1 – 7 februarie 2016

1 – 7 februarie 2016 este săptămâna bunurilor stricate și a cercetărilor dificile, dar care ne conferă rezultate de durată. Prima săptămână a lunii februarie ne pune în fața unor situații destul de complicate, încărcate de o mare răspundere, situații care ne mobilizează foarte mult spectrul percepțiilor și ne ajută să facem o selecție puternică pe ceea ce credem că este foarte important acum. Asta înseamnă că acest interval nu ne spune care sunt lucrurile foarte bune sau foarte rele pe care trebuie să le preferăm. Ne va spune însă care este conținutul lor și unde ne pot duce, dar nu ne poate spune care sunt mai importante decât celelalte. Apoi, noi, după ce le vom observa și înțelege, să facem, în cunoștință de cauză, alegerea cea mai bună.
Alegerile acestei săptămâni nu țin în mod special de o anume libertate, cât țin de schemele pe care le-am alimentat până acum. Din obișnuință, multe alegeri ale acestei săptămâni vor primi calitatea preferințelor anterioare și, de asemenea, multe obstacole vor inspira teamă la fel ca în trecut. Sunt puține ființe care vor acționa într-o libertate complexă, fără să compromită viața sau alegerile celorlalți. Acești oameni sunt cei care prefera calea de mijloc, preferă să facă o îmbinare înțeleaptă între ceea ce știu ei să facă și ceea ce primesc din jur. Din nefericire, întâlnirea cu calea de mijloc se va realiza abia spre finalul săptămânii. Asta înseamnă că până atunci vom activa în orb, fiecare după puterea pe care o are sau, mai exact, după judecata sa.
Pentru că luna februarie ne vorbește despre accidente, despre evenimente complexe care nu bruschează doar zona fizică, ci se adresează și accidentelor mentale sau emoționale, aceste două structuri cer acum stabilitate și aceasta nu poate veni decât dintr-o intimitate pozitivă.
Per ansamblu, săptămâna aceasta lucrează cu coduri. Vom avea impresia în fiecare zi că primim mesaje, că ni se sugerează ceva, că ne este transmis într-un mod cifrat o informație sau că ar trebui să ne preocupăm mai mult de ceea ce este ascuns, de limbajul trupului, de ceea ce se spune fără cuvinte. Așadar, intervalul acesta este o săptămână care îmbină experiențe personale cu planurile de viitor. Cine nu are înțelepciunea necesară va greși, dar va mai avea ocazia de-a lungul acestui an să mai treacă prin întâmplări de genul acesta pentru a depăși acest test al îmbinării. Cei care obțin rezultate acum vor vedea că ele sunt de durată.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a ne gândi mai serios la compatibilitate. Am putea să observăm acum care sunt elementele de compatibilitate, prin ce anume menținem relațiile sau care sunt schimbările care ar putea să ne pună în pericol. Dacă avem nevoie de repere, atunci experiențele negative din mijlocul lunii ianuarie ar putea să ne fie de referință în sensul acesta.

Forță de exprimare. Deschidere către inteligența practică. Visul agasează conștiința individuală. Ne implicăm în activități de grup. Dorință. Comunicare. Memorie foarte buna. Griji față de un patrimoniu. Relațiile cu grupul de apartenența sunt judecate prin bani sau ceea ce poate fi convertite în bani. Aspirații prea înalte. Nevoie de relaxare. Revoltă prin cuvânt. Sentimentele sunt confuze. Aspirațiile sunt prea complicate. Nevoia de independență este împiedicată de îndoială. Suspiciuni. Un proiect personal se află în impas.

Sunt câteva aspecte importante care se împlinesc în această zi și care vor crea un debut foarte interesant al săptămânii în curs. În primul rând, poziția Lunii în zodia Scorpion și, implicit, conjuncțiile succesive cu Junon și cu Marte, arată că ne aflăm în fața unei mari puteri de exprimare, că vom fi preocupați să lucrăm cu patrimoniul, să lăsăm durerile la o parte, să privim în adâncime, nu neapărat foarte departe, pentru a obține un rezultat imediat. Unii vor dori ca acest rezultat imediat să satisfacă nevoia de relaxare, de înțelegere sau de profunzime, alții vor dori să administreze foarte bine această putere pentru a avea mai mult control asupra evenimentelor vieții sau asupra celorlalți. Apoi, relația de careu dintre Mercur și Uranus va ridica o problemă ce ne va frământa de-a lungul întregii săptămâni: investigarea bunurilor stricate.
Unii vor considera că atracția pe care o au față de lucrurile acestea ciudate, ascunse sau complicate le dă dreptul să se revolte mult prea ușor, să spună ceea ce nu este cuviincios sau ceea ce îi rănește pe ceilalți. Chiar dacă par îndreptățiți, chiar dacă nemulțumirea lor face trimitere la evenimente reale, chiar dacă argumentele pe care le folosesc sunt perfect logice, au un înțeles de sine stătător, ar trebui să țină cont de ceea ce se întâmplă în sectorul celuilalt pentru că situația de față ne îndeamnă să reparăm lucrurile rele care ne răscolesc, nu să le răscolim și mai mult. Nu trebuie să pierdem din vedere că Luna din zodia Scorpion aduce mari suspiciuni față de limitele celorlalți. Adesea, prin această poziție a Lunii în Scorpion, oamenii pun foarte ușor etichete, construiesc foarte ușor bariere și își dau seama în timp că de acestea doar ei nu pot trece.
Dacă în zona personală aceste elemente, susținute de poziția Lunii pe zodia Scorpion și de careurile Mercur-Uranus și Lună-Soare (Ultimul Pătrar), pot fi încadrate în segmentul relațiilor complicate, atunci când vine vorba de relațiile sociale dispozițiile acestea astrale atrag prea mult atenția asupra trădărilor. Trădările zilei de 1 februarie vor deveni celebre, atât în această săptămână, în care investigăm bunurile stricate, dar și de-a lungul acestui an al dihotomiilor periculoase.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne pune în fața unor situații care ar putea să ne bruscheze prin intensitate, prin ușurința cu care invocă un compromis, un motiv de revoltă, de indiferență sau de duritate. Componentele acestei zile ne încurajează să privim totul prin avantajul material, prin interesul personal sau prin binele care să facă trimitere doar la ceea ce ne interesează.
Mulți ar putea să facă speculații astăzi pe seama aspirațiilor, pe seama curajului pe care cred că îl au în momentul acesta, analizând sau, pur și simplu, observând temerile celorlalți. Chiar dacă astăzi dovedim o memorie buna, ușurință în a lucra cu informații abstracte, în a observa și investiga tristețea sau suferințele celorlalți, cu toate că în momentul acesta partitura vieții personale scoate în evidență marile diferențe între individ și comunitate, acesta trebuie să fie rezultatul preocupărilor de acum. Conversia în sine este importantă, nu suspiciunile și nici numărul lor. Cu cât reușim să diminuăm această tulburare de comunicare, cu cât ne apropiem de relaxare, dar nu pe seama celorlalți, cu cât ne lăsăm în voia dorințelor intense, fără a ne construi etape de îndeplinire a acestora pe seama altora, cu efortul lor, împiedicându-i pe ei să ajungă în același punct, cu atât suntem mai aproape de soluționare, cu atât ne ținem mai departe de trădare. Trădarea este marea problemă a acestei zile și ea, prima dată, va veni în vârful picioarelor, îmbrăcată în hainele confuziei. În timp, cu cât această confuzie se adâncește, cu cât ne acordăm circumstanțe atenuante față de propria uitare sau propriile derapaje, dar le judecăm pe ale celorlalți, cu atât mai mult vom considera că nu avem cum să ne menținem la suprafață.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că lucrurile bune astăzi sunt îmbrăcate în simplitate. Ceea ce este complicat, ceea ce zdruncină sau obosește duce spre trădare.

Singurătatea dorește să se argumenteze altfel. Cine privește înapoi se sperie. Ambiții prea mari. Nevoie de dreptate. Informațiile sunt răscolite. Modificarea conduitei pentru a ascunde un adevăr compromițător. Relații periculoase. Raporturile de familie sunt în impas. Planurile de viitor sunt oprite. Relaxare plătită scump. Schimbare cauzată de faptul că partenerul de dialog este considerat nepotrivit.

Există câteva unghiuri care se împlinesc în această zi și care ne vorbesc despre o continuitate a trădării, ca și cum lucrurile acestea aici trebuia să ajungă, în această formă de răscolire, în acest moment compromițător când avem nevoie de ajutor, când teama de compromis sau chiar strigătul de durere nu mai contează. Astăzi, când Mercur se va afla într-o relație negativă cu Luna neagră din Balanță, iar Soarele într-o dispunere negativă cu Junon, Luna, pe final de zodie Scorpion, trimite unghiuri pozitive către Jupiter și Capul Dragonului care încă se află în conjuncție pe zodia Fecioară. Achizițiile mici nu contează astăzi, ci doar frământările, doar raportările pe care suntem constrânși să le facem la nemulțumirile celorlalți, la marile probleme ale societății. Tensiunea prezentului vorbește despre o plată pe care trebuie să o facem și pe care, în momentul acesta, nu prea avem cu ce. Careurile invocate se referă la o frământare interioară, la un obstacol care cere să fie abordat, înfruntat, exact cum este, nu cum ne-ar plăcea să fie. De aici înțelegem că vor exista oameni care vor privi situația aceasta cu maturitate, vor merge mai departe cu ambițiile lor și, fie că au experiență, fie ca au oameni buni în jur, nu vor renunța la ele. Vor fi și persoane care-și vor transforma relațiile, din dorința de a-și impune propriul punct de vedere, propria dreptate, propria moralitate, devin ființe conflictuale și ajung în ipostaze sociale delicate.
Ceea ce se consumă în a doua zi a lunii februarie atrage atenția asupra lucrurilor care nu trebuie să meargă mai departe în forma aceasta, ci au nevoie de o schimbare. Dacă trebuie să plătim un preț pentru asta atunci să-l oferim fără să ne gândim că pierdem, ci să ne gândim că am rămas cu ceea ce este important, valoros sau durabil. Aceasta este condiția ca lucrurile bune să fie duse mai departe. Prin aceste observații nevoia de stabilitate va deveni o direcție reală, un element pe care-l construim din aproape în aproape cu imaginația sau cu speranța. Aceste nemulțumiri ale zilei de 2 februarie, aceste obstacole care enervează sau care se pot transforma oricând în motive de tristețe sau de nemulțumire, dacă sunt întâmpinate cu acest efort al selecției, dacă sunt cerute în modul acesta fără regretul că se pierde ceva, contribuie la un bine foarte valoros care ne va fi util pe viitor. Nu putem însă merge mai departe fără să privim cu o oarecare teamă către evenimentele care ne-au zdruncinat din luna anterioară. Acestea reprezintă practic deschiderea momentului de conștientizare. Totuși, nu ceea ce ni s-a întâmplat în luna anterioară este decisiv, ci doar începutul, factorul care declanșează această selecție.
Prin urmare, a doua zi a săptămânii ne zdruncină cu sentimentul singurătății de care am fugit până acum sau pe care nu am reușit să-l investigăm corect. Astăzi vedem ceea ce nu a fost corect și ne va fi la fel de greu ca anterior să trecem peste acest obstacol. Cine va reuși să treacă astăzi peste dificultățile de comunicare, peste teama de compromis, de minciuni sau de intrigi, cine va rezista tentației de a considera că doar celălalt este vinovat, a reușit să rezolve acum ceea ce nu a reușit cu luni sau poate chiar cu ani în urmă.
Elementul cel mai dureros al acestei zile vine împreună cu sentimentul că ne aflăm într-un context trist, că suntem înconjurați doar de oameni răi, de ființe nepotrivite care își văd doar propriul interes și care nu țin cont de reguli sau nu respectă. Unghiul acesta trist, cumulat cu relația bună a Lunii cu Axa Dragonului și cu Jupiter, arată un balans interesant între valorile personale pe care le privim cu încredere, cu speranță și valorile celorlalți pe care suntem tentați să le judecăm mult prea aspru. Ideea în sine de echilibru trebuie să rămână în acest registru. Avem nevoie să acordăm celorlalți circumstanțe atenuante ori să amânăm puțin judecata faptelor lor. 2 februarie nu este o zi potrivită pentru astfel de decizii sau de analize. Toate informațiile sunt răscolite și cea mai mare achiziție a momentului este rezistența la a nu judeca.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu accepta că reducerea momentului este un semn de observație sau de discernământ. Ceea ce strigă foarte tare astăzi este un imbold către dezordine. Liniștea și înțelegerea sunt acele impulsuri care ne ajută să nu stricăm corola de minuni a lumii și, procedând în felul acesta, să ne menținem un echilibru. Vom vedea în zilele următoare cât de importantă este motivația pentru liniște. Dacă o pierdem astăzi, de-a lungul acestei săptămâni nu o vom mai regăsi.

Se spune prea ușor un lucru foarte mare. Când privim foarte departe lucrurile mici se autodistrug. Secretele sunt din nou dezvăluite. Cine face un pas înapoi descoperă că regretul i-a fost tot timpul aproape. Cantitatea nu înlocuiește calitatea. Nevoie de o metodă nouă de lucru. Singurătatea este combătută prin metode clasice. Curaj. Nevoie de a acumula valori noi. Se dezvăluie un secret. Se caută din nou un confort personal. Elementele personale sunt încercate. Stabilitatea intima este zdruncinată. Prea multe idei pentru un spațiu atât de mic. Teoria binelui este diferită de practica binelui. Prea ușor se dau sentințe.

Astăzi Luna se află în plin tranzit prin zodia Săgetător și va avea de împlinit un unghi rău cu Neptun, altul neutru cu Saturn și unul pozitiv cu Soarele. În rest, ziua este dominată de dispuneri frumoase pe care planetele individuale le realizează cu Pluton, Junon, Chiron și Saturn, iar asta înseamnă că reprezentarea zilei de 3 februarie se bazează foarte mult pe un paradox. De această dată elementele individuale sunt solide și puternice, iar cele sociale neclare. Cu toate că aceste elemente sociale sunt foarte pozitive, cu toate că acestea fac trimitere la experiențele care arată cum anume am gestionat în luna anterioară defectele personale, faptul că ne întâlnim cu acest bine bogat și intens poate duce la răsturnări de situație, iar beneficiul se transforma în sarcini suplimentare, într-o altfel de constrângere. Unii s-ar putea să constate că, brusc, nu mai sunt singuri, că trec în extrema cealaltă, adică sunt înconjurați de oameni care să le umple timpul, care să-i solicite, care să le creeze mult zgomot în jur încât să nu se plictisească. Alții sunt dintr-odată apreciați, poate mai mult decât trebuie și, cumva, privesc cu mirare spre aceste aprecieri, gândindu-se că, este foarte posibil, ca după ce acestea se vor încheia vor urma sarcini suplimentare. Cu toate că interpretarea personală a ceea ce se consumă pe zona socială poate fi departe de adevăr, cu toate că această situație socială bună este ușor răstălmăcită, ziua de 3 februarie este dominată de curaj, de expresivitate, de contacte frumoase și de rezultate care vor dura.
Omul comun va lua lucrurile acestea în ușor. Va lua din jur tot ceea ce crede că poate înțelege sau poate conștientiza, va face doar ceea ce va considera că este bine și nu se va extinde foarte mult. Se întâmplă lucrul acesta pentru că planetele individuale se implică doar în împlinirea unor sextile, deci se pune mult accent pe impulsul personal, pe comanda personală și până și presiunea socială ține cont de aceste măsuri.
Cel care lucrează cu energia sau care se află implicat într-un proces de cercetare spirituală va vedea astăzi lucrurile prin încercări. Va dori mai mult și va risca să fie o persoană lacomă, va cere mai mult fără să se intereseze dacă nu cumva acest “mai mult” îl distruge. Relația aceasta bună dintre Marte și Pluton poate arăta secrete construite pentru a întări imaginea cuiva. Acest unghi poate aduce și curajul de a se prezenta în fața unui for superior chiar dacă individul nu are pregătite lecțiile, chiar dacă nu știe foarte bine ceea ce trebuie să spună. Această relație frumoasă dintre Marte și Pluton, în contextul acestei zile, în care Luna din Săgetător îndeamnă spre performanță, dar nu oricum, ci după ce în zilele anterioare ne-am preocupat de supraviețuire, se transformă într-un element de care cei care lucrează cu energia vor deveni foarte conștienți. Am putea chiar să credem că greutatea acestei zile apare doar în cazul lor ca o mare încercare, ca un test. Există însă și un factor de reglare, un element care lucrează bine cu performanța, cu situațiile conflictuale ale anului anterior, când secretele au fost dezvăluite și care nu va lăsa lucrurile la voia întâmplării (sextilul Soare-Saturn). Asta înseamnă că o persoană care se simte cuprinsă de fierbințeala lăcomiei va trebui să înțeleagă că până acum au contat preocupările pe care le-a avut, că a progresat și acum trebuie să treacă un test, apoi va trebui să înțeleagă și că testul se referă la selecție. Selectarea a ceea ce este durabil de ceea ce este plăcut și iluzoriu este cu adevărat o mare încercare. Dacă nu pierdem din vedere că lucrurile acestea au forță doar în acest sector, adică dacă nu ne pierdem în lăcomie, ziua de 3 februarie va deveni una de performanță. Acolo unde lucrurile acestea nu sunt apreciate, întâlnirea cu performanța semănă cu un bolovan așezat pe umeri.
Prin urmare, 3 februarie este cea mai interesantă zi a acestei săptămâni când performanța are atât un aspect clar, atât o față cunoscută, pentru cei modești și maturi, dar și un chip sinistru, un aspect prea complicat sau prea greu, în cazul persoanelor care vor mai mult de la viață, au făcut ceva în sensul acesta, dar care nu au învățat până acum cât de important este să-și stăpânească lăcomia. În mare parte, ziua de 3 februarie este bună, deci problemele cu care ne vom confrunta nu sunt altceva decât rezultatul transformării unei lecții într-o corvoadă. Un om care iubește munca, un om care nu crede că atunci când trebuie să facă ceva se pedepsește, va vedea și înțelege altfel lăcomia, o va înlătura și în locul ei va așeza bunul simț.
În felul acesta, flexibilitatea și aprofundarea par să fie două luminițe, două făclii la care nu trebuie să renunțăm nici atunci când ne simțim curajoși, nici când suntem apreciați, nici când constatăm că ne prezentăm foarte frumos, nici când auzim din jur că rezultatele pe care le descoperim acum sunt de durată. Nimic din toate acestea nu trebuie să ne ducă departe de flexibilitate și aprofundare. Dacă deviem de la acestea atunci ar trebui să știm că finalul drumului este lăcomia. Pentru că este plasată în această săptămână în care cercetările chiar dacă sunt dificile ele ne conferă rezultate de durată, lăcomia va fi și ea durabilă și destul de greu vom reuși să scăpăm de ea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne justifica singurătatea. Acumulările suplimentare justifică doar lipsa de control, nu și singurătatea.

Deviație prin fugă de realitate. Prea multe cuvinte. Oboseală. Vulnerabilitate față de înșelăciune. Puterea nu este folosită corect. Prin replică se agasează propriul patrimoniu. Justiția cerută înseamnă dezvăluirea faptelor proprii. Probleme de seriozitate. Viața dă semne că se schimbă. Individul nu mai corespunde intereselor de grup. Refuz de a răspunde la o solicitare. Invidie. Indiferență.

Luna se află astăzi în ultima sa zi de tranzit prin zodia Săgetător și încearcă prin vibrațiile sale să ne alunge tristețea, să ne încurajeze în a ne ocupa de ceea ce ar trebui să combată oboseala, plictiseala sau de ceea ce ar trebui să ne ajute să redobândim bucuria. Bucuria este un cuvânt pretențios pentru ziua de 4 februarie pentru că se dovedește a fi prea rigidă, limitată la câteva elemente pe care individul nu le poate extinde și nici nu le poate explora prea mult.
Așadar, elementul definitoriu al acestei zile este o fixație, adică duritatea cu care credem în adevărul pe care îl invocăm, ușurința cu care respingem adevărul celorlalți, fascinația cu care inventăm tot felul de replici, tot felul de gesturi pe care le vedem puternice pentru că le urmărim doar o parte a desfășurării, le surprindem doar drumul până la destinație, nu și efectele pe care le produc. Schema la care apelăm în această zi ne îndeamnă să apele mult prea ușor la recomandări, să iubim schimbarea doar pentru că ni se pare fascinantă, să vorbim foarte mult despre lucruri care nu produc nicio asimilare, care nu lasă urme pozitive, ci care au un singur rol: întrețin o atmosferă spontană, fără să conteze dacă aceasta este bună sau rea. Unii, care se axează mai mult pe unghiurile pozitive pe care Luna le împlinește cu Uranus și Luna neagră, vor încerca, prin originalitate sau diferite tertipuri, să ocolească o pedeapsă, să evite o sancțiune, să schimbe o impresie proastă. Alții, care se cred mai sinceri, mai direcți, cei care nu au suficient de multă putere să se poată impune, vor funcționa pe baza celorlalte unghiuri pe care Luna le construiește, adică cu Chiron, Jupiter și Axa Dragonului, toate careuri. Schema care transpare din aceste unghiuri negative susțin invidia și indiferența, neputința de a construi o modalitate de apărare pe măsura stimulului, adică atât de puternică încât să rezolve problema. Aceste careuri amplifică o grijă și oamenii vor rămâne cu senzația că jignirile acestei zile nu vor fi uitate niciodată. Deci avem o zi de balans, în care bucuria de a învinge, dacă este subiectivă, încântă foarte mult, iar tristețea de a fi din nou rănit, lasă senzația că aceste amintiri neplăcute nu vor fi uitate niciodată.
Prin urmare, 4 februarie este o zi de continuare a unor impulsuri pe care le-am traversat în primele trei zile ale acestei săptămâni. Abia acum vedem dacă aceste impulsuri au stricat sau dacă au participat la ridicarea unui edificiu important. Abia acum vedem dacă prin faptele primelor trei zile ale acestei săptămâni am fost chibzuiți, înțelepți, dacă am fost lacomi sau perverși. Calitățile și defectele se văd acum în putere.
Tocmai pentru că este o zi de putere, unii vor avea impresia că intensitatea forței pe care o remarcă este tot ceea ce pot obține. Dacă sunt oameni cu o anume sensibilitate vor putea să vadă ce le lipsește și atunci durerea conștientizării va fi mai mare, la fel cum s-a întâmplat și în ziua anterioară, iar asta pentru că o parte din unghiurile care s-au consumat miercuri, 3 februarie, sunt suficient de active și acum. Totuși, chiar dacă sunt atât de active, schema zilei de 4 februarie ne îndeamnă să gustăm din ceea ce credem acum că este elementul superior, nu se axează exclusiv nici pe trădare, nici pe aprofundare. La prima vedere, atât pentru omul comun cât și pentru cel profund, cel mai accesibil asistent al elementului superior va fi puterea. Cei care caută sensul vieții, care nu se bucură cu achiziții care vin doar din materie, vor reuși foarte ușor să treacă dincolo de acest impuls către putere. Știm însă că acești oameni sunt puțini și cu cât trece timpul, cu cât puterea societății de consum devine mai mare cu atât numărul lor este mai mic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi că întotdeauna simplificarea lucrurilor se face pentru a trece dincolo de putere, pentru a atinge esența. Cel care crede că simplifică lucrurile pentru a concentra, pentru a avea mai multă influență, nu pentru a avea mai multă înțelepciune, va vedea astăzi că se înșală.

Secretele sunt prea bine păzite. Inspirație. Lucru cu informații abstracte. Desprindere de rău. Atingerea unei moment de satisfacție. Pasul înapoi înseamnă detentă. Deschiderea ne reamintește de curaj. Zbor. Atenție prin controlul emoțiilor.

Luna va trece în noaptea de joi spre vineri în zodia Capricorn și apoi, spre seară, va avea de împlinit un sextil cu Neptun. Schema momentului ne vorbește despre o revoltă, una care ar putea să se desfășoare în absența inspirației. Știm din cunoștințele cu caracter general că o revoltă fără inspirație nu poate fi niciodată numită revoluție, ci pur și simplu o acțiune cu caracter antisocial. Inspirația acestei zile are menirea, ca de fiecare dată, să pună ordine în lucruri, în idei, în relațiile dintre oameni pentru a-i face mulțumiți cu ceea ce obțin, pentru a-i ajuta să treacă pe nivelul următor, pentru a le vorbi despre schimbare într-un mod inteligibil și despre zbor într-un mod curajos. Prin ceea ce experimentăm astăzi se face un pas înainte, dar nu unul după schemele care au activat în zilele anterioare, ci printr-o altfel de deschidere, pentru a arăta celorlalți că nu toate deciziile pe care le luăm sunt rele, pentru a demonstra prin ceea ce spunem, simțim și facem, că nu trăim pe nisipuri mișcătoare.
Desigur, acesta este un impuls de un mare curaj, cel care va avea nevoie atât de logică, de argumentare, de calm, dar și de o mare experiență. De fiecare dată când Luna intră în zodia Capricorn sentimentele oamenilor devin mai restrictive. Acum motivul pentru care sentimentele devin restrictive este acela de a demonstra ceva bun, ceva puternic sau ceva care ar trebui să impresioneze.
Poate nu ar trebui sa avem atât de mari așteptări de la această zi pentru că sextilul dintre Lună și Neptun nu poate aduce, decât cu o susținere venită din altă parte, o realizare socială importantă. O posibilă susținere se va concretiza în ziua următoare, aspect care este activ și în această zi, însă el se încadrează în mesajul zilei de 6 februarie. Este vorba despre trigonul lui Mercur cu Jupiter, semn de exprimare, de comunicare pe un nivel superior, de transfer rapid de valori și de noroc. Având în vedere că Mercur este în Capricorn, în aceeași zodie în care Luna a intrat în noaptea de joi spre vineri, se poate stabili încă de pe acum că există un fond permisiv pentru o reușită, dar ceea ce ni se întâmpla astăzi nu ne duce acolo. În cel mai fericit dintre cazuri, astăzi aflăm că există un noroc și, de asemenea, aflăm că ar fi posibil să ajungem la el, dar de la teorie la practică este drum lung.
Prin urmare, 5 februarie se dovedește a fi o zi de mare îndrăzneală. Ne deschidem astăzi față de ceea ce altădată observam în domeniul celuilalt, în viața altuia, peste gard, la vecini sau pe la prieteni. Acum vedem că acest noroc plutește peste tot și ne încearcă un gând îndrăzneț: credem că ni-l putem însuși. Nu este însă momentul potrivit să visăm atât de departe. Va trebui să așteptăm mesajele zilei următoare, să vedem cum trigonul dintre Mercur și Jupiter se încadrează în mesajul zilei care va veni pentru a înțelege dacă visul de acum este posibil.
Totuși, nu toată lumea are aspirații foarte îndrăznețe și nu toată lumea se așteaptă să aibă mai mult noroc decât am avut până acum. Există în această lume ciudată și oamenii modești care nu își doresc să acumuleze mai mult, să primească mai multe favoruri sau mai multe cadouri, ci doar să aibă liniște. Nu își doresc mai multă liniște, ci liniștea pe care o au să fie prezentă în viețile lor și pe mai departe. Pentru aceștia, ziua de 5 februarie devine una de inspirație. Vor putea să se deschidă față de ceea ce înseamnă curaj și exprimare pe un nivel superior, dar fără a cere mai mult și fără a demonstra nimic. Pentru ei accesul la ceea ce s-ar putea transforma într-un mare noroc este o trăire foarte intimă, una personală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu considera că emoțiile pe care le avem acum sunt rele. Ele sunt doar hainele care acoperă o esență. Uneori avem nevoie de haine, dacă este frig, alteori simțim nevoia să le dăm jos. Rolul lor este clar. Nu sunt vinovate nici că acoperă și nici că descoperă.

Grea încercare. Aspirații care se contrazic cu elementele practice. Comunitatea se schimbă. Emoții restrictive. Teama de a împărtăși din experiențele proprii. Viața spirituală este în impas. Desprindere de o promisiune. Încălcarea unui drept. Invazie. Distrugerea speranțelor într-o viață mai bună poartă amprenta globalizării. Se vorbește despre un proiect foarte îndrăzneț. Viziune sinistră asupra viitorului. Vorba despre dreptate este pusă la încercare. Se modifică rapid condițiile contractuale. Întâlnirea unei speranțe se face numai prin renunțarea la durerile trecutului. Sobrietatea ascunde teama de eșec. Inspirație genială. Calcule făcute în avantaj personal. Justiția ne ocupă prea mult mintea. Ni se face dreptate. Vindecare miraculoasă. Rigoare. Seriozitate față de un plan mai vechi.

Adevărurile acestei zile ne vor pune în dificultate. În primul rând, vom avea de experimentat aspirații asupra cărora am lucrat în ultimele cinci zile ca și cum ziua de sâmbătă nu este o zi de weekend, nu este o zi de relaxare sau în care să ne facem bilanțul a ceea ce a însemnat perioada activă a acestei săptămâni, ci începutul unei perioade interesante. De aici înțelegem că 6 februarie este dominată de o viziune asupra viitorului. Din nou, la fel cum am văzut și în celelalte zile ale acestei săptămâni, în observațiile prezentului se ascunde o notă sobră, adică se fac, uneori împotriva propriului interes, calcule, se caută mesaje ascunse, sunt implicați oamenii din jur în deciziile pe care trebuie să le adoptăm, se face, astfel, o combinație între ambiție și nevoia de reușită, între ingeniozitate și necesitatea de a fi recunoscuți într-un domeniu.
Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Capricorn și împlinește astăzi multe aspecte, transformând momentul acesta într-o ipostază aparte, poate chiar una genială. Unii, care de felul lor sunt mai activi dimineața, se vor plasa pe frecvența conjuncției lui Venus cu Pluton de pe zodia Capricorn, adică vor încerca să încadreze totul în regulă, să schimbe prioritățile, să nu se lase în voia inspirației și, prin tot ceea ce fac, să spună că ei nu cred în noroc, ei cred doar în ceea ce pot construi cu efort propriu. Această parte a viziunii este destul de încărcată și se limitează doar la puterea conștientizată, nu la tot ceea ce se poate face. Cu cât ne apropiem de seară, cu cât ne apropiem de împlinirea perfectă a celor două unghiuri minunate aferente acestei zile, sextil Soare-Uranus și trigon Mercur-Jupiter, se poate vorbi de o realizare a valorilor prin inspirație sau după scheme pe care le-am gândit, pe care le-am intenționat în primele cinci zile ale acestei săptămâni. Dacă, încă de dimineață, avem impresia că drumul pe care suntem acum este nou, că trebuie să ne pregătim pentru ceea ce se va declanșa începând cu ziua de mâine, că este nevoie să fim pregătiți pentru ceea ce va veni, cu cât ne apropiem de seară, cu cât ne apropiem de cele două unghiuri minunate, înțelegem mai mult că 6 februarie este o zi de graniță în care două perioade se întrepătrund. Deci componenta esențială a acestei zile nu se remarcă prin finalul unei perioade și începutul alteia, ci prin întrepătrunderea lor. Întrepătrunderea lor înseamnă respect față de munca proprie, renunțarea la speranțe fanteziste, acceptarea opiniei celuilalt, mai multă deschidere față de provocările care ne vin din jur și diminuarea fricii de muncă. Ceea ce se întâmplă acum nu sunt simple decizii, chiar dacă ele seamănă cu ceea ce am traversat acum, ci sunt evenimente importante din viața individului care au un impact teribil asupra devenirii sale. Pentru că luna februarie le vorbește oamenilor despre accidente, aceasta este modalitatea prin care pot fi evitate derapaje ce ar putea duce la boală, la despărțire, la răul pe care ni-l facem unii altora și care, în timp, să devină un argument în favoarea neputinței de a ierta. Unii vor avea impresia că nota aceasta sobră, disciplinată este o greutate la care trebuie să renunțe, alții consideră că această notă cu care vom intra în contact în dimineața acestei zile reprezintă catargul vaporului. În realitate, cele două direcții (disciplina și inspirația, metoda și libertatea), trebuie să se regăsească în schema preocupărilor individuale fără a se anula una pe cealaltă. Asta înseamnă astăzi calea de mijloc.
Prin urmare, 6 februarie este o zi în care ni se promite o transformare. Luăm contact direct cu ceea ce ar trebui să reprezinte un factor de creștere sau cu un motiv de distrugere și suntem pregătiți pentru ceea ce va veni. Unii, pe baza percepțiilor acestei zile, au despre viitor o viziune sinistră. Este alegerea lor, pentru că vibrațiile astrale ale zilei de 6 februarie nu încurajează pe nimeni să fie genial fără metodă și nici muncitor fără inspirație. Cele două direcții se îmbină astăzi pentru a întări încrederea omului în dreptate, în faptul că traiul frumos și curat construit prin muncă poate fi înnobilat de momente de inspirație, de ipostaze când se exprimă liber, fără nicio îngrădire, dar fără a încălca libertatea celuilalt. Iată de ce a fost nevoie să așteptăm ziua de astăzi, să nu luăm o decizie în ziua anterioară, vineri, 5 februarie, pentru că, după dispuneri astrale, personale sau sociale ale zilei anterioare, lucrul acesta nu ar fi fost posibil. Ieri gândul era mai aproape de speranță, iar astăzi el este încurajat să se așeze la jumătatea distanței dintre muncă și inspirație. Doar așa se poate folosi cu rezultate foarte bune ordinea și precizia, dragostea și respectul față de muncă sau față de un ajutor, indiferent cum este oferit. Avem ocazia astăzi să nu ne mai speriem de instrumente de lucru, să nu mai considerăm că efortul, munca, sârguința, sunt pedepse, să nu considerăm că dacă trebuie să le abordăm pe acestea ne distrugem speranța ori libertatea. Calea de mijloc înseamnă a lucra cu toate aceste elemente, a avea loc în suflet pentru toate acestea, dar și pentru noroc, inspirație, libertate.
Astfel, prin ceea ce avem de împlinit astăzi nu selecția este importantă, nu a cerne, nu a sorta, nu a alunga, ci a aduna sau a fuziona. Poate, din această cauză, unora, ziua de 6 februarie li se va părea ca un fel de abis în care ajung fără să-și dorească lucrul acesta și în care cred că nu sunt în stare să facă nimic. Aceasta este doar o observație. Poate este adevărat, poate chiar așa este, adică nu știu să facă nimic în această zonă mediană, pe calea de mijloc, iar asta pentru că niciodată nu au luat în serios acest sector. Astfel, tot ceea ce fac astăzi în această zonă care-i sperie reprezintă un mare beneficiu pentru devenirea individuală.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a considera că achizițiile de până acum sunt copiii pe care trebuie să-i creștem. Avem ocazia astăzi să conștientizăm că putem privi în viitor împreună cu toată familia, împreună cu acești minunați copii pe care-i avem în preajmă.

Frustrare. Răzbunare pe un personaj mai slab. Plăceri costisitoare. Accidente provocate de neatenție. Lăcomie. Sustragere de la o plăcere care ar putea să fie constructivă. Simplitatea devine periculoasă. Gândurile sunt răvășite. Partenerul de viață devine incomod. Segregare. Valorile viitorului ne pun la încercare. Adâncimea vieții nu poate fi abordată de un personaj imatur. Bucuria este înlocuită cu visul. Se stabilesc repere prea grele. Unele speranțe se dovedesc a fi caustice. Prea multă plăcere și prea puține resurse. Aversiune față de cel care a adjudecat puterea deja.

Astăzi ne întâlnim cu un moment de tristețe. Acesta va fi argumentat fie în mod activ, susținut de careul Soare-Marte, fie în mod intim, personal, ca observație neîmpărtășită, susținută astral de careul Venus cu Luna neagră. Mai există însă o componentă care nu se referă în mod special la această stare de tristețe, ci la adevăruri incomode. Careul dintre Venus și Uranus devine astfel un element astral care amplifică frustrarea, indiferent că ea este exprimată activ sau că este ascunsă. Se întâmplă lucrul acesta pentru că Venus împlinește cu Marte o relație pozitivă, iar Luna neagră o relație pozitivă cu Soarele. Fiecare unghi negativ, fiecare protagonist din schema aceasta complicată primește un motiv pozitiv, fără să conteze dacă acesta ajută sau nu. Asta înseamnă că frustrarea nu reprezintă altceva decât încurajarea unui sentiment negativ, iar răzbunarea, de asemenea.
La prima vedere, pentru că Venus se află într-o relație bună cu Marte, am fi tentați să credem că zona intimă este protejată de toate aceste complicații. Există prea multă determinare, prea multe impulsuri personale, prea multă dorință de a șterge o durere, prea multă ambiție și prea multe secrete pentru ca liniștea aceasta intimă să fie în siguranță. Desigur, există și motive de bucurie și de liniște, dar, în egală măsură, există și motive care agasează această liniște și o face să fie incompletă.
Cu alte cuvinte, liniștea acestei zile nu vine de la sine, ci se va remarca doar acolo unde oprim o agitație în mod conștient, acolo unde acceptăm limitele celorlalți, acolo unde nu punem o etichetă partenerului de viață, de exemplu de ființă incomodă, instabilă sau care nu se adaptează. Chiar dacă situația este clar orientată în sensul acesta, în sensul că adevărul chiar așa este construit, nu este drept și nici corect pentru armonia relațiilor să ne adaptăm întregul comportament la câteva etichete.
Astfel, plăcerile complicate pot fi acum un factor de stres, de tensiune, de aversiune în așa fel încât să zdruncine până și deciziile categorice ale zilei anterioare, până și realizările glorioase pe care le avem acum în minte. Forțele care au activat în ziua anterioară și care au lăsat impresia de putere concentrată, se pot risipi astăzi prostește pentru că ni se pare mult mai important un gând de revoltă, de frustrare sau de răzbunare. Deci schema astrală a acestei zile arată că binele și răul coexistă doar că acum suntem tentați să judecăm totul după plăcerile cele mai intense, după caracterul evident al puținului, al resurselor diminuate, uitând că, de fapt, aceasta ar trebui să fie prima zi în care să ne bucurăm de glorie, nu una în care să începem să o corodăm pe aceasta pentru că ne dorim o altă glorie.
Prin urmare, ultima zi a acestei săptămâni nu reprezintă, ca de obicei, un moment de analiză, ci unul de zăpăceală, un moment în care există riscul să răstălmăcim totul, să ne adâncim în elemente care nu au importanță, care nu contează, care nu ne învață cum să trăim și nici nu ne ajută să fim mulțumiți cu ceea ce avem.
Gândurile acestei zile ar putea să fie ușor răvășite, în sensul că vom avea senzația că ne lipsește acea adâncime în percepție și pentru că nu dorim să pierdem, nu dorim să ne retragem din fața unei reușite, nu neapărat cea care a venit spre noi în ziua anterioară, ci și altele, avem tendința de a da la o parte ceea ce considerăm că ne perturbă. Toată ziua va fi dominată de aceste reacții, aceste impulsuri, pe care, inițial, le considerăm constructive, dar până la urmă sunt doar expresia unei mari agitații.
Există tendința de a crede că lucrurile acestei zile au perspective foarte mari. Nu se poate stabili din schema momentului dacă această perspectivă este mare sau nu, însă se poate spune că teoria argumentului face ca aceste modificări să fie de durată. Dacă vom crede în conflict, acesta va dura. Dacă vom crede în pace, aceasta va fi valoarea cu care evenimentele viitorului vor lucra.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne propune astăzi să nu credem în durere. Durerea este un stimul, este un avertisment, dar până să devină realitate, până când se pune problema ca ea să definească întregul spectru al percepțiilor mai durează.

2 comentarii la „1 – 7 februarie 2016

  1. Doina spune:

    Zâmbetul lui Puiu Faranga ,desăvârșit în mesaj de actorul Ion Ritiu,și naivitatea stupida a Mădălinei, perfect interpretata de Anca Nicola,hora aceasta Ciuleandra ,toate intr-un decor perfect de roata a vieții, de iures,de nebunie,mi-au dat fiori.Trecerea de la zgomot,căldură, agitație, sentimente amestecate,exaltare, la liniștea din exterior de unde privea tatăl lui Puiu Faranga,atotputernicul ministru interpretat de Gheorghe Cozorici, care vantura elegant, un baston aristocratic, prin praful de la tara.Ea,frumoasa și stupid de naiva ,el ca un lup .Fiecare dintre cele trei personaje au avut un motiv pentru alegerile făcute. În fapt fiind doar Mădălina subiectul ales și preferat.Toți trei au terminat prost.Mai este un personaj celebru Tess d’urberville ,la fel de frumoasa și naiva,în roman se folosește ,ca in Ciuleandra,un motiv arhaic,Stonehenge .Și în acest roman ,personajele principale termina la fel de rău. De ce mi-a dat fiori ,mesajul lui Gheorghiță? Sunt și au fost momente în viata când hora devine periculoasa.Mulțumim, pentru cine vrea sa înțeleagă, Gheorghiță !

  2. elena spune:

    Sincer am simtit o tresaltare a sufletului , cind am citit expresia „Pasul inapoi inseamna detenta”. Mi-au venit in memorie comentariile lui Cristian Topescu la meciurile de handbal ale nationalei Romaniei . Ce vremuri ,ce victorii, ce bucurii. Sa dea domnul sa mai traim asemenea timpuri. Va multumesc pentru aceste clipe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.