25 – 31 ianuarie 2016

25 – 31 ianuarie 2016 este săptămâna curbelor sinuoase pe care le fac cei slabi și a verticalității celor puternici. Contrastul este elementul definitoriu al acestei săptămâni care, de altfel, nici nu este foarte bogată, ca număr, în evenimente astrale, dar care conține câteva aspecte foarte importante atât pentru luna ianuarie, cât și pentru anul 2016. Acest contrast scoate în evidență natura experiențelor anterioare, ușurința cu care oamenii au ales să facă fapte de o anumită factură, cum anume este menținută curiozitatea lor și ce sunt interesați să facă pe mai departe. Faptul că această săptămână nu este bogată în evenimente astrale nu arată că este mai puțin importantă decât celelalte. Ar putea să fie, dintr-un anumit punct de vedere, chiar un avantaj, pentru că ne oferă, din loc în loc, momente de respiro când să ne tragem sufletul, să gândim mai mult, să simțim profund și să alegem din toate acestea ceea ce credem că ni se potrivește, ceea ce credem că ne va fi util pe mai departe. Toată săptămâna ne vom gândi la perspectiva faptelor, la profunzimea atitudinilor celorlalți, la sinceritatea lor și, cei slabi, vor reacționa cu frică, vor vorbi despre eșec, despre regrete pentru că agresorul trebuie să înțeleagă ușurința cu care îi poate crea suferință și, constatând acestea, să se oprească. Este, de altfel, o reacție de lașitate deoarece acum cu toții avem nevoie să simplificăm lucrurile, să le spunem pe nume, să le argumentăm, să le arătăm așa cum sunt, nu să le sugerăm sau să le reinterpretăm. În multe zile din această săptămână vom vedea că această tendință de a reformula, de a prezenta realitatea răsturnat, arată, de fapt, o carență afectivă. În această săptămână se va dori ascunderea iubirii prin explicații foarte complicate, argumente încurcate, reacții zăpăcite, fapte contradictorii. Toate acestea răstoarnă normalitatea și o îmbracă în haine nepotrivite.
Din punctul de vedere al celui care are o educație solidă, care are bun simț, care are respect față de oameni și față de rezultatele muncii lor, această ultimă săptămână a lunii ianuarie este foarte simplă, surprinzător de simplă, în care cele mai multe din situații parcă se rezolvă de la sine. Se întâmplă lucrul acesta pentru că adevărata putere stă acum în mâinile celor care iubesc simplitatea. Ceilalți vor juca teatru, vor explica lucruri pe care nu le înțeleg, vor dori să-i convingă pe ceilalți că fac ceea ce alții nu pot să facă și urmăresc în mod special o reacție, așteaptă o plată, o recompensă pentru această prestație. Omul simplu va trăi în această săptămână frumos și îi va fi ușor.
Dacă omului complicat opoziția lui Uranus cu Luna neagră îi încurcă și mai mult viața, îi aduce asocieri pe care nu le poate controla, dar care îl adâncesc și mai mult în compromis, pe cel simplu această opoziție îl ajută selectându-i anturajul, adică i-l curăță de paraziții, de oameni care obișnuiesc să facă rău în mod gratuit. Pentru toți, acest eveniment care se consumă în prima zi a săptămânii produce efecte în cascadă. Calitatea a ceea ce reprezintă omul poate deveni o membrană foarte permeabilă pentru probleme sau un scut de protecție. Dacă de multe ori în analizele pe care le facem aici am invocat necesitatea educației și respectului, iată că nu au fost vorbe aruncate. Acum, în prima zi a acestei săptămâni, adevărata educație poate fi un scut, iar falsa educație o membrana permeabilă pentru probleme.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne gândi că vindecarea nu este posibilă dacă rana nu este curățată. Indiferent din ce zona pornim curățarea, din interior, din suflet, din minte sau din exterior, prin fapte, vorbe, calitatea a ceea ce facem pentru a curăța trebuie să simplifice lucrurile, trebuie să folosească metodele cele mai puțin complicate. Acolo unde lucrurile se ramifică sau se amplifică, acolo unde ele par că scapă de sub control există o comandă mai veche, există o mai veche dorință de răzbunare, există o intenție rea care s-a așezat deasupra acestei răni și intensifică durerea.

Prea multă agresivitate. Oamenii își ies din minți. Sunt cerute ușor dovezi imposibile. Conflict între două tabere. Explozie. Disconfort cauzat de lucruri care nu au importanță. Doar cele speciale sunt menținute în intimitate. Vorbele frumoase sunt spuse în gând. Se fac noi asocieri. Se revine la o stare de normalitate specifică începutului de an. Simțul ridicolului este elogiat. Lucrurile imposibile devin normalități. Curajul este simulat. Se ridică un mare semn de întrebare față de bunele intenții ale celor care și le declară. Pericol major pe cale diplomatică.

Încă de la începutul acestei săptămâni, se împlinește un unghi foarte interesant, unul dintre cele mai dure ale acestei luni și, implicit, ale acestei perioade. În primul rând, opoziția lui Uranus cu Luna neagră face trimitere la comportamente sociale aberante. Acestea ne vor fi mult mai clare prin nota lor agresivă, nu prin cea vicleană, dar, cu timpul, ele vor deveni foarte importante și prin consecințele pe care le produc, prin ușurința cu care îi îndeamnă pe oameni să nu facă ceea ce trebuie, să nu facă nimic, să-și piardă vremea, să-și irosească puterile, averea, să-și consume timpul fără să facă ceva important pentru binele personal, ci doar fapte ca întrețin sentimentul de satisfacție. Practic, în ziua de 25 ianuarie, nu doar în acest context, problema satisfacției este una de o importanță majoră. De dragul satisfacției suntem îndemnați să vorbim, să ne comportăm altfel, să preferăm un anumit mediu sau un anumit obiect, să acceptăm asocieri de proastă factură, chiar dacă tipul de interacțiune pe care-l dezvoltăm acum contravine întru totul obiectivelor personale sau chiar țelului pe care ni l-am propus încă din anul anterior. În felul acesta, prin această nevoie de satisfacție alegem să inversăm lucrurile, să schimbăm normalitatea, să prezentăm cu convingere ceea ce am respins altădată sau să arătăm că suntem consumatorii unui produs față de care până acum am avut alergie.
Cu alte cuvinte momentul acesta ridică un mare semn de întrebare față de sinceritatea a ceea ce afirmăm în momentul acesta sau, de partea cealaltă, față de lucrurile în care am crezut până acum. În mare parte, pentru că ziua aduce un alt eveniment important pentru această perioadă, (revenirea lui Mercur la mersul direct) tot acest disconfort general poate fi înțeles și încadrat după câteva repere personale, chiar dacă acestea nu sunt încă foarte clare. Revenirea lui Mercur la mersul direct, tocmai pentru că se produce pe zodia Capricorn, permite selecția acelor experiențe de viață care nu au nevoie de răstălmăcire, nu au nevoie de reinterpretare. Acolo unde există bune intenții, oamenii nu pornesc pe un traseu ocolitor, nu evită curajul, nu fac demonstrație de forță, ci activează într-o zonă a firescului, a bunului simț, a simplității. Din toate acestea am putea înțelege că marile drame personale, cele care reprezintă scânteia ce se transformă pe zona socială într-o flacără imensă, susținută de opoziția lui Uranus cu Luna neagră, pornesc de aici, din punctul în care omul se îndoiește de propriile experiențe, de propriul bine, de propria putere. Face lucrul acesta evitând situațiile ridicole, evitând excesele temperamentale, dar, în egală măsură, evitând și asocierile pe motivul satisfacției sau dorinței de putere. Evitând, așadar, complexele de inferioritate, gândirea răsturnată, aspecte care vin din retrogradarea lui Mercur pe zodia Capricorn, dar și asocierile de proastă factură, cele care îi dau individului senzația de putere, cele care ne vin din conjuncția lui Marte cu Junon, ajungem la o concluzie interesantă: ceea ce ni se pare acum încărcat de satisfacție reprezintă o forță teribilă care ne duce pe traseul ocolitor, iar drumul direct, de această dată, nu este periculos.
Prin urmare, prima zi a săptămânii este încărcată de un mare risc, acela de a elogia satisfacția și de a considera că aceasta este finalitatea. Opoziția lui Uranus cu Luna neagră reprezintă o etapă foarte intensă dintr-un ciclu mult mai lung, acela care se întinde pe ani de zile și care se referă la pericolul de a distruge frumosul. De această dată frumosul se distruge prin explozie, prin hotărâre radicală, prin decizia asupra căreia nu vrem să mai revenim, prin inventarea unor conflicte care nu au nimic de-a face cu realitatea, ci doar cu propria noastră interpretare a realității. Pentru ca lucrurile acestea să fie accesibile, această opoziție dură dintre Uranus și Luna neagră are și ajutoare. Prin conjuncția lui Marte cu Junon oamenii cred că dacă se asociază pe ideea de plăcere sau de satisfacție atunci devin mai puternici, mai siguri pe ei înșiși, își rezolvă problemele cu ajutorul celorlalți și nu mai sunt constrânși să-și recunoască vina ori să creadă în propriile greșeli pentru a le rezolva. Apoi, mai este și Mercur, cel care astăzi își încheie mersul retrograd de aproximativ trei săptămâni și care poate pune în dificultate o situație socială ce s-ar putea rezolva pe cale diplomatică. Cuvântul este ușor răstălmăcit și se face lucrul acesta pe final de traseu, adică această răstălmăcire nu va mai putea fi reparată pentru că va produce efecte rapide.
Pentru a se păcăli că nu au greșit prea mult, că nu au pornit pe un traseu sinuos, oamenii își iau acum ca reper starea sufletească pe care au avut-o la începutul anului. Dacă atunci au fost triști, acum invocarea tristeții li se pare o normalitate, pentru că, întâlnindu-se a doua oară cu ea, devine deja o tradiție. Simțul ridicolului va fi astfel elogiat pentru că întreaga zi ne tulbură convingerea că trăim în normalitate. Pentru că omul, în general, are nevoie de normalitate, ceea ce nu este normal va fi reformulat pentru a părea așa. De aici și tendința de a deforma lucrurile prin percepție, prin explicație sau prin importanța pe care omul le-o acordă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că revenirea la normalitate este o durere. Revenirea la normalitate are nevoie în primul rând de o decizie și, dacă pornim în această decizie cu prejudecata că știm ce se află la capătul drumului, deformăm normalitatea și o facem să semene cu ceea ce am trăit la începutul anului. Dacă nu facem așa, dacă îi lăsăm acesteia dreptul de a ne surprinde s-ar putea să descoperim o normalitate mult mai plăcută și mai simplă.

Speranțele prind rădăcini într-un pământ nou. Rămășițele tulburărilor anterioare strigă mai tare. Viața dorește să intre pe un făgaș nou. Prea mult spirit critic. Se cer dovezi de afecțiune. Se oferă dovezi de supunere.

Luna trece în dimineața acestei zile în zodia Fecioară și ne arată că lucrurile complicate pot avea și urmări dure, nu doar ne zăpăcesc, nu doar ne încurcă traseele. Asta înseamnă că deciziile eronate ale zilei anterioare, cele care păreau că se adresau unei perioade mai mari de timp, produc astăzi primele efecte. Acum avem dileme, semne de întrebare, convingeri eronate care ne tulbură capacitatea de a ne controla, de a selecta informația sau de a fi calmi atunci când alții se agită.
În mare parte, pentru că Luna în mijlocul zilei trece prin trigonul cu Venus, conjuncturile acestea sunt bune, adică fac trimitere la sentimente frumoase, solide, rafinate, dar dacă ziua anterioară nu ar fi avut asupra acesteia un impact atât de mare ele chiar ar fi mult mai ușor vizibile. Deci nu putem ignora predispozițiile majore ale zilei anterioare, nici măcar pentru că astăzi am putea să o percepem diferit datorită revenirii lui Mercur la mersul direct. De aici înțelegem că privim în urmă cu sentimentul că ne aflăm în fața unor lucruri grave pe care trebuie să le soluționăm, dar nimic nu ne constrânge să facem acum lucrul acesta, nimic nu ne obligă să dovedim ceva. Pentru că atât Venus cât și Mercur sunt acum în zodia Capricorn, Mercur fiind din seara zilei anterioare și în deplasare directă, oamenii vor avea impresia ca au timp pentru toate, că își pot permite chiar și luxul de a amâna, de a evita soluționarea rapidă a problemelor care cer o astfel de abordare. Desigur, cei care se lasă în voia acestui sentiment, sunt avertizați că există și reversul medaliei. Spre seară, când Luna va trece prin opoziția cu Neptun, ceea ce ni s-a părut relaxare sau dreptul de a nu ne implica, se transformă în vină, în acuzație pe care ne-o aplicăm nouă înșine, în mod paradoxal, tocmai pe ideea de pierdere a timpului în mod inutil.
Desigur mulți vor considera sau vor spune că așa cred, că iubirea este de vină, ca atunci când este preferată încurcă celelalte sectoare ale vieții, iar atunci când este ignorată aduce frustrare și nemulțumire. Acesta este jocul principal al zilei de 26 ianuarie, fiind cauzat, în mare parte, de trecerea Lunii pe zodia Fecioară și, implicit, împlinirea a două unghiuri contrare, trigonul cu Venus și opoziția cu Neptun, cele două făcând trimitere la experiențele iubirii, ale compasiunii și ale iertării.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne arată ce pierdem dacă pornim pe un traseu sinuos. Persoanele care în ziua anterioară au fost directe, își vor menține această atitudine observând care sunt sentimentele corecte pe care trebuie să le împărtășească celorlalți, care sunt cele confuze pe care ar trebui să le evite și, mai ales, care dintre acestea au nevoie de aprofundare. Dacă au nevoie de timp, atunci îl vor folosi pe acesta pentru consolidarea raportului afectiv cu cei din jur. Pentru acești oameni 26 ianuarie va fi o zi a emoțiilor, cele mai multe dintre ele fiind pozitive și mature.
Cei care au pornit în ziua anterioară pe un traseu sinuos, cei care s-au asociat pe baza plăcerilor constată în această zi că plăcerile care li s-au părut foarte importante în ziua anterioară nu le folosesc la nimic sau nu le folosesc la nimic bun. Nu pot spera la stabilitatea familiei prin acestea, dar pot înlocui metoda, pot deveni mai puternici sau mai buni oferindu-le celorlalți argumentele în care ei au crezut în ziua anterioară, fără a-i considera pe aceștia leneși în gândire sau reacții. Aceste persoane nu cred într-o schimbare pozitivă ce ar putea să-i ducă la reușită, ci vor privi totul prin sentimentul greu pe care l-au preferat în ziua anterioară. Până și lor, astăzi, lucrurile le vor fi mai clare, dar nici această claritate nu prea îi va ajuta.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta puterea visului. Visul nu este dăunător dacă are la capătul său un țel. Visăm pentru a deveni mai buni, mai puternici, mai înțelepți, mai informați sau mai siguri pe ceea ce iubim.

Nimeni nu este perfect. Valorile personale intră în criză. Se gândește prea mult o soluție imposibilă. Elementul practic are nevoie de performanță. Vindecarea este criticată. Este pus la îndoială un sfat. Se corectează o greșeală minoră. Crește viteza de lucru prin condiționare. Oamenii vor să demonstreze că pot, că știu, că au. Prea multă strictețe strică. Accident. Regretul este transformat în înțelegere și acceptare.

Fie că înțeleg, fie că nu înțeleg, 27 ianuarie le trezește oamenilor nevoia de dreptate. Dreptatea nu are niciodată un chip frumos atunci când vine din zodia Fecioară pentru că nu e liberă, ci prea mult dependentă de regulă, de o metodă rigidă care a fost utilă la un moment dat, dar care poate răspunde corect cerințelor prezentului. Cu alte cuvinte, nevoia de dreptate, cea care face trimitere acum atât la realizări cât și la eșecuri, lasă impresia că experimentăm o constrângere prin bine (recompensă) sau o constrângere prin rău (pedeapsă). Se va face vizibil acum un val al nevoii de a fi apreciat, o creștere a vitezei de lucru, o putere specială în a conștientiza faptele bune și faptele rele, dar, în egală măsură, va fi percepută și forța care îi trage pe oamenii în jos, care îi face să gândească precum au gândit în trecut, să greșească la fel, să transforme înțelegerea și acceptarea într-o formă de regret, de neputință ce au fost abordate cu implicare în trecut și care i-au îmbolnăvit.
În plus față de predispozițiile zilei anterioare, momentul acesta impresionează prin diversitate, prin intensitatea cu care lucruri minore, întâmplări cărora nu le-am acordat ieri toată atenția sau nu le-am acordat atenția cuvenită, cresc în ochii celorlalți și ni se par foarte importante și de viitor. De asemenea, există o presiune teribilă pe viața privată, ca și cum acolo trebuie să demonstrăm ceea ce nu știm să facem și ne comportăm ca și cum reacțiile celorlalți seamănă cu reacțiile comunității. Deci chiar dacă ziua de azi este diferită prin diversitate sau intensitate față de cea anterioară, când Luna se afla tot în zodia Fecioară, se menține aceeași notă în a răstălmăciri lucrurile, în a exagera o situație minoră sau în a considera că speranța nu este pentru oricine. 27 ianuarie vine, așadar, cu o viziune neobișnuită, cea care poate transforma idealismul în sentimente și, prin intermediul acestui sentiment, oamenii să se protejeze de un accident social, de sărăcie. Simțind într-un anumit fel, având reacții simple, spunând chiar lucruri banale, dar prezentându-le pe acestea dintr-un anumit registru, dintr-o anumită zonă, ajungem să înviem relații, să hrănim prieteniile cu lucrurile care au fost ignorate până acum tocmai pentru că au fost simple. Ziua aceasta nu ne ajută să redescoperim simplitatea, dar ne apropie foarte mult de ea, iar lucrul acesta se întâmplă pentru că nu căutăm în mod direct simplitatea, ci beneficiem de întâlnirea cu ea, de faptul că aceasta apare în viețile noastre fără să fie chemată în mod direct.
Prin urmare, 27 ianuarie poate deveni o zi de înțelepciune. Nu putem, însă, generaliza, deci nu putem considera că această deviză se aplică tuturor. Sunt oameni care nu preferă transformarea, ci vor, dacă se interesează de această formă de anticipație, de previziuni astrale sau nu, așteaptă să li se spună că vor trăi mai bine sau să li se confirme prejudecățile, observațiile, adică vor să afle că și alții gândesc la fel ca ei. 27 ianuarie s-ar putea să ne surprindă la acest capitol atât prin diversitate, cât și prin profunzimea unor direcții. Nu sunt lucruri mari cele pe care le experimentăm astăzi, dar sunt intense, sunt profunde și au o mare însemnătate pentru dimensiunea personală. Pentru că se păstrează în continuare nota zilelor anterioare care ne-a îndemnat să răstălmăcim normalitatea pentru a o schimonosi și a o face după chipul și asemănarea prezentului sinistru, orice critică venită dintr-o zonă intimă, orice observație, orice răspuns este perceput ca și cum ar fi venit de pe zona socială, orice lipsă de apreciere din partea partenerului de viață va fi resimțită ca o desconsiderare socială.
Ceea ce observăm și investigăm în această zi face trimitere atât la lucruri bune cât și la lucrurile rele, cele care trebuie să devină la un moment dat o dovadă de dreptate. Dreptatea acestei zile trebuie să fie și ea confortabilă așa cum au fost și celelalte elemente ale vieții personale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răstălmăciri mesajul celuilalt. Dacă nu putem înțelege fără ajutor atunci să ne imaginăm că suntem în postura celui care emite astfel de idei și atunci am putea mai ușor înțelege ce simte un om care spune așa ceva. Desigur, nu este admisă în acest exercițiu subiectivitatea. Ne reprezentăm lucrurile acestea în minte tocmai pentru a renunța la subiectivitatea care nu ne permite în mod firesc, fără alte tehnici, procedee sau instrumente, să înțelegem lucrul acesta. Deci dacă aplicăm o tehnică, dacă ne ducem în vizită, nu ne luăm și cățelul, nu-l luăm și pe Bubico.

Se caută vinovați. Destinul devine important pentru valorile sufletești. Sunt chemați să dea socoteală cei superficiali. Ne gândim la ziua de mâine. Putere de introspecție accentuată de teamă și nesiguranță. Indeciziile își fac loc mai repede în suflet. Se trăiește mai bine dacă nu există verticalitate. Deciziile sunt amânate sau întârziate voit.

Luna se află acum pe ultimul sector al zodiei Fecioară și va trece prin conjuncția cu Jupiter și, respectiv, Capul Dragonului. Momentul acesta arată că oamenii trebuie să dea socoteală dacă sunt profunzi sau dacă sunt superficiali, dacă au înțeles demersul în care se implică, dacă au înțeles pretențiile sociale pe care le lansează comunității, dacă sunt în măsură să-și ducă mai departe sarcinile ce le-au fost atribuite sau dacă se distanțează de păcat. Problema aceasta a distanțării de păcat va fi de actualitate de-a lungul anului 2016 și ea nu se referă doar la interesul pe care o persoană cu experiență ar putea să îl aibă față de progres în așa fel încât distanțarea cu pricina să fie o consecință a acestui progres. În momentul de față, distanțarea de păcat face trimitere la bun-simț, cel pe care începem să îl dezvoltăm de la vârste fragede. Educația de acasă are un rol foarte important și pe aceasta o vom vedea cu precădere în ecuația zilei de 28 ianuarie. În termenul generic de destin această educație are o poziție foarte importantă pentru că ea îi vorbește individului atât despre reguli de conviețuire, cât și despre ce anume îi oferă satisfacție. Astfel, momentul de față scoate în evidență convingeri bazate pe respect, cercetare, muncă, bună creștere. Pentru unii s-ar putea ca aceste elemente să fie banale, nu pentru că nu ar fi valoroase în momentul acesta, ci pentru că nu le-au acordat niciodată importanța cuvenită și acum, când trebuie să bage mâna în sac și să scoată de acolo ce are mai de preț, își dau seama că sacul e gol și procedează ca în proverbul: „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri!”.
Apoi, Luna, spre seară, va trece pe zodia Balanță și le va arăta oamenilor că deciziile sunt importante atât pentru a păstra aparențele sociale, raporturile superficiale, cât și pentru a aprecia elementele valoroase. Bunul simț este important, nu doar în prima parte a zilei, când Luna trece prin conjuncția cu Jupiter și inițiază un nou ciclu draconitic (conjuncția cu Capul Dragonului), ci și spre seară, când lucrurile acestea grave legate de viață, sarcini sociale, destin nu mai sunt atât de urgente. Asta înseamnă că în 28 ianuarie înțelegem că schimbarea se face pe mai multe planuri, atât prin muncă prin seriozitate, prin respect, deci cu ceea ce avem în momentul de față, cât și cu ceea ce am putea primi prin statutul pe care am știut să-l păstrăm sau să-l construim frumos.
Prin urmare, finalul tranzitului Lunii prin zodia Fecioară ne face să ne gândim într-un alt mod la viitor, la ceea ce avem de făcut de acum încolo până la finalul lunii sau în următoarele două luni. Ne putem întâlni astăzi cu convingeri care să ne încurajeze să reconstituie situații pe care ar trebui să le lăsăm în trecut, cărora ar trebui să le adăugăm o nouă etapă. De aici poate surveni și o decizie proastă care poate modifica o direcție, poate modifica țelul sau poate bloca o ascensiune socială. Totul depinde în această zi de educație, de ceea ce am pus la rădăcină și vedem acum că a ajuns în frunze sau flori. Dacă am pus otravă, otravă vom culege, ca în proverbul: „Cine seamănă vânt culege furtună!”.
Trecerea Lunii în zodia Balanța arată că lucrurile se pot simplifica însă, după cum vom vedea în ziua următoare, și aici există puncte dureroase, și aici există probleme care cer un dram de înțelepciune. Până mâine, până când se va împlini acel unghi rău dintre Lună și Venus, acea porțiune de tranzit al Lunii prin zodia Balanță aferentă acestei zile este liniștită și face un contrast cu evenimentele din prima parte a zilei. Cei care se gândesc la suflet, vor îndrăzni să vadă în ecuația astrală a acestei zile o mare putere, aceea de a transforma lucrul rău într-un bine și mai mare decât binele pe care l-au construit până acum cu educația și bunul simț.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne gândi astăzi că binele vine de la sine, că binele este efectul nivelului foarte înalt pe care îl are o ființă. Binele este o creație săvârșită în cunoștință de cauză, este o faptă pe care omul o face în mod conștient. Binele inconștient nu-i aparține individului, ci procesului în care el însuși se integrează.

Lucrurile mici au o mai mare greutate. Sunt criticați cei timizi. Spiritul practic este dovedit dacă i s-a făcut reclamă. Bunăstare prin prieteni, asociați, parteneri. Drumul este plin de asperități. Încrederea în sine ridică standardul de lucru. Apăsarea este diminuată de confort. Viața poate sanctifica acțiunile unui om.

În 29 ianuarie oamenii au probleme cu înțelegerea sentimentelor, cu încadrarea lor corectă, cu acceptarea condiționărilor sociale sau cu toleranța. Pentru a face față acestei presiuni, răstălmăcesc, inventează explicații sau caută sensuri acolo unde lucrurile ar trebui să fie simple. Trecerea Lunii prin zodia Balanță are de fiecare dată rolul de a atrage atenția oamenilor asupra relațiilor, asupra schimbului de experiență, asupra impactului pe care dreptatea personală o are asupra echilibrului social. Momentul acesta invocă o dreptate încărcată de frustrare, de privațiuni, de sărăcie. Dacă facem trimitere doar la relația proastă dintre Lună și Venus, această sărăcie se referă la sentimente, la incapacitatea omului de a iubi sincer, dar și la situațiile în care, fără iubire, se implică în relații sentimentale bolnăvicioase. Absența iubirii este cauzatoare de probleme. Golul pe care îl lasă în urmă este umplut cu altceva, spre exemplu cu satisfacție, cu plăcere sau cu dorința de putere. Acolo unde nu există iubire, dar există altceva care umple acest gol, apar probleme de comportament, de atitudine și chiar de înțelegere.
Dacă în ceea ce privește raportul personal al individului cu cei din jur, adică în ceea ce privește abordarea comuna a evenimentelor sociale, absența iubirii a devenit deja o modă, pentru că omul sensibil, romantic și iubitor devine în societatea de consum o ființă penibilă, în domeniul spiritual absența iubirii creează paradoxuri. Pentru că este un domeniu pentru abordarea căruia se cere un efort de ridicare, integrare sau de gândire, limbajul, mesajul, informațiile fac trimitere la o zonă ce nu poate fi verificată ușor. În acest sector, absența iubirii este văzută la oamenii care simt nevoia să răstălmăcească totul, la cei care evită simplitatea pentru că vor, insistent sau abuziv, pentru a complica, nu pentru a clarifica, să reinterpreteze. Acolo unde există iubire totul poate fi înțeles și încadrat și omul nu are nevoie să schimbe pentru a reuși ori pentru a se simți bine, ci să împlinească.
Apoi, ziua de 29 ianuarie mai aduce o problemă, cea a argumentului pe baza experiențelor. Adică avem ocazia astăzi nu doar să ne facem de râs că suntem ființe incapabile să iubim, dar, în dorința obsesivă de a demonstra contrariul, arătăm că există și o tradiție în sensul acesta, că și altădată ne-am ocupat la fel de intens de lucrul acesta. Este de la sine înțeles că a trăi o viață fără iubire, fără sentimente frumoase și sincere creează tot felul de complicații, diminuează puterea adevărată și crește puterea falsă, cea care va avea nevoie de argumente din ce în ce mai multe sau mai intens reinterpretate, cea care se va depărta din ce în ce mai mult de autentic. Preocupându-se de acest aspect fals al vieții omul va avea nevoi absurde, își va folosi încrederea pentru a întreține procese aberante, care duc spre boală sau spre comportamente antisociale. Pentru a evita lucrurile acestea nu trebuie să facă prea multe lucruri, ci să fie simplu, foarte simplu.
Prin urmare, 29 ianuarie ridică o problemă de atitudine sau de comportament și, în egală măsură, ne atrage atenția asupra cauzelor pentru care oamenii nu reușesc în ceea ce-și propun. Prin vibrațiile acestei zile drumul pare sinuos, încurcat, standardele de lucru se modifică în permanență, lipsesc reperele, lipsește miezul unei educații și totul pare într-o mișcare obositoare. Pentru lucrurile acestea avem și argument, cel care face trimitere la o experiență de viață, la putere, la judecată. În realitate, astăzi totul este judecat după greutatea pe care am alimentat-o de la începutul săptămânii până acum. Dacă totul ni se pare imposibil de dus, enervant sau consumator de resurse atunci să dăm firul înapoi, nu foarte departe în timp, ci chiar la începutul acestei săptămâni și să vedem unde am greșit. S-ar putea ca greșeala să fie de metodă și atunci relația bună a Lunii cu Saturn ne ajută să o îmbunătățim. S-ar putea să constatăm că greșeala este de atitudine și atunci careul dintre Lună și Venus ne arată cât de urgent este să iertăm. Dacă nu îmbunătățim metoda atunci relația bună a Lunii cu Saturn ne va îndemna să intervenim peste metoda veche cu o metodă nouă, să le amestecăm fără judecată, să încurcăm ițele, poate chiar pe cele ale destinului și să nu reușim să împlinim mare lucru. Dacă nu iertăm atunci vom fi încurajați să tolerăm greșelile personale și greșelile celorlalți, să proliferăm această eroare, s-o ducem mai departe fără să îi aplicăm acesteia medicamentul potrivit. Cu alte cuvinte, relația proastă a Lunii cu Venus nu ne pune eticheta, ci ne arată ce nu este bine și ne îndeamnă să căutăm pentru această boală un medicament.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca omul după acțiunea pe care o face acum. Dacă vrem să aflăm mai multe despre calitatea sa, să încercăm să căutăm cauzele care l-au determinat să ajung aici. Constatând lucrul acesta am putea să extindem acest proces și asupra noastră, căutând cauza greșelilor personale și momentele în care am cedat tentației de a le repeta.

Succesul este cântărit după rezultatele cuantificabile. Conflict între generații. Raportul dintre centrele de putere se orientează pe o altă cale. Vibrația tentației este mai aproape. Succesul vine acolo unde neîncrederea nu ne-a atins. Speranța și optimismul sunt accesibile. Mare forță a gândirii. Tentație a minciunii și fățărniciei. Apel la substanțe care stimulează. Regretul este amânat. Succes prin calm, renunțare, atenție.

Trecerea Lunii prin conjuncția cu Luna neagră nu este deloc puțin lucru. Se întâmplă lucrul acesta acum, în 30 ianuarie, când Mercur are de împlinit o conjuncție cu Pluton, iar Venus se va afla într-o relație pozitivă cu Neptun. Se poate vorbi, așadar, despre un contrast care se va prezenta, în primul rând, prin diversitate și, abia după aceea, și doar în cazul celor care au o anumită profunzime în observație sau în gândire, lucrurile să se separe. Până să se separe, totul va părea amestecat, totul va fi integrat într-o formă amorfă din care o trăsătură definitorie se va ridica deasupra tuturor celorlalte: puterea. Puterea îi va face pe oameni acum să amâne demersuri importante, să arate că dacă se pot impune atunci faptele lor trebuie apreciate sau negociate, dacă reușesc să-și însușească ceea ce nu le aparține înseamnă că sunt deasupra celorlalți. Nu înseamnă nimic din toate acestea, ci doar că abuzează de putere și o fac pentru satisfacția personală, deci de plăcere, nu din necesitate.
A abuza de putere pe conjuncția lui Mercur cu Pluton înseamnă exagerare, fapte abordate pentru a ascunde necesitatea de a corecta o eroare, incapacitatea de a controla un impuls nervos sau neputința de a înțelege propria creativitate. A abuza de putere pe sextilul dintre Venus și Neptun înseamnă a ridica plăcerea la rang de regulă. Dar nu toată lumea va greși pe 30 ianuarie. Nu toată lumea va abuza de această forță a gândirii sau de acest impuls de a domina, de a controla ori de a distruge. Cei care nu vor face lucrul acesta vor folosi acest impuls pentru a studia, pentru a analiza comportamentele celorlalți, pentru a se stabiliza, pentru a împlini, doar pentru sine, o putere pe care o au, nu pentru a o schimba și a o face dominatoare.
Apoi, 30 ianuarie ne va vorbi și despre o metodă de a obține succesul. Unii vor prefera să obțină succes prin metodă, prin aplicarea unei tehnici, prin apelul la un procedeu care, în cazul altora, a dat rezultate bune. Alții vor dori să iasă din regulă, din schemă, să vină cu un element nou pentru că, după cum ne spune sextilul dintre Venus și Neptun, au și ei propriile experiențe pe care vor să le pună în aplicare.
Există însă o componentă mai puțin plăcută a zilei de 30 ianuarie care îi îndeamnă pe oameni să confunde curajul cu răbdarea sau cu acceptarea condițiilor impuse de ceilalți, ca și cum drumul numai pe acolo poate merge. Din nou, la fel cum am văzut și în zilele anterioare, există o atracție către stagnare sau către a proceda greșit, către a alege varianta cea mai comodă care, în realitate, este și varianta ocolitoare. Este important să pornim în folosirea vibrațiilor acestei zile cu gândul că traseul acesta ocolitor va face întotdeauna casă bună cu minciuna, chiar dacă ea este mică sau nevinovată, dar și cu fățărnicia, chiar dacă ea poartă astăzi straie noi, chiar dacă este argumentată printr-o astfel de necesitate.
Prin urmare, 30 ianuarie ar trebui să fie o zi de educație. Acolo unde nu există o preocupare în sensul acesta, impulsurile acestea puternice, atracția aceasta către forță, către imixtiune, către putere se transformă într-un abuz. Oamenii se folosesc de lucruri bune pentru a se impune, au argument, dispun de o logică imbatabilă, arată că sunt mai înzestrați sau mai bogați, dar asta nu înseamnă că este și bine cum procedează. Ceea ce se prefigurează a se consumam în ziua de 30 ianuarie le vorbește oamenilor despre puterea pe care ar trebui să o folosească pentru a nu ajunge la conflict, pentru a nu impune celorlalți propriile argumente, pentru a nu domina pe nimeni, ci pentru a deschide aripile și a zbura, pentru a se împlini, pentru a consolida propria poziție. Cei care au o educație în sensul acesta vor putea să se oprească, vor îndrepta această forță către interior, vor fi mai liniștiți, mai încrezători în sine și vor avea mai mult curaj în a se ocupa de propriile sentimente. Ceilalți, pentru a-și menține nivelul puteri în expansiune, sunt dispuși să facă apel și la substanțe care stimulează sau care creează dependență, să mintă foarte convingător pentru a porni de la o poziție cât mai redusă a celor din jur, să se preschimbe, să păcălească sau să facă alte lucruri care nu sunt corecte.
Apoi, ca fundal, atunci când evenimentele de acum se leagă de ceea ce s-a consumat anterior, există și o picătură de siguranță sau de revoltă care poate foarte ușor să fie oprită. Din nou, doar cei care au dovedit până acum că au bun-simț, că sunt respectuoși, că nu au nicio satisfacție din a-i face pe alții să sufere vor reuși să oprească acest impuls rău. Nu este deloc puțin lucru să treci printr-o conjuncție a Lunii cu Luna neagră, mai ales atunci când în toată această schemă intervin alți doi malefici: Uranus și Pluton. Este adevărat, conjuncturile acestea la care participă Luna nu pot opri nici speranța și nici entuziasmul să se desfășoare. Dar nu despre asta este vorba. Motivul a ceea ce punem în speranță sau în optimism este cel mai important acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi că omul bogat este cel care are o viață curată, nu cel care are neapărat o viață plină.

Se pornește o revoluție. Accente dramatice pe aspectul practic al vieții. Neîmplinirile dor. Curiozitate periculoasă. Intuiția trece dincolo de scheletul acțiunii. Se surmontează un conflict, dar încă nu se trece la faptă.

Am ajuns în ultima zi a acestei luni încercate, în care s-a pus problema unui succes, dar prea puțini s-au preocupat de calitatea faptelor care au dus la împlinirea acestui succes, obținând avantaje prin mijloace nefirești, atingând un anumit grad de eficiență socială. Neținând cont de ceea ce au făcut până să ajungă acolo nu au dovedit eficiență, nici chiar acolo unde succesul este impresionant, ci o eroare de gândire, decadență sau o mare greutate psihică pentru că ianuarie se evidențiază la capitolul efort de unul singur pentru progres, nu succes obținut oricum care lase impresia că a existat și un efort la mijloc. 31 ianuarie devine astfel o zi în care se hotărăște ceva: poate se pornește o revoluție, poate se conștientizează o dramă socială, poate o curiozitate ciudată ajută un om cu o gândire puternică să facă o mare descoperire. Cert este că momentul zilei de 31 ianuarie aduce împlinirea unor eforturi pe care le-am abordat de-a lungul întregii luni, ca și cum cercul se închide, lăsăm în urmă neîmplinirile, chiar și atunci când dor, chiar și atunci când a nu le rezolva acum înseamnă a le amplifica trăsătura cea mai periculoasă. Există multă confuzie în ultima zi a acestei luni și asta doar pentru că ea devine o zi de analiză, o zi în care tragem linia și vedem dacă bilanțul este favorabil, o zi în care ne pregătim pentru pericolele lunii următoare pentru că știm, din analiza generală aplicată anului 2016, luna februarie ne vorbește despre un accident.
31 ianuarie ne atrage atenția asupra a ceea ce am plătit pentru confort, a ceea ce am pierdut pentru a menține gradul de satisfacție, pentru a poza în persoane fericite, puternice sau realizate. Poate, pe alocuri, mai avem și răstimpul necesar să recuperăm ceva. În mod sigur, acel element care poate fi recuperată trebuie să fie în afara unui conflict, în afara luptei, ci doar rătăcit prin memorie, printre lucruri, printre întâmplări. Acolo unde există conflict dispare intuiția, dispare nevoia de a participa la un bine colectiv fără a crea suferință. Cu alte cuvinte, dacă în această zi mintea se orientează doar către neîmplinire, dacă ne amintim doar de ceea ce nu a fost corect și curiozitatea ne ține blocați în acest sector, arată că există o neobișnuită atracție către conflict și în luna următoare accidentele vin din această zonă. Conflictele pe care le alimentăm acum vor găzdui cu brațele deschise accidentele predispuse pentru luna februarie.
Prin urmare, finalul săptămânii și, implicit, finalul lunii ianuarie ne atrage atenția asupra faptului că anumite demersuri care ne-au consumat o mare parte din energie se opresc, cercul se închide, avem nevoie să ajungem acum la o concluzie, să constatăm care este calitatea oamenilor cu care lucrăm și care sunt adevăratele motive pentru care ne implicăm în demersurile active. Această zi ne arată că nu este întâmplător că am preferat anumite lucruri de-a lungul acestei luni, pentru că ele vin pe o educație mai veche sau pe absența unei educații acolo unde ar fi trebuit să existe. De asemenea, ne spune că nu sunt întâmplătoare nici impulsurile foarte vizibile din prezent pentru că ele reprezintă rezultatele unor intenții alimentate de-a lungul acestei luni.
Așadar, în aparență ziua de 31 ianuarie pare foarte liniștită, dar, în realitate, este dominată de frământări adânci, de gânduri puternice sau de mari semne de întrebare care ne duc spre concluzii, ne obligă să căutăm rezultate, ne presează să obținem ceva concret, să avem în mână biletul pentru a urca în trenul lunii februarie. Adică nu este suficient să fim curajoși pentru a învinge, să deținem anumite cunoștințe pentru a fi recompensați pe măsură, să simțim frumos pentru a găsi și persoana cu care să realizăm un schimb adecvat. Mai este nevoie să facem ceva, adică să ne implicăm activ în cultivarea acestor elemente personale bune pe care le conștientizăm, să devenim surse de frumos, nu doar consumatorii lui care se îmbracă elegant și sunt manierați. Dacă 31 ianuarie arată doar lucruri rele atunci ar trebui, încă de pe acum, să ne pregătim pentru luna februarie, cea care le vorbește oamenilor despre accidente ciudate. Cel care se va pregăti prin fapte bune și care, prin această retrospectivă, constată că inventarul său este bogat în „bine”, se pregătește cu curaj pentru luna februarie. Adică va dori să dăruiască și prin aceste cadouri minunate care vin din suflet, din spirit, dintr-o forță pozitivă, va încerca să atenueze efectul negativ al accidentelor celorlalți. Pentru el februarie va fi o lună în care se va ocupa de accidentele celorlalți, nu de ale sale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu lăsa gândurile rele să ne îndemne spre neîncredere. Un gând rău, un gând de tristețe, un gând apăsător sau de frică are o rădăcină concretă. Nu avem de ce să generalizăm și, prin această generalizare, să anulăm tot ceea ce este bun. Neîncrederea în sine scăpată de sub control poate astăzi să facă mult rău.

Un comentariu la „25 – 31 ianuarie 2016

  1. Ana spune:

    Binecuvântări angelice sa vina către tine !Dumnezeu sa ne apere și sa aibă mila și îndurare fata de noi !Încă mai apar secrete nedezvaluite. Secrete …

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.