26 august – 1 septembrie 2013

Săptămâna 26 august – 1 septembrie 2013 este mult mai complicată decât ultimele săptămâni pe care le-am parcurs. Prin acest caracter complicat mulţi vor avea impresia că au pierdut o şansă importantă, aceea de a se relaxa, de a călători, de a-şi permite o vacanţă sau pur şi simplu de a a uita de grijile pe care le-au parcurs de la începutul anului până acum. În această săptămână avem de-a face cu câteva evenimente astrale importante, unele dintre ele care fac celebru anul 2013 şi anume împlinirea opoziţiei dintre Pluton şi Lilith în ziua de vineri, 30 august. Celelalte unghiuri se împlinesc relativ anual, nu au nimic ieşit din comun, mai puţin careul pe care Saturn îl împlineşte cu Junon chiar în prima zi a săptămânii şi trecerea lui Marte în Leu în ziua de miercuri, 28 august, despre care ştim că se va repeta peste aproximativ 2 ani.
Prin ceea ce se prefigurează în această săptămână lucrurile iau o greutate aparte. Pe de o parte, oamenii vor fi înclinaţi să parcurgă evenimente foarte importante pentru destinul lor şi, treziţi din visare, vor avea reacţii precipitate, vor greşi sau, din obişnuiță, vor fi înclinaţi spre trădare, păcălire sau spre a-şi adjudeca merite care nu le aparţin, iar de partea cealaltă vor da curs acestei dinamici astrale muncind foarte mult, intens pentru a se ridica şi a trece pe un alt nivel.
Toate zilele acestei săptămâni sunt foarte importante, fiecare având un mesaj foarte clar şi bine delimitat, chiar dacă aspectele se întrepătrund atât de bine încât o mare parte din trăsăturile uneia se vor regăsi şi în zilele de dinainte sau de după.
Această săptămână va fi, din punct de vedere social, celebră pentru că aduce decizii majore pe plan mondial, separarea de nesiguranţa pe care am ştiut-o până acum pe baza unor decizii prezentate ca fiind categorice. Acest eveniment este plasat în ziua de vineri şi finalul lunii august, aşa cum am văzut în previziunile generale aplicate anului 2013, vine cu un gen de ultimatum. Nici nu va mai fi importantă preocuparea individului; rolul pe care-l are acesta în grupul de apartenenţă va avea o mai mică importanţă, ci lumea se va împărţi din nou pe baza centrelor de putere. Pentru tipul de previziuni pe care le facem aici este mai puţin importantă această frământare planetară. Am inserat-o pentru că deciziile care se iau în această perioada afectează instituţia familiei şi implicit şi echilibrul psihoemoţional al individului care urmăreşte să-şi construiască o identitate prin rude, prin soț, soţie sau copii, adică cei mai mulţi dintre noi.
Nu doresc să anticipez informaţiile care sunt aferente fiecărei zile din cele şapte ale săptămânii, ci doresc cu precădere să insist asupra dramelor interioare. Nu este indicat în această săptămână să luăm decizii pripite pe baza dramelor emoţionale, indiferent cât de bine sunt argumentate pentru că ţinta şi elementul de decizie al acestei săptămâni, care este opoziţia Pluton-Lilith, depăşeşte cadrul celor şapte zile pe care-l analizăm acum, implicând, deopotrivă, lunile august şi septembrie. Astfel, înţelegem că cu cât ne apropiem mai mult de această opoziţie cu atât mai intense vor fi condiţionările sociale care vor să ne convingă că trebuie să ne facem dreptate de unii singuri, trebuie să lovim dacă am fost loviţi, trebuie să furăm, dacă ni s-a furat.
Lucrurile, însă, prin ansamblul general al acestei săptămâni, nu trebuie să meargă în această direcţie, iar cine va desconsidera această recomandare se va separa de grupul care merge într-o direcţie bună şi va crede că transformarea lumii se face pentru distrugerea sa. Transformarea lumii, nici chiar prin opoziţie Pluton-Lilith, nu se va face pentru distrugerea sa. Este adevărat se ţinteşte către o structură mondială prin conceptul de globalizare, însă, în realitate, sub această structură administrativă vor fi adunate în mod neomogen tot felul de naţiuni care vor fi constrânse de acest babilon modern să-şi dea mâna. Nimic mai frumos şi mai încântător decât depăşirea acestei uri istorice pe care unele naţiuni o nutresc faţă de altele.
Sigur, până la împlinirea acestui deziderat va mai curge multă apă pe Siret şi nu trebuie să ne amăgim că în această existenţa a noastră vom apuca să vedem această structură finalizată. Lucrurile care încep acum, prin opoziţia lui Pluton cu Lilith, suprapusă peste accentuarea tripodului de pe semne de apă, zdruncină acest forfot emoţional care ţine popoarele în formă compactă.
Pentru oamenii comuni săptămâna 26 august – 1 septembrie 2013 va fi importantă pentru modul cum alegem să mergem mai departe. În mod absolut sigur fiecare are un viitor, adică cei mai mulţi dintre noi vom ajunge să vedem lumina zilei de mâine, însă după mesajul astral al acestei săptămâni este important cum o vom face.
Tocmai de aceea a nu ne lăsa antrenaţi de drame, a nu-i vedea pe oamenii din jurul nostru prin lucrurile negative pe care le ştim despre ei, ci să le acordăm şansa de a se purifica aşa cum şi nou ni se oferă această oportunitate. Cei puternici vor privi săptămâna 26 august – 1 septembrie cu o mare bucurie, cei slabi se vor plânge că le fuge pământul de sub picioare.

În acest moment de debut al săptămânii 26 august – 1 septembrie 2013 observăm pe cerul astral că planetele sunt împrăştiate. Avem, astfel, de-a face cu o configuraţie care chiar aşa se numeşte: împrăştierea. Risipirea planetelor în mai multe poziţii pe cer oferă şi posibilitatea desenării mai multor configuraţii însă elementul definitoriu al acestei dispuneri îl reprezintă tendinţa de a ne risipi în multe proiecte fără a avea şansa, privilegiul ori fără a dispune de o susţinere în a finaliza fie și numai unul singur din toate acestea. Astfel, avem împlinite toate categoriile de aspecte şi nu sunt puţine nici aspectele pozitive şi nici cele negative.
Ceea ce defineşte ziua de 26 august este indicat de un număr de trei aspecte: opoziţia Mercur-Neptun, careul lui Saturn cu Junon şi opoziţia Venus-Uranus. Toate acestea au ca fundal Luna din Taur, adică o mare diversitatea în a zâmbi sau explodează o adâncă teamă aceea de a pierde o bază, un privilegiu sau o stare de confort.
Putem invoca aici ca tendinţe principale teama de a vorbi, de a simţi sau frica de a expune emoţia într-un mod vizibil de a crea sau a oferi un cadou cuiva pentru a marca acest moment. Această tendinţă este argumentătă de uitare sau de o anume zăpăceală. În realitate, această anxietatea vizibilă în ultimele zile vine să motiveze nevoia de schimbare. Avem nevoie de lucruri noi pentru că suntem convinşi că, adjudecate, acestea ne pot scoate din contextul problemelor pe care le traversăm acum. Prin faptul că Luna va trece prin Coada Dragonului astăzi şi, de asemenea, prin opoziţia ei cu Saturn, ea va întregi o configuraţie numită Steaua lui David care are un potenţial creator cu totul excepţional. Ea aduce inspiraţie de geniu, deschidere faţă de lucrurile noi şi posibilitatea de a exprima printr-o combinare a două sau mai multe elemente (în cazul de faţă, elementele pământ şi apa ce găzduiesc cele două triunghiuri ce se suprapun) pentru a lăsa o urmă puternică şi sublimă a trecerii.
Acest punct sublim, înălţător şi elevat se atinge însă prin revoltă. Pentru că unghiurile majore care-şi ating gradul perfect azi sunt date de două opoziţii şi un careu, această nemulţumire va fi îndreptată împotriva confortului care a sărăcit rezervele sau care l-a expus pe individ în faţa unor situaţii periculoase, adică împotriva propriilor plăceri. Individul este convins că pierderea de obiecte, tristeţea, separarea de oameni au fost cauzate de această libertate în a-şi respecta plăcerile sau în a şi le satisface. Acum se simte constrâns de toate lucrurile pe care le înţelege să lupte împotriva lor sau să şi le diminueze. Unii vor explora şi mai mult această tendinţă considerând că au fost trădaţi sau păcăliţi pentru că nu şi-au folosit cunoştinţele pe care le-au avut, au fost indulgenţi sau naivi pentru că s-au axat mult prea mult pe nevoia de confort şi mult prea puţin pe cea de progres.
În felul acesta, ziua de 26 august devine una foarte importantă pentru această lună prin faptul că adună într-un spaţiu foarte îngust calităţi şi defecte care lasă impresia că se luptă între ele. Pe de o parte calităţile sunt văzute astăzi ca defecte, adică libertate scăpată de sub control, iar defectele că obstacole, dincolo de care există un beneficiu, dar la care nu vom şti cum vom ajunge.
Prin urmare, 26 august este o zi deosebit de important a acestei săptămâni pentru că simplifică foarte mult lucrurile acolo unde au fost complicate sau ne pune în faţa unor detalii esenţiale pentru demersurile în care suntem implicaţi, pentru salvarea statutului pe care-l avem integrat în subconştient sau însușit ca urmare a unei necesităţi de fapt. Acesta este cursul firesc, această este pasul, trecătoare pe care trebuie să o parcurgem pentru a ajunge la destinaţie. Lucrurile ne învăluie însă prin defecte complicate, prin stări psihice proaste, prin rătăciri concrete sau de natură afectivă ori psihică ce vor susţine mai mult obstacole pe care le are un individ de depăşit atunci când doreşte să se pună în valoare. Ne va fi teamă să vorbim, să simţim frumos, curat sau să exprimăm toate aceste confuzii pentru că uităm care este rolul pe care-l avem în context, în grupul de apartenenţă sau ne atribuim roluri trecute care nu se potrivesc momentului prezent. Unii vor arăta că sunt prea zăpăciţi sau că sunt anxioşi şi toate acestea vor susţine o acută nevoie de schimbare. Lucrurile care se prezintă astăzi nu sunt pe placul nimănui şi incită la o revoltă. Revolta nu este împotriva unui element din anturaj, ci împotriva atenţiei pe care i-o acordăm. De aceea nu trebuie să-i judecăm acum pe oamenii după reacţiile pe care le au faţă de noi pentru că aceste reacţii sunt îndreptate de fapt împotriva autoindulgenţei sau împotriva libertăţilor pe care şi le acordă în anumite conjuncturi sau situaţii.
Unele lucruri care sunt benefice pentru noi, pentru alţii ar putea fi obstacole de netrecut şi considerând că aceste obstacole sau tentaţii i-au dus anterior la pierdere de obiecte, le-au alimentat tristeţea sau i-au motivat în a se separa de oameni, acum se văd îndreptăţiţi să lupte împotriva acestora. Pentru că au fost trădaţi sau păcăliţi pe situaţii asemănătoare cu ceea ce parcurg azi oamenii devin recalcitranţi duri sau se separă de grup, de anturaj, se izolează, pot vorbi necuviincios sau vor căuta să-şi apere o zonă intimă, o stare de confort interior pe care ceilalţi nu o vor evalua corespunzător, nu o vor vedea şi nici nu o vor aprecia. Din exterior, aceste persoane vor fi privite ca şi cum sunt pedepsite de univers, de Dumnezeu, de soarta, să trăiască în tristeţe, în complicaţii, în zăpăceala, în agitaţie, în stres.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că o lecţie importantă pe care trebuie să o parcurgem în această viaţă este de a-i ierta pe cei care ne opun rezistenţă, care ne complică viaţa, care devin torţionari ai sentimentelor sau ai ideilor sau torţionari la modul concret şi care ne-au dovedit că pot să ne complice viaţa într-un mod extrem de neplăcut sau dureros. A îndrepta către ei acum iertarea, fie şi numai în parte, înseamnă a câştiga o zi când întreaga conjunctura astrală ne îndreaptă către pierderea identităţii şi abandonarea fiinţei în uitare, zăpăceală, revoltă, adică în anxietate.

A doua zi a săptămânii aduce împlinirea unui aspect negativ pe care în general astrologii se abţin în a-l prezenta ca pe unul foarte agresiv pentru că, în general, aduce combaterea unor elemente care nu susţin conştientizarea şi nici luciditatea, ci îl duc pe individ într-o zonă periculoasă pe care, în general, fiinţele comune nu ar putea să o înţeleagă. Este vorba despre opoziţia Soare-Neptun. Neptun fiind planeta iluziilor, dar şi cea care patronează gândirea mistică şi credinţa primeşte acum din partea Soarelui, pe axa Fecioară-Pești, o opoziţie, adică o lecţie în ceea ce priveşte dezvoltarea simţului realităţii şi cultivarea nevoii de concret. Această nevoie de concret astăzi şi implicit acest mesaj de rezervă în fața caracterului negativ al acestei opoziţii va fi susţinut de sextilul pe care Mercur şi Saturn îl împlinesc azi. Avem de-a face cu situaţii care să ne convingă că mersul corect al lucrurilor este acela inversat. Pe unii, însă, inversarea lucrurilor îi va enerva, chiar dacă prin această tendinţă vor avea foarte clar senzaţia că le controlează mai bine. Se vor opune acestei atitudini de autoindulgenţă şi vor fi convinşi că numai aşa vor controla instabilitatea, duplicitatea sau chiar înclinaţia spre trădare, predispuse azi de această opoziţie complicată.
Pentru că Luna a mai făcut un pas în zodia Taur şi în noaptea de marţi spre miercuri va trece în Gemeni, Steaua lui David, acea configuraţie care ne-a adus ieri în fata scânteii de geniu sau a exprimărilor spectaculoase, a ipostazelor neobişnuite, astăzi s-a risipit şi rămânem doar sub influenţa a trei mari configuraţii – cruce cosmică pe semne cardinale, zmeu şi vapor – toate aceste implicând toate celelalte planete mai puţin Junon, Luna şi Marte.
Ziua de 27 august va fin dominată de intrigi, de dezamăgiri, de confirmări negative referitoare la lucrurile care au venit spre noi în ziua anterioară şi care au purtat amprenta revoltelor sau a pierderilor ori a necesităţii de a ne separa de anumite grupuri sau persoane. Astăzi Marte este anaretic pe Rac, adică va parcurge ultimul grad al zodiei Rac și abia spre seară va intra în fereasta sextilului cu Luna pe care o va împlini în noaptea de marţi spre miercuri, iar asta înseamnă că intrigile şi dezamăgirile ce au ca motiv evidenţierea, avansarea sau succesul cuiva vor fi elementele definitorii pentru ziua de 27 august. Astăzi înţelegem că persoanele care au simulat până acum un anumit nivel de înţelegere, cunoaştere, de exprimarea sentimentelor sau un anumit nivel spiritual se află în faţa unui mare impas, adică ajung să-şi nege propriile calităţi cu care au vrut să impresioneze un auditoriu şi se simt marginalizate sau pedepsite de soartă. Aceste fiinţe nu fac decât să se dea la o parte de pe drum pentru a-l lăsa liber pentru fiinţele care sunt cu adevărat remarcabile şi care au calităţi reale. Aceste fiinţe cu calităţi reale simt în adâncul sufletului o scânteie, o convingere, o trăire sau sugerează că deţin ceva ce nu pot explica (Marte anaretic din Rac nu încurajează exprimarea, ci dimpotrivă) şi, prin explorarea acelui element misterios pe care-l conţin fiinţele respective, se vor evidenţia azi din tot acest amestec de inversiune, autoindulgenţă şi intrigă pe care îl vom parcurge în această zi. Dezamăgirile astăzi sunt o rampă de lansare către alte preocupări, ne motivează să studiem să citim mai mult să ne interiorizam, să fim mai atenţi la ceea ce se întâmplă, mai calculaţi, să judecăm lucrurile după ceea ce se vede, nu după ceea ce credem că ar reprezenta şi acesta este, de fapt, şi imensul beneficiu.
Prin urmare, 27 august este o zi apăsătoare pentru fiinţa comună şi o zi foarte puternică şi înălţătoare pentru cei care sunt angrenaţi pe o cale spirituală sau care sunt preocupaţi de rafinamentul structurii morale. Omul comun va fi zăpăcit de inversarea lucrurilor, de duplicitate şi va cădea în capcana instabilităţii trădând sau fiind trădat. El va parcurge intrigi şi se va adânci şi mai mult în dezamăgire dacă în ziua anterioară nu a făcut nici cel mai mic efort pentru a-şi descoperi care este elementul definitoriu, care este scânteia care-l ajută să contrabalanseze un element negativ prin iertare. Astăzi va fi lovit de ceea ce ieri nu a iertat şi îi va arăta că este activ pentru că nu a fost neutralizat prin iertare.
Fiinţele înzestrate cu un nivel de conştiinţă ridicat vor avea astăzi posibilitatea de a-şi vedea împlinite anumite confirmări negative. Ei ştiu că această lume este plină de tentaţii şi oricât de multă indulgenţă i-ar arăta anturajului acesta nu va continua să-l dezamăgească sau va trimite spre el acele situaţii care-l va opri din evoluţia spirituală. Această lume chiar dacă deţine calitatea de a genera o evoluţie rapidă, ea nu ajută implicit la aceasta, ci va trimite către acestea forţe care să îl ţină aici, pentru că această lume există prin scânteia divină pe care fiecare entitate o împărtăşeşte cu materia pe care o animă. Fără scânteia divină din fiecare, planul fizic ar dispărea. Aceste entităţi înţeleg faptul că fiinţele sunt creatori asemenea Tatălui şi această lume în care ele trăiesc nu reprezintă altceva decât oglinda a ceea ce ele însele reprezintă în acest moment.
Această ideea transpusă la nivelul vieţii comune înseamnă pentru ei o oglindă foarte clară şi precisă a ceea ce simt şi trăiesc, deci a locului pe unde se afla pe scara evoluţiei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne fixa ideile, gândurile pe lucrurile care ne încântă fără a căuta să-i implicăm pe cei din jur în ceea ce simţim sau trăim. A explora în intimitate această energie a încântării, a candorii, a simplităţii înseamnă a hrăni rănile sufletului care astăzi au nevoie de vindecare. Fără a ne vindeca rănile sufletului nu putem ierta sau mai exact nu putem vedea clar necesitatea iertării pentru a evolua.

Lucrurile astăzi iau o înfăţişare nouă, adică vom parcurge o schimbare importantă de vibraţie prin faptul că Marte va trece din Rac în Leu, chiar dacă contextul astral în care această modificare se produce nu încurajează în niciun fel acum înţelegerea mesajului pe care Marte îl va implementa din noua sa poziţie. Pe lângă acest ingres, astăzi vom avea de împlinit Ultimul Pătrar (careul Luna-Soare) un careu între Venus şi Jupiter, dar şi împlinirea a două aspecte pozitive: sextil Mercur-Lilith şi trigon Mercur-Pluton. Lucrurile sunt îndreptate de această dată către caracterul lor greoi, apăsător, către risipă, către greşeli făcute din neatenţie sau către a dezvolta o anume lăcomie față de lucrurile pe care nu am reuşit să le obţinem până acum.
Încă de dimineaţă, Marte va trece în leu şi va degaja mult zodia Rac, adică acea nevoie de securitate pe care cu toţii o deţinem. Intrând în Leu stima de sine va fi crescută, oamenii se vor simţi revigoraţi, puternici şi vor considera că prin ceea ce simt pot sfida, adică prin defecte personale sau prin aroganță, prin invidie ori prin alte elemente negative de comportament pe care anturajul le trimite acestora. Prin această nouă poziţie se cauzează ridicarea prestigiului prin munca ori prin evaluarea muncii prestata anterior. Marte în Rac a suferit de constrângere, nu neapărat de cea venită din partea anturajului, cât mai ales de cea pe care individul însuşi şi-a aplicat-o, fiind în conflict cu propriile sale nevoi sau neputând să-şi împlinească, pe măsura intensităţii, dorinţele pe care le-a avut. Acum simte nevoia să fie apreciat pentru ceea ce a făcut, de a fi lăudat că a suferit sau că a reușit să trăiască în condiţii austere, că a muncit prea mult sau că a făcut-o în altă perioadă a anului ori că a depăşit o încercare importantă a vieţii. Prin această apreciere individul simte nevoia să creeze, să demonstreze anturajului că are idei noi sau că ceea ce simte şi gândeşte este eficient atât pentru sine cât şi pentru cei din jur.
În această zi se va vorbi mult şi dacă se va insista mult pe trăirile personale, pe experienţele, pe amintirile din vacanţă sau pe traumele din copilărie sau tinereţe pe care ni le-am amintit în timpul tranzitului lui Marte prin Rac din ultimele luni şi pe care avem acum puterea de a-l exprima, nu vom face decât să plictisim anturajul cu lucruri care nu prind rădăcini acum sau care nemulţumesc. Prin această invitaţie a anturajului cu elemente personale omul nu face altceva decât să dovedească lăcomie sau să arate că simte nevoia să se răzbune împotriva aceea ce l-a apăsat până acum. Nu este necesar să convingem anturajul de absolut nimic pentru că şi el, la rândul său, parcurge acelaşi context astral şi indivizii din jur vor avea tendinţa de a acorda mai multă atenţie traumelor, nemulţumirilor sau obstacolelor pe care le-au parcurs în ultima perioadă. Cel care se opreşte primul din această deschidere negativă faţă de anturaj va fi şi cel mai câştigat şi va reprezenta pentru cei din jur un stâlp de rezistenţă, un model de autocontrol, de fiinţă plăcută şi iubita.
Lucrurile au prin careul care se împlineşte între Venus şi Jupiter un caracter riscant. În general, ar trebui ca oamenii să fie foarte reţinuţi astăzi în a investi resurse sau încredere într-un proiect ori în personale din jur. Careul lui Venus la Jupiter duce în mod indubitabil la dezamăgire, iar această dezamăgire nu este provocată de anturaj, ci de faptul că individul alege să arate sau să ceară ceva într-un moment extrem de neplăcut. Momentul neplăcut poate fi evitat prin rezervă, reţinere său studiu. Este important să gândim de mai multe ori un lucru înainte de a-l aborda sau să preferăm să vorbim cu noi înşine, să ne adâncim în dialogul interior, decât să împărtăşim celor din jur lucruri importante pentru noi înşine, dar lipsite de orice interes pentru ceilalţi.
Nu neapărat că vom fi jigniţi, nu în aceasta va consta pericolul, ci în faptul că determinăm reacţii negative în jur prin solicitări necuviincioase. Îi obligăm pe cei din jur să aibă reacţii negative şi în loc să dăm curs unui îndemn de purificare a propriei fiinţe noi facem acest lucru punând o greutate prea mare pe ceilalţi. Un zâmbet, o îmbrăţişare, tăcerea sau pur şi simplu izolarea sunt elementele care ne conferă azi un avantaj substanţial faţă de cei care se lăsa în voia sorţii.
Prin urmare, 28 august îşi păstrează caracterul complica, apăsător sau neputincios pe care-l tot ducem cu noi de la începutul săptămânii şi care nu ne va părăsi până când încheiem această perioadă pe care o analizăm aici. Astăzi lucrurile se modulează altfel şi în loc să fim agasaţi de lucrurile pe care nu le putem înţelege sau canaliza corespunzător ne vom simţi luaţi prin surprindere de risipă sau de greşeli făcute din neatenţie. Pentru a compensa această direcţie unii vor exagera în gesturi sau povestiri, în a împărtăşi celorlalţi ce știu în ideea că la un moment dat se vor alege cu ceva din toată această situaţie. Nu vor arăta lăcomie, nu vor face altceva decât să se arate pătimaşi în a-şi însuşi un bun sau poate mai multe şi prin aceasta de fapt se răzbună împotriva unul preaplin pe care l-au dus în intervalul anterior, în săptămânile anterioare şi care i-au apăsat foarte mult. Unii vor extinde acest preaplin gândind că se răzbună împotriva celor care au prea mult. Careul lui Venus cu Jupiter înseamnă eşec personal şi în acelaşi timp adâncirea într-un sentiment de invidie faţă de cei care au reuşit în viaţă sau care nu lasă impresia că ar avea probleme majore ori că s-ar afla în faţa unor obstacole importante.
Astăzi prin faptul că Marte îşi schimbă semnul, parcurgem o ridicare a prestigiului însă cerem acest lucru prin munca pe care am făcut-o anterior, ca o recompensă pentru suferinţele sau obstrucţiunile la care ne-am supus în ultima perioadă. Marte în Leu devine creator, dar insistă prea mult pe stima de sine, pe mândrie, pe fală, pe aroganță sau vanitate. Dorinţele de această dată pentru a fi îndeplinite vor trebui exprimate şi în această zi, la acest început de tranzit, foarte puţini vor fi aceia care vor înţelege că nu suntem încă pregătiţi să exprimăm dorinţelor în afara traumelor pe care le avem din ultima perioadă când Marte a trecut prin Rac, prin semnul căderii sale. Astfel, ziua de 28 august este eficientă prin reţinere, rezerve, interiorizare, prin a proteja lucruri ce nu sunt cerute în mod implicit de anturaj. Ceea ce nu ni se cere să nu oferim pentru că nu va fi apreciat sau, mai rău, va fi aruncat la gunoi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne bucura de intimitate, de schimbarea de vibraţie pe care o parcurgem prin trecerea lui Marte într-un semn al expansiunii, adică în Leu. Cât timp a fost în Rac a dus fiinţa într-o zonă riscantă, acolo unde, în general oamenii se compătimesc atât de mult, suferă atât de intens încât las impresia că se autodevorează. Astfel, în ultima perioadă şi-au slăbit atât de mult puterea încât nu-şi mai dau seama ce anume îi face să se bucure şi care sunt elementele vieţii care îi încântă foarte mult.
Tocmai de aceea este important să fim azi reţinuţi şi să lăsăm revitalizarea care ne vine din partea acestui context astral să ne pătrundă în adâncurile fiinţei pentru a ne simţi din nou că trăim. După ce vom reuşi să simţim din nou că trăim vom putea să şi arătăm cum e.

29 august ne aduce preocupări legate de sănătate. În general, echilibrul emoţional, acela zdruncinat în primele trei zile ale săptămânii prin parcurgerea atâtor conjuncturi, ba foarte bune, ba foarte rele a fost uşor zdruncinat şi acum simţim nevoia să ne preocupăm de lucrurile care ne încarcă de energie sau care ne duc spre armonie. Pentru unii asta înseamnă interiorizare, a trăi în intimitate sau a studia, a citi, a urmări un film sau pur şi simplu a se odihni. Prin ceea ce vine spre noi azi, prin sextilul pe care Mercur şi Capul Dragonului îl împlinesc, se încearcă rezolvarea unor probleme fără soluţie. Aceste probleme fără soluţie sunt de fapt acumulări, reziduuri afective care vor lăsa impresia că îl duc pe individ către un eşec lamentabil. În realitate, ele nu au nicio finalitate, ci caută să-l convingă pe individ să le acorde suficient de multă atenţie încât să poată exista. Atunci când mintea se sustrage din zona lor, acestea dispar, se evaporă şi individul se comportă ca şi cum nu le-ar fi avut.
Separându-se de toate aceste elemente negative, individul va fi inspirat, va avea idei noi sau va reuşi să găsească cele mai bune soluţii în proiectele pe care le demarează. Aceste soluţii ar putea să fie chiar salvatoare pentru că Mercur mediază acum tendinţa Nodurilor şi vine prin legături de factură administrativă sau trezirea interesului faţă de a numite structuri ce pot, prin acceptarea individului, să-i confere acestuia, în viitor, un nou statut. Prin această nouă tendinţă se poate adjudeca un nou statut şi se poate compensa tot neajunsul care vine din faptul că anturajul îi opune individului o anume rezistenţă.
Pentru că Luna este în Gemeni şi ea va împlini un trigon cu Venus, un sextil cu Uranus şi un careu cu Chiron lucrurile astăzi nu se vor aprofunda. Interesul faţă de sănătate se va limita doar în sfera simptomelor şi doar în direcţia spre care acestea se îndreaptă. Indiciul nu va urmări să ducă mai departe un tratament, dacă se simte bine, nu va dori să folosească o schemă recomandată de medicină naturistă sau de alte ştiinţe de graniţă decât dacă îi este oferit un semnal din partea corpului. Nu va dori să le folosească pe toate acestea preventiv, ci se va preocupa doar pentru a-şi redobândi o stare de confort. Starea de confort pe care o obţinem sextilul Luna-Uranus este neobişnuită, însă ea nu va avea durabilitate pentru că Luna va face trigon cu Venus, partenerul de opoziţie a lui Uranus, în sensul direct de deplasare prin zodiac, deci el nu va putea să compenseze nesiguranţa pe care o avem în continuare faţă de cei din jur, faţă de statutul social, faţă de rezervele pe care le avem sau faţă de stadiul pe care considerăm că îl avem în ceea ce priveşte evoluţia psihocomportamentală.
Cu alte cuvinte 29 august este o zi de confort, de căutare a confortului, o zi în care dorim să facem lucruri care nu ne obosesc în ideea că ne-ar prinde bine un moment de relaxare, de revigorare a corpului sau a minţii.
Prin urmare, 29 august este ziua în care punem degetul pe rană. Observăm care este starea de fapt, ce ne doare, cât de intensă este durerea și găsim foarte repede soluţie la aceste probleme. Partea negativă va veni din faptul că nu vom aprofunda acest tratament, nu vom fi interesaţi să mergem mai departe pentru că vom considera că scopul acestor demersuri nu este altul de cât acela de a combate simptomul care țipă mai tare.
În altă ordine de idei, 29 august este o zi în care căutăm să ne relaxăm, să ne separăm de tot ceea ce ne-a apăsat în ultimele trei zile şi să visăm la momentele în care ne-am simţit foarte bine, revigoraţi, puternici stimulaţi de un anturaj echilibrat care nu punea pe umerii noştri o greutate prea mare sau care nu se arată agresiv ori distrugător prin absolut nimic. Unii vor considera că se relaxează în faţa televizorului, că se simt bine citind, odihnindu-se sau lăsându-se în voia creativităţii. Tot ceea ce vine pe această filieră a nevoii de a redobândi o stare de confort poartă amprenta soluţiilor salvatoare. Ceea ce vine spre noi astăzi chiar dacă pare lipsit de importanță constituie un semn de alarmă, un avertisment sau o soluţie pentru problemele cu adevărat mari. Astăzi lăsăm impresia că ne jucăm cu soluţiile însă cei care sunt înţelepţi, care privesc viaţa cu răspundere vor reţine din ceea ce vine spre ei azi că, în probleme majore, trebuie să procedeze la fel.
Astăzi nu se afla în faţa unor probleme majore, însă mecanismul pe care-l declanşează poarta aceeaşi amprentă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că starea de confort dacă este lipsită de iubire este hrănită de dorinţe egoiste care, mai devreme sau mai târziu, îl duc pe individ în situaţii penibile. Omul este o fiinţă socială care se ridică deasupra condiţiei sale prin interacţiune. Interacţiunea fără iubire consumă fiinţa de rezerve. Oricât de benefice ar fi aceste schimburi sau echidistante, faptul că se află în afara unui sentiment de plenitudine, așa cum este iubirea, indică faptul că în timp individul va rămâne fără energia pe care o foloseşte.
A ne implica în acţiuni confortabile şi a nu uita de iubire reprezintă soluţia cea mai bună pentru tot ceea ce vine spre noi astăzi.

Chiron şi Lilith primesc astăzi o puternică lovitură din partea lui Mercur şi respectiv din partea lui Pluton prin faptul că împlinesc cu aceste două planete două poziţii. Apoi, la puţin timp de la împlinirea acestor două unghiuri negative, Soarele şi Saturn îşi vor împlini sextilul lor, iar Luna, în mijlocul zilei, va trece în domiciliu, în Rac, împlinind, spre seară, un trigon cu Neptun.
Aşadar, lucrurile debutează prost și se sfârşesc bine, explodează printr-o mare diversitate de întâmplări nefericite, prin ghinioane de tot felul şi se sfârşesc printr-o înţelegere specială aplicată acestora. Ziua de 30 august va fi marcantă de faptul că astăzi oamenii vor folosi etaloane greşite. Se vor revolta, vor încerca să submineze un proiect sau să desconsidere anumite resurse doar pentru că lor nu le revine nimic.
În felul acesta, se declanşează o luptă împotriva unor decizii de natură administrativă care, puse în aplicare, duc la şubrezirea instituţiei familiei sau la sporirea dezinteresului faţă de educaţie, cultură sau faţă de respectul pe care un individ trebuie să-l aibă faţă de înaintaşi sau faţă de poporul său. Lucrurile pot să meargă puţin mai departe şi să se consume sub forma unor dispute teritoriale, doar pentru a gestiona resurse. Ştim, nu este o informaţie nouă, că războiul resurselor este acela care reîmparte globul periodic urmărindu-se, prin această reconfigurarea a centrelor de putere, gestionarea unui fond considerat foarte important la un moment dat. Reechilibrarea centrelor de putere se va face de această dată prin confruntare, prin luptă. Lucrurile care ies la iveală acum. În această zi, nu sunt dedicate zilei de 30 august, ci ele se răspândesc asupra întregii perioade, iar aici am în vedere ambele luni, august şi septembrie.
Opoziţia lui Pluton cu Lilith este din capul locului mult mai agresivă decât ar putea să fie opoziţia lui Mercur cu Chiron. În felul acesta, elementele personale, acelea care vin să argumenteze o oboseală, indiferent că individul crede că este cronică sau nu, exagerarea unor simptome ori pur şi simplu revoltă împotriva unui personaj care ne-a ajutat, ne-a protejat ori ne-a oferit toată susţinerea de care am avut nevoie în secret. Chiron retrograd în Peşti în opoziţie cu Mercur direct din Fecioara aduce revolta individului împotriva propriului susţinător, pe motiv că nu a ştiut că anterior a fost ajutat de acesta. Retrogradarea lui Chiron ascunde informaţia, nu îl determină pe individ să selecteze acele întâmplări reale. În felul acesta, orice acţiune negativă, orice formă de revoltă în care este integrat individul sau comunitatea sa restrânsă este supusă unei erori de judecată, de înţelegere se va face pe baza unor informaţii incomplete.
În ceea ce priveşte sfera socială, marile grupuri ajung în confruntare sau merg mai departe în confruntarea pe care o au deja pentru că doresc să controleze şi mai mult resursele solului, resursele subsolului sau doresc să obţină o mai mare influenţă prin adjudecarea rezultatelor desprinse dintr-o tradiţie. Fie că ne referim aici la o naţiune întreagă, faimoasă prin tradiţia pe care o are, fie ca se urmăreşte că prin îndreptarea atenţiei opiniei publice către o anumită întâmplare să se distragă atenţia de la o problemă foarte importantă, iar reechilibrarea centrelor de putere să se facă în linişte fără ca ochiul curios al unui jurnalist al altor personaje ce se ocupă de astfel de investigaţii să surprindă.
Trecerea lunii în Rac va accentua această luptă împotriva elementelor stabile, solide sau viabile dintr-o tradiţie şi îl îndeamnă pe individ ca lucrurile sau obiectele pe care le are în patrimoniul personal să şi le ascundă, să şi le ţină mai aproape de el şi să se bucure de ele doar într-un mod restrâns. Lucrurile acestea nu dictează evenimente majore, categorice, ci le împlineşte pe acestea şi aduce o altă etapă în marile transformări prin care trece omenirea în această perioadă. Să treci prin opoziţia Lilith-Pluton este o încercare de care avem parte cam o dată la aproximativ 10 ani. Nu este un element grandios, aşa cum sunt acelea care apar o dată sau de două ori în viaţă, însă să parcurgi această ipostază când pe cer încă este activa crucea cosmică pe semne cardinale, când încă avem activ tripodul pe semne de apă, despre care nu ştim atât de multe pentru că se împlineşte foarte rar, ba mai mult împlinirea la grad perfect a acestui unghi, când Soarele şi Saturn îşi dau mâna pentru a construi valori trainice, înseamnă cu adevărat o foarte mare încercarea vieţii. Avem tendinţa acum să judecăm lucrurile greşit şi ceea ce se stabileşte, să rămână definitiv aşa, ceea ce se strică, să rămână stricat, iar lucrurile de care ne desprindem să rămână uitate în trecut şi spre care să nu ne mai întoarcem niciodată.
Prin urmare, 30 august reprezintă din nou o piatră de încercare pentru individ deoarece este invitat să-şi controleze pornirile. Orice atitudine refractară faţă de un apropiat sau comunitate, se va transforma în piatră de hotar, va deveni bază pentru următoarele proiecte şi chiar dacă pe parcurs vom descoperi că ceea ce am gândit acum este greşit nu vom mai putea schimba nimic. Disputele iau înfăţişări diverse, de la lupta împotriva unor reglementări invocate acum ca fiind greşite, de la hotărâri judecătoreşti care sunt atacate în diverse foruri superioare, de la dispute teritoriale pe ideea gestionării resurselor, până la împlinirea unei alte etape prin care trece omenirea pentru a mai face un pas către celebra globalizare. Schimbarea prin care trecem acum are ca ţinta globalizarea, adică transformarea diversităţii în unitate însă adevăratul motiv pe baza cărora se dă curs acelor porniri negative este acela de a crea o singură structură, neomogenă, care să se supună unor singure concepte sau direcţii.
În felul acesta, reconfigurarea centrelor de putere va avea nevoie de un episod hilar şi anume inventarea unei probleme pe care opinia publică să o preia şi, astfel, să i se distragă atenţia de pe lucrurile importante. Lucrurile importante se vor desfăşura acum în umbră, dar nu înseamnă că dacă sunt în umbră vor fi mai puţin agresive. Pentru omul comun ziua de 30 august este o zi în care va fi bulversat de multe presiuni care vin din afară, de judecăţi pripite, de reacţii pe care nu le înţelege sau care sunt în disonanţa cu aşteptările pe care le au de la cei din jur şi care îl constrâng să tragă concluzii de la care nu se va mai abate.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a amâna deciziile sau concluziile pentru o altă zi. Ziua de 30 august nu este doar proastă, ci deosebit de proastă pentru astfel de decizii. Foarte mulţi se vor simţi îndreptăţiţi să decidă acum pentru că nu vor vedea că aceste rezultate la care ajung azi au fost pregătite de cel puţin o lună de zile încoace, iar cine are ochi de văzut va vedea.

Chiar dacă este puţin timp de când opoziţia Pluton-Lilith a intrat în separaţie, energiile acestui unghi încă ne mai învăluie, cu atât mai mult cu cât şi Luna se alătură acestei opoziţii, cu puţin timp înainte de a împlini o conjuncţie cu Lilith. De această dată Luna va fi în trigon cu Capul Dragonului, acelea care ne spun că trebuie să suferim, că trebuie să ne reanalizăm baza materială, cercul de prieteni, ca trebuie să ne facem o nouă listă cu priorităţi, aceea ne va fi astăzi mult mai clară. Prin unghiurile care se împlinesc astăzi care au tendinţa de a prioritiza lucrurile altfel decât s-a întâmplat ieri, vom fi îndemnaţi spre studiu, spre introspecţie având capacitatea de a anticipa anumite pericole ori de a judeca lucrurile mult mai clar decât ieri. Ieri, pe împlinirea opoziţiei dintre Pluton şi Lilith, lucrurile erau mult mai neclare decât ar putea să fie astăzi şi tocmai de aceea începând de astăzi am putea să ne îndreptăm atenţia către deciziile importante, acelea pe care am fost tentaţi, constrânşi de situaţia personală sau profesională sau de anumite ambiţii personale să le adoptăm.
Pentru că azi suntem mai calmi, mai răbdători mai atenţi la ceea ce avem de făcut vom mai da curs unei tendinţe cum este cea spre studiu sau spre introspecţie, care se va solda cu acumularea de rezerve. Nu va conta că această acumulare de rezerve ne îndeamnă să lucrăm la alt ritm, să reducem volumul de rezerve sau pur şi simplu să ne sustragem oricărui efort, să ne odihnim, să dedicăm mult timp pentru a ne deconecta, pentru a ne reîncărca din punct de vedere sufleteşte sau pur şi simplu pentru a ne aduna în jur mulţi oameni cu energii pozitive ori care să devină pozitivi prin interacţiunile pe care le dezvoltăm cu aceştia. Astfel, tentaţiile care ne vin din conjuncţia Lunii cu Lilith sau micile şicane care ne vin din opoziţia Lunii cu Pluton se vor transforma prin înţelegere, comunicare sau prin interacţiuni.
Lucrurile vor fi însă uşor neplăcute la mijlocul zilei în special în a doua parte a zilei când oamenii îşi vor pierde măsura, în a insista pe o anumită latura în a vorbi despre un anumit subiect, în a cere ajutorul din jur sau în a-i evita pe oameni. Dacă a evita pe oameni şi a îmbrăţişa odihna înseamnă cel mai bun mod de refacere atunci acesta trebuie să fie acordat cu toată fiinţa în prima parte a zilei, iar în a doua parte a zilei solicitările care vin din zona socială să fie acceptate, chiar şi numai parţial, pentru că important va fi ca atenţia să fie îndreptată şi spre această zonă. Dacă ele nu vin, atunci contextul astral lucrează cu energii mult mai rafinate care dau dreptul individului să aprofundeze ceea ce a început de dimineaţă.
Sunt unii oameni însă care nu au această şansă a aprofundării şi atunci în a doua parte a zilei vor deveni instabili, temători în fața agitaţiei care vine din planul social, nesiguri faţă de oamenii pe care destinul îi tot aduce în faţă şi au tendinţa de a judeca contextul din punctul său de vedere. Raţionamentele sunt corecte prin informaţiile care sunt invocate, prin datele care stau la baza acestor concluzii, însă oamenii nu au nevoie de aşa ceva. Nu au nevoie la o petrecere sau la întâlnire în oraş cu prietenii să se filosofeze pe marginea unor subiecte controversate sau să se vorbească despre ciudăţenii ale vieţii ori mari drame afective. Când se destind oamenii vor să-şi amintească de ceea ce-i înveseleşte sau le uşurează povara existenţială. Nefăcând aşa cei implicați în situaţii de genul acesta arată că sunt instabili, nesiguri pe viaţa lor şi că nu sancţionează un anturaj povestind lucruri nefireşti în acest moment, ci doar că arată care sunt punctele lor vulnerabile. De altfel, la asta se referă şi sextilul lui Mercur cu Jupiter – destăinuire, însă se pare că ipostaza pe care o înfăţişează Luna aflată acum în domiciliu, prin faptul că domiciliul sau este puternic agresat de ceva vreme de Lilith sau pentru că că acest element astral negativ obţine credibilitate de la Jupiter, vom părea cu atât mai ciudaţi cu cât insistăm pe această latură. Lucrurile trebuie lăsate în voia lor, iar un subiect, atunci când nu mai are susţinerea anturajului, să fie încheiat, oprit, preschimbat în altceva și asta nu pentru a-l amâna, ci de dragul situaţiei generale.
Prin urmare, 31 august reprezintă o zi care trebuie judecată prin ansamblul său. Ansamblul acestei zile are puternice accente afective şi chiar dacă suntem îndemnaţi spre studiu, spre introspecţie, chiar dacă prin emoţiile care ne învăluie astăzi avem impresia că anticipăm anumite pericole şi dorim să ne protejăm de ele, fie că prin linişte sau deconectare acumulăm rezerve, toate acestea sunt îndreptate spre a ne stabili o nouă bază.
Multe dintre cele care vin spre noi în 31 august sunt construite ca un mod de răspuns pozitiv la demersurile negative ale zilei anterioare. Dacă în ziua anterioară am dat dovadă de lipsă de control, de neatenţie sau am urmărit să ne însuşim ceva, depăşind o limită a respectului, a bunului simţ, a ambiţiei, în această zi tendinţa de a judeca anturajul, de a-i scoate în evidenţă defectele se susţine pe propriile neputințe. Ieri nu am fost în stare să le vedem, iar astăzi le vedem prea clar, prea dur şi prea mari.
Cei care lucrează cu energia, care au experienţe în a-şi modela emoţiile şi a le sublima în trăiri superioare vor da astăzi dovadă de obiectivitate. Ei se vor opri la cel mai mic semn, la cea mai mică opoziţie din partea anturajului şi nu vor refuza o invitaţie din jur decât dacă aceasta este depăşită de una şi mai mare venită dintr-o altă zonă. Ansamblul zilei este unul foarte important pentru că numai aşa putem să înţelegem în ce măsură suntem pregătiţi să facem faţa unei confruntări sociale să contrabalansăm o manifestare negativă ce va veni în etape din parte noilor centre de putere cele care au început să se reconfigureze încă din 30 august, de ieri, de când Pluton şi Lilith şi-au împlinit opoziţia lor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti azi de bunătate, Bunătatea trebuie să se exprime prin gânduri, prin sentimente, cât şi prin fapte însă ea nu trebuie impusă, ea nu trebuie arătat ostentativ şi nici invocată de câte ori se vorbeşte în termeni lejeri sau de câte ori este elogiata la modul obiectiv. Bunătatea veritabilă este recunoscută, nu impusă.

Sentimentul că urmează să se întâmple ceva, pe care l-au avut în ziua anterioară, că putem anticipa anumite secvenţe ale existenţei personale care par să fie importante în proiectele pe care le avem în derulare, se va menţine şi în ziua de astăzi, chiar dacă pe 1 septembrie nu se împlinesc atât de multe aspecte astrale aşa cum s-au împlinit în 31 august.
Ziua 1 septembrie va fi dominată de nevoia de a consuma resurse. Astăzi vom considera că este mult mai bine să uzăm de anumite forţe pentru a obţine avantaje rapide, imediate, decât să le ţinem la saltea şi să descoperim peste ani de zile, undeva în viitor, că ele nu mai au valoarea pe care au avut-o cândva. În felul acesta, individul se integrează într-o luptă care nu-i aparţine, lupta dintre dorinţă şi resursă cea care slăbeşte rezistența grupului.
Aici, în această informaţie, nu este integrată atât de mult liderul cât este integrată comanda pe care acesta o dă sub impulsul de a obţine rezultate din partea grupului pe care-l coordonează. Pornind de la ideea formulată într-un anumit fel de lider, membrii grupului cei care se află acum sub impulsul sextilului pe care Soarele și Lilith îl împlinesc se vor grăbi în a trage concluzii și fiecare va înţelege după propriul nivel de cunoaştere, după propria educaţie sau după propriile resurse cam ce a vrut să spună şeful în şedinţa de săptămâna aceasta.
Fiecare va avea astăzi o manifestare stranie. Elementul comun al tuturor acestor manifestări va fi dat de nevoia de confort. Oamenii, anticipând anumite lucruri pe care nu le pot explica, dar căutând să se justifice prin faptul că participă la satisfacerea unei nevoi sociale ei de fapt dau curs unui sentiment de împlinire şi anume că în sfârşit vor face ceva cu viaţa lor. Dacă este tangent la suplimentarea volumului de lucru, la seriozitatea cu care se face un mare sacrificiu pentru a construi un edificiu cu propriile mâini, cu propria gândire, după cum îl duce capul şi după cât de mult poate, se va solda cu un rezultat destul de bun în sensul că se va contrabalansa un neajuns ce se manifestă acum sub forma unei nesiguranţe, sub forma unei judecăţi greşite care este aplicată de grup individului sau sub forma unei boli. Toate aceste eforturi duc individul mai departe pe linia destinului său şi nu doar îşi închipuie că se află implicat în demersuri importante, ci chiar le trăieşte cu adevărat.
Cu toate că înainte de răsăritul soarelui Luna şi Venus vor fi în careu împlinind din nou în noapte de sâmbătă spre duminică un careu în T pe semne cardinale împreună cu Venus şi Uranus, ceea ce ar sugera că se amplifică nesiguranţa, faptul că Soarele se află de ceva vreme în fereastra trigonului cu Pluton ne aduce o mare tărie de caracter şi posibilitatea de a găsi soluţii în locurile cele mai neaşteptate. Prin aceasta, pe de o parte, se gestionează complicaţii şi probleme de natură socială în care individul este desconsiderat, iar de partea cealaltă prin sensibilitatea pe care individul doreşte să o pună la dispoziţia celorlalţi, pentru a se argumenta ori justifica, se temperează atitudinea negativă pe care anturajul o are împotriva individului.
Indiferent în ce direcţie ne deplasăm se pare că efortul este soluţia cea mai bună pentru a depăşi un impas. Acest impas se construieşte altfel decât până acum, având ca axă legătura dintre zodiile Peşti şi Fecioară, adică ţintind spre sănătatea corpului, spre însănătoşire, spre stabilizarea poziţiei sociale prin relaţii, prin legături multiple, dar şi, la polul celalalt, prin zgârcenie.
Prin urmare, finalul săptămânii ne pune în faţa unor episoade pe care nu am fost în stare să le anticipăm de la început până acum. Suntem părtaşi la evenimente importante pentru viața personală însă nu putem să le obţinem decât prin foarte multă muncă. De această dată nu mai putem păcăli pe nimeni pentru că viaţa socială, anturajul este ocupat cu altceva. Dacă lumea socială este ocupată acum cu reconfigurarea centrelor de putere individul trebuie să fie ocupat cu stabilizarea şi consolidarea propriei sale poziţii sociale.
Este însă foarte greu de anticipat care sunt evenimentele sociale pe care fiecare individ le va traversa. Este însă important de urmărit în horoscopul personal în ce case se situează, pe de o parte, Soarele şi Mercur, care acum sunt în Fecioară, iar de partea cealaltă, Neptun şi Chiron, care sunt în Peşti. Energiile negative ale acestor opoziţii de pe axa Fecioară-Pești vor fi contrabalansate, pe de o parte, de energia plutoniană, prin descoperirea de noi resurse, oportunităţi sau relansare, iar de partea cealaltă, de un nou mod de a simţi lumea şi de a ne raporta la ceea ce ne este necesar.
Omul comun va privi finalul săptămânii ca pe o zi obositoare. Orice face este tulburat, zgândărit, nu poate să se odihnească, nu poate face nimic din ce-şi propune fără să fie trezit, deranjat ori atras în altă direcţie. Dacă va face un minim de efort pentru a înţelege că munca este elementul spre care trebuie să se îndrepte, va putea face o selecţie drastică a elementelor spre care să se orienteze azi şi nu se va plânge că nu-l lăsa nimeni să se odihnească şi, dacă este atât de apăsat, împovărat sau nemulţumit se va plânge că nu este lăsat să muncească aşa cum doreşte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne descoperi mulţumirea prin muncă. Nu contează volumul de lucru pentru că pentru fiecare termenul de „mai mult” este evaluat diferit. A fi mulţumit cu limita pe care am depăşit-o în ceea ce reprezintă efortul personal constituie marea realizare a acestei zile.

4 thoughts on “26 august – 1 septembrie 2013

  1. tiberia spune:

    Am citit descrierea dvoastra a zilei de 28.08.2013 si trebuie sa va spun ca asa a fost cu Marte in Rac-apasator,inabusitor si pare se ca deja incepand cu ziua de azi ,se resimte un fel de: gura de oxigen:.Va multumesc pentru predictiile dvoastra atat de concise ,pentru modul elevat in care descrieti.Cu deosebita stima pentru perceptia dvoastra!

  2. mariana dumitrescu spune:

    ziua de azi,28.08.03…hmm,sunteti fan-tas-tic sincer ,tot ce ziceti este a-de-va-rat.Va astept in fiecare saptamana cu sufletul la gura .Numai bine va doresc.

  3. mariana dumitrescu,
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.