3 – 9 februarie 2014

3-9 februarie 2014 este săptămâna ridicării spre lumină şi depăşirii unui obstacol personal. Vom vedea de-a lungul acestei săptămâni că unghiurile care se împlinesc, în special cele generate de planetele individuale (Mercur, Soare şi Lună), dar şi trigonul lui Jupiter cu Chiron împlinit miercuri, ne îndeamnă spre o formă de investigație pe care ezoteriștii o numesc cunoaştere profundă. Cunoaşterea profundă înseamnă atingerea acelor informaţii prin utilizarea instrumentelor care nu sunt accesibile în activităţile cotidiene. Tocmai de aceea, de multe ori de-a lungul acestei săptămâni se va face apel la interiorizare, la autoinvestigaţie sau pur şi simplu la a ne opri din direcţiile pe care suntem tentaţi să le alimentăm pentru a vedea care este natura lor, unde se îndreaptă şi care ne sunt partenerii de efort.
Un eveniment astral important care se va consuma în această săptămână este cel din 6 februarie când Mercur va intra în mers retrograd pentru aproximativ trei săptămâni. Astfel, până pe 28 februarie mulţi vor constata că se confruntă cu uitarea, cu dezordinea afectivă, cu zăpăceala sau sunt tentați să observe să-și analizeze greşit situaţiile pe care le traversează. Retrogradarea lui Mercur este un element tulburător pentru conştiinţa celor care lucrează mult cu intelectul, pentru cei care profesează în domenii legate de comunicare, marketing, publicitate, pentru lectori, profesori adică pentru toţi cei care-şi câştigă existenţa lucrând cu informaţiile, transferând un mesaj ori participând la această mobilitate.
Nu tot ceea ce este negativ din mersul retrograd al lui Mercur va fi generat de dezordine, ci multe vor fi generate de o prea mare ordine care este îndreptată înapoi. Vom fi tentaţi să ne folosim prea multă energie pentru a repara anumite greşeli ale trecutului care trebuie lăsate aşa. Unii vor fi încurajaţi să-şi construiască anumite situaţii sociale care să le ascundă minciunile sau gafele, când ar fi mult mai simplu să fie recunoscute. Este adevărat, riscul recunoaşterii unor greşeli pe Mercur retrograd atrage după sine şi consecinţe ce ar putea scăpa de sub control, adică să primească o pedeapsă mult prea drastică ori să fie orientată către o zonă mai puţin plăcută, cea a intrigilor sau a bârfei urmând că abia peste trei săptămâni când Mercur va reveni la mersul direct să se reia acest exerciţiu de sinceritate şi personajul respectiv să primească sancţiunea cuvenită.
Tot acest ansamblu de factori tulbură concluziile şi de aceea în această săptămână ridicarea spre lumina înseamnă în primul rând interiorizare, iar depăşirea unui obstacol personal nu se va face prin confruntarea cu anturajul prin judecarea acestuia, prin consumarea energiei personale în modificări ale grupului de apartenenţă, ci în modificări ale propriului mod de a fi, de a gândi sau de a simţi. Cei care sunt orientaţi pe o cale spirituală nu vor fi surprinşi de îndemnul acestei săptămâni pentru că ei prin preocupările pe care le au folosesc de mult timp energia astrală în direcţia aceasta. Chiar şi aceştia însă vor fi încurajaţi, susţinuţi şi vor observa că practica spirituală va fi în această săptămână mult mai eficientă. Ceilalţi care nu au avut până acum tangență decât cu elemente teoretice şi poate nici măcar cu acestea se vor simţi marginalizaţi, alungați de pe moşie, acuzaţi pe nedrept sau împovăraţi cu sarcini suplimentare, considerând că toate aceste forţe care sunt îndreptate împotriva lor, nu sunt altceva decât o formă de pedeapsă. Nu, ele nu sunt nicidecum o formă de pedeapsă, ci un mijloc puţin mai dur al contextului astral de a ne separa de zona compromisului, de a ne depărta de ceea ce ne-ar putea leza iremediabil sau de a ne proteja de noi înşine atunci când ne refuzăm propriul mod de a fi, de a gândi sau de a simţi, de dragul unei convieţuiri sociale bolnăvicioase.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne îndrepta atenţia către sine. Nu este atât de important în această săptămână să ne stabilim un program de meditaţii, de reculegere sau de interiorizare cât este important să ne propunem să nu depăşim o anumită limită a exprimării personale. În această săptămână nu performanța este atât de importantă cât protejarea fondului.

Cunoaştere profundă. Gândul construieşte direcţii noi. Imaginile viitorului produc frustrare. Lipsă de control. Individualitate. Egoism. Durerea acuză pentru că atenuează perceperea corectă a realităţii.

Cea mai mare parte din zi Luna va fi în fereastra conjuncţiei cu Uranus, iar asta înseamnă că va fi în postura de a menţine activ careul în T pe semne cardinale format de maleficii Uranus și Pluton împreună cu Jupiter. De pe semnele cardinale Berbec, Rac şi Capricorn planetele cu mers lent Uranus, Jupiter şi Pluton primesc asistența a doua planete feminine, Luna şi Venus, din zodii din care nu se simt bine, nu doar acum, ci în general, ducând la construirea unei imagini false despre viitor prin contactul cu o durere nespecifică.
Înainte de a trece în Berbec, Luna va avea de înfruntat în noaptea de duminică spre luni trigonul cu Lilith şi prin acest unghi se aduce în centrul atenţiei anumite idei false despre lume şi viaţă ori anumite tendinţe care, explorate, duc la dezvoltarea unor comportamente eronate. Este puţin probabil ca toată lumea să resimtă intens acest trigon malefic între Lună şi Lilith pentru că el se împlineşte noaptea şi cei mai mulți îşi petrec acest interval odihnindu-se. Cei care însă nu se odihnesc în noaptea de duminică spre luni vor constata o schimbare de registru comportamental, adică modificarea atitudinilor cu care oamenii din jur îi întâmpină pe ceilalţi ca şi cum dintr-odată celui din preajmă i s-a pus pata şi vede în jur numai imagini în tonuri de gri, numai oameni care-l mint sau care îi lezează interesele. Asta înseamnă lipsa de control şi, a iniţia tranzitul Lunii în Berbec cu această atitudine antisocială, inversată ori tulburată, nu face altceva decât să construiască un viitor bazat pe frustrare. Din nefericire, pentru cei care-și pun prea multe speranţe în această zi trigonul lui Mercur cu Capul Dragonului care ar însemna medierea tendinţei nodurilor prin viziune de ansamblu este în cea mai mare parte compromis. Lipsa de control îi determină pe oameni să se preocupe prea mult de lucrurile mici. Or, astăzi succesul nu ne vine din lucrurile mici, ci dimpotrivă din viziunea de ansamblu, din puterea de a vedea foarte departe sau în profunzime ori din îndemânarea cu care lăsăm în urma acest bagaj greu, apăsător sau complicat care se numeşte egoism.
Astăzi durerea generată de tranzitul oscilant al Lunii prin Peşti şi prin Berbec împreună cu unghiurile pe care le împlineşte cu Lilith şi Uranus ne duce la explorarea durerii care ar trebui să ne ajute să percepem corect realitatea. Cei care vor privi de sus ansamblul zilei sau conjuncturile pe care le traversează, de departe sau care le vor privi pe acestea, dar vor dori să le vadă în contextul macro în care sunt integrate vor avea de câştigat mult în această zi. Ceilalţi însă se vor pierde în detalii şi îşi vor aduce aminte de ziua de trei februarie că şi-au pierdut controlul, că toată lumea este împotriva lor şi că viitorul pe care l-au văzut în 3 februarie le-a transmis cele mai sumbre şi mai dureroase imagini de la începutul anului până acum.
Prin urmare, 3 februarie este o zi esenţială pentru cei care vor să-şi consolideze cunoaşterea de sine sau care vor să aprofundeze anumite informaţii legate de viaţa lor. Pentru aceştia ziua vine cu cunoaştere profundă, cu direcţii noi în ceea ce priveşte viitorul, cu confirmări din parta celor pe care i-a dezamăgit în sensul că au acum ocazia să şi-i transforme în prieteni. Ceilalţi vor avea o zi destul de apăsătoare, iar unii dintre aceştia vor considera că 3 februarie este chiar o zi catastrofală.
Indiferent că ne referim la lipsa de control, la individualitate ori la faptul că viitorul este văzut în culori mult prea închise, neclare sau sumbre este important să ştim că orice durere pe care o resimţim astăzi vine spre noi cu intenţia de a ne diminua simţul realităţii.
Realitatea percepută astăzi doare, iar aprofundarea durerii înseamnă în ochii oamenilor comuni şi convieţuirea cu durerea. Viitorul însă nu conţine niciun element din cele pe care ne-am propus să le tolerăm. Asta înseamnă că toleranţa durerii de astăzi ne construieşte un viitor ireal sau nesigur, iar ceea ce acuză prin explorarea acestui sentiment de durere nu este ceva ce trebuie băgat în seamă, ci este ceva ce trebuie ignorat. Cu alte cuvinte durere înainte de a acuza distorsionează simţul realităţii şi atunci când acuza deja observaţiile sau concluziile sunt deformate.
Dincolo de aceste elemente de perspectivă care sunt integrate în unghiurile astrale ale zilei de 3 februarie ziua, prin trigonul lui Mercur cu Careul Dragonului şi prin faptul că Mercur mediază tendinţa nodurilor ne aduce informaţii valoroase. Condiţia ca acestea să prindă rădăcini în conştiinţa proprie este aceea de a încerca să vedem totul prin viziune de ansamblu, să vedem fiecare probleme în contextul în care se manifestă ori reacţiile unui om prin cauzele pe care le-a produs sau prin finalitatea pe care acesta şi-o propune. Dacă judecăm ceea ce vedem la un metru în faţa ochilor greşim şi ajungem în finalul zilei să oscilăm între durere şi instabilitate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi tragicomedia vieţii curente şi de a încerca să descoperim ceea ce se afla dincolo de ea. S-ar putea ca dincolo de acestea să nu găsim nimic, dar acest nimic nu înseamnă haos, gol, ci înseamnă un teren fertil în care putem planta seminţele unei conştiinţe noi sau dorinţe nobile care ar putea să transforme acest nedefinit al zilei de astăzi într-o livadă sau mai mult într-o pădure de foioase la umbra căreia ne putem adăposti în fierbinţeala tensiunilor ce vor veni după această săptămână.

Decizii importante. Înţelegerea problemelor personale. Ajutor oferit. Se aude un strigăt. Privirea ajunge mult mai departe. Bunăstare cu puţin. Soluţiile vin prin celălalt. Contact cu neobişnuitul.

Deviza acestei zile stă sub semnul dorinţei de a descoperi bunăstare în lucruri sau cantităţi mici. Sextilul luminariilor astăzi, care se împlineşte încă de dimineaţă, după ce în noaptea de luni spre marți am traversat 3 careuri (Luna-Jupiter, Luna-Pluton, Luna-Venus) ne aduce în faţa unor soluţii pe care să le valorificăm mai mult dacă vin prin intermediul celuilalt. Astăzi nu vom fi în stare să gândim cu mintea proprie, să punem în aplicare o concluzie la care am ajuns singuri în ultima perioadă, nu vom putea însă nici să fim capabili să ascultăm sfaturile celorlalţi decât dacă avem pe cineva în preajmă care face acelaşi lucru. Sunt favorizate astăzi activităţile de grup, în care oamenii au arătat până acum consens, nu prin faptul că sunt uniţi împotriva unui duşman comun, ci pentru că sunt uniţi pentru atragerea atenţiei opiniei publice ori pentru a învăţa cu toţii acelaşi lucru. Cele trei careuri pe care Luna din Berbec le împlineşte astăzi arată deschidere către elemente noi, contactul cu informaţii care au fost până acum presărate peste tot în jur și care astăzi sunt remarcate doar pentru că sunt strigate mai tare.
Astăzi se aude un strigăt, privirea poate ajunge foarte departe şi ceea ce primim prin intermediul acestor descinderi ne înnobilează. Unii s-ar putea să nu primească nimic sau să primească foarte puţin însă contactul cu această formă de nefiresc sau de neobişnuit, soluţii care vin acum prin intermediul acestor mijloace ieşite din tipicul obişnuit îi ajută pe aceştia să ia decizii foarte importante pentru existenţa proprie. Aceste decizii sunt adoptate pentru că fondul problemei este înţeles ori pentru că individul s-a separat în cea mai mare parte de fondul agresiv al problemei şi acum poate vedea soluţia simplă care se ascunde în spatele acestora. Careurile Lunii cu Jupiter, Pluton şi respectiv Venus se comportă astăzi ca o negaţie adusă negaţiei cu care ne-am întâlnit în analizele pe care le facem aici de-a lungul întregului an 2013 şi care acum tinde să ne aducă aminte de anumite întâmplări care s-au consumat în anul anterior. Unii ar putea să meargă puţin mai departe cu această analiză şi să-şi amintească de situaţii ieşite din comun care s-au consumat în 2012 sau chiar mai târziu. Nu are importanţă cât de departe vor merge în timp, ci contează cât de deschişi vor fi acum în fața soluţiei care, în ultima lună, s-a ascuns în spatele unui fond social agresiv.
Acest fond social ar putea să ia înfăţişarea unei atmosfere agresive la locul de muncă sau a unei atmosfere prezentată în mod agresivi la emisiunile de ştiri ori constatată în locuri absolut banale, pe stradă, în magazine, în cinematografe sau pe internet.
Prin relaţiile neobişnuite care se construiesc astăzi între planete reuşim să vedem esenţa lucrurilor ori cheia care se ascunde în spatele unui fond agresiv. Astăzi nu este important fondul, cu atât mai mult dacă este agresiv, ci sunt importante soluţiile. Dacă nu suntem în stare astăzi să descoperim de unii singur soluţiile atunci să ne deschidem urechile la ceea ce ni se spune din jur pentru că s-ar putea ca prin înţelesul acestor cuvinte să descoperim cheia succesului.
Prin urmare, 4 februarie devine o zi extrem de neobişnuită şi interesantă pentru că ea ne aduce în faţa unei energii pe care de multe ori am denumit-o “nefiresc” sau “neobişnuit”. Astăzi acest “nefiresc” sau “neobişnuit” este perceput prin înţelesul comun al acestor termeni pentru că planetele îşi construiesc, prin unghiurile lor, propria negaţie. Prin această autonegare oamenii care au o anume experienţă de viaţă sau care caută, care doresc să afle răspunsuri la probleme personale sau la întrebări care îi frământă, descoperă azi răspunsuri importante sau o cheie a unui mister de care până acum nu au putut trece.
Dacă se află şi într-un context în care această problemă este discutată de mai mulţi oameni atunci lucrurile se simplifică şi soluţia ar putea să vină prin părerea celuilalt, printr-o explicaţie pe care cineva din jur o oferă cu un alt scop decât acela utilizat pentru a înţelege ceea ce el spune.
Cine este deschis observă că astăzi primeşte mult, chiar foarte mult din jur şi multe din cele care i se deschid dinainte sunt soluţii miraculoase pe care de unul singur până acum nu a putut să şi le procure.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi astăzi deschişi cu tot sufletul faţă de tot ceea ce ni se oferă cu bune intenţii din jur. Ceea ce nu ni se oferă cu bune intenţii se axează pe cele trei careuri (Luna-Jupiter, Luna-Pluton, Luna-Venus), adică are ca scop de a tulbura conştiinţa și de a ne lăsa aşa, însă ceea ce este făcut cu bune intenţii are în vârful suliței, nu o săgeată foarte ascuţită, ci un ornament care, prin ceea ce reprezintă el, trezeşte în adâncul sufletului un ecou afectiv special. Va fi foarte important acest mesaj, de aceea nu este cazul acum să ne preocupăm prea mult de cât de multe rele se pot face cu această suliţă sau cine o mânuieşte.

Recompense. Elogierea unei nemulţumiri. Suferinţa este pierdută la ruletă. Situaţii nedepășite pun stăpânire pe prezent. Binele comunităţii este analizat. Se caută o singură fereastră prin care să putem vedea cu toții la fel ce se întâmplă în afară. Alchimie sufletească.

Trecerea Lunii în Taur în 5 februarie înseamnă, la puţin timp de la acest moment de ingres, şi întâlnirea cu Coada Dragonului, adică întâlnirea cu acel trecut care acum, prin trigonul Lunii cu Venus, care se va împlini în ziua de 6 februarie (dar pe care îl anticipăm încă de astăzi) ia înfăţişarea unei recompense. Pentru unii recompensa poate fi benefică, pentru alţii agresivă, încărcată de suferinţă sau de o lecţie de viaţă importantă. Pentru toţi, de fiecare dată când Luna va trece prin Coada Dragonului, trecutul va însemna apelul la informaţii care s-au sedimentat deja. Unele informaţii care sunt sedimentate se vor dovedi a fi, pe anumite conjuncturi astrale, greşite, aşa cum se întâmplă acum, pentru că înainte de a trece în Taur, Luna va avea de împlinit o opoziţie cu Marte şi un careu cu Lilith. Pentru alţii însă aceste depozite iau înfăţişarea unor bani puşi la saltea sau a lingourilor de aur pe care le-au îngropat la fundaţia casei. Nu este cazul însă să vorbim despre aceste beneficii acum, ci, poate, în viitor, pe alte conjuncturi.
Acum, din cauza opoziţiei Lună-Marte şi a careului Lună-Lilith care se împlinesc înainte ca Luna să intre în Taur, beneficiile ce sunt denumite astăzi generic “recompense” iau înfăţişarea unor situaţii pe care nu am reuşit să le depăşim în trecut şi care încet pun stăpânire pe prezent. Astăzi cu toţii ne transformăm în înţelepţi şi ne vom preocupa de ceea ce ni s-a-ntâmplat de la începutul săptămânii până acum. Cei mai mulţi nu vor merge foarte departe în trecut, ci se vor opri la ziua anterioară, analizând şi iarăşi analizând deciziile pe care le-au adoptat în ziua anterioară, considerând că au făcut o greşeală imensă și, dacă ar reuşi să meargă mai departe în trecut, să vadă de câte ori, de-a lungul vieţii, au trecut prin ceea ce li s-a-ntâmplat ieri, nu ar mai fi atât de îngrijoraţi, ci şi-ar da sema că viaţa lor este o sumă de astfel de decizii. Poate de asta şi suferă atât de mult. Pentru că privesc doar foarte aproape în trecut, aceşti oameni arată că sunt superficiali şi că viziunea de ansamblu nu-i ajută să-şi depăşească anumite obstacole, ci îi chinuie foarte mult şi îi obligă să-şi consume energia în probleme pe care nu le-au înţeles până acum şi, după semnele pe care le dau, nu le vor înţelege niciodată. Magia specială a acestei zile stă însă în împlinirea trigonului dintre Jupiter şi Chiron, acela care ne ajută să căutăm o singură soluţie care să ni se potrivească tuturor, pentru că prin coeziune, prin fuziunea ideilor în grupul de apartenenţă să ne fie foarte uşor să rezonăm unii cu ceilalți pe frecvenţa lucrurilor noi.
Trigonul Jupiter-Chiron, înseamnă alchimie sufletească, iar această transformare amplă presupune folosirea unor procedee complicate de transformare lăuntrică pe care le abordează fiecare individ atunci când îşi depăşeşte anumite greutăţi ale vieţii sau când înţelege de ce unele aleg să se întâmplă atunci când se întâmplă sau de ce este înconjurat numai de oameni de o anumită factură, de ce are bani, de ce nu are, de ce este fericit, de ce nu este sau de ce arată în felul în care arată. Cei care sunt înzestraţi cu un rafinament sufletesc aparte vor reuşi prin raportarea la binele comunităţii să-şi extragă astăzi din trecut lucruri extrem de valoroase pentru ceea ce înseamnă anul 2014 – anul alegerilor multiple. Mulţi vor fi atât de bulversaţi, de tulburaţi sau de răvăşiţi în fața atâtor transformări încât se vor afla pe punctul în care să uite că 2014 este anul alegerilor. Dacă din trigonul Jupiter-Chiron (care activează nu doar pe 4 februarie, ci în toată această perioadă) ei reuşesc să-şi extragă din trecut acele dovezi de putere personală, acele dovezi de siguranţă, acele dovezi de caracter sau de moralitate vor reuşi, nu să elogieze o nemulţumire aşa cum ne îndeamnă direcţiile acestei zile, ci să se recompenseze pe sine şi, în felul acesta, şi pe cei din jur cu lucruri foarte valoroase care vor înnobila o existenţă, chiar dacă nu vor reuşi să-şi schimbe statutul, chiar dacă în continuare vor suferi. Trigonului Jupiter cu Chiron poate însemna, prin această alchimie sufletească şi continuitatea suferinţei după înnobilare sufletească.
Prin urmare, 5 februarie este o zi deosebit de importantă a acestei luni, poate una dintre cele mai importante din această perioadă, pentru că ne aduce în faţa unor recompense aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum. Nu doar contactul Lunii cu Coada Dragonului răscoleşte acest trecut, ci faptul că acest moment se consumă când sufletul are nevoie de transformare (trigon Jupiter-Chiron). Prin cumularea celor două direcţii oamenii au acum şansa să-şi pună baze solide, să devină mai puternici prin calităţi, prin talente, prin moralitate, nu aşa cum ne învaţă societatea de consum să arătăm că suntem puternici prin hoţie, minciună, răutăţi sau prin furt intelectual.
Alchimia interioară presupune descoperirea originalităţii, adică descoperirea acelui element care îl face pe individ diferit de semenii săi pentru a-i pune acestui a o bază foarte solidă şi a-l ridica foarte sus către sentimentul plenitudinii sau către acea bandă energetică în care toţi oamenii simt la fel.
Aceasta este ordinea firească a evoluţiei, pornim de la diversitate şi ajungem la unitate. Nu este treaba noastră, a fiinţelor limitate să ne gândim cum am ajuns în diversitate. Rolul nostru este acela de a ne întoarce în unitate.
Micile şicane ale acestei zile, dacă nu ne duc spre această bandă a emoţiilor comune, atunci ne vor bloca în tot felul de resentimente, de nervi, de crize de stomac, de dureri de picioare, de sensibilitate la frig sau de intoleranţă la anumite alimente ceea ce înseamnă o reacţie a corpului în fața prăbuşirii psihologice.
Prin trigonul Jupiter-Chiron astăzi ar trebui să ne ridicăm, iar cei care nu se vor mobiliza vor avea frică de înălţime chiar dacă nici nu s-au ridicat de la sol.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu inventaria tot ceea ce ni se întâmplă astăzi, ci a lăsa că totul să curgă pentru că noi să ne putem ridica.

Preocupări prea mari pentru relațiile sociale. Se cere, se pretinde ceea ce nu ne este folositor. Putere prin investigare. Bucuriile vin pe neaşteptate. Hiperkinezie. Discernământul este pus la colţ. Sunt alimentate relaţiile care nu suprasolicită. Stagnare. Selectare greşită a informaţiilor.

Retrogradarea lui Mercur care începe în seara acestei zile ne va aduce probleme în concentrare sau în a duce mai departe dezideratele pe care ni le-am stabilit în zilele anterioare. Se zdruncină discernământul sau înţelegerea corectă a informaţiilor cu care lucrăm. Cea mai mare parte din zi Mercur va fi static în Peşti aducându-ne preocupări prea mari pentru raporturile sociale sau un interes pentru ce-l celălalt, pentru ce-l avantajează pe celălalt ori pentru toate lucrurile care par să se desfăşoară în bune condiţii în afara spectrului personal. Astăzi Luna împlineşte 6 aspecte: trei sextile (cu Jupiter, Chiron şi Junon) două trigoane (cu Pluton şi Venus din Capricorn) şi un careu cu Soarele.
Poziţionarea sa în mijlocul zodiei Taur şi împlinire a unghiurilor amintite anterior va duce la construirea unei configuraţii numită Vaporul, ce are ca element de bază în desfăşurarea direcţiilor sale opoziţia lui Jupiter cu Pluton. Asta înseamnă din nou că problemele cu care ne confruntăm nu sunt noi, ci sunt reinvestigate sau puse pe picior de egalitate cu alte probleme mai mici pentru a li se diminua importanța sau caracterul dramatic. Astăzi nu putem vorbi, ca în zilele anterioare, de un caracter dramatic menit să domine întregul spectru al percepţiilor ori să ne atragă întrutotul spre segmentul acesta, ci putem vorbi de greutăţi venite din solicitări refuzate sau dintr-o anume oboseală pe care o resimţim astăzi în urma efortului făcut în primele trei zile ale acestei săptămâni.
Dar a avea o problemă foarte importantă și a încerca să o diminuăm sau să o împărţim în probleme mai mci pentru a le depăşi înseamnă acum, în acest context, în care Mercur este static în Peşti, hiperkinezie. Şi această hiperkinezie se va desfăşura tot într-un cadru restrâns, în familie, între prieteni, la locul de muncă nu în mari grupuri de oameni sau nu în văzul tuturor. Nu trebuie să pierdem din vedere că astăzi, pe lângă faptul că Luna participă la o configuraţie numită Vaporul, ea, prin careul cu Soarele şi opoziţia cu Saturn pe care o va definitiva în dimineaţa zilei următoare, împlineşte un careu în T pe semne fixe, cu Soarele focar. Dorinţa de libertate ne îndeamnă astăzi să facem lucruri ieşite din comun, să stagnăm, să selectăm informaţiile în mod greşit sau să ne agităm în probleme mici, să renunţăm la discernământ, să ne stresăm inutil pentru probleme care nu au soluţie, care nu au rezolvare sau care, prin caracterul lor evident, s-au oprit din derulare. Toate acestea ne determină să folosim inteligenţa în scopuri mai puţin corecte. Unghiurile pozitive care se împlinesc astăzi (cele 6 pe care Luna le împlineşte cu Jupiter, Chiron, Pluton, Venus, Junon şi Soarele) duc la folosirea inteligenţei în scopuri negative. S-ar putea ca unii să folosească în mod conştient această inteligență pe direcţii negative, alţii, însă, care sunt bine intenţionați (adică aceia care au probat în primele trei zile ale săptămânii că sunt pozitivi) vor greşi şi nu trebuie puşi pe picior de egalitate cu cei care acţionează în sensul negativ în mod intenţionat. Vom vedea că această dezordine a zilei de 6 februarie se va transforma în zilele următoare în uitare selectivă, oamenii se vor resemna şi la baza acestor atitudini va sta dezordine acestei zile.
Prin urmare, 6 februarie este o zi în care ne vom preocupa foarte mult să anulăm tensiuni mai vechi sau să punem în ordine acele probleme mai mici pentru a le putea rezolva după o metodă de lucru, după o schemă verificată în timp sau pur şi simplu pentru a vedea tot timpul în faţa ochilor şi a nu uita în ce context trăim, cu ce oameni lucrăm sau care ne este statutul.
6 februarie ne suprasolicită în griji pentru lucruri materiale pentru statut sau pentru alimentaţie. S-ar putea ca unii astăzi să renunţe la alimentaţie sau să constate că privarea de anumite alimente ar putea să le de-a peste cap organismul să le spună astăzi că au carențe de minerale ori de vitamine, că este cazul să mănânce mai mult sau să-şi schimbe dieta. De partea cealaltă, Luna în Taur, prin unghiurile pe care le împlineşte astăzi aduce pofte neobişnuite, plăceri culinare extravagante şi compromiţătoare, adică folosirea plăcerilor împotriva organismului sau să-i dea acestuia mai mult decât poate duce. Cei care vor folosi hiperkinezia în selecţia informaţiilor vor constata spre seară că sunt slăbiţi ori epuizaţi psihic şi, de asemenea, prin oboseala minţii şi corpul se resimte, considerând că şi-au pierdut toată ziua gândindu-se la prea multe lucruri fără a face nimic. Aşa constată că multitudinea acestor aspecte pozitive repartizate acestei zile sunt elemente pozitive care pot fi folosite în scopuri negative în mod intenţionat prin rătăciri neanticipate corect sau prin abordarea investigaţiei într-un mod mai puţin corect.
Pentru că cele mai multe aspecte se împlinesc cu planete de pe axa Capricorn-Rac, dar şi pentru că Luna trimite, în special în a doua parte a zilei, o opoziţie către Saturn din Scorpion, ceea ce se zdruncină astăzi este structura de rezistenţă. Cu alte cuvinte, dezordinea acestei zile nu este o simplă rătăcire a minţii, ci este o substanţă mult prea corozivă pusă la baza unui edificiu foarte important.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne mobiliza într-o direcţie spre care conjuncturile astrale ale acestei zile nu ne vor ajuta. Să lăsăm lucrurile aşa cum sunt ele chiar dacă cineva ne spune că este cazul să schimbăm, chiar dacă din interior o voce strigă cu disperare “Aruncă-le!”, “Schimbă-le!”, “Pleacă de acolo!”, Renunţă!”. Vom vedea în zilele următoare, însemnând următoarele trei săptămâni, cât Mercur va fi retrograd, o parte în zodia Peşti şi o parte în Vărsător că edificiul pe care-l salvăm astăzi va fi important pentru echilibrul psihoemoţional sau pentru stabilitatea socială.

Resemnare. Eşecul este privit ca o regulă de viaţă. Încercarea de reparare complică şi mai mult demersurile. Concluziile reale sunt desconsiderate. Din cauza dezamăgirii fire ale destinului sunt închise sau rupte.

Prima zi de retrogradare a lui Mercur are ca fundal împlinirea a două aspecte, opoziție Lună-Saturn şi careu Lună-Lilith, urmând ca spre seară Luna să iasă din exaltare (Taur) şi să intre în Gemeni. 7 februarie devine, aşadar, o zi de resemnare, de contact cu o anume formă de neputinţa ori de diminuare a intensităţii pe acţiunile importante abordate în zilele anterioare. Astăzi ne gândim mai mult la ceea ce nu am împlinit, la ceea ce nu avem sau la eşec. Eşecul este privit astăzi ca o regulă şi orice încercare de modificare a cadrului general (avem de-a face cu o opoziţie) va complica şi mai mult seria problemelor. Astăzi nu este indicat să pornim la drum, să deschidem noi canale de comunicare cu cei din jur nici să ne implicăm în demersuri revendicative pentru că asta va duce la consum suplimentar fără soluţii.
Dacă anumitor evenimente le este programată astăzi a se împlini ori a trece într-o nouă etapă este important să ştim încă de dimineaţă că astăzi este mult mai important să acţionăm de dragul acţiunii decât în aşteptarea unor rezultate benefice.
Cei care vor desconsidera acest îndemn, încă de dimineaţă vor urmări direcţiile acestei zile şi vor căuta cu toate eforturile să le integreze în contextul general. Aceste concluzii fiind eronate vor avea darul de a zdruncina întregul edificiu. Numai ce a trecut o zi de când Mercur a intrat în mers retrograd (a pus soluţia corozivă la baza unui edificiu) şi deja întregul edificiu se zdruncină.
Dacă nici după aceste prime semnale nu se opresc întregul destin ar putea fi zdruncinat, iar fire ale sale să fie închise ori rupte definitiv. Asta înseamnă că anumite lucruri pe care le abordăm astăzi, cuvinte pe care le spunem sau fapte pe care le săvârşim ar putea să ne rupă de pe un traseu pe care să nu mai putem reveni niciodată. Asta se întâmplă deoarece concluziile reale sunt astăzi desconsiderate şi li se acordă credibilitate concluziilor care au ca principal efect un zdruncin sau un forfot interior ceea ce dezamăgeşte, tulbură sau enervează cel mai mult.
Pentru că traversăm opoziţia Luna-Saturn şi apoi sextilul Luna-Lilith acest caracter enervant al evenimentelor va fi evident, dar este important de ştiut că nu ceea ce ne enervează astăzi este esenţial, nu acestea constituie elementele aşezate la baza edificiului important al vieţii, ci ceea ce ne duce spre linişte, spre încredere în sine sau spre starea de martor.
Astăzi nu dărâmăm edificiile celorlalţi pentru a ne face drum sau pentru a avea lumină în faţa geamului, nu tăiem arborele care creşte în faţa casei pentru a avea lumina în cameră, ci privim prin fereastră departe, acolo unde lumina ni se pare mai puternică. Acest exerciţiu de contemplaţie ne poate ţine ocupaţi în situaţii în care, dacă am putea interveni activ pe demersurile sociale, am greşi.
Prin urmare, 7 februarie este o zi de resemnare, dar nu trebuie să devină o zi apăsătoare dacă remarcăm neregulile care există în viaţa proprie sau în mediul social. Toate acestea vin spre noi cu caracter informativ şi cei care consideră aceste concluzii reale vor reuşi să depăşească cu bine această zi. Ceilalţi care iau de bună atitudinea antisocială, refractară sau oscilantă a acestei zile vor pune aceste concluzii eronate la baza edificiului şi vor constata mai târziu că acestea nu-i duc nicăieri.
Mai târziu, acestea nu le vor folosi la nimic. Este important că astăzi să vedem perspectiva sau caracterul inutil al acestora pentru a nu le prefera şi pentru a le lăsa să se desfăşoare în virtutea inerţiei. Numai aşa reuşim să ne strecurăm prin desişul acestor conjuncturi astrale înşelătoare şi să ajungem la lumină sau pur şi simplu să ajungem în locul pe care ni-l dorim ori să nu fim îndemnaţi de ceea ce vedem în faţă (obstacole) să ne întoarcem din drum.
În felul acesta 7 februarie devine o zi a dezamăgirilor care nu sunt predispuse la modul general pentru toţi oamenii, ci care sunt presărate în jurul nostru ca nişte baloane de săpun după care unii oameni aleargă. Este important că astăzi să lăsăm aceste baloane de săpun să se ducă acolo unde le este scris pentru că dacă prindem unul dintre ele şi observăm că la simplă atingere acesta se sparge, din interior este răspândit în jur parfumul dezamăgirii că am pierdut timp, energie, că s-ar putea ca anumite sugestii de acolo să fie adevărate, s-ar putea ca tot ceea ce am făcut până acum să fie greşit şi explorându-l să fim tentați să ne întoarcem din drum. Nu trebuie să uităm că Mercur retrograd în Peşti îi pune pe oameni prea uşor în contact cu dezamăgirile vieţii şi pentru a comporta o victorie sau pentru a rezolva ceea ce ne propunem să rezolvăm astăzi este important să lăsăm aceste dezamăgiri evidente pe seama inerţiei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa lucrurile în voia lor chiar dacă unele dintre ele, de dimineaţă, au nevoie de modificare. Orice modificare amplifică astăzi caracterul lor incert ori proiectează în viitor eşecuri şi mai mari, goluri pe linia acestor demersuri în aşa fel încât întregul traseu al acestora să fie frânat ori să fie orientate către altă direcţie.

Gafă. Binele social înseamnă constrângere individuală. Viziune asupra puterii personale. Nemulţumire. Slăbire organică. Inima cere ce nu poate primi. Evenimentele au un mesaj înşelător.

Astăzi înţelegem cât de importantă a fost reţinerea de ieri pentru că traversăm de-a lungul zilei careurile pe care Luna, abia intrată în Gemeni, le trimite către planetele din Peşti, dacă frânarea ieri nu a fost un element foarte evident, înţelegerea faptului că reţinerile zilei anterioare au constituit un avantaj sau un noroc este acum un semn evident pe cerul astral şi cei care desconsideră şi acum această direcţie, care nu se uită înapoi să se înţeleagă şi care îşi trăiesc viaţa numai prin simţuri ori numai prin bucuriile pe care aceste simţuri le conferă vor transforma ziua de 8 februarie într-o zi de gafă. Astăzi binele social înseamnă constrângere individuală şi asta înseamnă că vor duce mai departe dezordinea zilei anterioare, negându-şi oboseala, nemulțumirile sau carențele informaţionale şi construindu-şi mai departe un edificiu iluzoriu care-şi va extinde graniţele către alte persoane, către alte domenii, amplificând şi mai mult slăbirea organică şi ducând la o compromitere şi mai periculoasă a imaginii sociale.
Unii îşi vor continua astăzi petrecerea, vor continua să mintă, vor spune că, de vreme ce nu au fost prinşi în ziua anterioară, nu vor fi prinşi niciodată şi vor continua să-şi arate o formă de lăcomie care până pe 28 februarie, când Mercur va reveni la mersul direct, se va amplifica şi va creşte în interior ca un corp de sine stătător.
Prin aceste atitudini pe care le avem ne exprimăm acordul pentru a fi parazitaţi sau pentru a hrăni atitudini parazitare care corodează viziunea corectă asupra vieţii sau puterea personală. Prin unghiurile care se împlinesc astăzi, la un moment dat Luna, apropiindu-se de finalul primei decade a zodiei Gemeni va împlini un sextil cu Uranus şi pe cer va fi vizibilă o configuraţie numită Nicovala. Careul pe care Luna îl trimite către Chiron în acel moment va deveni înţelepciunea cea de pe urmă. Astfel, în mijlocul zilei de 8 februarie vom avea ocazia să recunoaştem minciunile spuse în zilele anterioare, chiar dacă nu faţă de cei din jur, măcar faţă de noi înşine pentru a ne desprinde de ele, pentru a le lăsa în urmă şi a ne transforma din ființe parazitare în fiinţe autotrofe.
În felul acesta, vom observa că anturajul nu s-a construit așa doar pentru a împlini această dorinţă personală, nu doar pentru a oferi individului ceea ce nu doreşte să-şi procure singur ori să-şi construiască singur, ci există pentru al antrena în creşterea personală, în dezvoltare personală sau în depăşirea limitelor personale. Anturajul nu este construi doar pentru a hrăni individul, iar acest lucru este înţeles doar de cel care va folosi mijlocul zilei de 8 februarie pentru a recunoaşte greşelile, gafele sau erorile zilelor din urmă. Nu înseamnă ca această recunoaştere va fi simplă, uşoară, nu înseamnă că celor care îşi vor recunoaşte vina le va fi uşor, dar nu acesta este elementul principal, nu este important dacă le va fi sau nu uşor, ci doar dacă se gândesc în mod constructiv la viitor sau nu. Dacă îşi vor recunoaşte vina, vor spune prin această smerenie “Viitorul meu începe astăzi”, dacă nu “Este vina anturajului dacă viitorul meu nu se va împlini”. Pentru că ştim nu doar din ezoterism, ci din regulile de bun simţ că viitorul fiecăruia nu reprezintă responsabilitatea comunităţii, ci responsabilitatea fiecărui individ în parte, înţelegem cât de întortochiată este păcăleala acestei zile.
Prin urmare, 8 februarie este o zi a strategiilor compromiţătoare. Binele social ne îndeamnă astăzi să depersonalizăm, să renunţăm la o calitate, la o regulă, la ideea de moralitate, aşa cum ne-am formulat-o până acum. Mulţi vor face acest lucru cu o încântare deosebită pentru că nici nu puneau prea mult preţ pe aceste reguli morale, ci, dimpotrivă, le considerau o corvoadă. Lor le va veni uşor să renunţe la o moralitate care-i solicita mai mult pentru îmbrăţişarea unei gafe sociale sau a unei minciuni abordată în grup pentru că acestea nu-i solicita, nu le consuma nimic suplimentar, ci dimpotrivă le lasă impresia că trăiesc mult mai uşor. Traiul uşor este păcăleala acestei zile şi cei care se vor prinde de această păcăleală în mijlocul zilei vor avea de traversat un moment de conflict interior, de durere, de slăbiciune organică, de neputinţa sau incertitudine care va constitui eliberarea de eroare, de minciună sau de boală. Mijlocul zilei de 8 februarie este marcat de criză, însă de această dată criza este un element bun şi trebuie privită cu maturitate, cu înţelepciune şi cu demnitate. Nu trebuie să plângem sau să ne urlăm pe stradă durerea fizică sau sufletească, aşa cum se va construi ea în mijlocul zilei, ci ea trebuie să ne ducă spre recunoaştere, spre adevăr, spre spovedanie, adică spre a ne desprinde de minciuna pe care am considerat-o adevăr. Cei care gândesc responsabil vor reuşi să înţeleagă că numai aşa reuşesc să-şi protejeze elementele stabile ale vieţii personale, numai aşa îşi vor schimba statutul din parazit în autotrof sau îşi vor proteja în continuare statutul de autotrof pe care-l au.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi astăzi totul prin demnitate. Demnitatea va face totdeauna casă bună cu respectul, iar acolo unde există respect, există armonie pe axa Capricorn-Rac, adică armonie între sentimente şi edificiile personale sau sociale pe care aceste sentimente le construiesc.

Resemnare. Cei dragi sunt răniţi. Viziune asupra contrastelor. Eficiență în a lucra cu energia. Curajul este folosit pentru susţinerea idealului personal. Tulburarea relaţiilor construite pe ambiţie. Adevărul doare.

Finalul săptămânii ne aduce resemnarea ca pe un element pozitiv. Astăzi vom considera că resermnarea este un element pozitiv, nu din teamă sau din constrângere, ci ca o dovadă că înţelegem bine ceea ce trăim ori că viaţa ne înnobilează cu înţelepciuni utile prezentului. Astăzi constatăm că mulţi dintre cei dragi din jur sunt răniţi sau sunt în continuare scufundaţi în contradicții dureroase. Nu tot ceea ce percepem astăzi la aceste persoane este adevărat, ci ar putea să fie marcat de o viziune subiectivă asupra vieţii. Dacă suntem resemnaţi atunci vom putea privi mai departe pe firul destinului propriul cu înţelepciune, însă dacă scoatem această observaţie din cadrul personal şi o punem în zona publică ea nu va mai avea aceeaşi eficiență pentru că mecanismul zilei de 9 februarie se aplică doar elementului personal.
Toate sunt bune dacă sunt raportate la sine. Până şi curajul este un intrument care susţine elementul personal, chiar dacă astăzi în continuare Mercur este retrograd prin zodia Peşti şi ceea ce vine din zona publică, ceea ce are statut de corecţie rectificare sau reparare ar putea să ne tulbure factorul de decizie prin ceea ce ne pune să simţim. Nu avem cum să uităm durerea zilelor anterioare şi cei mai mulți vor percepe concluziile acestei zile prin durere. Durerea astăzi nu este un element real pentru că Mercur este retrograd foarte aproape de poziţia lui Neptun, planetă care în această perioadă mediază tendinţa Nodurilor. Soluţiile sociale sunt acum bune în virtutea inerției nu prin ceea ce credem noi că punem ca element personal. Cei care au impresia că astăzi îşi modifică destinul nu vor fi altfel decât ca în celebra fabulă musca la arat. Astfel, elementul de măsură este un instrument foarte eficient în sensul că vom constata care sunt oamenii din jur care îşi merită încrederea pe care le-o acordăm după cât de multă toleranță sau după cât de mult interes arată faţă de preocupările pe care le avem.
Prin urmare, 9 februarie este o zi care ar trebui să fie rezervată mai mult către interiorizare sau către a duce mai departe anumite demersuri în mod singular. Nu sunt favorizate activitățile de grup, nu sunt încurajate nici măcar schimburile de informaţii, nimic din ceea ce înseamnă mai mult decât o persoană nu este favorizat astăzi de conjuncturile astrale sau este favorizat doar dacă individul dispune de o libertate de expresie sau suficient de multă energie suplimentară încât să gândească şi pentru celălalt aşa cum gândeşte pentru sine. Sunt oameni care pot să facă acest lucru foarte simplu şi aceştia sunt de regulă liderii sau ghizii, sunt maeştrii sau profesorii care ghidează elevii pe această cale spirituală încărcată de pericole. Cei care desconsideră acest avertisment astral vor merge mai departe şi se vor lovi în primul rând de ambiţiile celorlalţi pe care nici nu le vor înţelege corespunzător, dar nici nu vor reuşi să le armonizeze cu ambiţiile lor, iar adevărul care iese la lumină acum va durea la fel de mult cum au durut alte situaţii sau ipostaze pe care le-am traversat de-a lungul acestei săptămâni. Cei care se interiorizează sau se preocupă de ei înşişi, sporesc puterea, limpezeşte mintea şi linişteşte sufletul. Doar aşa reuşim să ne separăm de greşelile trecutului, acelea care trăiesc doar pentru că sunt investigate permanent, doar aşa reuşim să depăşim informaţiile negative ale lui Marte în Balanţă (exil) şi să transformăm piramida de aer (comunicare, inspiraţie, mobilitate) într-un element care să ne ridice pe noi înşine către idealul spre care tindem nu să ridice tot anturajul în înaltul cerului doar pentru că la un moment dat ne-am dorit să ajungem acolo. S-ar putea ca o mare parte din cei cu care ne înconjurăm să nu dea o para chioară pe idealurile pe care le avem sau să nu fie de acord cu simţirile pe care le avem. Dacă a crede în ceea ce facem acum este o condiţie importantă pentru cei din preajma atunci vom reuşi astăzi să selectăm anturajul în aşa fel încât atunci când acesta produce saltul să nu resimţim o puternică devitalizare, adică să nu folosim energia personală pentru a împinge autobuzul în care suntem cu toţii, ci fiecare să facă efort pentru el şi ţinta să fie atinsă prin armonizarea acestora.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi de progresul personal. Cele mai indicate acţiuni sunt cele care vizează stoparea acţiunilor fizice şi eliberarea minţii din constrângerile la care este supusă prin realitatea mişcării fizice. Mişcarea fizică trebuie să fie o consecinţă a mobilităţii psihoemoţionale. Atunci când mecanismul nu porneşte din zonele rarefiate ale fiinţei către cele grosiere, ci invers, se produce un decalaj, iar omul, întâi, face şi apoi se gândeşte, devenind victima propriilor sale erori de acţiune. Prin interiorizare reuşim să armonizăm cele două zone în aşa fel încât să ne recuperăm o mare parte din energia pe care am risipit-o greşind.

3 comentarii la „3 – 9 februarie 2014

  1. daniela spune:

    multumesc, multumesc din inima pt raspuns…

    nu, nu doar asta simt, ci mult mai mult,dar ar fi multe de spus …
    am remarcat insa in raspunsul tau ca ai facut referire la faqptul ca daca as fi fost barbat as fi avut parte si de a

  2. daniela spune:

    si de alte privatiuni, cred ca si eu am parte de ele de mai bine de zece ani si nu stiu daca voi avea vreodata sansa sa scap de ele…stiu ca intelegi ce vreau sa spun.e foarte complicata viata mea intima, un mare gol, care nu poate fi acoperit…nici nu stiu a cui este vina…
    pe de alta parte, mi-as dori un drum de crestere si dezvoltare personala, pentru ca da, as dori sa inteleg si sa aplic anumite cunostinte dar sunt eu in stare sa asimilez informatiile necesare intr-un mod eficient si corect?
    pot exista , oare , schimbari benefice in viata mea?
    numai bine iti doresc!

  3. Mihaela spune:

    Doamne,cat de sugestiv este videoclipul pentru 5 februarie!Din pacate lumea nu s-a schimbat.Indemnul lui Hristos este sublim!Multumesc,Gheorghita!

Dă-i un răspuns lui daniela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.