29 iunie – 5 iulie 2009

Luni, 29 iunie
Prima zi din saptamana aduce Luna intr-un semn cardinal si alaturi de Soare si Pluton va construi pe cer un careu in T. Prea multa graba, prea multa precipitare, prea multa neatentie ne va aduce aceasta zi, dar si prea multe incertitudinii pe care vom dori pe loc sa le transformam in certitudini.
De asemenea, opozitia Luna-Junon se incadreaza in acelasi registru astral in care predispozitiile vor colora intentiile noastre aducand mobilitate, dar pe un fond agresiv, incarcat de neatentie si superficialitate.
Indiferent ca avem de parcurs o stare conflictuala mai veche ce se deruleaza inca sau suntem atrasi in discutii de o astfel de factura, indiferent ca urmarim sa finalizam o etapa, sa punem capat unor discutii sau unor demersuri complicate care, pana acum, nu s-au consumat intr-o confruntare, dar care consuma energia psihica acaparand atentia, intreaga zi va aduce tristete, dezorientare, teama de evenimente care se vor desfasura dincolo de observatia directa, linia de acceptare si permisivitate.
Aceste evenimente negative pe care careul in T pe semne cardinale le va rascoli, vor aduce purificarea pe care ne-am dorit-o in ultima perioada. Se va scoate o tristete cu una si mai mare, se va rezolva un conflict cu unul si mai mare si fiecare parte implicata va avea de infruntat in primul rand incertitudinea intregii situatii, dar si o anume superificalitate a constatarii, o lipsa de intelegere din prea multa graba, din prea multa dorinta de a finaliza, termina, implini.
Trigonul Lunii la NN pe cuadratura cu Soarele va aduce din trecut (sextil Luna-NS) sentimente ratacite, uitate, confuze care in loc sa determine in interlocutor intelegere ii va incita acestuia sentimente mai putin corecte ce va aduce prin defazare la agitatie, instabilitate, lupta pentru replica, post, intaietate.
Daca va tineti cu firea si ii lasati pe altii sa vorbeasca, eventual reduceti conversatia la un minim de cuvinte, fara sa urmariti sa o finalizati in vreun fel veti observa cat de aprig sunt porniti unii impotriva altor pe baza unor confuzii, a unor minciuni, gesturi necugetate, dorinta de razbunare.
Prin urmare, 29 iunie este o zi a eruptiilor temperamentale. Starea de spirit se va schimba imediat dupa miezul noptii, cand Luna va trece in semn cardinal, ceea ce aduce acelora care vor dori sa adoarma mai tarziu o noapte agitata, cu treziri repetate, cu ganduri ce nu pot fi inlaturate, cu frica.

Marti, 30 iunie
Trecand prin Balanta, Luna va avea de ridicat un triunghi regal cu Mercur si Chiron din Gemeni si respectiv Varsator si va aduce succes celor drepti si atenti, celor care au dat dovada de bune intentii, de sustinere, de inteligenta constructiva.
Pentru categoria cealalta, cuadratura pe care Luna o va ridica impreuna cu Lilith va aduce confuzie si teama, amplificarea gandurilor negre prin scenarii morbide, sumbre, sinistre in care cel in cauza isi vede intreaga avere dusa pe apa sambetei, luata de furtuna sau inghitita de ape.
In contextul opozitiei Soarelui la Pluton, triunghiul regal pe semne de aer, cu Luna in cuadratura cu Lilith pe semn cardinal de pamant, efectul temperatura, miscarea fronturilor de aer va suferi o modificare brusca si negativa. Pot aparea probleme pe ape, pe cale navigabila sau distrugeri datorare apei ce nu mai este acum in armonie cu pamantul.
In ultima zi a lunii totul se misca, atat in plan personal prin exacerbarea unui sentiment de vinovatie sau insecuritate, cat si in plan social prin descinderea unor forte necontrolate, ce se vor evidentia prin lipsa de simt practic, stabilitate sau echilibru.
Prin urmare, binele de marti este extrem de selectiv si putini vor fi cei care vor primi acest beneficiu al destinului. Cei ma multi vor continua sa dea viata impulsurilor din ziua anterioara, dar intr-un alt context, in alte grupuri, cu alte persoane si cu alte mijloace.

Miercuri, 1 iulie
Pe 1 iulie Uranus intra in mers retrograd. Din acest moment avem 5 planete retrograde si evidentierea unui potential karmic special prin care planetele ii ajuta pe oameni sa-si sondeze trecutul, sa-l inteleaga si sa-i corecteze greselile.
Ziua de miercuri aduce insa si o grupare inedita de aspecte pe care Mercur si Venus le ridica la doua planete din Varsator (Chiron si Neptun). Si nu in ultimul rand trecerea Lunii prin Scorpion in aceste momente complicate modifica directia astrala asa cum se modifica brusc directia de curgere a apei in punctul de cascada.
Daca Uranus patroneaza in astrologie valorile universale, tehnicile moderne, inovatiile si aduce oamenilor puterea de a-si constientiza curgerea energiei, de a o folosi, de a-i da un sens, intrarea lui in mers retrograd aduce in astrologie un moment de cascada. Prima zi de retrogradare a lui Uranus este un fenomen deosebit de interesant in astrologie. In timp ce fluxurile energetice tind sa mearga inainte si nimic nu le poate opri, atitudinea, curajul, sentimentul par sa construiasca mai departe valorile sociale si personale importante, punctul de intoarcere aduce celor fara o vointa evidenta o acuta stare de disperare in fata unei prabusiri iminente.
Daca in fata unei cascade oamenii traiesc momentul de groaza al intalnirii cu moartea, ipostaza schimbarii directiei de mers a lui Uranus lasa in urma vointa, identitatea si personalitatea si plaseaza cu un pas in fata aspiratiile, dorintele, mersurile sociale chiar daca semnalele sunt altele, chiar daca pericolul de a distruge totul este iminent.
Valentele Varsatorului cu tendinta sa de a repeta aceeasi greseala, de a reproduce de mai multe ori un sablon gresit sau de a aplica un procedeu gresit, se poate integra si in trasaturile lui Uranus in momentul de retrogradare.
Panica, durerea, neincrederea si disperarea sunt specifice doar primei zile de retrogradre. O mana nevazuta ne pune in spate aceasta povara si ne tulbura sentimentele pana cand ochii se invata cu lumina puternica sau cu intunericul, pana cand picioarele sau mainile se invata cu temperatura foarte rece sau foarte calda a apei.
Dupa depasirea acestui moment de acomodare vizuala sau senzoriala vom avea de infruntat informatia ca atare a retrogradarii si care, anul acesta, este una de factura saturniana, mentala, tulburatoare si epuizanta.
Uranus pe casa VII a relatiilor si dusmanilor declarati va aduce in relatia cu Soarele din casa XI, o combinatie exploziva de stari sufletesti si atitudini pe care le vom indrepta impotriva propriei persoane. Gafe monumentale, acuzatii nefondate, demersuri gresite, toate vor avea la baza o atitudine usor paranoica, de teama in fata unui inamic invizibil. Ce se intampla de fapt?
Momentul de impact al structurii subtile cu vibratiile retrograde ale lui Uranus creeaza o trauma fiziologica, senzoriala, ce va fi memorata foarte bine de organism. Ori de cate ori se vor reproduce conditiile acestei zile organismul va reactiona, protestand sau aparandu-se. In felul acesta coordonarea nu va fi una obiectiva pentru ca analiza se sprijina pe trauma, iar rezultatul va fi unul gresit, subiectiv pentru ca fiecare context nou pe care il vom avea de infruntat va fi judecat in albia intamplarilor din aceasta zi.
Solutia o vom gasi in relatia Taur-Gemeni versus casele IX-X. Relatia celor doua cupluri nu se va baza nici pe element si nici pe valentele individuale ale fiecarui semn implicat, ci pe raporturi dintre modurile vibratorii: fix-mutabil versus mutabil-fix. Daca in ceea ce priveste potentialul astral, energia de baza mobilitatea trebuie redusa, ea fiind dependenta de o sustinere a elementului fix, deci este absolut necesar pastrarea rezervelor, a depunerilor, a echilibrului deja stabilit, in ceea ce priveste exprimarea sau acceptarea modificarilor de natura sociala si comportamentala trebuie sa dam dovada de mobilitate.
Asadar, solutia pentru a gasi echilibrul si a nu disturge obiectivitatea scufundand-o in traume despre care nu stim mare lucru este sa acceptam schimbarile sociale necesare, cu detasare si intelegere, cu seninatate si disponibilitate, fara a cauta sa dam curs consumului interior impulsionat de indoiala, revolta, nemultumire.
Relatiile pe care Mercur si Venus din zodiile si casele indicate mai sus le vor avea cu planetele din Varsator (domiciliul lui Uranus) sunt edificatoare in aceasta directie si intareste ideea ca putem sa facem fata incercarilor ce incep in aceasta zi doar gandind si simtind corect.
Prin urmare, aspectele acestei zile nu ne obliga sa procedam intr-un anumit fel, nici sa facem alegeri dificile, ci doar sa abordam fata de propria persoana o atitudine corecta. Daca in ceea ce privesc rezervele personale ele trebuie mentinute indiferent ca este vorba despre vitalitate, o atitudine afectiva sau avere, in raporturile sociale va trebui sa gandim corect si sa ne acceptam mai usor unii pe atii, sa dam dovada de toleranta si deschidere, de acceptare si multumire.

Joi, 2 iulie
Primele semne ale neobisnuitei influente uraniene isi face acum simtita prezenta. Daca trigonul Soare-Luna poate avea o influenta minima, nu acelasi lucru se poate spune despre cuadraturile Mercur-Uranus si Venus-Jupiter. Cel mic va lovi in cel mare si avem toate sansele sa asistam la scene incredibile in care buturuga mica va rastuna carul mare.
Dintre acestea cuadratura Mercur-Uranus este cea mai dificila. Ea aduce intr-un unghi negativ cuplul cunoasterii lasand amprente adanci asupra convingerilor religioase, afective, relationale si incarcand de raspundere pe cei care nesocotesc avertismentele astrale si actioneaza egoist.
Daca Uranus in Pesti aduce finalul unui ciclu de 80 de ani, implinind mari asteptari din efortul cumulat al generatiilor, cuadratura cu Mercur, acum, cand domiciliul lui Uranus gazduieste un mare eveniment astral, un fel de Kumba Mela astrala, aduce in prim plan ideea de risipa, de fiu risipitor, de dezbinare, de distrugere, de anulare a efortului gandirii, de rasturnare a unor hotarari sau de complicare a demersurilor de punere in aplicare.
Pe acest context, cuadratura beneficilor aduce o si mai mare complicare a aspectelor ca in proverbul “la omul sarac nici boii nu trag”.
Avertismentul merge exact in directia comuna celor doua aspecte, in sensul ca orice umbra de revolta, de distrugere a echilibrului deja stabilit, orice desconsiderare a binelui, efortului, muncii, orice invidie pe succesul celorlati atrage dupa sine un efect karmic imediat in totalitate negativ.
Aceasta cupola astrala care se construieste din interferentele indicate poate aparea ca o protectie divina, ca un mod de a spune “pana aici a fost!”. Nu trebuie sa gandim nici asa, ci trebuie sa intelegem ca toate acestea au loc pe retrogradarea lui Uranus si ca acum contextul general aduce schimbarea centrelor de putere, reconfigurarea lumii proces la care Uranus ne invita in perioada sa de retrogradare, sa fim martori deschisi, intelepti si buni.
Prin urmare, binele este in urmatoarea perioada, dar mai ales in aceasta zi, cea mai mare avere. O fapta buna, un gand bun, un sprijin sporeste exponential energia pozitiva, norocul personal, in timp ce un gest necugetat de desconsiderare a binelui, muncii, inteligentei, intelepciunii este sanctionat imediat.

Vineri, 3 iulie
Aflata in Scorpion, Luna i se va opune atat lui Marte, cat si lui Venus, va ridica 3 cuadraturi la planetele din Varsator si un trigon cu Uranus din Pesti. In Scorpion, Luna este in cadere si toate trasaturile sale vor fi indreptate impotriva omului, anturajului, grupului de apartenenta, exacerband ambitia si nevoia de succes in aceasta lume, in detrimentul oricaror reguli morale sau spirituale.
Cuadraturile Lunii la planetele din Varsator sunt privite, in contextul in care Uranus si domiciliul sau domina influentele astral de acum, ca o revenire in centrul atentiei a unui personaj malefic ce poate agresa usor nevinovatii din jur.
Privit la un alt nivel personajul negativ poate fi reprezentat si de o suita de ganduri, preocupari ce au fost lasate o perioada in parasire si acum ele revin in atentie. Pana la 17:10 cand Luna va trece in Sagetator, va fi destul de greu sa domolim acest personaj, sa identificam solutiile si sa alungam gandurile negre.
De asemenea, trecand prin Scorpion, Luna va face o legatura subtila cu Pluton facand trimitere la evenimente ce au avut loc in saptamana 22-29 iunie.
Trecerea Lunii in Sagetator va continua, prin ascendentul momentului de ingress in Scorpion, trasaturile cultivate in prima parte a zilei. Legatura cu Pluton si apelul la perioada in care a fost puternica opozitia cu Soarele va muta centrul de atentie pe sextilul Soarelui cu Saturn. Cu alte cuvinte, se va trece de la agresare directa, la una voalata, de la pierdere de imagini, bunuri, statut, la declansarea unor demersuri ce au aceeasi finalitate, dar nu si aceeasi faima.
Incepand de azi se opresc acele campanii agresiva duse in numele dreptatii si se vor derula altele, intr-un plan secund, explicate ca facand parte din proiecte de anvergura, cu durata mare de derulare. In realitate s-a incheiat o vanatoare de vrajitoare si se stabileste alta. Judecand dupa guvernatorii gradelor Soarelui si al lui Saturn implicati in acest aspect (Sorele 11 grade, guvernat de Neptun, Saturn la gradul 16 guvernat de Juptier) putem anticipa intervalul 6-8 martie 2010 (Soarele in Pesti si Luna in Sagetator) ca fiind sfarsitul perioadei ca incepe acum.
Prin urmare, primii pasi in reconfigurarea centrelor de putere vor incepe acum. Acesti pasi au tot fost pregatiti de cateva luni incoace, atat prin asocieri experimentale, cat si prin declansarea unor scandaluri sau prin distragerea atentiei publice de pe problemele esentiale.
Punctul de inceput este chiar ora 23:43 cand Luna atinge momentul maxim al trigonului cu Junon. In 3 iulie la 23:43 se va taia panglica unei noi perioade ce se va sfarsit in 6-8 martie 2010.

Sambata, 4 iulie
Abia intrat in Rac, Mercur ridica primul sau aspect major din acest tranzit – opozitia cu Pluton. Trecand din domiciliu in restrictivul semn al Racului, Mercur va reprima sentimentele, aducand pe picior de egalitate ambitia de a reusi cu efortul de a invinge, de a acumula sau detine. Valentele sale vor trece de la discutii, exprimare, comunicare, la transfer de sentimente sau impovarare, de la veselie, la mila, de la intelegere, la repros, atat de repede incat unii se vor gandi daca au avut vreodata prieteni.
Un sentiment greu va domina intreaga zi si va da duritate cuvintelor ca si cum dincolo de tot ceea ce se spune sta doar resentimentul. Incepand cu aceasta zi sentimentele vor fi incercate si daca pana acum mintea a dat dovada de mobilitate, acum ea va fi dominata de emotii primare, de dorinta de a controla, copia, de a reproduce ceea ce este gata elaborat sau de angoasa ca nu poate face asta, ca nu este original. Gesturile si atitudinile dezvoltate in aceasta zi vor fi cele de neincredere, de indoiala, suspiciune.
Relatia Mercur in Gemeni – Venus in Taur a adus chiar in prima zi a lunii o ipostaza astrala inedita, la fel se prevede ca se va intampla si cand Venus va trece in Gemeni, reusind, chiar daca valentele si insertiile sunt altele, sa mascheze esecul, neincrederea si disconfortul prin comunicare, jovialitate, placerea contactelor. Dar Venus intra in Gemeni abia duminica, pe 5 iulie, iar Mercur a intrat in Rac pe 3 iulie, ceea ce tramsforma aceasta zi de 4 iulie intr-un fel de dezorientare, de abandonare si de tristete.
Pe acest fond opozitia cu Pluton va fi o grea lovitura adusa realizarilor obtinute de la 1 mai 2009 incoace. Se va pune la indoiala corectitudinea demersurilor din aceasta perioada si chiar bunele intentii, sinceritatea declaratiilor fata de aliati, asociati, prieteni, rude, dar mai ales se va pune la indoiala utilitatea rezultatelor anterioare.
Nici nu este de mirare, pentru ca, asa cum am arata in aceasta analiza, s-a inceput o noua perioada, cu noi prioritati, cu noi lideri de opinie, cu puteri noi, cu relatii noi ce va dura pana la inceputul lunii martie 2010.
Asadar, opozitia Mercur-Pluton poate fi privita si ca o opozitie intre subtilitate si evidenta, intre durerile evidente si miscarile de culise. Multe dintre miscarile sociale predispuse de Pluton nu pot fi cunoscute in totalitate si tocmai de aceea cele mai multe informatii le putem afla explorand vibratiile mercuriene.
Prin urmare, 4 iulie este o zi in care trebuie sa tacem si sa ascultam ceea ce se intampla in jur, sa aducem pacea in minte si in suflet pentru a nu amorsa bomba pe care am construit-o putin cate putin de la 1 mai incoace. Orice gand indreptat impotriva cuiva este o bomba cu efect intarziat.
“Sus sa avem inimile” este un indemn al preotului in timpul Liturghiei si, la fel recomand si eu pentru aceasta zi. Este singurul lucru care poate ajuta in evitarea leziunile.

Duminica, 5 iulie
Aceeasi unda de dezinteres, de indiferenta sau chiar indolenta planeaza asupra vietii private si sociale. Daca trecand prin Sagetator, Luna va ridica mai mult sextile cu planetele din Varsator, aducand buna dispozitie, veselie si inclinatie spre mondenitati, cuadratura pe care Mercur o va implini cu Junon va aduce lipsa de contol, neincredere in partener si suspiciune fata de relatiile personale. In felul acesta orice gluma, orice intentie de a combate plictiseala sau rutina poate fi usor interpretate ca o lipsa de stabilitate, fidelitate sau seriozitate. “Ce ti-a venit si cu glumele astea!?” poate spune consoartei, prietenului sau asociatului si prin asta ii taie tot elanul de a consuma intalnirea prin gesturi simple si joviale. Cauza poate fi o frustrare accentuata de lipsa de vitalitate predispusa de astre in zilele anterioare sau chiar Venus in Gemeni care parasind Taurului intra pe un teritoriu in care crede ca poate spune orice oricui si ca poate printr-o astfel de atitudine sa simuleze puterea de dominare.
Trecerea lui Venus pe Gemeni este insa un mare eveniment al acestei zile. Multi, chiar dintre cei care practica astrologia, nu inteleg de ce valorile lui Venus in Gemeni au o stralucire fata de cele din Taur cu atat mai mare cu cat sunt mai superficiale. Daca in Taur, Venus se comporta ca o reintoarcere la locurile natale, hranindu-se cu nostalgia, mirosul de acasa, locurilor de joaca sau chiar amintirea vie sa parintilor, fratilor, prietenilor, in Gemeni ea devine absolventa de UNATC. Diferenta rezida in a explora senzatii sau placeri interioare fata de a trai pentru a demonstra exact ceea ce este cel mai apreciat in grupul de apartenenta, societate sau epoca actuala.
Daca in primul caz trairile capteaza intregul spectru al ateniei, ajutandu-l pe individ sa traiasca intens tot ceea ce atinge cu mintea, sentimentul sau chiar fizic, in al doilea, mobilitatea, nevoia de nou, stralucire, conversatie, acumulare prin cuvant, competitie sau doborarea unui adversar, devin prioritati.
Valorile semnului Gemeni sunt tentatii pentru oricine, dar ele trebuie abordate cu maturitate si intelegere cu atat mai mult cand vine vorba de Venus. Dupa noile teorii ale astrologiei karmice putem usor sa vedem in trasaturile semnului Gemeni un Leu decazut, si abordand valorile lui Venus prin prisma acestora observam ca bucuria si jovialitatea sunt de fapt semne ale dezradacinarii, indiferentei, rautatii, chiar desconsiderarii pe care le-am dezvoltata in raport cu unul sau mai multi semeni. Zodia Gemeni este un semn uman si orice preocupare ar avea, oricat de abstracta, atentia sa va fi centrata pe om, aprecieri directe, recompense pe linie umana.
Prin urmare, trecerea lui Venus in Gemeni ne ajuta sa fim mai detasati de greutatile zilei, dar ne impinge sa gresim abandonand proiecte importante doar pentru ca par dificile, sa rupem relatii de prietenie care pot fi dificile acum dintr-un motiv karmic important nu din cauza incompatibiliatii si sa traim cu capul in nori visand la bucurii scurte si lipsite de importanta pentru ca vibratiile acestui semn intotdeauna vor lupta impotriva aceea ce este greu si anevoios, indiferent de motiv.
Ziua se prevede a fi relativ usoara, dar si periculoasa pentru ca din neatentie putem gafa sau anula valori importante asupra carora s-a muncit in ultima luna.

3 thoughts on “29 iunie – 5 iulie 2009

  1. wizzy spune:

    Multumesc frumos…a fost,ca intotdeauna,o desfatare lecturarea a ceea ce scrii tu,imbogatindu-mi sufletul si dand mintii „de lucru”.
    Am descoperit doar acum aceste previziuni,dar le voi urmari atata vreme cat ni le vei oferi cu asa generozitate…prind atat de bineeee!

  2. hannah spune:

    Domnule Coser, va citesc mesajele/previziunile de cateva luni incoace. Mii de multumiri pentru tot ce faceti! Toata stima si admiratia! Noi toti avem nevoie de aceste mesaje, ele ne ajuta sa constietizam anumite lectii de viata, pe care fara aceste indrumari nu am fi capabili sa le intelegem. Da, uneori citesc mai atent mesajul unei zile anume, dupa ce a trecut ziua respectiva, sau am experimentat ceva anume care m-a rascolit … si ma izbesc de acele previziuni/randuri care apar acolo preventiv pentru noi ( este un exemplu viu previziunea pentru ziua de astazi, ultimul paragraf -05.07.09- ). … din pacate am citit dupa ce faptul a fost consumat.
    Interesant … benefic … adevarat ….si sa speram ca vor fi din ce in ce mai multi care vor intelege aceste previziuni prin sufletul lor … tot ce conteaza.
    Cu respect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.