22 – 28 iulie 2013

Săptămâna 22-28 iulie 2012, comparativ cu ceea ce am avut de parcurs până acum, este puţin mai simplă, însă ea ne încearcă foarte mult pe traseul transformărilor pe care suntem invitaţi să le facem de la începutul lunii încoace. În această săptămână încercările cele mai mari se axează pe ideea de acumulare, de abundență, de prosperitate şi, reversul, de cheltuială, consum sau risipă.
Chiar de luni contextul astral comporta o modificarea de direcţie în sensul că Venus va trece în Fecioară (cădere), iar Soarele va trece în Leu (domiciliu). Apoi, spre seară, luminariile vor construi faza de Lună plină pe axa Leu-Vărsător. Aceasta este o zi stranie, neobişnuită în care forţa individului va fi bulversată de aceste două ingresuri situate, ca nivel de vibraţie, la punctele opuse (căderea reprezintă o trăsătură negativă, iar domiciliul reprezintă o trăsătură pozitivă). Apoi, în zilele următoare, Lilith va avea un cuvânt important de spus în selectarea acestor tentaţii legate de cheltuială, acumulare sau experienţă de viaţă.
Iubirea, prietenia, sentimentul, colegialitatea sunt elementele cele mai interesante care vor fi evidenţiate în această săptămână în aşa fel încât momentele de gol care apar în zilele de miercuri şi respectiv vineri, prin faptul că Luna va fi în Void of Course Moon (Perioada fără direcţie), să apară ca momente de respiro, ca ipostaze în care oamenii se retrag, îşi ling rănile apoi se reîntâlnesc şi încearcă să interpreteze anumite roluri ca şi cum momentele conflictuale de dinainte nici nu au existat. Lucrurile acestea iau o înfăţişare cu totul aparte spre sfârşitul săptămânii când Venus va fi încercată puternic de Luna neagră, având ca fundal ipostaza în care Luna din Berbec, agresează planetele din domiciliul său (Rac). Apoi în ziua de duminică, atunci când maleficii Marte şi Pluton îşi împlinesc opoziţia lor, iar Soarele şi Saturn, adică actualul stăpân şi vechiul stăpân al sistemului solar, după cum ne învaţă astrologia ezoterică a lui Steiner, se vor afla în careu, să avem de parcurs scene cu totul ieşite din comun, neobişnuite ca intensitate sau stranii prin modul cum sunt aşezate, prin ordinea lor.
Partea cea mai fericită a acestei săptămâni apare în ziua de duminică atunci când Venus şi Jupiter aduc o finalitate pozitivă unor demersuri negative. După informaţiile inserate în fiecare din cele şapte zile ale săptămânii se poate observa că ziua de joi este cea mai generoasă în evenimente, în ipostaze, pentru că ea va conţine un singur aspect stresant (opoziţia Lună-Venus) şi o multitudine de aspecte benefice, ceea ce o va face total diferită faţă de celelalte, însă elementul cel mai eficient, cel mai stabil şi puternic, va fi dat de sextilul beneficilor care se va împlini la finalul acestei săptămâni.
Aşadar, această săptămână ne va încerca pe încrederea în oameni, în valorile lor, pe lăcomie, pe zgârcenie, pe toate aceste lucruri triste care împovărează sufletul unui om şi îl ţine încorsetat în suferinţă. Lupta cu suferinţa, în această săptămână, este şi luptă cu zgârcenia sau generozitatea, cu lucrurile pe care le dăruim uşor sau cu ceea ce pretindem pentru ceea ce dăruim, cu lucrurile pe care le primim uşor sau cu ceea ce aşteptăm în continuare să primim. Toate acestea vin spre noi pentru a ne încerca tăria de caracter, maturitatea şi înţelepciunea.
Abundenţa, pentru foarte mulți dintre oameni, reprezintă o piedică în calea evoluţiei pentru că ei nu înţeleg faptul că în această lume abundența nu este un semn de prosperitate, nu este tangentă la evoluţie, ci este mijlocul prin care această lume cere să fie iubită.
În felul acesta, săptămâna 22-28 iulie ne învaţă să înţelegem rostul lucrurilor care vin spre noi şi apoi să le iubim, nu să le integrăm în structura personală şi apoi să ne modificăm în virtutea informaţiei pe care acestea le au. De asemenea, această săptămână ne învaţă că iubirea încercată este o adevărată forţă a naturii pentru că prin încercările pe care le parcurge ea devine indestructibilă.

Dinamica săptămânii anterioare se continuă şi în această săptămână, însă pe un alt plan, într-un alt registru şi, de aceea, totul va lua înfăţişarea unor elemente suplimentare adăugate unor episoade care s-au consumat deja. Aşa vom avea impresia azi, luni, 22 iulie, că lucrurile intră pe un alt traseu. Astăzi Marte şi jupiter vor fi în conjuncție şi vom avea impresia că toate greşelile săptămânii anterioare au un scop şi acela este unul eminamente benefic, apoi, în a doua parte a zilei, au loc două evenimente importante pentru această perioadă: trecerea lui Venus în Fecioară (cădere) şi a Soarelui în Leu (domiciliu). Apoi, seara târziu, se va împlini faza de Luna plină.
Ceea ce se întâmplă azi ia înfăţişarea unei iluzii pentru că lucrurile nu merg spre bine, nu pentru că ne aflăm în continuare sub influenţa agresivă a planetelor de pe Rac care au avut un cuvânt important de spus în dinamica săptămânilor anterioare, ci pentru că, începând de azi şi până duminică, 28 iulie ne aflăm într-o fază ascendentă în pas foarte mic în opoziţia pe care Marte o împlineşte cu Pluton, aspect care va atinge momentul de maximum în ultima zi a acestei săptămâni. În felul acesta, evenimentele benefice, pozitive, constructive ale acestei zile sunt rezervate doar acestui interval de 24 de ore pentru că pe de o parte energia pozitivă a lui Jupiter din Rac va fi explorată acum la o intensitate foarte mare, iar de partea cealaltă vom avea cele două ingresul care vor bulversa conştiinţa omului comun, lansându-i impresia unei răsturnări de situaţie şi mai ales convingându-l că această răsturnare de situaţie va fi susţinută şi de evenimentele săptămânilor următoare, adică se va menţine o perioadă mai mare de timp.
Dacă Marte în conjuncţie cu Jupiter pe Rac ne explorează acele probleme de factură emoţională, care până acum nu s-au putut îndrepta spre o rezolvare, trecerea lui Venus în Fecioară înseamnă trecerea de la libertate, la restricţie. Asta înseamnă că de această dată conjuncţia lui Marte cu Jupiter arată explorarea restricţiilor. Ceea ce se manifestă azi în intervalul 10:30 – 15:30 va fi însă mai greu de înţeles sau de digerat de omul obişnuit. În acest interval Venus se va afla pe ultimele minute din zodia Leu şi va avea tendinţa de a dramatiza prin invocarea unor drepturi care nu-i sunt acordate aşa cum cere sau impune: dreptul de a fi iubit, de avea sentimentele împărtăşite, dreptul de a fi respectat aşa cum dictează sau alte elemente ce ţin de sfera afectivă ori de puterea de a impune celorlalţi un anume standard. Toate aceste elemente vor alimenta această dramă afectivă pe care, paradoxal, vor dori să o rezolve. În felul acesta, conjuncţia lui Marte cu Jupiter vine cu soluţii în probleme mici şi lipsite de importanță. Aceste probleme care se manifestă în intervalul aproximativ 10:30-15:30 sunt inventate sau privite aşa dintr-un unghi extrem de subiectiv şi limitat. Energia conjuncţie Marte-Jupiter are acum o altă ţintă, aceea de a face fiinţa mai puternică prin depăşirea unor obstacole personale, prin înţelegerea lui „Unde am greşit?” şi nu ca titlu informativ, nu ca explorare mentală, ci ca mod de acţiune.
Venus, ajunsă în Fecioară, suprimă toate dorinţele, toate poftele şi coordonează evenimentele după un interes. Scopul este unul practic, iar metoda trebuie implementată tuturor celor din jur. Venus în Fecioară este în cădere (o poziţie foarte proastă a planetei) care limitează sfera afectivă şi îi face pe oameni temători la schimbare, critici, negativiști, inconstanţi în ceea ce priveşte căldura sufletească, îi îndeamnă să se interiorizeze să privească totul cu reţinere, cu teamă şi să considere că viaţa este o suită de evenimente nefericite. De partea cealaltă, Soarele, trecând în domiciliu (Leu), aduce un plus de putere, de forţă, de strălucire acelor îndemnuri pe care le-am manifestat până în acest moment, respectiv conjuncţia lui Marte cu Jupiter şi ingresul lui Venus în Fecioară.
Soarele în Leu şi Venus în Fecioara este o combinaţie de putere. Este vorba despre puterea de a impune reguli, de a coordona un program de lucru, de a impune, uneori poate agresiv sau cu un anume disconfort, o metodă de lucru despre care nu se ştie în stadiul în care se desfăşoară dacă este bună, constructivă, corectă sau eficientă. Luna plină din Leu ne îndeamnă către a explora aceste rămăşiţe ale puterii, aceste fire delicate ale curajului în ideea că, obţinând succesul, temerile, constrângerile sau limitările care ne vin din poziţia lui Venus din Fecioară se vor disipa de la sine.
Din nefericire, Luna plină din Leu anul acesta este orientată negativ, o Lună plină şubredă, instabilă care se împlineşte pe primele minute ale zodiilor Leu şi respectiv Vărsător. Cu alte cuvinte, este prea rapidă împlinirea acestui unghi când nici Soarele şi nici Luna nu au apucat să parcurgă nici 10 minute din zodiile pe car ele tranzitează, adică nu au apucat de să se familiarizeze pe deplin cu energiile acestei axe, situaţie care se petrece în primele 10-15 minute ale primului grad. Chiar dacă acum este vorba de ocuparea primelor 5 minute ale zodiilor Leu şi Vărsător, avem însă de-a face cu o Lună plină în Leu, cu o opoziţie a luminariilor pe axa Leu-Vărsător care activează în momentul producerii sale casele bolilor scurte sau cronice, casele limitării, punând o greutate mult prea mare pe Venus abia intrată în Fecioară care se află, nu doar în cădere, ci şi în opoziţie cu Neptun şi pe axa interceptată. Probleme care cer acum urgentare, soluţionare, care cer inversare, preschimbarea lor cu unele bune sunt mari probleme existenţiale, chiar tulburări afective, răni ale sufletului care, prin somatizare, pot crea boli care să se vindece foarte greu sau care să fie foarte agresive. Aceste greutăţi sufleteşti sunt accentuate pe tema Lunii pline prin plasarea grupului de planete din Rac pe casa a V-a, a iubirii dăruite, ceea ce va aduce o şi mai mare confuzie, o înclinaţie către minciună, fals, către înşelătorie care, culmea, va fi abordată chiar prin suprimarea emoţiilor. Cei care-şi închid sufletul, care-şi lasă inima să îngheţe gândind că, în felul acesta, vor scăpa de dureri, de emoţii, de complicaţii de frământări sufleteşti fără soluţii nu vor reuşi să atingă momentul de linişte procedând aşa, ci dimpotrivă vor deveni şi mai vulnerabili în faţa unor probleme mult mai complicate şi mai grave pe care până acum le depăşeau cu sufletul, cu inima, cu sentimentul.
Suprimând valorile sufleteşti, educaţia morală, verticalitatea sau trecându-le într-un plan secund, lucrurile devin dintr-odată inflamate pe ideea constrângerilor de toate facturile, pe ideea desprinderii de un obiect care până cum a fost foarte util şi important, pe ideea spulberării unor vise.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne aduce în fața fructului oprit. Mulţi vor întinde mâna să-l ia, unii chiar îl vor atinge sau vor dori să-l şi guste, însă nimeni nu va reuşi să guste din el pentru că vor fi atât de multe complicaţii şi frământări în această zi, atât de multe schimbări de direcţie socială, atât de multe modificări în gândire sau în orientare încât el însuşi se vor răzgândi şi-şi vor pune stop pe anumite direcţii.
Asta înseamnă că prima zi a săptămânii vine spre noi cu dorinţe stranii. Într-un fel ne-am construit această zi şi în alt mod vom îl vom aborda. Într-un fel au fost construite planurile de viitor şi în alt mod vor fi derulate.
Astăzi au loc două evenimente (ingresuri) importante – Venus va trece în cădere şi Soarele în domiciliu – ceea ce va aduce o combinaţie explozivă pentru cei care ocupă funcţii de conducere, care doresc să se evidenţieze într-un grup sau care doresc să preia puterea într-un anume sector ori demers social. Lucrurile se inflamează atât de mult pentru că spre seară Soarele şi Luna vor fi în opoziţie pe primele minute pe zodiile pe care le tranzitează şi, beneficiind de un ascendent al momentului în Vărsător, vor produce în sfera materială, în demersurile ce ţin de activitatea publică, o răsturnare de situaţie, o desprindere de iluzia slăbiciunii pentru îmbrăţişarea iluziei puterii. Pentru un om needucat, acest lucru se poate produce printr-o revoltă lipsită de argument, printr-o explozie temperamentală, printr-o apropiere de conflict sau pur şi simplu printr-o abandonare a ceva într-o stare de tensiune căreia nu i se poate găsi o explicaţie raţională.
Aceste elemente devin, astfel, negative printr-o suprimare a sentimentului. Este de o importanţă covârşitoare să ştim acest lucru pentru că Venus în primul rând va fi lezată pentru că va intra în semnul căderii sale şi în al doilea rând că se apropie cu paşi repezi de împlinirea opoziţiei cu octava sa superioară (Neptun) şi acest lucru amplifică slăbiciunile afective, neputinţa de a ne stabiliza într-un sentiment sau chiar tendinţa de a nu avea încredere în dragoste pentru că acum vom fi convinşi că problemele de acolo ne vin. Acum problemele ne vor veni din faptul că ne vom suprima această tendinţă de a ierta, iubi, înţelege de a da putere celor din jur iubindu-i.
Iubirea înseamnă putere însă pentru a deveni o forţă recunoscută are nevoie de încercări, are nevoie să se vadă pe sine o structură compactă, un element care nu se combină cu toate elementele pe care le întâlneşte în jur, ci pe care le învăluie, le îmbrăţişează sau le scufunda în structura sa fără a-şi pierde integritatea. Cei care lucrează cu energia şi au avut de-a lungul practicii lor experienţe de această factură ştiu cât de important este această probă a iubirii, a compasiunii. Din nou facem trimitere la mesajul pe care ni l-a adus Iisus acela care a fost urmărit de-a lungul a două milenii de mulţi oamenii şi care ne spune că iubirea încercată este indestructibilă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita că aceste încercări ale vieţii ne îndeamnă să fim stabili în iubire, în sentimente.

Astăzi Luna neagră va împlini un trigon cu Neptun urmând ca mâine acelaşi unghi să se împlinească cu Saturn. Asta înseamnă că se va desena pe cer o piramidă de apă având într-unul din vârfuri pe Lilith. Elementul specific al acestei zile, care ţine de trigonul dintre Lilith şi Neptun, sublimează slăbiciunea individului în faţa unei presiuni ce vine din afară. Această presiune ține de sfera credinţei sale, de convingeri, de lucrurile pe care le-a acceptat şi pe care nu le-a verificat, de un anumit crez pe care-l are un anumit individ în demersuri ale vieţii sau într-o realitate superioară celei pe care o vede şi o percepe în mod direct cu simţurile.
Careul Lunii la Axa Dragonului scoate în evidenţă faptul că această slăbiciune în faţa unei presiuni venită din exterior reprezintă o problemă pentru individ, o problemă pentru confortul său psihic, afectiv, pentru sănătatea sa fizică sau cea mentală. De asemenea, acelaşi careu se împlineşte şi între Lună şi Saturn şi toate aceste elemente scot în evidenţă o anumită slăbiciune pe care o are individul în faţa acestor obstacole. Înţelegem că aceste constrângeri nu sunt altceva decât elemente pe care individul le-a tot cărat cu sine de-a lungul vieţii şi pe care a refuzat sistematic să şi le rezolve. Înţelegem astfel că ceea ce vine spre noi acum nu este nou, nici măcar nu ne va şoca prin insistenţa sa, ci doar va complica anumite evenimente sociale sau chiar demersuri pe care dorim să le derulăm în virtutea realizărilor pe care le-am comportat parcurgând încercările săptămânii anterioare. Luna împlineşte astăzi şi un sextil cu Uranus şi, de asemenea, spre seară, se va afla în conjuncţie cu Junon, iar asta înseamnă că soluţiile le gândim altfel decât pe alte conjuncturi pe care le-am parcurs până acum prin îmbrăţişarea elementelor noi sau prin asocieri. Vom considera că, dacă nu suntem singuri, putem să depăşim orice obstacol, iar dacă lucrurile se schimbă, chiar dacă schimbarea în sine nu reprezintă o realizare, atunci avem şansa ca anumite probleme pe care le avem să le depăşim mult mai uşor.
În felul acesta, înţelegem că evenimentele zilei de 23 iulie au menirea doar de a ne şoca ori surprinde printr-un gen de complicaţie inutilă. Aceste complicaţii inutile pot veni, fie prin aspectul lor negativ, care ţin de neputinţa de a înţelege în ce constă această presiune sau alimentarea unei nesiguranţe care nu are suport real, fie prin aspectul pozitiv care înseamnă a ne pune prea multă încredere, speranţă pe relaţii care ne-au demonstrat până acum cam ce pot face şi, de asemenea, a spera într-un viitor nesigur sau a vedea în episoadele complicate sau neevaluate încă o şansă de a progresa.
Trigonul pe care Lilith şi Neptun îl împlinesc acum mai are o componentă. Aceasta vizează compromiterea unui grup prin tendinţa corozivă de a-şi modifica structurile esenţiale. Asta înseamnă că ceea ce se întâmplă acum nu poate avea finalitate într-o zi nici măcar într-o lună, ci acest trigon anunţă faptul că emoţiile de grup trec printr-o criză, printr-o preschimbare care se va solda cu pierderea unui bun. Acest lucru este posibil pentru că acest trigon reprezintă doar o etapă a ciclului Neptun-Lilith pe fază ascendentă, urmând ca un element al acestui ciclu să se împlinească pe opoziţia celor două, adică atunci când Lilith va fi în Fecioară. Ne referim aici nu neapărat la data de 20 ianuarie 2015, când cei doi protagonişti vor fi în opoziţie la grad perfect, ci la un interval mai mare, adică perioadă dată de finalul lui 2014 şi începutul lui 2015.
Ceea ce se anunţă acum cu acest eveniment va avea nevoie de un an şi jumătate pentru a se împlini. Ceea ce se va împlini din ceea ce se anunţă acum nu va fi plăcut pentru cei care sunt acum în funcţie şi care au obţinut aceasta prin diferite tertipuri subminând autoritatea unei persoane sau obţinând susţinerea unui grup prin minciună sau tehnici de manipulare.
Prin urmare, 23 iulie este o zi de cunoaştere, doar că această cunoaştere nu ne apare în aspectul său comun, clasic, obişnuit, ci se adresează episoadelor fragile ale vieţii, adică acelor evenimente pe care nu am reuşit să le controlăm ori să le rectificăm de-a lungul vieţii. Acum, când Lilith se află în trigon cu Neptun, simţim că societatea pune o presiune pe individ pentru a-l mobiliza şi a-l constrânge să obţină performanţă. El înţelege că performanţa înseamnă toate lucrurile care ţipa acum în jurul lui. Deci unghiul acesta nu ne îndeamnă către aprofundare, nici către a rezolva probleme importante, ci pur şi simplu către a repara lucrurile care dor cel mai tare acum în acest moment. Acest trigon nu este pozitiv, el aduce doar o atenuare a simţului social şi va genera două tipuri de rezultate:
1. îl va depărta pe individ de ceea ce reprezenta, până acum, elementul esenţial;
2. prin repararea lucrurilor banale şi depărtarea sa de sensurile obişnuite, îl îndreaptă către o şi mai mare vulnerabilizare a fiinţei sale şi va deveni, timp de un an şi jumătate, victima propriilor sale lăcomii.
Trigonul regal pe semne de apă la care participă acum Neptun şi Lilith şi care se va definitiva mâine prin trigonul care se va împlini şi cu Saturn, aduce acum această componentă a emoţiilor care ne blochează, care ne constrâng ori cele care ne tulbură atât de mult încât să ne convingă că iubirea este un păcat, că ea nu trebuie exprimată în modul acesta sau că oricât de mult am încerca rezultatul nu pate fi acela pe care îl dorim. Cu toate acestea, prin faptul că Luna şi Uranus vor fi în sextil sau pentru că Luna şi Junon vor fi în conjuncţie oamenii vor spera în lucruri imposibile. Speranţa nu-i va salva acum, ci doar îi va păcăli, ci doar au o şansă în ceea ce vine spre ei acum. În mod normal, ar trebui să privească lucrurile cu tărie de caracter şi acestea care sunt compromise să le vadă prin fragmentele care au rămas în urma distrugerii, nu prin iluzia întregului care a explodat.
De asemenea, este bine de ştiut că lucrurile bune care vin spre noi azi au o componentă negativă şi pot compromite destinul atât de mult încât timp de un an şi jumătate individul să treacă prin transformări atât de complicate şi intense încât să nu mai înţeleagă nimic de la viaţă. El va uita că 23 iulie constituie cauza multor probleme şi va da vina pe forţele superioare, acelea pe care nu le poate controla, pe destin pe Dumnezeu.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a fi siguri pe sentimentele pe care le avem fără a cere modificarea lor. A păstra şi a fi constant în sentimente este o calitate pe care societatea de acum o combate prin toate mijloacele sale. Societatea pe care o formăm acum se bazează mult pe instabilitate. A fi stabil în sentimente înseamnă a fi puternic şi pozitiv cu ceea ce ai.

Dacă în ziua anterioară am avut impresia că putem alege, că viitorul are şi o componentă asupra căreia liberul arbitru poate interveni cu modificări importante, astăzi, 24 iulie, când Saturn şi Lilith vor fi în trigon, această siguranţă a sentimentelor va trece printr-o transformare. Astăzi Luna, până la 21:20, va fi în Perioada fără direcţie, iar asta înseamnă că vom avea mai multă încredere în exterior pentru că acele lucruri care vor veni din interior vor avea alt ritm, vor fi mai lente, vor cere o dovadă din exterior pe care nu o vor primi şi tocmai de aceea vor fi trecute în plan secund. Din această cauză, în prima parte a zilei vom fi uşor confuzi pentru că vom cauza un sprijin în locurile cele mai vulnerabile sau de unde nu putem să primim răspuns. Asta înseamnă efort suplimentar de energie sau investirea unei doze mari de încredere în persoane care până la finalul zilei ne vor dezamăgi. Intenţia lor nu este aceea de a produce în jur dezamăgire, ci acest lucru se întâmplă pentru că este pusă pe umerii lor o greutate mult prea mare. Spun, chiar de dimineaţă, că nu ştiu, că nu pot, că nu au resursele necesare, că nu se pot angrena într-un asemenea demers însă nu sunt auzite sau nu reuşesc să găsească argumentul potrivit pentru a fi înţelese corespunzător.
În felul acesta, trigonul dintre Lilith şi Saturn pune o greutate mare pe structuri false. Prin această greutate pusă pe individ, prin aşteptările prea mari pe care le avem de la persoanele ce nu ne pot ajuta, se construiesc structuri false în minte sau între oameni care până la urmă se vor solda cu un eşec.
Elementul surprinzător al acestei zile va veni din partea celor care sunt evoluaţi. Cei care au dovedit până acum că au un nivel al conştiinţei foarte elevat sau un volum de cunoştinţe foarte mare vor gafa, vor greşi prin alegerile pe care le vor face pentru că ei sunt cei care dictează care structuri sunt acelea ce trebuiesc reproduse sau spre care să apeleze individul care se arata astăzi slăbit de puteri sau neîncrezător în forţele proprii. Prin această stimă de sine ridicată la un rang ireal, mult prea mare, indivizii evoluați vor reuși să bulverseze pe toată lumea. Fie că vor enerva pe cei din jur că ei ştiu, că ei pot, că le deţin toate informaţiile posibile şi ei trebuie să fie ascultaţi, fie că nu doresc să împărtăşească din cunoştinţele lor, chiar dacă cei din jur îi solicită îi conving de faptul că au încredere în informaţiile pe care aceştia le transfera.
Înţelegem din aceste tipuri de relaţii care se construiesc azi că raporturile sociale sunt cele care vor trece printr-un mare impas şi anume a ne pune bază pe lucrurile care nu pot fi solide, care nu rezista în timp fără a ne interesa acest lucru. Partea negativă vine din faptul că pe aceste structuri instabile vom pune greutatea cea mai mare şi ne vom aştepta ca acestea să reziste în timp o săptămână, o lună sau poate chiar ani de zile, deşi semnalele care ne vin încă de pe acum sunt acelea care ne conving că acţionăm în direcţia greşită.
Dacă în ziua anterioară trigonul pe care Lilith l-a împlinit cu Neptun anunţa evenimente care se vor împlini peste un an şi jumătate şi care vizează sănătatea unui individ sau chiar verticalitatea sa în raport cu societatea acum trigonul dintre Lilith şi Saturn anunţă consecinţele unor acţiuni care s-au împlinit cu un an şi jumătate în urmă. Lilith, Neptun şi Saturn, prin faptul că participă la o piramidă de apă, vor face în aşa fel încât să se construiască o legătură între zilele de marţi şi miercuri.
Sigur, având în vedere faptul că în 24 iulie Luna este în Perioada fără direcţie diferenţele şi la acest nivel vor fi substanţiale, însă omul superficial, cel care consideră că tentaţia este o oportunitate va face greşeli în ziua de marţi şi le va continua în ziua de miercuri în virtutea inerţiei considerând că dacă tot a început, de ce să nu termine.
Prin urmare, 24 iulie, spre deosebire de ziua anterioară, este o zi de avertizare. Prin ceea ce ni se întâmplă azi suntem avertizaţi asupra consecinţelor unor fapte. Nu putem să anticipăm pentru fiecare individ în parte care este spectrul consecinţelor la care acesta este expus. Putem însă să indicăm faptul că acestea sunt aduse din trecut, nu foarte de departe, ci de acum aproximativ un an şi jumătate în urmă. Astăzi Luna fiind în Perioada fără direcţie ne aduce o uşoară apatie, tendinţa de a lenevi, de a nu duce la capăt acţiunile pe care ni le propunem să le facem, de a lua parte la acţiuni fără prea multă intensitate, de a urmări ceea ce se întâmplă în jur, fenomenul străzii, un film la televizor sau întregul program TV fără a participa cu un aport personal la acestea.
Există, însă, o categorie de oameni care vor avea tendinţa de a greşi mai mult decât este cazul şi aceştia sunt indivizii care au dovedit până acum că deţin un bagaj mare de cunoştinţe sau care au deschideri ori puteri speciale. Aceştia reuşesc acum să ne bulverseze mai mult decât este cazul.
Luna, pe ultimul segment al Vărsătorului, îi va face pe aceştia să vorbească prea mult sau, la polul celălalt, să intre într-o muţenie adâncă. Fie că vor refuza să ofere ceea ce le este cerut, fie că se văd în postura de a nu reuşi să convingă pe nimeni chiar şi în situaţii banale. Lucrul acesta evidenţiază faptul că prin raporturile sociale oamenii sunt într-un impas. Acest impas ar putea să-i afecteze pe cei care au funcţii de conducere, care trebuie să decidă pentru ceilalţi sau care ţin în mâini frâiele unei instituţii. Lucrurile acestea sunt complicate pentru ei pentru că astăzi nu vor reuşi să decidă corect chiar dacă termenele îi constrâng să facă acest lucru, chiar dacă au respectat toate etapele elaborării unei decizii. Mintea astăzi lucrează la parametri diferiţi faţă de ceea ce s-a-ntâmplat ieri şi tocmai de aceea este indicat acum să nu decidem nimic, ci să amânând pe mâine.
Spre seară, când Luna va trece în Peşti mulţi vor fi mult mai atenţi la ceea ce s-a-ntâmplat, vor inventaria cu mai mult spirit critic ceea ce s-a-ntâmplat peste zi, separând, prin observaţie, ceea ce a fost bine, de ceea ce a fost rău. Lucrurile însă vor înclina balanţa în sensul negativ doar în această seară, pentru că Luna, imediat ce intră în Peşti se va afla în fereastra opoziţiei cu venus, iar asta înseamnă nesiguranţa în privinţa exprimării unor sentimente sau nesincronizarea persoanelor pe această latură a emoţiilor. Fiind vorba despre o perioadă nocturnă, pentru cei mai mulţi dintre oameni acestea vor fi trăite la nivel interior sub forma unor dezamăgiri sau ca o durere sufletească adâncă pe care o persoană o are atunci când a avut aşteptări prea mari de la o altă persoană aşi acestea nu i-au fost împlinite.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a respecta ritmul astral, de a respecta Perioada fără direcţie a Lunii, de a căuta să ne preocupăm azi de evenimente care nu ne solicită foarte mult pentru că forţând prin sporirea vitezei de lucru nu face altceva decât să folosim o energie suplimentară pentru un rezultat pe care mâine îl obţinem foarte uşor şi foarte simplu. 24 iulie este o zi în care învăţăm să conservăm.

25 iulie este o zi plină de evenimente. Chiar din timpul nopţii când Luna şi Venus îşi vor împlini opoziţia lor vom avea tendinţa de a ne întrerupe somnul, de a gândi lucruri care nu sunt corecte de a ni se părea că anumiţi indivizi, anumite persoane în care am investit sentimente sau în care am avut încredere au dezvoltat faţă de noi un comportament nefiresc sau care ne-au greşit mai mult sau mai puţin voalat. Apoi, în preajma răsăritului, când Luna va împlini, la intervale scurte de timp, o conjuncţie cu Neptun, un trigon cu Saturn, un trigon cu Lilith, oamenii vor fi atât de temători faţă de schimbare încât vor privi cu o anume grijă evenimentele pe care ar dori să şi le programeze în această zi. Sigur, nu toţi îşi gândesc evenimentele zilei încă de dimineaţă. Sunt mulți cei care privesc prin acest refuz al planificării ziua ca şi cum ar fi plină de surprinze. A băga capul în nisip nu implică şi dispariţia lumii, aşa cum lucrurile care nu sunt cunoscute nu înseamnă că nu ne afectează. Tocmai de aceea trigonul Lună-Saturn pune o greutate anume pe indivizii care, în general, refuză să-şi facă planuri. Le aduc acestora în mine ideea că 25 iulie ar putea să fie reprezentativă prin anumite episoade dacă şi le-ar programa. Această tentaţie vine spre ei, nu doar prin impactul pe care-l are Saturn asupra Lunii, ci şi prin impactul pe care-l are Lilith asupra Lunii prin faptul că împlineşte cu acestea două un triunghi regal. Ceea ce se întâmplă acum pe zodiile de apa depăşeşte cadrul unui trigon şi devine tripod. Asta înseamnă că toate elementele care ne trec prin faţa ochilor sau care ne ies în cale au o greutate aparte asupra destinului personal şi ele trebuiesc tratate ca atare. Chiar dacă oamenii sunt temători la schimbare, nu înseamnă că schimbarea care se produce le va face rău. În cele mai multe accepţiuni, evenimentele acestei zile, în afara opoziţiei Luna-Venus, au menirea de a ne umple viaţa cu lucruri foarte bune, unele dintre ele chiar excepţionale. Acolo unde acest lucru nu se va întâmpla va fi provocat de refuzul individului de a primi ceea ce i se oferă din acest context astral abundent.
Problema abundenţei este o mare încercare pentru un astrolog sau pentru un om care caută să-şi explice mersul lucrurilor după semnalele pe care universul le răspândeşte peste tot în jur. Pentru un individ abundența ar putea să însemne o hrană suplimentară, administrată împotriva sa, a integrităţii sale afective, mentale sau fizice. Pentru altcineva abundența ar putea să însemne devierea de la cale. O parte din privaţiunile la care suntem supuşi fac parte dintr-un plan pe care ni l-am stabilit înainte de a veni în această lume pentru a limita explorarea inutilă a dorinţelor şi a folosi această energie pentru cunoaştere. Ziua de astăzi nu va ţine cont de niciunul dintre aceste elemente şi ne va oferi o formă de abundență pe care o vom folosi doar dacă avem maturitatea şi înţelepciunea necesare.
Evident, câştigurile acestei zile sunt unele importante şi indiferent dacă greşim sau nu această zi va lăsa o urmă adâncă asupra conştiinţei individuale sau asupra patrimoniului personal. Ceea ce este cu adevărat important se va declanşa de la prânz mergând spre parte a doua a zilei din momentul în care Luna şi Pluton îşi vor împlini sextilul lor. Prin acest sextil, Luna, având în această perioadă calitatea de distribuitor de lumină între conjuncţia cu Pluton și cea cu Uranus, va primi undă verde pentru a asimila lucrurile care vin pe cale verbală, prin exprimare, prin aducerea la lumină, adică prin evidenţierea lor din această formă de abundență care vine ca un tăvălug asupra individului. Cuvântul devine astfel elementul care ne ajută să privim în ansamblu lumea, fie că din mulţime o vorbă, un ton, o direcţie ne aminteşte de o informaţie pe care le-am uitat şi dintr-odată totul devine clar, fie că ni se spune clar şi precis „Aceasta este cheia pentru problemele pe care le ai”. Lucrurile acestea, în 25 iulie, au rol tămăduitor. Spre seară, Luna va fi în conjuncţie cu Chiron şi toate acestea, care în a doua parte a zilei comportă un crescendo terapeutic, vor avea un sens.
Finalul zilei va fi unul marcat de trigonul Lunii cu Mercur şi abia acum vom înţelege că aceste vorbe, aceste cuvinte, aceste informaţii au avut în această zi un rol cu totul şi cu totul special, fie că este vorba numai de zgomotul străzii, de un strigăt ce apare în jur ori de ecoul gândurilor. Toate aceste elemente au rol de cheie asupra unor evenimente care vin spre noi cu titlul de abundență.
Prin urmare, 25 iulie este o zi complet diferită de celelalte zile ale acestei săptămâni. Acum vom avea impresia că trăim într-o oază de linişte, de fericire, de abundență, că toate lucrurile pe care ni le-am dorit dintr-odată se adusă în jur, ne vorbesc, ne spun lucruri pe care dorim să le auzim sau aduc în jurul nostru o energie atât de plăcută şi de binefăcătoare încât să avem impresia că în sfârşit soarele a răsărit şi pentru noi. În realitate, ceea ce se întâmplă acum reprezintă o altă formă de încercare, aceea pe care foarte mulţi dintre oamenii comuni, dar mai ales mulţi dintre cei care caută adevărul, o ignoră. Abundența este un pericol pentru un căutător al adevărului pentru că ea ar putea să-l tenteze pe individ cu o formă de saţietate care nu este utilă. Nimeni nu vine aici, în această lume, în vacanţă. Cu toţii venim aici pentru a munci, pentru a lucra pentru noi sau pentru alţii, pentru a ne ridica nivelul de conștiință, pentru a explora şi în felul acesta să devenim conştienţi că suntem făpturi magice şi că prin ceea ce câştigăm aici să înţelegem că oricând am putea să ne extindem cât tot universul fără să ne risipim şi fără să ne pierdem. Contactul cu abundenţa, adică raportarea la această formă de extensie, reprezintă în această zi o mare încercare, una pe care mulţi, neavând încă maturitatea necesară, ci fiind doar mofturoşii sorţii, nu o vor depăşi.
Rămânem după această zi cu multe acumulări informaţionale sau materiale, unele care ţin de patrimoniul afectiv, mental sau poate chiar de cel material. Însă nu acesta este scopul pentru care aceste lucruri ne sunt aduse în preajmă, ci pentru a vedea dacă sunt cu adevărat utile sau pentru a ne trezi dorinţa şi plăcerea de a trăi, dar nu prin calitatea pe care o deţin ele, ci la modul obiectiv prin emoţie, prin plăcere de viaţă sau prin căutarea cunoaşterii.
Este dificil să invocăm motivul cunoaşterii într-un context în care abundența materială ne asaltează, dar chiar şi aceste elemente pe care un căutător al adevărului este învăţat de timpuriu să le privească circumspect sau să le refuze pot avea un rol important în evoluţia spirituală prin faptul că unui spirit matur i-ar putea trezi dorinţe blânde, plăcute, acelea care fac această dimensiune a lumii fizice plăcută în felul ei.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a învăţa din abundenţa acestei zile să iubim lumea. Acum nu trebuie să o judecăm pentru ceea ce este nici să o criticăm pentru frumuseţea să iluzorie, ci pur şi simplu să înţelegem că această formă de abundență nu este decât strigătul pe care această lume ni-l trimite pentru a o iubi. Prin ceea ce ne trimite azi această lume ne spune: „Iubeşte-mă! Uite ce frumoasă sunt!”.

Mirajul s-a spulberat. Ceea ce s-a-ntâmplat în ziua anterioară s-a spulberat împreună cu emoţiile pe care le-am investit. Ceea ce vine spre noi astăzi este confirmarea faptului că anumite lucruri esenţiale le-am rătăcit prin minte, le-am ignorat sau am refuzat să le abordăm într-un mod corespunzător. 26 iulie conţine doar două unghiuri împlinite la grad perfect: opoziţia Venus-Neptun şi sextilul lui Venus cu Saturn.
Ceea ce vedem pe cer prin această relaţie a celor trei planete reprezintă o opoziţie a două dintre ele pe care cea de a treia nu o poate media decât în sensul retrograd, ceea ce nu este cazul acum. Unii vor încerca să forţeze nota acestor evenimente răscolind în trecut lucruri care nu au niciun rost. Aceasta, practic, va reprezenta şi greşeala acestei zile însă ea se va consuma în a doua parte a zilei atunci când Venus şi Neptun îşi vor împlini la grad perfect unghiul lor. Acest unghi este activ toată săptămâna. El nu se manifestă doar acum. Azi, prin împlinirea lui, vom vedea lucruri pe care nu le-am văzut până acum. Vom lua în considerare elemente care au fost rătăcite prin alte întâmplări şi care acum, dintr-odată, au sens. Cel mai repede ne ducem cu gândul spre ziua anterioară când abundența ne-a dat bătăi de cap, când s-au întâmplat atât de multe lucruri şi când luaţi cu asalt sau obosiţi de atâta agitaţie am refuzat să le mai gândim ori să le aprofundăm într-un mod corespunzător. Astăzi o parte din evenimentele pe care le parcurgem acum au o notă similară cu cele din ziua de miercuri, 24 iulie, pentru că toată ziua Luna va fi în Perioada fără direcţie. Aceste lucruri care vin spre noi acum par să aibă un caracter decisiv şi care să ne amintească faptul că anumite abuzuri pe care le-am experimentat în trecut nu se vor schimba şi se vor desfăşura în acelaşi registru informaţional sau comportamental. Încercăm spre seară să le temperăm prin faptul că Venus şi Saturn îşi definitivează sextilul lor însă Soarele, trecut în Leu, îşi închide încet, încet unghiul de 90 de grade cu Saturn amplificând o nesiguranţă în ceea ce priveşte exprimarea personalităţii sau cultivarea creativităţii. Înţelegem de aici ca aceste lucruri care sunt invocate din trecut şi de obicei sunt aduse din trecut pentru a fi reparate sau pentru a ne impulsiona în a ne depăşi un anumit nivel, o anumită condiţie, acum ne frânează sau ne încurcă şi mai mult. Ceea ce spunem nu este apreciat, nu este recepţionat, auzit ori, şi mai rău, este răstălmăcit şi folosit ca subiect de bârfă sau ca mijloc de a abuza de încrederea cuiva. Ceea ce ni se întâmplă astăzi este greu de digerat, iar pe baza acestora unii vor fi şi mai supăraţi pe viaţă sau vor considera că ceea ce s-a-ntâmplat până acum nu reprezintă decât o altă față a suferinţei, adică au fost duşi spre bucurii pentru că suferinţa de astăzi să li se pară şi mai dureroasă, şi mai apăsătoare.
Lucrurile sunt privite aşa în aspectul tragic extrem adică, abuzându-se de subiectivism, ele sunt cunoscute, deci nu vin asupra individului cu o dramă nouă, tocmai de aceea nu este cazul să fim atât de dramatici pentru că acest sextil pe care Venus şi Saturn îl împlineşte poate însemna şi soluţia unor probleme care au fost ascunse în trecut. Aducerea lor în prezent este un indiciu pe baza căruia raportul dintre persoane, dintre generaţii, dintre oameni situaţi pe nivele sociale diferite devine mult mai flexibil. Nu se pune problema flexibilizării relaţiilor. Acest lucru este mult prea complex pentru a se baza pe un singur unghi. Nu se va pune problema reparării unei relaţii care până acum a dovedit contrariul pentru că nu se poate ca doar sextilul dintre Venus şi Saturn să răstoarne ceea ce celelalte planete din diverse unghiuri au construit. Se poate însă să parcurgem o înţelegere stranie asupra persoanei din preajma în sensul toleranţei. Îi vedem un defect şi acum putem să i-l tolerăm sau destinul va face în aşa fel încât să-i vedem acea latură a defectului pe care i-o putem tolera şi prin aceasta toleranță minimă să putem să construim o atitudine îngăduitoare faţă de o persoană cu care până cum am fost într-un conflict greu.
26 iulie este şi ziua orgoliilor. Ideea „Eu nu joc după cum cânţi tu” va fi una reprezentativă pentru această zi şi ea va lua înfăţişări multiple. Nu trebuie să uităm însă că Venus şi Neptun formează un cuplu, acela care permite accesul la cunoaştere prin sentiment, prin emoţie sau prin credinţă. Fiind în opoziţie raportul celor două va merge spre complicarea acestei comunicări prin experimentarea unui blocaj ori prin parcurgerea unui episod tragic, menit să ne întărească încrederea în cel de lângă noi sau credinţa.
Ştim cu toţii că aceste episoade care ne încearcă încrederea într-o persoană iubită sau îndrăgită din preajmă sau chiar credinţa sunt extrem de complicate şi apăsătoare. Mulţi, atunci când parcurg aceste episoade complicate, rămân zdruncinaţi în sentimentele lor şi nu mai pot să se comporte ca şi cum lucrurile nu s-au întâmplat. Îşi amintesc de faptul că atunci când baţi un cui într-o uşă lucrurile s-au schimbat definitiv. Chiar dacă cerându-ţi iertare adică scoţi cuiul din uşa semnul rămâne, adică rana de pe suflet va continua să dăinuie până când individul sau ansamblul relaţiei s-a modificat atât de mult încât această rana nu mai poate fi percepută. Lucrurile nu sunt însă atât de tragice cum par, ci ne îndeamnă să fim mult mai atenţi asupra a ceea ce simţim şi să nu uităm că măsura iubirii primite este cea dăruită.
Prin urmare, 26 iulie este o mare figură a acestei săptămâni. Ea ne va face să credem că toată lumea ni se opune şi în momentul în care ne-am îndreptat atenţia către interior, în momentul în care am controlat sentimentul acesta de dramă, când am oprit această observare negativă, când am stopat aceste fluctuaţii mentale negative tot decorul s-a schimbat, toată cromatica ambientului devine una plăcută, agreabilă şi care ne incită şi mai mult în a dărui iubire sau în a participa la diferite procese sociale sau intime bazate pe schimb de sentimente.
Există însă şi personaje care se hrănesc cu dramele celorlalţi. Asta înseamnă că ei vor aduce evenimentele din trecut pentru a acuza, nu pentru a-i ajuta pe ceilalţi să înțeleagă unde au greşit. Lucrurile acestea fiind separate de o linie foarte subţire îi va face pe unii să regrete multe dintre episoadele acestei zile, însă chiar şi pentru aceştia există o şansă. În a doua parte a zilei când lucrurile trec de pe opoziţia Venus-Neptun pe sextilul Venus-Saturn, aceste personaje care şi-au parcurs ziua în drame, efort fizic, muncă suplimentară, durere, dezamăgiri sunt invitate să vadă în jur un element de detaliu, minor asupra cărora să-şi îndrepte întreaga înţelegere, compasiune sau acceptare.
Pornind de la aceste exemplu această plăntuţă firavă a compasiunii va creşte şi se va transforma într-un imens arbore reuşind să-i restabilească echilibrul pe care l-au avut în zilele anterioare. Fără acest exerciţiu aceste personaje vor încheia ziua într-o mare durere având sentimentul că în faţa acestor episoade complicate dureroase nu pot să facă nimic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a privi evenimentele acestei zile cu o mare responsabilitate. Oamenii sunt invitaţi acum să vadă toate lucrurile care i-au rănit până acum şi în egală măsură li se oferă posibilitatea de a schimba brusc barca. De a trece pe un alt vas şi de a avea o altă viziune. Oprind fluctuaţiile mentale, oprind gândul care ne alimentează această dramă, reuşim să vedem lumea din jur exact aşa cum este. Lumea reală, cea pe care o vedem prin oprirea fluctuaţiilor minţii, ar putea conţine şi elemente negative sau dramatice, însă ele nu pot fi majoritare. Cu alte cuvinte revenirea la realitate reprezintă îndemnul acestei zile ca fiind unul de maximă necesitate pentru a ne menţine în sfera armoniei.

Luna va trece azi în Berbec şi va avea de împlinit careuri cu grupul celor trei planete care se află în primele grade ale zodiei Rac, dar şi un careu cu Pluton, urmând ca, seara târziu, cu puţin timp înainte de miezul nopţii să împlinească o conjuncţie cu Uranus, finalizându-şi calitatea de distribuitor de lumină. Evenimentele acestei zile ni se vor înfăţişa ca un final, ca şi cum am ajuns la un capăt de drum, ne aflăm la sfârşitul unei perioade sau urmărim să ne apropiem de finalul unei lucrări de pe urma căreia să ne alegem cu beneficii substanţiale.
În Berbec, Luna este incisivă, agresivă, puternică şi îi incită pe oameni către activităţile individuale, către ceea ce îi poate compromite atunci când nu-şi dozează puterea, ambiţia sau importanța de sine. Prin careurile cu Lilith, Jupiter şi Marte din Rac, Luna îi va incita pe oameni să-şi ceară drepturi pe care aceştia nu le au. Ea trimite careuri către planetele care tranzitează domiciliul său, iar asta înseamnă că oamenii vor avea sentimentul că li s-a luat ceea ce le-a aparţinut, că au fost deposedaţi de un bun personal sau că pur şi simplu au fost daţi afară din casă, din birou, alungaţi de pe moşie şi acum se simt în măsură să-şi ceară înapoi acest drept.
Acest proces revendicativ va fi de această dată încurajat şi de sextilul pe care Venus şi Lilith îl împlinesc şi care ar putea să ia înfăţişarea unor retrocedări referitoare la elemente de factură administrativă, la funcţii, la recunoaştere socială sau academică.
Astăzi, lucrurile sunt cântărite greşit, împotriva grupului și individul, acela care emite asemenea judecăţi, va dori ca rezultatul pe care-l obţine azi să fie unul eminamente pozitiv. În felul acesta, încheierea unei etape, aşa cum ne spune în final conjuncţia Luna-Uranus, ar putea să însemne şi informaţia decisivă pe care un individ o primeşte referitor la faptul că va fi sau nu răsplătit cu un drept care crede că-i aparţine, că va fi primit sau nu în spaţiu ori va redobândi un drept pe care l-a pierdut cândva.
Dacă luăm în calcul faptul că Luna împlineşte un careu cu Pluton şi participă în felul acesta la careul în T care se formează cu Uranus, Pluton şi grupul de planete de pe începutul zodiei Rac, înţelegem că astăzi aflăm lucruri care sunt hotărâte deja. Ceea ce descoperim nu ne va conveni, chiar dacă unele sunt bune, constructive, prin faptul că suntem eliberaţi de o povară, de greutatea unui demers, a unei judecăţi asupra căreia nu mai putea emite pretenţii, altele decât cele formulate până acum.
Prin această formă de deposedare unii sărăcesc pentru că numai așa li se poate promite o nouă şansă de a o lua de la capăt în altă zonă, în altă regiune, în alt segment social cu alţi bani, cu alte resurse şi cu alte persoane. Finalul zilei ne va spune însă că mai este mult până atunci şi, în acest stadiu, putem doar să ne facem planuri, unele chiar îndrăzneţe pentru a ne explora la maximum şansele pe care le avem. Nu toate se vor dovedi fertile, însă dacă le inventariem vom avea posibilitatea să alegem la momentul potrivit dintr-un număr mult mai mare de variante.
Sextilul Venus-Lilith are şi un caracter compromiţător. El reprezintă o parte puternică şi activă din triunghiul minor pe care acestea două îl împlinesc cu Saturn şi de asemenea dintr-o configuraţie mult mai mare numită Zmeu, construită cu acestea trei, cărora li se alătură Neptun. Asta înseamnă că atât în ceea ce priveşte viaţa privată, cât şi referitor la evenimentele sociale multe dintre aceste întâmplări, tentaţii sau judecăţi pe care le emitem astăzi sunt de o importanţă covârşitoare. Din nefericire, pentru că parcurgem aceste careuri prin care Luna îşi agresează propriul domiciliu, soluţiile pe care le avem astăzi nu ne sunt utile nouă, ci le sunt utile celorlalţi. Judecăţile pe care le emitem devin adevărate comori doar pentru cei din jur. Cei care sunt temători în faţa acestor inversiuni vor îmbrăţişa toată gama trăirilor egoiste considerând că este mai bine să tacă dacă nu se pot ajuta pe ei înşişi. Aceasta nu poate fi decât o greşeală pentru că soluţiile le vin uşor, foarte uşor şi nu se ştie, dacă tot Uranus împlineşte ca un ultim aspect al zilei o conjuncţie cu Luna, de unde va sări elementul care-l va susţine pe viitor. Acest factor neprevăzut ar putea avea şi o componentă benefică pe care astăzi este indicat să o luăm în calcul.
Prin urmare, 27 iulie este o zi complicată. Ea devine un preambul al zilei de 28 iulie în care Marte şi Pluton vor fi în opoziţie, iar Soarele în careu cu Saturn (o zi foarte grea) prin faptul că suntem aduşi în faţa unor situaţii pe care nu le putem modifica. Avem memoria proaspătă a săptămânilor anterioare în care acesta a fost unul din elementele decisive, însă nu acesta este scopul pentru care unghiurile se combină în felul acesta acum. Ele constituie un preambul pentru greutatea şi duritatea cu care suntem întâmpinaţi în ziua de 28 iulie pentru că agresiunea care vine din partea acestor malefici va fi un element prin care i se va spune individului să-şi vadă locul, că nu este atât de sigur pe sine şi că anturajul nu-l susţine pe măsură aşteptărilor sale.
Lucrurile, astăzi, 27 iulie, sunt uşor voalate în sensul acesta. Mâine vor fi mult mai directe şi mai grave, dar acum individul se află în faţa unor procese de elaborare a deciziilor şi spera că acestea îl vor avânta. Astăzi speră să nu mai fie dat afară din casă, să fie primit din nou, să obțină funcţia pe care a pierdut-o anterior, să fie acceptată într-un mediu, într-un grup, nu neapărat cu acte în regulă, fie şi numai prin acceptul tacit al celor din jur. Din această cauză ziua devine apăsătoare pentru că oamenii nu se sincronizează şi răspunsurile lor ar putea să-i ducă foarte uşor în această zonă a refuzului. Nu toţi sunt respinşi şi alungaţi din locul lor însă aceasta nesincronizare că lucrurile nu mai merg aşa cum mergeau cândva, că nu mai sunt iubiţi, că sunt marginalizaţi că poate cineva le ironizează proiectele, rezultatele muncii sau chiar sentimente pe care le-au investit.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa pradă nemulţumirii, suspiciunii şi de a nu cere lucruri pe care nu le merităm în mod direct sau care nu ne-au fost promise. Dacă ziua vine spre noi cu evenimente tragice ele trebuiesc încadrate în categoria unor sancţiuni. Nimeni nu este imaculat tocmai de aceea nu trebuie să luăm în sens personal ceea ce ni se întâmplă azi pentru că palma destinului este obiectivă.

Finalul săptămânii ne va surprinde prin faptul că va avea de împlinit două unghiuri destul de complicate şi agresive care, este adevărat, sunt mult mai slabe în caracterul lor agresiv decât ceea ce s-a-ntâmplat în săptămânile anterioare, însă vin cu o surprindere, cu un suflul nou la finalul unei săptămâni în care am avut alte aşteptări de la viaţă, nu aşa cum ni se spune sau ni se arată acum. Astăzi Luna mai parcurge un segment al zodiei Berbec, împlinind, la puţin timp de la miezul nopţii, un sextil cu Junon, apoi dimineaţă se va afla în careu cu Mercur.
Când Marte şi Pluton sunt în opoziţie oamenii devin foarte agresivi. Fiecare va dori să-şi impună punctul de vedere, să se impună într-un anumit demers, să-şi convingă pe cei din jur că el are dreptate în situaţia în care în conjunctura respectivă el nu vine cu elemente pozitive. Această relaţie negativă între două planete care formează un cuplu şi care permite accesul la cunoaştere prin curaj este semn de orbire. Oamenii refuză să vadă, să înţeleagă şi, în mod paradoxal, vor pretinde celor din jur dovezi de încredere, de credinţă, de acceptare, de supunere, chiar când acestea nu există, chiar când nu este cazul.
Pe acest fond careul Soare-Saturn este semn de rătăcire. În felul acesta, înţelegem că agresivitatea care vine din relaţia de opoziţie Marte-Pluton, pe fondul rătăcirii dată de careul Soare-Saturn, reprezintă elementul în care oamenii i-au cele mai proaste decizii. I-au decizii să plece la drum fără să fie programat din timp, se rup de grupul lor, dau curs unor orgolii prosteşti sau se lasă în voia unor ambiţii absurde. În felul acesta, ziua de 28 iulie se va afla sub semnul revoltei, a nemulţumirii, a tendinţei de a distruge ceva bun, fie din plăcerea de a strica, fie pentru că mentalul, gândirea, structurile psihice, acelea care ar trebui să-l ajute pe individ să se menţină pe calea de mijloc l-au abandonat în zona dizarmoniei şi aceasta distruge totul în jur. Putem invoca aici fie acţiunile deliberate, demonstraţiile, atentatele, fie o criză de nervi pe care un individ o poate face fără reţinere şi care se poate solda, în segmentul în care se manifestă, cu acelaşi tip de rezultat. Este distrusă o imagine, este stricat un bun, este întors din drum un demers şi lăsat să rătăcească în derivă în alte zone.
În mod normal aceste lucruri se întâmplă pentru că oamenii nu au discernământul necesar să suporte o înfrângere sau o durere. Ceea ce se întâmplă acum, pentru că aceste unghiuri se împlinesc la finalul unei săptămâni amestecate, nu reprezintă elementul de distrugere pe care le-ar fi predispus pe alte unghiuri, ci doar consecinţa unor rătăciri abordate în săptămânile anterioare. Dacă în săptămânile anterioare am înţeles în ce constă un deficit, acum nu vom mai fi atât de îngăduitori. Acum vom spune că, de fapt, nu am acceptat niciodată, ci am lăsat să treacă timpul, am considerat că lucrurile se vor rezolva de la sine. Revolta va avea ca semn şi ca element definitoriu această tendinţă de a ocoli problema abordată anterior.
Lucrurile însă se complică prin faptul că Soarele şi Saturn insistă pe această rătăcire şi oricât de mult am încerca să argumentăm că în trecut am înţeles lucrurile mai bine decât am spus că le înţelegem, orice atitudine negativă ne duce pe un drum pierdut. Consider că aceste unghiuri negative care se împlinesc între maleficii Marte şi Pluton şi, de partea cealaltă, între Soare şi Saturn sunt puternic echilibrate şi compensate de un aspect bun – sextilul dintre benefici (Venus şi Jupiter). Venus, aflată în cădere, primeşte ajutorul lui Jupiter din exaltare, iar această combinație ia înfăţişarea contrariilor. Aceste două planete, prin calitatea pe care o au acum, nu sunt contrare decât prin tendinţele pe care le dezvolta ca urmare a tranzitelor prin zodiile Fecioară (Venus) şi Rac (Jupiter). Se ajuta pentru că-şi înţeleg unii altora durerea şi până la urma rezultatul unei explozii sau a unei nemulţumiri exprimată la scenă deschisă va fi unul pozitiv.
Există persoane care, privind cerul astral al acestei săptămâni, știu că acest segment pe care-l analizăm se încadrează între marcajele zilei de luni şi greutatea zilei de duminică. Astfel, văd că luni Marte a fost în conjuncţie cu Jupiter, iar acum se află în opoziţie cu Pluton şi vor considera că dorinţa este elementul definitoriu al acestei săptămâni pentru că aşa ne spune Marte. În realitate, Jupiter este cel care acţionează din umbră, el ne temperează şi ne scoate la lumină faptul că ceea ce am îndurat în săptămânile anterioare constituie elementul de victorie al acestei zile. Ceea ce am depăşit în săptămânile anterioare, indiferent de tertipurile folosite, devine azi un blazon, un element cu care ieşim pe zona publică, cu care ne putem lăuda, mândri şi pe care îl putem prezenta celorlalţi ca experienţa de viaţă. Ziua îşi păstrează însă caracterul negativ, apăsător, greu, dur în care până şi vorbele par că se duc în altă direcţie sau sunt scoase greu, ideile sunt haotice, iar mesajele nu ajung acolo unde trebuie, însă finalitatea este cea bună.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii este marcată de o altă ordine a lucrurilor. Lucrurile sunt acum răsturnate, sunt privite fie prin aspectul lor agresiv, fie prin aspectul lor indulgent, însă nimeni nu se aşteaptă, după cum se prefigurează de la începutul zilei, să se termine într-un mod atât de curat, eficient, simplu, atât de lipsit de ifose sau pretenţii. Ziua este marcată de o agresivitate puternică venită, pe de o parte din evenimente pe care nu le-am utilizat corect, iar pe de altă parte dintr-un sentiment de neîmplinire, dintr-o nesiguranţă care accentuează foarte mult această selecţie egoistă a evenimentelor. Din această cauză mulţi îşi vor rătăci calea azi, o vor lua pe alt drum sau vor fi deposedaţi de lucrurile pe care spun celorlalţi că le au. Opoziţia Marte-Pluton înseamnă violenţă, dar şi abuz de putere, iar careul Soarelui cu Saturn înseamnă nesiguranţă, dar şi rătăcire. Combinaţia acestora este una destul de periculoasă în orice conjunctură. De această dată pentru că ultimul aspect al zilei este dat de sextilul beneficilor Venus şi Jupiter toate aceste lucruri negative sunt, în timpul desfăşurării lor, temperate şi, până la urmă, orientate pe un făgaş pozitiv. Până la urmă toate aceste lucruri rele, toate aceste deposedări, toate aceste pierderi sau umilinţe sunt canalizate pe un traseu bun.
Greşelile acestei zile sunt făcute din patimă. Cei care sunt pătimaşi nu înseamnă că nu văd finalitatea, ci devin așa pentru că nu doresc să o accepte aşa cum o văd. A nu accepta faptul că anumite lucruri se pot termina şi prost, a nu ne calibra simţurile pentru a îndura sau pentru a nu accepta anumite suferinţe denotă imaturitate. Careul Soarelui cu Saturn luptă împotriva acestei imaturităţi creând în interior premizele autodepăşirii. Aceste premize se fac în general prin constrângere. Fie ne lipseşte ceva, fie suntem obligaţi să învăţăm mai mult, să asimilăm mai mult sau aşa cum indicam anterior să îndurăm mai mult pentru că la final fim mai bogaţi în experienţe de viaţă.
Am avut ocazia în această săptămână cum este să fim bogaţi şi altfel, chiar din punct de vedere afectiv, mental sau material. Acum însă câştigurile care ne vin din partea maleficilor sunt atât de puternice şi atât de solide încât ar putea fi momente de referinţă pentru întreaga existenţă.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea încredere în puterea binelui. Toate lucrurile care ne constrâng azi ajung la bine. În faza incipientă sau în timpul derulării lor foarte mulţi ar putea să nu vadă acest lucru, dar fiind avertizaţi ar putea să-şi tempereze o parte din pornirile dure, incisive sau dizarmonioase, ştiind că până la urmă toate lucrurile se termină cu bine.

4 comentarii la „22 – 28 iulie 2013

  1. Marinela spune:

    Ma gandeam aseara ce s-ar putea intampla azi, dupa ce, dupa o lunga perioada de zbucium, inteviuri si tentatii, am decis sa aleg colaborarea mai putin avantajoasa financiar, dar transparenta. Si iata ca dupa ce ieri am luat aceasta decizie, azi primesc un telefon care a generat tentatia de a ma razgandi.
    Daca as reveni asupra deciziei deja luate, as da dovada de inconstanta …. dar toate lucrurile care au venit spre mine au si o componenta negativa (exista un pic de Lilith in orice as alege).
    De mult vroiam sa va intreb daca exista remedii specifice pentru Lilith, sau iau in considerare planeta prin care se manifesta si aleg de acolo? Eu in aceasta perioada m-am lovit de o teama foarte puternica, de a nu alege gresit si de a ma trezi in situatii in care sa nu mai am ce face.

    Multumesc

  2. doina.pascal spune:

    Vă mulţumesc pentru inspiraţia şi inteligenţa de care daţi mereu dovadă!
    Vreau să vă spun că deşi săptâmăna trecut am citit previziunea dvs. pentru ziua de 25.07.2013, abia azi am înţeles profunzimea cuvintelor folosite de dvs. şi „mecanismul” emoţiilor. A trebuit ca în timpul nopţii să visez ceva deosebit pentru ca azi, recitind din întâmplare cele spuse de dvs., să înţeleg esenţa. Parcă eram într-o excursie. La un moment dat mă duceam spre un muzeu. La margine de drum era o cruce cu o coroană împărătească în vărf, care se unduia precum o cruce firavă din carton (aplecată precum ar fi fost în bătaia vântului). În momentul în care am dat de ea am auzit o melodie pe care cândva, când am fost într-o excursie în plan real, am auzit-o cântată de către o persoană săracă cu duhul, de la care niciodată nu aş fi crezut că am ce învăţa. În vis, melodia m-a emoţionat până la lacrimi, am sărutat crucea şi m-am închinat în faţa ei încercând să o ridic. În tot acest timp am auzit următoarele versuri: „…cruce sfântă părăsită lângă margine de drum coperişul tău se strică cu creştinii de acum. Tristă stai, plecată-n jos şi nu-i nimeni să te-ndrepte of, ce lucru dureros!…nimeni astăzi nu mai vine să te-aşeze iar frumos, bate vântul te doboară cu icoana lui Hristos….” Când m-am trezit am simţit nevoia să mă închin şi să reascult melodia cântată de Paula Seling, dar în vis nu era vocea ei, ci pur şi simplu… se auzea doar melodia plăcută, lină, blândă ca o mângâere şi versurile frumoase venite parcă din străfundul inimii (un fel de doină specific românească). Vreau să vă spun că starea de bine persistă şi acum, iar visul, pentru simplu fapt că mi-a reamintit acest cântec, a avut darul de a-mi revela ceva simplu:totul în această lume este deşertăciune, nu contează funcţiile pe care le ai, nu contează lupta pentru supremaţie, cu cei care te fură, te mint pe faţă, te manipulează pentru interesul lor, până la urmă toţi plecăm de aici cu ce am acumulat în suflet şi pentru suflet. Tocmai de aceea zic din tot sufletul: „Doamne… ce bine e să fii oaspetele zidirii tale…vântul bineînmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea lină a norilor. Întreaga făptură şopteşte tanic, toată e plină de mângăiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii tale. Binecuvântat este pâmăntul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aleluia!

  3. Marinela,

    Teama este opusul iubirii. Când ne gândim la iubire şi nu lăsăm iubirea să ne gândească, aşa cum vine ea spre noi, cu forme prea înguste ori prea largi, cu sentimente pe care nu le recunoaştem uşor ori cu neprevăzutul care ne îndeamnă să vedem universul şi, implicit, microcosmosul aşa cum sunt, devenim exponenţii unor gânduri dezordonate, puternice în sine, dar lipsite de continuitate. Frică sporeşte atunci când aceste gânduri scurte, care nu au fraţi şi surori, care nu trăiesc în familii de gânduri sau de stări, vorbesc prea tare şi prin ton, prin gravitate, domină. Opreşte-le! Ai luat cea mai bună deciziei pe care ai fi putut să o iei. Gândind că ai greşit ori că nu ai procedat pe măsură aşteptărilor, când nu poţi schimba nimic, înseamnă a te hrăni cu regretul care hrăneşte acele gânduri scurte şi gălăgioase. „Ar fi fost mai bine dacă…” este o variantă situată în afara puterii tale. Ceea ce a fost integrat în puterea ta s-a împlinit. Când puterea ta va fi altfel şi rezultatul pe care îl va naşte va fi diferit de acesta. Consider că această armonie între cauza şi efect este câştigul acestei ipostaze, nu neapărat rezultatul în sine.
    Remediile pentru Lilith sunt greu de dibuit pentru că fiecare îşi are propriul set de complicaţii, de probleme, însă cred că Magnesia Muriatica ar fi cel mai potrivit.

  4. Marinela spune:

    Problema mea cu Lilith e destul de ciudata.
    Cam de cand am inceput sa corelez starile fizice cu tranzitele, am observat ca de cate ori luna intra in opozitie cu soarele natal si apoi face conjunctie cu Lilith am stari de rau ingozitoare (ameteli agravate de orice miscare, slabiciune, greata, intoleranta la mirosuri) care imi anuleaza orice tip de activitate si nu pot decat sa zac. Cateodata raspund la Cocculus, dar efectul cel mai bun parca l-a avut Conium.
    Starile astea as putea spune ca sunt constitutionale (imi aintesc de ele de cand eram mica), doar ca de ceva vreme le pot anticipa uitandu-ma la tranzite.
    Credeti ca pot schimba ceva? Este un mesaj pe care nu l-am receptat sau doar niste plati karmice?

    Nu am revenit asupra deciziei pe care o luasem, dar am fost la interviul care a fost programat ulterior din curiozitate. A fost o experienta, la o prima analiza, ingrozitoare (parca si ei luasera decizia sa nu-mi ofere un post dar au vrut ,din curiozitate, sa vada de ce imi caut un al 2-lea job). Apoi am analizat toata situatia (de cand am inceput cu interviurile) si mi-am dat seama ca trebuie sa schimb anumite lucruri in activitatea mea de cadru didactic. Viata de dupa terminarea studiilor este o jungla si multi pot cadea in capcane stralucitoare, impachetate frumos si bine platite.

    Multumesc

Dă-i un răspuns lui Marinela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.