30 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020

30 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020 este săptămâna deviației de la un proiect, a grijilor care nu se confirmă și a direcțiilor bune care vor rămâne tot anul viitor niște speranțe. Chiar dacă nu doresc să divulg definiția anului următor acum (ea va apărea în materialul din săptămâna următoare, cel care va fi postat în dimineața zilei de 2 ianuarie), cine este atent ar putea să înțeleagă cam despre ce este vorba. Referindu-ne strict la această săptămână de graniță dintre cei doi ani, deviația de la un proiect este un demers absolut firesc, unul necesar tocmai pentru că grijile pe care ni le-am făcut pe finalul acestui an nu se vor confirma pe mai târziu. Pe mai târziu ne vom întâlni cu alte situații care cer o altă abordare și care, la momentul respectiv, ni se vor părea că lucrurile se schimbă așa cum nu vom fi atunci pregătiți. Fiind avertizați, mulți vor trăi cu intensitate întâmplările acestei săptămâni dar le vor lăsa aici, nu le vor lua cu ei în următorul interval. Faptul că direcțiile bune pe care le gândim în această săptămână vor rămâne doar simple speranțe este un element susținută din punct de vedere astral de retrogradarea lui Uranus. După ce Uranus își va reveni la mersul direct, după ce vom trece și de conjuncția celor doi malefici Saturn și Pluton, după ce multe lucruri se vor așeza până în primăvara anului următor vom realiza de ce gândurile de acum, speranțele pe care le avem în momentul de față sunt absolut naive. Vin vremuri care cer tărie de caracter, atenție, dar și o anume abilitate în a folosi experiențele pe care le-am acumulat până acum. Ceea ce am trăit până acum și a fost pus într-o vitrină va fi folosit de omul care nu se va ascunde în spatele grijilor, care nu-și va disimula problemele și nu va căuta în jur vinovați pentru a obține, prin aceste acuzații, anumite avantaje. Valorile pe care le vom considera ca fiind perene după ce 2020 se va încheia se construiesc încă de pe acum. Pentru a le face să fie durabile în timp, să fie rezistente și, dacă este nevoie, chiar impenetrabile, este indicat să renunțăm la dramele pe care le-am trăit cu intensitate în luna decembrie, indiferent de zona din care vin. Ceea ce ni se va întâmpla în această săptămână ne arată cum să facem lucrul acesta. Procedeele sunt foarte simple, doar că este nevoie de puțină strictețe atunci când sunt puse în aplicare.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu refuza. Refuzul este rezultatul unui mecanism de respingere care face parte din arsenalul la care suntem îndemnați în această săptămână să renunțăm. Să facem un joc din acel refuz și să refuzăm refuzul.

Se discută despre o sancțiune, dar nu este aplicată. Autoînvinuirea este mai puternică. Amenințări ciudate. Tranziție către o perioadă care ne ajută să ne reîncărcăm bateriile. Apar dezechilibre noi. Condiționările fac trimitere la conservarea resurselor personale. Cuvintele ne ajută să înțelegem mai bine ghinioanele, obstacolele prin logică și solidaritate. Se discută despre un dar.

În dimineața acestei zile se va împlini careul dintre Mercur și Chiron, dar va mai avea loc și un alt eveniment astral negativ: trecerea Soarelui prin Coada Dragonului. În a doua parte a zilei Luna își va încheia tranzitul sau prin Vărsător și trecând pe zodia Pești va împlini două unghiuri frumoase, unul cu Mercur și celălalt cu Uranus. Prima zi a săptămânii este una de amenințare cum că logica nu mai funcționează ca pe vremuri, când ne întâlnim cu anumite obstacole pe care le recunoaștem, deoarece ne-am mai întâlnit cu ele, însă nu vom ști cum să le înlăturăm. Deși este o zi care ne pune în fața unor situații definite clar, în mare parte într-un sens negativ, dincolo de toate aceste situații, cel care lucrează cu energia sau care se află implicat într-un proces de cercetare spirituală, care nu se ia după aparențe, descoperă că există o lumină. Pentru aceste persoane nu va fi nicio problemă să dea curs devizei săptămânii, adică să devieze de la un proiect, de la un plan pe care și l-au stabilit pentru că reușesc acum să citească foarte ușor din conjuncturile pe care le parcurg faptul că drumul acesta este o fundătură. Așadar, preferă să nu-și mai facă griji față de situațiile care nu au soluție și să se ocupe de evenimentele dominante ale momentului pentru a le găsi acestora soluția care se ascunde foarte bine. Și în cazul celorlalți este posibilă o asemenea schimbare de atitudine. Este suficient doar să observe că întâmplările de față, prin condiționările lor, nu fac decât să ne ajute să conservăm o latură bună a ființei.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne arată că suntem într-o perioadă de tranziție. Unele lucruri care țin de vibrația anului următor deja și-au făcut simțită prezența încă de săptămâna trecută. Acum ni se pare că lucrurile pot fi schimbate mult mai ușor dacă ne eliberăm, ca în povestea Babei Dochia, de cojoace, de programe negative, de gânduri parazitare, de speranțe false. Ceea ce gândim acum va avea nevoie și de alte etape pentru a se împlini. Fără acele etape ele vor rămâne, asemenea celorlalte, simple speranțe și nu-și vor schimba această calitate tot anul următor. Dar este timp suficient pentru a împlini și acele etape care vor veni, o parte în luna martie, iar altele în a doua parte a anului. De aceea gândurile zilei distrug aceste direcții dacă sunt blocate doar pe pretenții. Un gând curat și constructiv, chiar dacă duce la acțiuni rapide, la decizii chirurgicale, este cea mai bună alegere și cel mai frumos instrument de lucru. Moralitatea acestei zile este un veritabil far călăuzitor nu doar pentru celelalte zile ale săptămânii, ci și pentru următoarele etape care se vor întinde până spre mijlocul lunii februarie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne ascunde în spatele confortului regulilor. Tot noi am creat aceste reguli, noi le-am dat importanța cuvenită, noi le-am construit să fie atât de importante. Ele sunt doar instrumente. Un om puternic are acum capacitatea de a-și construi alte instrumente, cel puțin la fel de bune precum sunt acestea care se dovedesc acum incapabile să răspundă nevoilor.

Acces la informații spectaculoase. Abstractizare. Posibilitățile de reușită se înmulțesc. Perturbații ce sunt înțelese greșit. Suspiciune. Autodeterminare. Învinuire față de suferința celuilalt. Concentrarea pe un ideal ambițios. Credem și sperăm că lucrurile se vor schimba în bine într-un timp foarte scurt.

Ultima zi a anului este o zi de educație, una care ne ajută să risipim incertitudinea și să avem mai multă siguranță pe ceea ce ne propunem să facem. Cu toate acestea, nu este un moment care se bazează doar pe proiecții în viitor, pe speranțe, ci este și o zi când dovedim acel spirit practic pe care îl avem deja și care ne va fi util tot anul următor. Există o relație bună între Mercur și Uranus, însă retrogradarea lui Uranus scoate în evidență că este nevoie acum de o dovadă, de un probatoriu, este util pentru omul priceput să treacă un test, unul pe care să îl explice foarte clar, să-l conștientizeze împreună cu cei care participă alături de el la acest episod, dar să vină și cu soluții rapide și practice. Este adevărat, posibilitățile de reușită în urma acestor întâmplări sunt mari însă ele depind de cât de tare se motivează cel care le parcurge. Acum vedem dacă ziua anterioară ne-am petrecut-o ascunzând în spatele zâmbetelor largi mânii întunecate, dorință de răzbunare sau invidie. Acum vedem cât de atenți am fost la curățarea propriului caracter pentru a trece dincolo luminoși, cât de atenți am fost să nu confundăm lumina cu puterea. Ceea ce se întâmpla acum este un fel de continuare a unei mari încercări care a fost ziua de 30 decembrie. Concentrarea pe un ideal ambițios va veni de la sine, însă nu va veni de la sine calitatea pe care alegem să o punem în acest ideal. Dacă nu răspundem corect acestor îndemnuri autodeterminarea va depinde de autoînvinuire și oamenii vor merge mai departe pentru că nu-și pot opri picioarele din alergat, însă o vor face pe un drum care nu-i duce acolo unde doresc. A doua parte a acestei zile va fi mai liniștită, vom avea mai mult interes față de nevoile celorlalți, față de un schimb de experiență, față de bucurii care se împărtășesc. Dacă prima parte a zilei este într-un contrast foarte mare cu a doua parte a zilei aceste lucruri vor fi foarte scurte. Dacă ele sunt o continuare firească într-un crescendo a ceea ce s-a întâmplat în prima parte a zilei, intensitatea lor va exista și în zilele următoare, ceea ce va fi un mare câștig.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni ne ajută să vedem cât de tare putem rezista în fața unor perturbații care nu vin neapărat din partea comunității cât vin din partea unor programe pe care noi înșine ni le-am creat. Ziua aduce și puțină naivitate în sensul că persoanele care nu s-au maturizat încă, indiferent ce vârstă au, fiind acum în șuvoiul unei energii puternice, cea care determină acțiunea, nu și calitatea ei, vor crede că multe din problemele lor se vor rezolva simplu, de la sine pentru că așa sunt semnele momentului. În realitate semnele momentului ne arată, din vitrina unde au fost așezate, cam cum ar arăta viitorul. Ca să le obținem, va trebui sa avem cu ce le cumpăra, nu este suficient să alergăm până la vitrină.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita cine suntem. În multe din situații, ca ființe sociale, suntem conturați de feedback-ul pe care îl primim. Ca ființe spirituale suntem conturați de lumină și dragostea pe care le atragem și pe care, ca un releu, le distribuim necondiționat. Astăzi este câștigat cel care reușește să împrietenească ființa terestră de ființa cosmică.

Emoție. Deschidere către nou. Lucrurile interesante sunt accesibile. Un plan este schimbat pentru a fi îmbunătățit. Ne raportăm la modele bune. Avem mai multă încredere în ziua de mâine. Aflăm de incertitudinea unui proiect.

Pentru că această anticipație vine cu mult înainte ca anul 2019 să se termine, rămâne în suspans definiția mea pentru anul 2020. Prima zi a lunii ianuarie este o zi de emoție, de suspiciune, o zi care ne ajută să tragem o concluzie interesantă față de ceea ce s-a consumat de curând. Nu avem capacitatea de a merge foarte departe în timp, de a gândi că reușita pe care o avem trebuie să ocupe o plajă foarte mare, nu avem încă inteligența necesară pentru am făptui acțiuni remarcabile. Suntem însă foarte motivați să demonstrăm ceva, chiar dacă ceea ce dorim acum să demonstrăm depinde foarte mult de modele pe care le avem, inclusiv de incertitudinile mai vechi. În cuvinte mai simple, începutul anului nu schimbă nimic din ceea ce a fost etapa de final a anului anterior. Asta înseamnă că momentul de față aduce un interes pentru a schimba ceva, dar și o lipsă de putere în a înfăptui această schimbare. Relația bună pe care Luna o are acum cu planetele aflate în tranzit prin zodiile Pești și Capricorn, planete cu deplasare lentă, arată că aceste îmbunătățiri au nevoie de mult timp pentru a se împlini. Suntem în fața unor evenimente de durată pe care le privim cu superficialitate, cu gândul omului care crede că tot ceea ce întâlnește și nu-și amintește este nou.
Prin urmare, debutul anului 2020 este unul înșelător. Cei care au încredere în ziua de mâine, care se bazează pe planurile pe care și le-au făcut în timp vor reuși să înțeleagă că schemele sociale la care participă au nevoie de mai mult timp pentru a se împlini. În felul acesta, nu vorbim despre o încredere în ziua de mâine, ci despre o strategie care se bazează foarte mult pe modelele pe care le-am avut în anul anterior. Nu este un moment de analiză sau de sinteză, ci doar de raportare la ceea ce ni s-a părut bun și am pus în practică în anul anterior. Pentru unii schema aceasta apare un fel de nostalgie, dar, de fapt, este mai mult de atât. Anul 2020 nu aduce nostalgii așa cum le gândim acum, ci altele noi pe care le încadrează în motivații existențiale care trec dincolo de aceste simple observații.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că lucrurile programate pentru ziua de mâine se împlinesc de la sine. Ceea ce am avut ca model bun în anul anterior nu va primi aceeași calitate în acest nou an.

Curiozitate. Deschidere către binele celuilalt. Valorile personale sunt în contrast cu nevoile celorlalți, dar pot fi mai bune. Speranță. Aventură. Valorile personale pot fi mai bune prin interacțiune. Cunoaștere. Studiul pe baza unui proiect mai vechi. Educația contează. Viitorul, pe baza faptelor de acum, poate fi unul foarte bun. Se merge prea departe. Lipsă de scrupule. Excesele de putere sunt plătită scump. Valorile personale trebuie justificate.

Schema astrală pe care o parcurgem acum se axează foarte mult pe amintirile frumoase, pe emoțiile speciale pe care dorim să le împărtășim celorlalți, pe curajul pe care îl avem atunci când urmărim să punem în aplicare elemente specifice de educație, de comportament sau când dorim să transferăm ceva din ceea ce am învățat în ultima perioadă. Astăzi totul ni se pare interesant, educativ, constructiv. Mercur va trece prin conjuncția cu Jupiter, aspect care accentuează nevoia de a ne așeza pe alte baze, dar, de această dată, prin argumente foarte clare, prin ținte pe care ni le stabilim într-un mod foarte clar. Conjuncția lui Mercur cu Jupiter este semn că valorile personale vor fi apreciate mai bine, iar rezultatele pe care le obținem vor fi de durată, situate dincolo de o simplă curiozitate, fie ea și științifică. Ceea ce gândim acum este de viitor, construit în afara unui sentimentalism distructiv, în afara acelor emoții care, prin rigiditatea lor, ar fi putut să ne ducă acolo unde nu ne-am fi dorit niciodată. Nu trebuie să uităm că aceasta este ultima zi de tranzit al planetei Marte prin zodia Scorpion și, așadar, ea devine în mod indubitabil o zi de putere. Puterea pe care o ține din partea lui Marte nu este una bună, constructivă și nici una care să ne ofere un viitor frumos, așa cum ni-l dorim. Este o zi apăsătoare când gândurile bune nu pot fi puse în aplicare, nu pot fi coordonate pe un făgaș normal, nu pot fi separate de dramele perioadelor recente. Cu atât mai mult cu cât în a doua parte a zilei, spre finalul ei, Luna va trebui să treacă printr-un careu cu Axa Dragonului, deci implicit prin careurile cu Jupiter și Mercur. Acesta este un moment de îndoială, de zdruncin, care se exprimă prin intermediul amintirilor frumoase ca și cum se face comparație cu ceea ce a fost cândva pentru a scoate în evidență că prezentul nu se poate ridica la nivelul așteptărilor.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre ceea ce ar trebui să controlăm, despre studiul pe care ar trebui să-l facem și despre țintele noi pe care ni le stabilim pentru a ne face acest nou an mai bun decât cel care s-a încheiat. În realitate, elementele personale cu care lucrăm sunt limitate. Ceea ce gândim că urmează să se întâmple va fi supus unui proces de analiză, va fi trecut prin procese de analiză, prin frică, va fi raportat la grijile mai vechi pentru a vedea dacă rezultatul pe care-l obținem este de durată. De aceea momentul de față pare unul de studiu. Studiem un mod de a fi, de a deveni, de a împlini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că lucrurile se împlinesc de la sine. Educația nu poate interveni acum, chiar dacă vom fi convinși că prin intermediul ei obținem tot ceea ce voința cere. Cumințenia sufletească nu are nimic de-a face cu gălăgia pe care o astfel de acțiune o presupune.

Este nevoie de o soluție foarte bună. Vedem foarte departe. Schimbul de experiență este foarte bun. Educație. Descoperirea unei noi soluții. Ne simțim bine în pielea unui personaj. Respingere. Bun împărtășit fără prea multe probleme. Expresivitate. Educația contează doar dacă este folosită în folosul comunității. Schimbul de experiență ne face mai buni.

Ceea ce se întâmplă în această zi ne arată cât de ușor se pot stinge oamenii în glorie. Relațiile tensionate care accentuează probleme de relații, conflicte bazate pe incertitudine scot în evidență grija pe care oamenii le-au ignorat, sentimente care au fost refuzate, atitudini care ar fi avut nevoie de anumite clarificări și care au lipsit. Prin ceea ce se întâmpla acum înțelegem că se poate merge ușor foarte departe, dincolo de o limitare a respectului, dincolo de motivul respingerii. Din capul locului, aceasta este una dintre cele mai interesante zile ale săptămânii. Marte va trece pe zodia Săgetător, nu înainte ca Mercur să treacă prin Coada Dragonului. Ceea ce motivează ținta este de fapt o dorință mai veche, o ambiție de a reduce puterea de influență a cuiva, de a face ca lucrurile să fie mai bune însă pe seama suferinței celuilalt. Prima zi a tranzitului lui Marte pe zodia Săgetător devine, așadar, una de accident, când soluțiile pe care le descoperim cer să fie puse în aplicare forțat, imediat, fără ca acest lucru să poată fi posibil. Există multă violență în ceea ce se întâmplă acum, iar lucrul acesta ar trebui să ne pună pe gânduri. Tot ceea ce facem, că este legat de o intenție bună, de a ne face viața mai plăcută, de a ne întoarce către o zonă de confort ce-a fost abandonată timp de aproximativ o lună și jumătate sau că urmărim acțiuni revendicative cu un mare impact social avem nevoie să știm că pentru toate există un preț. Acest preț ne-a fost cerut încă din săptămânile anterioare printr-o ușoară blocare a emoțiilor. Atunci această procedură a fost motivată de necesități imediate. Acum ne este motivată de ținte sociale, morale sau spirituale. În realitate, nu avem de-a face cu o schimbare, ci doar cu încadrare a acelorași elemente într-un cadru nou.
Prin urmare, vorbim pe 3 ianuarie despre o adaptare la noile condiții. Aceste schimbări pot veni din partea unei structuri sociale care cer individului o modificare a atitudinii în conformitate cu un plan care nu ține de ceea ce s-a întâmplat de curând și nici de ceea ce s-a întâmplat în anul anterior, ci de obiective mai mari legate de anumite ținte pe care un individ foarte ambițios și le-a stabilit de curând și dorește să și le pună în aplicare. Cert este că 3 ianuarie aduce o atitudine rece care se suprapune peste o voință caldă. Rezultatul este unul bun pentru persoanele care interacționează ușor, dar foarte rău pentru persoanele care au ales să se izoleze. Nu mai contează ce motivație au avut pentru această izolare, cert este că soluțiile momentului nu pot fi puse în aplicare prin refuz, prin respingere, prin criză de identitate care nu sunt acceptate, recunoscute.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că un anumit statut trebuie să ne ofere totul. Statutul este întreținut de o emanație personală, de efortul personal continuu, nu de etichetă.

Excesele sunt plătite scump. Se dă viață unui traseu foarte bun. Întârzieri stranii. Se cere un răspuns care nu va veni niciodată. Unele lucruri se spun, dar nu se fac. Descoperim ceea ce nu ne place. Planurile de viitor nu sunt totuna cu scopul. Avantaj.

Luna parcurge acum ultimul sector de tranzit prin zodia Berbec urmând ca, în a doua parte a zilei, spre seară, să treacă pe zodia Taur și cu puțin timp înainte ca ziua să se încheie să treacă prin conjuncția cu Uranus retrograd. Momentul de față ne vorbește despre o nevoie, dar și despre bucuria pe care gândim că o vom trăi în momentul în care ne vom atinge un obiectiv pe care ni le-am stabilit în zilele anterioare. Ceea ce ni se întâmplă acum pare ca un fel de avantaj, dar nu unul pe care îl primim ca pe un cadou, ci unul la care ajungem cu efort, cu muncă, pentru că ne-am gândit intens, pentru că am găsit soluția cea mai bună într-o noapte marcată de insomnii și tensiune. Suntem deja într-un an complicat care nu ne permite să avem acces la adevăr, la realitatea unor situații care s-au consumat cu ani în urmă, și tocmai de aceea situațiile pe care le parcurgem acum și care, după cum ne lasă impresia, fac o echipă minunată cu speranțele, nu pot produce rezultate pe termen lung. În stadiul în care suntem acum ele vor exista doar ca speranțe. Ceea ce este interesant din ecuația astrală a momentului vine chiar din tensiunea pe care o conține. Descoperim ceea ce nu ne place și dacă rezolvăm acest inconvenient atunci avantajele pe care ni le dorim vor veni foarte ușor. 4 ianuarie nu este o zi grea, este doar o zi încărcată de tensiunile pe care le gândim și le ascundem de mult timp, dar pe care nu le putem verbaliza, nu le putem formula, adică nu ne putem destăinui pentru că avem un foarte clar simț al pericolului. Există un careu in T pe semne cardinale ce are în vârful său conjuncția Saturn-Pluton. Acest aspect aduce în centrul atenției o problemă socială care există tocmai pentru că la bază are un conflict în timp ce nu poate fi destăinuit. Marile probleme ale vieții sociale, ale statelor, ale națiunilor stau acum pe micile conflicte din viețile personale ale celor care au putere de decizie.
Prin urmare, 4 ianuarie ne aduce în fața unor situații pe care ar trebui să le rezolvăm fără încăpățânare, fără rezistență, fără efort, ci prin dragoste, printr-un simț aparte care ne îndeamnă să protejăm, să înțelegem, să respectăm. Ceea ce activează acum în afara acestui nucleu de înțelegere și compasiune, în afara a ceea ce poate fi numit drept factori tradițional creează conflicte foarte mari. Uranus, chiar dacă se află într-o dispunere foarte bună față de Axa Dragonului, prin retrogradarea sa el nu poate media tendința Nodurilor. Asta înseamnă că situațiile neprevăzute nu ne ajută să ieșim din această încurcătură. Avem nevoie să sondăm arhiva personală, să facem apel la memorie, să căutăm prin cufărul cu amintiri și să folosim toate aceste valori pentru a face ca deciziile momentului să fie cât mai bune și mai frumoase pentru toată lumea. Adevăratul dinamism care ne poate scoate din această situație complicată va veni spre seara zilei următoare când Marte și Chiron își vor definitiva trigonul lor, după care vor intra într-o etapă de separare, adică vom fi capabili să ne bucurăm de efectele acestui aspect astral minunat. Deocamdată, muncim!
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi împotriva unui om pe care îl consideram vinovat de ceva. Pietrele pe care le aruncăm acum se vor transforma în meteoriți care se vor întoarce spre locul de unde au apărut. Cel care lovește va fi lovit, însă nu pe măsura faptei sale, ci pe măsura intenției sale.

Apar noi jocuri de culisă. Se evidențiază un factor nou. Progresul ne dă mai multe speranțe, chiar dacă este mic. Credem într-o modificare importantă de statut. Idealul nu este pierdut. Sobrietate. Revoltă care nu duce la nimic. Răspunsuri false.

Ultima zi a acestei săptămâni ni se va părea cea mai frumoasă zi a începutului de an 2020. Pentru că Luna se află acum într-o relație foarte bună cu Axa Dragonului și reușește să medieze tendința Nodurilor, dar nu oricum, ci din apropierea de Uranus, multe situații neprevăzute ne bucură, multe sunt cele care vin spre noi și care sunt de această dată citite altfel decât altădată. Suntem bucuroși de cele mai simple lucruri, de cele mai neînsemnate situații, ceea ce face ca răspunsurile ce vin spre noi acum să fie încărcate de o semnificație aparte. Spre sfârșitul zilei, Marte și Chiron își definitivează trigonul care a fost activ toată săptămâna producând acum efecte remarcabile. Nu doar că situațiile neprevăzute sunt mai ușor de observat și de gestionat, dar avem și momente contemplative, de inspirație, de mai multă putere în situațiile conflictuale, de refuz al vanității, al invidiei ca și cum am devenit dintr-odată astfel de oameni. Aceasta este o situație foarte frumoasă care îi face pe unii să fie mai sobri, dacă, de felul lor, sunt mai mândri sau să se entuziasmeze foarte tare dacă, de felul lor, sunt oameni flexibili, sociabili. Există multă energie, multă putere, o mai mare dinamică decât am văzut în celelalte zile, ceea ce duce la acțiuni rapide. Unele s-ar putea să fie dominate de precipitare. Cert este că rezultatul ne va încărca sufletește, ne va arăta care este rolul pe care îl avem în viețile celorlalți, ce ar trebui să facem pentru că această încredere ce ne este oferită să nu dispară.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni reprezintă, practic, începutul unei etape importante care va depăși cu mult cadrul anului 2020. Ceea ce ni se întâmpla acum ne arată cum să progresăm, în ce direcție și cu ce persoane. În plus, nota personală, cea dată de confort nu mai trebuie să fie întreținută cu eforturi atât de mari, ci ne putem lăsa, cel puțin astăzi și în zilele următoare, în voia unor pasiuni, în voie satisfacției, nevoia mulțumirii. Multe dintre cele care ni se întâmplă acum sunt foarte frumoase, chiar minunate ceea ce ne lasă impresia că idealurile pe care le avem nu sunt pierdute. Este adevărat, va fi nevoie să facem puțin efort în săptămânile ce vor veni pentru că aceste idealuri să fie duse puțin mai departe. Asta nu înseamnă că momentul de față nu este frumos, minunat, înălțător, profund, sublim.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu gândi că o simplă modificare produce o transformare majoră a destinului. Destinul se schimbă prin suma unor situații de acest fel.

29 thoughts on “30 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020

  1. Adina spune:

    Sarbatori Fericite!
    Am citit, de-a lungul timpului, in diverse publicatii, ca Steaua Magica de la Rasarit dupa care s-au ghidat magii ar fi conjunctia planetelor Jupiter si Saturn, pe semnul Pestilor; o astfel de conjunctie intre aceste doua planete s-ar produce destul de rar….ar putea fi posibil?

    1. Ceea ce a fost atunci se reproduce foarte rar si nu este legat doar de conjunctia Jupiter-Saturn (semn al noului lider).
      Despre tema nașterii lui Iisus poti citi mai multe aici https://ro.scribd.com/doc/7748125/Gheorghita-Coser-Iisus-si-tema-nasterii-sale

      1. Adina spune:

        Multumesc mult.
        Si multumesc de asemenea pentru nepretuitele surse de cunoastere pe care ni le oferi zi de zi, de-a lungul atator ani.
        Un an nou pe masura asteptarilor tale iti doresc.
        La multi ani!

        1. Mulțumesc!
          Un an nou fericit și din partea mea!

  2. Visan Luminita spune:

    Sunteti un astrolog desavarsit! Va citesc tot timpul.iubesc astrologia soarele stelele luna.poate pentru ca sunt zodia Pesti.Lumina si iubire si bucurie in suflet va doresc.

    1. Multumesc!
      Un an nou fericit si din partea mea!

  3. monica ancuita spune:

    Multumesc! Multumesc! Multumesc pentru Tot ceea ce am Invatat de-a lungul anilor!
    M-ati facut sa-mi inteleg viata si trairile, necazurile si bucuriile intr-o alta cheie.Multumesc!
    Un An Bun si Bland, cu Bucurii nenumarate, sa va aduca Bunul Dumnezeu!
    Cu mare drag,Monica

    1. Multumesc!
      Un an nou fericit si din partea mea!

  4. Dana spune:

    Va urez sa aveți parte de un an nou binevoitor și cu zile senine. Multumesc pentru darul dvs, sa va citim cu bucurie si recunoștință și de acum înainte, Sărbători minunate, La mulți ani! Cu drag! Dana.

  5. Ina spune:

    Iti doresc sanatate, belsug si implinire iar schimbarile care se anunta, sa fie dintre cele mai bune!
    La multi ani!

  6. Ani spune:

    La multi ani ,Gheorghita!La inceput de an,iti doresc ca drumurile tale sa duca catre implinire si bucurie!Iti multumesc sincer pentru tot suportul pe care l am primit prin efortul depus de tine ,pentru toata indrumarea si cunoasterea daruite de tine!Sa fii in lumina!

  7. Claudia spune:

    La multi ani in noul an 2020, cu multa sanatate, bucurii si impliniri alaturi de cei dragi !

  8. ana spune:

    La multi ani sanatosi , incarcati de liniste sufleteasca !!! Anul 2019 a avut o definitie surprinzatoare la prima citire, cu un aspect ermetic, de incifrare initial, dar treptat ea a prins contur ( prin evenimentele petrecute) si am inteles pe deplin mesajul ei. Multumim !!! Asteptam definitia acestui nou an increzatori in talentul dvs de a gasi o formula de exprimare cu maxima condensare a mesajului. . Multumim !!!

  9. Vă mulțumesc mult pentru aceste frumoase urări, pentru cuvintele alese pe care mi le scrieți. Vă iubesc și vă prețuiesc!
    La mulți ani!

  10. Claudia spune:

    Gheorghita, cu scuzele de rigoare pentru indrazneala, 2020 este cumva anul sperantelor redefinite?

    Multumesc pentru tot!

    1. Este anul viselor stupide si al concilierilor false.

  11. Cristina spune:

    La multi ani, Gheorghiță! Si eu iti multumesc din toata inima pentru tot ce faci si iti doresc un An Nou plin de vise înțelepte si realizate si de concilieri autentice :), in care puterea sufletului sa invinga predispozitiile astrale. Si asta doresc tuturor, tie, cititorilor tau si mie, pt ca stiu ca pana la urma asta e rostul profund al muncii tale. Plus ca eu una mărturisesc că am niscai vise pt 2020, sper sa nu fie chiar asa aiurite!😉

    Dupa o perioadă cam sufocanta, abia astept sa reiau lectura acestui site si sa aflu ce ne pune ‘in ghetute’ analiza noului an! Stiu ca vremurile sunt interesante, mie mi se pare ca parcurgem un fel de ‘placa turnanta’ (asa se zice?) spre o nouă etapă civilizationala, masiv reconfigurata. Nu stiu ce va fi, dar pana una alta eu resimt energia asta capricorniana ca pe o reasezare in matca, ca o revenire la moderație. Si ma gandesc ca nu este întâmplătoare aceasta revenire la suprafata a valorilor de baza, perene. Poate pentru a ne avertiza sa nu le abandonăm si sa facem mereu apel la ele atunci cand vom intra in aceasta matrice atat de noua si atat de diferita de tot ce a fost (si in care e clar ca deja am inceput sa pătrundem). Nu stiu daca interpretarea mea e corecta, e pur intuitivă, dar sunt ceva mai optimistă. Perioada 2006-2016 mi s a parut mult mai crâncenă. Iar acesti ultimi ani i am resimțit ca pe un fel de ‘respiro’, de răgaz pregătitor in care ne am mai putut recompune cat de cat (gata, scz de atata vorbaraie :)) )

    Cu multa-multa pretuire si recunostintă si prietenie,

    Cristina

    1. Multumesc, draga mea, pentru cuvintele frumoase. Nu este un an bun. Asemanarea cu ce a inceput in 1982 nu este intamplatoare insa nici ea nu ne poate ajuta foarte mult, ci doar sa ne ofere mici repere. Atunci am intrat intr-o perioada de austeritate materiala pentru a mentine o ideologie, asa a fost peste tot in lume, nu doar la noi, insa acum intram intr-o etapa de privatiuni morale pentru a mentine teritorii ori pentru a permite o noua forma de regrupare a teritoriilor. In doua milenii de istorie acest ciclu a fost initiat pe Capricorn doar de 5 ori: 1518, 1284, 783, 549, 47. Daca schimbarile de teritorii au fost vizibile pana in secolul a XIII-lea, ultimul ciclu al puterii de acest fel s-a consumat in Renastere. De atunci nimic de acest fel! Asadar, nu, nu suntem pregatiti ca generatie pentru ce va veni, dar cred ca altii, din subtil, care vor veni, da!

      1. Cristina spune:

        Nu, nu accept, trebuie sa fim pregatiti :)), macar individual daca nu ca generatie! (am ascendent si jupiter in sagetator, asa ca iti inchipui ca sunt diagnosticata cu optimism incurabil ..lol).

        Lasand gluma la o parte, hmm..privatiuni morale… suna intr-adevar rau.

        Abia astept sa citesc analiza.

        (pana atunci, o dedicatie speciala pentru tine si cititori – poate o postezi tu intr-una din analize, ca eu vad ca nu pot sa adaug link-ul: Valeria Stoica, „Empty air”. Eu acum am descoperit-o abia pe moldoveanca asta si ma fascineaza. Nu stiu cum vor fi vremurile, dar poate muzica ei ne va aminti atunci de ceea ce este si ramane bun in viata.. 🙂 )

        1. Stiu! Nu ai fi tu daca ai accepta. Sa fii in continuare asa cum esti, iar schimbarile sa le faci in felul tau. Vremurile se schimba, timpurile, de asemenea, doar oamenii sunt cei care aleg ce sa traiasca si ce nu.
          Anul acesta nu exista previziuni anuale. Nu am scris nimic despre 2020. O voi face saptamanal.

          1. Cristina spune:

            Merge si asa, ma voi bucura de previziunile săptămânale! ☺🤗

  12. Dan spune:

    La multi ani si sanatate

  13. dana spune:

    La multi ani!
    Multumim pentru tot.
    Speram la alegeri intelepte pentru omenire.

  14. Lilia Parasciuc spune:

    Buna ziua si La multi ani! Ati spus ca pentru anul 2020 nu vor fi previziuni. Dar ati putea sa ne dati pentru acest an macar o lista cu evenimentele ( aspectele) astrologice : intrarea planetelor in semnele zodiacale, pozitia Lunii in semnele zod. Pentru mine era o ghidare importanta ! Si un cadou superb de Anul Nou!!!
    Va multumesc din suflet!

    1. Lilia Parasciuc spune:

      Va multumesc mult si va sunt recunoscatoare!!!! Un an bun va doresc!

    2. Lilia Parasciuc spune:

      Aoleu!!! Pai trebuie sa fii un expert in astrologie ca sa intelegi toata „nebunia” de pe site-ul care mi l-ati dat .E peste puterile mele si intelegerea mea si cunostintele mele in domeniu. Era mai bine sa ne faceti D-stra o analiza asa cum ati facut-o pentru anul 2019. A fost superba si de mare folos pentru noi cei care nu au cunostinte profunde in domeniu. Da, pacat ca nu le mai putem avea asa cum le-am avut in 2019. Renunt ,pentru ca e prea complicat pentru mine. Anul acesta n-o sa am ghidarea pe care am avut-o anul trecut. Pacat! Dar ,oricum multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.