27 iulie – 2 august 2020

27 iulie – 2 august 2020 este săptămâna labilității care ne schimbă direcția și a bucuriei de a fi liberi așa cum ne-am dorit. Schema astrală a acestei săptămâni ne pune la încercare răbdarea și buna conviețuire. Chiar din prima zi intrăm în contact cu o tensiune care se va menține ca un gust amar toată săptămâna. Este adevărat, spre sfârșitul săptămânii apar alte probleme și chiar dacă acest gust amar se estompează faptul că intrăm în contact cu o altă formă de agitație ni se va părea ca un fel de continuitate rea. Cu cât ne pierdem mai ușor echilibrul cu atât ajungem mai repede pe acele cărări pe care nu am dorit să mergem niciodată. Cel mai bun lucru pe care am putea să-l facem în această săptămână este să stăm deoparte de aglomerație, de oamenii care urmăresc să critice, să facă rău sau să își îndrepte aversiunea și ura către ceilalți. Cei care lucrează cu energia sau care se află într-un proces de cercetare spirituală vor observa că evoluția lor stagnează în această săptămână. În realitate, evoluția nu stagnează, însă ies la suprafață anumite complicații pe care, până și ei, le-au ignorat în ultimii ani. A doua parte a devizei săptămânii ne arată că întotdeauna există o recompensă corespunzătoare. Asta nu înseamnă că după fiecare încercare ar trebui să privim în jur și să vedem o formă de răsplată. Această răsplată va veni mai târziu, nu în săptămâna următoare, nu în luna august, ci mult mai târziu. Un om responsabil nu se va opri la aceste obstacole și nu va considera că absența recompensei de acum este un fel de pedeapsă. Va fi atent și respectuos chiar dacă în suferință oamenii câteodată au reacții ciudate.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne gândi că faptele bune nu sunt făcute niciodată întâmplător. Omul nu este bun în mod întâmplător, iar bunătatea nu este o întâmplare a naturii. Tot ceea ce vine din bunătate este sădit ca sămânță, udat și crescut ca plantă și respectat ca rod.

Aventura este complicată de ceea ce nu este împărtășit. Curaj prin destăinuire. Viteză de reacție. Complicații care nu au fost anticipate ne duc spre tensiuni foarte mari. Apare o problemă de orgoliu. Invidie. Confruntare.

Valorile acestei săptămâni vor fi puse la îndoială chiar începând cu această zi. Chiar dacă în prima parte a zilei lucrurile vor fi ușor confuze, adică ni se va părea că putem face orice sau că ne putem alege un program liber, aventura devine complicată pentru că a nu face nimic în această zi se răsfrânge asupra acțiunilor zilelor următoare. În momentul acesta nu ne vom complica mintea cu aceste consecințe, dar în ziua următoare vom vedea că ele sunt neplăcute. Astfel, vorbim în prima parte a acestei zile despre o libertate pe care nu o înțelegem, despre un curaj legat de cuvinte, despre destăinuire, dar și despre anumite destăinuiri care vor face deliciul unor conversații foarte interesante în a doua parte a zilei. Ceea ce se întâmplă acum face deliciul unor interacțiuni foarte interesante, unele care sunt legate de inspirație, de sensibilitate sau de acele elemente care reduc inspirația la cotele minime. Există o frustrare care ne va duce în această zi către tensiune sau către o confruntare pe care am evitat-o în săptămânile anterioare tocmai pentru că nu suntem siguri pe noi. Siguranța de sine este marea complicație acestei zile, nu neapărat marea problemă. Ceea ce gândim acum încercăm să punem în aplicare însă sunt anumite tensiuni sau anumite proiecții pe care le-am făcut asupra celorlalți și care acum ne ajung din urmă. Elemente neplăcute care ne invadează momentul acesta sunt cele legate de o anticipație negativă. Dacă le ținem sub control atunci intrăm deja pe un făgaș frumos, natural și benefic: cel al bucuriei.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre lucrurile delicate pe care am putea să le împlinim dacă suntem atenți și dacă nu cădem în această patimă a ideilor care trebuie să se împlinească foarte repede. Sunt multe complicații cu care ne întâlnim astăzi și care nu au fost anticipate tocmai pentru că ele conțin anumite tensiuni care au cerut în săptămânile din urmă o analiză mult mai bună. Acum ele vin la pachet cu întâmplările pe care le-au produs și tocmai de aceea prima zi a săptămânii nu ne ajută să interacționăm frumos cu cei din jur, ci ne încurajează să ne destăinuim, tocmai pentru că am fost convinși, după întâmplările pe care le-am parcurs în săptămânile din urmă, că dacă facem lucrul acesta presiunea scade. Prima zi a săptămânii ne vorbește despre nevoi care creează anumite tensiuni, dar care nu duc la conflicte. Aceste tensiuni ne oferă anumite răspunsuri sau ne oferă informații, cum ne spune și prima parte a devizei generale a săptămânii, o greșeală pe care o face pentru că nu ne-am încadrat într-un tablou corect.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la interacțiune. Nu orice schimb de experiență, nu orice interacțiune ne rezolvă problemele pe care le gândim. Ceea ce este tulburător și care ne menține în tensiune este greșit. Soluția acestei zile vine prin descoperirea elementului care ne face liberi.

Luptă. Conflict. Faptele negative sunt investigate greșit. Incendiu. Atenția este îndreptată către lucruri care nu au durabilitate în timp. Greșeala este pedepsită aspru. Faptele celor mici devin de mare interes.

Ecuația astrală acestei zile ne ajută să înțelegem de ce conflictele duc foarte ușor spre confruntare, spre luptă, de ce ele nu rămân simple confruntări, adică de ce nu rămân simple schimburi de experiență. Cerul astral al momentului aduce multă încordare, tendința de a greși din cauza orgoliului, pentru că nu suntem atenți, pentru că nu permite timpul, pentru că suntem ușor neglijenți cu anumite informații. Toate acestea ne arată însă că schemele pe care le-am parcurs în ultimele luni au fost abordate de aceeași structură. Nici atunci nu am fost atenți, nici atunci nu am fost consecvenți sau condescendenți. În felul acesta participăm la o schemă care ne arată că timpul devine durabil prin atenție, prin consecvența și prin respectul față de valorile pe care ceilalți le au. Nu vorbim despre o colaborare interesantă, despre oamenii pe care îi îndrăgim sau despre persoanele pe care le apreciem dacă respectăm aceste reguli. În felul acesta, înțelegem cam care ar fi direcția impusă de a doua parte a devizei săptămânii, cea care ne vorbește despre bucuria de a fi liberi așa cum ne-am dorit.
Un alt element important al acestei zile este cel dat de revoltă. În a doua parte a zilei ziua va fi marcată de acea formă de revoltă care este specifică individului. Ea poate fi imperceptibilă pentru cei din jur, adică o formă de retragere, dar poate fi manifestată și ca o formă de gălăgie, de agresivitate, de duritate. În egală măsură, această revoltă poate veni din partea lucrurilor ca și cum acestea se strică pentru a-l pedepsi pe cel în cauză.
Prin urmare, 28 iulie este o zi care ne învață despre cum să gestionăm acest conflict, această dispunere astrală tensionată pe care, după cum vom considera momentul de față, nu o putem rezolva decât dacă înțelege cum anume poate fi pedepsită o greșeală. Astăzi avem o pornire negativă, una care ne complică viața sau care ne distrage atenția de la lucrurile importante pentru a ne face persoane conflictuale. Lucrurile acestea par să ne ducă spre o zonă socială încărcată de aceeași semnificație. Oamenii pe care îi întâlnim astăzi, dacă simțim o acută nevoie de a ieși din casă, ne sunt asemănători, chiar dacă ni se par diferiți în sensul conflictual. Aceste elemente neobișnuite pe care le parcurgem astăzi fac parte din acele slăbiciuni pe care le-am avut dintotdeauna și pe care nu am reușit să le rezolvăm. Acum ele vin spre noi cu o încărcătură aparte, ele se evidențiază prin această formă de rezonanță care ne arată că nu ne întâlnim întâmplător cu anumite persoane.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi la viitor prin greșelile pe care le fac ceilalți și pe care noi le putem corecta, ci să ne gândim la greșelile pe care le facem noi și ni le putem corecta singuri.

Se lucrează la un mare plan de schimbare. Invidie. Accident pentru că nu controlăm impulsurile. Notorietatea ne ajută.

În dimineața acestei zile Luna își va încheia tranzitul său prin zodia Scorpion și va trece pe zodia Săgetător, împlinind în seara acestei zile un trigon cu Soarele. Ipostaza aceasta ne vorbește despre lucruri foarte simple pe care am putea să le înțelegem, să le acceptăm sau să le integrăm într-un cadru care nu ar trebui să ne ducă spre un accident, așa cum s-a întâmplat de curând. În felul acesta, înțelegem că lucrurile se pot complica din cauza unor accese de furie care par din partea acestor persoane drept ciudățenii. Dacă suntem cunoscuți, dacă suntem apreciați, dacă suntem persoane publice lucrurile acestea vor fi trecute ușor cu vederea. În caz contrar, aceste elemente care cer atenție vor fi marcate de o presiune foarte mare pe care nu o vom putea ascunde. Vorbim, astfel, despre un fel de înțelegere, de armistițiu care nu face decât să ascundă faptul că avem o sensibilitate pe care nu am tratat-o sau nu am abordat-o corect în săptămânile din urmă.
Prin urmare, 29 iulie ne vorbește despre lucrurile mari care cer o schimbare, dar și despre o formă de invidie care vine să ne arate că lucrurile simple nu sunt ușor de îndeplinit sau nu sunt atât de simple decât par. 29 iulie este o zi de atenție, de impulsivitate și de accident, chiar dacă lucrurile acestea se consumă pe baza unei alte scheme, ca și cum nimic nu ar fi anticipat așa ceva. Sunt lucruri foarte simple pe care trebuie să le îndeplinim în următoarea perioadă iar situațiile pe care le parcurgem acum ni se par dramatice tocmai pentru că ne lasă impresia că ne deviază de la acest traseu. Această formă de întârziere nu este reală, este doar o impresie care se încadrează perfect în acest plan al invidiei.
Schema astrală acestei zile face referire la o formă de cumințenie pe care ar trebui să o abordăm cu mare atenție. Schimbările nu sunt ceea ce par, iar modificările stărilor de conștiință, de la bucurie la tristețe, de la încântare la deziluzie nu vor rămâne active în zilele următoare, chiar dacă Luna va părăsi zodia Săgetător în după-amiaza zilei de vineri, 31 iulie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu merge pe linia sancțiunilor, a invidiei. Oamenii răutăcioși așa se evidențiază. Cei care nu respectă valorile celorlalți ies în evidență prin labilitate sau prin dorința de a distruge bucuriile celorlalți.

Invidia este formulată într-un mod foarte plăcut. Se evidențiază o forță care trebuie redusă, minimalizată, încadrată în mod corect. Patimile sunt gândite și încadrate ca și cum vor face parte dintr-un demers continuu. Avem nevoie de confirmări. Aceste confirmări ne trezesc la realitate.

Și tocmai când am crezut că lucrurile vor fi foarte simple sau măcar acceptabile observăm că ele se complică din cauza interacțiunilor care au intrat într-un derapaj accentuat. Mesajul care a fost transmis în primele trei zile ale săptămânii se schimbă. Adică, apar dovezi de abuz, de invidie sau patimi care nu pot fi rezolvate prea curând. Ceea ce se întâmplă astăzi ține mai curând de încadrarea unor elemente flexibile pe care acum suntem tentați să le vedem ca fiind principala cauză a problemelor. Cerem prea multe confirmări și din această cauză puterile pe care le avem slăbesc. Dacă nu avem prieteni foarte puternici care să ne povestească sau să ne spună diverse formule motivaționale, să ne ofere o încurajare reală, mijlocul săptămânii devine un fel de cascadă care ne duce către o decădere sigură. Ceea ce ni se va întâmpla acum ne va încerca pe gândire, pe atenție și pe empatie. Faptul că Luna trece acum prin zodia Săgetător ne ajută să ne ascundem mult mai bine de oamenii care ar putea să înțeleagă greșit mesajul pe care-l transmitem sau faptele le facem. Din această cauză, momentul de față poate fi considerat și unul de ascundere a patimilor, însă doar de persoanele din jur, nu și de noi înșine. Faptul că le conștientizăm atât de bune nu este un avantaj pentru că ziua următoare vine cu alte caracteristici, iar ele ne vor rămâne în minte, nu ca o consolidare, ci ca o retrăire. Mijlocul săptămânii devine, așadar, momentul când retrăim ceea ce nu ar trebui retrăit, ci curățat, purificat.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre lucrurile pe care avem nevoie să le facem cu titlul urgent pentru că este nevoie acum de o acțiune în forță, chiar dacă ezităm, chiar dacă avem clar impresia că nu putem acționa dacă nu ni se confirmă ceva. Recunoașterea este ceea ce ne tulbură cel mai mult, dar, deopotrivă, ne și bucură. Cei care reușesc să încadreze corect trăirile momentului, speranțele într-o viață mai bună sau demersurile ori etapele viitoare sunt oameni echilibrați care nu reduc, ci continuă. Apropierea este semnul cel mai clar și mai puternic pe care cineva ar putea să îl ofere acum tribut prieteniei. Astăzi prietenii se apropie, prin sunet, fizic, sau prin darurile pe care și le oferă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi siguri pe mesajul frumos pe care un apropiat l-ar transmite. Dacă mesajul este doar clar atunci să căutăm acel mesaj care are, pe lângă o claritate aparte și puțină mătase. Este foarte necesar să ținem cont astăzi de starea sufletească.

Minciunile par foarte interesante, dar ele nu reușesc să convingă, ci doar să atragă atenția asupra unor lucruri foarte rele care s-au întâmplat în ultimii ani și care pot fi reparate. Există o formă de revoltă care ne îndreaptă către un drum greșit. Agresivitatea înseamnă a ne întoarce la greșelile mai vechi. Înțelegere, chiar dacă ele sunt făcute prin compromis, sunt generatoare de rezultate bune.

În noaptea de joi spre vineri se va împlini careul dintre Mercur și Luna neagră. După aceea, până când Luna va trece prin Coada Dragonului, se va definitiva și opoziția Lunii cu Venus. Ceea ce se va întâmpla în ultima zi a lunii iulie este un fel de minciună care ni se va părea foarte interesantă. Unii vor considera că tot ceea ce își amintesc îi acaparează, le face viața mai interesantă, nu neapărat îi îndeamnă la revolta. Devin oameni revoltați de ceea ce li se întâmplă pentru că până acum au fost agresivi și nu s-au abținut din a se comporta în felul acesta. În realitate, schema astrală a acestei zile accentuează o formă de neîncredere pe care vom încerca să o explicăm prin argumente raționale. Toate aceste argumente nu sunt decât niște reminiscențe ale trecutului pe care ar fi bine să le lăsăm acolo sau, dacă le aducem în prezent, să ne încadrăm corect. Așadar, înțelegerea este semnul că anumite elemente de compromis sunt necesare. Partea cea mai neplăcută a acestei scheme astrale vine din faptul că vom fi atrași către un teren greșit. Nu este prima dată. Am mai trecut prin așa ceva. De altfel, de fiecare dată când Luna trece prin Coada Dragonului cădem pradă acestei tentații. De această dată vorbim despre lucruri care doar par utile și frumoase. Pe acestea le vom prefera, oamenii de proastă factură care își aleg de această dată cuvintele cu mare atenție și dibăcie, persoanele care reușesc să se prezinte într-un ambalaj foarte atractiv sunt mult mai plăcute și mai interesante decât celelalte. Oamenii care caută, rămân în acea zonă a frământărilor. Cei care sunt prădători, vor străluci și astăzi.
Prin urmare, ultima zi a lunii iulie ne oferă posibilitatea de a înțelege care sunt consecințele pe care va trebui să le suportăm dacă mergem pe un drum greșit. Erorile acestei zile sunt minciuni foarte interesante, atractive, îmbrăcate într-un ambalaj foarte interesant care ascund o formă de agresivitate pe care nu am reușit să o rezolvăm de-a lungul vieții. Așadar, nu vorbim astăzi despre probleme de moment, ci despre impulsuri vechi pe care încercăm să le ascundem, să le punem într-un ambalaj atractiv, să le ocultăm în așa fel încât să nu le vadă nimeni. Pentru cei care lucrează cu energia sau care sunt implicați într-un proces de cercetare spirituală lucrul acesta seamănă cu o întâmplare amuzantă la piață când cerem un produs și ni se oferă altul, ba mai mult plătim și alt preț. Un om degajat care pune accentul pe relațiile dintre oameni, pe valorile spirituale, care înțelege că lucrurile acestea trebuie să facă parte din istoricul fiecăruia, va trece ușor peste impediment și nu va rămâne cu sentimentul că am fost înșelați în mod intenționat. Dacă rămâne cu impresia că a fost înșelat în mod intenționat și nu a fost o victimă ocazională înseamnă că mai are de lucrat la nivelul pe care și-l atribuie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu aștepta momentul perfect pentru a întâlni mulțumirea sau bucuria. Mulțumirea și bucuria pot fi construite din aproape în aproape fără să fie nevoie de o condiție exterioară.

Risipă. Se caută un răspuns acolo unde el nu există. Vindecarea vine prin acceptarea motivului de suferință. Este nevoie de credință. Complicațiile apare acolo unde o anumită capacitate este refuzată.

În dimineața acestei zile Soarele va definitiva trigonul cu Chiron retrograd apoi, în mijlocul zilei, Mercur va definitiva opoziția cu Pluton. Prima zi a lunii august este una care generează o confuzie ce aduce complicații și care îi poate pune pe oamenii care se înțeleg foarte bine în posturi foarte complicate. Această zi este despre educația gândirii, despre un antrenament al gândirii care este evidențiat. Ni se vor cere multe explicații astăzi despre cum gândim, de ce trebuie să alegem o anumită cale, de ce nu suntem într-un anumit grup. Valorile acestei zile ne duc cu gândul că suferința are un rost și că misiunea pe care o are un individ pe această planetă, în această lume ar trebui descoperită măcar parțial pentru a identifica cele mai frumoase metode, cele mai eficiente instrumente și, prin identificarea lor, să câștigăm timp pentru evoluție. Suferința în sine, fără aceste instrumente, este un element de tortură. Complicațiile momentului se pot transforma în tensiuni care să lase urme adânci pe prietenii foarte vechi. Mercur de pe zodia Rac nu intervine doar cu emoții apăsătoare, ci și cu mesaje construite în așa fel încât să aibă un impact puternic asupra celuilalt.
Prin urmare, prima zi a lunii august ne vorbește despre ceea ce este frumos și trebuie păstrat, despre ceea ce se complică și se refuză tocmai pentru că nu dorim ca anumite situații foarte plăcute sau dragi nouă să facă parte dintr-o schemă conflictuală. Nevoile pe care le avem acum sunt, în mare parte, legate de credință, iar vindecarea ne vine de acolo de unde ne extragem această putere a credinței. Toate situațiile conflictuale care se vor acutiza în special în mijlocul zilei ne încearcă pe răbdare. Câștigăm putere dacă dăruim, dacă avem control asupra a ceea ce facem, dacă ne preocupăm ca vindecarea spre care tindem să nu fie un avantaj de moment, ci ceva care ne leagă și mai mult. Apropierea dintre oameni certifică în această zi o legătură interesantă, una care trece dincolo de risipă sau dincolo de convingerile false care ar putea uneori să arate o anumită rezonanță de proastă factură. Aceste rezonanțe de proastă factură care ies uneori la suprafață prin confruntare verbale vor accentua astăzi suferințe personale, ca și cum oamenii se caută doar pentru a se lupta între ei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu rămâne blocați pe suferință. Astăzi suferința nu ne spune nimic bun.

Ceea ce este complicat se transformă într-o formă de atenție, de educație. Avem nevoie de o formă de presiune pentru a înțelege de ce lucrurile simple, câteodată, sunt refuzate. Înțelegerea care vine din această presiune este semnul unei maturități aparte. Curaj. Avantajul obținut acum într-o confruntare va rămâne un semn reprezentativ în istoria personală.

Toată tensiunea pe care am acumulat-o în ziua anterioară acum se transformă într-un fel de avantaj. Relația proastă pe care Soarele și Uranus o definitivează astăzi și care a fost activă și în zilele anterioare arată că există o presiune mult mai veche care ne încearcă. Fiind în săptămâna abilității care ne schimbă direcția ar trebui să avem suficient de multă atenție și tărie de caracter încât să nu privim momentul de față ca fiind unul provocator, ci unul care ne arată unde sunt instalate semnele de oboseală. În felul acesta, schema astrală a zilei de duminică ne arată că lucrurile simple se bazează pe o istorie personală și, mai ales, ele nu sunt întâmplătoare. Înțelegerea pe care o avem acum și care ne ajută să facem față unei mari presiuni este rezultatul unei experiențe de viață extrem de importantă. De fiecare dată când soarele trece printr-o asemenea dispunere cu Uranus situațiile se inflamează, cuvintele rănesc iar sentimentele nu pot fi echilibrate. Cu atât mai mult în momentul de față se va întâmpla lucrul acesta pentru că Luna va trece prin zodia Capricorn și acea zonă emoțională pe care ne bazăm foarte mult nu va fi adaptată cerințelor actuale. Vorbim, astfel, Despre o maturitate, dar nu de acea maturitate de care avem nevoie în momentul de față.
Prin urmare, finalul săptămânii ne aduce în fața unor tensiuni pe care nu le-am anticipat de-a lungul acestei săptămâni încărcate, dar cărora le putem face față cu brio. Indicat ar fi să evităm întâlnirile, dar dacă nu le putem evita atunci să selectăm grupul celor cu care interacționăm în așa fel încât persoanele pe care le vom avea o perioadă în preajmă să fie pe aceeași lungime de undă cu noi, oameni maturi și înțelegători. Altfel, orice cuvânt spus pe un ton adecvat, chiar dacă are un conținut potrivit, va trezi conflicte ciudate. Grija pentru ziua de mâine, tensiunile care apar în urma unor îngrijorări mai vechi pe care le-am fi putut rezolva dacă am fi discutat cu apropiații, dar nu am făcut-o, nu simplifică azi lucrurile, nu ne fac mai lucizi sau mai informați, ci dimpotrivă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că o dovadă de curaj este văzută la fel de cel care oferă precum o vede cel care o primește. Dovada de curaj cea mai potrivită pentru a aplana tensiunile momentului este cea care ne vine dintr-un sentiment cald de prietenie și dragoste.

4 comentarii la „27 iulie – 2 august 2020

  1. Claudia spune:

    1 august de ziua de nastere, iti doresc sa te bucuri de sanatate, de cei dragi, de prieteni si de tot ce iti implineste sufletul.Cer senin, ani frumosi, dragoste si momente unice care vor deveni amintiri de neuitat in viata ta. Mii de multumiri pentru pasiunea, daruirea si lumina pe care o dezvalui de mister in fiecare zi. La multi ani, Gheorghita!

  2. Ani spune:

    La mulți ani ,Gheorghiță!Sa te bucuri de sănătate, iubire și armonie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.