22 – 28 ianuarie 2018

22 – 28 ianuarie 2018 este săptămâna loviturilor intermitente pentru perfectarea unei înțelegeri și a grijilor nejustificate. Mai puțin periculoasă din punct de vedere personal, dar mult mai ciudată din punct de vedere social, această săptămână trage un semnal de alarmă referitor la tipul de acțiuni specific anului 2018. Multe din cele pe care am refuzat să le rezolvăm de-a lungul anilor vor lovi de-a lungul acestui an în mod repetat, dar nu pentru a ne provoca suferință, ci pentru a perfecta o înțelegere, pentru a ne face mai puternici, mai curați, mai bogați, mai inteligenți sau mai buni. Pentru unii, această săptămână înseamnă o nouă etapă a vieții, cea care își va pune amprenta asupra imaginii publice, asupra statutului profesional, asupra echilibrului emoțional. Acest proces se va declanșa chiar din prima zi, când Luna va intra pe zodia Berbec și ne va încuraja să facem gesturi categorice sau demonstrative. Dar noi, pentru că studiem astrologia, știm că lucrul acesta, tocmai pentru că este urmat de trecerea lui Junon peste Coada Dragonului nu poate fi expresia unor impulsuri de moment, ci rezultatul unor ambiții alimentate ani de zile. Vorbim, așadar, despre un impact social major care vine din lucrul cu oamenii, din modul cum gestionăm situațiile de criză, din cum suntem percepuți, dar și din situațiile favorabile când avem ocazia să spunem ceva simplu cu mare impact, să facem o faptă cu mare ușurință, dar care să rămână înscrisă în memoria colectivă.
Din capul locului, trecerea lui Marte prin zodia Săgetător înseamnă pentru mulți eliberarea de constrângerile pe care le-au considerat vinovate de toate relele. Loviturile intermitente, dar și grijile nejustificate vor fi, prin această nouă poziție a lui Marte, ignorate, ascunse, marginalizate, adică evitate. Cei care în ultimii ani au dat dovadă de multă viclenie, care și-au folosit inteligența doar pentru a urmări comportamentul celorlalți și concluziile la care au ajuns au fost folosite doar pentru a manipula, vor avea o săptămână grea, obositoare, cu rezultate bune pe care le vor sfida, cu oameni frumoși în preajmă pe care îi vor jigni. Acestea sunt loviturile intermitente care le aplică unor oameni siguri pe ceea ce sunt și fac și care ar trebui să-i trezească pe ei la realitate. Dacă nici situațiile acestea nu îi ajută, atunci vor rămâne din această săptămână doar cu amprenta grijilor nejustificate. Nu vor fi capabili să vadă și să înțeleagă binele care plutește în jurul lor, ci doar nimicurile, lucrurile lipsită de importanță sau valorile care le lipsesc în momentul de față.
Dacă unii vor invoca motive de reeducare, de reinventare, vor fi văzuți ca oameni ciudați. Dacă unii vor dori să fie conservatori, vor fi marginalizați, acuzați, în multe situații pe nedrept, de fapte pe care le-au făcut din naivitate sau eroare în anul anterior. Cel care va încerca să fie pe linia mediană, să meargă doar pe calea de mijloc, va fi acuzat de superficialitate, de diletantism, va lansa celor din jur motive de dezamăgire. Există și oameni care vor câștiga în această săptămână. Aceștia sunt cei care nu acuză, care nu pun etichete, observatorii pot corecta o informație fără să judece și fără să pună etichete. Vor fi protejați de loviturile intermitente și nu vor avea în această săptămână griji nejustificate pe care să le proiecteze asupra evenimentelor viitoare.
Recomandarea pentru această săptămână este aceea de a fi deschiși să primim ceea ce ni se oferă. Ceea ce ni se oferă este binele pe care cel în cauză este capabil să-l facă fără constrângeri. Deși în mare parte intuitive, în anumite situații impulsurile acestea ar putea avea o explicație rațională, logică, spirituală. Baza lor reprezintă, de fapt, cel mai frumos bine de care persoana respectivă este capabilă.

Curiozitate. Deschidere către un nou plan al valorilor. Întârzieri ciudate. Luptă cu valorile superficiale. Explicații ciudate. Prăbușire lentă. Iubirea este pusă la încercare. Frustrarea incită la mișcare. Apare o nouă etapă ce trebuie finalizată rapid. Întâlnire cu o prejudecată.

Debutul săptămânii nu este unul atât de liniștit pe cât ne-am dori, ci unul foarte important prin avertismentele pe care le primim referitor la ambiția cu care urmărim să ducem mai departe deziderate care nu ne mai fac cinste sau care ne adâncesc și mai mult în greșeală. Trecerea Lunii pe zodia Berbec agită spiritele, ne arată cât de ușor putem cădea, cât de ușor putem ajunge la greșeli și mai mari decât cele pe care le-am făcut în primele săptămâni ale acestui an sau în luna anterioară. Așadar, încă de la începutul săptămânii vorbim despre o problemă de atitudine pe care fie o încadrăm greșit, fie nu dorim să o ducem acolo unde ne spune intuiția sau unde ni se recomandă. Urechile sunt închise, ochii, de asemenea, iar gândirea este privată de informațiile care ne vin prin aceste două simțuri. De aceea, totul ni se pare o luptă, de aceea totul trebuie să se consume intens, amplu, poate chiar prin gesturi reprobabile, prin lovituri sub centură. Cel care se va plânge în această zi că lumea este rea, că forțele sociale sunt potrivnice, că vrea să facă multe, dar nu i se permite, nu este lăsat, nu face decât să arate că, înainte de toate, a adus din spațiul anului anterior probleme mai vechi și le trăiește cu mare implicare. Foarte ușor acordă importanță lucrurilor minore și de aceea ajung atât de repede la conflicte sau de aceea rămân fără putere. Puterea cea bună are nevoie acum de gesturi mature, de puțină bărbăție, dar și de atenție pentru ca realizările pe care și le dorește acum să fie posibile. Altfel, tot ceea ce ni se întâmplă acum accentuează o suferință care ar fi trebuit să rămână în anul anterior. Încercările mari sunt pentru oameni puternici, pentru cei curajoși, dar și pentru cei înțelepți. Doar pentru că ne dorim lucrul acesta nu înseamnă că trebuie să și primim, să și împlinim. De aceea, încă din prima zi intrăm în contact cu mesajul sintetic al săptămânii, cel care face trimitere la loviturile intermitente pentru a ne trezi la realitate, pentru a perfecta înțelegeri de durată. Dacă vom interpreta aceste lovituri intermitente ca fiind un atac la persoană, dacă vom privi toată această suită de evenimente în sens exclusiv personal intrăm într-o etapă de descreștere care se va termina în mod cert cu un eșec. Această prăbușire va fi lentă și nimeni altcineva nu este vinovat decât propria persoană.
De partea cealaltă a baricadei sunt oameni verticali care nu iau ceea ce li se întâmplă în sens personal, aceștia descoperă că mobilizarea îi face astăzi să fie mai eficienți, au curaj să-și deschidă sufletul față de cei care pot foarte ușor jigni sau răni, nu se tem, iar comportamentul lor îi ajută să încheie foarte repede etape care au mare legătură cu ceea ce li s-a întâmplat în anul anterior. Deși astăzi vor părea nostalgici, ei nu sunt, deși lasă impresia că vor să abandoneze, să uite, să se despartă de ceea ce îi urmărește din trecut ca o umbră, ei nu fac decât să dea curs unui dinamism astral foarte plăcut. Conștientizează că sunt eficienți și se implică total în aceste activități.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne ajută să combatem o prejudecată, cea legată de teama de eșec sau de grija că întâmplările reale se repetă și nu avem puterea de a le anticipa și nici de a le combate. Dacă aceste observații ne mobilizează pentru a descoperi mai mult, pentru a înțelege mai multe, nu ne duc spre tristețe și nici spre dezamăgire, atunci ziua este câștigată. De altfel, este mai puțin important să ne gândim la ce anume avem de câștigat, cât de important este să fim implicați în acțiunile pe care trebuie să le facem. Fapta este mult mai importantă și numai cel care o realizează corect evită o prăbușire lentă. Cel care se îndreaptă către această prăbușire lentă va căuta să explice de ce i se cere, de ce trebuie să ofere, de ce trebuie să facă ceva înainte de a se ocupa de acțiunea în sine și este foarte posibil ca această frământare să-l oprească atât de tare încât să nu mai ajungă să facă. Cel care nu are astfel de dileme, evită explicațiile ciudate pe care și le va oferi lui însuși pentru a crede în boală, în conflict, în nervozitate, în suspiciune. Așadar, tristețea acestei zile nu este expresia unor presiuni sociale, ci rezultanta a ceea ce acceptăm să ni se întâmple, selecția pe care o facem din tot ceea ce plutește în jur. Dacă până acum am fost obișnuiți cu o selectare pozitivă, la fel vom proceda și acum. Dacă nu, va trebui să facem un efort de voință pentru a ne întoarce spre calea binelui.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne permite să fim mult mai sensibili la faptele bune decât la cele rele, să le acordăm acestora o mai mare atenție pentru că astăzi atenția se comportă ca un magnet. Spre ce ne întoarcem privirea ne impresionează și este de preferat să fim impresionați prin bine decât prin rău.

Severitate. Control. Obsesia reușitei. Entuziasm. Provocare prin abandon. Lovituri sub centură. Schimbări rapide. Suntem stăpâni pe decizii, dar nu și pe emoții. Cuvinte grele. Decizii bazate pe nemulțumire și frustrare. O nouă lecție este asimilată cu durerea. Planuri de călătorie. Popularitatea scade. Întâlniri cu persoane uitate sau abandonate.

Trăsătura principală a zilei de 23 ianuarie ne amintește de importanța vindecării. Pentru că Junon trece acum prin Coada Dragonului, aspect care a fost activ și în săptămânile din urmă și pe care-l vom mai trăi și în săptămânile următoare, suntem destul de curioși în a face o retrospectivă și a aduce din trecut ceea ce credem că ne definește statutul, poziția socială sau puterea. Motivul pentru care facem lucrul acesta este acela de a ne curăța ființa de reziduuri, dar și de a înțelege că lecțiile de viață nu se fac fără acest moment de asimilare. Desigur, de fiecare dată când trebuie să facem o astfel de retrospectivă vedem prima dată părțile negative ale problemei. Oricât de naivi sau de superficiali ar fi unii, le va fi greu să uite ceea ce le-a provocat suferință, ceea ce i-a umilit, deposedări sau conflictele care le-au marcat anumite etape ale vieții. În stadiul în care suntem acum ca rasă, această rememorare negativă trece înaintea celorlalte. Așadar, cel care va face încă din dimineața acestei zile efortul de a aduce din trecut ceea ce a fost bun pentru a avea motive de bucurie, încântare sau liniște, își pregătește o aură protectoare pentru evenimentele tensionate ce se vor consuma în a doua parte a zilei. Cel care va cădea pradă nemulțumirii va vedea că evenimentele de acum pot să ofere mai multe probleme decât au crezut sau decât încearcă să inventarieze din episoadele pe care și le amintesc acum. Se poate ajunge acum relativ ușor la frustrare și pe baza acesteia să se hotărască cum este mai prost, mai rău sau mai periculos, adică pe baza unei judecăți strâmbe, deformate. Așadar, 23 ianuarie devine o zi importantă pentru acest proces de conștientizare. Mulți, în acest conflict social sau în conflictul cu ei însuși, prin reînvierea conflictelor mai vechi, descoperă că gândul de răzbunare este foarte accesibil, că nu poate fi temperat atât de ușor. Stă în ajutorul primit din conjuncturile astrale de acum să conștientizăm acest lucru, nu și în mobilizarea resurselor necesare pentru a împlini, soluționa, vindeca. În cuvinte mai simple, ni se arată problema, ne este permis să ajungem la soluție, dar nu ni se spune cum. În felul acesta, vibrațiile care ne vin din tranzitul Lunii prin zodia Berbec (care, deși nu sunt singurele emanații astrale ale zilei, sunt, totuși, cele mai accesibile) aducem adrenalina care ne satisface orgoliul, dar care, practic, nu ne folosește la atingerea binelui pe care ni-l dorim. Ea este doar partea întunecată a impulsului și va intensifica puterea de a demonstra, de a impune, dar va aduce și o curiozitate pentru competiție, concursuri, luptă. În realitate, omul puternic va trece de aspectul grosier al acestor predispoziții și va descoperi curajul de a învinge obstacolele vieții și a lansa exemple bune, nu de a aduna trofee de la competiții.
Și pentru că jocul vibrațiilor astrale nu este niciodată simplu, este foarte posibil ca impulsurile acesta repetate de a demonstra (ce are, în cazul celui care acționează, un rol pozitiv, adică îi place pentru că îi alimentează dorința de bine și de putere) să fie pentru cel care primește aceste lovituri o veritabilă lecție de viață care îl ajută să se trezească la realitate, să nu mai facă așa cum făcea pe vremuri ori să nu facă așa cum vede că fac alții și nu este corect. Cel care se trezește la realitate în felul acesta realizează că viața sa nu este doar o sumă de întâmplări care lasă urme dureroase, ci are presărate din loc în loc și soluții miraculoase pentru a trece pe nivelul următor, nu doar sugestii pentru îmbunătățirea stării de confort. De fapt, aceasta este cea mai importantă achiziție a zilei: de a înțelege că îmbunătățirea stării de confort nu înseamnă progresul. Starea de confort, cum vom vedea și în cazul celor orientați negativ, vine acum din victoria pe care o obțin pe seama celor care sunt acum mai slabi, mai săraci sau mai dezorientați decât ei.
Prin urmare, 23 ianuarie va deveni celebră prin severitate. Rămâne de văzut ce suntem dispuși să oferim din ceea ce avem sau suntem pentru a face din acest episod unul de noblețe, nu unul de rușine. Astfel, înțelegem că, fie ne ocupăm de episoade personale, fie că lucrăm în grup și interacționăm cu ceilalți prin rezultatele pe care le-au obținut ei, prin secvențele memorabile invocate, totul trebuie judecat pe baza unui impuls de a munci, de a stărui, de a lucra. Fără a face nici cel mai mic efort în a evolua, episodul acesta, prin care Junon trece prin Coada Dragonului, este unul de pedeapsă, dar pedeapsa nu vine pentru a provoca suferință, ci pentru a ne ajuta să conștientizăm că nivelul la care suntem acum trebuie abandonat, că viața are multe lucruri bune să ne ofere ce așteaptă să fie atinse. Munca, efortul susținut, curiozitatea frumoasă ne ajută să trecem dincolo de obsesiile personale pentru a acumula ceea ce ne trebuie, nu ceea ce am crezut la un moment dat că ne este util și acum nu avem puterea să recunoaștem. Reziduurile mai vechi au fost translatate în relații, în proiectele sociale, în tot ceea ce am gândit și am făcut chiar dacă la un moment dat am înțeles că lucrul acesta este greșit. Dacă acum lucrăm fără acest orgoliu, suntem capabili să atragem adevărate bijuterii ale vieții, cele care să nu ne mai inducă în eroare pe motiv că îmbunătățirea stării de confort este semnul unei evoluții spectaculoase, ci să ne ofere un progres real. În cuvinte mai simple, reușita de acum ne va ajuta să discernem că “Nu faptul că am reușit să mă simt bine este important, ci pentru că binele care mă bucură este o consecință a faptului că efortul meu, munca mea, preocupările mele au făcut lumea în care trăiesc puțin mai bună”. Lucrul acesta poate fi aplicat nu doar în relația cu obiectivele, idealurile sau speranțele pe care le avem, nu doar prin analiza întâmplărilor pe care le-am parcurs în ultimii ani, ci și în relațiile cu oameni care au fost abandonați, pe care i-am alungat, de care ne-a fost teamă să ne apropiem. Prin aceste momente de conștientizare prin care alegem să lucram pentru progres nu pentru confort, totul poate prinde viață, totul se poate trezi la viață.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări ce îi face pe oameni să se simtă bine și de a rezista tentației de a-i corecta. Cel care urmărește astăzi să-i corecteze pe alții, gândind chiar și că, îndreptându-i, ar putea să-i facă un bine, intervine în acest proces astral prin nemulțumiri personale care sunt foarte bine mascate. Aleg să mă bucur de floarea din ghiveci și de complexitatea vieții ei, decât să mă întunec în orgoliul că bietul ghiveci nu este castan înflorit, un măr sau un stejar. Alegând să fiu real în frumusețea cea simplă, de fapt aleg să fac parte din ea.

Revenire. Schimbările sunt atractive. Combinații eficiente. Planuri de viitor îndrăznețe. Bazele sunt zdruncinate. Se caută alianțe noi. Încredere în ziua de mâine. Sunt utilizate eficient instrumente noi. O minciună se prăbușește. Revendicare. Fericirea depinde de adevărul spus. Colectare. Vigilență motivată de o pierdere.

Luna își încheie astăzi tranzitul său prin zodia Berbec și, așa cum ne așteptam, se încheie această etapă furtunoasă a săptămânii. Desigur, o parte din impulsurile care au definit această latură furtunoasă vor rămâne active, dar vor îmbrăca și o altă formă. Vorbim, așadar, despre descoperirea unei puteri noi, cea a argumentului, care ne ajută să fim răbdători, să avem încredere în noi înșine și să nu ne speriem de fiecare dată când trebuie să participăm la o schimbare. Conjuncția lui Mercur cu Pluton ne ajută să coordonăm toate aceste impulsuri, să descoperim care este baza rezistenței, baza gândurilor bune. Identificând această forță stabilă putem foarte ușor să ne desfășurăm, tot prin bine, tot prin forțe active. Din nefericire, sunt și forțe care mai au încă nevoie de timp pentru a se sedimenta. Acestea își vor consuma energia momentului pentru revendicare, nu vor fi stabile, nu vor fi baze pentru demersuri îndrăznețe, ci doar un postament încrâncenat care nu dorește să cedeze deocamdată la nicio presiune. Dacă evităm încrâncenarea, reușim să punem bazele unor proiecte care, până la primăvară, se vor întâlni într-un mod foarte frumos. Asta înseamnă, în cuvinte mai simple, că nu este momentul potrivit să ne plângem, că muncim prea mult, pentru că Luna din Taur ne aduce acum sarcini suplimentare și ne și îndeamnă să renunțăm la distracție sau la plăceri pentru a descoperi mulțumirea lucrului făcut cu responsabilitate. Dar pentru că nu există pădure fără uscătură, vom auzi mulți oameni acum plângând, cerșind milă, invocând motive de oboseală, de boală, de disconfort doar pentru a ascunde că nu au planuri de viitor îndrăznețe, că sunt, de fapt, niște lași. Nu încape discuție că această conjuncție Mercur-Pluton îi face pe unii încrezători în proiectele pe care le au, siguri pe ceea ce dețin și, în plus, să fie convinși că sunt pregătiți pentru ceea ce va veni, poate chiar pentru marile încercări ale vieții. Un om deschis și aerisit, un om flexibil și puternic va putea să dovedească această rezistență fiind și curajos. Ceilalți vor strânge din dinți, vor face mari eforturi să se mențină în origine, în punctul inițial, iar la sfârșit să se laude doar cu această rezistență și ea să fie realizarea pe care ceilalți ar trebui să o vadă ca un obiectiv foarte înalt pe care și l-au atins.
Prin urmare, 24 ianuarie este o zi când am putea să descoperim cum anume ne-am folosit în ultima perioadă resursele, pentru ce scopuri, cu ce oameni ne-am consumat timpul, cu ce obiective, cu ce idealuri. Forma aceasta de individualitate care se concentrează acum și care ne cere să o vedem ca pe o calitate remarcabilă este doar baza, nu și construcția în sine. Este adevărat, fără o bază solidă nu putem spera că vreodată va exista acolo un edificiu îndrăzneț, dar asta nu înseamnă că ne putem permite halucinația de a vedea această terasă a momentului, acest postament ca fiind construcția în sine. Faptul că 24 ianuarie ne ajută să prăbușim speranțele false, să distrugem o minciună este un mare beneficiu, dar nu înseamnă că ne este permis să înlocuim toate aceste instrumente rele cu altele la fel de rele, dar îmbrăcate la modă. Cine va fi suficient de atent va vedea și adevăratul chip al celui pe care l-a admirat până acum, pe care l-a crezut rezistent, puternic, un veritabil lider. Abia acum descoperim dacă liderul în care am crezut este o persoană încrâncenată care nu poate fi citită ușor sau nu poate fi citită deloc ori o ființă curajoasă capabilă să le insufle celorlalți din calitățile pe care le are.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne justifica vigilența prin pierderile pe care le-am avut cândva. Ceea ce este stabil trebuie prezentat ca atare, nu apărat, nu protejat, nu ascuns. Ceea ce este solid rezistă de la sine.

O dreptate este pusă la colț. Se întârzie o decizie. Se acționează într-o direcție ciudată. Relațiile dintre oameni sunt puse la încercare. Complicații ce vin din raportarea adevărului celui mic la adevărul celui mare. Neîncredere în destinul propriu. Cuvintele celorlalți rănesc mult mai ușor. Capricii. Complicații bazate pe viteza de reacție a adversarului. Tranziție. Victoria este obținută prin confruntare colectivă. Luptele personale sunt trecute într-un alt plan.

Sextilul Marte-Jupiter care se împlinește în mijlocul acestei zile ne vorbește despre o formă de dreptate pe care mulți vor fi tentați să o interpreteze greșit. Situațiile pe care le-am parcurs de-a lungul acestei săptămâni, loviturile intermitente i-au făcut pe unii să fie capricioși, să se mândrească cu faptul că au un destin complicat sau că viața lor este presărată doar de probleme. În realitate, greutatea aceasta pe care oamenii cred că o au din cauză că au avut probleme sau pentru că nu le pot uita este susținută astral prin relația proastă pe care Luna o are cu Nodurile sale. În cuvinte mai simple, ceea ce credem că este stabilitate, durabilitate, fertilitate, contravine idealului de grup, interesului comun. De aceea, n-ar trebui să ne mirăm dacă unii vor porni acum la luptă, dacă vor inventa tot felul de argumente, unele mai credibile decât altele, pentru a fi beneficiarii unei victorii închipuite, cea pe care și-o pregătesc încă de pe acum, prin aceste atacuri verbale, prin aceste mesaje care destabilizează, prin proiectarea fricilor personale asupra comunității.
Astfel, putem vorbi încă de pe acum de situații date peste cap, de înțelegeri care nu mai pot fi puse în aplicare, de o forță care trebuie să se impună pe ideea: „Scopul scuză mijloacele!”. Dacă în această perioadă Marte nu ar fi trecut pe ultimul grad din Scorpion nu am fi vorbit despre lucruri foarte simple, personale, intime prezentate ca modele de putere, nu am fi constatat aceste erori pe care mult prea ușor le fac oamenii, proiectându-și propriile probleme asupra celorlalți. Dar noi, pentru că studiem astrologia, știm că elementele acestea vulgare ce scapă acum de sub control nu trebuie lăsate libere, adică nu trebuie să permitem comunității să rămână cu aceste impresii, ci să facem tot ce ne stă în putere pentru a duce mai departe imaginea bună, corectă pe care ne-am format-o până acum sau acea parte bună din ceea ce reprezentăm pentru ceilalți. Acolo unde lucrul acesta nu se întâmplă vorbim de trădări, de despărțiri, de reacții dure care sunt, în realitate, mari frustrări personale pe care cel în cauză nu și le poate ține acum sub control. Mai târziu vom înțelege că totul avut la bază o reacție emoțională, dar în momentul de față credem că tot ceea ce facem este susținut de o decizie pur rațională.
Prin urmare, mijlocul săptămânii ne vorbește despre greutatea cuvintelor, duritatea deciziilor, despre încrâncenarea cu care omul slab dorește să se mențină în poziția la care a ajuns fără să merite, ci doar prin cadourile pe care le-a primit. Nu ar trebui să ne mirăm dacă vom auzi prea des în jurul nostru oameni lăudându-se cu bijuteriile pe care le au, cu titlurile științifice pe care le-au obținut, cu tot ceea ce ar trebui ca în mințile celorlalți să aibă o rezonanță aparte în așa fel încât imaginea lor să fie foarte bună. Vorbim, așadar, despre complicații ce apar pentru că tolerăm ca o situație normală, firească, o întâmplare ce avea până acum o desfășurare obișnuită, să capete statutul de situație tranzitorie.
Poate unora li se pare justificată această reacție ciudată, tocmai pentru că nu li s-a șters încă din memorie impulsul de a face ca lucrurile mici să pară mari adevăruri, de a face din țânțar armăsar, ca în celebra vorbă, ca în primele zile ale săptămânii prin trecerea Lunii prin zodia Berbec. Lucrurile acestea mărunte se pot transforma acum în pietre de moară, în obstacole care pot compromite foarte mult și au acum posibilitatea de a strica multe din cele pe care le-am făcut sau le-am protejat de-a lungul acestei luni. Nu este un mister, să treci prin anul progresului și vindecării înseamnă să te întâlnești cu multe situații care ar putea să te ducă pe nivelul următor, să te vindece, dar să nu fii în stare să ajungi acolo și să mai adaugi un simptom al bolii la cele pe care le știi, să cobori nivelul, să rămâi cu mai puțin din cât ai avut. Pentru ca lucrul acesta să nu se întâmple este nevoie acum de luciditate.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu răspunde provocărilor care vin de pe zona publică și de a nu vedea această invitație la luptă ca pe elementul cel mai important al perioadei. Lupta de astăzi are în spate o promisiune agresivă pe care ar fi trebuit să o stingem de mult timp.

Viteză de reacție. Schimbări neașteptate. Nevoie de mișcare. Banii sunt foarte importanți. Voința se exprimă la un nivel superior. Gândurile ne ajută să fim mai conștienți de păcate. Un dezavantaj este transformat într-un avantaj. Dăm explicații pentru o greșeală. Exprimarea personală caută o nouă modalitate de creație. Sensibilitatea este îngrădită de ambiție. Teamă de suferință. Se caută o recompensă. Manifestări impulsive. Lupta și cucerirea sunt atractive. Greșeala duce spre autodistrugere.

În mijlocul acestei zile Marte va intra pe zodia Săgetător și îi va îndemna pe oameni să fie mai interesați de lucrurile bune pe care știu să le facă, de ceea ce se pricep, de ceea ce au învățat. Marte va sta pe această zodie până pe 17 martie, deci avem suficient de mult timp să înțelegem cum anume să ne folosim de toată această putere. Dar ziua de 26 ianuarie aduce, prin combinațiile astrale, un moment destul de delicat. El va dura puțin, adică de când Marte va intra pe zodia Săgetător până când Luna va ieși din zodia Taur, adică vreo câteva ore. Combinația Săgetător vs. Taur este explozivă și face ca lucrurile să nu poată fi combinate nici măcar dacă sunt pregătite din timp, supuse unui proces de transformare, încălzite. Putem vedea că acolo unde există sensibilitate, ambiția dispare, iar acolo unde există ambiție se trece peste emoția atât de importantă în această perioadă, ceea ce-i face pe oameni să devină îngrijorați fără rost. În felul acesta, pe 26 ianuarie intrăm în contact cu cea de-a doua parte a devizei generale a acestei săptămâni, cea care se referă la grijile nejustificate.
Judecând după faptul că imediat ce Marte va intra pe Săgetător îi va face pe oameni foarte dinamici, să creadă despre sine că sunt capabili să facă multe, dar nu au suportul necesar pentru a și demonstra, este de așteptat să se ajungă foarte ușor la blazare. Blazare înseamnă pe 26 ianuarie plafonare și forma aceasta de greșeală nu va rămâne nerăsplătită. Dacă în zilele anterioare o eroare de genul acesta ar fi dus spre complicații, compromisuri, acum acestea duc spre autodistrugere. Dacă forma aceasta de dinamism care vine din trecerea lui Marte pe Săgetător, impulsul de a cuprinde mari spații, de extindere, de cucerire, implică și puțină sensibilitate, adică nu este scoasă din această ecuație emoția constructivă, vom vedea că lucrurile se simplifică prin muncă, adică vorbim despre o curiozitate care duce spre o experimentare frumoasă, nici într-un caz spre autodistrugere, spre consum fără rost. Se va evita pedepsirea oamenilor prin vulgarizare, prin expunerea lor la un comerț brutal, cel care stabilește că totul se vinde și totul se cumpără, cel care privește valorile umane cu aroganță și crede că pentru toate există un preț. Trecerea lui Marte pe Săgetător poate să smulgă această conștiință din vulgaritate și să îi redea libertatea pe care o merită. Totuși, să nu fim atât de superficiali și să credem că libertatea de acum vine de la sine. Avem nevoie de atenție, să ținem sub control toate aceste impulsuri spre luptă, spre dominare, spre a lovi, iar și iar, în locul pe care-l considerăm foarte vulnerabil pentru a părea în ochii celorlalți luptători temerari, oameni înzestrați, ființe foarte puternice. Primi libertate de a simți, de a ne desfășura, dacă permitem celorlalți să fie liberi.
Prin urmare, 26 ianuarie ne vorbește despre ce este dispus să facă omul pentru a-și ascunde propria suferință. Dacă Marte din Săgetător face totul pentru a se ascunde, fuge de răspundere, se implică în tranzacții foarte mari, unele doar de dragul mișcării, de dragul schimbului, Luna de pe zodia Gemeni ne oferă acum prilejul de a înțelege de ce este nevoie de așa ceva. Nu se știe dacă rezultatul este cel pe care ni-l dorim, însă pentru a ne echilibra, pentru a nu cădea în patimi penibile, pentru a nu ne consuma totul de dragul luptei, pentru a nu judeca toate achizițiile doar după modul cum au fost cucerite este nevoie de luciditate, de o explicație clară, de simplitate. Luciditatea ne ajută să evităm o greșeală care ar putea să ne ducă spre autodistrugere. Până pe 17 martie, cât timp stă Marte pe zodia Săgetător, vom avea timp să gândim constructiv, nu doar prin atracție, performanță sau mișcare, pentru că tot acest patrimoniu pe care le-am acumulat de la începutul anului și până acum să capete un rost. Să nu rămânem doar cu senzația că am pierdut pentru că adversarul a lovit de mai multe ori în același punct decât noi ori pentru că am devenit brusc îngrijorați deși ar fi trebuit să fim indiferenți.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu judeca oamenii după dezavantajul pe care îl parcurg în această perioadă. Binele lor este o monedă de schimb care ne poate ajuta să ne lărgim orizontul percepției.

Mediere. Soluțiile bune afectează planul emoțional. Vindecare prin înțelegerea traumei. Împăcare cu trecutul. Independența este pusă în valoare prin exprimare, cuvânt, termen. Grija că încărcarea emoțională nu are soluție sperie. Planurile de viitor depind de echilibrul emoțional. Dorință de a cutreiera. Echilibru prin mișcare.

Luna se află acum în plin tranzit prin zodia Gemeni și va avea de împlinit astăzi un trigon cu Soarele, cel care se află acum foarte aproape de Coada Dragonului, și, implicit, un sextil cu Capul Dragonului, reușind, astfel, să medieze tendința Nodurilor. Așadar, 27 ianuarie scoate în evidență o problemă de destin care are în conștiința individuală rădăcini mult mai adânci decât credem la prima vedere. În contextul acesta în care Marte, abia intrat în zodia Săgetător, îi încurajează pe oameni să lucreze intens pentru propriul beneficiu, să devină performeri, să fie foarte bine văzuți, se evidențieze o problemă emoțională, una care ține de creativitate, de echilibru despre care vom crede că apare din mișcare, din consum suplimentar. Prin relația proastă pe care Luna o împlinește în mijlocul acestei zile cu Neptun, tot ce ține de sfera emoțională este marcat de teamă, de respingere, de resentimente, de rememorarea unor întâmplări care nu ne-au fost pe plac.
Schema aceasta aduce, însă, complicații la nivelul social. Toată săptămâna ne-am preocupat de ceea ce este bine pentru noi, am dat importanță unei componente personale și acum ni se pare că suntem puși în fața unor evenimente sociale inopinate. Aceste evenimente sociale nu sunt noi, nu ne iau pe nepregătite, nu ar trebui să ne surprindă pentru că ele ne-au lansat din timp mesaje pe care ar fi trebuit să le luăm în considerare. Deja nu mai este o noutate că unii au încercat să lase asupra comunității o amprentă personală mult prea puternică și nu au reușit pe măsura așteptărilor. Ceea ce se consumă pe 27 ianuarie are nevoie de mai mult decât un strop de luciditate, cel invocat în zilele anterioare, are nevoie de un apel conștient la experiențele bune din anii din urmă. Doar așa reușim să trecem peste greșeli de factură morală, peste duritatea cu care am urmărit să ne impunem, prin funcție, prin informație, prin minciună. Doar de acolo ne putem lua o mare putere. Medierea tendinței Nodurilor, prin flexibilitatea pe care o presupune trecerea Lunii prin zodia Gemeni, cere acum aproprierea de acea latură a firii care îl face pe om să fie jovial, deschis, aerisit.
Prin urmare, 27 ianuarie ne vorbește despre ceea ce suntem dispuși să facem pentru a menține echilibrul. Unii își vor consuma multă energie stabilind reguli pentru echilibru, nu trăind efectiv echilibrul. Forma aceasta de impunere nu este decât o reiterare a unor gesturi reprobabile, periculoase, toxice care au fost abordate și în anii din urmă. Dacă pe lângă lucrurile acestea mai pun și puțină severitate, deja nu mai poate fi vorba despre echilibru, ci despre un balans pe care cel în cauză îl va folosi pentru a justifica agresiunile la care trebuie să facă față. Și acum, ca și în celelalte zile ale săptămânii, se vor plânge că aceste agresiuni sunt prea dese, poate chiar periculos de dese și sunt pe punctul să cedeze. Evadarea va fi soluția cea mai simplă, tocmai de aceea mulți își vor face astăzi planuri de călătorie, își vor aminti de planuri mai vechi și se vor gândi cu bucurie că vor veni și zile mai bune. 27 ianuarie este, însă, o zi care încurajează practica. De aceea speranțele oarbe nu ne folosesc la nimic.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a evita o confruntare doar pentru a nu amplifica răul pe care-l conține. A fugi din fața unei probleme înainte de a ști cum anume se conturează ea în prezent, doar pe baza prejudecăților că știm totul despre tipul acesta de problemă, înseamnă a dezerta.

Patimă. Confruntarea verbală. Experiența personală este pusă la îndoială. O moștenire este pierdută. Uitare. Se alunecă spre un punct periculos. Egoism. Plăcerea este compromițătoare. Vindecarea ne ajută să mergem mai departe. Binele este înmulțit. Se conturează mult mai clar încrederea că viața se poate schimba. Suntem de acord cu un protector. Sfaturile bune ne ajută. Deschidere către binele universal. Victorie. Valorile personale sunt apreciate mai mult de ceilalți. Exces de autoritate. Dezechilibru prin refuz.

Ultima zi a acestei săptămâni aduce împlinirea unui unghi destul de dificil care a fost activ toată săptămâna. Careul Mercur-Uranus, că despre acesta este vorba, face referire la o formă de îngrijorare pe care o justificăm foarte bine, pentru care există o explicație pertinentă, poate chiar una științifică. Ne amintim acum de multe constrângeri, tocmai pentru că unghiul acesta se împlinește încă de dimineață și ni se pare că nu mai avem timp pentru ceea ce este important, pentru noi înșine, nu mai avem timp pentru ceea ce ne mulțumește sau ne încântă. Astfel, adâncirea în aceste conștientizări personale, adică acordarea unei mai mari importanțe careului Lună-Chiron, ne face să pierdem din vedere un proiect comun, unul special, care se încheie cu un rezultat foarte bun pentru toți oamenii, adică sextilul Mercur-Chiron.
Multe din cele care se consumă acum ar trebui să fie orientate către un succes pe care să-l trăim intens. Acest succes vine, însă, printr-o poartă foarte îngustă, cea a binelui pe care individul l-a făcut fără să ceară ceva în schimb, dintr-o bucurie a sufletului, dintr-o pornire care nu poate fi răsplătită. Faptul că există un precedent detensionează mult ceea ce activează în fundal și, intuitiv, oamenii permit reiterarea sa. Ezoterismul subliniază că această legătură ce există între ființe și Creație este permanentă. Ea nu se rupe niciodată, ci doar trece prin diferite stări. Acum starea legăturii dintre ființă și Creație cere o garanție, cea a precedentului bun. Respectând acest semn, nu doar că permitem înmulțirea binelui, ci reușim să ne liniștim, să temperăm ceea ce în celelalte zile ale săptămânii a fost intens, zbuciumat.
Elementele definitorii ale acestei zile pot să schimbe ceva din viața unui om doar dacă acest individ refuză să interacționeze prin duritate, agresivitate sau dorință de răzbunare. Dacă aceste impulsuri mai vechi, active încă din primele zile ale săptămânii, sunt explicate acum prin răzbunare sau compromis, rezultatul nu poate fi unul bun. Și în această zi, ca în multe momente presărate de-a lungul acestei săptămâni, vom conștientiza că loviturile intermitente nu sunt pentru a ne provoca suferință, ci pentru a ne trezi. Trezirea de acum ne încurajează să nu punem etichete negative pe ceea ce ni se pare că este acum urât, ci să privim cu o curiozitate calmă ce se află în spatele agitației de acum, adică să observăm umbra care nu-i permite celui în cauză să reitereze un bine și, în consecință, să se liniștească.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne vorbește despre puterea pe care o investim în egoism, despre vindecarea pe care am desconsiderat-o, despre fricile pe care nu suntem încă pregătiți să le înfruntăm. Ceea ce s-a consumat în ziua anterioară prin relația bună pe care Luna a avut-o cu Axa Dragonului și prin care a mediat tendința Nodurilor ni se pare acum ca fiind un moment care nu poate fi reinventat, nu poate să se repete. Ar fi o greșeală să punem o astfel de etichetă asupra binelui pe care îl putem duce mai departe pentru că ceea ce s-a mediat în ziua anterioară ne poate ajuta să înțelegem mai bine achizițiile acestei săptămâni, să apreciem valorile celorlalți, să fim mai atenți la cum gândim. De săptămâna viitoare încolo vom fi mult mai atenți la cum simțim. Dezechilibrul de acum poate însă îngrădi binele fragil la care am ajuns de curând doar pentru că egoismul ni se pare un copil obraznic sau capricios, nu un element periculos așa cum este. Dezechilibrul de acum ar fi părut un copil obraznic dacă ar fi oprit un demers. Faptul că binele nu este reiterat prin explicații, etichete, justificări, argumente poate produce un rău mult mai mare închizând, pentru o perioadă, orice interes pentru genul acesta de activități și tot ceea ce este legat de binele care poate reînvia să fie oprit. Așadar, schimbările în cascadă ce se vor desfășura în fundal, acolo unde activează și acum, vor fi văzute, ca într-un cerc vicios, ca argumente în favoarea eșecului. Putem opri această agitație permițând binelui să reînvie, să devină activ exact ca în trecut, cu aceeași forță și, de ce nu, poate chiar cu aceiași oameni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi momentul prezent pentru a face uz de putere. Excesul de putere nu face decât să alimenteze acum un dezechilibru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.