3 – 9 iulie 2017 este săptămâna perfectării unei înțelegeri, a identificării unui deficit și a victoriei asupra propriilor greșeli ce sunt speculate de răutăcioși. Elementele cele mai importante pe care le vom parcurge de-a lungul acestei săptămâni vor purta aura episoadelor revendicative. În realitate, ceea ce ni se va întâmpla în acest interval de șapte zile se referă la o redresare, la o întoarcere la un mod de a fi care înnobilează viața, reduce condiționările și ne oferă suficient de multă energie încât să trecem peste obstacolele legate de înțelegere, interacțiune sau peste problemele legate de conștiință.
Ceea ce se întâmplă în această săptămână este fundamental diferit față de ceea ce am experimentat până acum. Începând cu 3 iulie putem vorbi despre un deficit, dar și despre o victorie, despre o înfrângere, dar și despre o achiziție majoră. În plus, pentru că niciodată un element negativ n-a fost separat de un element pozitiv, ceea ce ne încurajează spre duritate sau chiar spre violență ne arată că, de fapt, există un mare beneficiu pe care am putea, din ignoranță sau reavoință, să-l lăsăm în urmă. Fie că lucrul acesta va veni spre noi pe 5 iulie, fie că se va întâmpla pe 6 iulie, multe din cele pe care le vom experimenta, având fiecare câte o particularitate, ne vor îndemna să părăsim o poziție. Dacă în săptămâna din urmă am avut impresia că trebuie să luptăm cu un inamic invizibil, că provocările pe care le primim sunt semne ale faptului ca suntem slabi ori puternici, săptămâna în curs nu mai lucrează cu așa ceva. Ea va face referire la elementele pe care le vom folosi în următoarele luni până la finalul acestui an, dar va invoca și câteva dintre direcțiile ce au fost abandonate la începutul acestui an. Ceea ce a fost lăsat în părăsire pe motiv că nu poate face parte din luptă, nu poate favoriza victoria unui grup împotriva altui grup, va fi reînviat începând cu această săptămână și, prin cele două mari episoade pe care săptămâna le conține, trecerea lui Venus pe zodia Gemeni și a lui Mercur pe zodia Leu, cel sensibil va reuși să înțeleagă mai multe despre viața sa și, în plus, să le și povestească foarte frumos. În mare parte, această săptămână face referire la un progres care lasă în urma slăbiciunile umane. Omul simplu, cel care nu este încă pregătit să evolueze, va considera că are o săptămână banală. Nu va simți că zilele trec repede, tocmai pentru că nu va considera ca are ceva aparte de făcut. Omul profund va înțelege ceea ce nu a înțeles în prima jumătate a anului și i se va părea ca această săptămână este una dintre cele mai dificile, grele și apăsătoare de peste an. De asemenea, vor considera că dacă vor face o greșeală atunci cei răutăcioși, care nu înțeleg cât de importantă este această săptămână, vor interveni și vor deveni celebri prin răutățile pe care le vor face pe seama celorlalți.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi toleranți cu schimbările pe care ceilalți vor să le facă în viețile proprii. Dacă avem suficient de multă flexibilitate încât să permitem lucrul acesta, fără a judeca, fără a acuza ori fără a pune etichete, vom beneficia, la momentul oportun, de același tratament. În felul acesta, se reușește perfectarea unei înțelegeri, adică intrăm într-o zonă în care descoperim că pot exista și conspirații pozitive, nu doar negative, că pot exista înțelegeri solicitante, enervante, epuizante și pentru un ideal ambițios, nu doar pentru confirmarea sau redobândirea unei stări de confort.
Secret. Intensitate. Compasiune. Structura evenimentelor depinde mult de o înțelepciune de viață. Se pune accent pe ostilitate. Se invocă soluțiile anterioare aplicate unui comportament aberant. Plutește în aer un pericol. Se discută despre potențial. Variantele bune ne încântă. Seducție.
Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Scorpion și ne va pune în fața unor probleme de opinie pe care nu le-am explorat în mod corect în săptămânile anterioare. În consecință, chiar de la începutul acestei săptămâni luăm act de perfectările pe care trebuie să le aplicăm unor înțelegeri, adică să dăm curs unei părți importante a devizei generale aplicată acestei săptămâni. Faptul că Luna realizează în această primă zi a săptămânii o relație bună cu Junon și alta cu Soarele, astre despre care știm încă din săptămâna anterioară că sunt în opoziție, reușind să medieze această dispunere, aduce și o undă de speranță acolo unde ni se părea că nu mai există soluții. Soluțiile pe care le invocăm pe 3 iulie au trecut prin fața noastră și în săptămânile anterioare, dar nu le-am văzut, iar dacă le-am observat în mod sigur nu am crezut în ele, nu le-am acordat credibilitate.
Cel mai frumos aspect psihologic al acestei zile vine din conștientizarea unui pericol care plutește deasupra capului, dar care nu ne bruschează prin caracterul său agresiv. Pericolul acesta care plutește ne avertizează că întotdeauna există și alte variante ale acțiunilor ce se desfășoară acum, întotdeauna există o agendă ascunsă. Conștientizăm lucrul acesta nu pentru a ne teme, nu pentru că am văzut în săptămâna anterioară cât de simplu merge drumul înainte dacă nu ne temem, ci pentru a avea mai mult curaj, pentru a fi încrezători că alegerile pe care le-am făcut în săptămânile anterioare au fost bune. Doar așa reușim să înclinăm balanța către puterea cea bună, doar așa reușim să ne bucurăm de victoria asupra propriilor greșeli într-un mod aparte așa cum răutăcioșii nu vor putea niciodată specula.
Un alt motiv pentru care conștientizăm acest pericol care plutește este acela de a nu ne speria de un rău potențial despre care nu știm prea multe. Ceea ce observăm este tot ceea ce ar putea exista ca variantă auxiliară. În cuvinte mai simple, medierea pe care Luna o face opoziției Soare-Junon se referă nu doar la o înțelegere a riscului de natură relațională, ci și a riscului la care ne expunem dacă rămânem în continuare în stări sufletești vicioase. Indicatorul este dat de seducție. Doar seducția ne poate face să ieșim din zona de confort, să trecem dintr-o tabără în alta.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre un potențial pe care, în momentul acesta, trebuie doar să-l conștientizăm. Această conștientizare vine spre noi cu scopul de a perfecta o înțelegere pe care o avem cu cineva, adică de a face o relație socială, profesională să fie mai bună, dar și una pe care o avem cu noi înșine, adică de a conștientiza că nu există un pericol atât de mare care să se ascundă observațiilor de acum. Ceea ce nu putem face acum nu vom putea face în a doua parte a anului nici măcar dacă suntem ajutați, iar ceea ce nu vedem acum este clar că nu există. Dacă vom fi foarte insistenți, această latură a creativității rele, răul în care vom crede ar putea deveni aievea, ar putea fi adus în planul realității concrete spre finalul acestui an. Dincolo de tot acest mecanism care ne dezvăluie elemente de comportament sau de interacțiune pe care le-am neglijat altădată, schema aceasta ne arată cât de mult putem califica dacă procedăm așa cum i s-a recomandat și în săptămâna anterioară, să privim drept înainte și să nu ne temem. Acolo unde exista teamă există un transfer către cei răutăcioși care vor specula foarte ușor greșelile.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa mai mult de alungarea gândurilor rele decât de a identifica mecanismul care le-a produs sau de a le argumenta.
Efectele muncii proprii sunt mai importante decât ale celorlalți. Familiaritate. Slăbiciunea își găsește în sfârșit sorocul. Contracție. Iluminare. Este evitat un demers negativ. Halucinația nu mai contează. Oamenii își oferă circumstanțe atenuante. Frenezie. Receptivitate. Atracție către un gust straniu. Apare un mare semn de întrebare.
Pe 4 iulie vorbim despre rezultate raportându-le la o formă de plată. Atenția pe care o primim din jur poate fi o formă de plată, dar și o anume remunerație, un cadou, alte beneficii care au menirea de a convinge că orice efort este răsplătit așa cum trebuie. Relația bună pe care Venus și Chiron o definitivează în această zi ne ajută să găsim cuvintele de mulțumire pentru ceea ce primim. De lucrul acesta se face răspunzătoare și Luna care din primele minute ale acestei zile și până spre seara va realiza unghiuri frumoase cu Neptun, Pluton și, respectiv, Marte. Se va observa și în această zi, la fel ca și în ziua anterioară, o anume receptivitate față de informații ascunse, chiar față de un bine pe care l-am mai văzut și altădată. Forma aceasta de plată pe care o experimentăm pe 4 iulie este mult prea ușor raportată la un model de educație, la un șablon. Pentru început, adică în perioada în care aceste unghiuri sunt foarte active, ni se va părea că este cea mai bună soluție, dar, cu cât ne apropiem de sfârșitul zilei, cu cât Luna se va apropia din ce în ce mai mult de careul la Axa Dragonului, ne vom apropia și de îndoieli. Pentru început, aceste îndoieli vor fi legate de evaluarea care a stat la baza stabilirii prețului corect, apoi lucrul acesta se va extinde și ni se va părea că facem parte dintr-o categorie defavorizată, că suntem integrați deja într-un grup care, orice ar face, nu poate obține mai mult. Lucrul acesta se explică din punct de vedere astral prin faptul că cea mai mare parte din această zi Venus se va afla pe ultimul grad al zodiei Taur. Apar, așadar, semne de îndoială față de propriile nevoi ca și cum acestea ar fi trebuit să fie satisfăcute chiar dacă nu au fost formulate clar. Gândurile tulburate ale zilei de 4 iulie îi fac pe unii să creadă că sunt privilegiați chiar dacă nu pot demonstra prin ce anume, îi duc pe cei care nu s-au maturizat încă spre o zona a dramelor, a pretențiilor prea mari de la viață, a atracției față de suspiciune. Din nefericire, odată ajunși în această zonă cu greu se vor mai putea desprinde de ea pentru că ziua următoare nu oferă prea mult ajutor în sensul acesta dacă cel în cauză a căzut în dramă, în suspiciune sau în dezamăgire din cauza imaturității. Celelalte motive vor fi ușor demontate și anulate începând cu a doua parte a zilei de miercuri, 5 iulie.
Prin urmare, 4 iulie este o zi de contracție. Pornind de la o schemă de remunerație, de recompensare, de plată, unii ajung la pretenții prea mari și poate chiar să-i acuze pe cei care au elaborat toate aceste argumente ce au stat la baza recompensei. În felul acesta, vor să ocupe două poziții. Vor să fie și ei recompensați, dar se erijează și într-un factor de decizie, cel care stabilește cum anume trebuie făcută plata. Lucrul acesta nu ar fi ridicol dacă cel care lansează astfel de pretenții ar știi clar în momentul de față care-i sunt nevoile. Pentru că Venus trece acum pe ultimul grad al zodiei Taur, nevoile de acum nu mai sunt cele care au fost formulate până spre finalul săptămânii anterioare, ci altele, invenții de moment, multe dintre ele expresii ale unor frustrări pe care cel în cauză nu a reușit să le depășească. Ar putea să depășească ușor sau fără consecințe negative această situație cel care va privi toată această situația cu maturitate și nu se va apropia de cei din jur cu pretenții absurde. Ceea ce primesc în momentul acesta este tot ceea ce poate fi primit, tot ceea ce merită, tot ceea ce cel care oferă poate da. A cere mai mult, a pretinde mai mult înseamnă a provoca un dezechilibru ce se va accentua cu ecuația astrală a zilei de 5 iulie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi mai mult la ceea ce avem de oferit decât de a ne înțepeni percepția pe a primi, a pretinde.
Viața pare foarte dură. Agresivitate prin cuvânt. Ne întoarcem la amenințări mai vechi. Soluția vine prin competiție. Confruntările sunt importante. Slăbiciunile sunt investigate mai intens. Nisipuri mișcătoare. Se cere o mare schimbare. Violența înseamnă și tristețe. Afacerile celorlalți ni se par mult mai interesante. Se părăsește un loc. Evoluția nu se poate face decât prin studiu. Retragere. Atitudine radicală. Ingeniozitate folosită prost.
Prin trecerea lui Venus pe zodia Gemeni relațiile în care suntem implicați se mai simplifică, nu mai privim realitatea din jur cu atâta patimă sau cu atâtea resentimente. Cu toate acestea, Mercur, aflat într-o zodie în care nu se simte bine, trimite un careu către Uranus din Berbec. Avem argument, avem chef de ceartă, un interes prea mare pentru a demonstra că avem dreptate sau o nevoie prea evidentă în a ni se face dreptate. Dacă stăm strâmb și judecăm drept, vom vedea că ecuația astrală a zilei de 5 iulie este cu mult diferită față de ceea ce am parcurs în primele două zile ale acestei săptămâni. Confruntările de acum sunt importante și prin argument, chiar dacă nu ne vom ține prea tare de acesta. Va fi, așadar, nevoie de explicații chiar dacă acestea vor înțepa, vor răni sau îi vor zdruncina pe cei imaturi și le vor crea impresia că sunt pe nisipuri mișcătoare. Poate, raportând la un cadru mult mai larg, acest zdruncin provocat celor imaturi va fi văzut și ca o trezire la realitate.
Relația proastă pe care Mercur o are cu Uranus poate fi tradusă și ca un moment de confesiune. Conștientizăm nemulțumirile care au venit spre noi în primele două zile și ducându-le mai departe, le dăm un sens nou, le expunem unui mecanism față de care până acum am avut aversiune, pe care-l consideram nedrept, dar care ne trezește acum o anume curiozitate. Dacă Mercur în această perioadă nu s-ar fi aflat într-o relație bună cu Chiron nu am fi beneficiat de acest curaj de a înfrunta ceea ce ne doare sau ne sperie. Apoi, mai beneficiem și de trecerea planetei Venus pe zodia Gemeni, ipostază astrală care simplifică lucrurile, aduce o anume lejeritate în a lucra cu informația sau în a îmbrățișa o formă nouă de frumos. Nici lipsurile nu ne mai sperii atât de mult, nici amenințările celorlalți nu mai sunt atât de virulente. Desigur, pentru că Luna a intrat pe zodia Săgetător în dimineața acestei zile, evoluția nu se va face de la sine și nu pentru confortul personal, ci dintr-o necesitate formulată anterior. Această necesitate ar fi putut fi conturată în încercările ultimelor două săptămâni sau poate chiar la începutul lunii iunie. Acum, când un cadru mai mare ne ajută să investigăm propriile slăbiciuni, să ne trezim la realitate, avem capacitatea de a conștientiza și atitudinea radicală la care am apelat pentru a refuza schimbarea care se poate împlini acum. În cuvinte mai simple, ni se oferă ocazia de a depăși un obstacol, dar întâlnirea cu obstacolul nu este deloc plăcută, confortabilă, simplă.
Prin urmare, 5 iulie devine o zi de amenințare, dar și de educație. Cel înțelept nu va privi amenințarea ca pe începutul unei perioade rele, ca pe un semn de ruină, ci ca pe o provocare în a evolua. Dacă vom vedea un om supărat pe viață, dezamăgit de cei din jur că se retrage, că își folosește atitudinea radicală pentru a se depărta de evoluție, adică procedează și acum cum a făcut și altădată, în ultimele două săptămâni sau la începutul lunii iunie, atunci trebuie să știm că avem de-a face cu un om slab, cu o ființă care nu este încă pregătită să evolueze. În plus, observam lucrul acesta nu pentru a pune o etichetă, ci pentru a ne gândi foarte bine dacă viitoarele colaborări ar putea conține și relații cu persoane de această factură. Slăbiciunea de acum arată mari carențe informaționale, un deficit de înțelegere, un gol de educație. Apoi, nici zona emoțiilor nu va fi echilibrată pentru că decizia în sine arată că slăbiciunile nu au fost investigate așa cum trebuie. Aceste persoane vor aștepta în continuare să li se dea, să li se ofere, să li se rezolve. Această zonă dată de creativitate va fi în continuare o zonă vulnerabilă pentru individ și, prin implicarea sa în relații de grup, poate deveni o zona vulnerabilă pentru structura mai mare în care este integrat. Dacă în această perioadă Mercur nu ar fi trecut pe ultimul grad din zodia Rac zona aceasta a tristeții care se poate transforma în violență, în agresivitate, a slăbiciunilor care zdruncina conștiința și influențează deciziile nu ar fi ar fi avut un rol atât de categoric asupra vieții. Toate ar fi părut stări sufletești de moment.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa captați de atitudinile radicale. Acolo unde există maleabilitate soluțiile sunt mult mai ușor de pus în aplicare.
Speranța este alimentată de inspirație. Evenimentele frumoase ne incită să credem într-o schimbare pozitivă. Gelozia este transformată în stabilitate. Șanse puternice de reușită. Criză de identitate. Oamenii se simt acuzați fără drept. Reacții copilărești. Se preferă riscul. Pericolul plătește în jur. Prea multă energie pe care nu o putem folosi corect. Se reduce senzația de durere. Se activează capacitatea de autocunoaștere.
O parte din elemente negative care s-au conturat în ziua anterioară prin atitudine radicală, dar și în primele două zile ale acestei săptămâni prin întâlnirea cu elemente ignorate altădată, își găsesc în spațiul zilei de 6 iulie explicații interesante, fie că avem acum o mai mare putere în a identifica problemele sociale care întrețin aceste dizarmonii, fie că reușim să depășim simplu, printr-o mobilizare exemplară, o criză de identitate. În noaptea de miercuri spre joi, Mercur va intra pe zodia Leu și aceasta se pare că va fi cea mai mare problemă a momentului. Spre deosebire de nota cu care a intervenit în ecuația astrală din ultima perioadă poziția lui Mercur pe Rac, prin schimbare de vibrație de acum, prin trecerea sa pe zodia Leu mulți vor avea impresia că au scăpat de o criză de identitate, de drame adânci, că intră într-o perioadă bună. Lucrul acesta va fi resimțit doar pentru că Mercur pe zodia Leu îi face mai orgolioși, mai încrezători în forțele proprii, deși de cele mai multe ori se apelează la aceste atitudini prin mijloace mai puțin corecte. Acolo unde energia nu este folosita corect, acolo unde gândul este disciplinat, acolo unde reacțiile sunt copilărești, pretențioase, acolo unde capacitatea de autocunoaștere este blocată de orgoliu nu vorbim decât despre schimbarea cadrului în care se manifestă această severitate, această dramă personală, nu despre o schimbare, nici într-un caz despre o eliberare de dramă. În felul acesta, relația proastă pe care Soarele o are cu Jupiter ne vorbește despre o altă tentație. Grija că suntem parte dintr-un grup defavorizat, așa cum am conspirat la începutul acestei săptămâni, reprezintă o altă durere, o altă dramă pe care o îmbrăcăm în argumente noi și care ne poate pune în dificultate poziția socială. Efectul va fi ușor de identificat dacă, după cum aflăm din deviza generală a acestei săptămâni, nu uităm că victoria asupra propriilor greșeli atrage atenția răutăcioșilor care vor specula orice mică breșă de securitate, orice moment de îndoială. Așadar, dacă vom interveni asupra evenimentelor sociale prin mândrie, prin aroganță, dacă vom privi ceea ce ni se întâmplă într-un mod egocentric atunci toată presiunea socială este atrasă, toată greutatea deciziilor din grupul de apartenență revine pe umerii noștri. În cuvinte mai simple, dacă alegem să credem că suntem în centru, va trebui să suportăm presiunea privirilor pe care le atragem. De această dată, la fel ca la începutul acestei săptămâni, unora li se va părea că un pericol plutește în jur. Poate de aceea unii au și reacții copilărești, se comportă ca și cum simt că urmează să se întâmple ceva, dar nu pot spune concret ce, nu-și aleg acțiunile cele mai potrivite. Lucrul acesta poate fi pentru un om matur, pentru cel care lucrează cu energia sau care se află într-un proces de cercetare spirituală, un avertisment. Avertismentul nu se referă la ceva rău, ci la faptul că se află în fața unei noi etape. Dacă au comportamentul care trebuie, dacă știu cuvinte magice, dacă, prin educația pe care o au, sunt la curent cu ritualul pe care trebuie să-l respecte de-acum încolo, un nou traseu se va deschide, o nouă ușă le va permite accesul la o nouă etapă a vieții. Relația bună dintre Soare și Neptun susține cu precădere această elevare prin valorificarea educației spirituale. Tot ceea ce a fost tensiune de natură relațională, tot ceea ce a avut o notă gravă, dură sau a fost orientat împotriva unor relații cu scopul de a le distruge ori de a le face să pară altfel, prin medierea pe care Neptun retrograd o aplică opoziției Soare-Pluton sau opoziției Marte-Pluton, toate aceste elemente rele se topesc în înțelegere, în cunoaștere, într-o emoție superioară.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre inspirație, nu înainte de a ne pune în fața unei provocări. Cu toate că Venus a intrat pe zodia Gemeni ea se află în continuare în fereastra careului la Axa Dragonului și nu ar trebui să ne așteptăm ca aceste elemente frumoase predispuse de relația bună Soare-Neptun să vină de la sine, ci trebuie să întindem mâna și să ni le luăm, trebuie să îndeplinim anumite condiții. Sentimentele vicioase, grija față de bârfă, durerile celorlalți, plăcerea de a provoca suferință sau de a ne bucura de răul altuia este semnul că ne aflăm în continuare într-o criză de identitate. Putem ieși din această criză de identitate dacă renunțăm la orgolii, dacă nu ne așezăm în centru, dacă nu adoptăm atitudini egocentrice. Cel care se va așeza pe 6 iulie în centru va trebui să fie pregătit să înfrunte tot ceea ce atrage prin această poziție.
Dacă îndeplinim aceste condiții atunci putem vorbi despre o victorie asupra propriilor greșeli care va însemna, după cum vom vedea până la sfârșitul acestui an, chiar mai mult de atât, va însemna o victorie asupra unor obiceiuri care ne creau probleme de destin, probleme de existență, probleme de evoluție. Este clar că împlinirea acestor condiții nu constituie o pretenție absurdă a contextului astral față de muritorii de rând, ci un test al maturității pe care suntem obligați să îl depășim pentru a vedea dacă suntem pregătiți să lucrăm pe un alt nivel, cu mai mulți oameni, cu alte tipare energetice, cu alte puteri.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că durerea și nemulțumirea reprezintă tot ceea ce conține criza de identitate. Pe lângă acest tablou al crizei mai conține și credința în rău, în eșec, convingerea că facem parte dintr-o grupă defavorizată, că trebuie să luptăm împotriva acuzațiilor, că trebuie să ne folosim toată energia pentru a menține integritatea orgoliului. În realitate, ceea ce este fals se exprima doar prin orgoliu.
Recompensă. Acțiunile de durată sunt preferate. Oamenii demonstrează că sunt foarte capabili. Sunt părăsite anumite activități. Sentimentele și slăbiciunile oamenilor sunt judecate de prieteni. Apar consecințe ale unor fapte bune. Ghinioanele sunt transformate în energie pozitivă. Disciplină a minții. Putere de a traversa ușor un obstacol. Încredere în vindecare. Cunoaștere prin acceptarea soluțiilor venite din partea celor dragi. Este evitat un moment de rătăcire.
Relația bună pe care Mercur o va definitiva cu Venus în această zi este un semn de deschidere și de mulțumire. Cu toate acestea, vor exista și alte impedimente, precum faptul că Luna trece acum prin zodia Săgetător și are de ascuns experiențele pe care le-a acumulat prin conjuncțiile cu Luna neagră și, respectiv, Saturn. În felul acesta, se constată o legătură foarte interesantă între zilele de joi, 6 iulie și cea de vineri, 7 iulie. Doar prin acest raționament se poate înțelege de ce ziua de 7 iulie este una de recompensă, una în care ghinioanele sunt transformate în energie pozitivă, când reușim să facem față unor probleme foarte mari cu costuri minime, cu un consum minim. Ca și în celelalte zile ale acestei săptămâni, pentru că suntem puși în fața unei situații de genul acesta, când trebuie să rezolvăm problema, apare și un conflict. Conflictul zilei de 7 iulie ni se va părea ca o confirmare, ca și cum putem spune clar și răspicat că abia acum am reușit să încheiem o etapă. Din fericire, prin unghiurile proaste ce se împlinesc acum ori prin cele care s-au împlinit în zilele anterioare și sunt active și acum, oamenii se vor trezi la realitate și vor reuși să evite un moment de rătăcire. Pentru că Luna trece acum prin zodia Săgetător și se va afla într-o relație bună cu Axa Dragonului, reușind să medieze tendința Nodurilor, semnul acesta de rafinament care apare între minte și inimă, între Mercur și Venus, în situația în care Venus, cea care ar fi trebuit să fie emoțională este mentală, iar Mercur care ar trebui să fie mental este puternic emoțional, arată o mare putere de transformare pe care o vom folosi pentru că ne adaptăm din mers, pentru a face față cu brio situațiilor care ne ies acum în cale. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor observa pe 7 iulie că sunt foarte inspirați. Vor putea să transpună în cuvinte ambiții care nu au avut până acum echivalentul pe care-l cere comunitatea cu scopul de a înțelege ceea ce se întâmplă cu fiecare individ în parte, nu au avut cuvintele la ei. Faptul că 7 iulie ne ajută să transformăm ghinioanele în energie pozitivă este din capul locului cea mai mare realizare a acestei săptămâni. De aici înțelegem că schema aceasta reușește să traducă multe din cele care s-au consumat în subtil și pentru care nu am avut până acum un echivalent fizic.
Prin urmare, 7 iulie este o zi de transformare. Multe din ambițiile pe care l-am avut de la începutul săptămânii și până acum vor fi prezentate celorlalți ca și cum sunt consecințe firești ale unor fapte bune pe care cei care le arată acum nu s-au sfiit să le facă. În realitate, ceea ce devine astăzi faptă bună nu este decât o transformare a unei trăsături personale, redirecționarea unui traseu existențial sau îndepărtarea unui obstacol. Toate acestea nu se fac exclusiv prin energia personală, prin putere personală, ci prin coerciție. De aceea se poate vorbi în mod general despre o sinteză, despre o experiență concentrată, ci doar de un caz particular de cunoaștere. Cunoașterea zilei de 7 iulie vine doar prin acceptarea soluțiilor pe care le oferă ceilalți. Este foarte important ca transformarea de acum să fie făcută în raport cu mari obstacole ale vieții pe care le-am parcurs de la începutul anului și până acum. În cuvinte mai simple, nu avem de ce să ne aruncăm în vâltoarea vieții, ci să ne folosim de direcțiile momentului pentru a rezolva ceea ce știm că ne-a dat de furcă de-a lungul primei jumătăți a anului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme de obstacole. Obstacolele acestei zile au menirea de a ne ține captivi într-o dramă care în fața puterii de transformare specifică acestei zile pare de-a dreptul absurdă. Ea devine mare doar dacă cel în cauză îi transferă din puterea sa.
Pasiuni pentru lucruri mai vechi. Se face o planificare. Finalitatea evenimentelor este mai interesantă decât succesiunea demersurilor programate până acolo. Se discută despre adevăr și lumină. Rătăcirile sunt povești interesante. Se înlătură un blocaj.
Prin faptul că această zi conține doar împlinirea conjuncției dintre Lună și Junon, eveniment astral care se consumă în a doua parte a zilei, mulți vor avea impresia că nu sunt presați să facă prea multe lucruri, nu au prea multe de îndeplinit, își pot permite să-și petreacă această zi prin relaxare. Este adevărat, unii vor prefera ca această relaxare să fie folosită pentru a discuta despre valori spirituale, despre adevăr, despre cunoaștere. Alții, mai pragmatici, vor inventa povești frumoase, cu un mare impact emoțional, la care apelează pentru a înlătura un blocaj. Practic, despre asta este vorba pe 8 iulie, despre genul acesta de experiență, despre genul acesta de efort.
Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor vedea că marea putere secretă a zilei de 8 iulie stă în capacitatea de a planifica. Pentru că nu avem prea multe condiționări, nu suntem obligați să facem prea multe lucruri, mintea se îndreaptă către alte proiecte, unele dintre ele abandonate, cărora nu le-a fost acordată prea multă atenție. Și această zi, precum am văzut și în cazul celorlalte zile ale acestei primei decade a lunii iulie, multe din combinațiile spre care suntem atrași au și o componentă legată de risipă. A crede prea mult în opiniile celorlalți pentru a înlocui opinii personale sau pentru a umple un gol personal pe care nu suntem în stare să-l umplem altfel, arată că vibrațiile momentului ne pot ajuta să sedimentăm ceea ce săptămâna în curs numește „perfectarea unei înțelegeri”.
Prin urmare, 8 iulie ne îndeamnă să ne facem planuri de viitor într-un mod frumos, rafinat în așa fel încât să folosim într-un mod optim potențialul personal, să îmbinăm ceea ce este vechi cu ceea ce este nou, să folosim toate experiențele pe care le-am acumulat până acum pentru creștere și dezvoltare în așa fel încât să devenim ceea ce ne-am dorit să devenim. Din această perspectivă lucrurile sunt simple. Cei care mint sau care și-au petrecut ziua de 7 iulie inventând povești, căutând să scoată în evidență defectele celorlalți ca să le pună într-o poveste interesantă, apoi să se arate indulgenți cu defectele lor de caracter, își vor petrece ziua de 8 iulie căutând sensul care nu există, inventând cărări care nu duc nicăieri. Pe baza acestor fantezii vor căuta să se asocieze, dar vor rătăci și mai mult.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne teme de blocaje. Ceea ce ne blochează ne întârzie. De aceea blocajul trebuie înfruntat pentru a nu pierde timp prețios.
Recompensă. Recunoașterea rezultatelor muncii proprii. Pierderile financiare sunt privite printr-o atitudine conservatoare. Toți au dreptul la o părere. Valorile materiale ne amintesc acum despre ruine. Tristețe venită dintr-o zonă a sentimentelor și argumentată doar prin acestea. Valoarea stă doar în relațiile de prietenie. Se fac recomandări interesante. Autocontrolul face referire doar la ceilalți. Se experimentează o nouă formă de egoism.
În dimineața acestei zile se va împlini faza de Lună plină. Dacă în această fază a Lunii nu s-ar fi integrat opoziția Soarelui cu Pluton, atunci lucrurile acestea personale nu ar fi fost marcate de pierderi financiare. Dacă în această fază a Lunii nu s-ar fi interpus opoziția lui Marte cu Pluton nu am fi avut probleme de înțelegere, complicații de natură relațională legate de raportul pe care un om echilibrat, profund și elevat îl are cu un om răutăcios. Asta înseamnă că ultima zi a acestei săptămâni ne aduce în fața unei încercări absolut impresionante. Poate, unii, au încercat de-a lungul acestei săptămâni să vadă cum este să iasă din ritm, să vorbească despre sentimente și despre argumente, să folosească tristețea ca o armă împotriva tuturor. Acum, pe Lună plină, elementele acestea aduc o recompensă pe măsura sincerității. Dacă în relațiile pe care individul le dezvoltă cu ceilalți apare un impuls egoist care a scăpat de sub control, atunci aceste emoții supradimensionate nu vor fi folosite pentru recunoașterea meritelor proprii, pentru a obține o recompensă a muncii proprii, ci pentru a susține un ideal iluzoriu, în consonanță cu aspirațiile fanteziste pe care le-am arătat în zilele anterioare.
În contextul acestei săptămâni, faza de Lună plină ce se împlinește pe 9 iulie ne vorbește despre sentimentele ce scapă de sub control. Se accentuează o axă a relațiilor și apar, așadar, multe semne de întrebare legate de egoism, de recompensă pe baza unui compromis, de asumarea răspunderii într-un proiect foarte ambițios. Dacă facem o retrospectivă, dacă ne întoarcem în timp, dar nu foarte departe, ci spre evenimentele care s-au consumat în ultimele săptămâni, vom reuși foarte repede să înțelegem de ce cei slabi și marginalizați devin răutăcioșii zilei de 9 iulie. Cei care sunt puternici și atenți la ceea ce au de făcut nu se vor orienta doar pe sentimente, ci vor căuta explicații raționale la tot ceea ce se întâmplă. Își vor coborî mintea în inimă și vor fi lucizi.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni ne aduce în fața unei recompense pe care am cerut-o, dar care, în momentul acesta, nu ne mai încântă. Pentru că Luna plină se împlinește încă de dimineață, este foarte posibil ca multe din evenimentele care sunt programate să se consume acum, în ultima zi a acestei săptămâni să fie marcate de revendicări absurde pe care să le negăm în a doua parte a zilei. Unele sunt dominate de tristețe, altele de frustrare dacă nu avem o poziție privilegiată. Cei care se vor plânge pe finalul acestei săptămâni că nu au o poziție privilegiată nu fac decât să arate că au ales deja tabăra din care să intervină asupra comunității, au ales să fie răutăcioșii care se vor exprima de acum și până la finalul acestui an al sintezelor.
Un alt element important al zilei de nouă iulie face referire la boală. Unii vor încerca să explice toate aceste presiuni ce vinde pe zona publică prin faptul că au o stare de sănătate ce nu le permite să intervină, să limiteze intervenția unui factor stresant, să îl oprească pe celălalt. În realitate, ultima zi acestei săptămâni face trimitere la autocontrol, la respect, la condiționare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că egoismul este soluția tuturor problemelor. Cu cât suntem mai rigizi, mai răutăcioși, cu cât ne declarăm mai hotărâți împotriva unui factor sensibil pe care îl considerăm vinovatul principal, cu atât lucrurile se vor complica în săptămânile următoare. Cel care vrea să fie simplu va trebui să renunțe, încă de pe acum, la egoism.