25 – 31 iulie 2011

Luni, 25 iulie
Pe ultimul segment al zodiei Taur, Luna va încerca să ne aducă o înclinaţie spre a simţi şi aprecia valorile materiale ca fiind singurele elemente pentru care merită să consumăm efort şi timp în această viaţă. Prin sextilul cu Venus şi apoi careul cu Mercur, ca ultime aspecte pe care Luna le va împlini în această dispunere anul acesta, azi vor fi mobilizate elemente ce vin în ajutorul familiei, în ritmul ecoului pe care l-am lansat în zilele anterioare.
A şti şi a nu face este azi o eroare ce va fi sancţionată imediat. Tocmai de aceea solicitările pe ceea ce ştim să facem mai bine, invitaţiile în zonele pe care le cunoaştem foarte bine ne vor umple ziua, iar efectele acestora ne vor creşte ratingul mai sus decât am crezut că-l putem ridica în perioada asta. Pe aceste predispoziţii se poate vorbi despre o apreciere a muncii, despre recompensarea muncii unui subaltern, despre aprecierea efortului pe care copilul îl face pentru liniştea sau mulţumirea părinţilor, despre modul particular prin care corpul în general sau un anumit proces răspunde unui stimul venit din exterior. Chiar dacă gândul este în dezacord, chiar dacă forma de citire a informaţiei, prin vălul de energie astrală care ne induce o uşoară teama de noţiuni, ideii ori schemei de lucru sau tratament, visul, speranţa, aspiraţiile au asupra oamenilor comuni, neinstruiţi să-şi controleze instinctele, un impact aparte.
Aşadar, în prima parte a zilei nevoia de stabilitate afectivă, de a cântări totul prin efect, faptă, de a judeca oamenii şi situaţiile prin simţul practic, de a manipula intenţia de acum raportând-o la un concurs de factori care a fost în stare să producă un efecte practice tot în prezent, dar pe baza unor informaţii susţinute pe alte motivaţii sau scopuri, aduce un conflict între idee şi simţire, în aşa fel încât tendinţa va fi de coborâre a vibraţiei, a pragului de sensibilitate, a pretenţiilor, a nivelului de receptivitate pentru a anula tensiunea, opoziţia forţelor contrare, încordarea care există între oameni.
În a doua parte a zilei, pe fondul acesta al dorinţei de echilibru, senzaţia de revigorare prin negare, prin anularea unei întâlniri, prin refuzul de a soluţiona o problemă, prin depăşirea limitelor curiozităţii fără a avea alături simţul care să ne ghideze ne duce într-o zonă aglomerată, într-o dimensiune a abundenţei de gânduri, a vorbelor spuse rapid şi în mare cantitate, a curiozităţii bolnăvicioase.
Pe fondul celor două direcţii, evenimentele vin în cascadă şi ne aglomerează timpul depăşind schema orară, programul de lucru şi repartizarea senzorială a paşilor, aşa cum ni i-am stabilit din timp. Omul comun se va minuna de tot ceea ce i se întâmplă azi, dar nu va reuşi să ţină minte, nu va putea să cuprindă viteza mare de succesiune a informaţiilor în aşa fel încât va uita până şi de mirarea sa.
Cel instruit să lucreze cu energia, cel familiarizat cu noţiunile abstracte, cel care apreciază valorile şi îşi alege direcţiile în funcţie de îndemnurile ce-i vin de aici va avea o zi pătimaşă. Tot ceea ce îl va solicita îi va amplifica sentimentul de vină, dar îl va ajuta să-şi înţeleagă acest sentiment şi, dacă începătorii se vor mira de toate acestea căutând să-şi nege frica, să şi-o alunge cu talismane, formule sacre, rugăciuni sau incantaţii, cei avansaţi se vor lăsa antrenaţi de ele şi le vor aprecia pe nişte oglinzi magice care creează în fata muritorului iluzii mirifice ale paradisurilor astrale pentru motive numai de ele ştiute.
Prin urmare, trecerea Lunii pe ultimul sector al zodiei Taur şi primul al zodiei Gemeni, în plină zi, ne aduce în centrul atenţiei noţiuni şi întâmplări contrare, fie ca timp de desfăşurare (cel de dimineaţă ar fi trebuit să se întâmplă seara şi invers), fie ca rol în piesă (inversarea atribuţiilor într-o instituţie, schimbarea sarcinilor în casa etc.). În tot acest proces sentimentul, ce ia acum înfăţişarea simţului practic, ne judeca mult alegerile, gândurile pe care le-am folosit ca o broderie aplicată împrejurul evenimentului sau scopului şi ne solicită conştiinţa atât de mult încât unii pot ceda şi se vor învinui de lucruri pe care nu le-au făcut, tocmai pentru că sunt sub imperiul gândurilor pe care nu le-au împărtăşit.
Pentru cel ce doreşte să-şi înţeleagă viaţa aşa cum se desfăşoară ea, îndemnul spre fapte mari, curajul de a le săvârşi, suprapus peste bagajul afectiv, peste gândurile ţinute într-o tolba secretă, îi duce într-un sector al complexelor de inferioritate sau superioritate, îi face să aprecieze greşit întreaga situaţie, să se judece prin prisma abilităţilor sau neputinţelor din trecut, nu după ceea ce ne ofere acum prezentul. Aceasta seamănă mai curând cu un vârtej care îi ameţeşte pe toţi şi care ne obligă să ne alegem la întâmplare un ideal, un rezultat, o persoană, un lucru pentru a ne folosi de el şi să ieşim din acest ameţitor tur astral ce se accelerează prin forţa creată între extreme ale personalităţii sau între valorile personale şi nevoile societăţii de acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne menţine în sfera lucidităţii, atât cât ne vor permite unghiurile de azi. Aşa după cum se poate înţelege nu este atât de importantă finalitatea efectului, cât mai ales mecanismul care se desfăşoară, identificarea acelor resurse care ne fac să fim conştienţi de intensitatea puterii pe care o avem, dar rafinamentul de care dispunem, dar şi de modul cum dorim să le folosim.

Marţi, 26 iulie
Prin sextilul luminariilor azi putem vorbi despre o deschidere faţă de câştig, faţă de metode noi, faţă de asociaţi noi, faţă de oportunităţi de care în zilele anterioare ne-am ţinut departe. Îndemnul astral care ne vine din relaţia de sextil dintre luminarii ne lasă în cumpănă sentimentul că putem sau nu fi utili, că ne-am ales meseria care trebuie, că folosim corect informaţia, că nu abuzăm de libertatea de gândire, de faptul că ştim ceva mai multe despre o situaţie, persoană sau că ni s-a oferit mai multă deschidere, mai multe drepturi decât au cei din jur.
Problema conştiinţei ni se va revela azi ca o formă de competiţie, ca pe un joc de scena în care schimbăm cadrul, auditoriul pentru că ne simţim priviţi de alţi oameni, că suntem în atenţia altor organisme sau că dintr-odată suntem remarcaţi. În preambulul trigonului Soare-Uranus, renumit în astrologie pentru uşurinţa cu care ridică barierele, conştiinţa joacă un rol de sufleor în această piesă. Aşadar, gândurile despre moralitate, despre corecta conduită, despre pacea sufletească, despre a răspunde în acelaşi fel unui agresor sau de a-l ajuta să se deplaseze spre lumină în ritmul său, este un mod de a capta atenţia, de a face faţă unei situaţii, de a rezolva un incident, nu un fel de a fi. Ipostaza complicată a scenei, ne scoate deci în evidenţă întâi momentul de uitare, de necunoaştere, de incertitudine, de derută, pentru ca apoi, dintr-un necunoscut adânc, din nimic, soluţia să izbucnească în ovaţii de bucurie şi încântare.
Cei superficiali, dacă vor dori să lege misterul acestei zile de spiritualitate, îşi vor aminti de „Crede şi nu cerceta”, dar nu de înţelesul său profund, cel ce te duce la atingerea simţirii mistice, a luminii care transformă poezia în magie şi visul în realitate, ci la dogmele ce înfrânează pornirile agresive.
Adevăraţii beneficiari ai acestei zile sunt cei care se luptă cu propriile limitări, deci care au fost încercaţi de multe ori de acest cadru, de această scenă, de aceste întâmplări, de acest incident şi de fiecare dată l-au depăşit cu greu sau gustând din eşec ori deziluzie. Aceştia vor căuta să se mintă că şi acesta de azi este asemenea celor din trecut, şi acesta se înscrie în linia eşecurilor, doar că nu este atât de agresiv.
Pasul următor va aduce, şi celor superficiali, dar şi celor care doresc să-şi trăiască viaţa prin înţelesuri şi valori, confruntarea cu efectul practic al demersului. Nu poate fi anticipat care este mecanismul şi nici nu este indicat. Uranus, astrul ce inspiră astrologia, este de asemenea şi cel care pune această ştiinţă ezoterică în dificultate. Prin el schemele vechi, privite ca mod de manifestare sau ca mecanism al gândirii, se risipesc, se ridică, se transmută sau se sublimează în alte dimensiuni de care, până mai ieri, nu ştiai că eşti legat. Prin el, ca patron al astrologiei, rolul acestor informaţii este acela de a-l ajuta pe om să înţeleagă că face parte dintr-o familie mai mare decât cea construită prin grade de rudenie fizică şi că efortul său aduce câştig întregii familii sau o păgubeşte după cum îi este sufletul. Într-un plan al concretului, azi devenim minunaţi făuritori de obiecte de preţ sau risipitori ai bunurilor pe care familia le-a acumulat cu atâta greutate.
Prin urmare, întâmplările acestei zile sunt oglinzi minunate ale adâncimilor sufleteşti, ale pornirilor pe care de multe ori le-am înfrânat sau, în desfăşurarea lor, nu am fost în stare să le înţelegem. Azi se va pune problema corectei orientări, susţinerii, asocierilor de bună factură, schimbului între valori şi identificarea celor mai profitabile modalităţi de a spori averea sau de a o risipi.
Lipsa de înţelegere nu este azi ignorată, ci teama de a vedea adevărul în faţă. Cei care se ascund au neşansa de a fi descoperiţi azi de cel care înţelege ceea ce descoperă, dar nu-l interesează să obţină vreun avantaj din asta. Nesiguranţa care derivă din faptul că este descoperit, dar nu i se întâmplă nimic din asta, întinde nervii celui în cauză la maximum. Ulterior, abordarea unui comportament deviant, sfidarea, sporirea numărului de pahare sau chiar de sticle, lasă impresia unei uitări selective.
26 iulie este o zi în care se aprinde o scânteie. În funcţie de calitatea sufletului, scânteia aprinde un şemineu călduros sau risipeşte în scrum agoniseala de-o viaţă.

Miercuri, 27 iulie
Am ajuns la jumătatea ciclului draconitic, deci la momentul când Luna trece prin conjuncţia cu Coada Dragonului, dar nu oricum, ci împreună cu Marte, împlinind şi cu acesta o conjuncţie. Totuşi cel mai important aspect a zilei este trigonul Soare-Uranus, aspect care ne ajută să descoperim mari resurse de energie, originalitatea, să acţionăm prin intermediul personalităţii, nu a condiţionărilor, să folosim factorul psihic în mod constructiv, ca şi cum ne putem uşor coordona evenimentele vieţii şi orice extravaganţă ne-o putem susţine prin perseverenţă sau prin rezerve.
Faptul că acest trigon Soare-Uranus se împlineşte între conjuncţia Lună-Marte, de azi, şi sextilul Lună-Mercur, de mâine, pe ultimul sector al tranzitului Lunii prin Gemeni, aduce Soarelui din domiciliu şi lui Uranus din zodia de exaltare a Soarelui (Berbec) o paletă cromatică evenimentelor, o mare amplitudine stărilor sufleteşti şi o înclinaţie în a folosi sau aprecia toate acestea prin intermediul prieteniei. Există însă şi puţină drama în evenimentele pe care le predispune Uranus şi toate acestea ne duc spre exprimări artistice, spre dezvăluirea emoţiilor, spre viaţa socială, spre succesul care ne oferă confirmări asupra extinderii orizontului de cunoaştere. Simţul artistic şi succesul prin Uranus nu au în mod obligatoriu şi profunzime, nu acesta este rostul lor, ci acela de a oferi o confirmare clară a puterii. Prin trigonul Soare-Uranus oamenii simt că pot mai mult, că se extind, că sunt dispuşi să-şi lase deoparte fricile şi inhibiţiile, însă nimeni nu le poate garanta că, legând ruşinea de gard, vor pupa pe cine trebuie. Tocmai de aceea talentul, prin acest unghi, este un mijloc de a scoate în evidenţă chipul, corpul, mintea, de a arăta că există viaţă, că oamenii trăiesc şi altfel şi că valoarea existenţei nu rezidă numai în desfăşurarea proceselor sale după o schemă ştiută din timp, ci şi prin interpunerea unor elemente de diversitate, prin distragerea atenţiei de la proces, prin devierea de la cale care, acum, nu intervine pentru a nega, ci pentru a-l valoriza pe cel care trăieşte, ca în celebrul proverb: „Omul sfinţeşte locul”.
Suprapunerea acestei dinamici peste unghiurile pe care le ridică Luna, ne duce într-o zonă a necesităţii. Azi ne orientăm bine, ne ridicăm prin forţele proprii şi nu mai simţim că ne apăsa atât de tare barierele, aşa cum le simţeam în trecut. Independenţa şi plăcerea de a construi un nume, o formă, de a lăsa o urmă, nu doar prin ridicarea unui edificiu, dar şi prin surparea unuia poate aduce zilei un dinamism aparte şi nu ne lasă să ne gândim deloc. Nu avem timp să ne pregătim mişcările şi nici să le ajustăm pe parcurs.
Prin urmare, 27 iulie este o zi de colaborare cu necunoscutul, o zi în care ne împrietenim cu focul şi ne luptăm cu morile de vânt asemenea celebrului personaj al lui Cervantes. Chiar dacă azi vom fi dinamici şi curajoşi, ne va lipsi profunzimea şi multe le vom face intuitiv, în viteză, fără să medităm la procedeu sau la consecinţe, iar valorile pe care le vom folosi vor avea o puternică remanenţă asupra vieţii personale. Întâlnirile nu vor fi întâmplătoare, iar efectele se vor lipi de existenţa celui care acţionează ajutându-l să asimileze noi cunoştinţe într-un timp record sau să depăşească etape fără să fi ştiu de existenţa lor.
Pe spaţiul public trigonul Soarelui cu Uranus, pe fondul conjuncţiei Lună-Marte, poate genera confuzii, anularea procedurilor, sfidarea legilor şi aceste efecte să fie descoperite abia peste două săptămâni, când Luna îşi va încheia ciclul draconitic.
Pentru că azi vom simţi că totul ne este permis, recomandarea ne invită la o meditaţie asupra următoarei probleme de perspicacitate:
Te afli la bifurcaţia unui drum. Nu poţi alege decât o singură variantă. Fiecare drum are un consilier care îţi poate oferi informaţii despre drumul său. Unul minte, celălalt spune adevărul, dar tu nu ştii care este mincinosul şi nu ai la dispoziţie decât o singură întrebare pentru a afla care este drumul corect. Ce şi pe cine întrebi?
Răspuns. Întrebi pe oricare dintre ei: „Spune-mi ce-mi va spune celălalt dacă îl voi întreba care este drumul corect?”. Dacă e cel ce spune adevărul îţi va spune minciuna celuilalt, dacă el este mincinosul va denatura adevărul şi va minţi. În felul acesta afli pe ce drum nu trebuie să mergi.
Viaţa noastră este în permanenţă supusă acestor încercări. Să medităm azi asupra acelor ipostaze când am simţit răspunsul înainte de a ne vorbi şi când am ştiu că ne minte, pentru a aprecia adevărul şi a porni pe drumul corect.

Joi, 28 iulie
Într-un sincron aproape perfect, planetele individuale Luna, Venus şi Mercur, în ordinea enumerată, îşi schimbă azi zodia, modificând pe rând vibraţiile contextului social şi impunând alte standarde de dezvoltare a vieţii personale, după cum se vor arăta zorii noilor dorinţe şi aspiraţii impuse de vibraţiile zodiilor în care păşesc.
Pe lângă acest sincron interesant, Luna, în Rac, va crea o legătură subtilă cu Mercur din Fecioară, aducând o mare eficienţă acţiunilor cu caracter personal, rezultate bune în competiţii, evaluări perfecte, ridicarea standardului de muncă şi valorizarea efortului personal într-un mod cum nu am fost obişnuiţi până acum.
Întreaga luna iulie, aşa cum ştim din analiza generală aplicată anului 2011, este supusă consecinţelor pe care un individ, din reavoinţă sau indiferenţă, le aplică grupului de apartenenţă. Ceea ce rămâne în urmă, din trăsătura acestei luni, vine sub forma unei sancţiuni ce apasă adânc pe memoria colectivă ca un exemplu negativ. Cei din jur, după exemplul vinovatului, se vor teme să nu păţească şi ei la fel şi asta le va afecta munca, atitudinea faţă de rezultatele efortului, puterea de înţelege, seriozitatea cu care îşi privesc colegii, rudele sau superiorii. Ceea ce se întâmplă azi va face legătura între vinovatul pe sectorul public şi căderea liberă a grupului pe care îl reprezintă, între respectul faţă de propria muncă şi dinamica socială pe care o impune retragerea dintr-o anumită zonă publică a celui vinovat, înlăturarea lui ca efect al unei sancţiuni.
Trecerea Lunii în domiciliu ne oferă o dimineaţă melancolică, ca o prelungire a stării de visare în care sufletul îşi caută echilibrul prin preocupări casnice, schimbul de experienţă cu un apropiat, nevoia de împlinire prin modelarea ambianţei şi necesitatea de a ne elibera de acele reziduuri care nu ne permit să ne dezvoltăm şi care ne ţin captivi în ataşamente penibile, motivate mai mult sau mai puţin corect.
Până seara, când Venus trece în Leu, parcurgerea ultimului grad din Rac, va aduce între cele două planete feminine un schimb interesant de informaţii, ca şi cum se transferă sau se delegă responsabilitatea având la bază un deficit de imagine şi, în consecinţă, scopul nu va fi altul decât câştigarea încrederii unui auditoriu pentru a compensa acest disconfort social. Nu vom fi străini azi nici de efortul cu care ne implicăm în demersuri care nu ne convin, pe care nu le facem cu plăcere, dar pe care le vom finaliza din obligaţie, ca o corvoadă, ca o penitenţă de care nu ne putem separa.
Tensiune şi frustrarea pe care o răspândeşte Venus din poziţia anaretică ne răstoarnă părerea pe care o avem despre oameni. Comunitatea devine astfel o scenă de care ne separăm pentru a o privi, pentru a analiza ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni şi pentru a înţelege care au fost motivele schimbului afectiv pe care l-am avut cu oamenii. Cei care sunt obişnuiţi cu procesele mentale pot merge cu acest exerciţiu psihologic foarte departe şi îşi pot extinde observaţii dincolo de identificarea reacţiilor pe care le-am avut în intervalul analizat pentru a ierta greşelile celorlalţi, nu pentru a le sancţiona şi mai mult. Dacă prin cuadratura cu Junon şi opoziţia cu Pluton, Luna ne desenează pe cer un careu în T cardinal, care ne mobilizează relaţiile şi ne duce spre o zonă a neîncrederii în faptele celor din jur, implicând şi pe Uranus din Berbec în această ecuaţie ne vedem dintr-odată în faţa unei cruci cosmice cardinale care va face din conflictele mici, evenimentele lipsite de importantă, întâmplări de pomină ale anului 2011, surse ale unor conflicte ce pot degenera în disensiuni de proporţii. În felul acesta vedem cum o scânteie, fie ea şi foarte mică, ce se susţine pe o dizarmonie a relaţiilor personale, atunci când o lăsăm să acţioneze liberă în registrul social, pe motiv că ne-am putea permite acest lux de vreme ce ni se cere cu insistenţă dreptul la existenţă, poate aprinde un foc imens care, cât a-i clipi, va transforma în scrum agoniseala de o viaţă.
Azi agoniseala de o viaţă face referire la registrul emoţional, la schimbul de sentimente, la împărtăşirea de impresii şi, spre seară, ele vor avea nevoie să fie elogiate, să li se vadă partea fierbinte, revoluţionară, galantă sau impunătoare, pentru a nu se transforma în surse de mânie sau dezordine. Această trăsătură, ce se amplifică până la 21:10, când Mercur îşi schimbă zodia, vine din parcurgerea ultimului grad al zodiei Leu şi poate fi echilibrată doar prin aplecare spre muncă, prin sublimarea impulsului de a străluci prin efortul de a transmuta, prin identificarea acelor resurse care nu cer atenţie, elogiu sau apreciere, ci de a lăsa în urmă rezultate care vor produce, în mod impersonal, aceste reacţii. Legătura dintre Luna din Rac şi Mercur, trecut acum în Fecioara, va deveni un element de maturitate şi va fi vizibil prin seriozitatea pe care am cultivat-o din 4 iulie încoace, de când Venus a trecut în Rac. Aşadar, abia spre seară înţelegem de ce ne-am lăsat tulburaţi de incidentele lunii iulie, de ce promovările sau sancţiunile acestei luni, privite în contextul general al anului 2011, vor deveni surse de suferinţă pentru luna august 2011. Pentru a se proteja, cei puternici pot recurge acum la gesturi categorice de afiliere sau de dezicere de o cauză, de avansare spre o destinaţie de care s-a aflat în primăvara acestui an şi pe care şi-o propun spre a fi atinsă în luna august. Trecerea planetelor în zodiile următoare ne aduce, pe acest context al idealurilor desfăşurate pe mai multe luni, o clipă de luciditate. Azi înţelegem de ce nu ne putem atinge dezideratul şi de ce luna august, aşa cum se anunţă în analiza generală, nu ne permite să facem pasul înainte, ci dimpotrivă.
Prin urmare, 28 iulie este o zi de încercare spre un sincron periculos. Unii vor alege să se mişte în ritmul evenimentelor complicate ale lunii iulie, amintindu-şi de tot ceea ce i-a umilit, sancţionat, lovit sau împovărat cu sarcini suplimentare, alţii se vor rătăci în iluzia succesului pe care îl văd aproape, aproape, mai că, dacă întind mâna, îl ating.
Indiferent de categorie, cu toţii avem azi sentimentul că ni se întâmplă ceva, că suntem în cărţi pentru schimbări importante şi că ceva magnific se poate întâmpla. Dacă toată ziua multe din evenimente ne vor convinge că binele umblă cu capul spart sau pantalonii rupţi, spre seară, după ce se consumă sextilul Lună-Jupiter, combinaţiile negative se vor rări şi ne revine încrederea. În felul acesta, vom ajunge să înţelegem că succesul îl vom adjudeca doar în sectorul în care am muncit cel mai mult, doar în domeniul unde am dat dovadă de perseverenţă şi sacrificiu, doar acolo unde ne-am folosit curajul cel mai mult.
Multe dintre aceste noi elemente de înţelegere se vor extinde brusc asupra următoarelor zile şi nimic nu le mai poate opri din a ne oferi indicii, chiar statistice sau date exacte din an când vom intra în posesia marilor beneficii.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lăsa acaparaţi de un exerciţiu subtil magic: să ne substituim, ca atitudine şi personalitate, unui cunoscut şi să acţionăm ca şi cum tot ceea ce obţinem va ajunge la el. În felul acesta ne vom testa generozitatea, pentru că aceasta va fi măsura pe baza căreia vom adjudeca progresul la care am visat întreaga zi.

Vineri, 29 iulie
Nici nu a intrat bine în Fecioară (domiciliu) Mercur că şi trebuie să treacă prin opoziţia cu Neptun. Asta aduce o gravă nemulţumire aplicată schimbărilor la care am sperat ieri şi pe care, în parte, le-am şi săvârşit. Ceea ce este mai grav ne aduce opoziţia Mercur-Neptun, adică o notă negativă accentuată ce vine din agresarea factorului mental după ce, prin careu Luna-Saturn şi careul Luna-Lilith, ne-au fost agresate experienţele de viaţă, relaţiile de factură socială, ceea ce ne conferă trăinicie, aspiraţiile spre o schimbare substanţială a vieţii, dorinţa de cercetare, nevoia de a identifica noi dovezi, de a stabili noi criterii pe care să le expunem societăţii, dar şi de a ne oferi privilegiul de a reproduce exemplul pe care îl primim din partea societăţii, acolo unde el este potrivit cu aspiraţiile pe care le avem.
Azi, o banală îndoială ne duce într-un sector pătimaş, într-o zonă a indiferenţei faţă de ceea ce a fost bun pe motiv că binele nu durează şi chiar dacă durează el iese din orice confruntare cu capul spart şi pantalonii rupţi. Această aspiraţie către putere, privită ca o formă de impunere, ca o agresivitate, şi prin dinamica pe care o presupunere dominarea fără scrupule, îi tulbura pe oameni şi îi lasă într-o stare de confuzie, de incertitudine, în aşa fel încât compromisurile, chiar dacă nu le plac sau chiar dacă le percep cu luciditate, le vor inspira mai multă încredere decât gesturile săvârşite prin verticalitate morală.
Sub impulsul acestor iluzii dureroase, speranţele sunt deformate şi sunt reconfigurate după contextul agresiv în care alegem să ne plasăm. Ceea ce gândim este periculos, ceea ce simţim este dureros, iar ceea ce vom săvârşi este greşit. Cei care nu doresc să opună nici cea mai mică rezistenţă acestor tendinţe astrale vor avea o zi complicată, cu multe evenimente intense, cu nervozitate, iritare, cu ghinioane penibile şi cu o clară înclinaţie spre ceea ce până ieri consideram imoral, indecent, nepotrivit pentru o conversaţie sau pentru un statut.
Efectul acestora va fi conform proverbului care spune că „leneşul mai mult aleargă…”, adică un consum haotic de energie, o tensiune nervoasă inutilă şi o înclinaţie spre efort ce ne tulbură şi ne oboseşte în acelaşi timp, dar ne şi oferă în mod clar indiciul că lenea ne deformează părerea despre sine şi ne păcăleşte cu epuizarea resurselor, cu lipsa de putere, de luciditate sau de determinare. Alergând sau implicându-ne dinamic într-un demers negativ vedem că de fapt nu suntem deloc săraci, bolnavi aşa cum credem sau lipsiţi de vlagă, ci doar leneşi, iar lenea nu are motivaţie, ci doar justificări pentru a-şi susţine propria stare.
Prin focalizarea mentală, prin idei practice formulate clar în minte şi prin descinderea spre acţiuni fără a le raporta la contextul negativ al zilei, adică de a face doar pentru a face, nu pentru că trebuie să facem într-un anumit fel, ne putem proteja de influenţa negativă a acestei zile şi de patima pe care o poate lăsa în urmă pentru a ne convinge că bucuria, aşa cum o vedem, împlinirea socială, aşa cum o speram, sunt iluzii, că pentru orice pas mic făcut în acestă direcţie este nevoie de muncă, de efort, de disponibilitate. Fericirea absolută, aşa cum ne învaţă societatea, aceea a lenii absolute pe baza căreia însăşi ideea paradisului ne captează atenţia prin faptul că acolo oamenii nu trebuie să muncească, nu trebuie să facă nimic, şi asta o veşnicie, este o impresie falsă, nu doar azi, ci în general, dar pe care va trebui să o înfruntăm acum cu curaj şi determinare. Munca este un privilegiu, este o formă de activitate care ne ţine activi, ne menţine tonusul, ne păstrează structurile într-o activitate constructivă pentru că, fiind asemenea universului, care se află într-o activitate continuă, în realitate munca este unul din factorii care ne duce spre progres, indiferent cât de îndrăzneţ este el construit în minte.
Prin urmare, 29 iulie este ziua în care suntem tentaţi cu fapte inutile, cu gândurile necurate, cu sentimente care dor şi care pot lăsa urme adânci în grupul de apartenenţă sau în societate. Pentru că presiunea dintre acţiune şi nonacţiune este mare nu ne va interesa efectul pe are îl vom produce asupra celorlalţi, nu ne va interesa starea în care se află ei, ci vom experimenta mai curând o stare de retragere în inacţiune, o renunţare, o abandonare a muncii pentru a îmbrăţişa tristeţea şi grija pentru propriul dezechilibru. Azi omul uită cine este, cum a lucrat până acum, de ce a trebuit să lucreze în felul acesta şi, detaşându-se de dinamica efortului pe care îl săvârşeşte întregul univers, se separă de întreg şi tinde să trăiască în autonomie. Din fericire, universul are propriile sale mecanisme de reglare şi, abandonând încercările mici din anturaj, ne vor veni altele şi mai mari sau vom fi invitaţi la a săvârşi fapte de o mai mare însemnătate, la decizii cu o mare greutate sau la un mai mare efort pentru a ne menţine în actuala schemă. Ziua are însă propriul ei ritm de dezvoltare şi ne cere să ne apropiem de muncă atunci când îndemnul venit din societate sau din familie ne creează impresii false despre muncă, despre necesitatea ei, despre raţionamentul pentru care am depune un efort în această direcţie, despre gradul de puritate sufletească şi libertatea pe care o are cel care îşi susţine evoluţia prin efort nu prin transfer de valori. A dărui şi a primi, fără a implica prin asta şi efortul de a te ridica, fără efortul de a ne uni conştient cu ceea ce ne învălui şi ne îndeamnă spre activitate, adică a ne bucura de mişcare şi de diversitatea ei, va menţine în permanenţă o distanţă între atingerea muritoare a fiinţei umane şi degetul lui Dumnezeu aflat într-o extensie magică, aşa cum este el reprezentat pe Capela Sixtina prin inspiraţia genială a lui Michelangelo.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne respecta dreptul la mişcare, de a ne oferi privilegiul dinamismului, al activităţii curate, într-un mod personal şi plăcut. Să nu ne lăsăm păcăliţi de faptul că dacă apropiaţii nu ne văd gândurile altcineva din preajmă nu ni le poate vedea. Fiinţe de lumină care convieţuiesc cu noi ne inspiră pentru a depăşi această barieră. Tot ceea ce gândim şi facem rămâne, tot ceea ce desenăm pe peretele alb este înrămat şi expus într-o vitrină sub titlul: „Aceasta este viaţa mea!”.

Sâmbătă, 30 iulie
Luna nouă din Leu de anul acesta va activa în sectorul muncii, cel al relaţiilor de subordonare, al sănătăţii şi al nevoii de a oferi, ajuta sau susţine un individ, un grup sau un ideal. Poziţionarea planetei Neptun pe ascendentul momentului de Lună nouă complică mult situaţia, lăsând în aer oportunităţile reale şi încercându-ne cu demersuri care nu au nicio finalitate. Nu este însă nicio surpriză această păcăleală pentru că ea se încadrează perfect în trăsăturile acestei săptămâni, ceea ce ne aduce acum în plus este o uşoară precipitare a faptelor, ca o anticipare a revenirii lui Neptun în Vărsător în 5 august.
Ca un preambul al acestei tendinţe, sextilul Venus-Junon, împlinit cu Luna în Rac, ne face pătimaşi, excesiv de ataşaţi de legăturile de prietenie, posesivi cu bunurile achiziţionate prin efort propriu, dând sentimentului de nesiguranţă o înfăţişare omenească, pozitivă, motiv pentru care întregul spectru al preocupărilor noastre se va ghida după nevoia de a menţine o imagine, de a ne impune în faţa unui grup, de a-l convinge pe cel din faţă că avem dreptate şi de a justifica toate acestea prin motivul sacrificiului, prezentat în tonuri aprinse, pasionale sau eroice.
Pe acest fond, Luna nouă din Leu ne va ridica problema timpului ca şi cum acesta ne este o rudă apropiată, ca şi cum suntem în mod direct răspunzători de modul cum îl folosim. Timpul, prin aceste predispoziţii, pare accelerat, pare extrem de grăbit şi asta în mod special până pe 5 august când Neptun va părăsi domiciliul său şi va intra în Vărsător, unde va sta până în februarie 2012. Cei care sunt pasionaţi de astrologie, nu doar de previziuni, ştiu că Neptun întruchipează iluzia care îngheaţă sentimentele şi îl abandonează pe individ în uitare. Această formă de agresivitate, ce întrece cu mult agresivitatea fizică predispusă de alte aspecte, pentru că nu oferă posibilitatea unei apărări, aduce în următoarele 30 de zile sarcini imposibile, tendinţa de a nega valorile şi de a ridica ceea ce nu va fi apreciat, de a iniţia un demers care nu va putea fi finalizat sau de a răsturna criteriile după care este stabilit preţul, moneda şi puterea. Ceea ce este bun din acest episod nu va putea fi folosit de generaţiile de acum, nu va putea fi utilizat de cei care participă la acest demers, ci de cei care se vor integra în această ecuaţie din februarie 2012 încolo, de când Neptun va intra definitiv în domiciliu.
Prin urmare, 30 iulie ne oferă doar un mic indiciu asupra a aceea ce va urma în luna august a acestui an, pe care o anticipam, încă de la începutul anului, ca fiind una dintre cele mai dificile luni de peste an. Condiţia pentru a depăşi acest impas, de a adjudeca un succes stabil şi de a ne menţine în afara demersurilor irealizabile sau a acţiunilor sociale fără finalitate, este să ne mulţumim cu puţin. Câştigul mic, acumulările în tranşe, achiziţiile prin sistemul ratelor sau eşalonat, de la un salariu la altul ori de la un câştig suplimentar la altul, ne ţine departe de golul în care putem cădea acum dacă ne implicăm în cheltuieli materiale sau de energie în speranţa că riscul va fi mic şi că viitorul ne va proteja de eşec.
Lipsa de măsură afişată acum ascunde neputinţa de a cuantifica rezultatele muncii, nepăsarea faţă de propriul corp, faţă de propria sănătate, faţă de materie, faţă de lucrurile pe care le avem în jur şi pentru a fi siguri că nu pierdem ajungem să dezvoltăm faţă de acestea un comportament obsesiv. Toate acestea au asupra destinului un efect negativ puternic de care vor profita unii oamenii pentru a-şi spori averile sau pentru a ne distruge încet.
Ceea ce vine spre noi azi ne duce spre fapte fără judecată, spre a percepe excesiv de emoţional totul şi de a încadra greşit etapele care vin. Asta nu poate fi decât o formă de rătăcire, o criză, o nouă formă de manifestare a crizei, una care nu se ceartă cu oamenii pentru că oamenii nu mai opun rezistenţă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi întâi de toate respectul, dragostea, susţinerea şi apoi să oferim informaţii, critici, recomandări sau sfaturi.

Duminică, 31 iulie
Ultima zi a săptămânii este o zi în care ne vom acorda circumstanţe atenuante. Orice am perceput ieri, orice formă de teamă, orice gând care ne-ar fi alarmat sau măcar îngrijorat puţin azi este trecut în rezervă pentru că totul va fi făcut azi pentru a nega tendinţele zilei anterioare.
Dacă din careul Luna-Jupiter oameni nu se aleg cu nimic bun, ci mai curând cu o stare de nelinişte, de rătăcire, de abuz sau nepăsare, spre dimineaţă, când Luna intră în fereastra sextilului cu Saturn, vom reuşi să privim toate acestea ca o formă neobişnuită de ghidare, ca o condiţionare venită din partea vieţii, a destinului pentru a ne întări şi susţine. Asta ne face să fim încrezători în forţele proprii, dar în mod artificial, prin ignorarea celor importante, prin respingerea luminii sau a discernământului şi îmbrăţişarea riscului, distracţiei, pasivităţii.
Relaţiile personale sunt astfel centrate pe ideea de consum, epuizarea resurselor, achiziţionarea unui produs sau încălzirea inimii cu dorinţe care ne năucesc şi din punct de vedere afectiv, dar şi material. Gesturile acestei zile nu pot avea perspectivă şi nici nu ne va interesa această componentă. Din această cauză evenimentele pot uşor scăpa de sub control, dar ne vom consola cu poziţia socială, cu imaginea pe care o avem în grup, cu valorile personale ce au trecut testul aprecierii fiind validate de societate, fără să observăm că de fapt ne minţim frumos.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii, dar şi a lunii, ne pune în faţa unei forme de egoism ce ia proporţii înfricoşătoare. Ceea ce vom face azi va fi în aşa fel ghidat şi coordonat încât totul să se desfăşoare în contrast cu ziua de ieri. Aceasta va fi modalitatea noastră de a scăpa de probleme, de a echilibra balanţa şi de a ne elibera de perspectiva terifiantă a lunii august. Doar se va vorbi despre curaj, îndrăzneală, destin sau doar se va aminti în treacăt de sacrificiu, ajutor acordat unui apropiat, ponderaţie. În realitate, tot ceea ce este important şi valoros trece drept subiect de conversaţie, deci ca o idee interesantă căreia nu oricine îi poate găsi un loc în sectorul practic. Cei care nu se mulţumesc doar să viseze la prinţi şi prinţese, ci mai şi doresc să lase o urmă importantă, ca dovada a trecerii lor prin lume, vor considera ziua de 31 iulie ca fiind una ciudată, care le aduce spre împlinire evenimente pe care nu le-au dorit, le ies în cale oameni cicălitori, pasionaţi de conversaţii stupide, laşi care dintr-odată au o putere de seducţie deosebit de mare.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne rezerva timpul prietenilor sau prieteniilor. Cu cât ne gândim mai mult la ceea ce ne ţine aproape de oameni, cu atât mai mult refuzul seriozităţii, al spiritului practic, al lucidităţii nu ne va atinge şi ne vom petrece ziua departe de focul arzător al lucrurilor inutile sau de sentimentul devitalizant al nepăsării. Izolarea, indiferent ce argument are, azi devine apanajul slăbiciunii. Gândul îndreptat spre socializare, chiar dacă va rămâne în stadiul exerciţiului mental, ne va ajuta să ne regăsim echilibrul.

8 thoughts on “25 – 31 iulie 2011

  1. Ramona spune:

    Va multumesc domnule Coser pt raspunsul dat.
    Este foarte corecta si precisa analiza dvs. si o sa tin cont de sfaturile date.
    Am luat examenul la Arte,la grafica,printre primii.A fost o senzatie extrem de placuta.Desi am intrat la facultate prima pe lista profilului la care am terminat liceul,voi renunta si voi merge la grafica.
    Sunteti formidabil!Apreciez ceea ce faceti!

  2. Kore spune:

    Vreau sa-ti adresez cateva intrebari in legatura cu harta sufletului, un subiect care din pacate duce lipsa de material de studiu.
    In primul rand ce ar putea simboliza legatura, comunicarea care se realizeaza intre casa a VIII-a din harta natala si casa a XII-a din harta sufletului prin mutarea unui stelium de planete format din Uranus, Soare, Saturn si Neptun ?
    Ai vorbit mai demult despre rolul unei planete pe ascendent („planeta
    privilegiata care v-a avea in permanenta grija ca spiritul sa stea in lumina razei sale”) si pe MC, pe care o descrieai ca si un inger care indruma nativul spre realizarea idealului sau. Luand in considerare acestea, cum se
    manifesta Neptun(diferit de planeta sacra, care este Mercur) pe
    ascendent si Pluton(din casa a X-a) pe MC (Pluton-MC in Scorpion) ?
    Intamplator sau nu, cele doua planete sunt si guvernatorii analogi ai caselor a VIII-a si a XII-a…

    P.S. Pot sa te intreb daca putem spera din partea ta la un material cuprinzator asupra hartii sufletului in viitorul apropiat? 😀

  3. Kore,
    un stelium in casa a VIII-a este un semn de putere. Persoana respectiva are curaj, magnetism, este inclinata sa-i judece pe oameni dupa temperament, dupa cum gandesc, cum simt si mai putin dupa ceea ce fac. Tocmai de aceea, fara o pregatire speciala, toate intuitiile care o cuprind o vor buversa si daca nu este inzestrata cu un nivel ridicat de constiinta risca sa se izoleze in preocupari oculte penibile, substante psihedelice sau alte vicii.
    Mutand acest stelium pe casa a XII-a descoperim ca persoana traverseaza o perioada de incercari karmice, ca multe din probleme ce se manifesta pe corpul fizic vin din suflet si ca terapia de acolo trebuie sa inceapa, iar rezultatele trebuie urmarite din acest loc. Pozitia aduce atractie catre locuri ascunse, misterioase, catre pesteri, tunele, constructii megalitice, catre tot ceea ce inspira teama sau respingere daca nu este privit prin spirit.
    Neptun pe ascendent aduce reactii ciudate, la fel si Pluton si poate aici se aseamana cel mai mult. Indemnul spre independenta, chiar daca este motivat diferit, prin cele doua planete el se aseamana. Vorbim aici despre o razvratire, o forma de a rupe tacerea sau a o izola intr-un adanc sufletesc unde nimeni nu intra, de a o ingropa intr-o zona de unde doar un terapeut priceput o poate scoate, de a chinui fiinta sau corpul fizic pentru a-l face pregatit pentru cunoastere sau pentru a primi puterea spiritului la aceeasi intensitate cum stie ca o are in fizic.
    Se intelege ca aici vom descoperim o confuzie pe care persoana o traverseaza (folosirea puterii in mod gresit printr-o confuzie de termeni, printr-o intelegere gresita sau o raportare deficitara) pana cand se regaseste sau pana cand va gasi un ghid care sa-i incazeasca inima si sa o ajute sa-i bata din nou.

    PS. Intentionez asta in viitoarea lucrare (carte), dar vom vedea ceea ce va fi pana la urma.

  4. Kore spune:

    De 3 ori multumesc pentru raspuns! Sper cu ajutorul Domnului sa ma regasesc cu adevarat cat mai repede.
    In alta ordine de idei, vreau sa-ti urez La multi ani fericiti cu liniste si impliniri!
    Numai bine.

  5. kore,
    chiar daca mai tarziu putin, si eu iti multumesc pentru urarile ce mi le-ai adresat.

  6. Kore spune:

    Buna Gheorghita,

    Vreau sa te intreb daca o activitate spirituala prin care sa caut consilierea si vindecarea celorlalti(prin diverse metode si tehnici la care ma voi stabiliza dupa incheierea unei prime faze de experimentare si acumulare proprie) este in acord cu ceea ce zice harta mea? Ma ocup de reiki din septembrie si am inceput, de asemenea, inforenergetica si radiestezie la inceputul anului. Iar in vara o sa dau admitere la Psihologie (mai am o fac. care inca nu e terminata). Si, sigur, toate acestea pe langa deja cativa ani de acumulare de cunostinte ezoterice, metafizice.
    Spre ce fel de tehnici as avea inclinari native?
    Pe harta sufletului se vede daca asta este intradevar dorinta sufletului meu, aceea de a ajuta?
    In caz ca o sa ai timp si dorinta sa-mi raspunzi, o sa te rog sa-mi redai si aspectele pe care le-ai luat in considerare pentru anumite concluzii.
    Multumesc oricum.
    Numai bine.

    p.s. datele de nastere ti le las pe adresa de mail pe care o ai la contact.

  7. Kore,
    eu cred că întâi de toate este important să te ocupi de tine şi apoi de ceea ce ai putea să faci pentru alţii.
    Fiind Capricorn cu ascendent în Taur iei totul în serios şi, în faza iniţială, multe dintre mesajele cu care intri în contact te pot ridica spre o zonă unde se poate foarte uşor simula, ceea ce nu-ţi va fi deloc util. Pentru că nu-ţi stă în caracter să simulezi (eşti destul de directă) relaţiile de opoziţie pe care Luna şi Chiron din Rac le fac planetelor din Capricorn te pot pune la muncă într-un domeniu greşit pornind tocmai de la ideea „Eu nu pot să fac aşa, trebuie să o fac”. Asta înseamnă că, iniţial, te poţi simţi atrasă de tehnici de terapie holistică, de manipulare energiei, reiki, masaj energetic, acupunctură, însă acestea nu te pot duce spre performante. Venus şi Marte, cele care dictează acestea din tema ta, te pot păcăli că dacă un procedeu te face să te simţi bine neapărat îţi este şi util. Timpul ţi-a dovedit că nu este aşa; binele imediat ascunde o păcăleală care-ţi vine de la Jupiter de pe ascendent. Acest Jupiter indică faptul că anterior ai încercat multiple tehnici, ai obţinut rezultate în folosirea lor şi acum chiar dacă nu eşti conştientă de acest aspect îţi reuşesc.
    Tocmai de aceea, o tehnică anume care-ţi reuşeşte din prima reprezintă, în mod paradoxal, semnul că ai încercat-o şi anterior şi nu te-a dus prea departe. Ceea ce nu ai încercat anterior în vieţile tale trecute, oricum nu în forma aceasta sub care se prezintă acum, este cea legată de creativitate. Luna neagă din V indica drept punct de maximă vulnerabilitate sectorul casei a V-a, legată de iubirea dăruită, copii, descendentă, iluzie. Având şi NS acolo nu te vei putea niciodată împacă cu gândul că acest sector va fi incomplet, dureros sau un adevărat Călcâi al lui Achile.
    Acesta fiind fundalul, consider că a te risipi în atât de multe proiecte nu faci decât să repeţi o schema pe care ai folosit-o şi în trecut şi care, ce-i drept, ţi-a adus beneficii importante din punct de vedere social (Jupiter pe ascendent, un vechi vindecător). Având Axa Dragonului pe axa interceptată şi în careu cu Venus, guvernatorul temei, relaţia dintre confort şi abilitatea de a ţi-l simula, ascunde, dori, pretinde este una complicată din punct de vedere spiritual.
    Pentru început, eu îţi recomandă terapia transgeneraţională, pentru a te desprinde de ceea ce tu în calitate de copil ai asimilat de pe linia generaţiilor anterioare ție şi apoi după ce relaţia dintre tine, ca entitate, şi firul de lumină al generaţiei în care te-ai integrat este curat, mobil cu mai puţine obstacole, poţi aborda tehnici care cer un înalt nivel de abstractizare (vizualizarea creatoare, meditaţia, identificarea).
    Pentru un trai comun unghiurile care îţi bulversează căutarea spirituală reprezintă beneficii considerabile, însă ele se disipă la primul gând îndreptat spre Fiinţă Divină.
    Nivelul tău de percepție este oricum unul destul de ridicat, ceea ce înseamnă că, în faza incipientă, ai nevoie de un ghid, un reper, un model pentru a nu ajunge să crezi că dacă poţi îţi este şi permis.
    Fără o structură curată, concluziile la care ajungi sunt incomplete. Îţi spun acestea pentru că nu eşti un om comun, iar a beneficia de putere nu presupune doar însuşirea unor privilegii, ci şi a responsabilităţii de a le folosi corect. Când vei putea şti tu singură că eşti altfel, fără să ţi se spună, abia atunci ai făcut un pas. În ceea ce vrei tu să faci nu este însă suficient să faci un pas, nici chiar mai mulţi. Tu vrei deja să zbori. În practica spirituală Puterea şi Egoismul sunt cele două mari piedici. Adică puterea de a face şi egoismul de a fi. Nimeni nu te poate învăţa cum să le depăşesc pe toate acestea, dar toate cele care ţi se întâmpla, ca ucenic, te vor construi oricum drept un veritabil maestru. În funcţie de calitatea ta, vei fi un maestru care slujeşte Lumina prin conţinutul ei sau unul care se joacă în faţa unui auditoriu cu un bec. În funcție de obiectivele tale, tu vei stabili ce anume te mulţumeşte: actul spiritual autentic sau simularea lui.
    Sigur, acestea le ştii deja, ceea ce îţi pot spune în plus faţă de cele ce ţi le-am indicat mai sus este ca atunci când vei simţi că poţi, să nu-ţi pierzi respectul faţă de oameni doar pentru că poţi şi să nu confuzi fapta cu persoana. Contactul cu energia subtilă înseamnă nu doar revitalizare, luciditate, înţelegere, ci şi impregnarea fiinţei de aici cu savori din planuri subtile pe care, în absenţa unei atenţii susţinute, omul le poate folosi greşite.
    Te felicit pentru ambiţia de a te ridica prin aceste lucruri minunate şi-ţi doresc mult succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.