30 noiembrie – 6 decembrie 2015

30 noiembrie – 6 decembrie 2015 este săptămâna diminuării și a vorbelor-capcană de care ne vom teme tot anul 2016. Deviza generală aplicată acestei săptămâni are menirea de a ne atrage atenția asupra riscului sau asupra pericolelor care apar din derapaje verbale, promisiuni de răzbunare, fapte negândite suficient sau intenții ascunse.
Încă din prima zi a acestei săptămâni, când Soarele se va afla într-o conjuncție cu Saturn, vom constata că anumite impulsuri, reacții, anumite porniri trebuie diminuate, trebuie trăite la o altă intensitate, trebuie să ne desprindem de un anumit tip de relație, să renunțăm la anumite interacțiuni pentru un bine personal. S-ar putea ca acest lucru să fie făcut ca urmare a unui impuls de boală, de suspiciune, de neîncredere. Deși zodia Săgetător lansează acest impuls către performanță, conjuncția Soarelui cu Saturn, în contextul acestei săptămâni, aduce conștientizarea a ceea ce ne oprește de la performanță. Vom înțelege lucrul acesta abia în ultima zi acestei săptămâni când vom face o retrospectivă interesantă a ceea ce am experimentat în ultima perioadă. Făcând acest arc peste timp între prima și ultima zi a acestei săptămâni, între conjuncția Soarelui cu Saturn și sextilul Soarelui cu Marte, adică între cele două relații pe care Soarele le realizează cu cei doi malefici, Saturn și Marte, vom realiza că această săptămână este dedicată trecerii de la rece la fierbinte, de la static la mobilitate. Vom reuși să facem lucrul acesta conștientizând întâi fiecare etapă, adică diminuarea, retragerea, renunțarea sau puținul pentru ca, apoi, să vedem care sunt elementele care ne îmbogățesc, care ne înnobilează sau care ne însănătoșesc.
Există o componentă activă de-a lungul acestei săptămâni care face trimitere la risipă. Acolo unde lucrurile nu pot fi rezolvate în noul ritm, cel al diminuării, există tendința de a suplimenta puterea, resursele, ambiția sau inițiativa pentru a obține un rezultat concret. De aici înțelegem că frica de eșec este una din preocupările importante ale acestui interval, la fel și teama de minciună sau teama de a fi descoperită o minciună. Dorințele neobișnuite, stranii, infantile sau neevoluate, ori poate chiar cele vulgare, sunt foarte vulnerabile în această zi, veritabile obstacole în calea simplității și a traiului frumos.
Desigur, dacă este săptămâna diminuării nu înseamnă că lucrurile vor fi oprite, nu înseamnă că vom sta departe și vom vedea cum acțiunile se desfășoară de la sine. Diminuarea înseamnă și reducerea capacității de reacție, a puterii de apărare, ceea ce înseamnă că vom deveni puțin mai vulnerabili. Lucrurile acestea nu se întâmplă pentru a ne compromite sau pentru a distruge în mod intenționat anumite achiziții care au venit spre noi până acum sau pe care le-am construit singuri, ci pentru a ne atrage atenția asupra unor lucruri foarte importante care se vor desfășura în anul următor. Cu alte cuvinte, nu vom vedea vorbele capcană, amenințările agresive care ne vor da bătăi de cap în anul următor decât dacă ceva se diminuează. Asta înseamnă că avem nevoie să respectăm această diminuare pentru a ne înnobila cu ceea ce ni se dezvăluie.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu ne învinui pentru că nu avem ceea ce ne dorim de mult timp, de nerăbdarea pe care o dovedim acum în fața unor noi etape, de a nu-i învinui pe ceilalți că sunt săraci, neputincioși sau că nu au ceea ce-și doresc, ci de a fi înțelepți și mulțumiți cu ceea ce avem, cu ceea ce unii cred că ne prisosește. S-ar putea ca, unora, acest îndemn să li se pare straniu pentru că ceea ce prisosește nu poate fi bogăție, ci doar un “mai mult” neîncadrat sau încadrat greșit. Vor vedea de-a lungul acestei săptămâni că prin diminuare ceea ce este bun devine mai evident sau se concentrează, deci își pot da seama cât de bogați sunt în realitate.

Responsabilitate. Voința devine mai puternică, dar e stânjenitoare pentru cei din jur. Ceea ce este construit de muncă are o mare trăinicie. Curajul este apreciat mult mai bine. Se caută gloria. Se obține beneficiu din orice lucru mărunt. Realizările de acum nu schimbă calitatea vieții. Se caută satisfacția. Este nevoie de noi cuceriri care să reconfirme puterea. Autoritate.

Un aspect important ce se va consuma în această primă zi a săptămânii este conjuncția Soarelui cu Saturn. Este adevărat, aceasta nu s-a format peste noapte, ea a fost activă și în săptămâna anterioară. Acum se produce însă un fapt minunat. Când Soarele se află într-o conjuncția cu Saturn, Luna din zodia Leu, semn guvernat de Soare, trimite un trigon către această poziție de pe zodia Săgetător. Apoi, în a doua parte a zilei va intra în fereastra trigonului cu Mercur, ce se află și el de ceva vreme în tranzit prin această zodie. Asta înseamnă că lucrurile în prima zi a săptămânii par frumoase, interesante, dominate de realizări și menite să arate că eforturile din săptămânile anterioare pot fi încununate de succes. Deocamdată, momentul acesta de conjuncție a Soarelui cu Saturn este semnul de diminuare, iar, în cazul unora, va fi și de întârziere. Diferența între diminuare și întârziere este dată de intenția individului. Cei care sunt calculați atenți sau respectuoși se vor opri și se vor mai gândi o dată la ceea ce trebuie să spună sau să facă. Mulți vor vedea că sunt acum trași înapoi, obligați să-și revizuiască anumite declarații sau să facă din nou un lucru pe care l-au făcut în săptămâna anterioară și l-au făcut greșit. Pentru că Luna se află acum în zodia Leu intențiile individului sunt acelea de a lucra la un nivel superior sau de a se glorifica pe sine, de a se lăuda, de a se mândri chiar și cu ceea ce nu îi aparține.
Unul dintre cele mai importante obstacole ale acestei zile vine să ridice o problemă a voinței. Așadar, chiar de la începutul acestei săptămâni vom observa că anumite forțe ne îndeamnă să ne diminuăm impulsurile. Unii vor considera că această diminuare este utilă, este necesară și trebuie abordată din când în când. Alții se consideră pedepsiți și insistă mult pe ceea ce vor să facă, distrug schema de care sunt mândri, cu care se laudă doar pentru că aceasta trece într-un alt ritm de lucru, își diminuează caracterul dinamic și cer o pauză. Această situație seamănă cu o forțare a unui aparat care refuză să mai funcționeze. Pentru că Luna se află în Leu este puțin probabil ca oamenii să fie calzi și liniștiți. Dacă mai luăm în calcul și faptul că în a doua parte a zilei, adică spre seară, Luna se va implica în două relații bune, una cu Marte și alta cu Luna neagră, a căror conjuncție se va împlini în dimineața zilei următoare, înțelegem că nerăbdarea primei zile a săptămânii constituie măsura cu care vom lucra până la finalul acestui interval. Dacă acum tendința astrală este aceea de a ne opri, de a diminua intensitatea de lucru, de a schimba ritmul, a deveni interiorizat sau a renunța la o exprimare dinamică, poate chiar la o formă de revoltă, înseamnă un consum mult prea mare pentru un rezultat mult prea mic.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne atrage atenția asupra a ceea ce ar trebui să lăudăm sau asupra a ceea ce apreciem foarte mult la propria persoană, la propriul destin sau la grupul de apartenență. Nu ne-ar dăuna ca, pe această conjuncție între Soare și Saturn, să nu fim încrâncenați, să nu fim duri sau răi cu cei care greșesc, adică să nu folosim această diminuare a intensității împotriva lor și, considerând că facem dreptate, că e corect să îi inhibăm, să le distrugem elanul, să le tăiem aripile. Conjuncția aceasta a Soarelui cu Saturn, cumulată cu faptul că la puțin timp după ce acest aspect se consumă, Luna va trece pe zodia Leu și va aduce prea multă mândrie și fală, are menirea de a impune condiții proaste într-un mediu bun doar pentru că vrem mai mult de la viață, doar pentru că vrem mai mult de la colaboratori, doar pentru că ne așteptăm să primim mai mult de la cei pe care-i avem în preajmă. În acest moment în care corpul, mintea, sufletul cer relaxare, izolare sau desprindere de un ritm pe care nu-l mai poate întreține, a menține un ritm abuziv, a impune aceeași intensitate, deși toate lucrurile par că vor să se retragă în propriul bârlog, înseamnă a face totul cu mare efort, cu un consum intens. Pentru a optimiza valorile acestei zile, pentru a nu transforma o activitate obișnuită într-un mare efort, perioada de activitate trebuie să alterneze cu cea de relaxare și interiorizare, adică după fiecare oră de lucru să ne rezervăm 5-10 minute de pauză, așa, ca la școală, că nu degeaba Saturn, personajul principal de astăzi, și-a atribuit de multe ori în 2015 rolul de profesor.
Gândul de revoltă nu ne duce astăzi spre trăinicie și nu obținem o construcție mai durabilă dacă cerem dreptate prin revoltă. Beneficiile obținute, prin aceste mijloace, sunt mărunte și greu de menținut. Din această cauză a ne interioriza, a căuta un răspuns în adâncul sufletului nu este totuna cu relaxarea, cu recuperarea energiei. Atunci când ne recuperăm energia sau când ne îndreptăm atenția către interior pentru a ne echilibra nu avem gânduri de genul acesta, nu avem gânduri ce țin de această lume, ci emanații care țin de planurile subtile cu care rezonăm și care sunt mai mult decât niște gânduri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu oferi tribut agitației. Dacă îndemnul este spre liniște și spre relaxare, să acceptăm acest nou ritm de viață pentru că el își are rostul său.

Supremație în fața unei minciuni. Adevărul iese cu bine din orice. Alungare. Scepticism. Potențialul este folosit greșit. Probleme de conduită. Densitate mare. Fericirea e o floare rară. Pasiunile comune sunt exagerate. Sacrificiu. Banul e obositor. Gândire puternică. Idei îndrăznețe. Memorie bună. Dorința este arma celor slabi. Profunzimea este arma celor puternici.

Impulsul către diminuare, cel pe care l-am parcurs în prima zi a acestei săptămâni, se transformă în 1 decembrie într-un motiv de scandal. Nu tot ceea ce se întâmpla astăzi este motiv de scandal, ci anumite demersuri sociale în care persoane de proastă factură s-au implicat în săptămânile anterioare și acum își văd, încă de dimineață, încununate de succes toate aceste acțiuni. Așadar, prima zi a lunii decembrie este o zi de conduită, o zi în care observăm conduita celor sceptici, agresivi, duri, comportamentul celor care vor să intre în istorie, fără scrupule, fără să conteze în ce mod și cât de multe distrug. Conjuncția lui Marte cu Luna neagră de pe zodia Balanță nu este semn de echilibru, ci, dimpotrivă, este semn de spectacol ieftin, de informație folosită greșit care, în aparență, nu constituie niciun pericol, dar care poate duce la boală, la abuzuri sau la declanșarea unor evenimente în cascadă care să facă rău prin faptul că nu se mai opresc. Există o profunzime pe care am putea să o experimentăm astăzi ca urmare a căutărilor interioare. Ceea ce înțelegem acum ne duce spre sacrificiu, spre renunțare, spre a-i dărui mai mult și așteptăm mai puțin. Cine face lucrul acesta și se așteaptă la rezultate imediate sau măcar să îi fie apreciate eforturile va vedea că se înșală amarnic. Cu alte cuvinte, faptele bune pe care le facem astăzi nu vor putea fi analizate cu ceea ce se consumă acum, ci doar raportate la un sistem de valori consolidat, la ceea ce știm că reprezintă, nu la ceea ce vedem acum. Ceea ce vedem acum este greșit, prea dur, un kitsch, prea tendențios sau periculos.
Pentru că întâlnirea lui Marte cu Luna neagră într-o conjuncție arată supremația minciunii, lupta surdă dintre vibrațiile care vin din zodia Leu, tranzitată de Lună, și cele din zodia Balanță, tranzitată de Luna neagră, Marte, Venus și Junon, dreptatea nu învinge azi, ceea ce se spune acum devine un element negativ, o formă de răzbunare, o valoare mult prea densă sau grosieră pentru a fi de căpătâi într-un demers bun. Practic, prima zi a lunii decembrie pune în valoare mult mai bine a doua parte a devizei aplicată acestei săptămâni, cea care se referă la vorbele-capcană, cele care vor inspira teamă tot anul 2016. Unora s-ar putea să li se pară puțin cam prematură trimiterea aceasta către vibrațiile anului 2016. Luna neagră va mai sta încă suficient de mult timp pe zodia Balanță, adică până spre finalul Lunii mai al anului următor, deci reușita rea de acum va fi o dovadă de mândrie, de fală, de aroganță sau de sfidare în următoarele șase luni.
Prin urmare, prima zi a lunii decembrie nu ne aduce motive de bucurie, ci, dimpotrivă, motive să stăm deoparte, să nu ne amestecăm cu toți oamenii, să nu permitem atașarea ideilor proprii de concepte care nu au fost verificate sau care nu sunt corecte, deci să acceptăm că, poate, în momentul acesta cel mai mare bine pe care universul ar putea să ni-l facă este să ne alunge. Alungarea dintr-un loc rău constituie un lucru foarte bun de care am putea să ne bucurăm acum. Pentru că lucrul acesta se produce prin combinații pozitive și negative ale energiilor astrale, există mult scepticism, poate prea mult pentru ce așteptăm de la această zi. Mulți vor dovedi că au o memorie buna, că pot să fie fericiți când toți din jur sunt deprimați, pot să fie echilibrați și știu cum să-și folosească mai departe potențialul pe care-l au. Vor vedea însă că obiceiuri banale, cele pe care și le-au propus în această zi consumă prea multă energie sau solicită peste așteptări. Până și conversațiile cu cei care până acum au dovedit înțelegere și acceptare, toleranță sau profunzime, devin o piatră de încercare. Dacă, în general, un om profund nu fuge de complexitate, de această dată complexitatea este obositoare, tendențioasă, diversitatea arată că până acum cei care o reprezintă se ocupă numai de lucruri proaste și se folosesc de acest prilej pentru a se ridica deasupra, precum gunoaiele deasupra apei.
Orice activitate care duce spre atenție și înțelegere, orice procedeu care schimbă metoda de lucru, pune în practică o idee îndrăzneață, consolează sau protejează, îl situează pe cel în cauză în afara acestui haos, în afara pasiunilor care consumă, în afara demersurilor care folosesc în mod greșit un potențial bun.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne ține departe de judecată. Nu este recomandat astăzi să judecăm nici măcar răul care ne agasează vizual, auditiv sau poate în alte moduri. Cel puternic își va căuta preocupări care să-i țină atenția pe lucruri bune pentru că astăzi lucrurile rele nu pot fi vindecate, nu pot fi înlăturate și nu li se poate închide acestora gura. Ele au nevoie să-și ducă la sfârșit rolul, să-și spună punctul de vedere să se consume până la ultima picătură.

Intimidarea celui slab. Siguranță de sine. Acceptare necondiționată. Libertatea este îngrădită de o prea mare generalizare. Abis. Viciile arată ca patimile nu sunt controlate. Capriciile trec drept reguli personale.

Luna își încheie astăzi tranzitul său prin zodia Leu, trecând în Fecioară în mijlocul zilei, nu înainte de a împlinit două unghiuri frumoase cu Venus și Junon. Pentru că ziua de marți, 1 decembrie, a fost dominată de aspectele greu de acceptat sau de înțeles pentru această săptămână, iar ziua de joi, 3 decembrie, va fi, de asemenea, dominată de unghiuri importante pentru această luna, dar și pentru perioada de acum, ceea ce se consumă în 2 decembrie devine un fel de ochi al furtunii, adică o intimitate care ar trebui să ne tempereze sau să ne liniștească, dar despre care vom ști clar că este doar o ipostază de moment. De fapt, ceea ce se întâmplă în această zi arată tot o lipsă de sincronizare. Intrăm în această zi cu tendința că ar trebui să rezervăm mai mult timp liniștii, izolării sau interiorizării, dar demersurile de acum arată că trebuie să ne pregătim pentru marele eveniment al zilei următoare, deci trebuie să ieșim din interiorizare. Cu alte cuvinte, numai ce ne-am obișnuit cu liniștea, cu detașarea sau cu un nou ritm de lucru că trebuie să îl și schimbăm.
Pentru mulți, 2 decembrie seamănă cu un abis unde găsesc doar vicii, unde se întâlnesc doar cu patimile celorlalți, doar cu vorbe spuse aiurea, cu capcane, cu capricii, cu o atracție către o zonă vulgară, în care oamenii, în loc să fie sinceri, își defulează față de cei din preajmă toate capriciile. Înainte de a considera că 2 decembrie este ochiul furtunii, trebuie să considerăm că este o zi tampon între diminuare și acțiune, între a renunța și a o lua de la capăt.
Dacă la nivel individual a trece prin relația de sextil dintre Lună și Venus înseamnă gânduri frumoase, comportamente exemplare, o intimitate trăită cu implicare și rafinament, grupurile sunt în impas. Relațiile dintre indivizi sunt frumoase, dar cele dintre forțele pe care le reprezintă indivizii sunt proaste. Asta înseamnă că în privința grupurilor, 2 decembrie devine o zi a conflictelor instituționalizate, a declarațiilor la scenă deschisă fără a fi respectate pe mai târziu, fără a fi luate în considerare, o zi în care funcțiile cer indivizilor o altă abordare, chiar dacă, în privința raporturilor personale, prietenia și buna înțelegere se mențin. Imediat ce Luna a intrat pe zodia Fecioară i-a îndemnat pe oameni să accepte această realitate pentru că așa se procedează, acestea sunt timpurile în care trăim, așa face toată lumea. Deja nu se vor mai gândi dacă e bine sau rău, dacă așa procedează toți, ci vor accepta.
Prin urmare, 2 decembrie este o zi de graniță între certitudinea a ceea ce am parcurs în primele două zile ale săptămânii și furtuna care va veni spre noi începând cu ziua de mâine. Există o mare putere de care ne vom folosi în această zi pentru a merge mai departe sau pentru a transfera un mesaj. Am văzut de multe ori de-a lungul acestui an, în special în ultimele luni, că problema aceasta a mesajului este ușor de răstălmăcit. Din acest punct de vedere, ziua de 2 decembrie poate aduce un inventar a ceea ce nu am realizat în ultimele luni însă concluziile la care ajungem nu ne sunt pe plac, ni se vor părea obositoare, ciudate, orientate împotriva noastră sau lipsite de sens. Cu toate acestea, ne preocupă intens conținutul lor, ne consumă prea mult din energie, din timp. Asta înseamnă că momentul acesta ne lasă impresia că libertatea ne poate fi îngrădită. Există și o problemă legată de contactul cu viciile, cu acele defecte de caracter pe care am fi tentați să le prezentăm celorlalți ca fiind fapte bune, obiceiuri frumoase. Imediat ce Luna va intra în zodia Fecioară, în mijlocul acestei zile, mulți vor avea impresia că lucrurile acesta chiar sunt corecte. Pentru faptul că toată lumea face așa, consideră că e corect sau dacă le prezinte celorlalți și aceștia nu opun rezistență, nu le critică sau le tolerează, fie și numai din bun-simț, înseamnă că sunt corecte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne grăbi. Graba este ceea ce strică cel mai mult în această zi.

Se construiesc drumuri false. Persoanele puternice au dorințe stranii. Invidii. Ambivalența selectează valori. Sunt depășite obstacole de comunicare, înțelegere, relaționare. Se completează un deficit. Atitudine de superioritate gratuită. Tot ceea ce este tânăr atrage atenția.

Astăzi Venus și Junon se întâlnesc într-o conjuncție, iar Soarele își definitivează sextilul cu Luna neagră, cel pe care-l formează încă din săptămâna anterioară. Abia astăzi ne dăm seama cât de intimidați ne-am simțit în ziua anterioară, cât de multe capricii a trebuit să suportăm sau cât de multe lucruri a trebuit să trecem cu vederea de dragul prieteniei, de dragul înțelegerii sau pentru că am promis că așa ne vom comporta. Faptul că Luna a intrat în zodia Fecioară înainte ca un eveniment nefericit să se consume, a fost de bun augur și va fi și în spațiul acestei zile tot de bun augur, chiar dacă oamenii vor arăta astăzi într-un mod absolut ciudat o atitudine gratuită de superioritate. Există o atracție teribilă față de gândurile și sentimentele necurate, față de vicii sau față de invidii în așa fel încât singura modalitate prin care putem merge mai departe sau să ne menținem într-o zonă a echilibrului este aceea în care negăm puterile sau acțiunile, ne oprim din desfășurare sau le diminuăm.
Sunt multe încercări la care suntem supuși în această zi și toate acestea au ca scop principal o selecție a persoanelor care sunt mai puternice, mai inteligente sau mai rele, o selecție a celor care sunt performeri. De acest lucru vom fi conștienți atât în dimineața acestei zile, când se împlinește conjuncția lui Venus cu Junon și când se trezesc aspirații pe care nu ni le vom putea împlini nici anul acesta, cât a mai rămas din el, nici în anul următor, ci, poate, mult mai târziu, dar și în a doua parte a zilei, când Soarele se va afla într-un sextil cu Luna neagră. Oamenii vor judeca totul după atracție și nici nu-și vor da seama cât de importanți sunt, cât de atractivi devin, cât de valoroși sunt pentru cei care le dau impresia că nu vor să-i bage în seamă, pe motiv că trăiesc într-o altă lume, într-un al mediu, într-un alt plan, într-un alt univers. De aici putem înțelege că, la nivel interior, în 3 decembrie oamenii vor manifesta o atitudine de superioritate gratuită, iar la nivel profund vor înțelege că există o forță teribilă care îi ajută să se întâlnească, să coabiteze, să depășească limite de înțelegere, de educație sau limite sociale. Acest spațiu poate fi un sentiment, un tip de atracție, o modalitate de a observa sau interpreta lumea, viața, oamenii, relațiile, un anumit mod în care se poate spera.
Prin urmare, 3 decembrie este o zi de mare intensitate. Astăzi avem puterea, prin ceea ce gândim sau prin ceea ce credem că ar trebui să ni se întâmple, să ne construim drumuri, trasee, noi orientări, să generăm atracții stranii față de persoane pe care le vedem altfel decât sunt în realitate. Trebuie să fim conștienți că a merge mai departe pe acest drum înseamnă a ne amplifica problemele. Atracția acestei zile este una tendențioasă și ea arată nu soluționarea problemei, ci amplificarea ei. Ceea ce se întâmplă în zi de 3 decembrie seamănă cu dependența de o substanță care stimulează, de un drog, de cafea, de alcool, de dulciuri, de minciună sau de viciu. Faptul că omul dominat de aceste impulsuri se simte bine în momentul în care le folosește nu însemnă că sunt bune. Binele acesta aduce tristețe și un consum mai mare din putere. În felul acesta se poate traduce combinația neobișnuită între sextilul Soarelui cu Luna neagră și combinația interesantă între Venus și Junon.
Trebuie să recunoaștem că există o șansă căreia trebuie să-i mulțumim pentru că multe lucruri din cele negative nu se împlinesc astăzi. Faptul că Luna se află în zodia Fecioară înseamnă să facem o retrospectivă importantă asupra multor situații care ni se par că seamănă cu ceea ce avem de traversat acum și care fac trimitere la dreptate, la justiție sau echilibru. Această evadare din intensitatea prezentului diminuează puțin din patima față de viciu sau față de greșeală și ne distrage atenția de la ceea ce am putea amplifica fără să vrem sau fără să știm unde vom ajunge. În 3 decembrie diminuarea are un efect pozitiv.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne mulțumi cu ceea ce avem, de a nu cere mai mult, de a nu pretinde nimic celorlalți și, nici într-un caz, de a nu ne lăsa pradă lăcomiei. Lăcomia este periculoasă pentru că ea umple de viciu orice ființă, oricât de înaltă ar fi din punct de vedere spiritual, moral, intelectual, educațional.

Nemulțumiri pe un raport. Ambiții care nu pot fi pusă în aplicare. Teatru. Se profită de naivitatea cuiva. Reputația afectată. Solitudinea sperie. Pierderea reprezintă o formă de pedeapsă. Valorile excepționale sunt puse la îndoială. Griji pentru ziua de mâine. Se vânează o recompensă.

Există o formă de diminuare cu care vom lua contact în această zi de 4 decembrie și care nu ne va plăcea. În primul rând, prin relația proastă dintre Mercur și Jupiter, prin această dispunere conflictuală între comunicare și justiție, se ajunge la un raport de forțe care va genera consecințe negative asupra celui slab. Desigur, fiecare se consideră slab în ceva, fiecare își atribuie circumstanțe atenuante de fiecare dată când nu reușește să își împlinească ceva. În momentul acela slăbiciunea pare să fie mai importantă decât puterea care i-a dus acolo. Ziua de 4 decembrie explorează cu precădere acele slăbiciuni care par mai importante decât puterile care i-au pus pe oameni în mișcare. Din această cauză soluția zilei de 4 decembrie pare să fie solitudinea, izolarea sau acceptarea faptului că pierderea este un progres. Se va face astăzi o combinație între prezentul care nu simplifică lucrurile, ci le complică și viitorul care, în comparație cu ceea ce se întâmplă azi, nu mai pare atât de greu. Putem, așadar, trăi pe două fronturi, putem duce mai departe o situație conflictuală pentru care nu avem în acest moment o soluție, dar putem să și gândim care este cel mai important bine pe care ni-l putem oferi. A lucra pe două fronturi înseamnă a evita izolarea, a rămâne în activitate, deci a lucra în continuare cu forța care ne duce mai departe, dar și cu frica paralizantă care ne spune că dacă nu obținem repede rezultatul înseamnă că puterea este falsă. A gândi în modul acesta careul dintre Mercur din Săgetător cu Jupiter din Fecioară înseamnă a înțelege că nu toate lucrurile pe care le putem face ne duc spre performanță. Nu degeaba Mercur, cel care este guvernatorul zodiei Fecioară, din această poziție în Săgetător, exilul său, trimite un unghi negativ către Jupiter, cel care guvernează Săgetătorul. Tot ceea ce ni se întâmplă astăzi pare a fi o lecție de viață, o mustrare de care ar fi să ținem cont, să nu ne îndoim de oamenii care ridică tonul, ne critică, ne fac observație sau ne spun că tot ceea ce am făcut până acum este greșit. Apoi, pentru cei care vor să judece în profunzime toată această situație, pentru cei care nu se mulțumesc deloc cu aceste observații, există mai mult de atât. Relația cu totul specială dintre zodiile Fecioară și Săgetător, în sensul că, după noile teorii ale astrologiei karmice, Săgetătorul este o Fecioară evoluată, deducem că momentul acesta de reținere, de întoarcere, de oprire este de fapt semnul unei evoluții, semnul unei înțelegeri de care în sfârșit ținem cont. De această dată, am putea să facem în așa fel încât vorbele să nu mai fie o capcană, iar diminuarea să fie, de fapt, o prudență absolut necesară în astfel de momente. Judecând după faptul că, în după-amiaza acestei zile, se va împlini conjuncția dintre Lună și Capul Dragonului, valorile acestea sufletești, morale par să fie de bază pentru ceea ce vom experimenta în următoarele patru săptămâni adică această prudență ne va fi foarte folositoare dacă o apreciem astăzi. Dacă nu o apreciem astăzi, dacă nu îi vedem acesteia adevărata măsură, atunci vom activa în următoarele patru săptămâni după măsura pe care o acordăm acestei prudențe.
Prin urmare, 4 decembrie este o zi de înțelepciune, de atracție către lucruri prea mari pentru a putea fi înțelese în momentul acesta fără a face trimitere la o secvență a trecutului, o lecție foarte importantă ce se pare că s-a consumat în luna aprilie. Valorile excepționale ce sunt aduse acum din trecut par să fie privite cu reținere pentru că există prea multă îndoială, prea multă suspiciune sau o atracție către ceea ce nu este corect. Mulți își vor judeca puterea personală după cât de bine își înțeleg izolarea, după viziunea de ansamblu pe care simt că au pierdut-o. Jupiter din Fecioară nu poate avea acum viziune de ansamblu și din această cauză acționează în etape, pas cu pas, punctual, lăsând impresia că totul face parte dintr-un mare plan. În realitate, totul este o mare inhibiție, nu un mare plan, o mare temere că o minciună este descoperită sau un plan ciudat este dezvăluit. Desigur, totul este posibil în anul secretelor dezvăluite. Oamenii care o viață întreagă și-au ascuns intențiile, în acest an s-au dezvăluit chiar împotriva voinței lor, chiar dacă s-au ascuns foarte bine. 2015 a fost și este în continuare surprinzător la acest capitol. Nu ar trebui să ne surprindă dacă și vibrația zilei de 4 decembrie ne arată lucrul acesta.
Desigur, ceea ce se consumă în preajma zilei de 4 decembrie nu este un caz izolat. Se urmărește un rezultat și din această cauză adevărul dezvăluit în momentul acesta reprezintă o mare atracție.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu spera în lucruri imposibile. În timp ce visătorul se preocupă să deplaseze norii dintr-o parte într-alta, pentru că este interesant și pentru că are impresia că poate, un șarpe se strecoară și îl mușcă de picior. Armonia înseamnă a fi conștienți de momentul potrivit când să mutăm norii adică atunci când șarpele doarme. Numai așa putem merge mai departe. Cel care neglijează acest îndemn, cel care se va revolta susținând cu aroganță că el nu ține cont de lucrurile mărunte și inferioare, va deveni vulnerabil față de aceste elemente și va trăi de-acum încolo cu veninul în sânge și cu amintirea că și-a dorit cândva să mute norii, dar nu a mai putut din cauza unui șarpe pe care l-a subestimat.

Critică nejustificată. Ambiția de a folosi relațiile celor din jur pentru interesul propriu. Dominare. Pasiune. Profunzimea vine prin autocontrol. Sensibilitate mare. Protecție prin impactul celorlalți. Tulburare. Creativitate specială. Moralitatea primește o atenție specială. Visul are o componentă practică. Onoare vândută scump. Mintea vrea să controleze prea mult.

Astăzi Venus va intra în zodia Scorpion, îndemnându-i pe oameni să fie puțin mai rezervați, să nu se mai expună atât de mult interesului celorlalți, să nu mai fie atât de deschiși cu ceea ce știu să facă, cu ceea ce cunosc, cu interesul pe care îl arată bucuriei sau speranței de a trăi mai bine. Faptul că în zodia Balanța Venus a fost în domiciliu, iar în zodia Scorpion este în exil arată că schimbarea aceasta nu este deloc plăcută. Este adevărat, exilul lui Venus în Scorpion are drept reper domiciliul său în Taur, deci cele doua direcții, în privința evenimentelor, nu a reacțiilor personale, aparțin unor domenii diferite, nu se referă la o continuitate, dar trecerea de la această comunicare ușoară, de la această interacțiune, de la această plăcere de a relaționa frumos, de a trăi simplu și elegant, la spiritul critic, atracția către pasiuni neobișnuite, către emoțiile care domină, care impun sau care cer o plată, arată că obstacolele pe care le vom parcurge de acum încolo cer prea multă atenție, că visul copilăriei s-a cam terminat.
Poziția aceasta a lui Venus în Scorpion poate impulsiona și creativitatea însă doar în cazul celor care au fost educați, doar în cazul celor care s-au autoeducat, care s-au preocupat să fie corecți și buni, să fie persoane care unifica, nu persoane care dezbină, doar ființele care au acumulat până acum pentru a avea ce administra. Poziția aceasta a lui Venus este însă complet nefavorabilă pentru cei visători. Persoanele care speră că toate reprezentările mentale pot deveni realitate, toți cei care se simt bucuroși pentru că își imaginează o viața mai bună chiar dacă deocamdată nu o trăiesc, se simt dintr-odată închiși într-un spațiu foarte îngust, limitați să trăiască într-un mod neatractiv, periculos sau lipsit de satisfacție. Aceste persoane vor avea în ultimele zile ale acestei săptămâni, adică astăzi și mâine, două zile ciudate, de durere și revoltă, de impulsuri, unele dintre ele chiar antisociale prin care se utilizează o calitate pentru a consolida o poziție. Dacă, în mod normal, trecerea aceasta a lui Venus de pe zodia Balanța pe Scorpion ar însemna evoluție prin experimentarea unui alt gen de interacțiune, acum, când nu există în jur o susținere în sensul acesta, totul va părea ca o cădere în gol. Persoanele raționale se vor învinui că vor să controleze mai mult, cele care sunt visătoare vor acuza mediul în care trăiesc de subminarea autorității, că se dorește compromiterea unui individ prin distrugerea visului său. Totul face parte însă dintr-o schemă care ne arată care este partea întunecată a firii. Luna acum se află în zodia Balanța, semnul care este tranzitat de ceva timp de Luna neagră. Ceea ce trăim astăzi nu este nou, ci doar mult mai intens.
Prin urmare, 5 decembrie este o zi de maximă duritate. Visele acum sunt zdrobite, sunt încuiate într-un spațiu foarte îngust și doar persoanele foarte flexibile se vor adapta imediat la această condiție apăsătoare. Astăzi nu doar că Luna trece în zodia Balanță și ar trebui să fim mai atenți la tipul de interacțiune pe care trebuie să-l abordăm, dar se vor împlini și două unghiuri interesante, un sextil între Lună și Saturn și o conjuncție între Lună și Luna neagră. Totul ține, așadar, de moralitate, iar această moralitate poate impune celorlalți reguli neobișnuite, despre cum să trăiască, cum să simtă, cum să se comporte sau ce anume să accepte individul pentru a nu fi compromis, pentru a nu pierde. Este însă puțin cam tardiv pentru că această preocupare față de o pierdere sau de un câștig ar fi trebuit să fie vizibilă în săptămânile anterioare, nu acum. Oamenii ar fi trebuit să se preocupe de armonie și echilibru când Venus din Balanță i-ar fi ajutat să vadă partea frumoasă a lucrurilor. Acum când Venus a intrat în zodia Scorpion, când îi face pe oameni prea senzuali și atenți la plăceri, la satisfacții sau la putere, este puțin cam tardiv.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne preocupa astăzi de vânătoare. Nu avem de ce să vânăm sentimente, idei, amintirile celorlalți, aspirațiile personale pentru a crede că trăim intens și frumos. Astăzi cădem în zona în care vom fi îndemnați să judecăm totul după satisfacție, dar viața înseamnă mai mult de atât.

Curaj. Putere de a trece dincolo de problemele. Sublimare. Accidentele sunt privite ca reușite. Refuzul elementelor incomplete. Visul incită și mai mult. Viața este respirată altfel. Acolo unde scade ambiția crește frica. Duritatea trebuie să fi un semn al puterii. Este însușită realizarea celuilalt. Indiferența față de consecințele faptelor proprii. Nesiguranța este ascunsă și motivată prin faptele greșite ale celorlalți.

Astăzi se împlinește unul dintre cele mai dificile unghiuri ale acestei săptămâni. Este vorba despre careul lui Marte cu Pluton, unghi destul de dificil pentru persoanele care au trăit până acum cu teamă, cu un sentiment de nesiguranța sau cu grija că tot ceea ce fac nu este apreciat sau nu este util. Curajul acestei zile vine dintr-o contracție puternică, poate chiar din agresivitate și dacă există o forță pozitivă la bază, dacă există un îndemn din a trece dincolo de problemele personale pentru a vedea esența, atunci agresivitatea aceasta înseamnă impuls pentru a ne apropia de victorie, nu de distrugere. În condițiile acestea, îndeplinind această solicitare astrală, se poate stabili încă de pe acum că ultima zi a săptămânii este o zi de glorie. Nu se știe dacă lucrurile care se consumă acum vin doar din impulsul de moment. Faptul că Luna se află acum în Balanță (semn că acțiunile pe care le determină au un trecut glorios), arată că forma aceasta de nesiguranță poate constitui, în mare parte, un resort teribil. Există însă și oameni care nu au prea multe lucruri frumoase în trecut deci apelul la experiențele solide nu prea îi va ajuta. Pentru aceștia opoziția dintre Lună și Uranus înseamnă siguranță, iar relația proastă dintre Marte și Pluton înseamnă o răutate pe care o îndreaptă împotriva lor, împotriva propriei persoane sau împotriva a ceea ce au construit până acum. Dacă nu sunt prea răi vor distruge doar ceea ce au construit în această săptămână ca impresie, ca realizare sau chiar ca achiziție. Dacă sunt oameni răi, dacă sunt persoane care se revoltă prea ușor sau care văd doar răul din oameni atunci distrugerile lor sunt ample. Dacă în această zi s-ar fi consumat doar opoziția Lunii cu Uranus atunci aceste impulsuri antisociale dominate de nesiguranță sau de neputința de a accepta binele celuilalt, pentru că nu are echivalent în binele propriu, ar fi fost un episod pasager. Pentru că se interpune în această ecuație și careul dintre Marte și Pluton totul capătă o notă personală. Individul va face lucrul acesta pentru că i se cuvine, a fost rănit, cineva i-a declarat război sau merită.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne atrage atenția asupra unei agresivități pe care ar trebui să o ignorăm, căreia să-i acordăm atenție după cât de constructivă este sau după cât de util. Din această cauză mult mai important ar trebui să fie impulsul către transformare decât impulsul către distrugere. Distrugerea este tot o formă de transformare însă una incompletă. Relația bună dintre Soare și Marte ne vorbește despre transformare, în timp ce relația proastă dintre Marte și Pluton ne vorbește despre distrugere. Avem ocazia astăzi să alegem cum anume să acționăm. Dacă vom fi în continuare dependenți de frustrare, de nesiguranță sau de ceea ce nu ne convine la noi înșine sau la alții vom fi dominați de lucrurile acestea care nu se rezolvă de la sine și în loc să fim mai puternici sau mai buni, vom fi mai slabi, mai neputincioși sau mai indiferenți față de adevăratele valori ale celorlalți.
De fiecare dată când Marte și Pluton se află într-o relație negativă există un impuls de reformare, o dorință de a transforma un lucru doar pentru că nu-l mai suportă. Nimeni nu se gândește dacă neputința de a suporta acel lucru nu este cumva cauzată de o limită personală. Toți consideră că lucrul respectiv dacă nu este suportat este neapărat rău. Avem ocazia acum să vedem dacă lucrurile nu cumva sunt invers.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi totul prin bunătate. Cine nu poate privi prin bunătate înseamnă că și-a folosit puterea pentru scopuri mai puțin corecte, poate chiar unele egoiste sau rele.

8 comentarii la „30 noiembrie – 6 decembrie 2015

  1. Mihai Gavris spune:

    La multi Ani!!! draga Gheorghita!!! La multi Ani! pentru toti romanii adevarati, profunzi, iubitori de valori universale, care pastreaza in sufletul lor intotdeauna, o bucatica curata de TARA NOASTRA! (si care iti urmeaza bucurosi, calatoria 🙂 ).

    1. La mulți ani, români!
      La mulți ani, oameni buni, buni ca darul Domnului!

      1. MihaelaD spune:

        Multumim pentru urari, La Multi Ani si tie! Multumim si pentru finetea si subtilitatea expunerilor. Multa stima.

  2. P. Dark Wader spune:

    Buna ziua
    Va citesc de multi ani. Imi plac mult interpretarile dvs. Am obtinut si o interpretare detaliata de la dna acvaria. Nu pot sa neg dar lipsea ceva. M-am intrebat de multe ori de ce nu faceti previziuni pe zodii. Eu sunt pesti…as vrea sa citesc despre zodia mea. Anul trecut am participat la o intalnire cu oreste si doru bem. Dupa o ora am vrut sa ies din sala. Va cunosc parerea despre oreste si am aflat de la cunostinta care m-a dus acolo ca si el stie dar de doru bem ce credeti? vorbeste foarte frumos dar mi s-a parut cu mult teatru. Pot spera ca veti scrie si despre zodia mea. pesti.?
    Un cititor…

    1. Dragă cititorule,

      Mulțumesc pentru apreciere și pentru că de atâta timp, după cum spui, citești, îmi urmărești opiniile și explicațiile. Am mai spus, singurele materiale care conțin previziuni pe zodii sunt cele care analizează un an calendaristic. La un moment dat am vrut ca nici pe acelea să nu le mai scriu. Nu prea se merită, din punctul meu de vedere, pentru că acestora, la un moment dat, le lipseste îndemnul spre integrare. No, mergem în continuare și cu ele. Da, vor veni, dar nu în analizele săptămânale. Vor rămâne în continuare în analizele anilor calendaristici.

  3. P. Dark Wader spune:

    Multumesc pentru aceasta parte de raspuns. Cred ca mi-e de ajuns dar o astept si pe cealalta. Eu cred ca ne-ar fi utila parerea dvs despre…de asta insist. scuze

    1. Nu am nimic de comentat referitor la cealaltă problemă. Nu este treaba mea. Nu doar în privința acestor oameni, ci în general. Am păreri, pe unele mi le-am exprimat, dar într-un alt cadru. Nu fac din aceste opinii declarații oficiale. Fiecare lucrează cum consideră. Cine are discernământul necesar va vedea diferența. Într-un alt context îmi spun părerea, nu aici, pentru că știu cum este fiecare. În privința aceasta, nu mă înșel, dar nu e treaba mea. Este bine ca fiecare să-și formeze o opinie.

Dă-i un răspuns lui Gheorghiță Coser Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.