25 – 31 iulie 2016

25 – 31 iulie 2016 este săptămâna calificării ca ființe de lumină, a schemelor vechi pe care nu le mai putem folosi și a ispășirii unor greșeli pentru a putea merge mai departe cu conștiința împăcată. Așa după cum se poate constata din deviza generală, această săptămână este încărcată de impulsuri pe care unii le vor numi provocări, iar alții motive de supărare, de tristețe sau de boală. Toată această schemă, privită ca o structură de sine stătătoare, se referă la o ipostază de purificare. Clarificările de acum sunt foarte importante pentru ceea ce vom avea de experimentat începând cu luna august și care ar putea fi definitorii pentru trăsăturile părții a doua a anului 2016. Știm, însă, că anul 2016 aduce ambiguitatea ca element definitoriu. Ceea ce pierdem, de fapt, nu este o mare pierdere, ci o etapă intermediară pentru a ajunge la o nouă reușită, iar ceea ce câștigăm nu reprezintă un beneficiu, ci chiar o sarcină suplimentară, o invitație la a lucra pe un nou nivel sau cu alte instrumente. Săptămâna în curs se încadrează perfect în această zonă a ambiguității. Fiecare zi a acestui interval vine cu motive de tulburare, de tristețe, poate chiar de boală, pe care trebuie să le abordăm cu maximă responsabilitate ca până la sfârșitul fiecărei zile acestea să dispară. În felul acesta, reușim să ne purificăm de propriile greșeli și putem merge, din aproape în aproape, în acest interval de la o zi la alta, cu conștiința împăcată. Așa cum de multe ori am spus în analizele pe care le facem aici, viața este complexă, iar abordarea dimensiunii personale prin trăsăturile acestei săptămâni accentuează acele opinii care ne spun acum că viața este dură prin complexitatea sa, nu fascinantă. Avem datoria morală față de noi înșine să nu aprofundăm aceste impulsuri rele, pentru că viața nu este grea prin complexitatea sa, ci, înainte de toate, este fascinantă prin această complexitate. Totuși, greutatea acestei săptămâni ne va face să ne întoarcem de multe ori la gândul acesta de deziluzie, la concepția că totul este greu, că pentru fiecare lucru mărunt trebuie să depunem eforturi mari sau foarte mari. Cel care nu uită că dragostea este ceea ce îi unește pe oameni prin liberă voință, nu ceea ce îi ține înlănțuiți, va găsi de fiecare dată resursa necesară pentru a trece de partea cealaltă a baricadei și a deveni, fie și numai pentru o săptămână, ființe de lumină.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu judeca răul pe care trebuie să-l rezolvăm. Suntem invitați să facem curățenie nu cu ură, nu cu resentiment, ci cu dragoste.

Disciplină. Se spun lucruri împotriva interesului personal. Se face apel la un precedent. Mediul social nu este favorabil. Se caută o liniște personală. Emoțiile pozitive ajută cristalizarea unor aspirații. Demersurile personale sunt marcate de dragoste. Afacerile au mult bun simț. Atracție către mișcare. Mobilitatea ne ajută să ne menținem în formă. Reușita socială ne îndeamnă către schimbare. Viața are multiple chipuri. Putem merge mai departe dacă acceptăm modificări de structură. Demnitate. Valoarea morală este apreciată. Încredere în sine. Se clarifică o problemă personală.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Berbec, urmând ca în cursul acestei zile să treacă prin careul cu Pluton, deci să anunțe, încă de pe acum, calitatea de distribuitor de lumină pe care și-o va încheia în ziua următoare, când se va afla în conjuncție cu Uranus. Ceea ce se întâmplă acum nu are greutatea a ceea ce avea cândva, nu are nici măcar valoarea morală pe care o avea pe vremuri, atunci când planetele Uranus și Pluton se aflau în fereastra careului. Totuși, pentru că cele două planete se află pe zodii cardinale, această calitate de distribuitor de lumină, chiar dacă nu va fi ceea ce a fost cândva, își pune amprenta pe vibrația astrală a zilei de 25 iulie transformând-o într-o zi neobișnuită. 25 iulie devine o zi neobișnuită prin emoții, prin disciplină sau prin faptul că ne vom preocupa de anumite demersuri personale pentru a ne spori demnitatea, pentru a deveni mult mai importanți pentru grupul de apartenență printr-o faptă personală, nu prin acceptul celorlalți, nu prin ceea ce primim de la alții. Cu toate acestea, 25 iulie se poate transforma, din nimic, într-o zi de luptă. Este adevărat, în momentul acesta, pentru că Luna trece prin trigonul cu Saturn de pe zodia Săgetător, se caută liniștea, dar nu pentru ceea ce reprezintă ea în sine, ci acea liniște care se instaurează atunci când lipsește obstacolul, când lipsește problema, când o tensiune mai veche s-a rezolvat.
Statutul pe care îl are această zi în schema astrală a acestei săptămâni, este unul informativ. Asta înseamnă că, încă de pe acum, vom putea experimenta deviza generală aplicată acestei săptămâni care ne vorbește și despre lucruri bune, dar și despre lucruri rele, unele dintre ele având rădăcini adânci în conștiința individuală sau făcând parte din educația la formarea căreia am lucrat ani de zile. Cu toate acestea, nu ne putem aștepta la prea multe de la această zi, decât să vedem cât de puternic este impulsul către transformare, cât de intens este curajul pe care îl folosim pentru a ne atribui roluri pozitive, spre exemplu de a fi ființe de lumină, de a fi oameni victorioși, de a fi personaje importante în istoria grupului de apartenență.
Prin urmare, 25 iulie ar trebui să fie o zi de conduită ori de modificare a conduitei, de ajustare a comportamentului pentru a face rolul pe care îl avem în grupul de apartenență mult mai clar, mult mai vizibil sau mult mai eficient. Se poate vorbi în această zi, deși nu este specific lucrul acesta cu Luna pe zodia Berbec, despre iertare sau despre înțelegere, dar această iertare va veni ca o consecință a mobilității. O persoană puternică, profundă sau înzestrată cu capacități speciale, cu o mare mobilitate interioară, ne atrage către evenimente complexe sau către o înțelegere complexă și toate acestea se soldează cu un rezultat foarte bun, așa cum este și iertarea. Dacă ajungem la iertare atunci putem vorbi despre demnitate sau despre îndeplinirea unui rol educațional în grupul de apartenență, față de un partener de dialog sau față de un anumit context. Momentul astral al zilei de 25 iulie are o mare mobilitate și el trebuie judecat doar după reușita socială. Acum doar reușita socială ne îndeamnă către schimbare și doar prin intermediul ei reușim să înțelegem ce avem de făcut în grupul de apartenență sau care este rostul pentru care interacționăm cu anumite categorii sociale. Când Luna va trece pe zodia Taur, adică în seara zilei de marți, 26 iulie, lucrurile vor fi analizate altfel. Acum reușita socială devine pilonul principal al conduitei personale sau motivul principal pentru care considerăm că trebuie să ne schimbăm.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi puternici prin echilibru, prin moralitate, adică de a prezenta celorlalți ceea ce este mai bun, ceea ce considerăm că este mai valoros, fără a le impune, fără a-i lovi cu binele în care credem.

Vulnerabilitate. Succesul este plătit scump. Poezie. Teatru. Compoziția mișcării este importantă pentru mediu. Oamenii se rănesc fără să își dea seama. Aspectul provocator ne îndeamnă spre neșansă. Constelația iubiri visează către valori profunde. Suntem purtătorii unui mesaj important. Singurătatea este o condiție a reușitei. Suntem creatori de sentimente frumoase. Logica nu are nicio valoare. Inspirație specială. Farmecul și reușita sunt importante în planurile de viitor. Tendința de a face o faptă mare. Ne gândim la câștiguri. Viața este simplă dar complicată. Paradoxul se întâlnește la ordinea zilei.

Luna se află acum pe final de tranzit prin zodia Berbec urmând ca în a doua parte a zilei să treacă pe zodia Taur. Pe acest sector va trebui să treacă prin trigonul cu Mercur, cel care se află de ceva vreme în tranzit prin zodia Leu, dar și prin mult discutata conjuncție cu Uranus, ipostază care se consumă în dimineața acestei zile și care anunță finalul unei calități pe care Luna a îndeplinit-o încă din săptămâna anterioară, cea de distribuitor de lumină. De această dată, calitatea de distribuitor de lumină pe care Luna a îndeplinit-o și pe care am observat-o în mai multe ipostaze de săptămâna trecută și până acum, se poate transforma într-un element de vulnerabilitate. Ceea ce am văzut la alții nu ne convine, ceea ce ni s-a spus nu poate fi pus în aplicare, iar ceea ce deținem nu va fi folosit în momentul acesta. Pentru că impulsul de a acționa este foarte puternic vom încerca să ne impunem punctul de vedere, să depășim anumite etape și să vorbim despre calități pe care partenerii de dialog nu și le-au descoperit încă, despre puteri pe care nu le au încă ori despre greșeli pe care nu le-au săvârșit încă. Acesta este un paradox care nu va putea fi gestionat bine decât de o minte înzestrată să lucreze cu instrumente abstracte, decât de o ființă care dispune de o intuiție foarte puternică, cea care-i permite să treacă dincolo de aparențe și, pe baza a ceea ce percepe, să poată explica în cuvinte simple sectorul acela care nu s-a consumat încă și care definește calitatea pe care o atribuim acum partenerului de dialog. În consecință, procedând așa cum ne sugerează contextul astral de acum am putea deveni creatori de sentimente frumoase, foarte sensibili sau foarte expresivi, capabili să punem în cuvinte înțelesuri foarte adânci, să scriem poezii, să povestim frumos o întâmplare care s-a petrecut cu mult timp în urmă, să explicăm noțiuni complicate în cuvinte foarte simple și totul să aibă un impact teribil. Imediat ce Luna va intra pe zodia Taur, în seara acestei zile, ea va trebui să treacă prin opoziția cu Junon. Din nefericire, raportul acesta pe care Luna îl are cu asteroidul Junon, implică și afectarea sa de către Luna neagră, cea cu care va împlini o opoziție în dimineața zilei următoare. Gândurile pe care le avem în seara zilei de marți, 26 iulie, se vor confirma în dimineața zilei următoare, dar nu pentru că ar fi reale, ci pentru că există o legătură între impulsul de acum și ceea ce este programat a se consuma în ziua următoare. Acum nu avem puterea să vedem legătura care există între aceste două repere și avem impresia că determinăm prin gând o anumită faptă ori că o anticipăm. De fapt, prin relația pe care Luna o are de îndeplinit cu Junon și apropierea periculoasă de opoziția cu Luna neagră, intrăm în această fereastră nefastă care debutează cu o informare referitoare la un element negativ și se sfârșește cu împlinirea acestuia.
Prin urmare, 26 iulie ne pune în fața unor situații pe care, la început, vom încerca să le rezolvăm în virtutea inerției, cu instrumentele pe care le-am folosit și în ziua anterioară, dar va fi greșit. Impulsul care ne îndeamnă să folosim instrumentele pe care le-am utilizat în ziua anterioară vine dintr-un mecanism mult mai amplu, mult mai complex, acela care susține schemele vechi și despre care aflăm, după cum ne spune deviza generală aplicată acestei săptămâni, că nu ne mai putem folosi în momentul acesta, cel puțin nu le vom mai putea folosi în mod eficient. Situațiile ridicole devin enervante pentru că fac trimitere la o judecată care se întind pe o durată mare de timp și care ar putea să ne informeze despre faptul că anumite elemente de patrimoniu vor intra în criză. Vom fi destul de agitați pentru că vom avea clar senzația că ne lipsește ceva, că nu avem alimentul adecvat, că nu avem produsul necesar de care să ne folosim pentru a ne liniști, pentru a ne redobândi liniștea de altădată, pentru a ne calma.
Nu avem nevoie să ne pierdem echilibrul considerând că lucrurile acestea au deja un statut, că sunt foarte bune sau foarte reale. Ele sunt doar impulsuri de moment care apar acum pe granița dintre zodia Berbec și zodia Taur, sector tranzitat în această zi de către Lună. Este posibil ca în momentul acesta mulți să considere că au nevoie de putere, că numai prin putere reușesc să depășească un moment dificil, dominat de o anticipare tristă, îngrijorătoare, de certitudinea faptului că anumite situații nu se vor schimba niciodată. Din această perspectivă vibrația zilei de 26 iulie este foarte grea, dominată de o judecată aparte sau de o situație foarte ciudată. Nu avem de ce să considerăm că situațiile ciudate de acum au rădăcini foarte puternice. Putem alege ca din deviza generală aplicată acestei săptămâni să ne amintim în momentul acesta doar de faptul că ne-ar prinde bine să îndeplinim rolul de ființe de lumină.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne bucura de ceea ce este bun și cert. Lucrurile care nu s-au împlinit încă nu pot fi judecate corect după gândurile pe care le avem acum.

Oamenii nu mai sunt liberi. Forța interioară face un balans între maximum și minimum de randament. Mintea este rătăcitoare. Avem șansa de a ne afirma prin valori speciale. Greutate. Emoții pozitive. Ploaia de cuvinte se transformă în obsesie. Sobrietate. Dorință de a munci suplimentar. Viața se schimbă prin antiteză. Este reînnoit un contract. Neîmplinirile sunt o adevărată enigmă. Se depășește o criză. Mișcarea este importantă pentru individ. Valorile personale sunt o condiție a reușitei pe o cale nouă. Atașament față de valori ciudate. Furtună într-un pahar cu apă. Strădanie. Mari așteptări de la ceilalți. Sfârșitul este aproape, dar el nu sperie. Energii complexe. Transmutație. Surprize dubioase. Energie nouă. Eliberare de puteri false.

Trigonul pe care Mercur și Uranus îl împlinesc în această zi face trimitere la puterea de adaptare pe care trebuie să o dovedim luând în calcul atât elementele pozitive și cele negative, atât calitățile cât și defectele acumulate în timp, toate privite într-o structură unitară. Trecerea Lunii prin zodia Taur ne vorbește acum despre nevoi, iar aceste nevoi ne vor fi mult mai clar conturate în a doua parte a zilei când Luna se va afla într-un trigon cu Capul Dragonului, observând că, de fapt, anumite evenimente bune se întâmplă de la sine și ne face plăcere să trecem prin situații de genul acesta. Până atunci, însă, avem de trecut o mare încercare dată de trecerea Lunii prin opoziția cu Lilith, aspect care se va consuma în dimineața acestei zile. Emoțiile pozitive sunt în dimineața acestei zile captive unor interese ce își au rădăcina în gândurile care ne-au curtat în ziua anterioară. Vom ieși din această situație tulburătoare prin dorința de a munci, prin mișcare, prin mobilitate. Abia îndeplinind această condiție reușim să valorificăm la un nivel superior trigonul Mercur-Uranus, cel care aduce un plus de comunicare, de inteligență practică sau de eficiență în administrarea unor valori. Pentru că acest trigon se realizează pe zodii de foc, cu Mercur pe zodia Leu și Uranus pe zodia Berbec, se poate vorbi despre un moment de eficiență, de creativitate, de depășire a unui obstacol, de înțelegere sau de putere. În centrul acestor situații se află Axa Dragonului, iar asta înseamnă că schema la care face trimitere ziua de 27 iulie este una foarte mare și adună rezultate care sunt presărate de-a lungul primelor șase luni ale anului.
În realitate, relația aceasta frumoasă dintre Mercur și Uranus ne îndeamnă să transformăm în elemente pozitive amintirea unor întâmplări triste. Aceste întâmplări triste ar putea veni din luna anterioară, când inițierea mersului retrograd al lui Neptun a adus un moment tulburător în zona aceasta a adaptării la noile condiții de trai. De aici înțelegem ca un element absolut esențial al zilei de 27 iulie accentuează o problemă de sobrietate pentru că trebuie să ne recunoaștem anumite greșeli, trebuie să conștientizăm anumite limite pentru a putea merge mai departe cu conștiința împăcată. Nu este nimeni perfect, nimeni nu devine perfect dacă își recunoaște o greșeală, aceasta nu se șterge, ci rămâne în conștiința celorlalți. Realizarea specială a momentului vine din eliberarea de presiunea faptei rele, ceea ce poate avea asupra individului un efect eminamente terapeutic. De aceea unii vor avea impresia că se află foarte aproape de sfârșitul unor demersuri negative, că sunt foarte aproape de un nou început, de noi energii, că se eliberează de puterea falsă și devin mai liberi. Este clar că de norocul acesta nu poate fi vinovat doar trigonului Mercur-Uranus, ci ansamblul conjuncturilor astrale de acum, cel care ne ajută să ne desprindem de valorile ciudate. Cine va observa că lucrurile acestea rele pe care le putem lăsa acum în urmă sunt, de fapt, o furtună într-un pahar cu apă va reuși foarte ușor să facă acest pas.
Prin urmare, 27 iulie este o zi de putere. Avem acum capacitatea necesară să ne prezentăm față de comunitate într-un alt mod, dar nu ni se spune nimic dacă această manieră este pozitivă sau negativă. A fi bun sau rău îi stă în sarcina fiecăruia. Dacă încă de dimineață gânduri acestea rele ne vor tulbura anumite demersuri importante pentru această perioadă, cu cât ne apropiem de sfârșitul zilei cu atât aceste elemente se adâncesc pe traseul specific și cel atent va putea constata că multe din situațiile care păreau fără ieșire se rezolvă de la sine. Ceea ce este foarte important în spațiul acestei zile vine tocmai din invitația la găsi soluțiile speciale înainte ca ele să se desfășoare de la sine. Avem nevoie să fim pozitiv și bun încă de dimineață când lucrul acesta ar putea fi imposibil, când ne trezim cu o stare proastă, când gândurile triste ale zilei anterioare se pot transforma în evenimente. Chiar și așa, nu trebuie să fim pasivi, adică nu avem de ce să ne mulțumim cu împlinirea de la sine a lucrurilor bune. A dovedi această putere de transportare în dimineața zilei arată că pe tot parcursul iei putem face dovada transformării lucrurilor rele lucruri bune, putem defini un factor de echilibru și de stabilitate pentru grupul de apartenența. Este, de altfel, un lucru foarte minunat să îndeplinim acest rol. Beneficiile sunt de ambele părți. Cel care acționează se va simții bine în noua postură, va vedea că frământările pe care le lasă în urmă sunt lipsite de sens, un fel de furtună într-un pahar cu apă, iar anturajul va beneficia de rezultatele speciale pe care un individ orientat pozitiv le obține. În felul acesta se poate depăși foarte ușor și simplu un moment de criză.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu confunda încordarea, încrâncenarea, gândurile rele sau revolta cu misterul. Ceea ce ascundem acum are mai curând o trăsătură negativă, deci nu poate exercita asupra conștiinței o atracție către profunzime, necunoscut. Momentul acesta are nevoie să fie dominat de deschidere, de transformare, de trecere de la întuneric la lumină.

Conflicte gratuite. Anumite aspecte sunt marcate de orgoliu și neînțelegeri. Pocăință. Aspectul minoritar devine majoritar. Mijloacele se confundă cu scopurile. Slăbiciunile sunt marcate de încăpățânare. Ușoară bunăvoință. Instrumentele vieții ne îndeamnă către recunoaștere. Catastrofă. Războiul se transformă în altceva. Rezonanță interesantă. Ne deschidem către frumos. Atracție către valori universale, muzică, poezie, știință. O legătură interesantă cu realitatea. Viața poate fi aspră, dar este eficientă.

În contextul acestei săptămâni în care sunt reinventate scheme mai vechi, nu neapărat pentru a readuce în actualitate anumite conflicte, cât în a recunoaște o greșeală pentru a putea merge mai departe cu conștiința împăcată, parcurgerea ultimului segment al zodiei Taur de către Lună generează situații conflictuale. Unii vor crede că aceste situații conflictuale reprezintă, de fapt, ultima etapă într-un proces de transformare care ar trebui să se finalizeze cu o mare despărțire, cu regrete adânci sau cu o pocăință. Există o tensiune care se va exprima prin cuvinte și ea va purta acum aceeași notă conflictuală precum o vedem răspândită asupra întregii zile. Se întâmplă lucrul acesta pentru că Luna va trece acum prin careul cu Mercur și, respectiv, prin opoziție cu Marte, planete care își vor atinge careul lor în ziua următoare. Conflictul de acum, de fapt, anticipează ceea ce urmează să se consume ca eveniment în ziua următoare. Această anticipație tulbură ideile, agită gândurile, ne apropie foarte mult de ceea ce nu este corect și ne pune în conflict cu cei din generația noastră. Pentru unii, schema aceasta seamănă cumva cu un război, dar acest război, după cum vom vedea spre finalul acestei zile, când Luna va intra pe zodia Gemeni, nu ne duce nicăieri. Asta înseamnă că nota reprezentativă a zilei de 28 iulie este doar cea dată de agitație.
Mai există o componentă care poate deveni reprezentativă pentru ceea ce urmează să se întâmple pe 28 iulie și care se referă la ușurința cu care acordăm importanță opiniilor celorlalți. Cei care reușesc să depășească încă de dimineață un obstacol, se vor simți mult prea liberi, ca și cum activează în afara unor condiționări și vor crede despre ei că sunt eficienți. Există o explicație astrală pentru care se întâmplă lucrurile acestea, iar ea este dată de trigonul pe care Luna îl are de împlinit cu Jupiter încă din dimineața acestei zile. Este posibil ca această bucurie că am depășit un obstacol, privită ca element minor în contextul major al agitației care definește această zi, să arate ca în proverbul „Buturuga mică răstoarnă carul mare”, că nu trebuie să fim bogați pentru a fi fericiți sau puternici pentru a fi mulțumiți de noi înșine. Trebuie doar să fim atenți la ceea ce avem pentru a aprecia așa cum se cuvine rezultatele care apar din folosirea acestor instrumente.
Prin urmare, 28 iulie este o zi dominată de conflicte gratuite. Unghiurile care se împlinesc în această zi ar trebui să ne atragă atenția și asupra greșelilor pe care suntem tentați să le repetăm pentru a convinge auditoriul că, în realitate, ele nu sunt erori, nu sunt greșeli, ci elemente reprezentative care definesc viziunea asupra vieții. În cuvinte mai simple, repetăm aceste greșeli pentru a-i convinge pe cei din jur că așa știm să facem, că nu ne pricepem să procedăm în altfel. Ar trebui să fim foarte atenți cu impulsurile acestea pentru că ziua de 28 iulie are o componentă care se va regăsi în toate tipurile de activități pe care le vom aborda acum: nevoia. Dacă vom crede că în felul acesta schimbăm opinia anturajului despre noi înșine, adică dacă vom considera că procedând așa vom fi crezuți că nu ne pricepem să procedăm altfel, ne definim într-un mod eronat propria nevoie. S-ar putea ca anturajul să nu piardă nimic la acest capitol, dar noi va trebui să mergem mai departe cu aceste nevoi definite în modul acesta. Doar neglijând acest aspect războiul se poate transforma în altceva și doar așa rezonanța poate merge către o zona periculoasă. Este adevărat, faptul că Luna se implică acum în două relații negative, una cu Mercur, iar cealaltă cu Marte, ne permite sa anticipăm un eveniment trist care se va consuma la modul concret în ziua următoare, vineri, 29 iulie. Oricât de clar ne va fi, oricât de lucidă este această concluzie, va trebui să fim atenți să nu ne construim o nevoie pe baza acestor observații negative. Dacă vom proceda în felul acesta, celelalte elemente specifice zilei de 28 iulie sunt firești, ușoare, marcate de bunăvoință și de disponibilitate pentru respect ori pentru efort.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la atenție. A fi atenți la atenție nu presupune un joc, nici măcar unul de cuvinte, ci o atitudine matură, una care se susține pe judecată și inteligență practică.

Complicații verbale. Putere de a transforma pe baza unor experiențe personale. Duritate în vorbire. Cumpătare. Revoltă împotriva unui element personal pe care nu l-am înțeles. Se impune cu calm și răbdare o idee. Comprimarea timpului nu este întotdeauna cea mai bună soluție. Valori esențiale se ivesc la orizont. Adaptare complicată. Rămânem fără cuvinte. Ne opunem unei discipline. Se perturbă liniștea cuiva. Un exemplu crește în intensitate. Ambiguitate. Nervozitate. O faptă rea ne depărtează de aspectul practic al vieții.

Conjuncturile astrale ale zilei de 29 iulie scot în evidență elemente care sunt încadrate în zona degradării umane. Multe din cele care se vor întâmpla acum și care sunt dominate de refuzul progresului, de neputința de a încadra corect o idee sau un răspuns venit din partea celorlalți, de invidia față de personalitatea celorlalți sau de faptul că altora le merge mai bine, de neputința de a privi un lucru frumos și de a-l iubi, încearcă să ne creeze o altă impresie asupra vieții, mai exact să ne deformeze impresia pe care o avem față de lucrurile obișnuite. Asta înseamnă că momentul acesta se află cel mai bine pe frecvența devize generale aplicată acestei săptămâni, cea care se referă la schemele vechi pe care nu le mai putem folosi, dar și la acele întâmplări care ne vorbesc despre recunoașterea unor greșeli cu scopul de a merge mai departe cu conștiința împăcată. De aici înțelegem că lucrăm în momentul de față cu valori esențiale, dar primul impuls este de a le refuza, de a le nega, de a considera că nu trăim acest episod pentru a înțelege presiunea grupului, schimbarea pe care trebuie să o facem, revoluția la care luăm parte, ci că, poate, pe alocuri am putea trăi altfel, chiar mai bine. Careul Lunii la Axa Dragonului pare să fie reprezentativ la acest capitol, cu atât mai mult cu cât el este susținut de careul Lunii la Neptun, dar și de opoziția Lunii cu Saturn. Astfel, se activează crucea mobilă și oamenii devin nervoși, incoerenți, incapabili să se oprească asupra unei idei, crezând că le pot împlini pe toate, fiind foarte agitați și răutăcioși. În această dispunere este foarte ușor să vedem care sunt elementele definitorii ale degradării umane. De altfel, cu toate că acesta este elementul definitoriu, ceea ce se ridică din această zonă a degradării ar trebui să fie mai mult un avertisment, dar în momentul de față nu vedem lucrul în modul acesta. Pentru noi va fi foarte evident pe 29 iulie doar ceea ce se împlinește ca element negativ, doar ceea ce este spus pe un ton ridicat, absența ajutorului, neputința de a ne ridica la nivelul așteptărilor, o faptă rea care ne distrage atenția de pe aspectul practic al vieții și ne face să credem că lucrurile vor fi rele și în perspectivă. Fondul acesta este, cu precădere, alimentat de careul pe care Mercur și Marte îl definitivează cu puțin timp înainte ca ziua de vineri să se termine. Liniștea este ușor perturbată de gânduri triste, de refuzul progresului, de ambiția cu care unii oameni se lasă antrenați în judecăți eronate sau în plăceri ciudate. Atât Mercur din Leu, cât și Marte din Scorpion, ne vorbesc despre putere, despre frustrarea de a nu avea suficient de multă autoritate nici prin sentiment și nici prin poziție socială, nici prin personalitate și nici prin patrimoniu. Dacă ajungem să conștientizăm lucrul acesta nu înseamnă că elementele pe care le observăm în felul acesta acum chiar ne lipsesc, ci înseamnă doar că trecem prin situații care nu folosesc nici atitudinea, nici personalitatea și nici patrimoniul în modul în care vrem noi.
Prin urmare, 29 iulie ne anulează acea sensibilitate pe care am iubit-o cel mai mult și împotriva căreia inventăm acum explicații ciudate. Gândurile acestei zile sunt neobișnuite, încărcate de o mare răspundere și tocmai pentru că ne simțim răspunzători față de lucrurile pe care nu le lăsăm în urmă ajungem în punctul în care să opunem rezistență acelor elemente bune care ar trebui și în această schemă să ne ofere soluții speciale. Schema momentului este definită de viteză, de grabă, de lucrurile rele spuse fără judecată, de fapte rele făcute din lipsă de atenție, de erori bazate pe ambiguitate și nervozitate. Dacă ne este clar că aceasta este situația prezentă, aceasta este baza și sinteza astrală a zilei de 29 iulie, înțelegem altfel medierea pe care Pluton o face la Axa Dragonului și care, pe fondul acesta, ar trebui să aducă o soluție practică ce ar putea fi folosită ca panaceu, ca soluție universală împotriva tuturor relelor.
Elementele negative care ar putea să ne întoarcă din drum și care ar putea să transforme episodul de acum într-un element permanent fac apel la un limbaj. Careul acesta dintre Mercur și Marte agravează orice problemă pe care ne-o amintim în momentul de față. Fie că ea este de natură financiară sau de natură relațională, fie că ea face referire la o problemă reală sau la una vagă, rezultatul este întotdeauna rău, iar remanența acestui rezultat generează stări psihice proaste, stări depresive sau agitație. În consecință, și atmosfera de lucru este afectată, memoria nu mai funcționează la cotele cele mai bune, însă nevoia de putere sau motivele care subliniază absența puterii devin foarte vizibile.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a refuza opoziția, de a refuza să fim împotriva unui element doar pentru că în momentul de față acesta ni se pare foarte rău. Va trebui să avem răbdare până săptămâna viitoare când, cel puțin în privința acestui element, lucrurile ne vor fi puțin mai clare.

Nuanțele devin complicate. Ne întoarcem împotriva lucrurilor bune. Fragmentarea vieții nu înseamnă coeziune cu forțe noi. Comprimarea valorilor personale nu înseamnă comprimarea timpului. Ideea generală ne fascinează. Aspectul diluat al vieții poate păcăli. Fire enigmatică. Sarcasm. Rigiditate prin atracție către rău. Pământul fuge de sub picioare. Distrugerea unui bine. Retrageri active. Răbdarea are o limită. Prea multe sentințe. Pericolul se naște din acceptarea încercărilor. Ne îndepărtăm de adevăratele sensuri. Ambiție. Colectăm informații neobișnuite. Tensiune nervoasă. Adunăm valori inutile. Oscilăm între calm și disciplină pentru a ascunde apatia sau indolența. Se modifică ritmul de lucru. Sensibilitatea greu de pătruns ne duce spre legături pasionale.

În noaptea de vineri spre sâmbătă Uranus își va iniția mersul retrograd, deplasare care va dura până pe 29 decembrie. Așa cum am indicat de multe ori în analizele pe care le facem aici, prima zi de retrogradare a lui Uranus are o duritate aparte ca și cum toate lucrurile se răscolesc, totul trebuie să funcționeze, pe moment, după alte reguli, totul se întoarce din drum, valorile cu care am lucrat până acum trebuie răstălmăcite, observate dintr-un alt unghi, analizate dintr-o altă perspectivă și, în mod obligatoriu, pe baza acestora trebuie să obținem un rezultat. Noi, pentru că studiem astrologia, suntem conștienți că nu putem obține acum un rezultat din această răscolire, însă pe zona publică vom vedea cum anumite valori se strică, iar acest lucru nu este predispus doar de inițierea mersului retrograd al planetei Uranus, ci și pentru că, în a doua parte a zilei, soarele se va afla într-un careu cu Lilith, iar Mercur va părăsi zodia Leu și va intra în Fecioară. Din această cauză, 30 iulie poate deveni o zi foarte dură, complicată, când avem impresia că suntem părăsiți de binele cel mai mare, că urmează să se întâmple ceva rău și că nu suntem pregătiți să facem față tensiunilor nervoase pe care le anticipăm acum. Ar trebui să fim conștienți de faptul că duritatea zilei de 30 iulie nu va fi regăsită în forma aceasta pe viitor. Asta înseamnă că dacă vom fi suficient de atenți încât să nu proiectăm în viitor situații înțelese greșit acum nu avem de ce să ne facem atâtea griji.
Îndeplinind această condiție, înțelegem că multe din lucrurile care se consumă acum depind de interpretare. Faptul că oamenii sunt acum imprevizibili prin rău nu înseamnă că duritatea momentului este o bază pentru evenimentele triste despre care credem acum că se vor consuma în săptămânile următoare. Se va pune problema mai târziu și a folosirii unor calități spirituale pe care acum nu le putem accesa. Aceste probleme puse în fața calităților spirituale se vor transforma, în mare parte, în provocări ale vieții, adică le cam dispare acestora caracterul coroziv. Va rămâne în continuare, pe toată durata retrogradării lui Uranus, adică până la finalul lunii decembrie, dar și în săptămâna viitoare, cât timp careul Soare-Lilith va fi activ, nota aceasta grea, apăsătoare, ce ar putea alimenta deziluzia, încordarea, lipsa simțului practic sau al logicii, nemulțumirea. Cel mai bun lucru pe care am putea să-l facem pe 30 iulie este să nu ne întoarcem împotriva valorilor perene doar pentru că ni se pare că acum impulsul acesta negativ este mult mai clar și că acesta, de fapt, definește realitate. Duritatea zilei de 30 iulie trebuie să rămână în această albie, nu trebuie dusă, prin voință proprie, prin judecăți eronate, pe mai departe. Vom vedea pe viitor că valorile spirituale ne vor ajuta să rezolvăm pericolul născut din acceptarea provocărilor. Toată această tensiune nervoasă va dispărea atunci când oamenii vor realiza, privind în continuare problemele momentului, că sunt mai mult de atât, că rolul pe care-l au în grupul de apartenență nu poate fi definit de răul la care participă.
Prin urmare, 30 iulie este una dintre cele mai dificile zile ale acestei săptămâni pentru că ne aduce rigiditate, teamă de lucruri ascunse, impulsul de a săvârși acțiuni împotriva propriei armonii, împotriva propriei sănătăți, fapte care ne vor îndepărta de sensurile adevărate. Vom încerca, apoi, prin ambiție sau contracție, să reparăm răul pe care-l provocăm, stricăciunea pe care o producem în grupul de apartenență, dar cu cât vom atrage mai multe persoane în genul acesta de demers cu atât pierderea va fi mai mare, iar efectele acestor fapte rele mai ample. Cel care este lucid ori care a mai lucrat cu informații abstracte, va considera că se poate apăra de toată această situație complicată fiind ascunși, adoptând o atitudine enigmatică, încercând, în felul acesta, să își ascundă nesiguranța. Faptul că în momentul acesta avem clar senzația că ne depărtăm de adevăratele sensuri, că spunem ceea ce vom contrazice prin fapte, că săvârșim fapte care sunt într-un contrast teribil cu ceea ce am declarat anterior, reprezintă o realitate. Ar trebui să fim conștienți de faptul că schema aceasta complicată a zilei de 30 iulie ne modifică ritmul de lucru, ne obligă să oscilăm între calm și disciplină, dar nu pentru că am fi în căutarea unor sensuri profunde, ci pentru că dorim sa ascundem un defect. Trecerea lui Mercur pe zodia Fecioară este un element bun și prin această nouă poziție, adică în seara acestei zile, dar și în zilele următoare, toată această angoasă se poate transforma, prin muncă, disciplină și respect, într-o mare provocare a vieții. Ne putem, apoi, ridica deasupra celorlalți sau deasupra problemelor de acum, având o viziune clară asupra rolului pe care îl avem de îndeplinit în grupul de apartenență. Ne va lipsi în continuare viziunea de ansamblu, dar dacă vom schimba procesul care colectează informații despre defecte cu procesul care ne informează despre claritatea rolului pe care îl avem în diferite ipostaze ale grupului de apartenența sau ale vieții personale, vom aduna elemente pe care, la un moment dat, spre finalul lunii august, le vom vedea la o altă scară, adică prin viziune de ansamblu. Începând cu 30 iulie, prin trecerea lui Mercur pe zodia Fecioară, primim această invitație la a începe să adunăm valori, nu tensiune, nu întâmplări nefericite, nu elemente compromițătoare despre viețile celorlalți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi puternici prin binele care a fost verificat în timp. Orice urmă de lăcomie va fi aspru pedepsită acum.

Viața are proprietăți aparte. Totul devine oficial. Ascundem faptul că nu știm prea multe. Progresul cunoștințelor depinde de disponibilitatea față de muncă. Elementele secundare devin principale. Minoritățile trec în față. Înclinație către lucruri false. Cunoștințele abstracte sunt dominatoare. Afaceri indecente. Se rupe un sens. Disconfort. Sfârșitul ne păcălește. Profunzime prin originalitate. Abundența unei mărturii înseamnă curaj. Ferestrele se deschid. Abordare mistică. Se cercetează un drept nespecific. Dominare. Beția cuvintelor. Se ignoră un mesaj exterior. Ne tentează caracterul straniu al vieții.

Intrarea Lunii pe zodia Rac, pe domiciliu, ne invită să ne întoarcem la normalitate. Pentru unii normalitatea poate fi întoarcerea la singurătate, la efectele secundare pe care le-au explorat în mod intens în săptămâna anterioară sau revenirea la preocupări ce au fost active în săptămânile anterioare, nu în săptămâna care se încheie acum. Trebuie să ne așteptăm însă ca această revenire să nu înnoade firul în mod corect, ci pe baza impresiilor din ultimele zile. Oricât de mult am încerca să ne întoarcem la preocupări mai vechi, anulând experiențele pe care le-am parcurs de-a lungul acestei săptămâni nu vom reuși. Elementele minore vor trece în fața elementelor majore specifice acestei săptămâni și de aici poate apărea și o ruptură în demersurile bune ale acestei săptămâni. Faptul că întoarcerea la o normalitate nespecifică acestei săptămâni poate reprezenta pentru unii o mare bucurie arată, în cazul acestor persoane, faptul că săptămână a fost apăsătoare, lipsită de consistență ori lipsită de acele valori pe care ei le iubesc foarte mult. Viața are, însă, un traseu complex și a anula experiența acestei săptămâni înseamnă a da viață unei forme de negație care produce o fisură în forul interior, care rupe un sens și care, de fapt, nu ne întoarce la o normalitate bună, ci la obiceiuri cu care conviețuiam pentru că le recunoșteam foarte bine, nu pentru că erau bune. Un om care se întoarce la obiceiuri mai bune va ține cont de experiența acestei săptămâni, nu va ignora mesajul exterior, nu se va putea vedea pe sine făcând ceea ce făcea pe vremuri fără să țină cont de presiunile prezente. Chiar dacă vibrația zilei de 31 iulie este mai generoasă decât celelalte, suntem în continuare în fereastra careului Soare-Lilith, deci în continuare avem activ impulsul acesta de a vedea problemele celorlalți mult mai mari pentru a le ignora pe cele personale sau a le ascunde. În consecință, a considera că este un lucru bun să ne întoarcem la preocupări mai vechi fără a lua în considerare experiențele din ultima perioadă nu reprezintă decât o fugă de realitate.
Prin urmare, 31 iulie lansează impulsul de a anula multe din experiențele acestei săptămâni pe motiv că nu ne sunt utile sau nu ne sunt pe plac. În mod paradoxal, chiar acest impuls de a anula se încadrează perfect în schema acestei săptămâni care diferențiază oamenii dominați de propriile greșeli de ființele de lumina, cea care face o delimitare clară între oamenii care au nevoie de o ipostază de purificare de cei care îi ajută pe ceilalți să se purifice. Experiența aceasta de reîntoarcere la obiceiuri mai vechi, la a privi cu nostalgie vremurile apuse care nu vor mai putea fi reînviate niciodată, face parte din această rememorare a greșelilor pe care trebuie să le recunoaștem atât față de ceilalți, cât și față de noi înșine, pentru a merge mai departe cu conștiința împăcată.
Pe acest prim segment al zodiei Rac, Luna împlinește astăzi doar unghiuri bune însă forma aceasta de liniște, de împăcare, de mulțumire, dacă este văzută ca o achitare de o obligație, ca un final, atunci ne păcălește. Ceea ce pare sfârșit este, de fapt, un nou început, dar fără problemele mai vechi, fără greutățile pe care le-am lăsat în urmă, fără defectele pe care le-am recunoscut, ci cu conștiința împăcată. Greșeala cea mai mare pe care am putea să o săvârșim în această zi este aceea de a considera că acest nou, acest spațiu lipsit de păcatele trecutului, este, de fapt, permisiv pentru multe erori, pentru alte abuzuri. Ajunge în punctul acesta conștientizând că, de fapt, 31 iulie nu este un sfârșit, ci un început al unui traseu pe care trebuie să mergem cu mai multă responsabilitate. Avem, așadar, obligația morală față de noi înșine, dar și față de cei pe care-i iubim, să lăsăm deoparte aceste impulsuri rele, lăcomia sau indecența, tendința de a invada intimitatea celuilalt pentru a ne pregăti, după cum vom considera acum, să facem față cu mai multă eficiență, pe viitor, în situații asemănătoare cu ceea ce am parcurs în această săptămână. Nu avem de ce să ne preocupăm acum de lucrurile acestea. Viitorul ne va permite să folosim valorile spirituale pe care le deținem și, deopotrivă, să avem și viziune de ansamblu asupra vieții personale sau asupra întâmplărilor pe care le vom parcurge la un moment dat. Orice judecată pe care o emitem acum în afara acestor două componente, devine, așadar, falsă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne întoarce spre liniște de fiecare dată când mintea caută explicații, când emite judecăți asupra a ceea ce trăim sau am experimentat de-a lungul acestei săptămâni. Liniștea ne pregătește pentru ceea ce va veni cu luna august.

7 comentarii la „25 – 31 iulie 2016

  1. Cristina spune:

    30 iulie – hmm :)… o muzica frumoasa pt o zi complicata…

  2. Ani spune:

    Multumesc pentru daruire,perseverenta si altruism!Multumesc pentru exigenta si pentru ca …datorita eforturilor dumneavoastra,inteleg cat de mica si de setata pe ego sunt!Pentru ca atunci cand te confrunti cu multe conditionari,si,cand asta se petrece pe termen lung,si neavand nici-o perspectiva ,lasandu-te ,neavand de ales,pe calea providentei,descoperi cat de mare ego se balaceste in tine.
    Mulțumesc !Sa fiti in lumina!

    1. Mulțumesc!
      „Atunci când viața te îngenunchează ești în cea mai bună poziție pentru a te ruga.” (Rumi)

  3. Ralu spune:

    Fara sa citesc despre aceasta saptamana, am scris ca raspuns despre purificarea prin suferinta…despre lupta cu tine insuti…despre zbateri…despre a simti…
    Suntem suma alegerilor noastre , putem alege sa fim buni sau sa fim rai, sa contruim sau sa distrugem….sa iubim sau sa uram…
    O saptamana in acord cu ceea ce simt…Ma regasesc in cuvintele pe care le scrieti….Va multumesc pentru frumosul pe care ni-l oferiti…noua tuturor…

  4. monica spune:

    MULTUMESC! Atat!
    Cu toata dragostea, Monica Ancuta

  5. Andrei spune:

    Buna ziua Domnule Coser,

    Am o intrebare, cum pot sa interpretez in raport ziua de 30 iulie si cu perioada de retrogradare, pozitia planetei Uranus, in raport cu astrograma mea natala, astfel Uranus conjuct descendent, in trigon cu NN din Leu (sextil NS) si sextil cu Mercur Gemeni. Sper sa fiti bun si bland cu solicitarea mea. Va multumesc!

    1. Doar cu aceste informații pe care mi le-ai oferit nu pot afla mare lucru. Tranzitul unei planete este înțeles daca îi este văzut locul în cadrul general. Strict pe ceea ce mi-ai spus, prima zi de inițiere a mersului retrograd al lui Uranus aduce o situație conflictuală pe termeni, cuvinte folosite greșit, o căutare a unor sensuri care întorc din drum, deviază de la traseul cel bun, pe curiozitatăți sterile ca rezultate, dar bune ca grad de satisfacție obținute pe moment. Cei din jur văd ceea ce faci mult mai ușor decât crezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.