23 – 29 martie 2020

23 – 29 martie 2020 este săptămâna bucuriei de a schimba o regulă personală și a curajului de a spune sau a puncta o măsură pe care o vom invoca până la vară. Această săptămână este una încărcată de evenimente astrale care, deși au fiecare, în felul său, un mesaj care se delimitează de sinteza perioadei, împreună vin să ne spună că suntem în continuare expuși unor factori de transformare pe care ar trebui să-i luăm foarte în serios. Unul dintre acești factori este chiar nevoia de schimbare, chiar necesitatea de a ne orienta către altceva, de a face altceva pe motiv că metodele folosite până acum nu au fost cele potrivite. Și aceasta, dar și celelalte legate de adaptarea la noi factori, confruntarea cu emoțiile negative sau stabilirea unor obiective pe termen lung trebuie abordate cu maturitate, cu discernământ, cu măsură. În această săptămâna greșelile mici abordate fără măsură devin exemple negative pe care gurile rele le vor repeta până la vară. De asemenea, pentru că există o mare presiune pe exprimare în această săptămână, să punem un mai mare accent pe autocontrol, pe măsură în prima jumătate a săptămânii și, dacă situația ne permite, să ne oferim o mai mare libertate de expresie, o mai mare deschidere în a doua parte a săptămânii, când aspectele sunt puțin mai blânde. Cei sensibili și ranchiunoși se vor simți toată săptămâna urmăriți, controlați, verificați sau acuzați de ceva. Oamenii simpli și profunzi se vor adânci în ceea ce au de făcut pentru că această zonă a emoțiilor care cere acum să fie reparată li se pare fără fund. În această săptămână fiecare va plăti pe măsura seriozității sale.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a nu folosi măsura ca o armă împotriva celorlalți, cuvântul ca un element de tortură, sentimentul ca o cușcă. Ceea ce oferim asta vom primi în următoarele patru săptămâni pe problemele mici, și până la vară pe problemele mari.

Dorințele sunt foarte intense. Avem nevoie de o raportare la un exemplu bun pe care un apropiat ni l-a oferit de curând. Comportament protector. Sensibilitatea excesivă trebuie evitată. Supraveghere. Înțelegerea tipologiilor umane ne ajută să ne orientăm foarte bine în situații delicate. Înțelegem anumite derapaje sociale sau anumite escrocherii. Răspundem frumos la o solicitare venită din partea unui cunoscut.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Pești și va avea de împlinit doar unghiuri pozitive. Acesta este un lucru bun, cu atât mai mult cu cât lăsam în urmă o săptămână complicată care ne-a păcălit cu acea liniște falsă, cu acele direcții care ar fi trebuit să fie interpretate ca semne de protecție, în timp ce ele au fost semne de restricție. Acum gândim mai liber pentru că dorințele sunt mai intense, bucuriile sunt mai adânci, iar semnele de protecție mult mai aproape de ceea ce erau cândva, mult mai aproape de realitate. Oamenii sinceri vor fi protectori, vor răspunde frumos la semnele pe care primesc și vor refuza motivarea incompatibilului. Această formă de protecție este o mare binefacere în contextul în care prima zi a săptămânii este, de fapt, un final de ciclu lunar, ceea ce ar însemna un fel de analiză a ceea ce s-a consumat în ultimele patru săptămâni. Din fericire, acum ne gândim doar la lucrurile bune și tocmai de aceea dezvoltăm acest comportament protector, tocmai de aceea avem aceste sentimente frumoase. Există și un mic neajuns, cel dat de conjuncția lui Marte cu Pluton, aspect care ne face puțin cam ambițioși față de resursele pe care le avem în momentul de față. Dacă vrem să reparăm ceva, ne întoarcem privirile către păcălelile săptămânilor anterioare, către întâmplările când am fost șantajați, umiliți sau marginalizați, gândind că, reparând aceste situații, vindecăm o linie a destinului. Ar trebui să rămânem pe această cale a gândirii pozitive, a protecției pentru a înțelege mult mai bine tipologia umană. De această dată, conjuncția Marte-Pluton face referire la cunoașterea caracterului uman, la descoperirea acelor impulsuri, acelor obiceiuri sau fapte care stabilizează comportamentul uman sau mențin o anume stare de armonie psiho-emoțională. În felul acesta, rămânem pozitivi pe linia pe care am ales-o, dar și încrezători în forțele proprii, reușind să construim, din aproape în aproape, ceea ce mai târziu va fi văzut ca semn de originalitate, ca bază a unui destin propriu, nu ca o imitație, nu ca o luptă cu morile de vânt.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne vorbește despre acele dorințe pe care le putem folosi ca elemente de progres, ca forțe menite să ne propulseze pe un nivel superior. Este adevărat, atât cele bune, cât și cele rele, sunt astăzi foarte intense. Astăzi avem multă energie, indiferent de zona în care dorim să activăm, indiferent că alegem să ne petrecem timpul împreună cu câteva persoane pe care le îndrăgim sau să ne retragem. Totul este intens și ideal ar fi să punem în această putere gândurile cele mai bune pentru a o transforma într-o forță care protejează, nu într-o forță care distruge. Vom fi astăzi interesați să modelăm pentru că ideile pe care le avem ni se par mult mai bune decât ale celorlalți. Reprezentările astrale ale momentului intensifică această latură mentală, această direcție intelectuală în defavoarea relațiilor. Omul care rămâne echilibrat în gândurile sale frumoase va rămâne și cu prietenii aproape.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a lăsa intensitatea să se desfășoare de la sine. Tot ceea ce adăugăm intensității zilei ne poate duce către zone întunecate ale firii pe care nu le putem, deocamdată, explora. Astăzi creștem iubind.

Sensibilitate delicată. Permitem prea mult pentru că nu am fost prudenți. Suntem preocupați de proiectele pe termen lung. Avem tendința de a fi prea implicați în problemele celorlalți. Impulsivitate. Salutăm ajutorul cuiva. Senzații stranii. Conflictele sunt înțelese altfel. Minciunile trebuie selectate, izolate. Secretele față de un apropiat nu sunt bune pentru colaborările pe care le vom avea în următoarele patru săptămâni.

În noaptea de luni spre marți Soarele va definitiva careul cu Axa Dragonului apoi, în mijlocul zilei, va trece prin conjuncția cu Luna, inițiind un nou ciclu lunar. Între timp, Luna trece și pe zodia Berbec și, cum este ușor de dedus, va împlini și ea un careu cu Axa Dragonului. Singurul aspect frumos și constructiv al zilei este sextilul pe care Luna îl împlinește cu Saturn, dar este prea puțin pentru greutatea impusă de celelalte aspecte pentru ca lucrurile să fie ușor de controlat. În a doua parte a zilei avem două conjuncții pe care Luna le va împlini cu Chiron și, respectiv, Luna neagră, dar ele sunt neutre în contextul în care ecuația astrală a acestei zile aduce o sensibilitate delicată, o impulsivitate pe care va trebui să o controlăm cu mare atenție. Dacă din careul Soarelui cu Axa Dragonului extragem o formă de revoltă pe care o vom pune în aplicare, o vom exterioriza, în timpul zilei, chiar dacă aspectul se consumă în timpul nopții, relația proastă a Lunii cu Axa Dragonului are mai mult o componentă afectivă. Găsim astăzi în jur motive să rămânem în tensiune, ceea ce ar trebui să ne motiveze să ieșim din această zonă. Aceste motive nu sunt decât rezultatul unei selecții pe care nu o facem corect. Este adevărat, apreciem acum ajutorul venit din exterior ca și cum acesta este un medicament mult așteptat, dar după ce starea în sine se consumă, după ce beneficiul acesta trece ne întoarcem la fondul tensionat al zilei. Asta înseamnă că depindem prea mult de beneficiile venite din exterior, judecăm statutul pe care îl avem acum după cadourile pe care le primim, după atenția ce ne este acordată. 24 martie este o zi a importanței de sine care poate deveni un start periculos pentru ciclul lunar care debutează în mijlocul acestei zile. Tocmai de aceea ni se cere o atenție sporită.
Prin urmare, 24 martie este o zi încordată, marcată de conflicte pe care le experimentăm ca urmare a interacțiunilor sociale sau pe care le generăm pentru că ne aducem aminte astăzi de toate relele care s-au consumat în ultimele patru săptămâni. A ne face acum un plan de bătaie pe gândurile acestea este greșit. Cel care va reuși în acest context să lucreze cu natura interioară, cu sufletul, să-și îndrepte atenția către structura emoțională pentru a găsi acolo ceea ce este frumos și rafinat va reuși să își consolideze colaborări care vor dura mai mult decât ne spune acum conjuncția Soare-Lună, mai mult de patru săptămâni. Nu putem spune că suntem separați de intensitatea ecuației astrale a zilei anterioare. Pe fondul acesta, presiunea zilei de 24 martie ne poate duce la gesturi necugetate, la reacții stranii, iar consecințele să fie pe măsură. Așadar, să fim atenți!
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne îndrepta atenția către a judeca greșelile cuiva. Cel care judecă astăzi nu face decât să se autosaboteze.

Curaj. Independență. Frumusețea vine prin expresivitate și dinamism. Este nevoie de diplomație. Se pune problema unei moșteniri care ne obosește pentru că trebuie protejată cu prea multe resurse.

În această zi Soarele va trece prin conjuncția cu Chiron, iar în seara zilei următoare prin conjuncția cu Luna Neagră. În felul acesta, se realizează o legătură foarte interesant între aceste două zile, cea care va scoate în evidență schimbarea unei reguli personale, o parte a devizei săptămânii. Astăzi ne întâlnim cu motivele bune de schimbare, iar mâine cu tentația de a ne întoarce la probleme mai vechi, la ceea ce, pe vremuri, a motivat schimbarea. Opoziția Lunii cu Junon arată o provocare pe care o parcurgem acum și care ne-ar fi fost utilă și în zilele anterioare, dar a lipsit. Acum înțelegem că lucrurile pe care vrem să le reparăm trebuie protejate prin frumusețe, prin rafinament, prin dragoste. Suntem invitați să dăm dovadă de multă seriozitate pentru că efortul nu trebuie făcut oricum. Atunci când Soarele trece prin această relație interesantă cu Chiron se face apel la lucruri esențiale, la achiziții, la talente, la abilități, cele care, prin utilizarea lor, ne fac mai liberi, nu urmăresc o demonstrație de putere. Astfel, apelul la aceste achiziții poate fi un proces banal pentru cei care lucrează cu energia sau care se află implicați într-un proces de cercetare spirituală, pentru oamenii care au lucrat cu ei, pentru cei care dețin astfel de calități. Pentru ceilalți, procesul acesta este unul obositor, iar ziua o mare pacoste.
Prin urmare, 25 martie este ziua care ne învață să fim puternici și echilibrați, dar mai ales să folosim calitățile pe care le avem în asocieri de bună factură. Asocierile de proastă factură creează conflicte, dar ele nu ar trebui să ne surprindă. Aceste atitudini conflictuale nu sunt inopinate, ele au fost vizibile și în săptămânile din urmă. Momentul acesta trebuie să fie unul de împăcare pentru a crește și a vedea cum este să fii mai puternic fără să trebuiască să demonstrezi într-un fel lucrul acesta. Resursele pe care le avem ies acum foarte ușor la lumină. Așadar, să fim atenți la ceea ce oferim pentru că, așa cum ni se spune din învățătura creștină “Dăruind, vei dobândi!”, ceea ce oferim ni se întoarce.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la ceea ce simțim nevoia să facem. Abilitățile pe care le arătăm acum sunt, de fapt, achizițiile pentru care am muncit până acum. Dacă ele sunt bune și utile atunci merită să lucrăm asupra lor în continuare. Dacă nu, să le schimbăm!

Se discută despre vindecare. Gelozie. Încărcătura afectivă ne duce către anumite compromisuri. Suntem de acord prea mult cu oamenii pe care până acum i-am considerat slabi. Aversiune față de durere. Se pun bazele unor relații afective care vor trebui reconfigurate peste două luni. Subiectivitate. Sentimentele încercate ne ajută să nu coborâm nivelul de interacțiune. Nu suspiciunea este soluția, ci maturitatea!

În mijlocul acestei zile Luna își va încheia tranzitul sau prin zodia Berbec și va intra pe zodia Taur. Până atunci va definitiva trei careuri cu planetele din Capricorn. După aceea, se va afla într-o dispunere tensionată cu octava superioară, Saturn, abia intrat pe zodia Vărsător. Spre seară, apar soluțiile acestor tensiuni care ne fac mijlocul săptămânii să fie greu de suportat. Luna se va afla într-un sextil cu Capul Dragonului și, în felul acesta, se mediază tendința Nodurilor. Pentru că ultimul aspect al zilei este o conjuncție a Soarelui cu Luna neagră ne gândim că aceste încurajări au ceva tendențios, urmăresc să ascundă o problemă și din această cauză vom fi tentați să ne întoarcem la problemele pe care le cunoaștem cel mai bine, nu să mergem înainte în ideea că orice vom întâlni va putea fi rezolvat. Astăzi nu avem acest curaj! 26 martie este ziua când refuzăm orice autoritate, refuzăm tonul ridicat, dar apelăm la el de fiecare dată când considerăm că aceasta pare a fi soluția. Azi traversăm momente de inversiune, când nu respectăm proverbul: “Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!“. Din toată această situație conflictuală ne alegem cu ceva bun. Descoperim că avem un curaj pe care altădată nu l-am explorat: curajul de a rupe certitudinea durerii. Lucrul acesta se întâmplă pentru că există o legătură foarte interesant între ziua de față și cea anterioară. Soarele este acum într-o relație strânsă, nu doar cu Luna neagră, cea care scurtează drumul către soluție, chiar dacă îl face mai greu de parcurs, dar și cu Chiron, vindecătorul.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne arată că lucrurile dificile nu sunt neapărat și rele. Faptul ca astăzi nu acceptăm anumite compromisuri, că refuzăm anumite colaborări sau pur și simplu nu avem chef de ceea ce ne-am propus cu mult timp înainte să facem poate fi și ceva bun. Refuzul, respingerea, durerea, mai ales la intensitatea de acum, ne poate duce în zona aceea în care să luăm o decizie radicală care să ne scoată din suferință. Dacă prima parte a zilei ne-o vom petrece căutând să ne organizăm, să ieșim din zona aceasta a nemulțumirilor sufletești, spre seară tot ceea ce este cald, sensibil, fertil ne va atrage și ne va schimba complet starea de spirit. Există riscul ca orice lucru care ni se pare așezat greșit, impus să ne creeze un fel de gelozie, să ducă spre stări extreme. Nu trebuie să depunem multe efort pentru a ne liniști. Dacă ne liniștim în fața acestor situații, pentru celelalte nu va mai fi nevoie să facem niciun efort.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne gândi astăzi în ce credem. Fără credință viața este doar un șir de întâmplări la care participăm ca instrumente, ca obiecte, nu ca ființe care au conștiință. O ființă care își conștientizează starea de conștiință, crede!

Aventură. Avem nevoie să fim reprezentați. Nevoie de lux. Căutăm explicații savante pentru întrebări simple. Autoevaluare. Cenzură. Elementele terestre, materiale, pecuniare ni se par mult mai interesante decât toate celelalte.

În noaptea de joi expre vineri Luna va trece prin conjuncția cu Uranus, aspect care nu a fost niciodată ușor de parcurs. În mijlocul zilei ea se va afla într-un sextil cu Mercur și acesta este aspectul care pune o mare amprentă asupra zilei. Astăzi nu vom mai fi atât de exigenți cum am fost în zilele anterioare, dar ne mai rămâne încă amprenta necesităților anterioare. Le vom duce mai departe sau vom încerca să le rezolvăm pe acestea făcând acum apel la argumente. Astăzi vom vorbi, poate chiar mai mult decât este cazul, pentru a ascunde o stare sufletească apăsătoare sau pur și simplu pentru a interacționa, pentru a ne modifica starea de spirit, pentru a o îmbunătăți. Pentru mulți, momentul de față este unul care îi scufundă în materialitate, îi face să fie preocupați de obiecte scumpe, de lucruri, de ceea ce poate fi cumpărat sau vândut. Până la un punct și aceasta este o preocupare bună, dar ea devine periculoasă atunci când le înlocuiește pe toate celelalte. Astfel, reușim să evităm această cădere dacă schimbăm direcția emoțiilor. În loc să fim preocupați de achiziția unor obiecte noi care nu ne sunt neapărat necesare, să căutăm prin cufărul cu amintiri și să călătorim cu mintea în alte vremuri, în alte epoci, să ne extragem de acolo o altă putere. Astăzi puterea care vine prin obiectul nou, prin materia pe care o întâlnim prima dată este una falsă.
Prin urmare, 27 martie ne învață să ne facem autoanaliza. Ceea ce facem de la sine ține cumva de un determinism astral, de o forță care vine din exterior și rezultatul pe care îl obținem este, de asemenea, tot un element așezat într-o suită de episoade care nu țin de puterea personală, pe care nu le-am obținut muncind. Efortul constructiv se vede acolo unde refuzăm să mergem cu turma, acolo unde refuză acest mimetism social bolnăvicios care ne frânează evoluția, care nu ne permite să descoperim cât de important este misterul. Certitudinea pe care o avem și, de asemenea, confortul obținut atunci când reproducem o schemă care ne și spune la ce rezultat ajungem reprezintă un mare pericol al societății de consum.
Recomandarea pentru aceasta zi este aceea de a respecta îndemnul acestei lumi, dar de a nu-i permite sa pună stăpânire și pe suflet. Lumea aceasta poate avea multe drepturi asupra corpului, dar asupra sufletului, nu!

Adâncime în sentimente. Se formează o geometrie interesantă între rațiune și emoție. Este nevoie de o decizie importantă. Gândirea profundă ne ajută să ne construim o viziune foarte corectă asupra realității. Intuițiile sunt puternice. Emoțiile sunt adânci. Visele sunt profunde.

Pentru că Luna se află acum în pe zodia Taur, adică în semnul exaltări sale, relația bună pe care Venus din Taur (domiciliu), o are cu Jupiter din Capricorn (cădere), aduce o adâncime aparte sentimentelor. Este adevărat, dezamăgirile pe care societatea le oferă în momentele acestea nu vor fi șterse, dar în intimitate vom găsi tot ceea ce ne trebuie, o frumusețe pe care altădată nu am avut timp să o explorăm, pentru care nu am avut răbdarea necesară. Acum ne simțim mult mai liberi să explorăm ceea ce este frumos, să trecem dincolo de impulsurile care ne-ar fi construit în ochii celorlalți o imagine greșită, ne-ar fi făcut să părem nedrepți sau cruzi și să fim într-o armonie aparte cu anturajul, cu cei pe care îi apreciem, cu colaboratori. Din această cauză, 28 martie este o zi a surprizelor, când putem să ne conectăm la alte izvoare de putere, când observăm că suntem în stare să facem ceea ce altădată nu am putut, fie pentru că nu am avut curajul necesar, fie pentru că ne-a lipsit resursa adecvată. Acum le avem pe toate. În felul acesta, vom fi în armonie cu a doua parte a devizei săptămâni, cea care ne vorbește de curajul de a puncta o măsură despre calitatea căreia vom afla mai multe abia în vara acestui an, când multe din întâmplările de acum vor produce atât de multe efecte încât să li se poată desluși mult mai bine cauza. Curajul acestei zile va rămâne, nu doar până la vară, ci peste timp, un adevărat exemplu de ce ar putea face omul dacă își oferă lui însuși timpul de care are nevoie, dacă se detașează de valul distrugerii care a luat în această perioadă proporții apocaliptice.
Prin urmare, 28 martie ne învață cum anume putem fi mai buni, cum anume putem fi mai eficienți, mai inteligenți sau mai informați. Această stare de intuiție are și ea pericolele ei. Ea trebuie cumva dozată, nu ținută sub control, pentru că un entuziasm ținut sub control este lipsit de elementul surpriză, deci nu mai este entuziasm, pentru ca efectele pe care le obținem să nu fie distructive, să nu producă răni nici asupra celui în cauză, dar nici asupra celor cu care interacționează. Avem nevoie astăzi să ne stabilim obiective pe termen lung, priorități, să ne gândim ce am face dacă am avea ceea ce ne lipsește acum pentru ca, în felul acesta, să declanșăm un mecanism pozitiv care să facă posibilă obținerea a ceea ce ne lipsește acum și considerăm că avem nevoie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi, înainte de toate, atenți și după aceea pozitivi. Un om atent va ști întotdeauna cum să utilizeze ceea ce obține prin pozitivitate.

Preocupări față de schimbul de experiență. Versatilitate. Mișcare prea rapidă a valorilor. Ne grăbim și această dinamică ne compromite o relație frumoasă cu un apropiat. Punem prea mult accent pe intensitatea emoției și mai puțin pe conținutul ei. Sunt aleși oamenii după opiniile lor, nu după ceea ce trăiesc sau după ceea ce au făcut. Cugetări care nu pot fi înțelese pentru că nu sunt explicate corect. Compromis în transmiterea unui mesaj. La echilibru se ajunge prin durere.

Ultima zi a acestei săptămâni ne pune în fața unei provocări aparte pentru acest interval. Suntem invitați la un schimb de experiență din care, pe moment, nu ne alegem cu nimic, participăm la conversații din care nu înțelegem mare lucru sau care ne plictisesc, lucrăm într-o formulă care ni se pare mult mai avantajoasă pentru ceilalți, nu pentru noi, dar până la urmă, după cum vom vedea în vara acestui an, rezultatele a ceea ce facem acum sunt de-a dreptul spectaculoase. În dimineața acestei zile Luna va trece pe zodia Gemeni și vom avea versatilitatea necesară pentru a participa la genul acesta de acțiuni. Dacă nu vom pune prea mult accent pe intensitatea emoției, adică dacă vom lua lucrurile ca atare, 29 martie va fi o zi ca oricare alta, pe care ne-o vom petrece făcând și ceea ce ne place, dar și ceea ce nu ne place. Altfel, o vom transforma într-o mare dramă. Relația bună pe care Venus și Pluton o definitivează în dimineața acestei zile este un element spectaculos al acestei săptămâni, iar vibrațiile sale se vor răspândi și asupra săptămânii următoare, ceea ce este un lucru foarte bun. Vom vorbi astăzi despre căutarea conjuncturilor favorabile, despre identificarea acelor emoții care trebuie să producă efecte maxime, care trebuie să genereze reacții și răspunsuri în grupul de apartenență. Persoanele care au de felul lor o înclinație către spectacol, vor deveni foarte obositoare pentru ceilalți, vor încerca să le capteze atenția prin veselie, prin tristețe, prin ceea ce li se pare foarte important lor la momentul acesta. Din nefericire, celelalte aspecte ale zilei arată că nu totul se bazează pe emoție. Reacțiile emoționale excesive primesc astăzi replici clare, iar cei care sunt excentrici pentru că sunt dezordonați din punct de vedere afectiv vor avea o zi foarte proastă pentru că nu vor înțelege răspunsurile primite. Se pare că această zi le este întru totul dedicată acestor oameni afectați de anumite dezechilibre pentru că nu au mai avut de la începutul anului și până acum un moment atât de clar care să ne spună că la echilibru se ajunge prin durere. Au nevoie să-și înțeleagă această durere, să nu se întoarcă cu furie împotriva celor care nu le răspund conform așteptărilor pentru că numai așa reușesc să câștige echilibrul, nu să și-l cumpere.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este una de o mare intensitate emoțională, care ne vorbește despre dorință într-un mod aparte, care ne duce către o intensitate a exprimării pe care anturajul ar putea să nu o accepte. Luna de pe zodia Gemeni aduce în momentul de față o mișcare mult prea rapidă a valorilor în situația în care intensitatea emoției nu este adaptată acestei viteze de lucru. Simțim foarte mult și, în momentul acesta, puțin dezordonat, încât ideile pe care le exprimăm nu fac altceva decât să susțină adevărul că dacă nu gândești clar, nu exprimi clar. Impactul pe care planeta Pluton de pe zodia Capricorn îl are acum asupra dimensiunii personale ar mai putea produce un efect. Cei sensibil, persoanele timide și-ar putea lua acum un angajament că nu se vor mai exprima niciodată în felul acesta, nu se vor mai întâlni cu aceste persoane, nu vor mai reacționa niciodată așa cum s-a întâmplat acum. Și aceasta este o decizie proastă! Calea de mijloc întotdeauna este de preferat. Faptul că simțim durerea arată că suntem vii, că nu suntem desensibilizați, că nu am renunțat la acest simț care ne anunță că se întâmplă ceva. Este un mare privilegiu că în momentul de față nu traversăm întâmplări care ne acuză sau care ne pedepsesc, ci unele care ne întorc de pe un drum greșit spre echilibru.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a fi atenți la opiniile celorlalți. Dacă suntem atenți vom vedea că la un moment dat există un punct comun între entuziasmul propriu și entuziasmul celorlalți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.