29 iunie – 5 iulie 2015

29 iunie – 5 iulie 2015 este săptămâna curajului de a vorbi în altă limbă și de a cânta un cântec nou. Așa cum înțelegem și din denumirea sintetică aplicată acestui interval, cele șapte zile la care ne referim aici sunt cât se poate de ciudate. În primul rând, săptămâna ne vorbește despre efortul individului de a se face remarcat. Apoi, ne spune mai multe despre faptul că nu există în jurul său persoane care să poată înțelege mesajul așa cum este transmis, să poată fi evaluat pe măsura cunoștințelor sau măcar să nu fie judecat pentru că a ales să procedeze în felul acesta sau să gândească așa. Ulterior, în cazul persoanelor care sunt mai lucide din fire, soluția momentului va veni prin originalitate. Cine va ști un cântec nou va trebui să-l cânte pentru că numai așa va reuși să atragă atenția celor din jur și să marcheze momentul acesta printr-un element personal, adică să spună celorlalți că are un mesaj și așteaptă ca aceștia să se hotărască să-l primească.
Dacă lucrurile sunt atât de încurcate nu înseamnă că această săptămână nu are ce să ne ofere, nu înseamnă că este săracă în evenimente astrale. Dimpotrivă, intervalul acesta cuprinde câteva evenimente absolut esențiale pentru ceea ce înseamnă direcția astrală a anului 2015. Este vorba despre intrarea lui Junon în zodia Fecioară, dar și de împlinirea careului dintre Marte și Axa Dragonului. Celelalte unghiuri au o anumită periodicitate, unele dintre ele adresându-se mai curând încercărilor personale, obiectivelor individuale cele care mobilizează toate valorile personale pentru a se face cunoscute. Pe lângă acestea, chiar dacă unghiurile acestea se produc mai des, adică în fiecare an, faptul că se împlinesc toate în această săptămână înseamnă mult pentru această schemă, pentru această ecuație astrală și, în consecință, cere individului un efort suplimentar pentru a nu le risipi. Este vorba despre trigonul Venus-Uranus, ce se împlinește în 29 iunie, ca un ultim aspect important al lunii iunie, despre conjuncția minunată a lui Venus cu Jupiter, semn de noroc și expansiune, de Luna plină din 2 iulie, ce are ca fundal unghiuri pozitive construite între Soare și Neptun, pe de o parte, și Mercur cu Uranus, de partea cealaltă, sau sextilul dintre Mercur și Venus ce se împlinește în ultima zi a săptămânii. Acestea sunt pigmentate cu câteva aspecte negative care au drept misiune deturnarea intenției bune și transformarea acesteia într-un factor de defăimare sau de subminare a autorității. De aceea orice încercare de a construi o imagine mai buna se lovește acum de urechile surzilor sau de ochii orbilor.
Cea mai mare greșeală pe care am putea s-o facem în această săptămână este să ne descurajăm în fața acestui obstacol invizibil și să cădem în patima fricii de singurătate. Frica de singurătate va fi acum explorată mai mult decât este cazul și va fi ajutată de alte elemente negative, spre exemplu abuzul de încredere, plăcerea de a invada intimitatea celui slab, teama că secretele împărtășite compromit, spaima în fața sărăciei.
Unul dintre cele mai rele elemente ale acestei săptămâni este, din capul locului, relația proastă pe care Marte o are cu Axa Dragonului. Pentru că Marte are acum o calitate specială, el fiind guvernatorul Cozii Dragonului, raportul acesta activează o karma negativă, adică lucrează cu elemente foarte agresive, cu decizii categorice, cu tot ce implică duritate, distrugere, sau compromitere, cu scopul de a face loc elementelor bune.
Doar cei care sunt implicați într-un proces de evoluție accelerată, care nu au nicio problemă în a lucra cu instrumentele abstracte, care pot vedea dincolo de aparențe vor alege în cunoștință de cauză să nu se implice în tulburări de această factură. Dintre aceștia, cei mai vulnerabili sunt începătorii pentru că ar putea greși să nu facă alegerea aceasta în mod delicat, ci în văzul tuturor și cei din jur să privească detașarea acestora ca pe un semn de sfidare. Cine sfidează va trebui să fie deosebit de puternic pentru că în această săptămână oamenii nu prea știu sa aleagă și toată aversiunea va fi îndreptată către aceste persoane în orb, fără discernământ. Se pot certa prietenii între ei, oamenii care s-au iubit o viață întreaga doar pentru că la un moment dat un cuvânt a sunat altfel sau a existat o mică discontinuitate într-un mesaj.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a participa la fenomenul social care ne atrage cel mai mult însă de a ne gândi de mai multe ori înainte de a lua o decizie, de a ne spune părerea, pentru că mult mai important acum este să trecem dincolo de aparențe decât să acționăm luați de val. Tentația cea mai mare ne va spune că dacă nu acționăm acum pierdem o oportunitate. Mesajul astrelor trece însă dincolo de acest joc al subiectivismului, insistând pe ideea că mult mai important în această săptămână va fi să trecem dincolo de aparențe.

Se descoperă o nouă speranță. Optimism. Mai multă încredere în relații vechi. Se constată o greșeală săvârșită din imprudență în ultimele săptămâni. Nevoie de mișcare. Se dorește exprimarea pe mari spații. Expansiune. Apel la dreptate doar ca informație. Sfaturile se întorc împotriva celui care le oferă. Rezerva este semn de înțelepciune. Puterile ascunse își fac simțită prezența prin căldură.

Unul dintre evenimentele spectaculoase ale acestei săptămâni se va consuma chiar în prima zi: trigonul Venus-Uranus. În felul acesta, se reactivează o punte de legătură între ambițiile personale și idealurile sociale. Momentul acesta se consumă când deja Luna se află în zodia Săgetător, deci lasă în urmă conjuncția cu Saturn împlinită în noaptea de duminică spre luni, invitându-i pe oameni să spere mai mult, să aibă mai multă încredere că relațiile vechi se pot schimba în relații noi și să nu mai fi atât de porniți pe cei care le-au greșit în ultimele două săptămâni. Apare, așadar, dorința de a ne extinde către un nou orizont de cunoaștere, de a ne preocupa de evenimente care să ne îmbogățească experiența de viață, patrimoniul informațional, să ne facă să ne simțim mai puternici și mai siguri pe ceea ce deținem în momentul acesta. Chiar dacă Luna se află într-o relație bună cu Axa Dragonului, ea nu va putea să medieze tendința Nodurilor și multe din evenimentele acestei zile, chiar dacă sunt marcate de entuziasm, expansiune și optimism, ele nu vor putea să repare o problemă urgentă, ci mai curând să o facă mult mai vizibilă pentru omul obișnuit și, prin ceea ce vede că deține sau că va obține, individul să devină mult mai responsabil și mai prudent.
Este adevărat, orice cunoscător al fluxurilor astrale, fie că este la început, fie că este avansat, știe că atunci când Luna trece prin Săgetător nu prea se poate vorbi despre prudență. Asta înseamnă că prudența ar putea să fie o altă informație pe lângă multe altele ce le observăm în această zi. De altfel, una din prioritățile momentului nici nu este aceea de a deveni foarte atenți la ceea ce se consumă în jurul nostru, de a fi foarte responsabili, de a da înapoi sau de a ezita până în punctul în care să nu mai acționăm. Cu toate că rezerva acestei zile este un semn de înțelepciune, momentul de față nu ar putea să valorifice o ipostază marcată de înțelepciune, decât în cazul evenimentelor majore, în cazul întâmplărilor care au nevoie de mult timp, mai mult de o săptămână sau chiar de o lună, pentru a se împlini. Asta înseamnă că și apelul la dreptate, ca o consecință a prudenței, va fi abordat tot ca și cum ne aflăm în fața unei informații pe care o vedem, o investigăm și o punem undeva într-un raft că, poate, vreodată, vom avea nevoie de ea.
Pe acest fond, relația minunată care se împlinește între Venus și Uranus îi invită pe oameni să fie mult mai ambițioși, să-și depășească o limită a emoției sau a gândirii în ideea că în viitor va fi nevoie de o atitudine de genul acesta și este bine ca, până atunci, să exersăm. Pentru omul comun aceasta este o invitație la deconectare, la distracție, la a se simți bine cu toate că ansamblul situației, cadrul social, arhitectura generală a contextului nu s-a schimbat cu nimic. Încă ne aflăm pe finalul acestei luni marcată de necesitatea de a dovedi stabilitate și putere. Doar în cadrul acesta restrâns, ce imită prudența, se poate vorbi de deschidere, libertate de expresie sau independență. Cu alte cuvinte, ne rezervăm dreptul ca-n această zi să fim liniștiți și să nu mai interacționăm cu tensiunea generală. Dorim să-i lăsăm pe alții să fie îngrijorați și noi să ne întoarcem la liniștea pe care am pierdut-o. Căldura contactului, liniștea sau atenția pe care le avem acum și de care ne vom folosi în relațiile cotidiene, este cel mai clar semn că putem face lucrurile acestea cu un rezultat bun.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne ajută să ne redescoperim o atitudine despre care am crezut că nu a supraviețuit furtunii din săptămâna anterioară. Această atitudine este marcată de un optimist reținut, de expansiune într-o zonă unde prea puțin se ajunge fără acordul celui în cauză, despre o deplasare a emoției către un dezarmant sector al sincerității. Oamenii pot fi astăzi sinceri împotriva lor, împotriva stabilității grupului sau împotriva unei imagini corecte pe care s-au străduit în ultimele două săptămâni să o mențină. Nu este o zi potrivită să dăm sfaturi, să părem înțelepți pentru că am face-o cu acea doză de sinceritate care contravine agitației exterioare.
Nu trebuie să uităm că, fiind pe finalul lunii iunie, încă ne aflăm într-un interval destul de tulburător, cel care ne zdruncină conștiința și încearcă să ne convingă că duritatea și răutatea celorlalți este o realitate de care nu vom scăpa prea curând. Momentul zilei de 29 iunie este, așadar, dominat de colectarea de informații, acumularea de valori sau momentul în care primim nenumărate răspunsuri la probleme pe care le-am ridicat cu mult timp în urmă și despre o parte din ele chiar am uitat la ce se referă. Cine este atent la mesajele pe care le primește în 29 iunie va înțelege și tristețea, disperarea, entuziasmul sau marea curiozitate în care se afla în urmă cu aproximativ o lună de zile.
Ceea ce este bun, corect și înțelept se transferă de la o persoană la alta, dintr-o epocă istorică în alta sau dintr-un departament în altul prin căldură. Dacă un om face un gest și îl însoțește pe acesta cu un ton adecvat, cu un zâmbet cald, cu grija că partenerul de dialog să recepteze așa cum trebuie ce are de oferit, atunci ne aflăm în fața unei situații absolut remarcabile. Prin această deschidere suntem invitați să participăm la evenimente speciale, multe dintre ele desfășurându-se în paralel cu agitația cotidiană, cea care este pe finalul lunii iunie marcată de distrugere sau autodistrugere.
Avem puterea în această prima zi a săptămânii să ne opunem unui factor negativ și să înțelegem din răspunsurile pe care le primim că am mai făcut lucrul acesta și altădată și, în mod sigur, nu am primit niciun răspuns sau demersurile în care ne-am implicat nu au apucat sa ajungă la finalitate. Poate nici acum nu se va ajunge la finalul pe care le-am intenționat de atât de multe ori. Important este ca acum, abordând același tip de acțiune, s-ar putea să constatăm că personajele, actorii sunt alții și, prin particularitatea existenței acestora, situația prezentă se poate schimba într-un mod foarte plăcut, agreabil și eficient. Mai simplu spus, totul devine mai ușor prin calitatea oamenilor cu care colaborăm. Este posibil ca observând acest lucru mulți să ajungă la concluzia că s-au îngrijorat degeaba pentru confruntarea cu evenimentele programate în această zi. Totul a devenit dintr-o dată simplu. Asta se întâmplă, nu pentru că evenimentul în sine ar fi trebuit să fie altfel, ci că factorul uman a produs schimbarea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne bucura de lucrurile bune pe care până acum nu ni le-am permis, fie pentru că le-am fi expus unui factor coroziv ce ar fi venit din partea unor persoane de proastă factură, fie pentru că nu am știut să ne exprimăm liber. Libertatea pornește, așadar, din sinceritatea cu noi înșine.

O acțiune rapidă este soldată cu o victorie. Eșecul apare acolo unde se dorește reeditarea ei. Spontaneitate. Încălcarea unor reguli morale pentru un scop constructiv. A curăța o problemă înseamnă a o reîntâlni. Sentimentul că unele relații nu pot merge mai departe. Energie debordantă. Noroc. Avantaj. Calitatea vieții se modifică prin stabilirea unei ținte. Respectul față de propriile valori nu este împărtășit.

Schema astrală care se aplică zilei de 30 iunie arată încheierea unei etape. Acțiunea rapidă va fi soldată cu o victorie, nu doar pentru că am acordat momentului prezent o importanță specială, ci pentru că ecuația astrală a zilei de 30 iunie ține cont de ceea ce s-a consumat de-a lungul acestei luni. Acum vedem cât de importanta fost să nu evităm un conflict direct, dar nici să nu ne pierdem în revendicări penibile, ci să le explicăm pe acestea destul de clar, obiectiv și nu exclusiv în avantaj propriu, ci și în avantajul grupului. Pentru că Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Săgetător, momentul acesta este în continuare dominat de ușurința de a spune ceea ce gândim, de a ne exprima fără îngrădire, spontan, prin sentimentele pe care le apreciem cel mai mult. Cu toate că, din Săgetător, Luna i se opune acum lui Mercur din Gemeni, fiind, de asemenea, implicată și într-o relație de careu cu Neptun, aspect ce se împlinește în noaptea de luni spre marți, Luna va participa la desenarea unei configurație numită Careu în T pe semne mobile. De asemenea, împreună cu Mercur, Uranus și conjuncția Venus-Jupiter de pe zodia Leu, Luna participă la o configurație numită Zmeu. Indiferent de segmentul în care alegem să ne petrecem ziua, indiferent că ne implicăm în evenimente conflictuale sau că urmărim să transformăm o idee într-un proiect, iar proiectul într-un mare edificiu social, ne bazăm pe aceeași dorință de a argumenta o idee, pe acest conflict între noțiune și argument, între procesul de acumulare de informații sau valori și cel de sinteză. Unii vor fi chiar bulversați dacă vor avea privilegiul să se implice în ambele tipuri de evenimente. Pentru a vedea că lucrurile nu sunt chiar atât de compromițătoare, pentru a constata că nu sunt acuzați pe nedrept și nici exploatați aiurea de oameni foarte lacomi, vor ajunge la o concluzie interesantă. Vor observa că trăsăturile faptelor personale, poate chiar calitatea vieții în ansamblu, care depinde de aceste acțiuni, se modifică prin stabilirea unei ținte. Faptul ca astăzi avem o energie debordantă, că putem să facem mai multe lucruri în același timp, că avem respect față de ceea ce vedem sau atingem în mod concret, constituie un mare avantaj pentru ca lucrurile acestea minunate să se poată împlini. Există însă și o mare frustrare, aceea care apare în situațiile de mare anvergură, cele care ne spun că dacă în momentul de față a existat o sumă de factori care a favorizat împlinirea unui demers, realizarea în sine poate compromite o relație, poate atrage atât de multe invidii sau poate răni atât de multe orgolii încât prudența, un element misterios care ne întâmpină în aceste ultime două zile ale lunii iulie, să se transforme, în cazul acelor ființe orientate negativ, în decizie referitoare la a nu se mai lăsa antrenate în genul acesta de evenimente care îi ajută pe alții să fie victorioși. În felul acesta se poate traduce, în contextul acestei săptămâni, respectul față de propriile valori, acela care nu este împărtășit pe deplin pentru că se exprimă acum într-o altă limbă, cea pe care doar persoana în cauză o înțelege.
Ultima zi a acestei luni le poate vorbi oamenilor și despre limita puterii personale, despre tendința de a invada intimitatea celuilalt fără a produce pagube, doar pentru a indica punctele vulnerabile, doar pentru a scoate în evidență dezordinea care se afla acolo sau pentru a li se face recomandări, deși nu au cerut acest lucru. Cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală vor acorda mai mult credit relației proaste dintre Lună și Chiron și nu își vor încălca anumite reguli, nu vor invada intimitatea celuilalt pe motiv că știu mai bine decât ei ceea ce aceștia au nevoie. Pentru că totul este confuz, iar prudența este un element misterios al acestui final de luna iunie, nu putem stabili din această analiză cu caracter general dacă atitudinea lor vine să-i pedepsească pe ceilalți sau să arate lumii o anume formă de prudență, pe care cei din jur, comunitatea în ansamblu, nu este în stare să o vadă fără ajutor.
Prin urmare, ultima zi a lunii iunie ne aduce în fața unui resort teribil. Acesta este punctul în care se adună demersuri pe care le-am crezut fără izbândă în ultima perioadă, solicitări pe care le-am lansat față de un for superior în urmă cu o lună sau poate cu mai mult. Așadar, momentul acesta este marcat de conflicte între vechea moralitate și nouă realitate, între ideile mai vechi, create pe o anume necesitate socială, și ciudățeniile prezente, cele care îi spun omului dacă e liniștit, tulburat, dacă nu se poate separa de torționarii mai vechi, dacă dintr-o dată au în jurul lor oameni speciali. Momentul 30 iunie este încărcat de o energia aparte. Luna din Săgetător îi antrenează pe toți, indiferent că le pune dinainte probleme sau bucurii. Avem ocazia acum să ne modificăm în bine calitatea vieții și asta doar dacă nu luăm de decisiv evenimentele bune sau rele ce se consuma acum, ci dacă ne stabilim noi ținte, adică suntem activi, dar prudenți.
În egală măsură, ultima zi a lunii iunie poate fi și o zi de cunoaștere. Acum înțelegem că anumite lucruri primesc răspuns chiar dacă acestea vin cu întârziere și arată că suntem în stare să lansăm provocări față de cei din jur sau față de societate ori chiar față de noi înșine și, în plus, avem și suficient de multă răbdare încât să așteptăm să se împlinească. Există însă și demersuri de care am uitat și s-ar putea ca răspunsul acum să ne prindă nepregătiți. Chiar și-n această zonă, 30 iunie ne vorbește despre noroc sau despre respect. Deci nu totul este pierdut, ci doar cele care sunt abordate cu imprudență.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi de tot ceea ce sporește binele, optimismul, încrederea în sine, creativitatea. Dacă alegem să nu procedăm în felul acesta vom demonstra că preocuparea principală nu a fost aceea de a obține răspuns la solicitări mai vechi, ci de a ne risipi în evenimente ciudate.

Eleganța se preschimbă în forță. Intuițiile funcționează mult mai bine. Se cere ridicarea standardului de viață. Nimic nu mai este sigur. Avem nevoie de repere noi. Disconfortul inspiră teamă. Norocul este susținut de creativitate. Șansă. Oportunitate. Indiferență față de suferințele celorlalți.

Există și în momentul de față și vor exista, cel puțin până la finalul acestei luni, multe necunoscute față de ceea ce se va consuma în prima zi a lunii iulie. Din punct de vedere astral, ca evenimente, astăzi Junon va intra în zodia Fecioară, iar Venus va avea de împlinit o conjuncție cu Jupiter pe zodia Leu. În mijlocul zilei, Luna va trece în zodia Capricorn și va avea de împlinit trei unghiuri, un trigon cu Junon, o opoziție cu Marte și un careu cu Axa Dragonului. 1 iulie devine, astfel, o zi de atitudine. Pe lângă faptul că am avut de trecut cel puțin în ultima perioadă prin evenimente complexe, marcate de trecerea asteroidului Junon pe ultimul grad al zodiei Leu, ne-am pregătit și pentru evenimente spectaculoase, cele care sunt acum concentrate pe conjuncția lui Venus cu Jupiter.
Ecuația astrală a acestei zile seamănă cumva cu momentul în care se schimbă ora. De această dată nu se întâmplă un astfel de eveniment care enervează pe toată lumea, care dă peste cap ritmul biologic, ritmul organelor, schemele de adaptare, programul de regenerare al corpului, ci se produce o schimbare de evoluție ce va putea fi integrată destul de greu schema cunoscută. Dacă pe zodia Leu, Junon i-a apropiat pe oameni pe motivul mândriei, al gloriei sau al importanței de sine, în Fecioară oamenii se vor simți compatibili prin muncă, prin respect sau prin suma greșelilor pe care o au tot timpul accesibil în minte, printr-o culpă de care nu se pot desprinde. Combinația aceasta de greutate și noroc are darul de a schimba standardul de viață. Chiar dacă Junon lasă în urma un semn foarte expresiv, faptul că acest ingres în Fecioară se produce când Venus se afla în conjuncție cu Jupiter pe zodia pe care tocmai a lăsat-o în urmă, arată că modificarea aceasta se produce cu foarte multe regrete. Astfel, și datorită acestei construcții, dar și datorită trecerii Lunii pe profundul semn al Capricornului, oamenii se vor gândi acum la destin, la karma, la ceea ce ar trebui să reprezinte o importantă lecție de viață cu scopul ca pe viitor să nu mai facă așa cum au făcut în trecut, să nu-și mai piardă vremea cu lucruri lipsite de importanță, să nu se mai declare împotriva celor care ar putea îndeplinii un rol pozitiv în comunitate doar pentru că nu-și pot stăpâni acum invidia sau teama de marginalizare.
Cu alte cuvinte, se va vorbi acum despre bunul simț, despre grabă, despre teama de a nu repeta o greșeală mai veche și pe baza acesteia să respingem o ipostază socială care ne-ar putea avantaja. Norocul acesta social depinde însă foarte mult de ceea ce am reușit să salvăm în ultima perioadă. În ultimele luni, fiind prea mândrii de ceea ce știm să facem, de ceea ce putem, de ceea ce am considerat că este de datoria noastră să facem, ne-am deformat percepția asupra realității centrând totul pe ”eu”, ”al meu” și acum, norocul acesta se bazează foarte mult pe ceea ce am declarat, pe ceea ce am spus că putem face sau suntem. Cine a mințit anterior acum va trebui să facă o vrajă, sa apeleze la magie albă, la magie neagră, la magia gri sau verde, la forțele naturii, la spiriduși sau pur și simplu pentru a se conforma ori să recunoască minciuna. Indiferent de decizie, momentul aceasta devine o mare oportunitate, o șansă extraordinară de a arăta celorlalți care contează că minciuna a fost spusă dintr-o necesitate, în special pentru că adevărul ar fi construit o multitudine de evenimente compromițătoare. Este posibil ca o parte din aceste gânduri, tocmai pentru că au la bază un comportament susținut pe minciună, să fie incomplet. Adică, oamenii să evite să spună adevărul și să le fie frică în continuare de posibilele consecințe. Este posibil ca această grijă să fie reală și disconfortul pe care-l invocă un astfel de om să reprezinte de fapt o intuiție pe care o are față de un episod viitor când după ce și-a pus sufletul în mâinile celorlalți primește în schimb o mare indiferență.
Dacă ar fi să ne referim doar la conjuncția lui Venus cu Jupiter atunci am sări într-un picior de bucurie că, în sfârșit, un element personal, oricare ar fi, ar putea să fie valorificat la o altă scară, ar putea fi semnul reprezentativ al creației personale. În realitate, elementul acesta care vrea să primească un nume, care vrea să fie trimis în vacanță sau recompensat cu medalii onorifice nu este decât un purice pe care nimic nu-l mai poate face celebru, poate doar dacă, la un moment dat, cineva l-ar transforma într-un personaj din poveștile copilăriei. Asta înseamnă că nu avem cum să ne bucurăm atât de mult de această conjuncție între benefici pentru că aduce un noroc fragmentat sau condiționat de îndeplinirea unor sarcini în raport cu grupul de apartenență sau în raport cu o promisiune pe care am făcut-o. Acolo unde aceste condiții sunt îndeplinite avem de-a face cu un succes fulminant, cu o explozie teribilă, cu crearea unui nou traseu, a unui nou curent, cu o invenție spectaculoasă, cu un ajutor teribil făcut unui om care va fi apoi toată viața recunoscător.
Prin urmare, prima zi a lunii iulie arată că lucrurile se schimbă, dar nu așa cum ne-am dorit sau nu așa cum au fost anunțate în ultimele săptămâni, dar se schimbă într-un mod vizibil. În primul rând, evenimentele astrale arată că Junon, trecând în zodia Fecioară, va avea de această dată un cuvânt de spus în relațiile dintre oameni aducând pe firmamentul vieții sociale alte motive de asociere. Nu va mai conta atât de mult mândria sau originea nobiliară, oamenii nu se vor mai lăuda atât de mult cu ceea ce sunt, cât de importanți se vor simți cu ceea ce fac sau cu ceea ce vor face. De aici înțelegem cât de complicată poate fi următoarea perioadă, în ce mod se poate schimba standardul de viață sau toate direcțiile spre care ne orientăm. Dacă am pus preț pe muncă, dacă am lucrat intens, dacă am fost serioși prin studiul pe care l-am făcut, prin respectul pe care l-am cultivat față de oameni sau față de rezultatele muncii lor, atunci dezvăluirile pe care le facem acum sunt în consonanță cu ceea ce înseamnă creșterea și dezvoltarea socială, adică suntem în ton cu această modă astrală.
Nu încape discuție, vor exista suficient de mulți oameni care, folosind vibrația negativă a lui Junon din Leu, au fugit de muncă, au considerat că dacă aplică legea leneșului, cel care se plânge toată ziua și strigă atunci când este pus la lucru, își conservă energia, își păstrează imaginea de om inteligent, adică nu este luat de prost pentru că este pus la muncă, obținând rezultate maxime cu efort minim. Pentru că Junon trece în Fecioară lucrurile acestea nu mai sunt posibile și va fi nevoie să ne construim noi repere. Este adevărat, pentru că schimbarea aceasta se produce brusc și nu ne protejează de tensiunea care, din inerție, se mai păstrează din luna anterioară, se poate vorbi și despre un disconfort creat pe teama că nu vom putea niciodată să înțelegem sau să ne investigăm evenimentele viitoare, pentru că ele vin dintr-o zonă complet nouă.
Dar nu putem să vorbim despre această conjuncție a lui Venus cu Jupiter fără să menționăm și faptul că intensitatea norocului, avantajul patrimonial pe care-l supraestimăm, privilegiile pe care le fluturăm dinaintea tuturor ni se par acum foarte importante și pentru că suntem în faza ascendentă a Lunii pline, cea care se va împlinii mâine. Această Lună plină deja începe să-și facă simțită prezența imediat ce Luna a intrat în Capricorn, răspândind în jur raze ce acordă o mare credibilitate depozițiilor celor două luminarii în contextul acesta agresiv. Între acesta apare o mare discrepanță între necesitatea momentului, cea care impune clarificări legate de rolul pe care-l avem în familie, la locul de muncă, în viața unui prieten, atât cel pe care ni-l declară acum, cât și pe cel care l-am îndeplinit până acum prin fapte sau prin promisiuni și șansa pe care o avem acum de a vorbi despre realizările pe care le-am comportat în ultimele luni, chiar dacă acestea nu mai sunt nici de actualitate și poate nici nu mai interesează pe nimeni. Cu alte cuvinte, preocuparea principală a acestui moment este dată de faptul că banii din salariu s-au terminat și nu avem de ce să ne bucurăm că, la un moment dat, vom moșteni un castel din Franța. Adică, nu dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu renunța la idealul care se conturează în această zi. Cu toate că acesta, în prima zi a lunii iulie, nu reușește să-și construiască încă o formă concretă, nu are un rezultat concret care să poată compensa nemulțumirile sau neajunsurile ce vin din alte sectoare, s-ar putea ca pe viitor el să ne schimbe substanțial viața. Dacă anulăm din start șansa unei schimbări pozitive nu va mai veni. Pentru a supraviețui în momentul de față este indicat să căutăm soluții rapide la problemele curente, fără însă a distruge marile idealuri, marile pasiuni.

Discurs lapidar. Dorințele nu sunt controlate. Ambiții prea mari. Seriozitatea este aprobată acolo unde există un rezultat pe înțelesul tuturor. Invidie. Răutate. Cercetarea este abordată pentru sine. Sensibilitatea coexistă cu durerea. Se merge mai departe prin sacrificiu. Înțelegerile sunt cumpărate la colț de stradă.

Soarele se află acum într-o relație foarte bună cu Neptun, Marte într-o relație foarte proastă cu Axa Dragonului, iar Mercur într-o relație foarte bună cu Uranus, toate acestea activând în paralel cu Luna plina care atrage în această ecuație și planeta Pluton, cea care foarte curând va avea de împlinit opoziție cu Soarele, însă nu în această săptămână, ci în următoarea. Înțelegem de aici că ziua de 2 iulie va avea o mare importanță pentru dimensiunea socială, atât de mare încât realizările personale să treacă în planul secund. Este posibil ca oamenii sa arate în momentul acesta că au ambiții prea mari, că trebuie să testeze seriozitatea celorlalți, dacă au avut parte până acum de invidie, de răutate, de dovezile suspiciune și se hotărăsc dintr-o dată să adopte decizii categorice împotriva acestora. Momentul de față poate însemna și constatarea faptului că starea de vitalitate este situată la cotele minime și orice provocare conturată cu precădere pe zona publică s-ar putea să nu fie susținut de ceea ce individul are de spus, de făcut, de împlinit sau de argumentat.
Înțelegem de aici că unghiurile care se vor împlinii, cu precădere în a doua parte a zilei, relația proastă a lui Marte cu Axa Dragonului și relația bună a lui Mercur cu Uranus se adresează acestui moment de conștientizare, acestei secunde de deziluzie în care ne uităm în buzunar și nu mai vedem nimic, rafturile din cămară sunt goale și s-ar putea să nu avem niciun prieten în preajmă la care sa apelăm ori pe care să-l solicităm, dar să fim refuzați pe motiv că am lansat o cerere tardivă sau vorbim într-o limbă pe care, dintr-odată, nimeni nu o mai înțelege.
Una dintre cele mai dificile direcții ale acestui moment nu este Luna plina care se împlinește în dimineața acestei zile, ci careul lui Marte cu Axa Dragonului. Luna plina, în câteva zile își va diminua influența directă, urmând ca până la următoarea (pe 31 iulie, când va fi și Blue Moon) să beneficiem de ceea ce a creat în tot acest interval, de o continuare pe un nivel superioare a ceea ce acum nu pare să aibă deloc sorți de izbândă. Relația negativă a lui Marte cu Axa Dragonului va ține mai mult și asta înseamnă că ziua de 2 iulie, momentul când această relație devine cea mai intensă, reprezintă începutul unui mare rău. Este posibil ca acest început să fie foarte vizibil pe motiv că anumite condiții ne sunt impuse altfel sau sunt mai dure, mai agresive, că ne este cerută o datorie înapoi, se schimbă desfășurătorul unui proiect sau se face o precizare, deși nu era momentul oportun. În fața acestui rău nici relația bună a Soarelui cu Neptun, semn de inspirație și sensibilitate, nici relația bună dintre Mercur și Uranus, semn de inteligență și comunicare, nu reușesc să găsească o soluție. Dacă Marte ar fi trecut prin Coada Dragonului, opoziția lui Marte cu Capul Dragonului ar fi creat evenimente sociale de care un personaj bine intenționat s-ar fi folosit pentru a ajuta, pentru a rezolva tot ceea ce este rău și vine din această zonă. Așa s-a întâmplat la începutul lui martie 2015 și la fel se va întâmpla la finalul anului 2016. Pentru că acum avem de-a face cu un careu, schema aceasta riscă să rămână în interior, să fiarbă, să nu fie văzută de nimeni în stadiul în care mai poate fi reparată și să se transforme într-un monstru ce, la momentul la care va fi văzut, să nu mai poată fi învins.
Abia în mijlocul săptămânii realizăm, prin evenimente sau prin conexiunile pe care le facem asupra a ceea ce am avut de parcurs în primele trei zile ale săptămânii, că nu ne înțelegem cu cei din jur, că poate, la modul superficial, informația se transmite însă mesajul în sine, emoția sau poate conținutul nonverbal al informației nu ajunge la destinatar și dacă insistăm pe un feedback atunci ni se spune că vorbim într-o altă limbă. Pentru că există în această săptămână o multitudine de aspecte pozitive, tot în această zi conștientizăm că poate pe alocuri este foarte bine că nu suntem înțeleși prin ceea ce transmitem în momentul de față, prin ceea ce încercăm să înnobilăm, prin ceea ce încercăm să valorificăm din ceea ce am acumulat până acum. Bucuria vine în momentul în care reușim să ne smulgem din acest context agresiv și să vedem foarte departe și în timp, și în adâncimea ideilor, dar și din punct de vedere relațional. În 2 iulie conștientizăm că ne aflăm cu adevărat în săptămâna curajului de a vorbi în altă limbă și de a cânta un cântec nou. Desigur, asta implică și sacrificii, dar și a renunța complet la achizițiile pe care le-am acumulat cu atât de mult efort, în condiții atât de riscante în ultimele luni. Pentru că evenimentele benefice sunt atât de minunate, atât de generoase în a înălța conștiința individului către un plan superior cei care au mai făcut lucruri de genul acesta, oamenii profunzi, cei care lucrează pentru descoperirea adevărului spiritual nu vor avea nicio problemă din a se desprinde de o formă de recompensă minoră, trecătoare sau care se adresează unui sector neprioritar al vieții.
Ceilalți vor trăi contradicția că recompensele vin mult mai lent decât din problemele pe care și le face omul, căutând să-și găsească un loc sau umblând după realizări sociale. Relația aceasta proastă a lui Mercur cu Axa Dragonului are în astrologia karmică un rol covârșitor. Este vorba despre karma plutoniană, cea care comprimă problemele existențiale de o manieră atât de ciudată și de neobișnuită încât nimic din schemele pe care individul le are active nu pot rezolva probleme sociale create, nu pot anticipa un episod trist și nu-l pot salva pe individ din a traversa o întâmplare periculoasă. Nu degeaba se spune că această karmă este una dintre cele mai dure și periculoase dintre toate cele care sunt cunoscute de astrologie. Dar nu este totul pierdut. Elementele pozitive care se împlinesc în această zi, îndemnul la sensibilitate, exprimare rafinată, folosirea memoriei pentru promovarea ideilor sau pentru valorificarea lor într-un context nou, sunt elemente încurajate de Luna plină de acum, suficient de impresionante pentru a nu transforma momentul de față într-o casă de oaspeți doar pentru întâmplările negative. Peste timp, peste ani trebuie să ne aducem aminte de momentul de față doar prin lucrurile triste ce ar putea să ni se întâmple acum. Dar, așa cum ne spune și deviza generală aplicată acestei săptămâni, cei care nu știu să vorbească într-o limbă inteligibilă trebuie neapărat să aibă un cântec nou cu care sa atragă atenția sau cu care să meargă mai departe pe traseu.
Prin urmare, 2 iulie este o zi de negație. Omul comun va rămâne la stadiul acesta. Omul superior va transforma această negație într-o negație a negației, adică într-un lucru bun. Totuși, nu trebuie să trăim cu iluzia că lucrurile acestea complicate ale zilei de 2 iulie vor depăși în fascinație și seriozitate aspectul negativ prin care Marte face un careu la Axa Dragonului, adică pericolul. Pericolul acesta, tocmai pentru că Marte se află în cădere, vine dintr-o zonă ascunsă, una abisală în care să domine prin criticism exagerat și lipsa de sensibilitate. În egală măsură, din acea zonă a pericolului s-ar putea să vină și o teamă de relații, grija față de ziua de mâine și reținerile pe care unii oameni le au în fața sacrificiului. Cel care refuză un sacrificiu, fie pentru că i se pare neimportant sau că se teme, este constrâns să îl abordeze.
Binele nu este însă în minoritate, pentru că Soarele se află acum într-o relație bună cu Neptun, cântărind ideea că sensibilitatea este importantă în situații de genul acesta. Celelalte unghiuri pozitive care s-au împlinit în zilele anterioare sunt și ele active, întărind convingerea omului obișnuit că nu-i trebuie prea mult pentru a depăși acest obstacol, pentru a fi tot timpul pregătit ca lucrurile neprevăzute să nu transforme toată această situație într-un mare eșec.
Ziua de 2 iulie mai are o componentă interesantă pe care trebuie să o specificăm. Pentru că suntem în anul secretelor dezvăluite, pentru că Marte a avut un tranzit foarte complicat prin zodia Gemeni, iar acum suportă consecințele dezordinii din lunile anterioare, și cele comune, cotidiene, dar și cele existențiale, momentul acesta face referire la un cadru social în care binele este scos la rampă doar pentru a fi umilit, doar pentru a fi dat ca exemplu la capitolul inutilități, iar elementele negative vor fi schimbate între ele pentru a convinge ca acestea sunt cele care domină. Aspectul cel mai neplăcut al momentului vine din faptul că problema aceasta a eșecului, a zdruncinului intern, a ghinionului, este atât de delicată încât s-ar putea să nu aflăm de ea prea curând, nu pentru că este ascuns în mod intenționat, nu pentru că lucrurile acestea nu pot fi văzute, ci pentru că destinația principală nu este aceea de a se consuma pe spațiul public, ci de a lucra pe probleme de factură internă, deci de a fierbe în interior. Cine dorește să ajute, să se facă util societății sau celorlalți va trebui să fie mult prea atent, nu doar în ziua de joi, 2 iulie, nu doar în săptămâna în curs, ci de-a lungul lunii iulie, la semnele de întrebare pe care le au oamenii, la durerile pe care sunt pe punctul de a le împărtăși, la grijile de care se rușinează să vorbească pentru că ar putea să fie la un moment dat semnele care anunță un mare eșec sau un eveniment tragic.
Prin analiza acestora, prin investigarea lor se poate vorbi de o atenuare a efectelor negative produse de karma plutoniană, cea care este dată de unghiul dintre Axa Dragonului și Marte, în calitate de regent karmic de sud. Faptul că această presiune internă are în jur un cadru relativ bun, inclusiv Luna plină care se împlinește în dimineața acestei zile, arată că nu ne trebuie foarte multe elemente pozitive, nu avem nevoie de prea multe motivații pentru a depăși acest impas ori măcar să-i fie atenuate efectele negative. Totul ține de atitudine, de un proces mental, de o frică teribilă care se ascunde în spatele convingerilor individului pe motiv că aceasta ar fi o stare normală și trebuie tratată ca atare. Frica nu trebuie să fie niciodată o stare normală, ci o reacție pe care să înlăturăm cât mai repede, la fel și efectele pe care le produce. Pentru că acest unghi se produce în anul secretelor dezvăluite, elementele compromițătoare despre sine pot să întrețină această frică de imagine proastă, de rușine, de pierdere a statutului, de despărțire. Cine își controlează acum această pornire de a fi prea mult îngrijorat de ceea ce a ascuns de-a lungul vieții, va putea să-și înfrângă ori să-și controleze și această frică de pedeapsă, oricare ar fi ea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne propune astăzi să folosim doar cuvinte frumoase, nu doar în exprimarea vorbită, ci și în cea mentală. A opri o emisie negativă înseamnă a diminua substanțial posibilitatea de a rezona cu răul ce se poate transforma acum un ghinion într-o întâmplare distructivă.

Se ridică o interdicție, dar se pune alta. Se fac teste. Încrederea în sine este judecată după puterea de îndurare. Totul se volatilizează. Apar personaje noi în această ecuație. Ceea ce este greu incită. Teama de a pune în practică o recomandare. Progresul doare. Se anunță o sentință.

3 iulie este o zi de îndoială. Ne preocupăm acum de ceea ce s-a întâmplat cu ceilalți, de cum au depășit ei prima jumătate a acestei săptămâni, ce evenimente au avut, dacă am reușit să influențeze într-o direcție pozitivă o decizie ce îi privește personal sau dacă nu cumva, arătându-se prea sensibili sau romantici, nu au compromis un demers public bazat pe rațiune inteligență practică. În 3 iulie se fac teste, iar multe dintre ele vizează chiar posibilitatea de autocontrol, cea care poate testa rezistența la efort, capacitatea de adaptare sau disponibilitatea individului de a se descurca în situații limită. Schema asta arată însă și faptul că suntem pe punctul de a întâlni personaje noi sau oamenii vechi care se ocupă de lucruri noi. Chiar dacă nu ne ies în cale la modul concret, auzim despre ei și preocupările acestora ne atrag atenția. La rândul nostru interesul pe care-l arătăm față de situații de genul acesta ne îndeamnă să ne prezentăm altfel față de anturaj, să cultivăm cu o altfel de atenție și lucrul acesta să nu ne facă bine.
A doua parte a zilei de 3 iulie, când Luna deja se află în Vărsător, Mercur și Chiron se vor afla într-o relație negativă. Dacă luăm în calcul și faptul că Luna neagră în continuare se află într-o relație de opoziție cu Chiron și de careu cu Mercur atunci acest careu în T pe semne mobile poate deveni problema momentului aducând din nou în discuție complicații sau probleme de limbaj, refuzul unei recomandări, lipsa de adaptare la un factor de transformare sau refuzul categoric al progresului. Desigur, lucrurile acestea nu se întâmplă de la sine. Unii ar putea să fie implicați în procese, în negocieri, unele având chiar caracter succesoral, patrimonial, iar rezultatul pe care îl obținem acum să se transforme într-o sentință ce ar putea să nemulțumească pe toată lumea. Practic, personajul nou care apare în această ecuație, elementul inovator cu care intrăm în contact acum ar putea să fie întruchipat și de această decizie inopinată, de această concluzie construită împotriva a tot ceea ce știam despre demersul în cauză sau despre dovezile ce au fost luate în calcul pentru elaborarea acestei concluzii.
S-ar putea ca tot ceea ce se hotărăște în această perioadă să rămână în forma aceasta, să nu mai putem interveni asupra ei în perioada următoare și de aici să vină o frustrare adâncă pe care să nu o putem rezolva nici cu ședințe de consiliere, nici cu soluții care au fost eficiente în trecut. La fel ca și relația proastă dintre Marte și Axa Dragonului, situația de față se adresează cu precădere nu atât asupra unui eveniment social, nu asupra consecințelor publice ce derivă din adoptarea acestei hotărâri, cât mai ales din impactul pe care o asemenea hotărâre o are asupra individului. Aici se produce fisura, aici lucrurile dor cel mai tare și în această zonă interdicția are puterea cea mai mare.
Șocul a ceea ce se hotărăște acum ar putea să fie atât de mare încât multe din elementele pozitive ale vieții personale intră pe un traseu negativ, oamenii să aibă prin această hotărâre o confirmare negativă în care să creadă cu tărie și să greșească, nu așa cum spune hotărârea, ci pentru că ajung să creadă prea mult în ea. Eventualele consecințe dramatice ce derivă din această hotărâre depind mult de convingerea pe care individul o are față de aceasta. Vom vedea, chiar în ziua următoare se va împlini o relație bună între Mercur și Jupiter și caracterul acesta decizional se poate remedia dacă va găsi un teren fertil. Dacă adunăm în decizia proastă de acum toată experiența vieții, dacă pe baza a ceea ce am traversat până acum facem o selecție negativă și credem prea mult în caracterul negativ al acestei hotărâri, elementele pozitive ce vor veni spre noi în zilele următoare nu vor găsi un cadru propice pentru a se transforma în evenimente.
Prin urmare, 3 iulie este o zi interesantă. Pe de o parte, în special în prima parte a acestei zile, vom trăi cu impresia că deținem puteri suplimentare, avem prerogative noi prin funcția pe care o deținem și putem să înclinăm balanța în favoarea propriei persoane, discutând, împărtășind celorlalți din impresii sau arătându-ne convinși că lucrurile sunt de partea noastră. În a doua parte a zilei s-ar putea ca hotărârile care se iau să fie într-un dezacord total cu ceea ce am gândit și am exprimat în prima parte a zilei. Asta nu înseamnă că totul se năruie, asta nu înseamnă că ne-am înșelat în privința aprecierilor despre achizițiile comportate de-a lungul vieții, dacă, referitor la ceea ce am afirmat în prima parte a zilei ne-am înșelat.
Elementele novatoare care vin spre noi în această zi au însă un caracter compromițător. Fie că ne atrag atenția către lucruri care nu ar trebui să ne preocupe, fie că cedând în fața acestei tentații, interesându-ne de acestea nu mai putem avea imaginea persoanelor discrete care înțeleg totul de la prima privire, ci trecem în zona ființelor comune care se uită numai acolo unde le arată degetul. Pe baza acestui proces s-ar putea să nun mai aibă impresia că sunt ființe puternice capabile să înfrunte ceea ce vine dintr-o zonă necunoscută. Dacă se mobilizează atunci ei devin persoanele noi, factorul inovator care atrage atenția celorlalți. O persoană care lucrează cu energia sau care se preocupă de elevarea spirituală nu va acorda acestor elemente niciun fel de importanță. Pentru această persoană, vor fi în continuare active din fluxurile zilei anterioare cele care se adresează marilor transformări. Omul comun se va preocupa acum de ceea ce țipă mai tare sau de ceea ce îi motivează refuzul transformării ori aversiunea față de ceea ce nu a iubit niciodată.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti de tăcere . Cel care tace mai mult astăzi, nu doar din gură, ci și din minte, va putea să vadă mai mult și să înțeleagă în profunzime ceea ce vede.

Nimeni nu este perfect. Judecățile sunt abordate în funcție de rezultatele pozitive ale trecutului. Speranța este înlocuită cu încrederea. Munca devine mai eficientă. Optimismul limpezește gândurile. Calitatea vieții individuale se schimbă la comanda celui în cauză. Comunicare la un alt nivel. Memorie.

Multe lucruri bune se vor împlini în ziua de 4 iulie prin faptul că Luna se va afla într-o relație bună cu Axa Dragonului și va reuși să medieze tendința Nodurilor, oferind un exemplu bun, o invitație la a împărtăși o experiență de viață sau a ne desprinde de un rău care ne-a apăsat până acum. Apoi, înainte de răsăritul Soarelui, se va împlinii un sextil între Mercur și Jupiter, aducând dorința de competiție într-un alt sector. Este adevărat nu se rezolvă prea multe lucruri cu această înclinație către optimism, cu această invitație la a participa la evenimente plăcute și deconectante. Este însă un aspect bun pentru studiu, pentru promovarea ideilor proprii sau pentru a susține un proiect. Vocea celui care a stat până acum în umbră este auzită și asta doar dacă se împlinește o condiție: vine cu ceva nou.
Pentru că Luna se află în Vărsător expresia personală capătă acum o conotație în raport cu calitatea acțiunilor din trecut. Ne putem gândi că individul nu va face apel la toate evenimentele din trecut, ci doar la acelea care sunt în legătură cu proiectele pe care dorește acum să le promoveze. S-ar putea ca această zi să vină spre individ cu o singură invitație: relaxarea. Este permisă relaxarea acum dacă ultima perioadă a fost marcată de evenimente sociale, activități de grup sau deplasări ce au consumat atât resursele fizice, cât și pe cele mentale.
Pentru cel care lucrează cu energia sau care se află implicat într-un proces de cercetare spirituală a nu răspunde acum invitației la relaxare, a nu lăsa timp structurii subtile să se așeze, să sedimenteze informația, a nu permite armonizarea structurilor fizice cu cele spirituale, adică de a le nega pe acestea și a merge mai departe într-un demers personal prin ambiție, înseamnă a nu înțelege valoarea spirituală a efortului pe care l-a făcut, ci doar valoarea socială, materială sau personală.
În ciuda aparentelor, ecuația astrală aferentă zilei de 4 iulie atrage atenția asupra unei forme de revoltă ce nu se vor exprima prin ton ridicat, atitudine critică, acuzații, reproșuri. Agresivitatea momentului va susține interesul cu care un personaj negativ va căuta să demonstreze că este mai bun decât cel care până acum a fost lider. Relația aceasta interesantă dintre Mercur din Gemeni și Jupiter din Leu susține această elogiere a elementului care înlocuiește o glorie. S-ar putea ca pe viitor gloria aceasta să nu fie reeditată de elementul care înlocuiește, însă nici nu va conta cât de importantă este această modificare socială, acest schimb ciudat care va produce evenimente în cascadă. Nu trebuie să uităm că suntem în săptămâna curajului de a vorbi altfel și fapta de acum, în raport cu ceea ce se consumă de-a lungul întregii săptămâni, poate fi o răzbunare prezentată ca un element absolut firesc într-o societate care promovează valorile.
Prin urmare, 4 iulie ne avertizează că lucrurile s-ar putea să nu meargă așa cum ne-am programat pentru că există multe variabile, erori de calcul sau elemente noi care se pot interpune în schema pe care am gândit-o de la începutul săptămânii până acum. Cei care au crezut tot timpul că sunt mai puternici decât semenii lor, vor face apel la evenimente trecute, vor refuza să creadă că ar putea să fie înlocuiți, că ar putea apărea în nouă schemă o persoană mai pricepută, mai profundă, mai tânără sau mai puternică. Schema aceasta va susține îndoiala și pentru a combate îndoială se face apel acum la discernământ. Cine va reuși să separe elementele pozitive de cele negative, elementele valoroase de cele care impurifica un grup va dovedi cu adevărat o mare putere și acest personaj nu va putea fi schimbat, cel puțin, nu cu elementele care sunt promovate în această perioadă.
Schema de succes a zilei de 4 iulie face apel la o formă de modestie ce nu poate veni nici din poziția lui Mercur în Gemeni și nici din poziția lui Jupiter în Leu, ci poate veni ca un rezultat al unor experiențe de viață de care ne amintim acum într-un mod miraculos. Medierea pe care Luna o face Axei Dragonului arată că dispunem de această putere aparte de a extrage din evenimentele ultimelor luni o parte din cele care s-au consumat mai demult, un înțeles aparte, unul ce va fi apreciat atât de prieteni, de colaboratori, cât și de adversari. Prin această reprezentare, ziua de sâmbătă poate fi încununată de succes. În caz contrar, optimismul pe care-l afișăm astăzi ne va limpezi gândurile, dar nu ne va duce la niciun rezultat bun. Va fi doar o stare de moment, una reconfortantă, liniștită, dar fără perspectivă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza astăzi imitația. Dacă mergem mai departe într-un demers în care am lucrat până acum prin liniște, calm, modestie, seriozitate și respect, elementele negative foarte invazive în momentul acesta ne vor ocoli.

Preocupări literare. Interes pentru cultură. Educația devine prioritară. Frustrarea devine un profesor bun. Răzgândire. Întoarcerea din drum se numește acum revizuire. Mesaje necitite. Nonatașament. Gândirea abstractă lupta împotriva materialismului periculos. Ideile circulă libere. Se luptă împotriva unor restricții. Nimic nu rămâne neatins. Un mesaj este tradus. Se pierde un privilegiu de dragul adevărului. Lumea poate deveni mai bună prin cultivarea purității sufletești.

Ultima zi a săptămânii vine spre noi cu o nouă provocare. Deși până în dimineața acestei zile am fost absolut siguri că experiența pe care am parcurs-o în primele șase zile va rămâne, evenimentele care vor veni spre noi acum, concluziile la care ajungem, ideile pe care le avem ne tulbură și ne vorbesc despre întâmplări care s-au consumat în secret, despre intenții pe care oamenii nu le-au arătat așa cum trebuie pentru că au activat într-un alt registru, deci au vorbit o altă limbă.
Finalul săptămânii este dominat de două unghiuri la care participă Mercur și care încearcă să lege două elemente ce sunt în competiție însă nu într-un mod declarat, ci pe ascuns: sextil Mercur-Venus, careu Mercur-Lună neagră. Dacă prin sextilul Mercur-Venus oamenii sunt încurajați să lucreze pe un alt nivel, să comunice foarte ușor, să se ajute unii pe ceilalți și să îndrăgească activitățile acestea de grup, schimburile de experiență, prin relația de careu Mercur-Luna neagră orice element bun se poate termina prost sau foarte prost. Asta înseamnă că finalul săptămânii s-ar putea să aducă o mare dezamăgire față de un om sau față de o situație fiind nemulțumiți de faptul că am încercat să reparăm ceva, am urmărit să găsim soluții la o problemă, chiar dacă părea imposibil de rezolvat, ne-am consumat timp, energie, ne-am preocupat cu implicare și acum primim o palmă în loc de mulțumiri.
Este adevărat, dacă nu ar fi existat această dispunere negativă între Mercur și Luna neagră, nu ar fi existat nici acest conflict potențial sau poate evenimentele pozitive ar fi rămas în registrul acesta. Așa, se ajunge la tensiune, nemulțumire și, pentru că ultima zi a acestei săptămâni nu ne ajută să ne controlăm, nu susține măsura și nici limbajul profund, multe se vor compromite conform proverbului: “Fiecare pasăre pe limba ei piere!”. Tot ceea ce este bun iese la suprafață, ceea ce tinde să aprofundeze ca noțiune sau ca demers, lasă impresia de lăcomie sau de altceva urât.
Cei care se confruntă cu probleme de genul acesta, pentru că schema aceasta nu se aplică în cazul tuturor, sunt din start oameni care luptă prin gândirea lor abstractă, prin rafinamentul lor mental cu materialismul periculos în care trăim. Pot face apel la educație, la cultură, la lecții de viață foarte importante pe care le-au acumulat prin schimb de experiență sau prin lungi perioade de studiu. Nimic din toate acestea nu va conta în fața omului care este cu adevărat lacom sau în fața celui care aude, dar nu înțelege. Cu toate că se fac anumite similitudini, se fac anumite conexiuni între domenii, între nivele sociale, între intensități de lucru, cu toate că se fac anumite comparații între metode de lucru sau procedee, nimic din toate acestea nu pare să intre în capul celui care vrea cu orice preț să fie așezat pe tron fără să merite lucrul acesta. Tocmai de aceea orice comunicare cu o astfel de persoană este percepută ca fiind o tentativă dură de a-i modifica statutul, nivelul de gândire, cu optică sau chiar credința. Pentru oamenii aceștia orice formă de transformare întârzie și ea se va situa pe intensitatea negativă susținută de o opozițiile pe care Luna le realizează cu planetele din Leu. În cazul acestor persoane Mercur din Gemeni nu va putea să medieze problemele acestea de impunitate afectivă, de preconcepție sau de refuz al evoluției doar pentru că trebuie să renunțe la haină aceasta ponosită și urât mirositoare a emoțiilor viciate.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii împarte lumea în două categorii. În prima categorie sunt oameni comuni, cei care răspund foarte ușor la provocări negative, care au un nivel redus de înțelegere și, în anumite cazuri, nici măcar pe acela nu-l folosesc. În a doua categorie sunt persoanele care luptă prin gândire abstractă, prin apel la experiențele de viață pe care le-au avut, la care au ajuns prin lungi perioade de studiu, de efort, de muncă, împotriva materialismului periculos și bolnăvicios care nu permite acum eliberarea ființelor pe care le ține captive. Este adevărat, pentru că Venus și Mercur sunt într-o relație bună, ideile circulă liber, cu toate că există anumite restricții date de nivel, funcție, vârstă sau rang.
Cu alte cuvinte, finalul săptămânii aduce o luptă în planul apropiat, chiar și pentru cel care i-a urmărit cu toată puterea sa să stea departe de orice formă de conflict. Tot ceea ce spunem, înțelegem sau facem astăzi doare, apasă sau suprasolicită. Din această cauză, mulți se vor comporta astăzi ca și cum n-au învățat nimic, ca și cum săptămâna aceasta nu le-au oferit exemple valabile pe cale să și le însușească și prin intermediul cărora valoarea sa socială profesională sau personală să sporească.
În momentul în care sunt foarte duri, agresiv sau în care intervin asupra celuilalt cu scopul de a-i da altă direcție sau de a nu-i permite să mai intervină pentru a modifica, totul pare clar, foarte lucid, perfect inteligibil, însă fără perspectivă. În realitate, în sectorul acesta al confruntărilor nimic nu este clar, limpezimea ideilor, claritatea demersurilor sunt doar închipuiri, aparențe, care, prin însăși statutul lor, nu duc la nimic bun. Cine se adâncește și mai mult în această percepție s-ar putea să piardă un privilegiu, să rămână fără prieteni, fără cunoscuți ori să se aleagă cu o imagine foarte proastă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a răspunde invitației sociale de a participa la un proces de transformare, însă nu de a-l determina. Nu este momentul potrivit ca am un individ, din proprie inițiativă, să se implice în proiecte de genul acesta. Dacă nu respectă schema aceasta tot ceea ce este inițiat acum va trebui să înfrunte părerile negative ale celorlalți, adică opoziția lor categorică, unită într-o forță comună.

Un comentariu la „29 iunie – 5 iulie 2015

  1. Claudia spune:

    Gheorghita azi 30 iunie pentru mine recitind previziunea, crede – ma daca te- as avea langa mine te-as strange tare in brate si te-as saruta pe obraji de 100 de ori pana m-as satura de bucuria acestei zile. Esti absolut magnific, nu imi gasesc cuvinte, dupa zeci de ore de explicatii.Iti multumesc ! Nu e necesar sa postezi mesajul, am vrut doar sa Iti transmit bucuria mea, atat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.