3 – 9 martie 2014

3-9 martie 2014 este săptămâna paşilor mici şi a aspiraţiilor prea mari. Această săptămână va fi una remarcabilă la capitolul transformării interioare pentru că aduce două evenimente astrale de o mare importanță pentru vremurile pe care le trăim: intrarea lui Junon în Berbec (3 martie) şi mult discutata trecere a lui Lilith în Leu (4 martie). Ca fundal incitant, tulburător sau caustic vom avea trecerea lui Venus din Capricorn în Vărsător. Ea a stat mult timp în Capricorn (din 5 noiembrie 2013), având toată luna ianuarie şi o perioadă de retrogradare, îndemnându-ne să judecăm greşit valorile ori să apreciem mai mult obiectele decât fiinţele, mai mult succesul decât relațiile, iar acum ne vom simţim eliberaţi din această constrângere psihoemoţională, considerând că a sosit momentul să ne acordăm mai multe libertăţi. Libertăţile acestei săptămâni sunt prea mari în comparaţie cu puterile de care dispunem acum. Astfel, celelalte evenimente astrale, însemnând trigonul Junon cu Lilith de pe gradele anaretice din zodiile Peşti şi respectiv Rac, din 3 martie, opoziţia lui Venus cu Lilith, careul lui Venus la Axa Dragonului, precum şi revenirea lui Jupiter la mersul direct, împlinite în 6 martie, se integrează în acest fundal aducând un plus decisiv demersurilor complicate abordate de la începutul anului până acum pentru care nu am gasit soluții, bătând în retragere ori abandonând un proiect.
Ceea ce se va întâmpla în această săptămână ne va aduce aminte, pe de o parte, de frământările pe care le-am traversat de la 1 ianuarie până acum şi, de partea cealaltă, va scoate la lumină faptul că aceste frământări îşi au rădăcinile în anumite ipostaze neclare sau intenţionat tulburate în 2013. Dacă la începutul anului am spus că 2014 reprezintă anul alegerilor multiple, bazându-se foarte mult pe experienţele lui 2013, mulţi au preluat această informaţie astrologică, au plasat-o în observaţiile lor sau, în cazul celor “profesionişti”, au integrat-o în analizele lor, însă abia acum observăm concret, prin evenimente sau prin exprimare implicită, că ceea ce ni se întâmplă îşi are rădăcinile în cauze create în 2013.
Pentru cei fără ambiții prea mari, care nu au simțit niciodată contracția efortului de a construi ceva important și mare, 3-9 martie 2014 nu va fi o săptămână foarte grea pentru că evenimentele le vor spune că înoată în apele proprii, însă chiar şi pentru aceştia, această săptămână vine să încheie seria unor tulburări care au generat confuzie prin neputința actualului cadru social în a clarifica. În această săptămână oamenii au mai mult curaj, însă curajul de acum este cel al nebunului care îşi taie craca de sub picioare sau se lasă în voia necunoscutului sperând că de acolo îi va veni şi norocul, succesul sau avantajele pe care și le-a dorit, dar nu le-a putut obține. Este o săptămână a cuvântului care loveşte sau a abuzului de putere manifestat altfel decât s-a-ntâmplat în ultima vreme, adică prin situaţii concrete, prin ipostaze stranii care acum sunt invitate la dialog, sunt îmbrăţişate, preferate deşi, nu foarte mult în trecut, ci chiar în săptămâna anterioară, inspirau teamă. Cu alte cuvinte 3-9 martie 2014 este săptămâna lui “mai bine aşa, decât cum a fost până acum”.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a îmbrăţişa gândul cel bun. Ceea ce trebuie să rămână în urmă va lansa acum un semnal şi ceea ce nu va fi văzut foarte clar, înseamnă că nu cere în mod implicit o modificare de structura sau de fond, ci doar coabitarea cu ceea ce va veni începând cu săptămâna următoare. Ceea ce strigă spre schimbare trebuie abordat chiar dacă perspectiva acestor modificări ar putea să sperie puţin.

Se caută o valoare. Incertitudine născută din raportare la modele greşite. Tensiuni între prieteni. Dezamăgiri. Egoismul este pus înainte interesului de grup. Experienţa personală este impusă celorlalţi. Neplăceri prin vorbe, prin exprimare.

Începem săptămâna cu noi aspiraţii, cu noi planuri de viitor, cu mai mult optimism şi mai multă încredere în sine pentru că astăzi Junon va ieşi din Peşti şi va intra în Berbec, nu înainte de a împlini un trigon cu Lilith, aflată pe gradul anaretic din Rac. Mâine şi Lilith îşi va schimba semnul, va trece în Leu, asistând la o importantă modificare a fundalului astral care ne îndeamnă acum, în această săptămână, să privim viitorul prin detalii și să considerăm că este mult mai important să facem paşi mici, chiar dacă uneori aspiraţiile sunt prea mari.
Astăzi se caută o valoare, însă nu pentru a fi însuşită sau pentru a fi cultivată ori dezvoltată în raport cu un asociat, cu un prieten, cu un cunoscut, cu cineva din preajmă, ci pentru a fi desfiinţată. Motivul pentru care se abordează această desfiinţare a valorilor este unul ce ţine de egoism sau de o dorinţă de răzbunare. Trebuie să indicăm nu numai faptul că Junon şi Lilith se întâlnesc astăzi într-un trigon, ci şi faptul că Luna, în plin tranzit prin Berbec, se apropie de Uranus şi împlineşte un careu cu Jupiter. Asta înseamnă că se integrează din nou în careul în T pe semne cardinale cu Uranus focar, însă, de această dată, în alt punct. Săptămâna trecută a trecut prin preajma lui Pluton, mobilizându-ne în administrarea unor valori, în gestionarea unor resurse sau în însuşirea unui anumit fond, mental sau concret (obiecte, lucruri, situaţii) pentru a ne defini. Acum vrem să ne construim o nouă identitate prin atitudine, prin personalitate, prin impunere sau printr-un gest categoric menit să surprindă pe toată lumea.
În a doua parte a zilei, Luna va împlini un careu cu Pluton definitivând în mijlocul zilei această configuraţie negativă care invită la instabilitate şi indecență aducând neplăceri prin vorbe, tulburări ale relaţiilor prin exprimare necuviincioasă sau alegerea unor acţiuni care să dovedească foarte clar că este preferat interesul personal față de interesul grupului. Astăzi, seara târziu, se împlineşte şi sextilul Soarelui cu Pluton şi tot ceea ce ni se întâmplă acum, inclusiv trecerea lui Junon din Peşti spre Berbec (independență), obţine calitatea de argument în favoarea unei dezamăgiri. Tensiunile se localizează în această azi doar între prietenii. Doar prietenii se ceartă astăzi, doar oamenii care se îndrăgesc, se tachinează şi doar unde aşteptările au fost prea mari, doar acolo nesincronizarea acestei zile îi duce pe oameni la disensiuni. Cei care sunt indiferenţi se vor aprecia, se vor lăuda pentru că astăzi vorbele nu au importanță, nu au rost şi nici nu prind rădăcini. Aceştia îşi vor promite unii altora că dacă destinul le va fi favorabil se vor ajuta unii pe alţii şi vor arăta omenirii că doar ei reprezintă segmentul pozitiv al populaţiei şi nu cei care îşi consumă existenţa în dramă, nemulţumiri sau dezamăgiri.
Este lesne de înţeles ca această răsturnare de situaţie este patronată de trigonul lui Junon cu Lilith care îi va face pe oameni să se comporte diferit unii faţă de alții, să-şi vândă minciuni, să se arate sinceri şi, în egală măsură, de partea cealaltă, să se prefacă înţelegători ori că-şi cred unii altora minciunile.
Sextilul Soare-Pluton nu se amestecă în direcţii de factură inferioară, ci aduce celor liniştiţi, aşezaţi la locul lor, care nu se amestecă în bârfe, mizerii ori care doresc să-şi trăiască viaţa prin valori solide, prin linişte, înţelepciune sau prin confirmări pozitive. Dacă lumea se zdruncină, se tulbură ori cei din jur lăsa impresia că nimic bun nu stă să li se întâmple, cei care sunt liniştiţi care gândesc de mai multe ori înainte să facă o faptă, vor arăta astăzi tăria de caracter pe care o au. Legând zodiile Peşti şi Capricorn, Soarele şi Pluton, lumina şi întunericul, vor aduce o mare putere lui Mercur, cel care se situează la jumătatea distanţei dintre Soare şi Pluton. Asta înseamnă că punctul intermediar Soare-Pluton şi care face legătura între lumină şi întuneric va fi activat de Mercur din Vărsător, cel care se află in continuare în fereasta careului cu Saturn retrograd şi care va intra, în a doua parte a zilei, în fereastra sextilului cu Luna. Din această construcţie astrală înţelegem că sextilul Soare-Pluton nu se amestecă în tulburările de conştiinţă, de comportament sau de limbaj, predispuse de relaţia lui Junon cu Lilith şi de impactul negativ al Lunii prin intermediul careului în T pe semne cardinale cu Uranus focar. Sextilul Soare-Pluton vine să aducă inspiraţie, curaj, iniţiativă, să facă trimitere la un fond pozitiv, poate chiar unul legat de patrimoniul personal sau la acumulări din ultima perioadă. Ceea ce am câştigat cu greu în ultima săptămână şi am crezut că nu va mai fi apreciat niciodată sau că nu a fost remarcat acum, dintr-odată, este invocată, este scos la rampă. este prezentat celorlalţi ca un exemplu pozitiv. Lumea care este prea ocupată să bârfească nu va vedea exemplul pozitiv, însă el astăzi va fi ridicat la fileu.
Prin urmare, debutul săptămânii se va face într-o ambivalență foarte interesantă. Pe de o parte, vom avea tendinţa de a îmbrăţişa relaţiile dizarmonice, de a vorbi prea mult, poate chiar urât, de a ne impune cu forţa o anumită idee ori pur şi simplu de a ne lăsa în voia lipsei de control, aceea care ne păcăleşte că, dacă nu ne abţinem, înseamnă că suntem liberi, iar, de partea cealaltă, în această schemă ambivalentă, dovedim maturitate, putere de a aprecia experiențele săptămânilor anterioare şi de a găsi soluţii miraculoase pentru probleme cu care se confruntă grupul. De această dată, cele două tendinţe nu se întâlnesc, nu se vor întâlni nici oamenii care sunt exponenţi ai acestor direcţii, ci vor activa fiecare în sectorul său. Per ansamblu, indiferent de categoria în care se afl, oamenii, astăzi, vor căuta o valoare. Fie vor considera a priori că o personifică şi atunci ar dori să o impună celorlalţi cu forţa, fie o vor demonstra prin fapte, vorbe, gânduri sau o vor expune aşa cum o floare îşi expune cromatica sau parfumul.
Dacă până acum ne-am temut de relaţii, considerând că indiferent ce facem ele nu se pot desfăşura decât într-un anumit registru, trecerea lui Junon în Berbec, în mijlocul acestei zile, ne aduce, până la final, tendinţa de a considera că a sosit momentul să fim serviți, să ni se facă toate mofturile, să fim ascultaţi, să se ţină cont de pretenţiile pe care le avem pentru că avem drepturi ce, până acum, ne-au fost încălcate. Cel puţin acum, în această săptămână, atitudinea revendicativă, ce vine din trecerea lui Junon în Berbec este o alegere cât se poate de proastă.
Pentru că astăzi s-ar putea să fie mult mai important trigonul Junon-Lilith de pe gradele anaretice din Peşti respectiv Rac decât faptul că Junon îşi schimbă vibraţia, va fi mult mai important ambaljul decât produsul în sine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne bucura astăzi de valorile pe care le-am acumulat până acum. Nu este indicat să facem o călătorie în trecut. Dacă vom adopta atitudinea mentală sau afectivă adecvată, dacă vom fi de necombătut, bine fixaţi sau siguri în dorinţa de a lucra cu adevăratele valori atunci realizările anterioare ne vor fi amintite de ceilalţi. Astăzi toată lumea caută o valoare şi cei care se lasă în voia unei comenzi negative venite din interior vor umbla după baloane de săpun povestind celorlalţi ce iluzii ameţitoare au văzut în interiorul lor.

Tentaţia puterii. Sentimente tulburate. Neîmplinire cauzată de aspiraţii nerealiste. Este abordată o dinamică a sentimentelor. Confuzie. Duplicitate. Incertitudine. Fapte neinspirate. Este invocată o metodă de vindecare neacceptată de prezent. Risipă. Pretenţii. Judecata greşită a problemelor celorlalţi.

Lilith, spre seară, va trece în Leu şi noua sa sferă de influenţă, ce își are începutul azi, va fi mult mai uşor de perceput începând cu ziua următoare, pe 5 martie, când își va intra în drepturi și când va primi o susținere puternică şi din partea lui Venus care se va afla, cea mai mare parte din zi, pe gradul anaretic din Capricorn. Astăzi luăm contact cu tentaţia puterii, iar mâine vor fi tentaţi să ne folosim această putere în a decide iresponsabil. Dacă astăzi lucrurile rele vor fi mai mult sugerate, de mâine încolo ele îşi vor intra în drepturi şi vor bulversa cu o formă de duplicitate pe care astăzi doar am intuit-o sau observat-o.
Astăzi Soarele se va afla în conjuncţie cu Mercur, iar Luna îşi încheie tranzitul său prin Berbec, urmând ca, spre seară, să intre în Taur, semnul exaltării sale. Pe ultimul segment din zodia Berbec ea va fi în sextil cu Mercur, în opoziţie cu Marte şi în careu cu Venus. Asta înseamnă cruce cosmică, doar că până în seara acestei zile, când Lilith va trece în Leu, această cruce cosmică va fi pe semne cardinale. După ora 19,00, când Lilith va trece în Leu, crucea cosmică va fi atipică, adică vom activa prin unghiuri, nu neapărat prin modul vibrator al zodiilor tranzitate. Astfel, pornind de la conjuncţia Soarelui cu Chiron, care nu poate construi o soluţie pe măsură aşteptărilor, dar vine cu rezolvări practice, este invocată o modalitate de vindecare. Metoda de vindecare abordată astăzi s-ar putea să nu fie acceptată în prezent. Oamenii au prea mari aşteptări, prea mari orgolii, plutesc în sfere înalte şi nu vor să privească adevărul în faţă. Jupiter se află în plin mers retrograd în zodia Rac şi chiar dacă încă mai este activ trigonul său cu Soarele, unde este alăturat şi Chiron, ziua de astăzi se va remarca prin confuzie, prin lipsa de inspirație sau acolo unde lucrurile au fost hotărâte în zilele anterioare, urmând ca acum să se parcurgă doar etapa finală, avem de-a face cu o risipă. Astăzi este abordată o judecată greşită a problemelor celorlalţi pentru că sunt privite în mod subiectiv.
Aşadar, oamenii fac proiecţii cu atât de multă uşurinţă şi cu atât de puţin respect faţă de problemele celorlalţi încât nu mai ţin cont de conţinutul sentimentelor, ci doar de dinamică acestora. Asta-i face să fie neinspiraţi, să privească prea departe şi să nu vadă pietroiul pe care îl au la un pas în faţă şi de care riscă să se împiedice dacă vor uita care este îndemnul acestei săptămâni, acela de a face paşi mici.
Lilith în Leu aduce obsesia puterii, dorinţe care sunt controlate, arătându-se, prin această risipă, faptul că puterea se desfăşoară în absenţa fricii. Trebuie însă să ne amintim faptul că acolo unde frica pune un picior, agresivitatea îl va pune pe celălalt şi vom avea o structură care în aparenţă este ambivalentă, dar care întruchipează două fețe ale aceleiaşi monede. Frica şi agresivitatea vor face întotdeauna casă bună, aşa cum vor face în următoarele 9 luni, începând cu ziua de astăzi.
Lilith în Leu îi face pe oameni pătimaşi şi îi îndeamnă să nu ţină cont de sentimentele celorlalţi. Poate astăzi şi, poate, o parte din ziua de mâine, s-ar putea ca aceste predispoziţii să nu se încadreze în definiţiile standard pe care le găsim în manualele de astrologie, însă trebuie să specificăm faptul că în curând Venus va intra în Vărsător şi, împreună cu Lilith de pe Leu (activând axa Leu-Vărsător), vom fi îndemnați să explorăm sentimentele cele mai periculoase, mai caustice sau mai dure. Sub pretextul că vor să spună adevărul sau că întruchipează adevărul, oamenii se vor jigni unii pe alţii şi nu vor avea pic de consideraţie faţă de durere, faţă de neajuns sau faţă de umilinţele celorlalţi.
Prin urmare, 4 martie devine începutul unei perioade de 9 luni în care abuzul puterii ne va sufla în ceafă, nu ca împăraţilor din antichitate („Aminteşte-ţi că eşti muritor”), ci dimpotrivă, prin îndemnuri false menite să încurajeze abuzul de putere, amestecul în treburile celorlalţi, însuşirea de foloase necuvenite sau ceea ce denumim generic: “beţia puterii”.
Astăzi, pe ultimul segment al zodiei Berbec, Luna încearcă să vină cu soluţii la problemele care au apărut în relaţiile personale. Aceste soluţii au venit în timpul nopţii, prin împlinirea sextilului dintre Luna şi Mercur, dar şi sub impactul sextilului dintre Soare şi Pluton. Mercur nu va avea însă atât de multă luciditate pentru a convinge auditoriul că a sosit momentul să facă un inventar al problemelor şi doar pe acestea să le rezolve. Primă adiere a zefirului le distrage oamenilor atenţia şi îi îndeamna către alte meleaguri, către alte ţinte. Astfel, spre seară, când Luna va trece în exaltare (Taur) şi le va spune oamenilor că au resursele necesare pentru a construi un edificiu important deja, multe rele s-au consumat, multe greşeli au fost săvârşite, iar vindecarea, acolo unde este invocată, nu va veni decât prin înlocuire, prin preschimbare sau prin îndepărtarea locului bolnav, într-un mod dur, brutal, violent. Cei care în ziua anterioară au dat dovadă de maturitate, de înţelepciune, care au demonstrat că au rădăcini bune şi puternice, astăzi vor fi beneficiarii unor rezultate impresionante. Spre seară, Luna va trece prin Coada Dragonului şi îi va ajuta pe aceştia să înveţe din greşelile celorlalţi, să facă un inventar asupra păcatelor pe care le-au săvârşit ceilalţi și să se gândească cu bucurie sau cu mulţumire că pe ei destinul i-a protejat. Ceilalţi vor fi atât de tulburaţi, indecişi şi prăpăstioşi, încât se vor gândi că nu au decât o singură soluţie, să pornească în forţă şi să atace liderul grupului pentru a-i fură acestuia puterea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne ţine astăzi departe de risipă. Orice formă de risipă de gânduri, de energie, de timp, ne duce în zona în care să atragem din trecut pedeapsa. Conjuncţia Lunii cu Coada Dragonului, considerată și întâlnirea emoţiilor cu pedeapsa îi va proteja doar pe cei care au dovedit în ziua anterioară că nu se sperie de trecut pentru că sunt sinceri, verticali, echilibraţi, pentru că fundaţia edificiului pe care l-au ridicat este solidă şi nu se tem de nicio confruntare. Cei care cad în faţa acestui test al risipei, vor da startul unei perioade care le va hrăni dorinţa de putere cu prea mută indecență şi care îi va domina sfera gândurilor până spre finalul anului când Lilith va trece în Fecioară.

Tentaţia iresponsabilităţii deciziilor. Dezinteresul este privit ca un mijloc de destresare. Simpatie pentru lucruri mici. Căutarea confortului. Regret. Refuzul binelui social de dragul unui confort personal.

Chiar dacă este săptămâna paşilor mici, astăzi vom avea impresia că suntem învăluiți de invitaţii la evenimente foarte mari. Spre deosebire de ziua de mâine, când vom şi lua parte la evenimente ample, astăzi această senzaţie doar ne păcăleşte şi ne încurajează să privim lumea din jur cu un anume dezinteres. Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Taur, iar Venus îşi încheie tranzitul său prin zodia Capricorn aducându-i pe oameni în faţa unor experimente importante. Ei doar le privesc, nu iau parte la ele sau sunt tentaţi să le privească pe acestea cu o anume răceală. Tentaţia iresponsabilităţii influenţează mult deciziile acestei zile şi, pentru că avem de parcurs trei sextile şi un trigon, pentru a ne păstra în zona confortului, ne vom apropia de lucrurile mici pe care vom încerca să le abordăm cu o anume simpatie faţă de conţinutul lor, faţă de viaţă, faţă de rezultatele spre care ne îndreptăm. În realitate, astăzi, refuzul binelui social va fi abordat de dragul unui confort personal. Şi din această cauză s-ar putea ca gradul de satisfacţie să fie plătit prea scump. Gradul anaretic al lui Venus în Capricorn nu aduce spre noi evenimente prea bune, ci, dimpotrivă, ne alimentează frica de sărăcie, de singurătate, de o presiune socială ori teama că selecţiile pe care le-am abordat până acum s-ar putea să ne ducă la pierzanie. Dacă am sta strâmb şi am judeca drept, am vedea că taman aceste decizii ori selecţii ne protejează astăzi de experimente negative scăpate de sub control. Venus şi Lilith, prin opoziţia lor, care se va împlini la grad perfect în spaţiul zilei de mâine, dar care influenţează atmosfera astrală a ultimei perioade, îi îndeamnă pe oameni să nu aibă încredere unii în ceilalţi, să se mintă ori să gândească rău faţă de rezultatele benefice, pozitive ale celorlalţi, considerând că de vreme ce nu le rostesc, aceste gânduri nu vor fi aflate niciodată. Este adevărat, acum, în această perioadă, gândurile lor nu vor fi aflate, dar vor putea fi deduse din faptele pe care le vor produce. Gradul anaretic al lui Venus din Capricorn este periculos pentru tineri, pentru că aduc dezamăgiri, decepţii sau inversiuni. Lucrurile sunt inversate în aşa fel încât să ducă spre decepţie ori dacă ele vin spre un individ călit, atunci îi va reteza acestuia bucuriile, îi va reduce dreptul la satisfacţie şi îi va aşeza în față 2-3 mărgele, păcălindu-l ca aceasta este cea mai mare avere la care poate avea acces în această viaţă.
Uneori este indicat să ne lăsăm controlaţi, dominaţi sau conduşi de acest context astral. Nu este cazul să ne luăm de piept cu toată lumea şi să dovedim eroism. Astăzi cei care vor căuta să o facă pe durii se vor integra în această sintagmă ridicolă care minimizează sacrificiul unui om. Doar acum şi doar pe acest tranzit al lui Venus pe gradul anaretic din Capricorn se poate aplica această sintagmă, pe alte conjuncturi, aşa după cum am văzut de la începutul anului până acum, nobleţea şi sentimentul de protecţie, atunci când îl duc pe individ către gesturi extreme, îl înnobilează şi mai mult, schimbând considerabil calitatea vieţii. Astăzi însă evenimentele sunt taman pe dos şi ar fi indicat să ne preocupăm de lucrurile mici şi să ne bucurăm atât cât ni se permite.
Prin urmare, 5 martie este o zi periculoasă pentru cei care se aventurează, care vor să se extindă către limite ale plăcerilor, ale cunoaşterii, care vor să se deplaseze dintr-un punct într-altul, să plece de acasă, să-şi caute un nou loc de muncă ori să pornească într-o aventură.
Astăzi doar retragerea şi diminuarea expansiunii ne pot ajuta să ne regăsim confortul. Retragerea, diminuarea expansiunii sau a dinamismului, pentru că ne arată lucrurile mici, ne pot încărca de satisfacţie, ajutându-ne să vedem cu mai multă luciditate și ceea ce se află în zona pericolului, a risipei ori a abuzului de putere, bucurându-ne că, oricât de mici sunt pașii, adoptarea lor a fost realizată printr-o decizie înțeleaptă.
Astăzi oamenii vor fi prea mult preocupaţi de putere şi vor căuta să o dovedească chiar şi în situaţiile când nu este cazul. Vor refuza un bine social doar pentru că se vor bucura că au prilejul să se exprime într-un anumit fel. Aşa ajung să considere că viaţa le oferă astăzi posibilitatea să-şi spună punctul de vedere, să facă dreptate, să se ridice la rampă, să înlocuiască un factor negativ pentru că se văd pe sine întunchiparea elementului pozitiv. Procedând aşa, nu va fi altfel decât ceea ce schimbă şi cei înţelepţi, cei care privesc viaţa cu maturitate, vor reuşi, chiar de dimineaţă, imediat ce sextilul Luna-Neptun se va împlini, să vadă realitatea lucrurilor de dincolo de iluzie. Neptun vine în acest context astral cu mesajul protecţiei faţă de această iluzie. Cine nu reuşeşte să-şi ţină în frâu imaginaţia, stima de sine exagerată sau sentimentul superiorităţii, până în jurul orelor 16,00, va avea de înfruntat un val negativ ce ar putea să vină prin invitaţii care se finalizează prost ori prin tendinţa de a-şi reconfigura un plan, de a hotărî că a sosit momentul să procedeze altfel de mâine încolo.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi de fapte bune. Ele nu trebuiesc demonstrate, afişate ori strigate în centrul oraşului, ci abordate prin caracterul lor intrinsec, prin conţinutul lor, fără a permite informaţiei să iasă în afară şi să se amestece cu dizarmonia care pluteşte peste tot acum. Cei care sunt cei mai câştigaţi astăzi vor fi cei care sunt reţinuţi şi care, în ciuda îndemnului general, aleg să gândească frumos, să facă fapte bune, să-i privească pe ceilalţi, așa cum i-au privit şi până acum, adică să nu se lase influenţaţi de nimic rău ce ar putea să vină spre ei în prezent. Procedând aşa nu se opun contextului astral, ci realizează o selecţie pozitivă a acestor predispoziţii.

Apel la evenimente incomode. Curajul de a înfrunta bariere. Calitatea obstacolului îi împarte pe oameni în mai multe categorii. După plată şi răsplată. Norocul este risipit. Greşelile sunt un profesor bun. Speranţa moare ultima.

6 martie este cea mai dură şi dificilă zi a acestei săptămâni. Astăzi Soarele şi Luna vor fi în sextil, însă nu luminariile declanșează evenimentele importante ale acestei zile, ci Venus, prin cele două unghiuri negative la care participă: opoziţia cu Lilith şi careul la Axa Dragonului. Astăzi este şi ziua când Jupiter îşi revine din mersul retrograd, aducând în minţile oamenilor dorinţe stranii, acelea de a li se plăti faptele pe care le-au săvârşit în ultima perioadă, fără a se lua în calcul că această plată implică şi adoptarea unor sancţiuni acolo unde au fost săvârşite anumite greşeli.
Libertatea de alegere este astăzi puternic zdruncinată pentru că ea vine să se asocieze prea mult cu ideea de obstacol. A fi liber înseamnă acum a doborî un obstacol, a desconsidera calitatea sa, a privi, în mod obligatoriu, foarte departe şi a neglija ceea ce se află în preajmă. Venus, ce a intrat de curând în Vărsător, este în continuare zdruncinată de amintirea lucrurilor pe care nu şi le-a putut însuşi cât timp a trecut prin zodia Capricorn, dar, mai ales, nu poate uita umilinţele pe care a trebuit să le suport în ianuarie. Ideea de neputinţa este acum asociată cu umilinţa şi 6 martie devine o zi în care vedem pe cine trebuie să lovim, unde trebuie să intervenim cu informaţia, cu critica, cu sancţiune sau ce trebuie să facem pentru a menţine un rău necesar. Dacă în sfera deciziilor lucrurile sunt coordonate de ambiţii sau de frustrări, în sfera acţiunilor descoperim că există o componentă care are o mare legătură cu evenimentele zilei anterioare. Ceea ce ieri s-a intuit, a fost observat sau dedus, astăzi devine experiment. Ceea ce ieri am fi putut opri, astăzi trebuie să săvârşim, trebuie să marcăm sub formă de acţiune, chiar dacă asta înseamnă a continua o greşeală. Astăzi greşelile sunt un profesor bun şi acolo unde oamenii se întâlnesc cu prea multe obstacole, intervine speranţa, dar nu ca modalitate de a preschimba un rău într-o situaţie bună, ci ca o hrană iluzorie pe care un suflet chinuit o preferă întotdeauna.
Viaţa socială va fi marcată de preschimbări în zona valorilor, de decizii proaste privind administrarea unui fond sau asocieri care sunt spectaculoase, însă care duc inevitabil la repetarea unui conflict ce s-a consumat în anii 2012 şi 2013 în asocieri de aceeaşi factură. Cu toate acestea, sunt abordate asocierile de această factură pentru că retrogradarea lui Jupiter zdruncină mentalul, voinţa, pune prea multă frică în planurile de viitor şi dă prea multă importanţă lipsurilor sau umilinţelor îndurate în luna ianuarie.
Prin urmare, 6 martie este o zi impulsivă care aduce, pe de o parte, o administrare greşită a unor soluţii centrate pe experimente consumate în luna ianuarie, iar, de partea cealaltă, construirea unui viitor iluzoriu ce va declanșa în cascadă o suită întreagă de conflicte pe baza asocierilor proaste făcute acum.
6 martie este o zi marcată de bariere, dar şi de tendinţa de a depăşi o barieră ori de a o privi disproporţionat pentru a lăsa impresia unei acţiuni puternice, impresionante.
Raportul de forţe acum se zdruncină sau se poate schimba acolo unde el a fost pregătit încă din ziua anterioară. Indiferent de situaţiile pe care le parcurgem, faptele zilei de 6 martie conţin seminţele intenţiilor din ziua anterioară. De aceea, calitatea obstacolului îi împarte pe oameni în mai multe categorii. De aceea disconfortul şi lipsurile sunt pe punctul de a zdruncina tendinţa de a simți liber şi de a ne alege drumul în viaţă.
Pentru a fi câştigători în această zi oamenii ar trebui să înţeleagă faptul că Venus din Vărsător ar trebui, în primul rând, să-i ducă spre o libertate pozitivă în ceea ce privesc emoțiile, nu către libertatea dezordonată de a simţi. Principala realizare a lui Venus din Vărsător în acest context nu este aceea de a doborî o barieră a emoţiilor şi de a simţi totul fără noimă, fără regulă, ci de a pune un strop de înţelepciune în această exprimare liberă a sentimentelor, în această expansiune a emoţiilor. Cei care nu respect această regulă astrală vor proceda aşa cum se indică cel mai mult în manualele de astrologie referitor la poziţia lui Venus pe axa Leu-Vărsător: vor dezamăgi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenţi la ceea ce spunem, ce facem, la argumentele pe care le folosim astăzi. Pe de o parte faptele de acum au integrate în ele seminţele gândurilor din ziua anterioară, iar de partea cealaltă asocierile pe care le intenţionăm astăzi vor genera acţiuni permanente care, dacă sunt hrănite cu dorinţa de răzbunare sau ambiția de a plăti greşelile cuiva cu o pedeapsă, vor genera acţiuni asupra cărora nu se mai poate reveni şi care se vor consuma cel mai târziu în a doua partea a lunii mai.

Greşeli săvârșite din multă vanitate. Vorba este folosită abuziv. Tandreţe. Nesiguranţa este combătută printr-o nouă identificare. Oameni se împart în inferiori şi superiori. Confruntarea cu consecinţe care cer rostirea adevărului.

Chiar dacă lăsăm în urmă ziua anterioară cu unghiurile împlinite la grad perfect, o parte din tendinţele care s-au manifestat pe 6 martie vor fi vizibile şi în această zi însă printr-o tendinţă interesantă aceea de a acoperi ceea ce a fost greşit, de a neglija, de a ignora suferinţa şi de a îmbrăţişa viaţa frumoasă, tandreţea, rafinamentul sau întâlnirile mondene, lăsându-le oamenilor impresia că nemulţumirile, neplăcerile, tristeţile sau suferințele s-au dus cu noaptea.
Cei care lucrează cu energia ori care sunt angrenaţi într-un proces de cercetare spirituală, care privesc viaţa prin maturitate şi vor să descopere sensul acesteia, vor sta astăzi deoparte de tendinţa de a folosi în mod abuziv cuvântul. Vor rezista şi îndemnului astral de a combate o nesiguranţă cu o nouă identitate și, de asemenea, se vor abţine şi din a-i împărţi pe oameni în inferior şi superiori, după ceea ce văd, după ceea ce observă sau după cea ce constată acum. Tot ceea ce ne amintim că s-a consumat în zilele anterioare creează o puternică nesiguranţă care este combătută acum prin intenţia de a ne construi o nouă identitate. Dacă urmărim cu atenţie contextul astral al acestei zile, tranzitul Lunii prin Gemeni, care schimbă în mare parte registrul comportamental, acela care a dat ieri prea multă importanţă lucrurilor ce trebuie lăsate în trecut, îi îndeamnă pe oameni să spună lucruri care ar trebui întâi gândite foarte bine sau care ar trebui lăsate să se sedimenteze mult mai bine.
În afară careului dintre Luna şi Neptun, astăzi Luna împlineşte trei aspecte pozitive: doua sextile cu Lilith şi respectiv Junon şi un trigon cu Venus. Cuvântul astăzi pare să medieze o mare parte din greşelile zilelor anterioare şi el are astăzi statut de clarificare, acordându-i-se o valoare mult prea mare. În realitate, el vrea să detensioneze teama de consecinţe negative ale faptelor săvârşite în ultimele două zile. Astăzi multe lucruri vor fi clarificate, însă această clarificare nu va schimba calitatea evenimentelor. Nu-i va proteja pe oamenii care vor să explice sau să se explice de consecinţele faptelor pe care le-au săvârşit anterior. Din această cauză, 7 martie vine cu o nouă identificare, aducând o mare putere oamenilor care vorbesc uşor, care se exprimă în public şi, în egală măsură, oferindu-le posibilitatea de a se susţine prin discurs.
Prin urmare, 7 martie este o zi în care oamenii vor avea tendinţa de a repara greşeli. Din nefericire, această tendinţă de a repara, ascunde multă vanitate ori teama de consecinţele faptelor săvârşite în ultimele două zilei. Astăzi se pierde din vedere ca deviză săptămânii este aceea a paşilor mici care nu pot susţine aspiraţiile.
Explicaţiile oferite astăzi au şi scopul de a-i împărţi pe oameni în inferiori şi superiori, dar şi de a răscoli acele informaţii care nu s-au sedimentat încă. Cei care lucrează cu cuvântul, care sunt preocupaţi de aceste informaţii ori care-şi câştigă existenţa din domenii care folosesc informaţia, mobilitatea, transferul, cunoştinţele, învăţătura, educaţia se vor simți încurajaţi de tot ceea ce se întâmplă, de tot ceea ce se află în jurul lor să spună un adevăr, să transfere o informaţie, să clarifice, punând în cuvânt prea multă putere.
În felul acesta, vor considera că prin puterea de convingere, prin carisma, prin mesajul pe care-l transmit îi influenţează pe ceilalţi. În realitate, îşi construiesc o capcană în care vor cădea cel mai târziu în a doua parte a lunii mai, şi care va conţine reacţii false pe măsura caracterului fals al informaţiilor oferite acum, în această zi şi implicit în această săptămână. Cu cât vor fi mai sinceri și mai obiectivi, cu atât capcana va fi mai mică, mai delicată sau mai inofensivă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a asculta mai mult şi de a vorbi mai puţin.

Semnul progresului este judecat după curajul dovedit în confruntări. Decenţa este pe buzele tuturor. Faptele vorbesc o limbă străină. Nevoia nu mai este înţeleasă. Avem aripile prea mici. Intensitatea coloritului din jur oboseşte. Liniştea vine prin identificarea unor vinovaţi.

Deşi multe din evenimentele întregii săptămâni vor intra acum într-un uşor regres, temperându-se în special în caracterul lor negativ, ziua va fi astăzi marcată de o formă de dizarmonie care va limita aspiraţiile sau ambiţiile unora şi îi va îndemna pe alţii să-şi consume energia fără rost, vorbind aiurea sau spunând lucruri care nu interesează pe nimeni. Luna se află în plin tranzit prin zodia Gemeni urmând ca acum să participe la împlinirea a patru aspecte. Un sextil cu Uranus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un careu cu Chiron, în dimineaţa zilei de sâmbătă, apoi, în a doua parte a zilei, să împlinească Primul Pătrar şi trigonul cu Mercur.
Confruntările pe care le-am parcurs de la începutul acestei săptămâni şi care au fost marcate de prea multă ambiţie devin acum un etalon la care sunt raportate ipostazele prezentului. Semnul progresului este, aşadar, judecat astăzi după curajul care a fost dovedit anterior şi fiecare va considera că această dovadă de curaj nu reprezintă altceva decât semnul unei decențe pe care vrea cu orice preţ să o impună celorlalţi.
Aşadar, îndemnul acestei zile va lua înfăţişarea unor aripi prea mici care nu mai pot susţine corpul prea mare, prea greu sau care au legate de el prea multe probleme, prea multe tinichele, iar evenimentele care cer continuarea, acelea care ne-au incitat de la începutul săptămânii până acum, ne obosesc prin densitatea lor ori prin insistenţa cu care cer să fie duse mai departe. Vom fi însă liniştiţi dacă, pentru ceea ce nu putem face, îii găsim vinovaţi pe ceilalți.
Cauzele principale ale faptului că demersurile primesc astăzi mai puţină atenţie din partea celor care le-au declanșat vin din diminuarea puteri personale, a vitalităţii sau a interesului pentru a duce mai departe ambiţiile de până acum. Ambiţiile nu sunt înlocuite, iar diminuarea lor nu reprezintă acum un semn al progresului, ci, dimpotrivă, faptul că am intrat pe o linie moartă, iar aceste sunt primele semne de devitalizare afectivă, mentală sau socială.
Prin urmare, 8 martie ne duce în faţa unor semne de care ar fi indicat să ţinem cont. Astăzi semnul progresului este analizat, judecat, evaluat după agitaţia de la începutul săptămânii până acum. Se va vorbi astăzi despre decență, despre respect, despre demnitate, însă doar pentru a vinde un produs, doar pentru a prezenta o imagine, doar pentru a menţine statutul personal, într-un context care se zdruncină din temelii.
Observând ziua prin dinamica săptămânii, vom înţelege de ce astăzi oamenii vor fi judecaţi după lucruri care nu au importanță. Mulţi îşi vor da seama că nu pot merge mai departe pe drumul pe care le-au inițiat şi este important să-şi redescopere armonia, să nu mai dea cu agitaţie din aripile foarte mici, pentru că au un corp foarte mare, plin cu prea multe greutăţi şi nu se pot ridică de la sol, deci nu mai pot să zboare, aşa cum s-a-ntâmplat de la începutul săptămânii până acum. Abia astăzi vor realiza, prin evenimente sau prin îndemnuri sociale spre anumite decizii, că a sosit momentul să facă paşi mici şi să nu se mai aventureze în proiecte pe termen lung, pentru că acestea nu pot fi ajutate acum de vitalitatea pe care o dețin, de nivelul pe care-l manifestă ori de cunoştinţele de care dispun.
Soluţia acestei zile nu vine însă prin identificarea vinovaţilor, chiar dacă astăzi se va căuta confortul prin acest gen de atitudine.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a accepta astăzi observaţiile pe care le realizăm asupra a ceea ce avem în jur şi dacă multe dintre ele ne spun să renunţăm, atunci să le dăm curs, iar dacă altele ne spun că a sosit momentul să ne relaxăm, să ne desprindem de seria acestor experimente să fim mai detaşaţi sau mai puţin ambiţioşi în anumite proiecte, să ascultăm şi aceste îndemnuri pentru că nu mai dispunem de atât de multă putere pentru acestea, aşa cum am crezut la începutul săptămânii.

Progresul spiritual este cercetat prin repere noi. Îndoială faţă de anumite rezultate. Solitudinea este privită cu mai multă răspundere. Este acceptată o vină. Teama justifica o stima de sine scăzută. Evenimentele negative sunt judecate prin reţinere. Rezonanţă pe confuzie. Puterea vine prin germinare.

Cei care au dat curs îndemnului din ziua anterioară, vor avea un final de săptămână special. Astăzi Luna va trimite un trigon către Marte retrograd din Balanţă, apoi va intra în Perioada fără Direcţie până în a doua parte a zilei când, în preajma orei 15,30, va intra în domiciliu (Rac). De acolo va împlini un trigon cu Coada Dragonului şi un careu cu Junon. Progresul care ne-a speriat ieri pentru că ne invită la desprindere, la renunţare astăzi ne invită la a săvârşi fapte esenţiale. Aceste fapte esenţiale seamănă cumva cu ceea ce am văzut şi simţit în ziua anterioară, adică trigonul Lunii cu Marte, nu ne ajută să ne desprindem de trecut. Multe din evenimentele acestei zile au o componentă retrogradă, adică vin să se construiască în raport cu un eveniment tragic, traumatizant sau neplăcut din trecut. Se va dori prin această tendinţă să se repare o greşeală şi deşi caracterul acestor situaţii este unul marcat de îndoială rezultatele acestor acţiuni (săvârşite în mare parte cu teamă) îi ajută pe oameni să pună în pământ seminţe puternice, viabile, să-şi descopere o altă putere care vine din analiză, din judecată, din a se sfătui cu prieteni apropiaţi, cu familia, cu cei la care ţin, cu Eul său sau cu divinitatea.
Nu pentru că este ultima zi a săptămânii, ci pentru că astăzi Luna va trece în domiciliu (Rac), zodie care, de curând, a scăpat de povara prezenţei Lunii negre (Lilith), 9 martie înseamnă şi finalul unei săptămâni epuizante. Sentimentul de delăsare sau teama că orice efort este sortit eşecului va atinge astăzi finalitatea. Astăzi evenimentele negative sunt judecate prin reţinere, adică ne vom gândi că acolo unde am trecut printr-un eşec, acolo am ezitat, nu am recunoscut adevărul, nu am recunoscut lumina sau nu am avut curajul să mai facem încă un pas. Totuşi, 9 martie nu este ziua unui nou început, ci ultima zi din această etapă. Asta înseamnă că încă mai avem de hrănit o rezonanţă pe confuzie sau încă vom mai fi motivaţi să alimentăm o stimă de sine aflată la cote minime şi mulţi vor considera ca a sosit momentul să se oprească, nu îndemnaţi de ceea ce se întâmplă în jur, ci pentru că, acum, pentru prima dată în această săptămână, sunt convinşi că trebuie să se retragă.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce în faţa unor evenimente care au cu adevărat statut de finalitate. Se încheie un drum, un traseu, sunt finalizate anumite decizii, iar ceea ce a fost greşit este lăsat în urmă. Astăzi este acceptată o vină, chiar dacă asta înseamnă a recunoaşte că teama pe care o inspiră vine din faptul că anumite ambiţii, hrănite în această săptămână, nu pot merge mai departe. Astăzi progresul spiritual este cercetat prin repere noi pentru că intrăm în contact cu o nouă formă de putere şi că, de fiecare dată, evenimentele sociale ne duc spre această separare. Unii plâng, alţii râd, însă cadrul social, cel în care se desfăşoară această piesă de teatru, va fi cel care va câştiga cel mai mult, nu prin ruptura în sine, prin deciziile pe care le luăm acum, ci prin limpezirea pe care o vom prefera. Ceea ce se clarifică acum este atât de hrănitor, de terapeutic sau de confortabil, încât ceea ce va veni spre noi în săptămâna viitoare, ar putea să fie abordat cu mult mai multă eficiență și, deci, înțeles mult mai bine.
Cu alte cuvinte, evenimentele de azi seamănă cu o zi de post care, după ce s-a încheiat, ne ajută să asimilăm mult mai bine hrana primită în cantităţi mult mai mici, aşa cum se va întâmpla în săptămânile următoare. Nu trebuie să uităm că ne aflăm în plin tranzit al lui Marte retrograd prin Balanţă, iar Lilith abia a intrat pe un semn al puterii, pe Leu, degajând zodia Rac, adică simplificând aspiraţiile spirituale pe care ni le lansează Jupiter ce trece pe acolo. Asta înseamnă că suntem îndemnaţi să simţim curat sau, acolo unde sentimentul a fost impurificat, să căutăm adevărul, să ne recunoaştem o vină, să clarificăm, fie şi numai parţial, anumite situaţii, în aşa fel încât efectul să fie unul remarcabil.
El nu va avea durabilitate. Până pe 20 mai, când Marte va reveni din mersul retrograd, vom mai avea parte de momente de genul acesta, de clarificare, pentru că tensiunea acumulată de la începutul anului până acum, ce s-a sprijinit pe dezordinea, lupta şi agresiunile anului 2013, a produs efecte negative care trebuiesc purificate în etape.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu privi ziua de 9 martie prin tristeţe, indiferent cât de reale sunt motivele care ne duc în zona aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.