23 – 29 decembrie 2019

23 – 29 decembrie 2019 este săptămâna curbelor indecente și a discuțiilor care duc la planuri prea mari pentru ceea ce poate oferii anul acesta și al adaosului pe care dorim să-l utilizăm ca monedă de schimb. Multe din elementele pe care le vom parcurge de-a lungul acestei săptămâni sunt destul de confuze tocmai pentru că ne oferă indicii pe care nu le putem utiliza deocamdată, fie pentru că nu avem colaboratorii necesari, fie pentru că noi nu suntem potriviți pentru asemenea intervenții. Aceasta este ultima săptămână întreagă a anului 2019, anul segmentării, tocmai de aceea nu ar trebui să ne așteptăm la o concluzie bună decât dacă sacrificiile ce ar fi trebuit făcute de curând sau în prima parte a anului au fost îndeplinite cu succes. Săptămâna aceasta ne aduce complicații în relații interumane, tensiuni pe orgolii, pe patrimoniu și pe refuzul unei supuneri. Cei care au fost atenți asupra fenomenului social de-a lungul întregului an vor vedea în această săptămână un fel de sinteză a tensiunilor care nu trebuie să rămân aici, ele trebuie rezolvate pentru că Luna nouă de pe 26 decembrie ne spune că viziunea cere o schimbare. De altfel, nu doar acum, ci și de a lungul întregului an, multe din cele care s-au schimbat într-un mod spectaculos au fost bazate foarte mult pe viziune. Viziunea omului slab îl obligă să facă anumite lucruri care nu-i sunt pe plac, dar pe care le consideră necesare în împlinirea pe ultima sută de metri a obiectivelor lui 2019. Viziunea omului profund este cea care aduce o separare de acele vicii, de acele goluri care ar putea fi in 2020 distructive. Practic, la asta se referă deviza generală a acestei săptămâni.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a spera că lucrurile bune vin, se împlinesc, ne sunt accesibile tocmai pentru că nu respingem calitatea vieții sociale, ci încercăm să-i oferim acestea o nouă însemnătate.

Risipă. Nimeni nu este perfect. Admirație față de greșelile celorlalți. Obstacolele trebuie investigate corect. Opiniile subordonaților cer observarea atentă. Ne ghidăm după calcule noi. Spiritul răzbunător sfidează, înainte de toate, recomandarea cea mai bună. Nevoie de progres. Intuiție științifică. Avem nevoie de stabilitate, dar căutăm lucrurile obișnuite. Creativitate. Relațiile interumane au de suferit din cauza dorinței de a progresa din punct de vedere social, din cauza carierei.

În a doua parte a acestei zile Soarele va definitiva careul cu Chiron. Acest aspect a fost activ și în săptămâna anterioară, însă acum ne arată că dinamica pe care o parcurgem pe acest final de an este una destul de complicată care poate fi încadrată corect, pusă într-o lumină favorabilă dacă se face apel la bunul simț, la morală sau, în cazul celor care sunt mai sceptici de felul lor, la o intuiție științifică. Este o zi de creativitate tocmai pentru că acest aspect dintre Soare și Chiron ne ajută să ne echilibrăm, să fim atenți la ceea ce este frumos și urmează să experimentăm, la durerile care ne-au consumat mult în săptămâna anterioară și care trebuie lăsate în urmă. Pe aceste unghiuri ne facem calcule noi, suntem mai curajoși atunci când vine vorba de planurile de viitor, avem viziune și nu ne temem de întâmplările neprevăzute. în plus, faptul că toate aceste direcții se bazează mult pe ultimul sector de tranzit al Lunii prin zodia Scorpion ne dă mai multă încredere. Spre finalul zilei apare și bucuria care ne vine din tranzitul Lunii pe Săgetător, din relațiile frumoase pe care vrem să le stabilizăm din punct de vedere social, pe un fel de răbdare pe care o vedem acum foarte durabilă.
Există și o tensiune care vine ca urmare a rememorării unor întâmplări care s-au consumat în săptămânile anterioare. Este bine că se întâmpla așa pentru că soluțiile pe care le avem acum sunt de-a dreptul terapeutice, ele vindecă ceea ce s-a acutizat anterior, deci ne sunt foarte utile. În situația aceasta victorioși vor fi doar oamenii simpli care nu rămân blocați în conflicte pe care ar putea să le rezolve în forță, ci pe care le-au rezolvat cu tact.
Prin urmare, prima zi a acestei săptămâni ne vorbește despre o agravare care ne duce către soluții ce durează. Un aspect negativ al acestei zile ar putea să iasă în evidență printr-un refuz, dar acolo unde avem sinceritate, elementele negative nu vor fi amplificate, relațiile interumane nu vor suferi, iar dorința de a progresa nu va fi blocată pe durerea momentului. Nu ne va rămâne în memorie doar ceea ce este neplăcut, ci soluțiile minunate pe care le-am obținut pornind de la această durere. Curiozitățile acestei zile nu cer o perspectivă care să merite o prea mare atenție. Ele se adresează doar momentului și de aceea avem nevoie să fim atenți la mesajele pe care le primim din partea acestora. 23 decembrie este o zi care ne ajută să observăm obstacolele, să le investigăm și să le depășim frumos.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne îndrepta atenția către emoție. Acolo unde emoția este frumoasă și rezultatul acțiunii va fi pe măsură.

Ceea ce este bun trece repede. Fluctuații. Întorsături favorabile. Suntem încrezători că rupturile au fost foarte bune pentru propria sănătate. Orgoliul nu mai este atât de atractiv. Ne temem de schimbări care nu sunt bune. Natura evenimentelor este modelatoare de forme. Apare o problemă pe care o investigăm prin dorință, investiție, reconectare sau schimb de experiență. Apel la educație.

Trigonul Soare-Uranus din seara acestei zile nu este ceva bun, nu este un element care să ne echilibreze, care să ducă mai departe acele impulsuri intime, personale pentru a fi împlinite sau pentru a obține din partea celor din jur un răspuns pozitiv. 24 decembrie este o zi agitată care predispune la multe schimbări, la răspunsuri care nu sunt așteptate, la simplificări obositoare, la o tensiune care se acutizează în special în a doua parte a zilei pentru că cineva moderează greșit o întâlnire, consumă substanțe care nu sunt tolerate de organism, sunt lansate informații pe care nimeni nu le înțelege sau sunt complet nepotrivite momentului. Există și un impuls spre răzbunare care va fi acutiza tot în a doua parte a zilei, dar el va fi cumva ascuns de toată agitația care susține alte dezechilibre, nu acesta dat de răspunsuri. Apelul la educație ne ajută să ne deschidem către un nou plan al valorilor, să avem mai multe experiențe, să fim mai liniștiți, mai atenți și mai puternici indiferent de reclama pe care și-o fac cei agresivi acum. Dacă planeta Uranus nu ar fi fost acum în deplasare retrogradă am fi vorbit despre un succes pe baza unor experiențe mai vechi, însă momentul acesta aduce dorințe stranii pe care urmărim să ni le punem în aplicare într-un timp foarte scurt, trecând peste anumite reguli, peste un ritual, peste opiniile celorlalți, peste mesaje de avertizare sau indicii. Oamenii sinceri sufere pe 24 decembrie pentru că evenimentele se succed foarte repede, apar întorsături de situație, iar ceea ce este bun este supus unui proces de investigație nespecifică. Nu avem nevoie de un asemenea proces, ci avem nevoie doar de atenție și de a selecta elementele bune pe care le vedem la ceilalți într-un mod frumos și obiectiv. Acolo unde lucrul acesta nu se întâmplă apar tensiuni, episoade scurte de revoltă.
Prin urmare, 24 decembrie ne îndeamnă către schimbări bune, dar pe care trebuie să le facem cu atenție, cu moderație, ca și cum suntem în continuare conectați la o sursă minunată de informații. Ziua de marți, 24 decembrie nu este bună pentru sănătate, pentru alimentație, pentru acea hrană spirituală decât dacă au existat în săptămânile anterioare anumite situații formulate într-un mod categoric, anumite delimitări care ne-au construit în ochii celorlalți o altă imagine decât o aveau, aceea de oameni onești, puternici, speciali. Dorințele sunt pentru această zi un motor puternic, pentru că ele ne arată care sunt dispozițiile de spirit, care sunt elementele care se adaugă periodic vieții personale, comportamentului pentru a rămâne oameni echilibrați și integri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme că schimbările de acum ne distrug. Dacă suntem atenți aceste schimbări nu distrug nimic, ele doar ne informează cum se realizează procesul de purificare.

Refuz al binelui. Fluctuații. Dependență. Iubirea supraestimată creează probleme. Exces de energie. Lipsă de voință. Ne întâmpinăm unul pe celălalt cu propriile probleme. Daruri ciudate. Se face referire la o faptă originală, dar mesajul ei nu este înțeles. Apare o problemă de destin care trebuie explicată în mai multe etape.

Deși este o zi foarte importantă pentru creștini, momentul de față, din punct de vedere astral, nu ne oferă toate motivele pentru a trăi intens bucuria acestei sărbători. Luna va trece în mijlocul acestei zile prin conjuncția cu Mercur, apoi, la puțin timp, prin careul cu Luna neagră și înainte ca ziua să se încheie va trece pe zodia Capricorn. Este un fel de tur de forță, de întâmplări ciudate, de datorii pe care vrem să le plătim mai mult față de noi înșine decât față de cei cu care interacționăm. Este, însă, un moment de efort, unul intens, aparte care ne lasă impresia că suntem în fața unui episod important pentru destin. Această impresie este în mare parte distorsionată de întâmplări pe care le gândim ciudat, greșit sau de minciuni pe care le-am crezut în ultima perioadă și care au legătură cu marea dinamică socială inclusă în acest final de an. Elementul definitoriu al acestei zile este refuzul, cel care a creat de-a lungul săptămânilor anterioare un fel de dependență. Faptul că apare o problemă de destin nu înseamnă că ea există cu adevărat, ci că suntem conștienți de un gol al vieții pe care încercăm să-l umplem acum cu întâmplări în mare parte false sau neconforme cu cerințele de acum. Relația proastă dintre Lună și Luna neagră ne arată că aceste minciuni sunt foarte puternice și, până la urmă, pot constitui un mare avantaj pentru cei atenți, pentru cei care urmăresc să își cizeleze caracterul, nu să scoată în evidență probleme ce nu pot fi rezolvate.
Prin urmare, 25 decembrie este o zi a planurilor care se dovedesc prea mari pentru ceea ce ne poate oferi anul următor. Poate, deloc întâmplător, schema aceasta ne arată cam cum ar trebui să privim structura astrală a următorului an. Vom fi interesați în această zi și de ceea ce este original, de faptele care au un anumit înțeles și care cer raportarea la un sistem de valori care a fost verificat în timp. Lucrul acesta va fi vizibil în special spre seară după ce Luna se va desprinde de careul cu Luna neagră și intra în perioada fără direcție. Acestea sunt momente de reflecție, de întoarcere către aspectele profunde ale vieții, de interiorizare. În această zi se încheie un ciclu lunar interesant și solicitant, ceea ce înseamnă că de mâine încolo putem spera într-o nouă etapă care să ne ofere mai multe indicii despre un schimb, despre administrarea bunului care nu poate fi înlocuit și despre care nu știm prea multe lucruri sau pentru utilizarea căruia nu am primit încă instrucțiuni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne blocați pe originalitatea unei fapte care ne vine acum ostentativ în minte. Ea este un reper pentru etapa când s-a produs. Acum putem fi mult mai flexibili fără a ne raporta la aceste modele. Întregul care a integrat acel element original ne poate ajuta mai mult.

Răul nu cunoaște limite. Suntem obligați să ne întoarcem către relații dureroase. Ne depășim o condiție. Lipsa de voință este plătită scump. Bruiaj. Tenacitate. Anumite consecințe ne scapă de sub control. Supunere. Pasiune ciudată. Emoție. Omul slab jignește cu ușurință. Subiectivitate. Adevărul iese la suprafață, dar este cu capul spart.

În dimineața acestei zile se va împlini Luna nouă. Din nefericire, această fază a Lunii trece perfect peste Coada Dragonului, ceea ce poate însemna pentru oamenii puternici o provocare foarte mare, iar pentru cei obișnuiți, o durere. Față de ceea ce s-a încercat să se demonstreze în ziua anterioară, momentul acesta este un fel de gol, de lipsă, de simplificare abuzivă, de slăbiciune. Pentru unii poate fi o zi de confirmare, însă până la urmă și în cazul acestora se va transforma într-un fel de plată care trebuie oferită pentru a scăpa de relațiile dureroase, de obsesii, de condiții care nu pot fi depășite decât cu mare efort, de durere. Pentru că această conjuncție se realizează pe zodia Capricorn vorbim despre ambiții care trebuie să ne scoată dintr-o zonă a emoțiilor, dar să ne țină într-o zonă a confortului pe care îl controlăm. Poate de aceea și marele conflict al momentului și al săptămânii pentru că aceste două elemente nu pot coexista în cazul unui om echilibrat și profund. Asta înseamnă că soluțiile momentului ne ajută să aducem adevărul la suprafață, să-l scoatem la lumină, chiar dacă el deocamdată nu poate fi apreciat la adevărata valoare. 26 decembrie este o zi a realizărilor frumoase când reușim, cu resurse puține, să obținem un efect maxim, când anumite compromisuri ne încurajează că pe viitor lucrurile acestea care sunt făcute în viteză sau cu o cantitate mică de energie sunt și cele mai eficiente. Această Lună nouă de pe Capricorn ne oferă însă și încrederea că putem să ne descurcăm foarte bine într-o lume a comerțului. Cu toate acestea, impresiile pe care le avem acum cer o încadrare corectă. Nu trebuie să uităm că această săptămână ne aduce multe confuzii, multă tulburare și obiectivele acestea care sunt legate de realizări proiectate în viitor au nevoie de mai mult timp pentru a se sedimentat și a produce efectele pe care le așteptăm.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne ajută să scăpăm de ceea ce ne bruiază, ne jignește sau ne întristează. Gândurile pe care le exprimam acum ne ajută să vedem dincolo de aparențe, să trecem dincolo de relațiile tăioase și să simplificăm mult din ceea ce în ultima perioadă a fost greu de suportat, apăsător. Este posibil ca în fața unor probleme mai mari pe care le conștientizăm acum unii să bată în retragere. Există oameni care își vor petrece ziua de 26 decembrie în pasivitate, însă aceștia, trebuie să recunoaștem, sunt adevărații vizionari care preferă să observe, să investigheze, să analizeze și să catalogheze ceea ce primesc prin alte canale de comunicație. Nu totul se bazează pe efectul imediat produs de o cauză. Este nevoie de viziune pentru că marile edificii să poată fi ridicate și să poată dăinui în timp.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu pune totul pe emoție. Astăzi succesul vine prin viziune.

Îndrăzneală. Principiile active îi îndeamnă pe unii să se condamne. Suspensie. Griji față de relații ciudate. Reușim să ne ridicăm deasupra unei dreptății abuzive. Naivitate. Complicații ciudate. Anumite situații sunt depășite ușor. Divergențele de opinie fac trimitere la faimă, la prestigiu. Transfigurare. O anumită dezordine produce un efect ciudat. Căutăm fericirea oriunde.

Clipele de sensibilitate pe care le-am trăit în prima jumătate a săptămânii ne ajută acum să înțelegem de ce avem nevoie să supraviețuim în condiții delicate, cele indicate de acest final de an. Mulți vor gândi în contratimp, împotriva celor pe care i-au apreciat pentru că se visează personaje importante într-o vitrină, ființe care pot fi ușor promovate, oameni care se descurcă foarte ușor dacă fac presiuni asupra celor cu care interacționează. Dacă în zilele anterioare am gândit că adevărul poate ieși la suprafață în anumite condiții, acum ne schimbăm această opinie și suntem mai atenți la intervenții eronate, greșite, la anumite derapaje pe care le fac cei cu care am interacționat de curând. Înțelegem lucrul acesta din deviza generală a săptămânii care ne arată că nimic nu este clar sau nu este atât de clar cum ne-a fost până acum. Asta nu înseamnă că anumite elemente negative trebuie să meargă mai departe în forma prezentată, că trebuie schimbate categoric. Suntem în săptămâna curbelor, chiar dacă acestea sunt indecente, adică ne lipsesc direcțiile accentuate de idei clare ale deciziilor definite de concepte care nu pot fi adaptate situațiilor prezente. Ceea ce este rigid primește pe 27 decembrie o lovitură dură, iar rezultatul situațiilor pe care le parcurgem ne duce către multe divergente de opinii, către o fericire pe care încercăm să o cumpărăm în ideea că fiind raționali, mult mai calculați, mult mai detașați de viziunea unui succes bazat pe inspirație, ajungem la acel confort arhetipal, cel care seamănă cu binele universal despre care ni se spune că există în rai.
Un element important al acestei zile este cel dat de risc. Sunt legături foarte interesante cu ceea ce s-a consumat în prima parte a săptămânii și lucrul acesta se bazează mult pe capacitatea celui în cauză de a se detașa de acel sentiment de responsabilitate care a fost dominant în săptămânile anterioare. Acum totul poate fi jucat pe o carte, chiar dacă totul poate fi pierdut.
Prin urmare, 27 decembrie ne vorbește despre acea suspensie care ne poate crea probleme foarte mari. Suspensia de acum vine prin dezordine, nu prin capacitatea de adaptare, iar rezultatele nu sunt expresia unei viziuni de ansamblu, ci doar rezultatul unor interpretări subiective. Suntem într-o perioadă în care trebuie să renunțăm la multe din cele care păreau acceptate de cadrul normal, doar că ni se părea că au nevoie de mai mult timp pentru a se integra. Dacă nu s-a integrat până acum ele trebuie expulzate, trimise către o altă zonă sau înlăturate complet. Conjuncția Soarelui cu Jupiter este pentru foarte mulți un aspect care duce spre transfigurare și care încurajează succesul, care aduce dreptate și care scoate la lumină fericirea pentru oamenii care nu au cunoscut-o până acum în forma aceasta. Din nefericire, lucrul acesta nu va fi vizibil prea curând, pentru că această perioadă este mult viciată de unghiuri care sunt mai complicate decât acesta, care creează divergențe gratuite de opinie și care nu ajută omul liniștit să descopere aceste valori. Avem nevoie să mai așteptăm puțin, să înceapă anul următor, să treacă vreo câteva săptămâni, să vedem care sunt problemele acelui interval, pentru a înțelege de ce mesajele de acum nu reușesc să producă efecte pe termen lung.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu exagera cu modele de fericire pe care le cunoaștem crezând că prin abordarea acestora anulăm modele de tristețe pe care nu le-am putut rezolva. Viața împlinită apare în cazul celui care și-o construiește din aproape în aproape, nu în cazul celui care se bazează pe vestigii peste care aplică simple elemente de artă modernă. Acestea țin de spectacol, nu de traiul obișnuit.

Ne delimităm opinia de un om rău. Se caută valoarea. Înțelegem, dar nu preferăm. Este nevoie ca o etapă să se încheie. Se face apel la o responsabilitate. Autocompătimire. Facem fapte rele fără să ne dăm seama. Viața socială este importantă doar dacă acolo există oameni pe care îi iubim. Experiențele emoționale sunt importante.

Singurul moment de destindere al săptămânii este acesta. Este adevărat, fiecare va avea o motivație personală pentru care va alege să se relaxeze, să se destindă, să se detașeze de problemele care păreau foarte importante și foarte agresive până acum. În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Vărsător și va aduce multă libertate, multă destindere, adică ne va aduce exact ceea ce avem nevoie în momentul de față pentru că până acum tot ceea ce am trăit prea grav, apăsător sau complicat să se cristalizeze, să capete un sens aparte. În egală măsură, este și o zi de atenție, când arătăm că anumite probleme personale au fost urmărite cu interes, nu au fost ignorate, au fost selectate în funcție de priorități, nu doar în funcție de obsesiile emoționale.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de teama de adevăr, de expresivitate, grija că dacă spunem lucrurilor pe nume atunci mesajele pe care le transmitem nu vor ajunge unde trebuie, ce vor crea situații ciudate pe care nu vom reuși prea curând să le gestionăm. De aceea, ni se pare că o situație de genul acesta ar părea de-a dreptul imposibil de gestionat, creatoarea unor ipostaze interminabile care să nu confirme nimic, ci doar să arate că visăm prea mult la un succes pe care nu-l putem obține. În felul acesta, arătăm că suntem în consonanță cu deviza generală a săptămânii, dar nu arătăm că suntem dispuși să gestionăm corect situațiile complicate pe care le trăim. Momentul de față accentuează anumite trăiri emoționale și pentru că avem în spate experiențele zilelor anterioare suntem tentați să le înlocuim sau să le negăm.
Prin urmare, 28 decembrie ne vorbește despre lucruri care trebuie corectate prin inspirație, nu prin metodă, despre situații care cer consolidare prin evaluare, nu prin raportare la exemple mai vechi verificate din timp. Doar așa reușim să demonstrăm că am învățat să creștem, să trăim, să înțelegem și să experimentăm. Toate celelalte elemente devin prea emoționale și omul comun se va lăsa în voia lor. Va avea impresia că ziua este excepțională pentru că a trăit-o, dar la sfârșitul ei va vedea că nu îi va rămâne ceea ce crede sau nu-i va rămâne prea mult. Cel care este atent va surprinde esența înțelegerii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu simplifica totul la ceea ce ni se pare ușor de obținut. Ceea ce este ușor de obținut este un element care a mai fost însușit și altădată sau care se potrivește perfect pentru un nivel care nu cere niciun salt, niciun progres, nicio schimbare.

Ne revigorăm prin raportare la celălalt. Perspicacitate. Logică. Precizia și ordinea duc uneori spre impulsivitate. Fericirea este mai mult simulată. Aspectele favorabile sunt scoase din haos. Reușim să remediem o problemă care părea că nu mai are soluție. Prelungim un statut, o imagine, o demnitate. Nu ne adaptăm la condițiile invocate pe moment. Se discută despre o sancțiune. Rivalități întâlnite într-un plan personal ce trebuie rezolvate rapid.

Luna, în plin tranzit prin zodia Vărsător, va împlinii în noaptea de sâmbătă spre duminică, o conjuncție cu Venus. În dimineața acestei zile Mercur va trece pe zodia Capricorn, iar, în a doua parte a zilei, Marte va definitiva trigonul cu Luna neagră. Este un moment decisiv, dar nu unul reprezentativ pentru ceea ce reprezintă finalul unui interval și începutul altuia. Chiar dacă Mercur intră pe zodia Capricorn și poate însemna o delimitare interesantă între ceea ce a fost până acum ca interes pentru comunicare, idee, mobilitate și ceea ce va fi de acum încolo ca interes pentru stabilitate, expresivitate și durabilitate, momentul acesta este prea mic pentru a susține o delimitare între ani sau între epoci. Tocmai de aceea, situația de față aduce o perfectare a unei soluții în raport cu o autoritate, poate chiar cu statul, poate chiar cu o structură socială. Ca multe alte elemente care ne-au atras atenția de-a lungul acestei săptămâni, pentru că Luna neagră este omniprezentă pe schema astrală a momentului, și ceea ce se întâmpla acum nu poate fi de perspectivă așa cum ne gândim în momentul de față. Ceea ce ni se pare o soluție are nevoie de mai multe elemente pentru a atinge finalitatea, pentru a fi o soluție viabilă și pentru ceilalți. Celelalte elemente sunt raportate la structurile de rezistență ale celorlalți, la perspicacitatea lor, la metodele pe care le au și pe care doresc să le folosească de fiecare dată când vor să iasă din criză. Ultima zi a acestei săptămâni este una care ne îndeamnă spre precizie, spre a investiga fenomenul social, nu pentru a vedea dacă acesta are o problemă, ci pentru a colecta ceea ce este frumos și constructiv pentru propria persoană.
Prin urmare, vorbim pe 29 decembrie despre rivalități ciudate, despre discuții care nu duc nicăieri, despre o răbdare care nu a fost încercată sau care nu a fost adaptată nevoilor de acum. Sunt elemente favorabile care ies foarte ușor din umbră, dar acestea cer acum raportarea la alte modele. Cele mai dificile modele sunt cele care au demonstrat că sunt produsul unor experiențe lungi de viață, nu rezultatul unor instincte casnice. Ceea ce gândim astăzi cere raportarea la un altfel de model universal, nu la nevoi imediate care, și de-a lungul acestei săptămâni, s-au soluționat în mod imediat.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu alege să ieșim din zona de confort într-un mod brutal. Ceea ce vine spre noi ca plăcere nu este neapărat viciu. Plăcerea ne ajută să ne echilibrăm și să ne pregătim pentru ceea ce va veni spre noi în săptămânile următoare.

8 comentarii la „23 – 29 decembrie 2019

  1. Liliana spune:

    Am inteles ca anul acesta, pe 30 decembrie, nu vor mai exista previziuni. As vrea sa va multumesc cu recunostinta pentru modul in care ani de zile ati scris aceste previziuni, adevarate carti de analiza astrologica, de filosofie, de psihologie. Stiu ca nu asteptati nimic in schimb dar va asigur ca in acesti ani in care sunt atat de multi „astrologi” si „maestri” si etc., v-ati castigat un loc aparte in inima mea prin moralitatea, seriozitatea, decenta, simplitatea profunda de care ati dat dovada. Observ ca astrologia a devenit o arta care s-a vulgarizat pentru ca toata lumea are facturi de platit iar consumatorii primesc ceea ce doresc sa auda si in acest labirint cu totii ratacim fiecare cautand altceva… De aceea eu va multumesc si va sunt recunoscatoare pentru momentele in care m-ati pus pe ganduri prin ceea ce ati scris sau ceea ce ati sugerat cu delicatete.
    Va multumesc!
    Sa aveti un Sfarsit de An linistit alaturi de cei dragi!

    cu multa admiratie,

    Liliana

    1. Nu abandonez, doar că este nevoie de o mică schimbare, iar acum așa am considerat că trebuie făcută.
      Mulțumesc mult pentru apreciere, pentru cuvintele frumoase și pentru că ai folosit în tot acest timp ceea ce avem aici.

  2. Cami spune:

    Nu am știut că nu o să ne mai bucurăm de previziunile făcute de dumneavoastră.Este o mare pierdere pentru noi această analiză a astrelor făcută atâția ani si atat de bine, încât eu va sper să vă razganditi sau să promovați altfel aceste previziuni făcute extrem de profesional, pe alte canale așa cum fac dealtfel multi cei care se ocupă cu asa ceva.Inteleg ca nu doriți faima si publicitate, dar în modul cum va ocupați dvs de analiza astrelor nu o face nimeni si este o mare pierdere pentru noi cei care ne hrănim cu asa ceva.Eu va urez sărbători fericite și va mulțumesc pentru atâția ani de bucurii astrale! La multi ani si un an nou 2020 binecuvântat!

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere și pentru cuvintele frumoase. Vor fi în continuare previziuni săptămânale. În fiecare joi dimineață va fi postată analiză pentru săptămâna următoare. Ceea ce va lipsi va fi analiza pe întregul an 2020. Previziunile săptămânale vor rămâne la fel. Aici nu se schimbă NIMIC.

  3. Maria spune:

    Interesanta si recomandarea saptamanii pentru cei ca mine care nu au viata sociala deloc (datorita aspectelor la tema personala)….
    Un sfarsit de an linistit si multumiri pentru tot ceea ce faceti pentru semeni!

  4. Claudia spune:

    Sarbatori fericite, cu multa sanatate, bucurii si pace sufleteasca!

  5. DOINA spune:

    Sărbători luminate alături e cei dragi ! Să fiți fericit, sănătos, la fel de inspirat și înțelept. Faptul că ați ales să faceți o schimbare în modalitatea dvs de a prezenta previziunile cu siguranță nu este o întâmplare, cum nimic în viață nu este întâmplător. Uneori avem nevoie de oameni pentru a ne „trezi”, pentru a ne ajuta să ne schimbăm cursul vieții, alteori pentru a ne încuraja și a ne aminti cine suntem cu adevărat (apreciez acest lucru la dvs., mereu ați spus lucrurilor pe nume).Și, ironia sorții, noi nu trebuie să știm ce menire are fiecare persoană pe care o întâlnim în viața noastră și de ce hotărăște să facă anumite alegeri. Eu vă mulțumesc pentru informațiile pe care ni le dăruiți prompt, sincer, necondiționat și vă urez un călduros „LA MULȚI ANI” frumoși alături de cei dragi!

    1. Mulțumesc! Sărbători cu bine și din partea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.