25 noiembrie – 1 decembrie 2013

25 noiembrie – 1 decembrie nu este cea mai dificilă săptămână a acestui an, însă poate fi cea mai complicată dintre toate celelalte săptămâni pe care le-am parcurs de la începutul anului până acum. Asta se întâmplă pentru că planetele individuale au un cuvânt important de spus, că Saturn şi Junon se întâlnesc într-un careu, că Soarele şi Chiron îşi împlinesc careul pe care-l formează anual, iar Jupiter, la finalul săptămânii, împlineşte ultima conjuncţie cu Lilith de pe Rac din acest ciclu.
În aparenţă, lucrurile vor părea simple şi ne vor lăsa impresia că suntem invadaţi cu probleme cu care ne-am mai confruntat, fie că unii intră deja în febra sărbătorilor sau îşi fac planuri despre ce ar trebui să-şi cumpere pentru ei sau pentru cei dragi, fie că se gândesc deja cu grijă că, de această dată, sărbătorile s-ar putea să fie puţin mai sărace decât anul trecut. Judecând după faptul că şansa, în această săptămână (opoziţia Venus-Jupiter) este agasată, o parte din temerile acestei săptămâni sunt reale. Mai este timp până la sărbători ca, în următoarele săptămâni, să acumulăm suficient de multe valori, să ne facem noi calcule pentru a ne bucura de ceea ce ne propunem. Ceea ce este important în această săptămână vine din faptul că ne este solicitat discernământul. De altfel, săptămână de faţă este un interval în care discernământul devine piatră rară, dar şi elementul care face diferenţa între oameni arătând care sunt aceia bogaţi în discernământ, în înţelepciune şi care sunt fiinţele care trăiesc pe seama celorlalţi, vampirii energetici sau leneşii care nu consideră că, venind aici în această lume a suferinţei, sunt pedepsiţi, ci, dimpotrivă, văd această existenţă ca pe o recompensă. Ei sunt liberi în această săptămână să-şi însuşească bunurile celorlalţi deoarece văd că dacă nu au obraz, dacă nu au bun simţ, dacă fac compromisuri, dacă sfidează moralitatea şi dacă strigă în gura mare ca ei nu cred decât în ceea ce văd, sunt lăudaţi, apreciaţi, trăiesc bine, nu au griji şi nici probleme majore. Exemplul lor este unul zdruncinător pentru cei care sunt mai slabi de îngeri şi care nu ştiu că adevărata bogăţie este aceea sufletească. Omul este fiinţă nemuritoare şi statutul acesta îl are prin spirit, nu prin corpul pe care îl elogiază în mod exagerat fiinţele limitate şi penibile. Corpul trebuie să-şi primească atenţia cuvenită, el trebuie respectat pentru că este un instrument, dar nu reprezintă esenţa fiinţei.
Valorile esenţiale în această săptămână sunt desconsiderate, unii îşi vor pierde încrederea în sine dacă se uită prea mult la televizor sau dacă iau de bun ceea ce aud în jur sau ceea ce constată că este promovat pe diferite canale de informare.
25 noiembrie – 1 decembrie trebuie să-l ajute pe individ să aibă încredere în ceea ce simte, să nu uite că dragostea, iubirea, sacrificiul sunt ca apa rece de izvor care este cu atât mai curată cu cât se află mai departe de oraş. Cine înţelege acest lucru va alege să se depărteze de agitaţia gândurilor sale, să-şi părăsească metropola pe care şi-a construit-o cu numele, cu faima, cu profesia, cu statutul, cu limba, cu amintirile, cu ambiţiile şi să se izoleze în răcoarea muntelui, acolo unde se poate întâlni cu sine şi unde îşi poate stăpâni setea de cunoaştere.
Interiorizarea este un element esenţial în păstrarea echilibrului şi asta nu doar în ultima zi, când Jupiter şi Lilith îşi vor atinge gradul perfect al conjuncţiei lor, ci de-a lungul întregii săptămâni, pentru că vor fi multe episoade în care să fim antrenaţi în conflicte de proastă factură, să fim judecaţi sau evaluaţi greşit, doar pentru că cei din jur nu au observat că, între timp, ne-am schimbat opinia, orientarea, ne-am schimbat cunoştinţele sau încadrarea socială. Suntem judecaţi pentru că în jur nu se vede că suntem altfel şi ne vor lăsa impresia că nu ne respectă dreptul la libertate sau la a trăi pe acelaşi pământ.
Lucrurile acestea iau înfăţişarea dizarmoniei şi numai prin apelul la suflet, la valorile spirituale, la ceea ce nu se poate vinde şi nu se poate cumpăra, doar se poate dărui din bunătate sufletească, putem să trecem cu bine peste momentele dificile ale acestei săptămâni.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne fixa gândul sau sentimentul pe ideea că problemele pe care le avem acum sau atitudinile cu care nu suntem în rezonanţă nu constituie un element de agresiune îndreptată împotriva noastră, ci doar indiciul că justiţiarul, acuzatorul se află în impas. Dacă avem puterea să privim dincolo de acuzaţiile lui nu vom mai fi atât de zdruncinaţi de ceea ce auzim, vedem sau constatăm, ci ne vom ocupa de propria integritate.

Adevăruri dureroase. Secret. Inhibiţie, frustrare. Valori pierdute prin neatenţie. Insatisfacţie. Teamă de dragoste. Refuz. Griji pentru ziua de mâine.

Prima zi a săptămânii ne pune în faţa unor adevăruri dureroase. Când Mercur şi Junon sunt în careu apar probleme în cuplu pe motivul nesincerităţii sau a nesincronizării în anumite demersuri în care cei doi ar trebui să se implice pentru atingerea unui ideal comun. Finalul tranzitului Lunii prin Leu, în această zi, având ca fundal împlinirea careului Mercur-Junon, devine o luptă cu adevărul.
Fiecare va spune astăzi că are dreptate şi nu informaţia pe care o transferă este importantă, ci atitudinea refractară în fața mesajului venit din partea celorlalţi, nici în mijlocul zilei, când Luna va trece în Fecioară, lucrurile nu se vor schimba pentru că ea va avea de împlinit o opoziției cu Neptun, apoi va împlini faza de Ultimul Pătrar punând o mare greutate pe energia zodiei Săgetător pe care Soarele încearcă să o transmită acum, prin trecerea sa pe primele grade din acest semn.
Dacă opoziţia Lunii cu Neptun îi îndeamnă pe oameni să fie reţinuţi, să se simtă inhibaţi, frustrați, careul Mercur-Junon le lăsa impresia acestora că, prin reţinerile în voia cărora se lasă, pierd valori importante. Unii vor spune că au trecut prin aşa ceva pentru că au fost neatenţi. Alţii, pentru că nu sunt iubiţi şi nefiind iubiţi rătăcesc în derivă prin societate, fără a se ataşa de vreo persoană şi fără a avea cu nimeni un schimb profund. Alţii, însă, se gândesc la faptul că perspectiva este tristă, nu-i încurajează, se tem pentru poziţia pe care o au, se tem pentru viitorul lor, îşi fac griji pentru ziua de mâine şi din această cauză refuză tot ceea ce există în jur.
25 noiembrie nu conţine doar careul pe care Mercur îl trimite spre Junon din Vărsător care le agasează nevoia de libertate sau le idealizează libertatea, ci ne aflăm în continuare în fereastra opoziţiei dintre Venus şi Jupiter, aceea care se va împlini joi, 28 noiembrie. Este ultimul aspect stresant între benefici de anul acesta şi ceea ce parcurgem în această săptămână, în care conjuncturile acestei zile au un rol important, ține de sentimentul că ne aflăm în faţa unui eşec. Unii vor pune acest lucru pe faptul că muncesc prea mult sau că se simt constrânşi de probleme pe care nu le pot rezolva ori pentru că norocul este ocupat de altceva, că este implicat în alte situaţii, în alte conjuncturi ori că se află tot timpul în ograda celorlalţi. Această opoziţie este mediată de Saturn din Scorpion şi toată absenţa norocului, tot acest factor negativ care îl pune la încercare pe individ se axează foarte mult pe dorinţa de putere. Oamenii acum nu-şi doresc puterea, dar îşi doresc armonia, iar armonia pe care şi-o doresc nu poate fi îndeplinită decât dacă dispun de o putere suplimentară. Voalat, practic, ajung tot aici, îşi îndreaptă atenţia tot către forţă, către putere şi, atunci când consideră că anturajul este cauza problemelor, atunci când se tem pentru viitor sau nu au suficientă încredere în dragoste, totul se rezumă la abuzul de putere pe care l-au probat anterior. Cei care sunt echilibraţi vor privi opoziţia beneficilor ca pe un prilej de a înţelege că această lume nu este plină numai de bucurii şi satisfacţii, ci ne pune şi în faţa unor încercări importante pentru a ne căli spiritul, pentru a ne face mai profunzi, mai încrezători în viaţă şi pentru a descoperi lucrurile esenţiale.
Prin urmare, 25 noiembrie este o zi care ne pune pe o rută ocolitoare în drumul către soluţie. Adevărurile zilei de 25 noiembrie sunt dureroase pentru că ele nu beneficiază de şansa întâmplării. Mulţi s-au obişnuiţi să lase anumite situații la voia întâmplării că, poate, până la urmă, s-or rezolva şi confundă acest dezinteres, această deposedare de putere cu şansa sau norocul. Acum, când cei doi benefici sunt ocupaţi cu altceva, oamenii văd care este energia lor, cât de pozitivi sunt, cât de puternici, văd dacă pot să construiască ipostaze benefice, dacă pot să transmute şi să sublimeze energia suferinţei, energiile inferioare în oportunităţi, văd dacă pot să transforme prin voinţa proprie o situaţie nefericită, săracă într-una fericită, bogată în înţelesuri.
Ziua va avea o componentă afectivă evidentă prin faptul că va lega atenţia de problemele acute. Cei care sunt înţelepţi sau măcar atenţi, vor observa că multe dintre problemele pe care le au acum se datorează jocului puterii, fie că au renunţat la putere în situaţi anterioare, lăsând anumite conjuncturi la voia întâmplării, fie că nu au dorit să ia parte la aceste situaţii în modul în care societatea i-a îndemnat.
Întreaga zi ne va pune la încercare prin faptul că ne va expune grijilor inutile. Ne vom face griji pentru ziua de mâine pentru că idealizăm libertatea sau fericirea în relaţii şi considerăm că dacă această idee pe care ne-o formăm despre relaţiile ideale, despre armonie sau despre relaţii simple, relaxată, este controlată de aparența lucrurilor înseamnă că nu vom avea parte de armonie, de mulţumire sau încântare, iar asta înseamnă că vom da dovadă de multă rigiditate şi de aici vor veni problemele zilei. În asta constă cea mai importantă problemă a zilei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne preocupa astăzi de faptele bune. Cei care fac fapte bune pentru a se afirma şi a-şi folosi o energie personală în direcţia aceasta devin câştigaţi, devin fiinţe care probează că folosesc procesul alchimiei interioare în scop benefic şi demonstrează prin aceste fapte speciale că sunt fiinţe superioare, nu doar beneficiari ai unor energii superioare în virtutea unei arme pozitive sau în virtutea unui noroc conjunctural.

Disciplină. Eficienţă prin atenţie, memorie, studiu. Trecutul oferă soluţii. Putere de a răbda. Încrederea că suferinţa înnobilează. Rigoare. Regula salvează. Teama devitalizează. Înţelegeri speciale aplicate propriei fiinţe.

Multe din conjuncturile zilei anterioare vor fi blocate în trecut şi intrăm în 26 noiembrie cu alte speranţe, cu alte gânduri, preschimbaţi de procesul alchimiei interioare pe care , ce-i drept, cei mai mulți dintre oameni îl realizează la un nivel minim, în timpul somnului.
Noaptea de luni spre marţi, prin faptul că aduce împlinirea sextilului pe care Luna îl împlineşte cu Capul Dragonului, prin care se mediază tendinţa Nodurilor, apoi prin împlinirea conjuncţiei dintre Mercur şi Saturn, aduce omului mintea cea de pe urmă sau dă viaţă conceptului „noaptea este un sfetnic bun”. Noaptea de luni spre marţi devine, în felul acesta, una magică, prin care oamenii fac apel la o atenţie pe care nu o pot controla în starea de veghe, la memorie ori la o putere adânc inserată în subconştient la care se face apel în situaţii limite. Mercur şi Saturn, prin conjuncţia lor, de-a lungul zilei de 26 noiembrie îi va apropia pe oameni, de plăcerea studiului, de atenţia de a lucra cu instrument abstracte, de luciditate sau de a folosi cunoştinţe acumulate anterior, dar, de această dată, într-o direcţie practică, pentru a duce pe mai departe anumite demersuri care au stagnat în ziua anterioară sau care au fost deviate de pe traseul lor din cauza unor tulburări de factură emoţională.
Problemele zilei anterioare plutesc în continuare însă nu ne vom preocupa acum de ele, ci doar de regulă, de disciplină, doar de a pune în aplicare soluţiile care să contrabalanseze un neajuns, o suferinţă, o problemă.
Multe din soluţiile acestei zile sunt tangente la disciplină, la rigoare şi, atunci când sunt puse în aplicare, pe oameni îi ia valul şi muncesc prea mult, se concentrează mai mult decât sunt obişnuiţi să o facă, pierd prea mult timp într-un studiu sau aleargă prin prea multe magazine, ajungând în mijlocul zilei să constate o scădere a stării de vitalitate ori că sunt prea obosiţi, dar să se simtă înnobilaţi pentru că au înţeles că se află în posesia unor informaţii din aplicarea cărora ar putea ca viaţa lor să se schimbe sau să fie îndulcită puţin. Datorită conjuncţiei dintre Mercur şi Saturn, dar şi pentru că aceste două planete sunt acum în mers direct şi trimit trigoane către Jupiter, mediindu-se opoziţia Jupiter şi Venus, 26 noiembrie devine una dintre cele mai speciale, importante şi eficiente zile ale lunii noiembrie. Astăzi, nu doar disciplina este cea care ne salvează, nu doar puterea de a găsi soluţii în locuri cele mai neaşteptate, mai neobişnuite, ci faptul că din experienţele anterioare oamenii au învăţat că în situaţii de genul acesta trebuie să procedeze într-un anumit fel: unii se lasă umiliţi, alţii se mobilizează, unii pleacă fruntea în faţa celor puternici, alţii doresc să-i convingă pe ceilalţi că sunt puternici. Se depăşeşte o limită a inhibiţiei, a fricii, a lipsei de putere şi se face apel la o putere ascunsă din folosirea căreia mulți reuşesc să se ridice deasupra condiţiei lor şi să pună în aplicare soluţii foarte bune.
În seara acestei zile, Luna şi Saturn vor fi într-un sextil şi oamenii sunt încurajaţi să gândească în perspectivă soluţiile pe care le-au văzut astăzi. Când vine vorba de destin, când soluţiile acestei zile sunt particularizate la nivelul stării de vitalitate ei vor observa că perspectiva acestora nu este foarte mare, ci ele sunt aplicate doar la nivelul acestei zile. Va avea perspectivă în timp tot ce ţine însă de un probatoriu sau de descoperirea anumitor informaţii secrete care să întărească psihicul individului, care să-i consolideze anumite elemente de caracter.
Prin urmare, 26 noiembrie este o zi eficientă în care se va face apel la atenţie, la memorie, în care oamenii se vor apropia mai mult de studiu, dar nu oricum, ci prin identificarea în mediul ambiant a acestor situaţii, evenimente sau oportunităţi care să le consolideze starea de fapt, care să-i ducă dincolo de anumite limite ale inhibiţiei sau ale ruşinii ori să îi ajute să facă apel la o forţă subtilă pe care o invocă doar în situaţii limită.
Este puţin probabil ca în starea de veghe să se poată realiza cu succes acest apel, de aceea noaptea de luni spre marţi va fi un sfetnic bun şi le va aduce acestora o relaxare sau o limpezire a ideilor în aşa fel încât contactul cu informația să confere putere ori timpul să poată fi folosit mai eficient sau mentalul individului să fie orientat către lucrurile esenţiale, pentru cei care au de îndeplinit diferite activtăți nocturne.
Cei care nu sunt egoişti şi care nu hrănesc fiecare pas al fiinţei lor cu nevoia câştigului imediat, prin acest contact cu abstractul de acum care devine practic pe mai târziu, vor avea parte de beneficii substanţiale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa sufletul, mintea sau celelalte structuri ale fiinţei, pentru cei care le conștientizează, să fie inundate de alte informaţii şi să nu ne temem de abstract pentru că întotdeauna contactul cu abstractul, fără a abuza de acesta şi fără a-i impune acestuia limitele concretului, a însemnat progresul fiinţei umane.

Dezamăgire. Rigiditate. Suspiciuni. Soluţii prin compromisuri dulci, consum din rezervele suplimentare. Încurajare. Seriozitatea are de suferit. Norocul ţine dacă nu este împărtăşit. Solitudinea vindecă.

27 noiembrie este o zi de contradicţie. Astăzi Venus va fi în opoziţie cu Lilith, iar Mercur va fi în trigon cu acest element astral. Asta înseamnă că acolo unde sentimentul este rănit, bruscat, marginalizat, acolo mintea găseşte soluţiile miraculoase şi va dori să le pună în aplicare pentru a construi relaţii solide ori pentru a repara ipostaze sau conjuncturi pe care le-a stricat pe parcursul acestei luni.
Astăzi, în ultima zi de Fecioară (Lună în Fecioară) Luna va avea de împlinit două aspecte pozitive, adică trei sextile (cu Mercur, cu Lilith şi cu Jupiter) un trigon (cu Venus) şi în mijlocul zilei va trece prin conjuncţia cu Marte. Va părăsi zodia Fecioară, intrând în Balanţă chiar la miezul nopţii, iar asta înseamnă că în a doua parte a zilei vom fi cu toţii în perioada fără direcţie, căutând să punem în aplicare soluţii imposibile sau să transformăm energia abstractă într-o energie a concretului, fără a avea vreo idee despre cum se realizează acest procedeu sau unde ne va duce.
La vedere ziua va slăbi puţin încordarea care a venit spre noi în 26 noiembrie însă ne îndeamnă către soluţii dulci, către compromisuri care să ne promită preschimbări miraculoase sau ne îndeamnă să vindem seriozitatea pe plăceri de moment. Cei care sunt înţelepţi, cei care citesc în mod corect conjuncturile astrale vor observa că, de această dată, pentru că şi Jupiter este agasat de relaţia cu Lilith, dar şi Venus, norocul este pervertit şi cea mai bună soluţie pe care am putea să o abordăm acum este solitudinea. Unii vor fi încurajaţi să se izoleze ori să se desprindă de anumite relaţii pe care le-au explorat până acum ori pur şi simplu să le lase în părăsire pe motiv că a sosit momentul să se ocupe de probleme personale care au acum un termen urgent, să mai slăbească puţin întâlnirile, contactele ori preocupările care l-au consumat până acum. Nu este o simplă idee, ci toate unghiurile acestei zile îl încurajează în sensul acesta, îndreptându-i atenţia către lucrurile mici, către câştigurile minore, către avantajele nesemnificative pentru a-i lăsa impresia că lucrează cu întregul context astral, că acţionează asupra întregului destin pentru a-l preschimba, pentru a-l modifica şi a-i da o direcţie pozitivă.
Pentru că acolo unde Venus intervine negativ în unghiuri are lor şi un contact cu indecența, cu vulgaritatea sau cu promiscuitatea, este indicat astăzi, pentru cei care vor să-şi salveze norocul, să nu împărtăşească secrete, să nu se lase păcăliţi de relaxarea atmosferei în care activează pentru că scopul acestei relaxări este acela de a vampiriza, de a extrage informaţii care nu trebuiesc împărtăşite sau care, ajunse într-o zonă în care individul nu are control, să se transforme urgent în bârfa, în defăimare, ceea ce îi va crea individului un puternic disconfort. Cei care aleg să-şi oblăduiască rănile în solitudine vor observa că aceasta este soluţia care-i vindecă şi nu rigiditatea îi constrânge să se îndrepte în direcția aceasta, ci un noroc la care Luna neagră, cea care acţionează acum în zona concretului, nu poate ajunge. Astăzi norocul vine din ipostaze abstracte ce sunt coordonate de conjuncturile astrale, dar nu în mod intenţionat, ci, pentru că toate unghiurile care activează acum pun o mare greutate pe zona concretului, ca o consecință a înțelegerii sau a acceptării realității, fără a lupta cu ea. Cel care reuşeşte să-şi smulgă mentalul, atenţia din caracterul dramatic al evenimentelor concrete şi care evadează în abstract descoperă că numai de acolo se poate umple de bucurie şi încântare.
Nu trebuie să-i fie frică gândindu-se că, în faţa acestui abstract, îşi va pierde controlul şi că, de fapt, se apropie de limita dintre normal şi patologic pentru că în planul real problemele sunt foarte mari. Aceasta constituie o evadare care este înscrisă în programul de evoluţiei al fiinţei umane, aşa cum este înscris somnul că program de refacere şi, în acelaşi timp, de reconectare. Evadarea din concret și contactul cu abstractul înseamnă acum traversarea unei ipostaze de reparaţie. Aşa se întâmplă şi cu nevoia pentru somn sau nevoia de relaxare. Aici, în această lume, toate realizările se obţin printr-un consum intens, toate lucrurile sunt accelerate şi de aceea este nevoie ca, periodic, să facem apel la acest program de reparare.
Prin urmare, 27 noiembrie este o zi în care ne aflăm în contact cu abstractul. Mulţi vor face apel la abstract ca o evadare din concretul care îi apasă foarte mult. Au prea multe probleme, se confruntă cu disfuncţii organice, cu probleme de factură materială ori pur şi simplu sunt asaltaţi de anumite ipostaze sociale care se traduc prin sarcini suplimentare, umilinţe, marginalizări, refuzuri sau ameninţări care să le ducă atenţia într-o zonă a grijii, a spaimei, a compromisului. Ei aleg să se izoleze de toate acestea considerând că scapă de durere. Durerea este elementul de referinţă al acestei zile şi, în egală măsură, este şi indicatorul care să ne spună în ce zonă ne situăm astăzi şi tot ea ne arată gradul de uzură.
Lucrurile acestea neobişnuite care vin spre noi astăzi trebuiesc privite cu maximă seriozitate şi lăsate să ne antreneze în direcţia aceasta. Astăzi nu ne confruntăm doar cu ipostaza în care beneficii sunt agasaţi, ci constatăm că suntem într-o fereastră a unui altfel de noroc. Soarele şi Uranus se află în aplicaţia trigonului lor şi nu doar atât, ci aceşti protagonişti ai teatrului astral participă, împreună cu Pluton şi Chiron, la construirea unei configuraţii numită Nivovala. Constrângerile sociale, problemele pe care le traversăm de câţiva ani încoace, acelea pe care le considerăm acum drept cauze ale unor afecţiuni organice sau a unor deviaţii de la planurile iniţiale, de la destin, adică a unor modificări esenţiale produse în destinul personal, ne oferă şi reversul medaliei, deci posibilitatea de a trăi aceste conjuncturi la modul concentrat pentru a câştiga timp şi a ajunge mai repede la destinaţie.
Astăzi nu ajungem la destinaţie, dar printr-un exerciţiu mental ne aflăm în preajma acesteia pentru a fi în contact cu informaţia ei. De aceea, contactul cu finalitatea trigonului Soare-Uranus (libertate, expresivitate, creativitate, independenta) înseamnă abstract şi cei care lucrează cu energia, care au mai fost atinşi până acum de astfel de trăiri se vor simţi înnobilaţi şi vor avea din nou o dovadă a faptului că întotdeauna contactul cu abstractul înseamnă nu doar evadarea din prezent şi depăşirea ipostazei conflictelor cotidiene, ci atingerea progresului.
Trebuie să fim conştienţi că lucrurile mici astăzi ne distrag atenţia de pe problemele esenţiale şi pentru a ne menţine viziunea de ansamblu şi a nu ne rătăci pe căi mici, înguste şi periculoase trebuie să permitem abstractului să se manifeste.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a practica astăzi postul de gânduri. A pune stop pe fluctuaţiile mentale, înseamnă a permite fiinţei să fie invadată de soluţiile reale, nu doar la problemele cu care se confruntă, ci şi la impasul existenţial în care se află acum.

Regretul este privit ca un lux. Dezamăgirile sunt confundate cu înţelepciunea de viaţă. Ceea ce am câştigat în intimitate devine o mare putere. Pierderi prin rigiditate. Sentimentul este cântărit. Demersurile publice obosesc. Viaţa socială devine o greutate. Convingerea că armonia vine prin solitudine, interiorizare, abandon, ruptură, despărţire.

28 noiembrie poate deveni o zi celebră la capitolul combinaţii pozitive şi negative. Astăzi Mercur şi Venus devin vedete pentru că, pe de o parte ele se afla în sextil, iar de partea cealaltă fiecare va avea de împlinit câte un trigon sau o opoziţiei cu Jupiter. Asta înseamnă că dintre acestea două Mercur ar putea să se remarce prin soluţii miraculoase în probleme ce au fost puse până acum pe seama norocului sau care aduc în viaţa socială o anume greutate. Asta se întâmplă pentru că Mercur din Scorpion va media opoziţia pe care Venus şi Jupiter o împlinesc, lăsându-le oamenilor impresia fie că greutăţile ne sunt date pentru a fi rezolvate, fie pentru a ieşi în evidență prin soluţii imediate la probleme delicate.
Oricum ar fi, demersurile sociale astăzi îi consumă pe oameni şi îi duc în ipostaza în care să nu se bucure de realizări sau să demonstreze celorlalţi că oricât de grea sau complicată poate fi viaţa, ei se pot detaşa de toate aceste lucruri apăsătoare.
Aşadar, tandemul dintre bine şi rău nu va face astăzi decât să hrănească dezamăgirile, mai ales acolo unde acestea sunt confundate cu înţelepciunea de viaţă. Cei care sunt rezervaţi, care privesc cu reţinere anumite transformări sociale, o impresie bună sau a abordare a educaţiei ca pe o ultimă etapă într-un demers, vor avea susţinerea astrală acum pentru a vedea cu luciditate ori de sus problemele vieţii sau bucuriile acesteia. Chiar dacă în continuare avem activă Nicovala formată de Soare, Pluton, Chiron sau Uranus, Mercur din Scorpion le aduce oamenilor astăzi mai multă isteţime decât pot duce. Asta înseamnă că s-ar putea ca unii să vadă în jur situaţii care să nu le convină, să afle adevăruri prea dureroase ca să le poată digera şi mai ales să privească profunzimile spirituale sau beneficiile care vin de acolo ca pe o altă încercare a vieţii. Aceasta constituie însă şi marea problemă a zilei de 28 noiembrie, de a pune realizările la care s-a munciţi în ultimele săptămâni sau chiar din ultimele luni pe picior de egalitate cu beneficiile obţinute prin avantajul spontaneităţii.
Lucrurile acestea sunt total diferite între ele, dar şi faţă de cele care s-au consumat în săptămânile anterioare, dacă le privim ca pe un tot unitar. Dacă în primul caz avem de-a face cu un destin care lucrează din aproape în aproape pentru realizări imediate, în celălalt ne confruntăm cu beneficii ale unei karme pozitive care, în acest moment, alege să se manifeste prin spontaneitate, adică fără a-şi anunţa venirea.
Opoziţia lui Venus cu Jupiter reprezintă o ipostază de rigiditatea. Unii se gândesc că nu mai pot reuşi împreună, ci doar separat şi abordează această individualitate cu o anume încrâncenare. Se întâmplă asta pentru că Luna, abia intrată în Balanţă, nu reuşeşte să-i îndemne pe oameni să fie armonioşi, calculaţi, inteligenţi sau deschişi către ceea ce este frumos, ci ea se expune nesiguranţei pentru că se opune lui Uranus sau îşi aminteşte de lucrurile pe care nu a reuşit să le depăşească în această viaţă ori devine hiperrealistă în faţa unor probleme de patrimoniu.
Cu alte cuvinte, beneficiile zilei de 28 noiembrie ar putea să-i pună pe unii în dificultate, să îi aducă în postura în care să primească ceea ce nu au cerut, ceea ce nu au nevoie, dar să nu li se ofere acestora ceea ce nu au solicitat. Ei trebuie sa joace teatru, să se bucure că trăiesc şi, în felul acesta, să accepte o anume etichetă pusă de cineva din jur. Această ipostază îi îndeamnă pe cei care primesc ceea ce nu au cerut să cântărească sentimentele, să-şi impună să se controleze foarte bine pentru că grupul, de această dată, pune o mare presiune pe individ.
Prin urmare, 28 noiembrie este o zi puternică, apăsătoare care ne poate aduce în faţa unor ipostaze ambivalente. Dacă vorbim de beneficii, atunci acestea vin prin educaţie, printr-un flux informaţional care este îndreptat către un beneficiar, dat de o persoană sau un grup, însă riscul oboselii, a rutinei a dezgustului sau a refuzului este inerent. Defectul acestei zile vine din faptul că va fi mai evident pentru cei care mizează în continuare pe noroc. Norocul este acum ocupat cu alte probleme, nu mai supraveghează demersurile individuale ale fiecărei persoane, pentru a completa până la semn acolo unde individul nu se poate ajuta de unul singur.
În felul acesta, combinaţiile dintre bine şi rău le aduce oamenilor convingerea că armonia nu poate veni decât acolo unde este protejată cu toate eforturile. Acolo unde este abordată solitudinea, interiorizarea, acolo o legătură, o relaţie, o colaborare este ruptă poate chiar definitiv.
Există însă şi oameni care se tem de aceste decizii categorice pentru că ştiu că sunt uşor de înduplecat sau cad foarte uşor pradă tentaţiilor venite din confort sau dintr-un bine social. Aceştia vor aborda solitudinea în alt mod, adică îşi vor permite doar lor înşişi că nu se vor mai implica în altfel de demersuri şi că au nevoie ca viaţa să meargă mai departe în alt mod decât s-a-ntâmplat până acum. Dacă ne referim la pierderi atunci acestea vor fi consumate acum tot prin rigiditate. Aşadar, echilibrul zilei de 28 noiembrie este unul foarte delicat, foarte sensibil, foarte subţire şi nu trebuie să ne jucăm cu destinul, cu deciziile, nu trebuie să luăm lucrurile în sens personal, nu trebuie să mizăm pe noroc atunci când criticăm grupul său când ne declarăm împotriva unui adversar foarte puternic. De partea cealaltă beneficiul poartă în el şi o undă de linguşeala, în sensul că astăzi cuvântul „Mulţumesc” are cu totul şi cu totul alte conotaţii şi ar putea să fie tradus nu prin recunoştinţă, ci prin încântarea sau bucuria pe care o simte un escroc atunci când a păcălit pe cineva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu avea astăzi aşteptări din partea nimănui şi de a ne ţine departe și de bucuriile încărcate de compromisuri, dar şi faţă de criticile care sunt îndreptate spre noi cu scopul de a zdruncina o bază, o convingere sau o colaborare.

Neglijenţă în relaţii. Reporturi profesionale delicate. Suspiciuni. Neîncrederea în partenerii de dialog. Refuzul ajutorului în stabilizarea planurilor de viitor. Disconfort conjugal.

Pentru că agitaţia zilei anterioare s-a mai diminuat un pic, astăzi, Luna, în ultima sa zi de Balanţă îi aduce pe oameni în faţa unor probleme pe care le recunosc uşor. Astăzi, Luna participă la trei careuri (cu Jupiter, cu Lilith şi altul cu Venus) devenind focar în careul în T pe semne cardinale pe care-l împlineşte cu aceşti protagonişti.
Dimineaţa, înainte de a lua parte la acest episod negativ, Luna trimite un trigon către Junon şi doreşte să-i asigure pe oameni că acolo unde există libertate în gândire, sentimente curate, inspiraţie, acolo lucrurile nu vor mai fi stabilizate pe refuz sau pe complicaţii de natură conjugală.
Ziua va fi însă dominată de împlinirea unui unghi care-i va apăsa pe oameni în segmentul relaţiilor. Saturn şi Junon vor fi în careu, dar nu doar astăzi, pentru că acest unghi s-a construit în timp, astăzi atingând doar gradul perfect. Acest careu între înţeleptul Saturn şi melancolica Junon aduce neîncredere în partenerii de dialog sau complicaţii de natură profesională care pot fi explorate într-o zonă negativă, aceea care ar putea să-i îndemne pe oameni să se refuze unii pe alţii, dar nu la modul general, ci să-şi refuze acel partener care, pe viitor, ar putea să-l ajute cel mai mult. Această atitudine negativă poate sugera neglijență în relaţii, însă ea vine pe fondul unei agresiuni care a solicitat individul de la începutul săptămânii până acum şi nu trebuie privit în modul acesta. Oamenii vor gândi aşa chiar se vor acuza pe această idee însă cei care aprofundează vor observa că, de fapt, lucrurile sunt dominate de un anume disconfort vizibil mai mult în schimburile de informaţii, de obiecte sau în alte tipuri de interacţiuni care apar între oameni.
Faptul că Venus din Capricorn, lezată de opoziţia cu Jupiter (plăcerile personale sunt constrânse să se adapteze unor standarde exterioare), ridică un sextil cu Saturn, guvernatorul semnului pe care-l tranzitează, dar se află și în careu cu Luna, cea care trece prin domiciliul său (Balanţa) îi duce pe oameni către o zonă a neîncrederii. Neîncrederea poate fi explorată în mod neaşteptat şi nu se va stabbiliza doar la nivelul partenerilor de dialog, ci doar aşa va debuta, Mulţi vor considera că sentimentele lor nu sunt potrivite pentru nivelul de înţelegere al celor din preajmă şi atunci se disimulează sau devin critici ori îi privesc pe aceştia ca şi cum în viața lor nu au avut de-a face cu fiinţe care se exprimă articulat.
Prin urmare, 29 noiembrie este o zi marcată de disconfort. În realitate, disconfortul de astăzi este dominat de faptul că s-au depăşit etape. Din cauza problemelor, a disconfortului, a neînţelegerilor sau a unor disfuncții de natură organizatorică oamenii au pierdut anumite informații pe drum sau nu s-au mai sincronizat aşa cum ar fi trebuit pentru a le transfera, pentru a duce mai deoparte un mesaj sau pentru a consolida legăturile care le au cu cei din comunitate pentru a-şi îndeplini un ideal. Au sărit aceste etape şi nu şi-au dat seama, iar acum au ajuns într-un impas judecându-i pe ceilalţi, după informaţiile pe care le aveau acum două, trei săptămâni sau acum o lună. Între timp, partenerii de dialog şi-au schimbat atitudinea, iar ei sunt ultimii care află. În felul acesta, oamenii ajung la concluzia că îi părăseşte norocul, că nu au parte de lucrurile pe care le invocă, pe care le cer sau pentru care au lucrat cu atât de multă insistenţă. Dacă îşi aduc acasă problemele din zona socială atunci va apărea şi un anume disconfort conjugal, pentru că acolo lucrurile ar trebui să se bazeze dupa cum au fost formulate jurămintele ori cu mici ajustări în raport cu vârsta, nici într-un caz prin confortul dat de conveniențele sociale.
Pentru că oameni sunt defazaţi, vor refuza ajutorul celor din jur, pe motiv că nu asta au cerut. Dacă ar face un efort să înţeleagă ce s-a-ntâmplat între timp cu cei din jur, care au fost interacţiunile pe care le-au traversat în ultima perioadă, atunci nu ar mai fi atât de încrâncenaţi pe viaţă şi ar accepta ajutorul în stabilirea planurilor de viitor.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a acorda astăzi oamenilor credibilitate. Nu trebuie să-i acuzăm şi nici să-i învinuim pentru ceea ce ştim despre ei, ci doar pentru ceea ce vedem şi nu este conform cu ceea ce se consumă acum în prezent. Cine raportează ceea ce vede acum la ceea ce ştie că ar fi trebuit să vadă pierde din vedere etapa transformării prin care au trecut cei din preajmă şi pe care el nu le-a ştiut. Refuzând să-i judecăm pe cei din jur, privindu-i aşa cum sunt, le dăm dreptul să se transforme şi îi ajutăm să se stabilizeze în această transformare, să nu le fie ruşine de noile energii cu care intră în contact, de noile reacţii pe care le au sau noile sentimente. Acestea sunt ca micile plăntuţe care sunt transportate din cuburile nutritive undeva într-o grădină. Ele trebuie udate și hrănite după nevoile pe care le au acum, în această grădină, nu după nevoile pe care le-ar fi avut, anterior, când își aveau rădăcina înfiptă într-un cub nutritiv.

Eliberare de obligaţii sociale. Finalizări care încurajează încrederea în sine. Independenţa este privită printr-un nou început. Drumuri noi. Speranţe puternice. Vindecare prin forţa interioară. Progres.

Deşi astăzi Luna nu împlineşte niciun aspect negativ, ba, în plus, Soarele împlineşte şi el un trigon cu Uranus, ziua nu este atât de benefică pe cât ne-am aştepta. Asta se întâmplă pentru că în prima sa zi de Scorpion, Luna devine mult prea critică şi mult prea pretenţioasă pentru ce poate obţine din cele câteva unghiuri care se împlinesc astăzi.
Dacă oamenii şi-au diminua aşteptările atunci lucrurile s-ar orienta către un făgaş normal, către bucurie, încântare şi multe dintre cele care s-ar putea întâmpla astăzi ar compensa neajunsurile pe care le-am obținut de la începutul săptămânii până acum. Lucrul pe care îl vom observa însă chiar de dimineaţă va fi dat de eliberare de obligaţiile sociale. Unii vor considera că a sosit momentul să o ia pe alt drum, pe altă cărare, să nu se mai streseze atât de mult cu problemele sociale, să fie mai deschiși mai degajaţi, mai volubili sau mai puternici în a aborda anumite situaţii care până acum au speriat. Dintr-odată devin rigizi, mai siguri pe ei sau formulează ţinte îndrăzneţe care să-i distragă de la grijile obişnuite. Va avea tot aportul astral pentru aceasta şi trigonul Soarelui cu Uranus îi va îndemna să spere în mod paradoxal din disperare.
De aceea ziua nu poate fi benefică întru totul, de aceea acest trigon între Soarele şi Uranus va deveni slujba unor ambiţii prea limitate, prea egoiste sau prea închistate pentru a putea să aducă un progres substanţial. Va aduce un progres, va aduce vindecare, va duce un strop de indecență şi o picătură de încredere, însă dacă Luna nu ar fi fost în Scorpion lucrurile acestea ar fi fost explorate cu mai multă îndrăzneală, cu mai mult curaj şi rezultatele ar fi fost mult mai bune. De această dată, lumina este îndreptată către străfundurile pământului, să răscolească secretele ascunse prin peşteri ori să sperie monştri care nu au avut de-a face până cum cu aşa ceva. Rolul luminii nu este acela de a speria, ci de a asigura deschidere şi vizibilitate.
Vibraţiile acestei zile ar trebuie să-i ducă pe oameni puţin mai departe decât s-a-ntâmplat până acum. Însă puţini vor fi aceia care vor continua demersurile acestei săptămâni pentru că nu vor fi mulţi cei care le vor înţelege aşa cum vin.
Pentru că aceste vibraţii să fie aprofundate se cere pregătire specială, o deschidere anume către zona vieţii spirituale, pentru a putea privi o agresiune sau un atac în mod obiectiv, de a nu lua în mod personal şi de a considera, spre exemplu, cum se-ntâmplă în zilele anterioare, că, între timp, oamenii s-au schimbat şi trebuie judecaţi, analizaţi sau apreciaţi după ceea ce sunt acum. Nu după ceea ce erau în momentul în care ne-am despărţit de ei.
Cei care reuşesc să privească obiectiv tot acest context pot avea parte de un progres substanţial. Ceilalţi, însă dacă vor să scape de probleme şi nu să se răzbune, atunci simt că au nevoie să o aia de la capăt şi nu văd altă soluţie decât cu un alt anturaj, cu alte preocupări, cu altă meserie sau în altă locaţie. Ei îşi vor folosi elanul, deschidere, entuziasmul, curajul sau aspiraţia pentru a-şi construi o nouă casă nu pentru a şi-o repara pe cea pe care o are deja. În acest moment, pentru că sunt zdruncinați de atât de multe probleme pe care nu au reuşit să le controleze în modul adecvat, uită de faptul că nu abandonează doar nişte pereţi, ci tot ceea ce există în interior, nu-şi abandonează doar un demers pe care nu-l pot duce mai departe, ci o serie întreagă de impresii, de emoţii, de amintiri, de legături adică un întreg patrimoniu psihoemoţional care nu poate fi transferat dincolo pentru că nu se potriveşte noilor idealuri.
Prin urmare, 30 noiembrie este o altă zi în care norocul i-a părăsit pe oameni pentru că opoziţia beneficilor, în situaţia în care Jupiter o are pe Lilith în coasta sa, îi duce pe oameni la tulburări de idei, de imagine, la a vedea binele în faţă şi de a se comporta ca şi cum acesta nu există, doar pentru că la un moment dat i s-a părut interesant să trateze cu indiferenţă ceva.
Cei care sunt înţelepţi şi care au reuşit să încadreze adecvat anumite probleme care s-au manifestată de luni încoace vor fi surprinşi atunci când îi vor vedea pe cei din jur sfidând şansa, norocul, chiar dacă acum, acestea nu constituie elemente novatoare, ci doar rămăşiţele unor ipostaze mai vechi. Şi aşa este puţin şi dacă mai este şi risipit atunci avem de-a face cu oameni care au probleme de judecată, probleme cu autocontrolul şi care privesc trecutul ca pe o haină rea şi murdară pe care din lene din comoditate nu doresc să o spele.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi de mai multe ori dacă am fi tentaţi să o luăm pe un drum nou. Deciziile categorice ale zilei de 30 noiembrie sunt dispuse să sărăcească un patrimoniu individual pe care l-am construit cu mare efort şi sârguinţă. Nu trebuie să distrugem întreaga locuinţa doar pentru că un perete s-a fisurat, ci dacă ne interesează stabilitatea întregii construcţii să reparăm locul respectiv şi să continuăm să trăim acolo. Cei care reuşesc să revigoreze relaţiile astăzi, vor fi câştigaţi şi vor descoperi că personajele negative care i-au frământat atât de mult în ultima vreme nu sunt aşa cum i-au văzut.

Declaraţii mincinoase. Comportament înşelător. Disimulare. Continuarea unor demersuri negative iniţiate în vara lui 2013. Rebutul este prezentat ca rebutul produsului de lux. Răspunderea ne împovărează cu problemele celorlalţi. Explorarea epuizării nervoase. Criticism exagerat. Judecata sterilă.

Am ajuns şi la finalul săptămânii adică în momentul în care Soarele şi Chiron îşi formează de ceva vreme careul, dar şi momentul în care Jupiter şi Lilith îşi definitivează încă o conjuncţie, de această dată cu Jupiter retrograd, îndemnându-i pe oameni să îmbrăţişeze minciuna, simularea, aroganţa, comportamentul înşelător sau să se submineze unii pe alţii afişându-se în bunul samaritean sau erijându-se în salvatori ai omenirii.
În această ultimă zi a săptămânii şi primă zi a lunii decembrie, oameni îşi vor atribui roluri care să-i înşele pe ceilalţi, care să creeze impresii false, pentru că, în realitate, vor să fugă de răspundere, se simt împovăraţi, poate chiar de binele autentic pe care-l au chiar dacă el se află în cantitate foarte mică. Li se va părea mult mai convingătoare o replică spusă teatral afişată cu un anume joc de scenă, decât un adevăr care producă efecte mai târziu.
Dacă Soarele în careu cu Chiron le conferă oamenilor o anume slăbire organică, îndemnându-i să se consume foarte mult pentru lucruri minore apoi să se trezească fără energie în demersuri mai meci, conjuncţia pe care Jupiter şi Lilith o vor împlini înseamnă eşec social sau declaraţii mincinoase ori demersuri de zdruncin al unei societăţi bazată pe înşelătorie, pe fraudă, pe hoţie sau pe inginerii financiare.
Pentru că aceasta conjuncţie se produce pe axa Capricorn-Rac, în situaţie în care de câţiva ani buni îi avem pe Pluton acolo care ştie foarte bine să gestioneze resursele, dar şi pentru că acum în această perioadă beneficii sunt în opoziţie, şansa de a salva un obiect de patrimoniu naţional, de a proteja o zonă, este răstălmăcită şi orientată împotriva celui păgubit, scoţând în evidenţă o judecată penibilă, poate chiar sterilă, încărcată de criticism sau de tensiune nervoasă.
În această primă zi a lunii decembrie, când noi, românii, sărbătorim o zi importantă a istoriei noastre, unghiurile astrale ne îndemnă să privim rebutul că pe un produs de lux. Prin faptul că Lilith acum se află în conjuncţie cu Jupiter şi în trigon cu Saturn oamenii se vor simţi lipsiţi de protecţie. Vor avea probleme în a se simţi în siguranţă în societate sau acasă pentru că fie se învinuiesc de anumite excese pe care le-au săvârşit anterior, fie că nu-şi pot controla anumite temeri. De asemenea, ei îşi dau seama că demersurile sociale sunt fidele înşelătoriei sau hoţiei şi se simt răspunzători de faptul că în trecut nu au dat dovadă de atât de multă luciditate, de înţelegere sau de obiectivitate.
Pentru că nu este prima dată când anul acesta Jupiter şi Lilith se întâlnesc, acum, la începutul lunii decembrie, apar episoade care reprezintă continuarea unor demersuri negative ce au fost iniţiate încă din vara lui 2013. S-ar putea ca anumite situaţii sau ipostaze să treacă printr-o criză, anumitor lideri să li se fi promis susţinere, iar acum, pentru aceeaşi susținere ei va trebui să facă o nouă serie de compromisuri.
Pentru că este vorba despre Jupiter în Rac atunci putem să invocăm şi segmentul credinţei, al religiei, al spiritualităţii care prin reprezentaţii săi lansează semnale de decădere morală, întorcându-se împotriva celor pe care ar trebui să-i păstorească. Ceea ce vine spre noi acum, în 1 decembrie, nu este corect, nici bun şi asta îi îndeamnă pe mulți să dezvolte o atitudine antisocială prin desconsiderarea valorile de grup şi consolidarea valorilor individuale. Aceasta inversiune îi promite individului satisfacţie şi succes însă individul care obţine câştigul și avantajul în felul acesta nu va şti că peste timp Lilith se va întoarce împotriva sa şi îl va expune judecăţii grupului.
Prin urmare, finalul acestei săptămâni ne aduce în faţa unor întâmplări cu care ne-am mai întâlnit, unele dintre ele, generate de ipostaze astrale, au fost vizibile şi în vara acestui an, altele se întâmplă în fiecare an şi sunt prilejuite de Ziua Naţională. Conjuncturile astrale ale acestei zile nu avantajează însă moralitatea, obiectivitatea şi nici respectul faţă de valorile strămoşeşti, ci transformă toată această ipostază într-un teatru de prost gust în care cel care minte mai mult să fie mai apreciat, mai iubit, mai îndrăgit, mai aplaudat, mai puternic. Asta se întâmplă, nu doar pentru că Jupiter şi Lilith sunt în conjuncţie, ci şi pentru că acum aceasta se produce când Luna se află în cădere şi suportul spiritual, moral, venit pe cale instituţională lipseşte sau este transformat într-un bici aspru care îl ajută pe enoriaş să-şi ispăşească păcatele, dar care îl va pune în mare dificultate în viaţa laică. Invocăm aici inversarea lucrurilor cu atât mai mult cu cât demersurile care se sprijină pe declaraţiile acestei zile sau care vor depinde foarte mult de ceea ce s-a spus, s-a declarat sau s-a stabilit acum merg spre agresarea poporului, a naţiunii, spre conturarea unui disconfort social menit să menţină la înălţime minciuna, hoţia şi prefăcătoria. Aceste predispoziţii astrale se adresează tuturor celor care se află în postura de lider, indiferent că au funcţia de şef de scară său şef al statului.
Acolo unde statutul, funcţia îi cere individului să fie răspunzător, contextul astral îl îndeamnă pe individ spre beneficii rapide nemeritate, adică să-şi însuşească din bunul comun, fără să aibă obraz, fără să aibă mustrări de conştiinţă, fără să le fie câtuşi de puţin teamă de o vreo sancţiune.
Cel care îşi însuşeşte în această zi bunul celorlalţi, fie că o face prin imagine, prin declaraţie sau pur şi simplu bagă mâna în buzunarul celuilalt, va trebui să plătească în viitorul apropiat, nu foarte departe în timp, cu aceeaşi atitudine din partea celui care îl agresează. Se întâmplă însă ca astăzi aroganţa să fie mult prea mare. Cel care refuză să considere că o face într-un mod în care nu va fi niciodată descoperit. Asta se explică din punct de vedere astral prin faptul că aceasta pare să fie ultima conjuncție a lui Jupiter cu Lilith pe Rac, pentru că Jupiter va fi retrograd până în martie şi la puţin timp de la revenirea acestuia la mersul direct, Lilith va păşi în zodia următoare, în Leu, şi nu va mai fi ajunsă din urmă de Jupiter în următoarea perioadă directă pentru a repara ceea ce strică acum.
Forţele astrală au propriul lor mecanism şi, în mijlocul anului următor, când Uranus din Berbec va împlini un trigon cu Lilith din Leu, aceştia se vor denunţa singuri, îşi vor recunoaşte vina, fie şi numai parţial, însă va fi deajuns, va fi suficientă o singură păsărică, aceea care le va ieși din gură, pentru că în cel mai scurt timp ea să creeze un stol.
Luând în considerare aceste unghiuri care pun o mare greutatea asupra individului la zi de sărbătoare, recomandarea pentru această zi este aceea de a ne opri din treburile cotidiene, de a închide televizorul, de a închide calculatorul şi de a spune o rugăciune pentru neamul românesc. Uniţi prin rugăciune vom fi mult mai puternici decât suntem acum dezbinaţi prin suferinţă.

5 thoughts on “25 noiembrie – 1 decembrie 2013

  1. doina.pascal spune:

    Cât de tristă şi de amară este interpretarea pentru 1 Decembrie, dar din păcate şi fff adevărată. Dezbinările, certurile pentru te miri ce (bani, funcţii, privilegii,etc.) sunt un semn al unei comunităţi imature. Comunitatea matură se identifică cu lucrarea Domnului şi nu cu oamenii sau liderii săi, indiferent cât de capabili sau morali sunt aceştia. Evitarea dezbinărilor se poate face doar prin rugăciune, cum fff frumos aţi spus dvs, şi prin simpla conştientizare a faptului că fiecare aparţine Domnului, fiecare având locul său bine stabilit sub Soare cu care ar trebui să se mulţumească. Doamne, ocroteşte-i pe români!!!

    Doamne, nu nuita de noi
    Suntem săraci, plin de nevoi
    Doamne, ocroteşte-i pe români
    Suntem săraci şi plini de-amar
    Plânsul nostru-i în zadar
    Doamne, ocroteşte-i pe români!

    1. doina.pascal
      Speranțele noastre vin din altă parte. Cei care sunt la curent cu noțiunea de Lucrare privesc altfel obstrucțiunile la care este supus poporul nostru în vremurile acestea.

  2. mariana spune:

    In analiza anului 2013 , domnule Coser, ati vorbit la un moment dat – legat de Jupiter in Rac – de anumite probleme de patrimoniu , de teritoriu , de resurse. Drept sa va spun , la acel moment m-am dus cu gandul la problema ungureasca , eu fiind din Ardeal , cu anumite sensibilitati in legatura cu asta . Apoi , cand au aparut discutiile ( putin spus) referitoare la Rosia Montana si gazele de sist mi-am spus : ” asta era !” . Intotdeauna am citit cu maxima atentie putinele (spre regretul meu) referiri la problemele natiunii , ca sa zic asa , separand astfel previziunile individuale de cele „de grup” . De aceea va rog , domnule Coser , daca aveti timp si disponibilitate , spuneti-ne cateva cuvinte in legatura cu ceea ce se intampla zilele aceste la Bucuresti . Are importanta faptul ca Luna era la grad anaretic in Leu in momentul coborarii din avion a premierului chinez …dar ca aceeasi Luna era in patrar si opozitie cu Neptun la momentul semnarii unor memorandumuri?…e adevarat ca Mercur e conjunct cu Saturn si in trigon cu Jupiter …dar acesta e retrograd si tot acolo e si Lilith …
    Va multumesc pentru timpul dumneavoastra …toate bune

    1. Mariana,

      Ceea ce se întâmplă acum nu are legătură cu conjunctura astrală de acum, ci constituie efectul unor programe ce au apărut, în etape, pe alte conjuncturi. Am motivele mele pentru care nu doresc să intru în detalii de acest fel, dar pot să-ți indic:
      1. Saturn prin Rac (2003-2005) – lupta pentru păstrarea integrităţii;
      2. Pluton în Capricorn din 2008 – prospectarea de noi resurse;
      3. Uranus în Berbec din 2011 – doborârea limitelor convenționalului adică sfidarea unor reguli după care se împărţeau centrele de putere;
      4. Suita de opoziţii între Uranus şi Saturn (2007-2010) – criza valorilor (nu criza financiară, care este o invenţie);
      5. Acum, în plin exerciţiu al careurilor Uranus-Pluton, ce vor dura până în 2016 asistăm la o împlinire a ceea ce s-a răscolit pe poziţiile anterioare, ducând la războiul resurselor.
      Acestea sunt reperele şi nu trebui priviți actorii acestui teatru social prin ceea ce reprezintă ei acum, ci, până spre finalul lui 2016, când careul Uranus-Pluton iese din toleranța admisă, trebui privite ca un joc al puterii, ca o reconfigurare a centrelor de putere, având ca mijloc de expresia războiul resurselor. Abia după aceea putem să privim actorii prin noile calităţi pe care le vor avea: învingători sau învinşi.
      Acum jucam în filmul
      „- Tu eşti Mircea?
      – Da-mparate!
      – Am venit să mi te-nchini…”

  3. mariana spune:

    Cel mai mult imi place punctul 3. :)) Sigur ca lupta e pentru acapararea resurselor …eu ma intrebam cum iesim noi din treaba asta …dar am inteles si asta …din filmul in care jucam …si eu , care indrazneam sa sper mai mult 🙁
    Sa asteptam , deci , sa treaca 2016 ca sa vedem daca am jucat alaturi de invinsi sau invingatori , sau am „reevaluat ” partile beligerante din mers …Am recitit acum ceea ce ati scris in analiza anuala la 25 noiembrie ;e remarcabil !! Seara buna! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.