si-au depasit atributiile, si-au extins acolo unde nu le era teritoriu si au abuzat de slabiciunile celorlalti, de neputintele lor, de incertitudinea în care traiau sau chiar de lipsa de putere ori decizie.
Întreaga zi este sub semnul fricii, care se infiltreaza progresiv si dezvolta un fel de cadere în propriile îndoieli, modificând registrul comportamental în asa fel încât tot ceea ce vine spre a se îndeplini are o dubla valenta: eroare care nu mai poate fi oprita, trecut care nu mai poate fi schimbat si, deopotriva, confirmare a faptului ca suspiciunile s-au îndeplinit. Multi vor crede, prin asta, ca viata este traita doar pentru confirmari negative, ca tot ceea ce li se întâmpla vin sa le împlineasca cele mai sumbre previziuni, cele mai dureroase anticipari.
Ceea ce este cu adevarat dureros, chiar si pentru cei care sunt obiectivi, ceea ce induce tristete, neputinta si lehamite, este lipsa unui scop nobil. 5 iulie, prin retrogradarea lui Uranus, nu aduce scopuri superioare, nu simplifica lucrurile si nu rezolva nimic întoarcându-se din drum sau contractându-si faptele, demersurile ori impulsurile. Nu vom rezolva nimic abtinându-ne de la comentarii sau de la acuzatii, de la a alunga de pe mosie sluga care fura cel mai mult, de la a strânge birul de pe supusi. Nimic din toate aceste impulsuri nu vor putea fi eficientizate pentru ca, pâna la prânz, Luna ca avea de împlinit doua careuri, unul cu Junon si celalalt cu Mercur, lovind în bruma de stabilitate pe care oamenii au reusit sa o mentine în ultima vreme.
În a doua parte a zilei, când ne apropiem deja de trigonul Luna-Venus pe semne de foc, ambitiile si aspiratiile, vointa si forta pe care o degaja acest unghi în loc sa limpezeasca lucrurile le va înrautati si mai mult, întarind materialismul, posesivitatea, egoismul si lipsa de încredere. Acest aspect devine negativ (am mai spus acest lucru de multe ori) pentru ca se produce la interferenta dintre doua aspecte negative, deci în separatia unuia si în aplicatia celuilalt. Pozitivitatea trigonului Luna-Venus va fi deci pervertita si bunatatea va fi motivata de zgârcenie, iar echilibrul de lipsa de comunicare, neputinta de a spune, exprima corect o idee, desprindere de întreg si izolare într-un confort straniu, pagubos, lipsit de perspectiva.
Prin urmare, prima zi a saptamânii ne strica planurile de viitor, ni le inverseaza sau ni le contracta, ni le muta într-un alt plan al existentei, într-o alta locatie sau gama. Mintea devine ratacitoare pentru ca nu va putea sa exprime ceea ce fierbe în interior, iar daca va putea se va teme sa o faca pentru ca zilei îi lipseste un aspect esential: stabilitatea. Fiind total lipsita de stabilitate, dar aducând primele clipe de retrogradare ale lui Uranus într-un semn de foc, 5 iulie va deveni celebra pentru ca va inspira mila. Multi dintre cei puternici si aroganti, dintre cei care au dominat grupul sau locul în care îsi desfasurau activitatea îsi vor vedea demersurile scufundate în necaz si incertitudine. Multi dintre ei vor deveni lacrimogeni, iar auditoriu îi va urma în acest complicat mod de a indica problema.
Problema acestei zile nu va fi nicicum ceea ce se vede la suprafata, ci ceea ce se percepe empatic. Sentimentul, daca ne vorbeste într-un ton dur, daca ne invita spre teama sau agresiune, trebuie sa-i ascultam mesajul, dar sa nu-i permitem sa decida asupra viitoarelor alegeri. Ratiune trebuie sa-si faca loc printre ruine si sa-si strige numele din locul cel mai înalt.

Marti, 6 iulie
Renasterea dintr-o ruina sentimentala, dintr-un forfot interior se va produce azi ca prin minune. Pâna la rasaritul Soarelui, Luna va schimba azi semnul, intrând în exaltare si aducând o modificare a starii interioare, a motivatiilor, prin temperare, calm si siguranta. Daca ieri sentimentele erau prea mult solicitate, fiind invocate într-un context nepotrivit si puse sa decida pentru ceea ce nu trebuie, azi ele pot face fata oricaror încercari, oricaror solicitari pentru ca sunt stabile si echilibrate.
Multi vor face comparatia cu ziua anterioara si se vor arata bucurosi ca, de dimineata, le-a revenit tonusul, ca exprimarea personala este alta, ca memoria functioneaza din nou la cote optime si ca selectia întâmplarilor anterioare nu mai este exclusiv negativa.
Oamenii se înteleg bine azi, se complimenteaza, îsi dau sfaturi si se ajuta invocând motivul întelepciunii, al experientei, al puterii si tariei de caracter de care au dat dovada în confruntarile anterioare. Îsi amintesc de valorile perioadei anterioare, de experientele care i-au calit si se mândresc cu ceea ce au acumulat, cu ceea ce detin. Este o zi în care se stabileste valoare omului prin acte, discutii cu caracter administrativ, social sau politic, o zi în care se discuta despre sustinere, revendicare ori responsabilitate.
Cu toate ca tonul vibratiei astrale este unul pozitiv, privind asta în contextul major al unghiurilor planetare substanta cu care se construiesc destinele azi nu este atât de benefica pe cât ne spune ziua. Totusi, ceea ce vine azi spre noi este bun, frumos, elevat, valoros, solid, dar, pentru ca nu are consistenta asa cum o cere epoca, vremurile, destinul ori grupul de apartenenta, viitorul, asa cum se întrevede el, nu poate fi sustinut pe ceea ce se întâmpla azi.
Prin urmare, ziua aduce o picatura de liniste într-un ocean de îndoiala si teama. Evenimentele, pentru ca se axeaza pe aceasta vibratie, merg mai mult spre activitati mondene, spre cultivarea pasiunilor, spre abandonul întregii fiinte în preocupari care incita, care produc placere, încântare, bucurii.
Multi vor lua drept reprezentativa aceasta zi si vor cauta ca în mijlocul bucuriei sa dea curs si tendintelor spre a scormoni viata privata, spre a compromite prin întrebari indecente, ori incomode. Unii gresesc din prostie, neatentie, altii din curiozitate, dar, pentru ca exista Lilith si Pluton în aspect cu Luna, ne vom confrunta cu mici rautati sustinute pe o alta baza si cu alte motive decât în zilele anterioare. Doar în acest sector ziua ne aduce noutate si doar pe aceasta frecventa vom fi pusi la încercare.

Miercuri, 7 iulie
7 iulie, desi împlineste doar aspecte care apar lunar, are un caracter decisiv prin puterea de anticipare a marilor evenimente ce se vor desfasura de-a lungul întregii veri.
Pornind de la trigonul cu Capul Dragonului si pâna la sextilul Lunii cu Junon, dar trecând prin sextilul cu Soarele si trigonul cu Marte, deci construind un triunghi minor cu Soarele – planeta focar, ziua împlineste mari asteptari si predispune la evenimente care devin file de istorie în cartea vietii.
Daca ar fi sa judecam ziua de 7 iulie dupa evenimentele care se vor împlini azi, multi ar spune ca este o zi simpla, banala, pentru ca Venus, prin orbul din ce în ce mai strâns pe care îl face în opozitia cu Neptun, Chiron si Luna neagra din finalul Varsatorului si începutul Pestilor, ce va impune uitarea, refuzul senzatiilor care s-au consuma într-un final dureros, al relatiilor care s-au terminat prost sau care au acum un final dureros. Oamenii îsi întorc spatele unii altora, se uita pe ascuns unii spre altii si când sunt obligati sa vorbeasca îsi disimuleaza sentimentele si se afiseaza deschisi si binevoitori. Nu se poate vorbi înca de prefacatorie, nici de compromis, ci mai curând de o diplomatie la limita dintre eleganta si subterfugiu.
Întelegând ca acest context îsi impune autoritatea, triunghiul minor Luna-Soare-Marte va actiona mai mult în sfera personala încurajând, ca si ieri, bucuriile personale si multumirile într-un cadru restrâns, intim. Totusi Luna în calitate de planeta mediatoare Nodurilor, cu NS în fata, nu va lasa senzatiile, întâmplarile, tulburarile de gândire ori orgoliile ranite sa se stinga în simplitate si bucurie, dar nici nu se va deschide în forma pe segmentul social pentru a marca decisiv aceasta zi. Pe ascuns, într-o desfasurare care pare banala, simpla si comuna, azi se iau decizii, se hotarasc destine si se aseaza lucrurile pe un fagas care, în acest stadiu, multumesc pe toata lumea.
Multumirea generala este însa marea iluzie, marea pacaleala a acestei zile. Venus se opune din ce în ce mai agresiv lui Neptun si multumirea devin subtire, iar linistea o pasare migratoare. Frica, anuntata la începutul acestei saptamâni, este o stare generala si ea le va motiva oamenilor în mare parte zâmbetele largi ori gesturile afectuoase, iar de aici si pâna când incertitudinea rupe aceasta multumire nu este decât un pas – adica ziua de 8 iulie – si când vom observa ca, în realitate, nimeni nu a fost multumit sau oricum cei multumiti si împliniti sunt atât de putini ca abia se disting.
Prin urmare, 7 iulie este o zi patimasa, generoasa initial, dar plina de confuzii si revendicari imposibil de solutionat. În matca, subiectele sale sunt placute si conversatiile abia adie în asteptarea unui vânt racoros. Orbiti de un asa bine, multi vor lua de buna aceasta zi se vor declara învingatori. Putini vor fi cei care vor fi cu adevarat învingatori. Putini vor fi cei care vor primi felicitarile victoriei si, în niciun caz, nu vor fi cei care se vor declara singuri asa. Dincolo de aburul fin al bucuriei care incita placerile asa cum au fost ele educate de-a lungul timpului, întreaga saptamâna sta sub semnul regulilor ca statut social, administrativ, al hotarârilor cu caracter public care prin desfasurare afecteaza destinul grupurilor.
În aspectul sau eminamente pozitiv 7 iulie aduce o unda de alinare celor care au fost marginalizati sau care au trecut printr-o perioada extrem de dificila. Nici asta nu este decisiv, dar spre finalul perioadei, adica începând cu a doua jumatate a lunii august acest moment va fi luat ca o recompensare, ca o recunoastere si, ca atitudine, ceea ce 7 iulie aduce, va ramâne.

Joi, 8 iulie
Trecând pe ultimul segment al Taurului, Luna participa la construirea unui careu în T fix cu Venus si Neptun si, pâna la prânz, de peste tot primim doar semnale de tensiune si încordare. În aceasta ipostaza Luna face în asa fel încât toata siguranta si linistea de ieri, toata încrederea si tot calculul devin poveri, presiuni si greutati sufletesti, tot ceea ce era liniar si constant devine plictiseala.
În realitatea careurile pe care Luna le împlineste cu Venus si Neptun, dar si trigonul cu Saturn din Fecioara aduce intuitia unui eveniment important. Acest gen de neliniste va fi vizibil printr-o reactie a corpului, a sufletului, a mintii, a întregii structuri în fata unui eveniment care nu poate fi explicat si care ne va pune mari semne de întrebare. Nimic nu ne va fi clar pâna la prânz si vom simti incertitudinea care se naste între intuitiile sau senzatiile de deja vu, întelegerile subtile, anticiparile prin alte mijloace si calmul straniu al vietii cotidiene.
Trecând în Gemeni, Luna va confirma prin evenimente ceea ce s-a intuit de dimineata. Tensiunile care nu pot fi tinute sub control apar brusc si dispar brusc, atât cât sa nu dea tenta negativa zilei, dar cât sa o coloreze, sa o agite sa o zdruncine. Aceste evenimente au rolul, alaturi de deschiderea spre cuvinte, exprimarea în scris sau vorbit, transfer de informatii, date de tranzitul Lunii în Gemeni, de a deschide mintea spre o latura negativa a vietii.
Orientarea mesajului astral spre reechilibrarea balantei, spre asezarea din umbra a unor scheme de conducere, distrugere, control financiar, ori administrativ nu apare acum pentru prima data. Ea se contura înca din luna mai a acestui an si va mai dura, în forma în care arata acum, pâna la finalul acestui an când Pluton si Capul Dragonului se vor întâlni aducând zorii unei noi etape, vizibila dupa norii de fum si cenusa a ceea ce acum se arde.
Trecerea aceasta de la vibratia închistata, contractata, fixa a Lunii în Taur la mobilitatea si deschiderea pe care o confera pozitia Lunii în Gemeni, pe contextul astral ce incita spre a intui evenimentele viitoare, a le întelegere desfasurarea, ori a le surprinde, câtusi de putin, aburul fân pe care îl ridica, se va concretiza azi, când nu se împlinesc aspecte majore între alte planete decât cele cu Luna, spre a cauta confortul prin doborârea barierelor.
Indiferent ca aceasta vine printr-o veselie nejustificata, o bucurie interioara, o eliberare de frica ori îndoiala sau prin implicarea într-un joc social colorat si exuberant, evenimentele pe care le va aduce cea de a doua parte a zilei sunt deopotriva reminiscente ale unor întâmplari care nu s-au finalizat în ultimele 10 zile, dar si, ca o sinteza, ca o intuitie, ca o deschidere a mintii, o anticipare a ceea ce va începe cu finalul lui 2010.
Prin urmare, 8 iulie este o zi deosebit de interesanta, ca un fel de granita între tensiunea zilelor anterioare, analiza interioara facuta pe marginea a ceea ce reprezinta aceste evenimente, dar si perceptia unei alte suite de evenimente, dincolo de perdeaua a aceea ce se întrevede acum.
Daca prima parte a zilei ne îndreapta mai mult spre închistare, tentandu-ne cu gânduri de izolare, retragere, desprindere de un întreg, a doua parte a zilei aduce agitatie pe alte aspecte ale vietii, multe dintre ele nefiind esentiale sau macar importante. Totusi, chiar daca ziua are un aer usor destins, mesajul ei trebuie sa ne atraga atentia. Trebuie sa tinem cont de ceea ce ziua ne indica prin gânduri sau stari ce survin fara a avea un stimul direct.
8 iulie este deci o zi de analiza si intuitie.

Vineri, 9 iulie
Chiar de dimineata realizam ca în ziua anterioara s-au întâmplat multe de care nu am stiut si care au fost esentiale. Acum, întâlnirea cu destinul se va face într-un mod tragic si dureros, de o maniera expansiva si lipsita total de compasiune.
Indicam la intrarea lui Venus în Leu, ca aceasta pozitie, chiar daca nu reprezinta una din calitatile reprezentative ale tranzitului venusian prin zodiac, vine cu o trasatura teribil de neplacuta care va complica relatiile si le va duce spre criza pentru ca oamenii îsi vor crea unii altora suferinte. Azi se va împlini aceasta anticipare într-un mod complicat si dur, prin mijloacele cele mai neplacute.
Modul prin care oamenii vor ajunge în punctul suferintei, al regretului ca au în preajma persoane care nu pot fi recunoscatoare sau nu stiu sa-si sustina o idee în mod diplomat va fi diferit în functie de aspiratiile pe care le-am avut de la început anului pâna acum.
Opozitia Venus-Neptun este un aspect complicat pentru partea sufleteasca, pentru sentimente, pentru echilibrul psihic, pentru încrederea în oameni si pentru credinta în faptul ca fiecare om are propriul traseu în viata. Acest haos poate fi vizibil nu numai prin atentarea la crezul unui apropiat, ci si, prin autoflagelare, adica prin deziluzii, tristeti care paralizeaza, lipsa de coerenta într-un demers, teama de esec, invidie, distrugerea propriului traseu.
Nu putem sa ne încredem în faptul ca Mercur va împlini un sextil cu Saturn si deci gândul sa aiba o coerenta demna de luat în seama, pentru ca acest unghi pozitiv (sextilul) se realizeaza între doua planete situate pe grade malefice (ultimul grad al zodiei). Asa ca, orice intentie de a încropi o coerenta, de a pune bazele unui demers, de a stabiliza, de a emite idei care sa poata fi concretizate într-un proiect sau o schimbare de statut, asa cum indica Saturn, sunt rastalmacite, sunt schimbate si toate primesc o directie malefica, o pervertire.
Spre seara, când Mercur va trece în Leu, gândurile vor avea o alta directie, sentimentele (Venus) vor fi la fel de instabile, iar faptele de asemenea supuse esecului. Din acest punct Venus va trece pe final de Leu si, începând din acest moment (19:30) pâna în 10 iulie ora 14:30 pe cer avem pe Venus si pe Mercur în Leu, în care cel pozitiv (Mercur) primeste prea mult elan si succes din partea lui Uranus pe idealuri fara baza, irealizabile construite – cum amintea în lunile anterioare – pe resentimentele si maniile preluate de la Marte din Leu, timp de 8 luni (octombrie 2009 – iunie 2010), iar cel negativ (Venus), pe ultimul grad din Leu, devine mult prea sigura pe dezamagiri si ni le ofera pe tava într-un mod agresiv, pentru a-si proteja deceptiile si incertitudinile, aratându-se neputincioasa în fata caracterului benefic al noilor caractere.
Mercur în Leu este însa o pozitie negativa, pentru ca îi scoate în evidenta caracterul antisocial, impulsurile de a destabiliza de a rupe un ritm, un echilibru si de a impune propriile valori, care de multe ori sunt eronate. Calitatea majora pe care o are Mercur în Leu este cea a fortei, iar defectul sau major lipsa de flexibilitate. Cu aceste doua directii, tranzitul în Leu este, la fel ca si trecerea lui Marte în Leu unul celebru, impunând anturajului amprenta ori valorile celor nascuti în Leu sau cu un marcaj puternic al acestui semn pe tema. Acesti oameni devin pioni importanti ai comunitatii, ai grupurilor mici, ai puterii, elemente importante într-un mecanism care s-a declansat din octombrie 2009, de când Marte a început sa tranziteze acest semn. Acum Marte trecut în Fecioara aduce lasitate, fuga de la locul accidentului, iesiri din ritm pe alte motive decât cele la care a participat în intervalul octombrie 2009 – iunie 2010 si distragerea atentiei de la adevaratele probleme. Acum regretele ori nemultumirile, strigatele la scena deschisa ori tulburarile de constiinta par sa fie repere importante în toate deciziile care se iau pentru grupa, comunitate ori rasa umana. Trecând în Leu, Mercur va fi secatuit de rafinament si golit de cuvinte si pentru a-si sustine puterea, aroganta ori impulsivitatea va folosi cuvintele altora, ideile altora. În felul acesta minciuna, disimularea, expresiile straine de realitate vor fi instrumente de lucru.
Trecând în acest semn în care va sta pâna pe 27 iulie, Mercur va reduce portia de aer, va schimba tactica si va aduce o inversare a valorilor, a ceea ce stiam deja. Când se va vorbi se va spune ceea ce nu este adevarat, iar când se va transmite un sentiment se va sugera ca acesta este un panaceu.
Prin urmare, ziua este un început complicat al inversiunilor sociale. Daca pâna acum, oricât de dificil a fost, s-a gasit o justificare pentru ceea ce ni se întâmpla, acum rasturnarea situatiilor este facuta prin vointa proprie, fara niciun fel de explicatie, cu o forta brutala, agresiva si lipsita de simtul masurii.
9 iulie este o zi în afara ordinii sau întelegerii, în afara bunului simt si mai ales în afara lucrurilor cu care ne obisnuisem pâna acum. Judecând aceasta opozitie emotionala dupa contextul si asa agresiv dat de unghiurile dintre planetele grele ne putem astepta ca azi, dar si în urmatoarele 18 zile, întreaga forta de reactiune sa modifice o mare parte dintre elementele negativa pentru a le transforma în forte pozitive, în noroc, sansa, bucurie ori succes. Mercur în Leu poate masca un sacrificiu brutal, obligat, când este semn esential într-o configuratie particulara sau benevol, ca acum, când este un instrument pasager într-o configuratie, într-o schema deja construita.
Azi o veriga slaba poate cade, azi se poate împlini o decizie majora care poate aduce o liniste de cel putin 18 zile.

Sâmbata, 10 iulie
Trecerea lui Venus în Fecioara este pentru astrolog semnul intrarii într-o perioada de regres si penitenta. Fecioara limiteaza posibilitatile de exprimare ale lui Venus si le da acestora o tenta negativa, una menita sa critice, sa discute, sa acuze, sa negocieze, sa perverteasca decât sa sporeasca ori sa linisteasca. Pe un asa tranzit relatiile dintre oameni devin brusc încordate pentru ca fiecare îsi va suspecta apropiatul ca unelteste împotriva lui, ca-i ascunde ceva, ca îl minte ori ca vrea sa-i ia din portofel banii pe care îi strânge de la începutul anului. În Fecioara, Venus, privind în exterior, este obsedata de control si de siguranta, iar din interior se teme mult si degeaba, îsi usuca zilele cautând acul în carul cu fân sau îndoindu-se daca parintii naturali nu îi ascunde cumva ca este un copil înfiat. Îndoiala, inutilitatea gândurile, poverile absurde pe care oamenii si le iau începând cu aceasta zi si pâna pe 7 august vor strica toate planurile pe care multi si le-au facut în ultima vreme. Acum calculele se fac pe bani mai putini, cu mai putine resurse cu mai multa chibzuiala si mai egoist.
În aspectul sau pozitiv, tendinta spre contractie a lui Venus în Fecioara, intensitatea cu care întâi neaga si apoi acorda credibilitate si sustinere, aduce putinului o mare valoare si îl transforma într-o nestemata care devine cu atât mai pretioasa cu cât este mai mica si mai rara. În cadere (Fecioara), Venus nu se poate sustrage suferintelor si grijilor, dar se poate bucura de elemente care altadata treceau ca neînsemnate. Aceasta pozitie sporeste vitalitatea, dar cere individului sa o foloseasca pentru succes social, pentru implicare în viata comunitatii, în colaborari si schimburi de experienta, în relatii diplomatice, caritabile sau de natura administrativa.
Întregul context al zilei, exceptând opozitia Venus-Chiron, care îi va spori spiritul practic si o va impulsiona sa renunte la dramele care îi complica existenta, întreaga zi va fi buna, simpla, plina de evenimente de mica anvergura, dar care dau o coloratura benefica întregii perioade.
Trecând din Gemeni în Rac, Luna devin romantica si atenta la rezultatele muncii sale. Nu mai risipeste, nu mai arunca ambalajul de la cadouri, ca poate îi trebuie si altadata, refoloseste cutiile de bere ca suport pentru instrumentele de scris sau redecoreaza casa, îi schimba înfatisarea pentru ca, în realitate, nu va putea sa schimbe nimic din relatii.
Prima jumatate a zilei va fi însa diferita de restul zilei pentru ca Luna în Gemeni, în relatie cu Venus pe final de Leu, aduce în centrul atentiei o karma de orgoliu, de mândrie, de faima, de demonstratie a puterii de exercitiu sau de aroganta. Se va pune patima în fiecare gest în fiecare vorba si se va cauta sa se convinga un auditoriu, o grupa sau o persoana ca indiferent ca merg bine sau nu lucrurile sunt puse într-o asa dispunere pentru ca asa s-a dorit. Pâna la 14:30 oamenii vor avea tendinta sa-si revendice totul si sa considere ca au merite mai mari decât au vazut pâna în acel moment. Aceasta parere sau autoevaluare este eronata pentru ca se sprijina pe trigonul Luna-Neptun si careul Luna-Saturn, adica pe iluzia succesului si pe disperarea de a ascunde realitatea.
Cu Luna în Rac, dupa ora 14:30, pe un trigon Mercur-Uranus din semne de foc, dar si cu o opozitie Venus-Chiron pe o axa a compasiunii si sacrificiului, azi foram dupa apa, descoperim o comoara, gasim bani pe strada, culegem o recolta mult mai bogata decât ne asteptam si chiar daca, din cauza criticismului, bucuria nu va fi întreaga, rezultatele încep sa dea semne bune, fie prin obisnuinta cu un rau necesar, fie din cauza unei redresari.
Spre seara, cu cât ne apropiem mai mult de momentul de maxima intensitate al opozitiei Venus-Chiron, care se împlineste la 22:04, cu atât devenim mai circumspecti fata de rezultatele pozitive sau negative ale zilei sau perioadei, cu atât mai mult ne vom gândi ca binele oricât de mare ni se arata ne incita cu subiectivism asa cum îi incita pe toti cei care vad în acesta raul si insuccesul lor. Prin aceste gânduri, inclinam spre obiectivitate si vom acorda mai multa credibilitate celui marginalizat, oropsit, îi vom promite sprijin, sustinere ori consultanta, vom dobora bariere sustinute pe orgoliu si mândrie, pe lipsa de viziune pentru a scoate la lumina mai multa întelegere, de teama de a nu trece în viitor prin situatii similare.
Prin urmare, 10 iulie ne ofera o lectie de viata. Nu atât gândurile pe care le abordam în intimitate sau pe care le împartasim într-un cadru restrâns, dar si faptele care vin ca o rezultanta a întregii saptamâni ne îndeamna spre seriozitate, masura, bun simt si echilibru.
În contextul acestei zile, echilibrul nu va fi atins, dar atractia sa va fi puternica si vizibila. Abordându-l oamenii se vor afla întreaga zi într-un balans straniu oscilând de la mândrie, stima de sine, lauda, apreciere, progres ori elevare sociala, la umilinta, atentare la bunurile proprii, necesitatea unei schimbari esentiale în strategie, mod de abordare, dar mai ales de întelegere si analiza a situatiilor prin care trebuie sa trecem în acest an.
Recomandarea acestei zile este aceea de a cere ajutorul, de a iesi din limitele înguste ale gândirii asa cum a fost ea construita pâna acum si ajustarea propriei structuri dupa regulile din jur, pentru o mai buna adaptare si o integrare armonioasa în context. A rezona azi cu ceea ce este în jur, nu pentru a prelua din tensiuni sau aspiratii, ci pentru a spori întelegere este cea mai buna recomandarea, dar si cea mai grea sarcina.

Duminica, 11 iulie
Ultima zi a saptamânii vine cu un regal de forte, cu o combinatie de dinamism si decisiv cum nu am mai avut de mult timp. Ne tot asteptam ca Mercur în tranzitul sau din aceasta vara sa delimiteze tot felul de perioade si intervale, ca Venus sa faca acelasi lucru, ca Marte sa vina cu acelasi mod de actiune neputând sa se desprinda înca de tensiunea si agitatia pe care a creat-o în perioada octombrie 2009 – iunie 2010 cât a stat în Leu, dar, luându-le separat, niciuna dintre aceste elemente nu poate depasi în intensitate si determinism ceea ce anunta 11 iulie.
Azi Soarele si Marte se întâlnesc într-un sextil, Mercur si Jupiter într-un trigon si Venus cu Lilith în opozitie. Peste aceasta vine Luna noua care plaseaza cele trei grupuri de conjunctii esentiale acum (Luna-Soare-Junon, Uranus-Jupiter, Neptun-Lilith-Chiron) pe ascendentul momentului, casa I si casa V.
Asadar, prea multa tensiune, prea multa vointa, prea mult efort pentru un scop, prea mult consum fara a avea constiinta faptului ca dispunem de rezerve, ca puteam face fata încercarilor care survin din evenimentele predispuse acum, fara a avea masura a ceea ce suntem acum chemati sa îndeplinim.
Luna noua din 11 iulie este un moment crucial pentru România ca tara Varsator, dar si pentru întreaga populatie a planetei pentru ca deschide un culoar straniu în timp si se preia din anumite perioade istorice, epoci sau date concrete decizii, instrumente, elemente de resort, hotarâri, modalitati de abordare si, prin asta, s-ar sugera caracterul repetitiv al istoriei. Eroarea de gândire vizibila în aceasta tema aduce decizii gresite, frica nejustificata si o întunecare a mintii liderilor. Este adevarat ca nu suntem naivi sa credem ca un lider decide singur în sufragerie soarta statului pe care îl conduce, dar în mod sigur, tocmai pentru ca este un fenomen general, adica nu este localizat numai pe anumite regiuni sau state, cei implicati în decizie au acum un moment de ratacire, o dezordine afectiva si cu lumina mintii stinsa orbecaie în identificarea unui punct de sprijin. Îl vor gasi dupa modele vechi, dupa scheme deja aplicate, fara sa tina cont de eficienta lor, fara sa tina cont de contextul actual.
Aceasta Luna noua este rea pentru aliante, întelegeri, conventii, pentru cei aflati într-un proces de împartire de bunuri, pentru cei care s-au declarat adversari, dar nu au puterea sa se sacrifice pentru ideile lor si nu în ultimul rând este un interval rau pentru functie, statut, echilibrul în gândirea liderului.
Cu aceste predispozitii ultima zi a saptamânii ni se va parea ca un vulcan încins, ca o forta de neoprit pentru ca este împinsa de presiuni din partea altora, de finalizarea în mare graba a ceea ce s-a început cu mult timp în urma, de ceea ce trebuie solutionat pentru a nu fi descoperita minciuna, de ceea ce incita sporirea puterii de influenta sau a importantei de sine.
Multe din elementele care vin spre noi azi sunt bune, sunt benefice, cuvintele folosite au o caldura aparte si debordeaza în informatii si trasaturi, dar scopul care se ascunde dincolo de fiecare pas ori intentie este unul care va leza functia, pe cel care actioneaza sau grupul pentru care se decide.
Prin urmare, 11 iulie va aduce predispozitii delicate, ca la mersul pe sârma. Momentul de Luna noua care se va produce spre seara va umple cu aspiratii o mintea prea mica, un spatiu prea îngust si va injecta o putere prea mare într-un muschi slabit sau epuizat de efortul primei jumatati de an. Aceasta zi, dar si ceea ce anunta ea, întareste convingerea ca lipsa de masura este periculoasa chiar si pentru cel care nu tine cont de parerile celorlalti sau care se bazeaza prea mult pe Carpe Diem. Chiar si cei care se vor arata dezinteresati de efectul greselilor, de consecintele faptelor lor, chiar si acestia se vor vedea în situatia în care sa nu mai aiba putere sau energie.
Aceasta putere, ca de multe ori anul acesta, intrând în contact cu întreaga constructie karmica a individului va amplifica si binele si raul, si tendintele pozitive, dar si pe cele negative în egala masura, în asa fel încât turnul cladirii în care am ales sa stam sa se înalte brusc pâna la cer, iar fundatia sa se crape sub povara. Mergând mai departe cu aceasta alegorie am putea astepta ca la unele cladiri, din crapaturile fundatiei, sa izvorasca apa care sa hraneasca pamântul arid din jur.
Dincolo de toate aceste metafore, 11 iulie este un debuseu al puterii, un punct în care forta si puterea îsi dau mâna cu eficienta si utilul. Se prea poate ca utilul în mâna unui nesabuit sa duca la pierzanie un ideal comun, dar avem motive de bucurie pentru ca dintr-o vale de uscatura macar un arbore sa se poata înalta pentru ca apa ce va izvorî va readuce viata si speranta.
11 iulie este o zi de cotitura a destinului personal.

5 thoughts on “5 – 11 iulie 2010

  1. vlad spune:

    Bună Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhispercom sau un email radiowhispercom@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
    Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

  2. vlad spune:

    Bună Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhispercom sau un email radiowhispercom@yahoo.com pentru a discuta mai multe.
    Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

  3. alesia spune:

    „Ratiune trebuie sa-si faca loc printre ruine si sa-si strige numele din locul cel mai înalt.” ~ superb!
    Ganduri bune!

  4. Vlad,
    multumesc pentru propunere si pentru cuvintele de apreciere, dar acest gen de publicitate nu este compatibil cu scopul pe care mi l-am propus. Atat cat voi putea va voi sustine in aceasta minunata initiativa, pentru a zgudui constiinta celor care s-au intepenit prea tare in vulgaritate.
    Suntem oameni si, paradoxal, atunci cand vorbim despre omenie sau despre alte calitati pe care omul trebuie sa le aiba intram intr-o mare nebuloasa.
    Mult succes Radio Whisper!

    alesia,
    …si din partea mea aceleasi ganduri bune!

  5. manola spune:

    Felicitari Gheorghita! Esti o fiinta ce radiezi Lumina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.